Epaminonda's Blog.....: Ro-M-oN 40

Aceasta este o monedă de 100 de lei 1940 Carol al II-lea - 10 ani de domnie. Aceasta monedă este confecţionată dintr-un aliaj de aur 90% şi cupru 10 %, are diametrul de 41 mm, greutatea de 42 grame, are marginea zimţată şi s-a emis într-un tiraj de 348 de exemplare. Pe aversul acestei monede se prezintă Împăratul Traian spre dreapta (bust), încununat cu lauri, ţinând în mâna stângă coroana de oţel a României, în mâna dreaptă o sabie (sprijinită de umăr) în jurul căreia se încolăceşte o ghirlandă cu frunze de stejar. Pe fundal este reprezentat un lan de grâu şi în exergă: 8 IUNIE 1930 / 8 IUNIE 1940, Împăratul Traian spre dreapta (bust), încununat cu lauri, ţinînd în mîna stîngă coroana de oţel a României, în mîna dreaptă o sabie (sprijinită de umăr) în jurul căreia se încolăceşte o ghirlandă cu frunze de stejar. Pe fundal este reprezentat un lan de grîu. În exergă: 8 IUNIE 1930 / 8 IUNIE 1940 fără valoare nominală, iar pe revers în partea de sus, de-a lungul muchiei, inscripţia CAROL II REGELE ROMANILOR, în mijloc regele călare, spre stânga, în uniforma gărzii regale şi purtând mantaua Ordinului Mihai Viteazul, cu bastonul de mareşal în mână. În exergă două rămurele de laur şi de stejar, deasupra lor inscripţia 10 ANI. Pe circumferinţă, în dreapta jos (cam după coada calului), numele gravorului, E.W. BECKER. Piesele mari, de 41 de milimetri în diametru şi cu masa de 42 de grame, cunoscute şi sub numele de galbeni mari - Împăratul Traian respectiv Ţăranca Modura - au fost definite de legea 1775/1940 din luna iunie, pe baza căreia au fost emişi, ca galbeni de podoabă. Galbenii se apropie mai mult de medalii. Pe baza masei, ar trebui să aibă valoarea nominală de 129 de lei şi ceva bănuţi. Se pare că ţăranca Modura este femeia care, pe 7 iunie 1930, i-a adus lui Carol apă de băut. Acesta intrase pe neaşteptate în ţară şi, în drum spre Cluj, aterizase cu avionul său la Vadul Crişului, lângă Oradea, din cauza lipsei de combustibil. Informaţii sumare şi poza împăratului Traian apar tot în acest articol dar mai jos, la subcapitolul medalii.

Aceasta este o monedă de 100 de lei 1940 Carol al II-lea - 10 ani de domnie. Aceasta monedă este confecţionată dintr-un aliaj de aur 90% şi cupru 10 %, are diametrul de 35 mm, greutatea de 32,5 grame, are marginea zimţată şi s-a emis într-un tiraj de 346 de exemplare. Pe aversul acestei monede se prezintă o cunună din ramuri de laur (stânga) şi de stejar (dreapta), ramuri legate în partea de sus a monedei prin cifra romană X, peste cunună şase scuturi cu stemele Moldovei, Dobrogei, Transilvaniei (în dreapta imaginii, de sus în jos), Munteniei, familiei Hohenzollern şi Olteniei (în stânga imaginii), în partea de jos valoarea nominală 100 LEI, sub aceasta, pe muchie, A.MURNU - H.IONESCU, numele gravorilor monedei. în centru coroana regală a României deasupra unui cerc în care se află scris cifrul regal CC, în stânga 8 IUNIE 1930, în dreapta 8 IUNIE 1940, iar pe revers lângă muchie cunună de spini, în interior inscripţia CAROL II REGELE ROMANILOR şi efigia lui Carol al II-lea spre dreapta. După cum se vede, pe toate piesele setului scrie 8 IUNIE 1930. Aceasta este ziua în care s-a votat de către parlament, printr-un act neconstituţional, urcarea pe tron a lui Carol al II-lea, chiar a doua zi după întoarcerea prinţului în ţară. Carol ar fi trebuit să-i urmeze la tron regelui Ferdinand. În anul stingerii din viaţă a regelui Ferdinand însă (1927), prinţul Carol, deşi căsătorit cu prinţesa Elena şi având un copil cu ea, pe Mihai, renunţase de un an deja la succesiunea sa la tron pentru a-şi continua nestingherit relaţia cu amanta sa, domnişoara Wolf, cunoscută de români şi sub numele de Lupeasca. Adevărate scene de telenovelă am putea spune. Parlamentul luase chiar din 1926 act de această renunţare, numind succesor al regelui Ferdinand pe tânărul Mihai (născut pe 25 octombrie 1921). Mihai a apucat să domnească numai între 1927 şi iunie 1930 ajutat de regenţa alcătuită special şi al cărui cap era patriarhul Miron Cristea. Ajutat de Partidul Liberal, prinţul Carol s-a întors în 1930 ca uzurpator al propriului său fiu, devenind Carol al II-lea, tehnic vorbind, printr-o lovitură de stat. Un rege neconstituţional care a adus imoralitate şi corupţie României. Privind obiectiv am putea judeca pe regele Carol al II-lea ca fiind cel de-al patrulea rege al României în ordinea succesiunii la tron, după Carol I, Ferdinand şi Mihai, în ciuda stereotipului vehiculat în prezent. În 1938 Carol al II-lea a devenit dictator ignorând parlamentul. În 1940 deja, nemaifăcînd faţă situaţiei interne şi externe, Carol abdică lăsând puterea în mâinile generalului Antonescu. Fostul suveran se stabileşte în cele din urmă în Portugalia, căsătorindu-se (la Rio, în 1947) cu cea pe care o avusese făţiş amantă spre oripilarea unui popor atât de credincios precum poporul român. Rămăşiţele sale pămînteşti s-au întors în ţară pe 13 februarie 2003 şi au fost înmormântate a doua zi în gropniţa domnească de la Curtea de Argeş.

Carol al II-lea, Rege al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen (născut 15 octombrie 1893 şi decedat la 4 aprilie 1953) a fost rege al României între 8 iunie 1930 şi 6 septembrie 1940, când a trecut prerogativele sale regale în favoarea fiului său Mihai. Cunoscut şi sub numele de Carol Caraiman, nume ales de tatăl său Ferdinand şi folosit de Carol după ce a fost dezmoştenit şi radiat din Casa Regală a României (între 1925 şi 1930) în urma renunţării lui Carol la calitatea de Prinţ Moştenitor. Carol este fiul cel mare al regelui Ferdinand al României şi al soţiei sale regina Maria.

***

DOUĂ EPIGRAME DIN VIAŢĂ

DIN CREAȚIA LUI

ION MORARU - GALAŢI

TINERII DE AZI

Precum, românul de pripas

Eu cred că alte naţii nu-s.

Şi-au pus acum belciug în nas

Să fie mai uşor ...de dus.

LEUL GREU

Nu-i afectat românul meu

Că a trecut la leul greu

Fiindcă dânsul ca şi leul

Era obişnuit cu ... greul.

_________xxXxx__________

CÂTEVA MEDALII

ROMÂNEŞTI

Informaţii generale despre medalistică

şi subiectul ei de studiu, medalia,

poţi citi în articolul

LE HAVRE - FRANŢA

Semicentenarul unirii Transilvaniei cu România

1918 - 1968

Republica Socialistă România

1 decembrie 1918

75 de ani de la unirea Transilvaniei cu patria mamă

ROMÂNIA

Ferdinand I - Întregitorul

1914 - 1927

Expoziţia filatelică

"75 de ani de la Marea Unire"

Alba Iulia - 1918 - 1 decembrie - 1993

Mihai Viteazul sau Mihai Bravu (născut în anul 1558 la Târgu de Floci şi decedat la data de 9 august 1601 în Turda) a fost banisor de Strehaia, stolnic domnesc şi ban al Craiovei, apoi domnitor al Ţării Româneşti şi, pentru o perioadă, în anul 1600, conducător de facto al tuturor celor trei ţări medievale care formează România de astăzi: Ţara Românească, Moldova şi Transilvania.

Alexandru Ioan Cuza (sau Alexandru Ioan I, născut la 20 martie 1820 la Bârlad şi decedat la 15 mai 1873 la Heidelberg, Germania) a fost primul domnitor al Principatelor Unite şi al statului naţional românia. A participat activ la mişcarea revoluţionară de la 1848 din Moldova şi la lupta pentru unirea Principatelor. La 5 ianurie 1859 a fost ales domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie 1859 şi al Ţării Româneşti, înfăptuindu-se astfel unirea celor două principate. Devenit domnitor, Cuza a dus o susţinută activitate politică şi diplomatică pentru recunoaşterea unirii de către puterea suzerană şi puterile garante şi apoi pentru desăvârşirea unirii pe calea înfăptuirii unităţii constituţionale şi administrative, care s-a realizat în ianuarie 1862, când Moldova şi Ţara Românească au format un stat unitar, adoptând oficial, în 1862, numele de România, cu capitala la Bucureşti, cu o singură adunare şi un singur guvern. Cuza a fost obligat să abdice în anul 1866 de către o largă coaliţie a partidelor vremii, denumită şi Monstruoasa Coaliţie,din cauza orientărilor politice diferite ale membrilor săi, care au reacţionat astfel faţă de manifestările autoritare ale domnitorului.

Ferdinand I, Rege al României, Principe al Romaniei, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, născut Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen, (născut 24 august 1865 la Sigmaringen şi decedat 20 iulie 1927 la Sinaia) a fost rege al României din 10 octombrie 1914 până la moartea sa. Din 1890 a fost membru de onoare al Academiei Române, iar între 1914 şi 1927 a fost protector şi preşedinte de onoare al aceleiaşi instituţii.

1 decembrie 1998

Primăria muncipiului Cluj Napoca

Împăratul Traian, nume complet, Marcus Ulpius Nerva Traianus (născut la data de 18 septembrie 53 în localitatea Italica Santiponce şi decedat la dat de 9 august 117 în localitatea Selinus Cilicia), împărat roman între anii 98 – 117, a fost al doilea dintre cei aşa-zişi cinci împăraţi buni ai Imperiului roman (Dinastia Antoninilor) şi unul dintre cei mai importanţi ai acestuia. În timpul domniei sale, imperiul a ajuns la întinderea teritorială maximă. Titlul său complet era IMPERATOR • CAESAR • DIVI • NERVAE • FILIVS • MARCVS • VLPIVS • NERVA • TRAIANVS • OPTIMVS • AVGVSTVS • FORTISSIMVS • PRINCEPS • GERMANICVS • DACICVS • PARTHICVS • MAXIMVS.

Lupoaica de pe Capitoliu (lupa capitolina) este o statuie de bronz din secolul al VI-lea î.e.n., actualmente păstrată la Muzeul Conservatorilor din Roma. Romulus şi Remus (fondatorii mitici ai Romei, copiii zeului războiului Marte şi ai vestalei Rhea Silvia) au fost adăugaţi de Antonio del Pollaio, în anul 1509. Lupoaica împreună cu Romulus şi Remus simbolizează originea legendară a Romei şi totodată caracterul sacru şi etern al oraşului şi al puterii sale. Imaginea lupoaicei apare pe multe monede romane antice. Statul italian a făcut cadou României cinci copii ale grupului statuar, între 1906 şi 1926. Acestea au fost instalate la Bucureşti (1906), Cluj (1921), Chişinău (1921), Târgu Mureş (1924) şi Timişoara (1926) ca simboluri ale latinităţii şi unităţii românilor din toate provinciile româneşti.

Statuia lui Avram Iancu din Cluj Napoca, este ridicată în memoria personajului istoric român şi este amplasată în Piaţa clujeană cu acelaşi nume. Realizată în anul 1995 de către sculptorul Ilie Berindei (stabilit în Elveţia), la iniţiativa primarului Gheorghe Funar, monumentul a stârnit atunci vii controverse locale.

Avram Iancu s-a nascut în anul 1824, în localitatea Vidra de Sus, azi comuna Avram Iancu, judetul Alba. Din pacate, ziua si luna nu se cunosc, pentru ca în matricola - actul de nastere nr. 40/1824 al comunei Vidra de Sus - se afla doar mentiunea ca “S-a nascut pe vremea cireselor”. Se poate deduce ca nasterea a avut loc în luna iulie 1824. Tatal lui Avram Iancu s-a numit Alexandru Iancu, iar mama – Maria. Erau oameni harnici si gospodari, cu o stare materiala buna. Avramut, precum îl dezmierdau parintii, era un copil plin de virtuti, gânditor si scurt la vorba, cu o inima sincera si buna. Buchiile le-a învatat la Vidra si Câmpeni, clasele elementare le-a urmat la Abrud, judetul Alba, gimnaziul inferior la Zlatna, cel superior si Facultatea de Drept la Cluj. Peste tot s-a bucurat de simpatia colegilor, profesorilor si a locuitorilor. A fost un student eminent, iar matematica si istoria i-au fost materiile preferate. Dupa terminarea cursurilor juridice la Cluj, în anul 1845, cu cele mai alese aprecieri de atestare si cu calificativul “eminent”, s-a prezentat în fata Guvernului din Cluj, pentru a fi primit ca practicant fara salariu. A fost însa respins de comisie, pentru ca era plebeu, adica nu avea originea de nobil maghiar. În urma acestei nedreptati, Avram Iancu s-a dus la Târgu Mures, unde s-a înscris la “Tabla Regeasca” în calitate de cancelist, cu scopul de-a se pregati în meseria de avocat, pe care a si obtinut-o în anul 1848, cu mult succes. Avram Iancu, om al pacii, dreptatii sociale si al bunei convietuiri între popoare a deplâns hotarârea motiunii nedrepte votata la 15 martie 1848, la Budapesta, potrivnica poporului român majoritar in Transilvania, de unire fortata a acestei provincii românesti cu Ungaria. La adunarea cancelistilor mureseni de la “Tabla Regeasca”, tinuta în ziua de 25 martie 1848, data la care cancelistii unguri solicitau celor români semnaturile si acordul unirii Transilvaniei cu Ungaria, Avram Iancu, în prezenta celor 300 de cancelisti prezenti la adunare, a pronuntat plin de indignare: “În numele neamului românesc resping marinimozitatea voastra. Dreptul istoric are sa se spulbere înaintea drepturilor omului. Spre rusinea veacului al XIX-lea, am suferit robia îndelungata. Pretindem stergerea sclaviei si egalitate perfecta sau moarte!”. În testamentul sau, Avram Iancu si-a precizat idealul sau în viata: “Unicul dor al vietii mele este sa-mi vad natiunea fericita, pentru care dupa puteri am lucrat pâna acum!”. A fost unul dintre initiatorii si organizatorii adunarilor de la Blaj din 30 aprilie, 15-17 mai si 15-23 septembrie 1848, precum si conducatorul cetelor înarmate de tarani si de mineri din Muntii Apuseni. În timpul Revolutiei de la 1848 a condus aceste osti, organizând apararea lor în Muntii Apuseni. A respins numeroasele atacuri ale ostilor maghiare, superioare ca numar si ca armament, câstigându-si renumele de "Craiul muntilor". Iancu considera necesara unirea fortelor revolutionare ale celor doua popoare (român si maghiar) în lupta împotriva dusmanului comun, absolutismul habsburgic. El conditiona însa aceasta unire de satisfacerea revendicarilor sociale si nationale ale românilor. Coplesite de armatele habsburgice si de cele tariste, tradate de unii generali, trupele revolutionare române si maghiare au capitulat la Siria, în 13 august 1849. Dupa înfrângerea revolutiei, bolnav si adânc îndurerat de nedreptatile ce li se faceau taranilor, a caror eliberare reala nu o putuse vedea înfaptuita, Avram Iancu a ramas printre moti, în Muntii Apuseni. În anul 1849, fiind la Viena pentru sustinerea drepturilor nationale, a refuzat sa primeasca o decoratie imperiala, zicând: "Natiunii sa i se dea drepturile promise, atunci voi primi, altcum nu". Un an mai târziu refuza sa se întâlneasca cu împaratul Austriei, Franz Iosef, aflat în vizita prin Transilvania. În acelasi an este arestat si închis. Dupa eliberarea din închisoare, isi petrece ultimii ani ai vietii ratacind prin munti, pe Valea Ariesului, la Lupsa, dar mai cu seama la Baia de Cris, unde se adaposteste la covrigarul Ioan Stupina, supranumit Liber. Stând pe prispa casei acestuia, cânta serile din fluierul de paltin mestesugit cu multa maiestrie de el, în prezenta multimii de oameni care venea sa-l asculte. S-a stins din viata la 10 septembrie 1872, pe prispa casei acestuia. “Craiul Muntilor” a fost înmormântat cu multa evlavie în cimitirul din satul Tebea, comuna Baia de Cris, judetul Hunedoara, lânga gorunul lui Horea, potrivit dorintei sale testamentare. Avram Iancu a fost condus pe ultimul drum de un sobor de peste 30 de preoti si de peste 10.000 de oameni, care i-au ramas fideli pâna în ultima clipa.

Tudor Arghezi * 1880 - 1964

"Mărţişor"

"Patria literaturii mele"

Tudor Arghezi * 1974 - 1994

Tudor Arghezi (născut 21 mai 1880 Bucureşti şi decedat 14 iulie 1967) a fost un scriitor român cunoscut pentru contribuţia sa la dezvoltarea liricii româneşti sub influenţa baudelairianismului. Opera sa poetică, de o originalitate exemplară, reprezintă o altă vârstă marcantă a literaturii române. A scris, între altele, teatru, proză, pamflete, precum şi literatură pentru copii. A fost printre autorii cei mai contestaţi din întreaga literatură română. Numele său adevărat este Ion N. Theodorescu, iar pseudonimul său, Arghezi, provine, explică însuşi scriitorul, din Argesis - vechiul nume al râului Argeş. Tudor Arghezi a debutat în anul 1896, publicând versuri în revista Liga Ortodoxă, condusă de Alexandru Macedonski cu pseudonimul „Ion Theo”. La scurt timp de la debut, Macedonski afirma despre tânărul poet: "Acest tânăr, la o vârstă când eu gângăveam versul, rupe cu o cutezanță fără margini, dar până astăzi coronată de cel mai strălucit succes, cu toată tehnica versificării, cu toate banalitățile de imagini şi idei, ce multă vreme au fost socotite, la noi şi in străinătate, ca o culme a poeticii şi a artei." La cenaclul lui Macedonski îl va cunoaste pe Grigore Pisculescu (Gala Galaction), cu care va rămâne prieten apropiat. Arghezi se manifestă şi ca un valoros critic de artă, luând apărarea pictorului Ştefan Luchian care suferea de scleroză multiplă şi era acuzat de fraudă (din cauza suspiciunii că nu ar mai putea picta, dar ar permite ca lucrările altora să fie semnate cu numele său. După izbucnirea primului război momdial, Arghezi a scris articole împotriva taberei politice conduse de PNL şi de grupul de susţinători ai lui Take Ionescu, care doreau ca România să intre în război alături de puterile Antantei (ca o încercare de a cuceri Transilvania de la Austro Ungaria); a fost un susţinător al unirii Basarabiei cu vechiul Regat şi detesta alianţa implicită cu Rusia imperială. În timpul realizării României Mari mai exact în perioada 1918 – 1919 este închis un an, împreună cu 11 ziarişti şi scriitori (între care şi Ioan Slavici), la penitenciarul Văcăreşti, acuzat de trădare, deoarece colaborase cu autorităţile germane de ocupaţie. Pentru activitatea sa remarcabilă în literatură primeşte prima oară în 1936, la egalitate cu George Bacovia şi a doua oară în anul 1946, Premiul Naţional de Poezie. În anul 1955 este ales membru al Academiei Române, este distins cu numeroase titluri şi premii iar în anul 1965 primește Premiul Internaţional Johann Gottfried von Herder, este sărbătorit cu prilejul zilelor de naştere la 80 şi, respectiv, 85 de ani ca poet naţional. În 1967 poetul moare, fiind înmormântat, alături de Paraschiva, soţia sa, în grădina casei din Str. Mărţişor, cu funeralii naţionale.

Casa Memoriala Tudor Arghezi a aparut ca si muzeu memorial conform dorintei testamentare a lui Tudor Arghezi, in toamna anului 1974.Cunoscuta sub numele de "Martisor" si conceputa de Arghezi si sotia lui, Paraschiva, casa este compusa din parter si etaj si insumeaza 18 camere, plus dependinte. In curte se afla mormintele lui Tudor Arghezi si Paraschiva Arghezi, precum si mormantul binecunoscutului Zdreanta. "Martisorul este patria literaturii mele. De acolo au iesit Cuvintele Potrivite si toate scrierile adunate acuma intr-o multime de volume, gandite la o masa dintr-o camera mica pe care mi-o rezervasem pentru reverie... Pentru mine, Martisorul e un lucru de neuitat. Cred ca acolo mi s-a plamadit cerneala si mi-a inviat oarecum condeiul." – spunea Tudor Arghezi. Colectia de la „Martisor” cuprinde mobilier, carti, obiecte de arta, fotografii, documente originale ale poetului Tudor Arghezi (1880 – 1967). Alaturi se afla si tipografia acestuia, unde sunt expuse volume, documente, reviste si imagini din istoria familiei acestuia si a „Martisorului”.

_________ooOoo_________