Epaminonda's Blog.....: ELVEŢIA

100 franci 1993

ELVEŢIA

Este o republică federală situată în centrul Europei care şi-a declarat independenţa în anul 1291 dar, care a fost recunoscută abia în anul 1648.

Suprafaţa statului este de 41 285 km.p., populaţia numără 7,51 milioane de locuitori iar, capitala funcţionează în oraşul Berna.

Deviza naţională unanim acceptată este:

Unul pentru toti, toţi pentru unul!

Stema oficială a statului elveţian:

Originea stemei statului elveţian:

Steagul oficial al statului elveţian adoptat la 12 decembrie 1889,care în perioada anilor 1815 – 1889 a fost steag neoficial :

Steagul oficial elveţian în perioada anilor 1799 - 1889:

Pe aversul bancnotei aplicate aici este reprezentat chipul lui Francesco Borromini, arhitect italo-elveţian al stilului baroc care a trăit în perioada anilor 1599 – 1687.

Pe reversul bancnotei este o poză cu Biserica St Ivo din capitala italiană Roma.

***

DOUĂ EPIGRAME

DIN VIAŢĂ

DE VIOREL MARTIN

LA UN BIRT

Birt modern, particular,

Cu program din cele-alese

Se închide când dispar

Muşterii… pe sub mese!

ROMÂNII CĂTRE IAD

Viaţă ca-n romane

Vă putem propune:

Voi aveţi cazane,

Noi venim cu prune.

________xxXxx________

CÂTEVA MEDALII

ROMÂNEŞTI

Informaţii generale despre medalistică

şi subiectul ei de studiu, medalia,

poţi citi în articolul

LE HAVRE - FRANŢA

Expoziţia filatelică "MARINA '79" - Constanţa

Galionul navei şcoală "Mircea"

Bricul Mircea este numele a două nave din dotarea marinei române. Întâiul Bric Mircea, o corabie de tip goeletă construită integral din lemn, a funcţionat între 1882 şi 1944, iar cel de-al doilea „Bric Mircea”, o navă barc clasă A, construită din metal, dotat atât cu pânze cât şi cu un motor Diesel, a fost lansat în 22 septembrie 1938 la ora 15.48 şi se mai află în funcţiune şi astăzi ca navă-şcoală. La data de 17 mai 1939 a sosit în ţară şi a intrat în serviciul Marinei Militare nava-şcoală „Mircea”, velier de tip barc triarborat (cu trei catarge), construit în anii 1938 – 1939 la Şantierul Naval Blohm und Voss din Hamburg, Germania. Nava a fost botezată „Mircea” ca şi înaintaşul său „Bricul Mircea”, purtând numele domnitorului Mircea cel Bătrân, întregitorul Ţării Româneşti până la „Marea cea mare”. Figura lui Mircea formează galionul navei. După reparaţiile capitale şi modernizările făcute în anul 1966 - la acelaşi şantier naval unde a fost construită - şi între anii 1994 – 2002, la Şantierul Naval Brăila, a devenit nava cea mai modernă dintre „surorile” ei („Eagle”- SUA, „Gorch Fock” - Germania, „Tovarișci” – Ucraina şi „Sagres (III)” – Portugalia.

Mircea cel Bătrân (născut în anul 1355 şi decedat la data de 31 ianuarie 1418), voievod al Ţării Româneşti între 23 septembrie 1386 – noiembrie 1394 sau mai 1935, şi încă odată între ianuarie 1397 – 31 ianuarie 1418, a fost un domnitor al Ţării Româneşti. El a fost fiul lui Radu I şi fratele lui Dan I pe care l-a urmat la tron după moartea acestuia. În actele oficiale apare ca „În Hristos Dumnezeu, binecredinciosul şi de Hristos iubitorul şi singur stăpânitorul, Io Mircea mare voievod şi domn....”. În istoriografia română apare şi sub numele Mircea cel Mare.

România independentă - 100 ani * 1877 - 1977

Societatea numismatică română - 1903

Era la început de veac XX. Cultura şi ştiinţa în România prinseseră aripi de zbor stabile şi de perspectivă, precizându-se domeniile şi principiile de activitate. Se trecea acum la culegerea primelor roade ale frământatului şi cu rol de pionierat secol al XIX-lea, când reprezentanţi de frunte ai renaşterii româneşti se dăruiau, cu întreaga lor fiinţă, intereselor naţionale. Unirea Principatelor şi marile reforme ale lui Alexandru Ioan Cuza au deschis larg porţile afirmării învăţământului, ştiinţei şi culturii în România. Publicaţii şi societăţi de tot felul luau fiinţă, croindu-şi drum spre mintea şi inima românilor. În acest context de efervescenţă spirituală, o nouă ştiinţă specială se înfiripa în peisajul intelectual românesc. Informaţiile lui C. Bolliac din „Trompeta Carpaţilor”, referitoare la unele descoperiri monetare, dar mai ales lucrările lui D.A. Sturdza şi primele studii de specialitate ale lui M.C. Sutzu, precum şi alcătuirea unor colecţii monetare, aveau să se constituie ca temelie a ştiinţei numismatice din România. Începutul sec. XX va marca pentru numismatica din ţara noastră un moment de o reală însemnătate. Pe data de 28 decembrie 1903, la iniţiativa unui grup de entuziaşti şi pasionaţi ai acestei discipline, lua fiinţă Societatea Numismatică Română. Adunarea Generală, în şedinţa sa inaugurală, a votat Statutele Societăţii şi a ales Comitetul de conducere în următoarea alcătuire: D.A. Sturdza, preşedinte de onoare; M.C. Sutzu, preşedinte activ; Gr. Tocilescu, vicepreşedinte; Al. Cantacuzino, secretar; lt. col. G. Iordăchescu, casier contabil; dr. G. Severeanu, subsecretar şi D. Panku, C. Alessandrescu, Carol Storck şi E.D. Mirea, membri. O dată cu adoptarea Statutelor se fixa şi ţelul principal al Societăţii, care îşi propunea „să dezvolte ştiinţa şi arta numismatică” în România."

Simpozionul naţional de telecomunicaţii - Botoşani - 1983

Expoziţia filatelică - Botoşani '83

Oficiul poştal P.T.T.R. 7 - C.T.A. 2 - Botoşani

Aniversarea Marii Uniri

Alba Iulia * 1 Decembrie 1918

Alba Iulia, mai demult Bălgrad este un municipiu situat pe malul râului Mureş, reşedinţa judeţului Alba din România. Între anii 1541 şi 1711 oraşul a fost, cu unele întreruperi, reşedinţa şi astfel capitala politică a Transilvaniei. Pentru o scurtă perioadă de timp, începând cu recunoaşterea principelui Sigismund Bathory drept suveran al Moldovei şi al Ţării Romîneşti – 1595 - a fost şi capitală a acestor state, proiectul politic find continuat de Mihia Viteazu. Alba Iulia a fost aşadar prima capitală a celor trei provincii româneşti. La Alba Iulia a avut loc Marea Adunare Naţională de la 1 Decembrie 1918, care a stat la baza înfăptuirii unirii Transilvaniei şi a Banatului cu Regatul României. În anul 1922 a avut loc la Alba Iuliaceremonia oficială de încoronare a regilor României Mari, Ferdinand I şi Maria, moment care a consfinţit importanţa istorică a oraşului şi rolul de capitală istorică. Înainte de cucerirea romană în apropierea actualului oraş exista localitatea dacică Apoulon, important centru fortificat menţionat pe hărţile vremii. După cucerirea Daciei de către Traian, oraşul s-a numit Apulum, iar fortificaţia dacică preexistentă a fost extinsă prin efortul soldaţilor Legiunii a XIII-a Gemina staţionate aici. Ruinele zidului roman şi ale porţii sunt foarte bine conservate şi pot fi vizitate în „Traseul celor trei fortificaţii” din cartierul Cetate. După retragerea administraţiei romane sub Aurelian, în anul 271 viaţa urbană s-a stins treptat. În evul mediu oraşul apare din nou atestat în anul 1199, de această dată sub numele de Alba Iulia (Cetatea Albă a lui Gyula), centru al administraţiei Regatului Ungariei din Transilvania, colonizat cu saşi şi devenit reşedinţă a Episcopiei Catolice a Transilvaniei, iar mai apoi drept capitală a Principatului Transilvaniei. Denumirea latină a oraşului a fost tradusă în documentele medievale redactate în limba slavonă drept Bălgrad (Cetatea Albă). Mihai Viteazu şi-a făcut intrarea triumfătoare la Alba Iulia pe 1 noiembrie 1599, primind cheile fortăreţei de la episcopul Napragy, stabilind aici prima capitală vremelnică a tuturor romanilor. Mai sus se prezintă stema actuală a municipiului Alba Iulia.

Arhiepiscopia Ortodoxă Română Alba Iulia este o unitate ecleziastică a Bisericii Ortodoxe Române, cu sediul în Alba Iulia şi cu jurisdicţie canonică în judeţele Alba şi Mureş. Arhiepiscopia de Alba Iulia este urmaşa primei Mitropolii Ortodoxe din Transilvania, înfiinţată de Mihai Viteazu în capitala în care a ales să domnească în calitate de Domn al Ţărilor Române Unite. A fost construită între anii 1921-1922 cu prilejul încoronării regelui Ferdinand I şi a reginei Maria, eveniment care a avut loc la 15 octombrie 1922. Acest act a fost supranumit „Întabularea Transilvaniei pe România”, iar biserica „Catedrala Încoronării”. Se consfinţea astfel, actul istoric de la 1 Decembrie 1918 când aici, prin voinţa poporului român, s-a făurit România Mare. Întregul ansamblu, Catedrala şi clădirile aferente, s-a ridicat în partea de vest a Cetăţii Alba Iulia, străvechiul Apulum roman, sau Bălgradul evului mediu, pe locul vechiului corp de gardă şi în vecinătatea Platoului romanilor. Construcţia a fost concepută ca şi o continuare a aşezământului mitropolitan bălgrădean, numit de către Nicolae Iorga „cel mai trainic şi mai de folos aşezământ al românilor de peste munţi”, aşezământ la care voievodul Mihai Viteazul a ridicat în anul 1597 o biserică din zid. Din nefericire aşezământul a fost demolat în anii 1713-1714 de către Habsburgi, cu prilejul refacerii cetăţii în forma actuală, iar cu materialele recuperate s-a construit biserica din cartierul Maieri, lângă gară. Pe locul vechii Mitropolii este ridicată acum în partea de sud-est a cetăţii o biserică memorială din lemn.Din punct de vedere arhitectonic, întreaga construcţie – Catedrala şi clădirile înconjurătoare – se integrează în mişcarea realistă iniţiată la sfârşitul veacului al XIX-lea şi începutul veacului XX de către un grup de arhitecţi români în frunte cu Ion Mincu şi Petre Antonescu. Ei stăruiau pentru reîntoarcerea la formele tradiţionale româneşti. Construcţia este o sinteză de elemente arhitectonice şi decorative din timpul domnitorilor munteni Matei Basarab şi Sfântul Constantin Brâncoveanu, simbolizând unitatea poporului român înfăptuită pentru prima dată de către Mihai Viteazul la anul 1600. Planul Catedralei este cel al Bisericii Domneşti din Târgovişte, cruce greacă înscrisă, şi aparţine arhitectului Victor Gh. Ştefănescu. Cu efectuarea lucrărilor a fost încredinţat inginerul Tiberiu Eremie. Ansamblul dreptunghiular ce înconjoară Catedrala este alcătuit din două pavilioane mari la est, unde se găsesc reşedinţa şi administraţia Arhiepiscopiei şi două pavilioane mici în partea de vest – încadrând clopotniţa înaltă de 58 m – în care se află administraţia şi personalul deservent al Catedralei. Pavilioanele sunt legate între ele prin galerii susţinute de coloane şi arcade duble, aducând cu cerdacurile aşezămintelor mănăstireşti. Intrarea în biserică se face printr-un pridvor deschis cu arcade mari sprijinite pe coloane cu capiteluri. Deasupra portalului, decorat cu motive tradiţionale, se află, lucrate în mozaic de către pictorul Ion Norocea, icoanele Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, iar de o parte şi de alta a intrării, icoanele Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel şi ale împăraţilor biblici David şi Solomon. În nişele pridvorului sunt fixate patru plăci din marmură cu inscripţii comemorative ce ne aduc aminte de patru evenimente importante: 1. Tipărirea pentru prima dată în limba română a Noului Testament de către Mitropolitul Simion Ştefan la 1648; 2. Unirea de la 1600 înfăptuită de către Mihai Viteazul; 3. Martiriul lui Horea, Cloşca şi Crişan, din anul 1785; 4. Refacerea unităţii spirituale şi bisericeşti a românilor în anul 1948. În pronaos sunt portretele voievodului Mihai Viteazul şi al Doamnei Stanca. Naosul, impunător prin înălţimea sa, este dominat de cupola susţinută de patru stâlpi octogonali îmbrăcaţi în plăci de marmură de Moneasa. Interiorul este împodobit cu pictură în frescă executată după vechea tradiţie iconografică de către pictorul Costin Petrescu şi ucenicii săi. La intrare sunt portretele votive ale regelui Ferdinand şi reginei Maria. Iconostasul din lemn de stejar a fost lucrat de maestrul C.M. Babic, iar icoanele de pe el pictate de către Ion Norocea. De o parte şi de alta a iconostasului sunt aşezate icoanele Sfinţilor Ierarhi transilvăneni Ilie Iorest (1640-1642) şi Sava Brancovici (1656-1683), precum şi ale Cuvioşilor Mărturisitori Visarion Sarai, Sofronie de la Cioara şi Sfântul Mucenic Nicolae Oprea de la Sălişte. Hramul Catedralei este „Preasfânta Treime” şi „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil”. Biserica este Catedrală episcopală din anul 1975, când s-a reînfiinţat Episcopia Ortodoxă Română de Alba Iulia, iar în anul 1998 a fost ridicată la rangul de Arhiepiscopie. Catedrala rămâne, în acelaşi timp, simbol şi monument al unităţii noastre naţionale, precum şi loc sfânt de pelerinaj. În pozele prezentate mai sus se prezintă Clopotniţa şi clădirea propriu-zisă a Catedralei Arhiepiscopale Alba Iulia.

Catedrala Romano Catolica-Alba Iulia este cel mai valoros monument de arhitectura medievala din Transilvania, de aceeasi varsta cu celebra Notre Dame şi a fost ridicata pe locul unei biserici distrusa de tatari in 1241. Actualul edificiu, in stil romanic tarziu, a fost inaltat in doua etape (1247-1291 si 1320-1356). Iancu de Hunedoara a restaurat-o si a facut din ea necropola familiei sale. In secolul al XVI-lea i s-au adus noi completari: o capela pe latura nordica (in stilul Renasterii italiene) si frescele din interior. Intre 1550 si 1700, catedrala a fost preluata de unitarieni si calvini, iar la inceputul secolului al XVIII-lea a revenit ritului catolic. Intre 1718 si 1737, s-a construit o bolta la intrarea vestica si frontonul triunghiular, strajuit de patru statuete de sfinti si trei basoreliefuri. In interior in partea dreapta, se afla oranduite sarcofagiile Huniazilor, lucrate in stil gotic, deteriorate in timpul atacurilor tatare. Catedrala are o orga cu 2209 tuburi, datand din 1877. La exterior, catedrala impresioneaza prin contrafronturile solide si zvelte ale corului gotic. Fatada principala indreptata spre nord, are la colturi cate un pilastru, iar la mijloc se afla un portal deasupra caruia a fost montata stema episcopului Ladislau Gereb.Turnul de pe latura de sud, a fost construit de-a lungul a patru secole. Desi cuprinde elemente arhitectonice de stiluri diferite (gotic, renascentist, baroc), catedrala se prezinta ca un monument reprezentativ al arhitecturii romanice tarzii.

_________ooOoo____________