Epaminonda's Blog.....: LUMEA BANCNOTELOR LUMII 92

JERSEY

KAMBERRA

***

VORBE DE DUH

DE LA ÎNAINTAŞI

Soarta favorabilă e ca femeia: dacă nu profţi de ea când îţi iese în cale, mâine n-o mai prinzi, că a avut-o altcineva. - (Napoleon)
Bărbatul a fost creat înaintea femeii ca să apuce să spună şi el câteva cuvinte fără să-l întrerupă nimeni. - (Jules Renard)
Când un bărbat îţi fură nevasta, nu există răzbunare mai bună decât să-l laşi să o păstreze. - (Sacha Guitry)

_________xxXxx__________

CÂTEVA MEDALII

ROMÂNEŞTI

Informaţii generale despre medalistică

şi subiectul ei de studiu, medalia,

poţi citi în articolul

LE HAVRE - FRANŢA

Expoziţia Bucovina reîntregită

6 septembrie 1942

Bucovina recunoscătoare

6 septembrie 1940 - 6 septembrie 1947

Ion Victor Antonescu (născut la data de 2 iunie 1882 în Piteşti şi decedat la data de 1 iunie 1946 în închisoarea Jilava), a fost un om politic român, ofiţer de carieră, general, şeful secţiei de operaţii a Marelui Cartier General al Armatei române în primul război mondial, ataşat militar la Londra şi Paris, comandant al Şcolii Superioare de Război, şef al Marelui Stat Major, şi Ministru de Război, iar din 4 septembrie 1940 până în 23 august 1944 a fost prim-ministru al României şi Conducător al Statului cu puteri dicatoriale. Antonescu a decis intrarea României în al doilea război mondial de partea puterilor Axei, pe baza promisiunilor lui Hitler că teritoriile româneşti pierdute în 1940 ca urmare a Dictatului de la Viena şi Pactului Ribbentrop Molotov vor fi retrocedate României sub presiunile Germaniei. A fost demis de la conducerea statului de către regele Mihai prin actul de la 23 august 1944. La data de 17 mai 1946 a fost condamnat la moarte pentru crime de război de Tribunalul Poporului din Bucureşti. La 1 iunie 1946 a fost executat prin împuşcare la închisoarea Jilava.

În anul 1924, în Piaţa Unirii, astăzi Piaţa centrală din faţa Palatului Primăriei Cernăuţilor, pe un spaţiu larg, încadrat de un mic scuar de verdeaţă şi copaci, pe memorabilul loc unde, la 28 noiembrie 1918, românii au încins Hora Unirii, a fost ridicat Monumentul unirii - opera artiştilor români Victor Ştefănescu, arhitect, şi Teodor Burcă, sculptor. Monumentul unirii, reprezintă chipul în bronz al unui soldat român în plină armătură, având, în stânga un drapel iar în faţă, stând în genunchi, o fată: Bucovina recunoscătoare. Grupul statuar era aşezat pe un postament rotund, iar zidul în formă de semicerc, era încins cu basoreliefuri din bronz, reprezentând scene din istoria românilor (legenda lui Dragoş Vodă, cu Molda de pe unde a venit numele de Moldova, decapitarea în condiţiile dramatice ale anului 1777, a domnitorului Grigore Ghica Vodă), precum şi scene din epopeea primului război mondial. În spatele monumentului era aşezat pe un soclu, un zimbru din bronz care strivea sub picioare, vulturul austriac cu două capete.După ocuparea Bucovinei de către sovietici acest monument care simboliza lupta istorică de veacuri a românilor, pentru unire a fost demolat. După revenirea administraţiei româneşti la Cernăuţi, în iulie 1941, pe acelaş amplasament al pieţei din faţa Primăriei din Cernăuţi a fost executată o replică a Monumentului unirii. Monumentul unirii a fost distrus a doua oară după anul 1944 fără să mai fie refăcut până în zilele noastre. În prezent mai există un singur fragment al acestei opere de artă şi anume: zimbrul Moldovei, strivind vulturul austriac alături de două basoreliefuri ce au aparţinut importantului proiect al Monumentului Unirii, care se găsesc la Muzeul Naţional de Istorie din Bucureşti.

Ardealul nostru

1601 - 1918 - 1944

ROMÂNIA

Mihai Viteazul sau Mihai Bravu (născut în anul 1558 la Târgu de Floci şi decedat la data de 9 august 1601 în Turda) a fost banisor de Strehaia, stolnic domnesc şi ban al Craiovei, apoi domnitor al Ţării Româneşti şi, pentru o perioadă, în anul 1600, conducător de facto al tuturor celor trei ţări medievale care formează România de astăzi: Ţara Românească, Moldova şi Transilvania.

Ferdinand I, Rege al României, Principe al Romaniei, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, născut Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen, (născut 24 august 1865 la Sigmaringen şi decedat 20 iulie 1927 la Sinaia) a fost rege al României din 10 octombrie 1914 până la moartea sa. Din 1890 a fost membru de onoare al Academiei Române, iar între 1914 şi 1927 a fost protector şi preşedinte de onoare al aceleiaşi instituţii.

Mihai I, Rege al României, Principe al Romaniei, fost Principe de Hohenzolern (născut 25 octombrie 1921 Sinaia), în perioada domniei tatălui său, Regele Carol al II-lea, cu titlul Mihai, Mare Voievod de Alba-Iulia, a fost suveran al României între 20 iulie 1927 şi 8 iunie 1930, precum şi între 6 septembrie 1940 şi 30 decembrie 1947. Este stră-strănepotul reginei Victoria a Marii Britanii şi văr de gradul trei al reginei Elisabeta a II-a. Mihai este una dintre ultimele personalităţi publice în viaţă din perioada celui de al II-lea război mondial.

Camera de Agricultură

Expoziţia de zarzavaturi

Aradul Nou - 1934

Centenarul naşterii lui N. Grigorescu

15 mai 1938

Pictorul Nicolae Grigorescu

1838 - 1907

Nicolae Grigorescu este primul pictor român de circulatie europeana, care a trait între anii 1838-1907. A început prin a face pictura religioasa: icoane si pictura murala în câteva biserici si mânastiri din România - pictura de la mânastirea Agapia, ramânând pâna în zilele noastre o capodopera a geniului. Studiile si le-a facut la Paris, iar apoi s-a retras la Barbizon, alaturându-se grupului de pictori non-conformisti, care cu cativa ani înainte se stabilisera acolo practicând pictura de plain-air, începe sa picteze în padurea Fontainbleau, renuntând la principiile artei academiste, practicând un nou stil, asemenea unui Millet, Diaz, Corot, Troyon etc. Cunoaste o evolutie foarte rapida spre noua formula plastica, care se poate vedea în toate genurile pe care le-a abordat cu o neasemuita usurinta: portret, peisaj, scene diverse (istorice, câmpenesti, de razboi etc.), natura statica etc.Legaturile lui Grigorescu cu lumea artistica europeana, în special cu cea franceza, au fost foarte strânse, ani de-a rândul a avut în acelasi timp ateliere în România si Franta. Cel mai mult Grigorescu a iubit Bretania si Normandia: "Spalatorese în Bretania", "Taranca franceza în vie", "Fetita bretona", "Plaja la ocean", "Batrâna la Brolle", "Strada la Vitre", "Interior la Vitre", "Pescarita la Granville". A asimilat informatii care au aparut în a doua jumatate a veacului trecut si le-a aplicat în mod creator pentru a exprima adevarul plastic specific peisajului românesc. Eliberandu-se de conventionalismul academic a reusit în mod exceptional redarea sincera, directa si spontana a imaginii adevarate a naturii. A adus în arta româneasca legatura intima cu natura, contactul direct cu realitatea. O mentiune trebuie facuta pentru a scoate în evidenta talentul de desenator al lui Grigorescu. Artistul a desenat foarte mult, cele mai multe desene care se pastreaza pâna astazi, sunt legate de Razboiul de Independenta (1877) la care a participat ca reporter de razboi. Acum mai mult ca în alte situatii, ajunge sa se exprime în chip desavârsit, imaginile fiind prinse în fuga condeiului în care fiecare trasatura bruta, oarecum rezumativa, are ceva din precizia si forta unui cuvant spus într-o telegrama. Expresia rapida, precisa, elimina tot ce nu este indispensabil pentru a pastra si pune în valoare esentialul. Astfel, numai prin simplul duct al liniei, fara nici un fel de umbra, sugereaza volumele, asa cum au izbutit sa o faca marii desenatori clasici: "Trecerea Dunarii la Corabia", "Cap de pod între Tumu Magurele si Nicopole", "Caruta de campanie cu trei cai", "Rosier calare", "Turc fumând din pipa"; "Vedete la Plevna", "Ambulanta pe front". Catre sfârsitul vietii a venit definitiv în România, stabilindu-se pe Valea Prahovei pe care o cunostea înca din tinerete, când obisnuia sa faca dese excursii însotit de prietenii sai. Pentru o perioada s-a stabilit la Posada, o mica asezare între Sinaia si Câmpina, un loc foarte îndragit de artist. In 1891 paraseste Posada si se stabileste la Câmpina. Aici a avut 2 ateliere, unul mai întâi închiriat si apoi între anii 1901-1904 si-a construit pe un teren cumparat pe soseaua nationala, o casa-atelier în care a locuit împreuna cu sotia Maria Danciu si fiul lor Gheorghe. Planul a fost întocmit de însusi artistul, în stilul caselor din zona: opt camere, parter si etaj, balcoane pe trei laturi si acoperisul din sindrila. A trait în aceasta casa pâna în anul mortii (21 iulie 1907).

_________ooOoo__________