Epaminonda's Blog.....: LUMEA BANCNOTELOR LUMII 95

KIAUTSCHAU

KIRGHISTAN

***

DOUĂ EPIGRAME

DESPRE JUSTIŢIA ROMÂNĂ

DE VIOREL MARTIN

VECHIUL ŞI NOUL TESTAMENT

Deşi există argumente,

Că nu-s în totul prea reale,

Sunt singurele testamente

Neatacate-n …tribunale!

UNOR JURIŞTI

Când se adună în complet,

Judicios şi motivat,

Ei dau verdictul incomplet...

Şi hoţul …a scăpat!

__________xxXxx__________

CÂTEVA MEDALII

ROMÂNEŞTI

Informaţii generale despre medalistică

şi subiectul ei de studiu, medalia,

poţi citi în articolul

LE HAVRE - FRANŢA

25 de ani de la absolvirea facultăţii

1956 - 1981

Promoţia 1956

Institutul de căi ferate - Bucureşti

1951 - 1958

Facultatea de mecanica transporturilor

Facultatea Transporturi are o traditie de peste 50 de ani. In 1948 s-a Infiintat Facultatea de Cai Ferate. Un an mai tarziu se Infiinteaza Institutul de Cai Ferate, iar in 1953, in cadrul Facultatii de Electronica functioneaza Catedra si Specializarea Centralizari si Semnalizari Feroviare (ulterior Telecomenzi Feroviare). In anul 1959, Institutul de Cai Ferate se uneste cu Institutul Politehnic Bucuresti si se infiinteaza Facultatea Transporturi. Cu incepere din anul 1972, specializarea Telecomenzi Feroviare este transferata la Facultatea Transporturi, care asigura astfel patru specializari: Autovehicule rutiere (infiintata In 1959), Material rulant de cale ferata, Ingineria transporturilor (Infiintata In 1948 sub denumirea Circulatie si exploatare) si Telecomenzi feroviare. Mai sus sunt prezentate sigla şi sediul central a Universităţii Politehnice Bucureşti.

Braşov - Prima şcoală românească - 1339

Expoziţia filatelică "Exturispo'82" - Braşov

Vizitiu N.

Prima şcoală românească din Braşov se află în interiorul curţii Bisericii Sfântul Nicolae din cartierul istoric Şcheii Braşovului. Primele cursuri în limba română au avut loc aici în 1583. Actuala clădire datează din anul 1760. În prezent edificiul adăpostete "Muzeul Prima Școală Românească",

Mai sus este prezentată Biserica Sfântul Nicolae din cartierul Şcheii Braşovului.

Centenarul Panait Istrati

1884 - 1984 * Brăila - România

Panait Istrati * 1884 - 1935

Panait Istrati (născut la data de 10 august 1884 în Brăila şi decedat la data de 16 aprilie 1935 în Bucureşti, cu numele la naştere Gherasim Istrati) a fost un scriitor român de limbă română și franceză. Panait Istrati este fiul nelegitim al unei spălătorese, Joiţa Istrate şi al unui contrabandist grec. A copilărit în Baldovineşti, a terminat şase ani de şcoală primară, doi fiind nevoit să-i repete. Ca şi Maxim Gorki, scriitorul rus şi apoi sovietic cu care a fost comparat adesea, şi-a câştigat existenţa ca ucenic al unui cârciumar, al unui brutar şi al unui vânzător ambulant. O vreme a fost şi cărbunar la bordul unor nave fluviale. În acest timp a citit cu aviditate tot ce i-a căzut în mână. Hoinărelile l-au purtat prin diferite oraşe: Bucureşti, Constantinopol, Alexandria, Cairo, Paris şi Lausanne. Primele încercări literare datează din 1907. Trăind în sărăcie, bolnav şi singur, a încercat să se sinucidă în anul 1921 pe când era la Nisa, dar a fost salvat, iar în buzunar i s-a găsit o scrisoare netrimisă, adresată lui Romain Rolland. Acesta este avertizat şi îi răspunde imediat încurajându-l să urmeze cariera sa de scriitor. Povestirea Chira Chiralina a fost publicată în 1923, cu o prefaţă semnată chiar de Romain Rolland. După mai multe călătorii în Rusia, în 1930 se stabileşte definitiv în ţară. Aici publică în 1933 eseul L’homme qui n’adhère à rien, în care se conturează atitudinea sa în privinţa independenţei. Chintesenţa acestui eseu îi atrage vehemente contestări. A fost tratat de TBC la Nisa şi apoi la Bucureşti. Izolat, singur şi bolnav de tuberculoză, a murit la sanatoriul Filaret.

Societatea numismatică română - Secţia Bârlad

Centenarul naşterii pictorului N.Tonitza

Centenarul Tonitza * 1886 - 1986 *Vaslui - Bârlad

Nicolae Tonitza s-a născut la data de 13 aprilie 1886 la Bârlad, fiind primul dintre cinci copii ai Anastasiei şi ai lui Neculai. Frecventează şcoala primară de băieţi nr.2 şi urmează Gimnaziul real "Manolache K. Epureanu" din Bârlad. În 1902 se înscrie la Şcoala naţională de Belle-Arte din Iaşi dar fara sa absolve. În anul 1904 împreună cu alţi colegi, zugrăveşte biserica din satul Grozeşti. În 1908 pleacă în Germania, la Munchen, unde este admis la Königliche Bayerische Akademie der Bildenden Künste (Academia regală bavareză de arte frumoase). Expune la Kunstverein, trimite caricaturi la revista Furnica şi articolul "Importanţa criticii de artă" la revista Arta română din Iaşi. Din anul 1909 stă doi ani la Paris unde frecventează atelierul lui Pierre Laprade şi face studii după pictori celebri. Influenţa preocupărilor din epocă nu întârzie să-şi pună amprenta în opera tânărului artist, pe care calităţile de colorist şi prospeţimea senzaţiilor îl fac să găsească repede drumul spre originalitate. Pictează peisaje, portrete şi compoziţii, pe care le expune în atelierul său din Montparnasse. În anul 1911 se reîntoarce în ţară, mai întâi la Bârlad şi mai târziu la Iaşi (unde predă un timp ca suplinitor de desen la Liceul militar). Participă la expoziția "Tinerimii artistice". În 1912 termină cursurile Şcolii naţionale de Belle-Arte şi obţine prin concurs certificatul de "pictor bisericesc". Va zugrăvi bisericile din Scorţeni, Silişte, Poeni, Văleni şi altele. Se căsătorește în 1913 cu Ecaterina Climescu şi va avea doi copii, Catrina şi Petru. Din cauze economice renunţă la pictură câţiva ani şi lucrează ca redactor la ziarul Iaşul. În 1916 expune la Bucureşti 94 de picturi şi desene, împreună cu amicul său Ştefan Dumitrescu. Mobilizat şi trimis pe front, cade prizonier în luptele de la Turtucaia, de unde va fi trimis în lagărul de prizonieri din Kirjali, Bulgaria. După război se stabileşte la Bucureşti unde - alături de participările la expoziţii şi ilustrări de cărţi - colaborează la publicaţii de orientare socialistă cu desene şi cronici artistice. În anul 1925 se retrage din asociaţia "Arta Română" şi - împreună cu Francisc Şirato, Oscar Han şi Ştefan Dumitrescu, întemeiază "Grupul celor patru", expunând mult timp împreună. În 1933 ocupă catedra de pictură la Academia de Belle-Arte din Iaţi, iar în 1937 devine rector al Academiei În 1939 se îmbolnăveşte grav şi la 26 februarie 1940 se stinge din viaţă. În semn de omagiu îi sunt expuse lucrări la "Salonul Oficial" şi la expoziţia din cadrul "Lunii Bucureştilor". Poza aplicată reprezintă un autoportret Tonitza.

__________ooOoo__________