Epaminonda's Blog.....: TABLETA CU ȘTIRI NECONVENȚIONALE

GEORGE SIMION – A.U.R.:
“DNA-ul românesc
a sinucis un ministru”.

MARIAN OPRIȘAN – P.S.D.:
“Și eu țin la piciorul
lui Victor Ponta și știți
că mi-e drag
din acest punct de vedere.“

LIVIU POP – P.S.D.:
“Sper ca și în continuare,
și împreună cu dumneavoastră,
să trecem împreună
printr-o perioadă foarte grea.“

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA O ÎNAINTAȘĂ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

_________xxx_________

O MEDALIE

ȘI CÂTEVA INSIGNE

DIN JUDEȚUL NEAMȚ

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Profesor Gheorghe A.M.Ciobanu - 90 de ani de viață

Gheorghe A. M. Ciobanu s-a născut la 25 martie 1925, la Roman și a decedat pe data de 30 august 2020. A fost un distins profesor romaşcan, care și-a consacrat eforturile promovării activităților culturale. S-a remarcat ca eseist, publicist, critic de artă, muzicolog și scriitor. A urmat școala primară (Școala de Băieți Nr. 4), gimnaziul și liceul (Roman Vodă) în orașul natal Roman. După bacalaureatul susținut în Sighișoara (în timpul refugiului) în anii celui de-al doilea război mondial și admiterea în învățământul universitar, pe fondul lipsurilor materiale și-a întrerupt studiile și s-a încadrat în învățământ, după care a reușit totuși să absolve cursurile Facultății de Drept din Iași – la fără frecvență, în 1949. A intrat în învățământ ca suplinitor începând de la școala care aparținea de Liceul Roman Vodă și, a continuat cu Gimnaziul și Seminarul Franciscan din Hălăucești, județul Iași (1945–1948), Școala de Muzică și Arte Plastice Roman (1959–1972), Liceul Roman Vodă (1960–1985), Liceul Agricol Horia. După 1989 a mai predat încă un deceniu la Institutul Teologic Franciscan și Seminarul Ortodox din localitate, până în 2002 (în total 6 decenii de activitate didactică). S-a dovedit a fi un cadru didactic, apreciat pentru erudiție, pregătire profesională și metodică. În perioada în care a predat la Hălăucești a cunoscut-o și pe viitoarea sa soție – profesoara de geografie Elena Dascălu din Fălticeni, cu care s-a căsătorit în 1954. Condițiile existente de după război, au făcut ca profesorul să ajungă să predea noțiuni de la matematică la filozofie, trecând ulterior prin etică, estetică și sociologie, mitologie, hermeneutică, drept,

economie,psihologie, filozofie, istoria muzicii, istoria artelor plastice, logică, organizare și legislație statistică. „Secretul longevității activității mele nu este chiar un secret […] mi-am tras seva și puterea de la tinerețea cu care am fost mereu înconjurat, de la discipolii mei. Așa am reușit să susțin peste 3.000 de conferințe, să predau 63 de discipline ca profesor, în primul rând pentru că, după război, așa erau timpurile, fiecare profesor preda pentru o școală întreagă.” — a spus Gheorghe A. M. Ciobanu (la aniversarea a 88 de ani). Ceea ce l-a făcut cunoscut a fost însă activitatea pe tărâm cultural, efortul pe care l-a depus ducând la promovarea valorilor autentice ale culturii naționale și la îmbogățirea patrimoniul cultural. În calitate de activist cultural, Într-o viață dedicată cuvântului prin care a înnobilat și a dat valoare spiritului, a susținut lunar timp de 22 ani cicluri de audiții muzicale la Palatul Culturii din Iași. A susținut pe tărâmul artelor plastice vernisaje, s-a remarcat prin cronici artistice, susținerea unor lansări de carte sau stagiuni de inițiere muzicală (cum au fost audițiile muzicale comentate susținute lunar între 1972-1989 la Biblioteca Municipală din Roman), a fost gazda a diverse alte evenimente culturale din Roman la Biblioteca Municipală, Școala de muzică, Casa de cultură, Cercul Militar, Colegiul Național Roman-Vodă, precum și, timp de 25 de ani prezentator al spectacolelor teatrului de amatori. A conferențiat, a fost prezentator și gazdă culturală și la Câmpulung Moldovenesc, Fălticeni, Târgu Neamț, Piatra-Neamț, Bacău, Bicaz și Bârlad. Sub patronajul Institutului de Geriatrie și Gerontologie Ana Aslan a susținut la Roman timp de 5 ani activitatea de meloterapie și artterapie în cadrul Universității Vârsta a III-a. Împreună cu profesorul Nicolae Gr. Stețcu și Gheorghe Mihalcea, a susținut înființarea a și condus activitatea cenaclului literar Garabet Ibrăileanu. În calitate de titular al unei catedre de Științe sociale la Universitatea Populară, a ținut un curs de Etică Estetică și Sociologie timp de 8 ani. Prezent fiind la simpozioane, expoziții, vernisaje, sesiuni științifice, conferințe și concerte, eseurile pe care le-a scris cu aceste ocazii și pe care le-a strâns în Scrieri, s-au constituit astfel într-o cronică a vieții culturale și artistice din Roman timp de jumătate de veac (1964-2004). În completare, alte scrieri ale sale sale au dovedit că până la urmă, orașul natal a fost de fapt subiectul unei cronici a marilor spirite și așezări din piatră, care au conferit identitate acestei localități. S-a remarcat în publicistica locală din Roman (Cronica Romanului, Gazeta de Roman, Ziarul de Roman, Școala Nouă, Clepsidra, Melidonium, Ecumenica), Miorița (Câmpulung Moldovenesc), Cronica Episcopiei Hușilor, Zori Noi (Suceava), Radio Iași, TVR Iași, Radio București, România literară, Convorbiri literare, Cronica (Iași), Antiteze, Asachi, Apostolul, Ceahlăul, Monitorul de Neamț (Piatra Neamț), Ateneu (Bacău), Pagini medicale Bârlădene, Bârladul, (Bârlad), Opinia Fălticeneană (Fălticeni), Știință și Tehnică, Psihologia, Flagrant (București). În calitate de donator de carte și publicații periodice, a ajutat la îmbogățirea fondului de carte a Bibliotecii municipale Roman sub forma unei colecții care îi poartă numele și a contribuit semnificativ la constituirea fondului bibliotecii de artă a Muzeului de Artă „Ion Irimescu” din Fălticeni. Alte cărți precum și întreaga sa colecție de înregistrări muzicale și aparatură electronică muzicală au ajuns în patrimoniul Muzeului de Artă al Liceului Roman Vodă și al Muzeului de Istorie al Romanului. De asemenea, există date care îi atribuie un rol în salvarea a ceea ce a mai rămas din biblioteca-arhivă a Gimnaziului și Seminarului Franciscan din Hălăucești (în mare parte confiscată și arsă odată cu venirea la putere a regimului comunist), aceste cărți recuperate găsindu-se, deocamdată, în patrimoniul Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” din Iași. A fost membru al Societăţii Scriitorilor din Judeţul Neamţ şi al Ligii Scriitorilor Iaşi. Pentru întreaga sa activitate a fost multiplu distins cu:

Medalia Muncii (1964)
Ordinul Muncii clasa a III-a (1965)
Profesor Evidențiat (1975)
Insigna Evidențiat în munca culturală de masă (1985)
Ordinul Meritul Cultural (1985)
Cetățean de Onoare al Romanului (1997, an în care a primit și Medalia Jubiliară „Mihai Eminescu” – 2000)
Premiul al III-lea la secțiunea „Presa scrisă” la prima ediție a Premiilor Jurnalismului de Educație, organizat de către Comisia Națională a României pentru UNESCO
Titlul de excelență, acordat de Primăria Municipiului Roman (2004 și 2009)
Crucea moldavă (acordată de ÎPS Teofan Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei 2015)
Diploma de excelență la Gala Culturii Nemţene, ianuarie 2016

Jetonul - Societatea în comandită

Emil Costinescu - Tarcău - 1896 - 2 lei

Jetoanele sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi pe plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la ședinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată. Piesa prezentată mai sus este un jeton emis de Societatea în comandită Emil Costinescu din localitatea Tarcău, județul Neamț. Foarte probabil este vorba despre ieşeanul Emil Costinescu (1844-1921), politician liberal, de mai multe ori deputat şi ministru de finanţe, director al Băncii Naţionale a României, primar al Bucureştiului, mare industriaş. De la numele acestuia provine denumirea satului şi staţiunii Costineşti de pe litoralui românesc al Mării Negre. Comuna Tarcău este situată în munţii Neamţului, între Piatra Neamţ şi Bicaz, acum practic legată de Bicaz.

Emil Costinescu s-a născut în anul 1844, la Iaşi și a copilărit la Târgu-Neamţ unde se va simţi legat de acest judeţ toată viaţa. Încă tânăr, a intrat în redacţia ziarului politic Românul, înfiinţat în 1857 de C.A. Rosetti, devenind în scurtă vreme prim redactor al publicaţiei. Ulterior a ajuns membru marcant al PNL şi a câştigat primul mandat de deputat în 1876. Odată cu înfiinţarea Băncii Naţionale a României în 1880 îl găsim pe Emil Costinescu printre directorii acestei instituţii (alături de alţi fruntaşi liberali: Anton Carp, Pricopie Dumitrescu, Eugeniu Carada). În 1897 se retrage de la BNR şi fondează Banca Generală Română, al cărei director general va fi mult timp. Ca deputat, Emil Costinescu a reprezentat interesele nemţenilor în Parlament, făcându-şi datoria în Cameră prin numeroase intervenţii. Ca ministru de finanţe în guvernele liberale (în mai multe rânduri 18 martie 1902-21 decembrie 1904; 12 martie 1907-26 decembrie 1908; 27 decembrie 1908-3 martie 1909; 4 martie 1909-28 decembrie 1910 şi 1913-1916), Emil Costinescu a susţinut cu fervoare crearea unei industrii naţionale, considerând că ţara noastră are nevoie de fabrici de tot felul care, prin activitatea lor, „să ne scutească pe viitor de importul ce îl facem de lucruri ce cu uşurinţă se pot fabrica la noi”.Din poziţia de ministru de finanţe, a sprijinit modernizarea oraşului Piatra-Neamţ şi a judeţului (continuarea căii ferate de la Gara Veche, construcţia gării noi ş.a.). Emil Costinescu a murit în iunie 1921 la Bucureşti. Nemţenii nu l-au uitat şi prin grija autorităţilor locale, i-au ridicat un bust în faţa fostei prefecturi (actualul Muzeu de Istorie şi Arheologie din Piatra-Neamţ) dezvelit în cadrul ceremoniei din 30 septembrie 1923, în prezenţa premierului Ionel Brătianu, a lui I.G. Duca, dar şi a fiului său, dr. I.E. Costinescu. Tot atunci, Primăria oraşului Piatra-Neamţ a conferit străzii care leagă centrul de gara nouă denumirea de Bulevardul Emil Costinescu (astăzi Bulevardul Republicii).

Jetonul - Cooperativa Albina - Tarcău - 5 lei

Piesa de mai sus este un jeton emisă de Cooperativa Albina din localitatea Tarcău în perioada interbelică. Comuna Tarcău este situată în Munţii Neamţului, între Piatra Neamţ şi Bicaz, acum practic legată de Bicaz. Cooperativa Albina a fost înfiinţată în data de 31 ianuarie 1914, ca societate cooperativă pentru exploatare de păduri şi industria lemnului, fiind cea mare veche cooperativă din județul Neamț și cea mai mare din țară în anul 1926. După revoluția de la 1848 intelectualii români instruiți în Occident, au adus în țările române ideile cooperatiste care au fost adaptate treptat realităților unui spațiu care cunoscuse destul de târziu dezvoltarea relațiilor capitaliste. Primele forme de asociere și cooperare au apărut în sistemul bancar și au venit în sprijinul țăranilor împroprietăriți în urma reformei agrare de la 1864, constituindu-se noi instituții financiare precum: Creditul Financiar Rural, înființat în anul 1873 și Casele de Credit Agricol, apărute în anul 1881. Toate acestea aveau scopul de a acoperi nevoia de credit a micilor agricultori pentru achiziționarea de unelte și animale. Cooperativele de producție, de aprovizionare și consum au fost legiferate de Codul Comercial din anul 1887 care pentru prima oară definea modul de constituire și organizare a acestora. La început activitățile cooperativelor forestiere se concentrau asupra defrișării pădurilor, fasonării lemnului și vânzării acestuia, în special a lemnului brut pentru foc pe piața internă. Cooperativele forestiere din zonele montane împădurite au fost singurele unități viabile care au continuat să se dezvolte combinând exploatarea pădurilor cu prelucrarea și industrializarea lemnului. În județul Neamț au funcționat cele mai multe cooperative forestiere din România, treisprezece, având 1571 de membri, printre care se găseau și patru dintre cele mai mari unități: Albina,Tarcăul, Tazlăul și I.Gh.Duca. Cooperativa forestieră Albina din localitatea Tarcău, județul Neamț, a fost înființată în data de 31 ianuarie 1914, ca societate cooperativă pentru exploatarea de păduri și industria lemnului, fiind cea mai veche cooperativă forestieră din județul Neamț și devenind în anul 1926 cea mai mare din țară. Cooperativa Albina și-a început activitatea cu 30 de membri, un capital subscris de 800 de lei și un fierăstrău de apă. Datorită activității cooperativei Albina, localitatea Tarcău se dezvoltă, societatea oferind multe locuri de muncă, care au permis o creștere semnificativă a bunăstării satenilor. În anul 1934 cooperativa avea aproximativ 3000 de angajați. În presa vremii cooperativa era prezentată în mod laudativ: “Cooperativa...în curs de vreo 4-5 ani a făcut minuni. Pe locul sterp a creat un adevărat sat cu locuințe multe de lemn pentru funcționari și muncitori, cu magazii și ateliere, în cari funcționează cele mai perfecționate mașini germane și americane. Cooperativa “Albina” a ridicat mai multe școale prin satele vecine.” În anul 1929 cooperativa avea în administrare un număr de 3 fabrici: una în Tarcău (cu șapte gatere verticale și unul orizontal), una mică în Ardeluța (cu un singur gater) și alta la Borcea (dotată cu două gatere). În anul 1938 cooperativa furniza cherestea de rezonanță pentru armata germană, pentru anumite component ale fuselajului avioanelor de bombardament în picaj Stukas. În cel de-al doilea război mondial fabrica de cherestea a fost incendiată și după război refăcută. După naționalizarea din anul 1948 fabrica s-a transformat succesiv în:

I.P.E.I.L. – ianuarie 1950
S.A.S. Sovrom – 1 ianuarie 1954
Sectorul de Industrializare a lemnului Tarcău – 1 ianuarie 1955
S.C. Forestar S.A. Tarcău

Jetonul prezentat aici datează din perioada interbelică. Ținând cont de valoarea nominală similară cu a monedelor oficiale aflate în circulație, se poate considera că acestea s-au emis și utilizat local după anul 1930, când cooperativa a ajuns la cel mai mare număr de angajați, și au fost utilizate probabil până la începutul celui de-al doilea război mondial. Este cunoscut faptul că la cooperativa Albina exista un loc pentru servit masa, deci o cantină, unde probabil angajații își puteau utiliza jetoanele primite ca o parte din salariu, uneori chiar în avans. Cum pe jetoane nu este specificat clar că ele pot fi folosite doar la cantina cooperativei Albina, se poate presupune că acestea puteau fi folosite și la alte stabilimente aparținând cooperative, cum ar fi băcănii sau prăvălii locale, de unde muncitorii se puteau aproviziona cu cele trebuincioase traiului și muncii la pădure. Folosirea acestor jetoane elimina posibilitatea ca persoane străine care nu erau angajate în cadrul societății să poată beneficia de aceste avantaje. Cum fabricile de cherestea și exploatările forestiere erau foarte izolate, iar aprovizionarea muncitorilor era foarte dificilă, aceste cantine erau foarte utile. (Sursa – Dorel Bălăiță – Lucrarea “Arheologie industrială cu ajutorul jetoanelor”)

Insigna turistică - Bicaz

Bicaz este un oraș în județul Neamț, Moldova, România, care are o populație de aproximativ 6500 de locuitori. În afara localității de reședință, el mai cuprinde localitățile Capșa, Dodeni, Izvorul Muntelui, Izvorul Alb, Potoci și Secu. Orașul se situează în vestul județului, la poalele Munților Ceahlău, pe malurile Bistriței, acolo unde se află barajul ce formează lacul Izvorul Muntelui. Bicazul este străbătut de șoseaua națională DN 15 (Piatra Neamț - Toplița). La Bicaz, din acest drum se ramifică șoseaua națională DN 12C, care urcă pe valea râului Bicaz, trece prin cheile Bicazului și duce la Gheorgheni. Localitatea Bicaz a fost menționată pentru prima dată în istorie în hrisovul din 12 august 1611 emis de către Constantin Movil Voievod ca sat închinat Mănăstirii Bisericani. De-a lungul timpului datorită activităților ce se bazau pe creșterea animalelor și prelucrarea lemnului Bicazului i-a sporit populația devenind comună. După secularizarea averilor mănăstirești când moșia mănăstirii Bisericani a trecut în proprietatea statului, în 1884 se va constitui în zona Bicaz, un Domeniu Regal cu o suprafață de aproximativ 13000 ha. În acest context Bicazul devine un important centru forestier cu 1800 locuitori cu mai multe gatere acționate hidraulic și o fabrică de cherestea. Înființarea șantierului ce urma să contruiască Barajul, canalul de aducțiune și Fabrica de ciment a accelerat dezvoltarea comunei Bicaz, ca de altfel întreaga zonă. Numărul locuitorilor veniți din întreaga țară a crescut în fiecare an după 1950 ajungându-se în anul 1959 cu un an înainte de terminarea barajului la un număr de 12134 de persoane. Au fost construite blocuri de locuințe în cartierele Merceni și Dodeni, o bibliotecă, clădirea Clubului Cimentiștilor, spitalul și liceul din cartierul Ciungi. Îndeplinind funcțiile și calitățile unui oraș, schimbarea de statut administrativ a localității Bicaz de la comună la oraș, a fost hotărâtă prin Decretul nr. 299 din 27 august 1960. Sus admiri stema și o poză a Primăriei Bicaz.

Insigna turistică - Bicaz (Lacul Izvorul Muntelui)

Lacul Izvorul Muntelui (cunoscut și sub denumirea de Lacul Bicaz), este un lac de acumulare aflat pe cursul mijlociu al râului Bistrița, la 4 km în amonte față de orașul Bicaz. Lacul are următorii parametrii tehnici; volum maxim – 1230 kilometri cubi, suprafața maximă – 32,6 kilometri pătrați, lungimea maximă – 35 kilometri, lățimea maxima – 2 kilometri, lungimea maximă a țărmului – 71 kilometri și adâncimea maxima – 97 metri.Lacul s-a format în spatele unui baraj de greutate construit din beton, ce unește Muntele Gicovanu cu Obcina Horștei. Barajul a fost construit construit între anii 1950 – 1960, are o înălțime de 127 metri, o lungime de 435 metri la coronament și o lățime maximă la bază de 119 metri. În structura barajului sunt incluse 30 de blocuri (ploturi) separate prin rosturi etanșate amonte cu pene de beton armat și tole de cupru, barajul fiind străbătut de galerii, puțuri de aerisire și nișe de vizitare. Prin construcție au fost prevăzute încăperi ce adăpostesc instalații de acționare și comandă, echipamente de urmărire, monitorizare seismică și comportare a fiecărui element. La partea superioară se găsesc patru descăarcători frontali cu amplasare în zona centrală (blocurile 15,16,17,18) și patru goliri de fund echipate cu vane ochelari (de diametru 2,5 m) montate în aceleași blocuri. Apa lacului de acumulare Izvorul Muntelui pune în funcțiune hidrocentrala “Dimitrie Leonida”, care se află în aval de baraj la 15 kilometri de acesta, în satul Stejarul din comuna Pângărați.

Piatra Neamț (în germană Kreuzburg an der Bistritz, în trecut, Piatra) este municipiul de reședință a județului Neamț, Moldova, România. Situat pe valea Bistriței, în nord-estul României, orașul avea la nivelul anului 2011 o populație de 85055 de locuitori. Primele mențiuni scrise despre Piatra Neamț se întâlnesc în Cronica rusească (cca.1387-1392) sub numele de Kamena (Piatra) - în Lista orașelor valahe de la Dunare. Orașul primește statutul de târg domnesc doar în anul 1453. Cu timpul, târgul Piatra capătă o mai mare importanță, aceasta și datorită constituirii aici (estimată a fi între 1468 - 1475) a unei Curți Domnești. Sus am postat stema actuală a municipiului Piatra Neamț și mai jos câteva frumoase monumente de cultură și arhitectură ale orașului, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate din vremuri diferite.

Biserica Sfinții Trei Ierarhi

Cazarma Regimentului 15

Bulevardul Emil Costiniu

Bulevardul Bistrița

Hotel Ceahlăul

Banca Petrodava

Biserica Sfântul Ioan clădită de Ștefan cel Mare

Statuia lui Nicolae Albu - Parcul Cozla

Casa Dimitrie C. Corbu

Fabrica de celuloză

Scările spre Turnul Sfântul Ioan

Piața

Parcul Cozla

Grota urșilor - Parcul Cozla

Județul Neamț este situat în provincia istorică românească Moldova, România, la limita dintre Carpații Orientali și Podișul Moldovei. Este cunoscut mai ales pentru frumusețea Masivului Ceahlău și a peisajului în general. Suprafața județului este de 5890 kilometri pătrați iar populația sa numără aproximativ 453000 de locuitori. Principalele cursuri de apă sunt: Siret, Bistrița, Bistricioara, Bicaz, Cracău și Tarcău, iar principalele lacuri sunt: Izvoru Muntelui, Pângărați, Vaduri și Bâtca Doamnei (lacuri de interes hidroenergetic). Ca unități administrative județul Neamț este compus din 2 municipii – Piatra Neamț și Roman, 3 orașe – Târgu Neamț, Bicaz și Roznov precum și 78 de comune. Sus am postat stema actuală și harta județului Neamț iar mai jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din județ, din perioade diferite dar și câteva trimiteri poștale ilustrate.