Epaminonda's Blog.....: MONEDE EURO FRANCEZE DE COLECȚIE

1. Moneda euro franceză de colecție de mai jos omagiază seria de iahturi pentru curse oceanice, generic denumită Pen Duick. Pe aversul monedei, în interiorul unui cerc periferic continuu și a altuia interior, de forma șnur răsucit, este reprezentată silueta de profil a unui iaht plutind pe luciul apei. Pe partea stângă, pe două rânduri orizontale, este aplicată inscripția: “PEN DUICK” (numele seriei de yahturi), iar în dreapta literele majuscule: “R și F” (inițialele numelui statului francez – Republique Francaise). Pe revers, în interiorul unui cerc periferic continuu, sunt redate următoarele reprezentări: două vele din pânză, un segment de timonă și bustul spre dreapta al iahtmanul francez Eric Tabarly.

În partea de jos este inscripționat anul emiterii monedei – 2013, în stânga velelor pe două rânduri orizontale este marcată valoarea monedei – 10 EURO. La colțul din dreapta jos al pânzelor sunt marcate monogramele monetăriei franceze și a gravorului acestor monede. Periferic, pe partea stângă și superioară, între cercul periferic continuu și și un segment de șnur răsucit este aplicată inscripția curbată:”Les Grands Navires Francais“ (numele seriei – Marile nave franceze).

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: seria – Marile nave franceze, data emiterii – 2 iulie 2013, valoarea – 10 euro, forma – rotundă, diametrul – 37 milimetri, greutatea – 22,2 grame, material compoziție – argint, calitate – proof și tiraj – 10000 exemplare.

Pen Duick este numele celei mai cunoscute serii de yahturi de curse oceanice navigate de yahtmanul francez Eric Tabarly.

Primul yaht din serie, YRA (fost Yum ) a fost proiectat de Wiliiam Fife III și construit în 1898 de Gridiron & Marine Motor Works la Carrigaloe în Cork Harbour. Tatăl lui Tabarly a cumpărat acest yaht pe când Éric avea șapte ani, iar băiatul a învățat să navigheze pe ea. După cel de-al doilea război mondial iahtul a fost scos la vânzare, dar fiul a insistat și l-a păstrat pentru el. Eric a renovat iahtul construindu-i o carcasă din fibră de sticlă și o platformă mai înaltă pentru a putea naviga în apele sudice. În noaptea de 12 spre 13 iunie 1998, Éric Tabarly a căzut peste bord și s-a pierdut în Marea Irlandei, în timp ce naviga cu ambarcațiunea sa de o sută de ani în drum spre Regata Fife din Largs, Scoția.
Yahtul din lemn Pen Duick II a câștigat cursa transatlantică cu o singură mână din anul 1964 cu iahtmanul Eric Tabrly. Goeleta de 17,45 metri Pen Duick III, cu arcul ei distinctiv, a fost proiectată în întregime de Tabarly și a fost construită din aluminiu. Yahtul a câștigat cursa de yahturi de la Sydney la Hobart în anul 1967. Pen Duick IV a fost un trimaran din aluminiu de 20,5 metri, cu o platformă ketch și catarge rotative. Ea a fost proiectată de André Allègre. În timpul cursei transatlantice cu o singură mână din anul 1968, Pen Duick IV s-a ciocnit cu o navă, iar Tabarly a fost forțat să se retragă din cursă. Mai târziu, Pen Duick IV a fost vândut iahtmanului francez Alain Colas, care a botezat-o Manureva și a câștigat cu ea cursa transatlantică cu o singură mână din anul 1972. În anul 1978, Manureva s-a scufundat în mare cu tot cu proprietarul ei.
Sloop-ul de 10,6 metri Pen Duick V, cu tancuri de balast noi, a fost proiectat de arhitecții Michel Bigoin și Daniel Duvergie pentru Cursa de la San-Francisco la Tokyo din anul 1969, pe care a câștigat-o tot Tabarly.
Ketch-ul Pen Duick VI de 22,25 metri a fost construit în 1973 după un design Nadre Mauric. Tabarly a participat cu Pen Duick VI în cursa transatlantică cu un singur jucător de la Plymouth la Newport din 1976, pe care a câștigat-o, deși barca a fost proiectată pentru un echipaj de doisprezece persoane și unde concurenții au îndurat cinci furtuni oceanice consecutive.

Toate yahturile Pen Duick, cu excepția pierdutului Pen Duick IV, mai concurează încă în evenimente clasice.

2. Moneda euro franceză de colecție de mai jos omagiază fregata blindată La Gloire. Pe aversul monedei, în interiorul unui cerc periferic continuu este reprezentată silueta de profil a fregatei plutind pe luciul apei. La partea inferioară, pe două rânduri orizontale, este aplicată inscripția: “LA GLOIRE” (numele fregatei) și literele majuscule: “R și F” (inițialele numelui statului francez – Republique Francaise). Pe revers, în interiorul unui cerc periferic continuu, sunt redate următoarele reprezentări: siluetele de profil ale câtorva nave și câteva zale aparținând unei ancore. La partea inferioară este marcat anul emiterii monedei: “2013” între monogramele Monetăriei statului francez și ale gravorului monedei. La partea superioară este redată partea din spate a unei bluze marinărești pe care este inscripționată pe două rânduri orizontale valoarea monedei: ”10 EURO”. La partea superioară în interiorul unei benzi bine conturate este aplicată inscripția:”Les Grands Navires Francais“ (numele seriei – Marile nave franceze).

La Gloire a fost o fregată blindată a forțelor militare navale franceze, a cărei machetă poate fi admirată astăzi în Muzeul de la Palatul Chaillot din Paris. În anul 1859, inginerul Henri Dupuy de Lôme a prezentat proiectul primei fregate blindate din lume, La Gloire. Ea a fost construită în șantierul naval Toulon. Fregata era protejată de un blindaj de plăci de fier forjat, integrate între ele, cu grosimea de 10 până la 12 cm. În ciuda calităților nautice și militare ale fregatei, viața la bord era foarte grea. Echipajul trăia permanent în lumina lămpilor cu kerosen și fără ventilație. Acest model a fost prezentat la Expoziția Universală de la Paris în 1867. Fregata a fost lansată la apă în data de 24 noiembrie 1859, dată în exploatare în august 1860, scoasă de pe lista de navigație în 1879 și distrusă în anul 1883, deci a avut o viață scurtă. Redau mai jos câteva dintre caracteristicile tehnice ale fregatei La Gloire:

navă de luptă
lungime - 77,8 metri
Pescaj (adâncimea de cufundare în apă) - 8,4 metri
Deplasament - 5630 tone
Propulsie - 1100 m² de suprafață vele, 1 motor cu abur orizontal cu doi cilindri, 1 elice cu șase pale, 8 cazane ovale
Putere - 2500 CP
Viteza maximă - 13 noduri (aprox 24 km/oră)
Blindaj – 12 centimetri
Armament – 36 tunuri de calibru 160 milimetri
Echipaj - 570 de oameni

3. Moneda euro franceză de colecție de mai jos omagiază nava expediționară Pourquoi Pas? Pe aversul monedei, în interiorul unui cerc exterior periferic continuu și a altuia interior, de forma unui șnur răsucit, este reprezentată silueta de profil a navei plutind pe luciul apei, a unei bărci cu un vâslaș în ea, se pare că și niște blocuri de gheață cu oameni în derivă pe ele, iar pe fundal se distinge un aisberg și o hartă. Periferic circular pe partea superioară și dreapta, curbat, este aplicată inscripția: “POURQUOI PAS?” (numele navei – De ce nu?) iar în partea stângă a navei sunt marcate literele majuscule: “R și F” (inițialele numelui statului francez – Republique Francaise). Pe revers, în interiorul unui cerc periferic continuu, sunt redate următoarele reprezentări: 2 vele din pânză și o porțiune de timonă. Pe vela din dreapta este marcat un semn de întrebare iar în stânga acestora este marcată pe două rânduri orizontale valoarea monedei: “10 EURO”. La partea inferioară este marcat anul emiterii monedei: “2014”, iar periferic pe partea stângă și superioară, între cercul exterior liniar continuu și un segment circular de șnur răsucit este aplicată inscripția:”Les Grands Navires Francais“ (numele seriei – Marile nave franceze).

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: seria – Marile nave franceze, data emiterii – 11 aprilie 2014, valoarea – 10 euro, forma – rotundă, diametrul – 37 milimetri, greutatea – 22,2 grame, material compoziție – argint, calitate – proof și tiraj – 5000 exemplare.

Pourquoi Pas (tradus - De ce nu?) a fost a patra navă construită pentru exploratorul Jean-Baptiste Charcot, care a finalizat a doua expediție Charcot în regiunile antarctice din 1908 până în 1910, a cărei machetă poate fi admirată astăzi la Muzeul naval din Monaco. Nava a fost construită la Saint Malo după planurile lui Francois Gautier în anii 1907 – 1908, în anul 1908 fiind lansată la apă. Câteva dintre caracteristicile tehnice ale navei sunt:

Deplasament – 445 tone
Lungime – 40 metri
Propulsie – motor 450 CP
Viteză – 7,5 noduri (aproximativ 13, 5 km/oră)
Echipaj – 35 oameni

În anul 1907 Jean Baptiste Charcot a lansat o nouă expediție în Antarctica și a început lucrările la o nouă navă, Pourquoi-Pas (IV), o barcă cu trei catarge proiectată pentru explorarea polară, echipată cu un motor și care conține trei laboratoare și o bibliotecă. Din 1908 până în 1910, Charcot a pornit expediția cu Pourquoi-Pas , iernand pe Insula Petermann, în a doua sa expediție polară în Antarctica. S-a întors în Franța în 1910 încărcat cu descoperiri științifice; terminase cartografierea insulei Alexander și descoperise o nouă insulă, Charcot Land. În 1912, Pourquoi-Pas a devenit prima navă școală a Marinei Franceze . Din 1918 până în 1925, Charcot a plecat din nou cu Pourquoi-Pas în diverse misiuni științifice în Atlanticul de Nord, Canalul Mânecii, Mediterana și Insulele Feroe pentru a studia litoligia și geologia acestor teritorii. După 1925 Charcot a preda comanda navei (deși a rămas la bord ca șef al expediției) pentru numeroasele ei călătorii în jurul ghețarilor arctici. În 1934, Charcot și Pourquoi-Pas au înființat o misiune etnografică în Groenlanda condusă de Paul Emile Victor, trăind în mijlocul populației eschimoși. În septembrie 1936, întorcându-se din misiunea din Groenlanda pentru a preda materialul științific, în zilele de 15 și 16 septembrie nava a fost prinsă de o furtună ciclonică violentă și s-a pierdut pe recifele Altfanes de la Myrar, 40 de oameni murind pe loc sau până la sosirea echipelor de salvare, rămânând în viață unul singur.

Jean-Baptiste-Étienne-Auguste Charcot a fost un medic și explorator polar francez, care s-a născut la data de 15 iulie 1867 și a decedat la data de 16 septembrie 1936 în urma naufragiului navei Pourquoi Pas?. În memoria sa în Islanda i s-au ridicat două monumente: primul în anul 1936 de către Einar Jonsson și al doilea în anul 1952 de către Rikarour Jonsson. Charcot a fost pasionat de sport practicând mai multe discipline sportive. În anul 1900 a participat la Jocurile olimpice de vară câștigând două medalii de argint în sportul navigație.

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

____________xxx___________

O INSIGNĂ, O PLACHETĂ

ȘI CÂTEVA MEDALII ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Ordinul național "Virtutea Aeronautică" în grad de mare ofițer

pentru militari - la război

Ordinul „Virtutea Aeronautică” a fost creat de Carol al II-lea prin Decretul regal nr.2895 din 31 iulie 1930 pentru a răsplăti eroismul aviatorilor. Acesta a fost primul ordin nu numai din România, ci și din lume, creat special pentru aviatori și având același rang cu Ordinul “Virtutea Militară”. Ordinul are patru clase, în decursul timpului existând două variante:

varianta din anul 1930 având clasele „Cruce de Aur”, „Cavaler”, „Ofițer” și „Comandor”; Pentru fiecare variantă s-au oferit două tipuri după caz: "de Pace" fără spade și "de Război" cu spade.
varianta din anul 2000, având clasele „Cavaler”, „Ofițer”, „Comandor” și „Mare Ofițer”.

Conform Legii nr.460 din 9 iulie 2022 Ordinul Virtutea Aeronautică cu însemne de pace şi de război se poate acorda:

ofiţerilor în activitate, în rezervă sau în retragere şi personalului civil cu pregătire superioară care lucrează în ministere cu responsabilităţi în domeniile apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale, aparţinând forţelor aeriene şi aviaţiei civile;
unităţilor militare ce aparţin forţelor aeriene;
unităţilor militare şi ofiţerilor sau personalului civil cu funcţii de răspundere, aparţinând forţelor aeriene ale statelor cu care România are relaţii de colaborare în domeniile apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale.

Ordinul se conferă de către Preşedintele României prin decret, în baza propunerilor de decorare individuale făcute, potrivit art. 4 alin. (2) lit. c) din Legaea nr. 29/ 2000, de miniştri pentru persoanele din domeniul lor de activitate. Propunerile nominale sunt avizate de Cancelaria Ordinelor, în conformitate cu art. 5 din aceiași lege. Preşedintele României poate conferi acest ordini şi din proprie iniţiativă, în proporţie de 1% din numărul total stabilit prin lege pentru fiecare grad sau clasă a fiecărei decoraţii, cu excepţia gradului de Mare Ofiţer. Repartiţia pe ministere a numărului maxim de decoraţii privind Ordinul Virtutea Aeronautică ce se acordă anual, se face de către Cancelaria Ordinelor, în baza unor criterii speciale. Mai sus am postat Ordinul Virtutea Aeronautică în grad de mare ofițer, ce se acordă ofițerilor aviatori la război.

Mihai Viteazu - 1600

Michelle Le Brave - heros național roumain

(Mihai Viteazul - erou național român)

Mihai Viteazul sau Mihai Bravu (născut în anul 1558 la Târgu de Floci şi decedat la data de 9 august 1601 în Turda) a fost bănișor de Strehaia, stolnic domnesc şi ban al Craiovei, apoi domnitor al Ţării Româneşti şi, pentru o perioadă, în anul 1600, conducător de facto al tuturor celor trei ţări medievale care formează România de astăzi: Ţara Românească, Moldova şi Transilvania. Domnitorul a avut un caracter dârz şi şi-a folosit de toate mijloacele, inclusiv cuceririle amoroase, pentru a-şi duce la îndeplinire năzuinţele. Mihai Viteazul a rămas în istorie ca primul domnitor care a reuşit să unească cele trei provincii româneşti: Moldova, Ardealul şi Ţara Românescă. Pentru a-şi realiza scopurile, Mihai Viteazul s-a folosit de oricine, chiar şi de ibovnicele sale. Istoricii sunt de părere că s-a căsătorit cu Doamna Stanca pentru a reuşi să acceadă la putere.

Nu se cunoaşte cu exactitate locul naşterii. Mihai Viteazul s-a născut, după unele surse, în Oraşul de Floci sau Târgul de Floci (n.r. – denumire care vine de la târgul de lână care funcţiona aici) situat la vărsarea Ialomiţei în Dunăre, localitate azi dispărută. Alte documente, aflate în custodia Academiei Române, precum şi specificaţiile din Condica episcopiei Rîmnicului, atestă că Mihai Viteazul s-ar fi născut la Drăgoeşti, localitate aflată pe partea stîngă a Oltului, judeţul Vâlcea.
Mihai Viteazul a crescut fără tată. Potrivit unor istorici, Mihai Viteazu este fiul nelegitim al lui Pătraşcu cel Bun, domnitor al Ţării Româneşti. Argumentul principal împotriva acestei variante este acela că Mihai Viteazu s-a născut în anul 1558, la un an după moartea lui Pătraşcu cel Bun. Astfel, este greu de crezut că acesta a avut relaţii extraconjugale în anul morţii sale, având în vedere faptul că a murit în urma unei lungi boli.
Mama lui Mihai Viteazul, de viţă nobilă sau comerciantă de rachiu. Există două versiuni care circulă cu privire la mama lui Mihai Viteazul, Teodora Cantacuzino. Potrivit celor mai mulţi istorici, ea este de neam grecesc şi se trage din vechea familie bizantină a Cantacuzinilor, fiind soră cu Iane Epirotul, care a ajuns ban al Olteniei şi reprezentantul domnului Munteniei la Constantinopol, o persoană foarte influentă. „Un personaj extraordinar, Mihail Cantacuzino, poreclit Şaitanoglu sau Şeitanoglu, adică, în turceşte, „fiul Satanei”. Se zice că mama lui Mihai Viteazul ar fi fost sora lui Şeitanoglu. În orice caz, e aproape sigur acum, după documente recent descoperite, că a fost o Cantacuzină venită să facă mare negoţ în Ţara Românească, iar cu banii şi insistenţele rudelor ei pe lângă marele vizir a fost ales Mihai Viteazul domnitor“, notează istoricul Neagu Djuvara în lucrarea „O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri“. Conform altor surse, Teodora era vânzătoare de rachiu, originară din Târgul de Floci, iar tatăl lui Mihai era grec. Cert este că s-a călugărit spre sfârşitul domniei fiului ei, luând numele monahal de Teofana, şi a murit în anul 1605 sau 1606, fiind înmormântată în biserica mănăstirii Cozia.
Ce caracter avea Mihai Viteazul. Domnitorul era un om dintr-o bucată şi foarte hotărât în toate deciziile pe care le lua. De asemenea, se folosea de toate mijloacele pentru a-şi duce la îndeplinire scopurile, de multe ori parafând alianţe cu parteneri pe care nu-i agrea.
Mihai Viteazul a fost comerciant de vite. La început, domnitorul a făcut comerţ cu vite şi, apoi, cu giuvaieruri. A cunoscut, astfel, lumea comerţului şi a avut multe de învăţat. A deprins limbile greacă şi turcă, dar a intrat în contact cu marea boierime munteană. Ajunsese să deţină o avere imensă. Cumpărase 44 de sate, în timp ce un boier obişnuit avea 8-9 sate.
S-a căsătorit din interes cu Doamna Stanca? Mihai Viteazul s-a căsătorit la vârsta de 27 de ani cu doamna Stanca, descendenta unei mari familii de boieri. Ea era nepoata banului Dobromir al Craiovei şi a logofătului Gheorghe din Corbi. Provenea din puternicul neam al boierilor din Izvorani, zona Muscelului sau, conform altor surse, dintr-o familie înruditã cu fraţii Buzeşti. Căsătoria cu Doamna Stanca i-a deschis tânărului Mihai drumul spre putere. Astfel, unii istorici contemporani au suspectat o căsătorie din interes.
Fermecătoarea fiică a lui Mihai Viteazul. Domnitorul şi Doamna Stanca au avut doi copii, Florica şi Nicolae, cel care avea să ocupe, o perioadă, cât marele voievod era în Ardeal, tronul Ţării Româneşti. Florica avea un farmec special, care a ajuns să-l copleşească chiar şi împăratul Rudolf al Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germană. Cei doi ajunseseră chiar în pragul căsătoriei. Numai intervenţia energică a mamei acestuia, Maria de Spania, a oprit căsătoria dintre cei doi.
Marula, fiica nelegitimă. Mihai Viteazul a mai avut o fiica, Marula, care s-a născut în anul 1599, dintr-o relaţie a domnitorului cu o ţiitoare (amantă) cunoscută drept „Tudora din Târgşor“. Mihai nu îşi ascundea relaţiile extraconjugale şi chiar se afişa cu amantele. Astfel, nu a făcut nici un secret din naşterea fiicei sale nelegitime. Domnitorul şi-a vizitat iubita şi fiica în vârstă de doar un an şi i-a oferit un hrisov prin care-i lăsa moştenire, după moartea mamei sale, mai multe sate.
Povestea de iubire cu fiicele dregătorului muntean Ivan Norocea. Relaţia dintre Mihai Viteazul şi soţia, Doamna Stanca, se degradează, astfel că domnitorul îşi îndreaptă afecţiunea în altă direcţie. Surorile Zamfira şi Velica, fiicele lui Ivan Norocea, i-au atras atenţia lui Mihai Viteazul atunci când a ajuns la Alba Iulia. Acestea deveniseră sfătuitoarele apropiate ale domnitorului şi apăreau mereu în preajma lor. Dacă despre, Zamfira istoricii susţin că nu există informaţii certe cu privire la o legătură amoroasă cu Mihai Viteazul, în privinţa Valicăi lucrurile sunt certe. Domnitorul se afişa cu aceasta, iar femeia nutrea speranţa că va deveni Doamnă.
Apropierea de soţia lui Sigismund Bathory. Mihai Viteazul apare într-o pictură realizată la Praga de Frans Franken alături de Maria Christierna, soția lui Sigismund Bathory, principele Transilvaniei. Unii istorici sugerează că între cei doi a avut loc o poveste amoroasă. A divorţat de acesta, iar succesorul la tronul Transilvaniei, Andrei Báthory, vărul lui Sigismund, îi face avansuri din ce în ce mai agresive. Astfel, Maria Christierna se refugiază la curtea regală de la Pragă. Aceasta i-ar fi pus o vorbă bună lui Mihai la regele Rudolf, pentru a-l spijini să lupte împotriva lui Andrei Báthory.

Insigna - Cupa U.T.C. - Vânători de munte - schi

(Uniunea Tineretului Comunist)

Uniunea Tineretului Comunist (cunoscută și prin acronim U.T.C.) a fost organizația de tineret şi rezerva de militanţi a Partidului Comunist Român. Sus am aplicat stema Uniunii Tineretului Comunist din România, iar mai jos carnetul de membru și drapelul U.T.C..

În timpul Republicii Populare Române, organizaţia s-a numit Uniunea Tineretului Muncitor (acronim U.T.M.) Ea a fost întemeiată în anul 1922. În anul 1967 număra 2250000 de membri, adică 11,78% din populația României. Prin Uniunea Tineretului Comunist s-a urmărit înregimentarea tineretului din fabrici, universități, școli, unități militare, în vederea transformării acestuia într-un susținător fidel al regimului dictatorial. Tineretul era supus unei educații în spiritul marxist-leninist și unui învățământ politic. Se încerca chiar anularea gândirii individuale a tinerilor. Aceștia luau cunoștință numai despre realizările mult exagerate ale partidului. Ideologii comunişti împărtăşeau credinţa că orice ființă umană poate fi transformată radical în urma unui intens proces de manipulare prin propaganda de masă. Această credinţă a comuniștilor era întărită de supoziţii sumbre despre natura umană şi a societăţii. Exista siguranța că, pe scară largă, la nivel social, utilizând instrumente coercitive şi de control, omul poate fi schimbat, supus, subordonat, mai ales tineretul în formare. Marxism-leninismul amesteca fascinaţia faţă de mulţime cu teama şi neîncrederea faţă de aceasta. Acest lucru se observă foarte bine în atitudinea faţă de tineri. Din cauza legăturilor slabe cu vechiul regim, aceștia apăreau ca ipostazierea perfectă a „omului nou” şi ca masă de manevră ideală. Totuși, erau trataţi cu infinită suspiciune. Reţeaua de organizaţii comuniste s-a întins cu precădere spre categoriile de populaţie de care regimul îşi lega interesele. Totodată, acestea erau suspectate ideologic: tinerii, ţăranii, intelectualii, soldaţii şi muncitorii. După spusele lui Lenin, pentru regimul comunist, aceste organizaţii aveau menirea de a funcţiona pe post de „curele de transmisie” între Partidul Comunist şi popor. Stalin a adoptat aceleaşi idei. El considera că, din rândul organizaţiilor de masă, trebuie să facă parte: asociaţiile fără partid ale femeilor, organele de presă, uniunile de tineret, sindicatele, cooperativele, organizaţiile de fabrică şi uzină. Uniunea Tineretului Comunist din România a fost constituită după modelul sovietic. Prin această organizaţie se reuşea îndoctrinarea masivă a tinerilor, precum şi implicarea acestora în activităţile regimului. Se urmărea ca, după terminarea studiilor, tineretul să servească partidului. Uniunea Tineretului Comunist din România a fost constituită după modelul sovietic. Prin această organizaţie se reuşea îndoctrinarea masivă a tinerilor, precum şi implicarea acestora în activităţile regimului. Se urmărea ca, după terminarea studiilor, tineretul să servească partidului. Uniunea Tineretului Comunist a fost o organizație de tineri creată de către Partidul Comunist din România. Prin aceasta se urmărea înregimentarea tineretului român, din fabrici, universități, școli, unități militare, în vederea transformării acestuia într-un susținător fidel al regimului dictatorial. În cadrul UTC, tineretul român era supus unei educații în spiritul marxist-leninist și unui învățământ politic. Se încerca chiar anularea gândirii individuale a tinerilor. Aceștia luau cunoștință numai despre realizările mult exagerate ale partidului. În mai toate scrierile din perioada comunistă, cu privire la Uniunea Tineretului Comunist, se evidenția importanța pe care aceasta o juca în rândul tuturor tinerilor. UTC se afla sub conducerea Partidului Comunist Român. Conducerea comunistă aprecia UTC ca fiind acea organizație care reușește mereu să-și găsească loc în fruntea luptei maselor de tineri. Aceștia, alături de întregul popor, au acţionat pentru afirmarea năzuinţelor de unitate şi independenţă naţională, de progres social şi prosperitate economică a patriei.

Vânătorii de munte reprezintă o specialitate militară a Forțelor Terestre Române, componentă a infanteriei. Unitățile de vânători de munte au rolul de a desfășura operații independent și în cooperare cu celelalte forțe, în teren muntos-împădurit, pe direcții și în raioane greu accesibile, în orice condiții de timp și anotimp. Această armă a fost înființată la 3 noiembrie 1916, când Marele Cartier General, prin Ordinul nr. 234, a decis transformarea Școlii Militare de Schiori din București în „Corpul Vânătorilor de Munte”. Organizarea inițială era pe 3 batalioane a câte 3 companii fiecare, cu un efectiv de 2000 de soldați. Trupele de vânători de munte au participat activ la luptele din cele două războaie mondiale și la misiuni internaționale. În prezent Armata Română are două brigăzi operaționale, una subordonată Diviziei 1 Infanterie (Brigada 2 Vânători de Munte “Sarmizegetusa” din Brașov), iar cealaltă subordonată Diviziei 4 Infanterie (Brigada 61 Vânători de Munte “General Virgil Bădulescu” din Miercurea Ciuc) cu structură asemănătoare (3-4 Batalioane Vânători de Munte, 1 Divizion Artilerie, 1 Divizion Apărare Antiaeriană și un Batalion Logistic).

Jetonul - P.I.S. 50

Jetoanele sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi pe plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la ședinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată. Piesa prezentat[ mai sus este confecționată din aluminiu, are forma rotundă cu diametrul de 22,2 milimetri. În câmpul central al aversului este aplicată inscripția: “PIS”. În câmpul central al reversului este marcată valoarea: “50”. Nu există informații despre înscrisul PIS și nici despre modul de folosire al acestui jeton.

Placheta masonică - Loja "România"

Produsul medalistic de mai sus este o plachetă masonică emisă de Loja România sub obediența Marelui Orient al Italiei. Ea a fost realizată în anul 1921 de către gravorul Awes Munzen din Berlin. Placheta are forma unei intrări în Templu. În prim plan sunt redate două tinere (România și Italia) având la picioare Lupa Capitolina, iar în mijloc candelabru cu lumânare aprinsă, flancat de mistrie și ciocan. Cele două personaje privesc spre interiorul altarului flancat de două coloane ce au au în vârf stemele Italiei și României. În adâncimea altarului se distinge silueta lui Moise și a Sfinxului. Pe frontispiciul templului, între cele două steme este aplicată inscripția: “L: ROMANIA / C: O: I:”. Sub lupoaică este inscripționat numele gravorului. Piesa este confecționată din bronz avînd dimensiunile de gabarit de 64 x 45 milimetri și poate fi admirată în colecția Muzeului Național de Istorie a României.

Există și alte simboluri masonice care apar frecvent pe bijuterii, medalii și decorații masonice ca de exemplu:

Compasul – dedicat tuturor masonilor, semnificând Spiritul
Echerul – dedicat doar Marelui Maestru, semnificând Materia, Spațiul, Echilibrul, fără el masonii nu pot șlefui “piatra brută”
Steaua în cinci colțuri (pentaclul) – semnifică Lumina, Inteligența. Știința
Ramurile de accacia – semnifică Reînnoirea, Metamorfoza, Inocența
Litera G – se referea inițial la Geometrie - știința sacră transmisă, azi cu ample și misterioase încărcături ezoterice.

Temuta, admirata sau dezavuata, Francmasoneria a jucat si continua sa aiba un rol important in multiple planuri ale Romaniei. Sub semnul echerului si compasului de sub ochiul unic, s-au desfasurat evenimente majore ale neamului. Efervescenta masonica in Romania a atins o considerabila cota in perioada pasoptista, considerata de istorici o generatie de masoni. Sintagma este acoperita de adevar, daca luam in calcul ca cei vizati apartineau unor societati secrete literare si masonice de la Bucuresti, Iasi, Brasov, Chisinau, Cernauti. Printre exponentii de seama, desavarsiti in lojile pariziene, ii gasim pe Balcescu, Rosetti, Kogalniceanu, Alecsandri, Cuza, Negruzzi si I.C. Bratianu. Sub regele Carol I, nu mai putin de 12 din 19 prim-ministri au fost masoni, ca si alti importanti oameni politici ai vremii. Acum, Francmasoneria romana a facut pasul catre Marea Loja Nationala. În fine, in perioada Romaniei Mari, o figura proeminenta a fost primul-ministru Alexandru Vaida-Voievod, incadrat in loja "Ernest Renan", alaturi de Traian Vuia, Mihai Serban s.a. El a obtinut, datorita discutiilor cu omologii sai masoni, premierii britanic si francez, Lloyd George si Georges Clemenceau, acceptul unor importante revendicari teritoriale romanesti, inclusiv Basarabia. Numele altor oameni care se afla si astazi, ori s-au aflat pana nu demult, in primele randuri ale celebritatilor Masoneriei romanesti sunt: Petre Roman, Viorel Hrebenciuc, Ioan Rus, Gelu Voican Voiculescu, Dumitru Prunariu, Lucian Bolcas, Alexandru Ciocâlteu, Constantin Balaceanu Stolnici, Virgil Ardelean, Ioan Talpeş, Ovidiu Tender, Irinel Popescu, Alexandru Bittner, Razvan Teodorescu, Victor Babiuc, Gheorghe Zamfir, Crin Halaicu, Tudor Gheorghe, Florian Pittis si Adrian Severin. Ziaristul si muzeograful Horia Nestorescu-Balcesti, renumit pentru lucrarile sale de istorie a Masoneriei romane, afirma ca: "Romanii datoreaza Francmasoneriei faurirea Romaniei Moderne, a Independentei, a Regatului, a Statului national unitar si suveran". Biserica Ortodoxa Romana este de cu totul alta parere. Prin Hotararea Sfantului Sinod din 1937, la concluziile Mitropolitului Nicolae al Ardealului, ramasa si astazi in vigoare, aceasta subliniaza in sapte puncte urmatoarea sinteza: "Este o organizatie mondiala secreta, in care evreii au un rol insemnat, avand un rit cvasi-religios, luptand impotriva conceptiei crestine, impotriva principiului monarhic si national, pentru a realiza o republica internationala, laica. Este un ferment de stricaciune morala, de dezordine sociala. Biserica osandeste Francmasoneria ca doctrina, ca organizatie si ca metoda de lucru oculta". Cuvintele „francmason“, „francmasonerie“ sunt forma românească a cuvintelor englez free mason, francez francmaçon şi german Freimaurer care înseamnă „zidar,constructor liber“ şi reprezintă o moştenire a uneia din rădăcinile francmasoneriei: breasla zidarilor care construiau biserici, bazilicile şi catedralele în Evul mediu. Potrivit dicţionarului enciclopedic „The New Encyclopedia Britannica“, francmasoneria este cea mai vastă societate secretă din lume, răspândindu-se mai cu seamă datorită întinderii în sec. al XIX-lea a Imperiului ritanic (mai corect spus ar fi însă: „societate discretă“). Însă francmasoneria a funcţionat în secret doar atunci şi acolo unde a fost interzisă de lege. Ea nu este prin natura ei o asociaţie secretă, deşi prezintă asemănări cu Şcolile de Mistere din Antichitate. Însă, potrivit definiţiei date de masonii înşişi, masoneria este: „o asociaţie de oameni liberi şi de bune moravuri care conlucrează pentru binele şi progresul societăţii prin perfecţionarea morală şi intelectuală a membrilor săi.“ Despre Masonerie există două puncte de vedere: primul, pro-masonic, prezintă masoneria ca pe o organizație fraternă, ai căror membri sunt uniți de idealuri comune morale şi metafizice; în cele mai multe dintre ramuri, de credinţa într-o fiinţă supremă. Câtă vreme masoneria tinde spre perfecţionarea omului, este compatibilă cu orice credinţă sau convingere sinceră şi nu ar trebui să apară probleme; al doilea, anti-masonic, prezintă această organizație într-o lumină diabolică, socotind-o o pseudoreligie, cu o organizare ermetică, antisocială, complotistă si satanista. Lojele masonice sunt forme de organizare ale masonilor de oriunde.

Lupoaica de pe Capitoliu (lupa capitolina) este o statuie de bronz din secolul al VI-lea î.e.n., actualmente păstrată la Muzeul Conservatorilor din Roma. Romulus şi Remus (fondatorii mitici ai Romei, copiii zeului războiului Marte şi ai vestalei Rhea Silvia) au fost adăugaţi de Antonio del Pollaio, în anul 1509. Lupoaica împreună cu Romulus şi Remus simbolizează originea legendară a Romei şi totodată caracterul sacru şi etern al oraşului şi al puterii sale. Imaginea lupoaicei apare pe multe monede romane antice. Statul italian a făcut cadou României cinci copii ale grupului statuar, între 1906 şi 1926. Acestea au fost instalate la Bucureşti (1906), Cluj (1921), Chişinău (1921), Târgu Mureş (1924) şi Timişoara (1926) ca simboluri ale latinităţii şi unităţii românilor din toate provinciile româneşti.

Sfinxul este o figură mitologică zoomorfă înfățișată ca un leu culcat cu cap uman. Își are originile în sculpturile din vechiul regat egiptean pe care l-au preluat și grecii. Creaturi similare se găsesc și în Asia de Sud și de Sud-Est. În epoca decorativă europeană sfinxul a reînviat în perioada Renașterii.

Moise este socotit de tradiția iudaică, iar pe urmele ei, și de cea creștină, un profet și etnarh, conducătorul triburilor israelite. El este cunoscut de evrei ca „Moise Învățătorul nostru”, fiul lui Amram, și este, după tradiția lor religioasă, cel care a primit Legea divină (Tora) pe Muntele Sinai și fondatorul religiei evreilor – iudaismul. De aceea, această religie este uneori numită și mozaism, după Moise. Potrivit cu narațiunea Vechiului Testament Moise a fost cel mai de seamă din profeții evreilor. Moise este considerat un profet din cei mai însemnați și de alte religii monoteiste-precum creștinismul și islamul. Samaritenii îl consideră drept unicul profet.

____________ooOoo____________

PERSONALITĂȚI CULTURALE

PE BANCNOTELE LUMII