Epaminonda's Blog.....: MONEDE EURO FRANCEZE DE COLECȚIE

1. Moneda euro franceză de colecție de mai jos omagiază submarinul francez Le Redoutable. Pe aversul monedei, în interiorul unui cerc periferic continuu este reprezentată silueta de profil spre dreapta a acestui submarin, pe fundalul unei scări circulare gradate, plutind la suprafața apei și înconjurat de mai mulți pești. Deasupra submarinului este aplicată pe două rânduri orizontale inscripția: “LE REDOUTABLE” (Redutabilul), iar undeva în dreapta sunt inscripționate literele majuscule: “R și F” (inițialele numelui statului francez – Republique Francaise). Pe revers, în interiorul unui cerc periferic continuu, sunt redate următoarele reprezentări: mai multe nave din profil plutind, un segment de ancoră si sub el este marcat anul emiterii monedei: “2014”, încadrat de două ornamente decorative abia vizibile reprezentând monogramele gravorului monedei și a monetăriei unde s-a emis moneda. Deasupra, periferic, pe un sector circular, este aplicată inscripția: ”LES GRANDS NAVIRES FRANCAIS“ (numele seriei – Marile nave franceze). Sub acest sector este reprezentat gulerul bluzei marinărești tradiționale, și în centrul acestuia central pe două rânduri este aplicată inscripția: “10 EURO” – valoarea de circulație a monedei.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: seria – Marile nave franceze, data emiterii – 16 iunie 2014, valoarea – 10 euro, forma – rotundă, diametrul – 37 milimetri, greutatea – 22,2 grame, material compoziție – argint, calitate – proof și tiraj – 5000 exemplare.

Le Redoutable este numele primului submarin cu propulsie nucleară, având la bord 16 rachete balistice cu focos nuclear de tipul M-20 și un echipaj de 135 persoane, ce a fost construit în Franța, în șantierul naval de la Cherbourg. Submarinul cântărind peste 9000 de tone a fost construit după planurile inginerului de armament Andre Gempp. La lansarea la apă din data de 29 martie 1967 a participat însuși șeful statului francez, generalul Charles du Gaulle. La data de 1 decembrie 1971 a fost admis în serviciul activ din Forța Strategică Oceanică a Marinei Franceze, sub comanda lui Louzeau fiind doat cu rachete balistice nucleare de tipurile: M1, M2 și M20. Submarinul și armamentul său au costat 90 de miliarde de franci în primii cincisprezece ani, echivalentul a 90 de miliarde de euro astăzi, ținând cont de inflație. Operarea navei era asigurată de două echipaje a câte 135 oameni( din care 15 ofițeri), „Albaștrii” și „Roșii” care conducea pe rând pentru a se asigura că nava este operațională în orice moment. La 7 octombrie 1991, Le Redoutable revine la baza portului militar Cherbourg, unde este dezmembrat. În cursul anului 1993, secțiunea de reactor a fost separată de restul submarinului și apoi depozitată într-o zonă antiseismică special amenajată și protejată din zona militară Homet. Pe data de19 ianuarie 1996, Ministerul Apărării a decis să doneze Le Redoutable Comunităţii Urbane din Cherbourg pentru a face din acest submarin un obiectiv turistic. Coca submarinului este realizată din oțel cu limită mare de elasticitate sudabilă, care îi permitea să se scufunde până la 300 metri . A fost o navă foarte silențioasă pentru vremea respectivă. În navă era permis fumatul, ea fiind dotată cu un dispozitiv special pentru depozitatrea și apoi evacuarea fumului de la țigari. Totuși, pentru a perpetua tradiția submarinarilor, primul comandant al Redoutable a decis că va fi interzis să se fumeze la bord, interdicție care există și astăzi în flota de submarine franceze.
2. Moneda euro franceză de colecție de mai jos omagiază nava de pasageri Normandie. Pe aversul monedei, în interiorul unui cerc periferic continuu, este reprezentată silueta de profil ușor spre stânga a navei, plutind pe apă. Sub burta navei este aplicată inscripția orizontală: “NORMANDIE” (numele navei) și dedesubt sunt inscripționate literele majuscule: “R și F” (inițialele numelui statului francez – Republique Francaise). Pe revers, în interiorul unui cerc periferic continuu, orizontal, între două linii paralele, este aplicată inscripția: ”LES GRANDS NAVIRES FRANCAIS“ (numele seriei – Marile nave franceze), peste siluieta a două coșuri de navă. Undeva în dreapta acestora, pe două rânduri orizontale este marcată valoarea monedei:”10 EURO”, iar jos de tot este marcat anul emiterii monedei: “2014”, încadrat de două ornamente decorative abia vizibile reprezentând monogramele gravorului monedei și a monetăriei unde s-a emis moneda.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: seria – Marile nave franceze, data emiterii – 8 iulie 2014, valoarea – 10 euro, forma – rotundă, diametrul – 37 milimetri, greutatea – 22,2 grame, material compoziție – argint, calitate – proof și tiraj – 5000 exemplare.

La Normandie, denumire inițială – Normandie, a fost unul dintre proiectele navale majore ale Companiei Generale Transatlantice, care a căutat să față concurenței și să-și consolideze prezența pe linia oceanică spre New York. Nava a fost lansată la apă în data de 28 noiembrie 1882 și 30 de ani mai târziu a fost retrasă de la navigație, fiind vândută pentru casare. Aceasta a fost un prototip al noi generații de nave mai moderne având tonajul și puterea mai mari. Era o navă cu două coșuri, patru catarge, 1600 metri pătrați suprafață vele, iar la bord puteau urca mai bine de 1000 de pasageri. Din dorinta de a imbunatati starea de bine a pasagerilor, a fost si prima nava a companiei echipata cu iluminat electric (3 dinamo care dădeau curent electric celor 552 de lampi de la bord). La Normandie parcurgea distanța Le Havre – New York în 8 zile și 11 ore. Rămânând un prototip, experiența navei La Normandie a fost valorificată în construcția a alte patru nave de mare viteză: La Campagne, La Bretagne, La Bourgogne și La Gascogne. Inițial nava La Normandie a avut lungimea de 140 metri dar în anul 1894 a suferit o transformare fiind lungită cu încă 4 metri.

3. Moneda euro franceză de colecție de mai jos omagiază nava de luptă Soleil Royal. Pe aversul monedei, în interiorul unui cerc periferic continuu și altuia de forma unui șnur răsucit, sunt reprezentate două nave din față. Periferic circular, la partea superioară, este aplicată inscripția: “SOLEIL ROYAL” (Soarele regal), iar undeva la partea inferioară sunt inscripționate literele majuscule: “R și F” (inițialele numelui statului francez – Republique Francaise). Pe revers, în interiorul unui cerc periferic continuu, sunt reprezentate două vele, pe una dintre ele fiind reprezentat semnul soarelui. În stânga velelor, pe două rânduri orizontale, este marcată valoarea monedei:”10 EURO” și undeva foarte jos este marcat anul baterii monedei: ”2015”. Deasupra anului este reprezentat un segment de timonă, iar în dreapta lui abia se disting două ornamente decorative vizibile reprezentând monogramele gravorului monedei și a monetăriei unde s-a emis moneda. Periferic circular, pe partea stângă, pe un sector marcat de cercul liniar continuu și un șnur răsucit este aplicată inscripția: ”LES GRANDS NAVIRES FRANCAIS“ (numele seriei – Marile nave franceze).

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: seria – Marile nave franceze, anul emiterii – 2015, valoarea – 10 euro, forma – rotundă, diametrul – 37 milimetri, greutatea – 22,2 grame, material compoziție – argint, calitate – proof și tiraj – 3000 exemplare.

Soleil Royal (Soarele Regal) a fost o navă de linie franceză echipată cu tunuri, ea fiind nava amiralului Tourville. Nava a fost construită între anii 1668 – 1670 în șantierul naval Brest. A fost o navă cu pânze cu deplasament de 1630 tone și o lungime de 61 metri. După lansarea la apă a stat mulți ani neîntrebuințată în portul Brest. La izbucnirea războiului de nouă ani a devenit nava amiral a escadrilei Ponant (escadrila Occidentului) fiind echipată cu 112 tunuri și încadrată cu 1200 de oameni. Se spunea că această navă avea cele mai bune vele și era frumos decorată. Emblema „soarelui” fusese aleasă de regele Ludovic al XIV-lea ca simbol al său personal. Bătălia de la Cherbourg a însemnat sfârșitul navei Soarele Regal. În noaptea de 2/3 iunie 1692, a fost lovită de nave inamice și incendiată. Localnicii din Cherbourg au încercat să o salveze dar totul a fost în zadar. Se spune că din echipajul de 900 de oameni doar unul să se fi salvat. Un model detaliat la scară 1/40 al navei a fost realizat în anul 1839 de către sculptorul și modelistul francez Jean-Baptiste Tanneron. Acest model poate fi admirat și astăzi la Muzeul național al Marinei din Paris.

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

_________xxx________

O INSIGNĂ ȘI

CÂTEVA MEDALII ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

(Regele Ferdinand al României și regina Maria)

1922 - 100 ani - Încoronarea de la Alba Iulia

Istoria României

Ferdinand I este unul dintre cei mai importanți regi ai României, personalitatea sa fiind strâns legată de realizarea Marii Uniri, visul de veacuri al românilor, despre care ne aducem aminte cu emotie. Om de o vastă cultură, poliglot și botanist pasionat, Regele Ferdinand a fost sincer devotat românilor, sub domnia sa înregistrându-se cea mai înfloritoare perioadă a statului românesc modern. Născut la data de 24 august 1865, Prințul Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său nobiliar complet, era de fapt fiul Principelui Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen, fratele mai mare al Regelui Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, primul rege al României. Ferdinand a ajuns la tron printr-o conjuctură de familie avantajoasă, peste care s-a suprapus și importanța continuității statului roman sub formă de regat într-un context politic internațional instabil. Când avea 19 ani a făcut prima sa vizită în România, ulterior a revenit în Germania pentru a-și desăvârși studiile liceale și universitare. Anul 1893 l-a găsit absolvind prestigioasa Universitate din Leipzig si Scoala Superioara de Stiinte Politice si Economice din Tubingen. Chiar în același an s-a stabilit la Bucuresti pentru a-și îndeplini menirea de moștenitor al tronului României. El devenise de fapt moștenitor al tronului Regatului Românie după ce atât tatăl său cât și fratele mai mare au renunțat la tron. Odată sosit la București, tânărul prinț german se declara cucerit de flora României, o adevarată provocare științifică pentru un botanist pasionat cum era Ferdinand. Nu rămâne insensibil nici la frumusețea proverbială a româncelor, fiind cucerit de Elena Văcărescu. Aventura celor doi idealiști a fost oprită brusc din considerente politice. Ferdinand a fost nevoit să-și întrerupă relația cu Elena Văcărescu la intervenția și insistențele Consiliului de Miniștri al României, care i-a reamintit principelui ca niciun membru al Familiei Regale nu se poate căsători decât cu femei de sânge regal. Ferdinand nu are încotro și pe data de 10 ianuarie 1893 se însoară cu Maria de Edinburgh, nimeni alta decât verișoara sa de gradul trei. Ferdinand și Maria au avut împreună 6 copii, trei fete și trei băieți. Cel mai mare dintre băieți a devenit următorul rege al României, Carol al II-lea.La vârsta de 49 ani, Ferdinand I devine rege al României depunând jurământul solemn și luându-și în fața țării angajamentul că va fi un "bun român". Ferdinand a iubit România și poporul roman. Din admirație și respect pentru religia națională a românilor, Ferdinand renunță la cultul catolic și se botează creștin-ortodox. Atașamentul și dragostea lui Ferdinand pentru mica și fermecătoarea, la acea dată, tara din Est nu aveau să se limiteze la acest gest. Istoria menționează că datorită admirației sale pentru România, Regele Ferdinand avea sa fie supranumit fie "Lealul", sau "Întregitorul". Visul lui Ferdinand a fost în egală măsură același cu al românilor - crearea României Mari. La acea dată Ardealul se afla sub stăpânire austro-ungară, acolo unde românii nu aveau nici cele mai elementare drepturi. Momentul prielnic s-a ivit odată cu declanșarea primului război mondial. Deși era german a ales să acționeze în acel război de partea Antantei (14 august 1916) luptând împotriva Puterilor Centrale conduse de Germania. La Castelul Hohenzolernilor din Prusia era mare derută și nemulțumire, Ferdinand a fost renegat iar steagul heraldic al familiei a fost coborât în doliu. În ciuda entuziasmului și speranțelor românilor, situația pe front era dezastruoasă, armata română, slab echipată și înarmata înregistra mari pierderi. Puterile Centrale au ocupat și Dobrogea și Bucureștiul a intrat sub ocupație germană. Ferdinand și întregul guvern român a fost nevoit să se refugieze la Iasi. Luptele eroice de la Mărăști, Mărășești și Oituz, purtate de Armata Română au schimbat cursul evenimentelor. Jertfa și eforturile românilor au dus la oprirea înaintării germane în Moldova. În momentul în care bolșevicii au pus mâna pe putere în Rusia și au cerut instituirea păcii (1918), România se afla înconjurata de armatele Puterilor Centrale. Regatul Romaniei a fost forțat de Germania să semneze la București un tratat de pace dezavantajos pentru țara noastră, tratat pe care Ferdinand a refuzat să-l semneze. Când trupele Triplei Alianței au avansat pe frontul din Salonic dezmembrând armata bulgară, România a reintrat în razboi. Imperiile Rus și Austro-ungar se dezintegrau. Avantul militar al trupelor române nu mai putea fi stopat, eforturile acestora ducând la mult așteptata unire cu Bucovina, Basarabia si Transilvania. În urma înfrangerii Republicii Sovietice Ungare conduse de agentul bolșevic Bela Kun, trupele române au ajuns să ocupe Budapesta, iar Ferdinand se întoarcea ca un învingător în fruntea armatei, într-un București entuziasmat. În anul 1922, pe data de 15 octombrie, Ferdinand este încoronat Rege al României Mari la Alba Iulia. Viața politică din timpul domniei sale a fost dominată de Partidul Național Liberal, condus pe atunci de frații Ion și Vintilă Brătianu. Unirea cu Ardealul a lărgit, în mod ironic, baza electorală a opoziției ale cărei partide principale s-au unit în anul 1926 pentru a forma Partidul Național Țărănesc. Regele a fost cu adevărat un "bun român" așa cum a jurat. Unii istorici îl consideră ca cel mai strălucit rege, în ciuda faptului că era o persoană relativ timidă și introvertită. Ferdinand I a fost martorul realizării României Mari cu provinciile Basarabia, Transilvania și Bucovina de Nord. A înfăptuit reforma agrară împărțind pământ țăranilor, prioritate având veteranii de război și familiile celor căzuți în războiul pentru reîntregirea țării. În ciuda succesului în război și al creării României Mari, Ferdinand se confrunta cu mari probleme de ordin personal. Fiul său cel mare, prințul Carol al II-lea, mare amator de lux și desfrâu, trăia o viață scandaloasa, căsătorindu-se clandestin cu Ioana "Zizi" Lambrino, cu care avea un copil nelegitim. Prințul a ajuns totuși să se căsătorească cu Elena, fiica regelui Constantin al Greciei și acest mariaj eșuând repede. Carol fuge cu amanta sa, Elena Lupescu, la Paris. Regele se vede nevoit să îl desemneze drept urmaș la tron pe nepotul său, prințul Mihai de România, pe atunci un copil, Carol al II-lea, tatăl lui Mihai, fiind dezmoștenit de Regele Ferdinand. La doar 62 de ani, după o domnie ce s-a întins peste 13 ani tumultuoși pentru istoria României, Ferdinand moare în urma unui cancer de colon, fiind înmormantat la Curtea de Argeș alături de Regele Carol I și Regina Elisabeta. În timpul scurtei sale domnii, România a atins un nivel de dezvoltare nemaiîntâlnit până atunci. Agricultura era o forță, țara noastră fiind supranumită "Grânarul Europei". S-a dezvoltat comerțul concomitent cu exploatarea zăcămintelor de petrol, economia țării noastre fiind printre cele mai puternice și stabile din întreaga lume, totul sub conducerea unui rege care, între problemele personale și războaiele care au răvășit țara, a găsit totuși timp să se dedice și știintei și cunoașterii, fiind președinte și protector al Academiei Române din 1914 până la trecerea sa la cele veșnice (20 iulie 1927).

Coroana de oţel a regilor României, acest simbol al independenţei şi al întregirii ţării, îşi are începuturile în anul 1881. În acel an, Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice a instituit o comisie în componenţa căreia, alături de Theodor Aman, se regăseau istoricii Bogdan Petriceicu Haşdeu, Alexandru Odobescu şi Grigore Tocilescu. Misiunea fundamentală a acelei comisii a fost aceea de a stabili forma pe care urmau să o primească însemnele regalităţii, inclusiv coroana regală. Ulterior, Theodor Aman a fost însărcinat cu desenarea coroanei şi sceptrului primului suveran al României; schiţa în tuş în care sunt reprezentate însemnele regalităţii se află în patrimoniul muzeului din Bucureşti care poartă numele artistului, scrie Muzeul Național de Istorie a României pe pagina de socializare a instituției. Coroana de oțel a fost folosită pentru prima dată de Carol I cu prilejul încoronării ca rege şi a proclamării Regatului României în ziua de 10/22 mai 1881. Primul rege al României şi-a manifestat dorinţa ca această coroană să fie confecţionată la Arsenalul Armatei, din oţelul unuia dintre tunurile capturate de armata română în confruntarea cu trupele turceşti la Plevna, în anul 1877. Un fapt care trebuie amintit este acela că la încoronarea din 1881 coroana de oțel a avut mai mult un rol simbolic: a fost sfințită, la Mitropolie, pe 9/21 mai, dar regele Carol I nu a purtat-o! De altfel, încoronarea în sine poate fi considerată atipică: nu s-a desfășurat în biserica Mitropoliei, ci într-un spațiu special amenajat în afara acesteia; Mitropolitul Primat și cel al Moldovei au dat binecuvântarea solemnă, dar suveranul nu a dorit, din motive religioase (era catolic convins), să fie încoronat și uns de un înalt prelat ortodox. Gestul său avea și un alt substrat, Carol I dorind să arate că a ajuns rege prin forțele proprii. Ulterior, coroana de oțel și cea a reginei Elisabeta au fost aduse, de preşedinţii Corpurilor legiuitoare, în Sala Tronului. În discursul său, Regele a declarat „…Cu mândrie dar primesc această Coroană, care a fost făcută din metalul unui tun stropit cu sângele eroilor noştri şi care a fost sfinţită de biserică. O primesc ca simbol al independenţii şi puterii României”. În nicio imagine din perioada domniei sale (fie că vorbim de fotografii, cărți poștale sau alte reprezentări artistice), primul rege al României nu apare cu coroana de oțel pe cap. Un aspect semnificativ a fi menţionat este acela că amintita coroană s-a regăsit, încă din prima zi a proclamării Regatului României şi până în momentul abdicării Regelui Mihai la 30 decembrie 1947, pe stema naţională a ţării noastre. Coroana regală, respectând normele heraldice, are în compunere un cerc frontal de oţel, ornamentat cu pietre oblonge, rombice şi perle tot din oţel. În partea superioară a cercului au fost aplicate opt ornamente mari, sculptate în formă de frunză (fleuroane), alternate prin opt figuri mai mici având în partea superioară perle. Din vârfurile fleuroanelor pleacă spre mijlocul coroanei opt lame înguste, de formă arcuită, împodobite cu mărgăritare, care se unesc într-un glob în care este montată crucea „Trecerii Dunării”. Toate elementele coroanei sunt din oţel, chiar şi perlele, numai căptuşeala interioară este din catifea purpurie.

Majestatea Sa Maria, Regină a României, Principesă a Romaniei, Principesă de Edinburg și de Saxa Coburg și Gotha, născută Marie Alexandra Victoria, din Casa de Saxa – Coburg și Gotha (născută la data de 29 octombrie 1875 în localitatea Eastwell Park, ducatul Kent din Anglia şi decedată la data de 18 iulie 1938 în Sinaia), a fost mare prinesă a Marii Britanii şi Irlandei, consoarta regelui Ferdinand şi regină a României. A fost nepoata reginei Victoria a Marii Britanii. Este mama regelui Carol al II-lea al României. Viitoarea regină Maria a României s-a născut pe 3 octombrie 1875, fiind fiica ducelui de Edinburgh, Alfred, al doilea fiu al reginei Victoria (devenit după 1893 duce de Saxa-Coburg-Gotha), şi a marii ducese ruse Maria Alexandrovna. Maria, principesă de Edinburgh, s-a căsătorit cu Ferdinand, principele moştenitor al coroanei României, în decembrie 1892. A avut şase copii: Carol (1893 - 1953), Elisabeta (1894 - 1961), Mărioara (1899 - 1961), Nicolae (1903 - 1978), Ileana (1908 - 1991) şi Mircea (1913 - 1916). Personalitate puternică, femeie foarte frumoasă, extrem de iubită de armată, se pare că Maria a îndrăgit cu adevărat România. În al doilea război balcanic a îngrijit în lagărul de holerici de la Zimnicea bolnavii întorşi din Bulgaria. Se pare că a avut un rol important în luarea deciziei României din 1916 de a intra în război alături de Antantă. Regina Maria a încetat din viaţă pe 18 iulie 1938, inima ei fiind depusă la Balcic iar trupul în gropniţa domnească de la Curtea de Argeş. „Înainte de a fi condusă de la Palatul Cotroceni pe ultimul ei drum, regina a fost salutată de militari cu baionetele înfipte în pământ şi cu patul armei în sus, gest unic pe care Armata nu l-a oferit niciodată unui alt om.”

Coroana purtată de regina Maria la încoronarea de pe 15 octombrie 1922 de la Alba Iulia a fost executată la Paris, de casa de bijuterii „Falize”, după desenele pictorului Costin Petrescu. Acesta a folosit ca sursă de inspiraţie coroana purtată de Doamna Elena - Despina (soţia lui Neagoe Basarab, domnitor al Ţării Româneşti între 1512 şi 1521, fiica despotului sârb Iovan Brancovici), aşa cum apare ea zugrăvită în tabloul votiv al bisericii episcopale de la Curtea de Argeş. Braţele coroanei sunt evazate, fiind terminate în vârfuri cu crini. Coroana este bătută cu pietre scumpe. Pe laterale are câte un pandantiv, cu câte un disc de care atârnă câte trei şiruri de mărgele, terminate cu câte o cruce gamată. Pe cele două discuri sunt reprezentate stema României şi a Marii Britanii (aceasta din urmă ca un omagiu adus originii britanice a reginei Maria). În vârful coroanei se găseşte o cruce gamată. Din punct de vedere artistic, coroana aparţine aşa-zisului „stil 1900”. Coroana are aproape 2 kilograme, cu diametrul la bază de 17,5 centimetri şi cu înălţimea de 18 centimetri. În prezent ea este expusă în sala Tezaur a Muzeului Naţional de Istorie, la Bucureşti. Această coroană a costat la timpul ei aproximativ 65000 de franci fiind asigurată în prezent pentru suma de 25 milioane de euro.

Arhiepiscopia Ortodoxă Română Alba Iulia este o unitate ecleziastică a Bisericii Ortodoxe Române, cu sediul în Alba Iulia şi cu jurisdicţie canonică în judeţele Alba şi Mureş. Arhiepiscopia de Alba Iulia este urmaşa primei Mitropolii Ortodoxe din Transilvania, înfiinţată de Mihai Viteazu în capitala în care a ales să domnească în calitate de Domn al Ţărilor Române Unite. A fost construită între anii 1921-1922 cu prilejul încoronării regelui Ferdinand I şi a reginei Maria, eveniment care a avut loc la 15 octombrie 1922. Acest act a fost supranumit „Întabularea Transilvaniei pe România”, iar biserica „Catedrala Încoronării”. Se consfinţea astfel, actul istoric de la 1 Decembrie 1918 când aici, prin voinţa poporului român, s-a făurit România Mare. Întregul ansamblu, Catedrala şi clădirile aferente, s-a ridicat în partea de vest a Cetăţii Alba Iulia, străvechiul Apulum roman, sau Bălgradul evului mediu, pe locul vechiului corp de gardă şi în vecinătatea Platoului romanilor. Construcţia a fost concepută ca şi o continuare a aşezământului mitropolitan bălgrădean, numit de către Nicolae Iorga „cel mai trainic şi mai de folos aşezământ al românilor de peste munţi”, aşezământ la care voievodul Mihai Viteazul a ridicat în anul 1597 o biserică din zid. Din nefericire aşezământul a fost demolat în anii 1713-1714 de către Habsburgi, cu prilejul refacerii cetăţii în forma actuală, iar cu materialele recuperate s-a construit biserica din cartierul Maieri, lângă gară. Pe locul vechii Mitropolii este ridicată acum în partea de sud-est a cetăţii o biserică memorială din lemn.Din punct de vedere arhitectonic, întreaga construcţie – Catedrala şi clădirile înconjurătoare – se integrează în mişcarea realistă iniţiată la sfârşitul veacului al XIX-lea şi începutul veacului al XX-lea de către un grup de arhitecţi români în frunte cu Ion Mincu şi Petre Antonescu. Ei stăruiau pentru reîntoarcerea la formele tradiţionale româneşti. Construcţia este o sinteză de elemente arhitectonice şi decorative din timpul domnitorilor munteni Matei Basarab şi Sfântul Constantin Brâncoveanu, simbolizând unitatea poporului român înfăptuită pentru prima dată de către Mihai Viteazul la anul 1600. Planul Catedralei este cel al Bisericii Domneşti din Târgovişte, cruce greacă înscrisă, şi aparţine arhitectului Victor Gh. Ştefănescu. Cu efectuarea lucrărilor a fost încredinţat inginerul Tiberiu Eremie. Ansamblul dreptunghiular ce înconjoară Catedrala este alcătuit din două pavilioane mari la est, unde se găsesc reşedinţa şi administraţia Arhiepiscopiei şi două pavilioane mici în partea de vest – încadrând clopotniţa înaltă de 58 metri – în care se află administraţia şi personalul deservent al Catedralei. Pavilioanele sunt legate între ele prin galerii susţinute de coloane şi arcade duble, aducând cu cerdacurile aşezămintelor mănăstireşti. Intrarea în biserică se face printr-un pridvor deschis cu arcade mari sprijinite pe coloane cu capiteluri. Deasupra portalului, decorat cu motive tradiţionale, se află, lucrate în mozaic de către pictorul Ion Norocea, icoanele Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, iar de o parte şi de alta a intrării, icoanele Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel şi ale împăraţilor biblici David şi Solomon. În nişele pridvorului sunt fixate patru plăci din marmură cu inscripţii comemorative ce ne aduc aminte de patru evenimente importante: Tipărirea pentru prima dată în limba română a Noului Testament de către Mitropolitul Simion Ştefan la 1648; Unirea de la 1600 înfăptuită de către Mihai Viteazul; Martiriul lui Horea, Cloşca şi Crişan, din anul 1785; Refacerea unităţii spirituale şi bisericeşti a românilor în anul 1948. În pronaos sunt portretele voievodului Mihai Viteazul şi al Doamnei Stanca. Naosul, impunător prin înălţimea sa, este dominat de cupola susţinută de patru stâlpi octogonali îmbrăcaţi în plăci de marmură de Moneasa. Interiorul este împodobit cu pictură în frescă executată după vechea tradiţie iconografică de către pictorul Costin Petrescu şi ucenicii săi. La intrare sunt portretele votive ale regelui Ferdinand şi reginei Maria. Iconostasul din lemn de stejar a fost lucrat de maestrul C.M. Babic, iar icoanele de pe el pictate de către Ion Norocea. De o parte şi de alta a iconostasului sunt aşezate icoanele Sfinţilor Ierarhi transilvăneni Ilie Iorest (1640-1642) şi Sava Brancovici (1656-1683), precum şi ale Cuvioşilor Mărturisitori Visarion Sarai, Sofronie de la Cioara şi Sfântul Mucenic Nicolae Oprea de la Sălişte. Hramul Catedralei este „Preasfânta Treime” şi „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil”. Biserica este Catedrală episcopală din anul 1975, când s-a reînfiinţat Episcopia Ortodoxă Română de Alba Iulia, iar în anul 1998 a fost ridicată la rangul de Arhiepiscopie. Catedrala rămâne, în acelaşi timp, simbol şi monument al unităţii noastre naţionale, precum şi loc sfânt de pelerinaj.

Insigna - Cupa U.T.C. '84 (schi) (Uniunea Tineretului Comunist)

Uniunea Tineretului Comunist (cunoscută și prin acronim U.T.C.) a fost organizația de tineret şi rezerva de militanţi a Partidului Comunist Român. Sus am aplicat stema Uniunii Tineretului Comunist din România, iar mai jos carnetul de membru și drapelul U.T.C..

În timpul Republicii Populare Române, organizaţia s-a numit Uniunea Tineretului Muncitor (acronim U.T.M.) Ea a fost întemeiată în anul 1922. În anul 1967 număra 2250000 de membri, adică 11,78% din populația României. Prin Uniunea Tineretului Comunist s-a urmărit înregimentarea tineretului din fabrici, universități, școli, unități militare, în vederea transformării acestuia într-un susținător fidel al regimului dictatorial. Tineretul era supus unei educații în spiritul marxist-leninist și unui învățământ politic. Se încerca chiar anularea gândirii individuale a tinerilor. Aceștia luau cunoștință numai despre realizările mult exagerate ale partidului. Ideologii comunişti împărtăşeau credinţa că orice ființă umană poate fi transformată radical în urma unui intens proces de manipulare prin propaganda de masă. Această credinţă a comuniștilor era întărită de supoziţii sumbre despre natura umană şi a societăţii. Exista siguranța că, pe scară largă, la nivel social, utilizând instrumente coercitive şi de control, omul poate fi schimbat, supus, subordonat, mai ales tineretul în formare. Marxism-leninismul amesteca fascinaţia faţă de mulţime cu teama şi neîncrederea faţă de aceasta. Acest lucru se observă foarte bine în atitudinea faţă de tineri. Din cauza legăturilor slabe cu vechiul regim, aceștia apăreau ca ipostazierea perfectă a „omului nou” şi ca masă de manevră ideală. Totuși, erau trataţi cu infinită suspiciune. Reţeaua de organizaţii comuniste s-a întins cu precădere spre categoriile de populaţie de care regimul îşi lega interesele. Totodată, acestea erau suspectate ideologic: tinerii, ţăranii, intelectualii, soldaţii şi muncitorii. După spusele lui Lenin, pentru regimul comunist, aceste organizaţii aveau menirea de a funcţiona pe post de „curele de transmisie” între Partidul Comunist şi popor. Stalin a adoptat aceleaşi idei. El considera că, din rândul organizaţiilor de masă, trebuie să facă parte: asociaţiile fără partid ale femeilor, organele de presă, uniunile de tineret, sindicatele, cooperativele, organizaţiile de fabrică şi uzină. Uniunea Tineretului Comunist din România a fost constituită după modelul sovietic. Prin această organizaţie se reuşea îndoctrinarea masivă a tinerilor, precum şi implicarea acestora în activităţile regimului. Se urmărea ca, după terminarea studiilor, tineretul să servească partidului. Uniunea Tineretului Comunist din România a fost constituită după modelul sovietic. Prin această organizaţie se reuşea îndoctrinarea masivă a tinerilor, precum şi implicarea acestora în activităţile regimului. Se urmărea ca, după terminarea studiilor, tineretul să servească partidului. Uniunea Tineretului Comunist a fost o organizație de tineri creată de către Partidul Comunist din România. Prin aceasta se urmărea înregimentarea tineretului român, din fabrici, universități, școli, unități militare, în vederea transformării acestuia într-un susținător fidel al regimului dictatorial. În cadrul UTC, tineretul român era supus unei educații în spiritul marxist-leninist și unui învățământ politic. Se încerca chiar anularea gândirii individuale a tinerilor. Aceștia luau cunoștință numai despre realizările mult exagerate ale partidului. În mai toate scrierile din perioada comunistă, cu privire la Uniunea Tineretului Comunist, se evidenția importanța pe care aceasta o juca în rândul tuturor tinerilor. UTC se afla sub conducerea Partidului Comunist Român. Conducerea comunistă aprecia UTC ca fiind acea organizație care reușește mereu să-și găsească loc în fruntea luptei maselor de tineri. Aceștia, alături de întregul popor, au acţionat pentru afirmarea năzuinţelor de unitate şi independenţă naţională, de progres social şi prosperitate economică a patriei.

Schiul este un sport de iarnă care constă în coborârea unor pante înzăpezite pe schiuri prinse de ghetele echipamentului individual. El cuprinde mai multe discipline sportive din care amintesc; schi fond, schi alpin, slalom, sărituri cu schiurile etc.

1877 - Asociația sportivă "Aeronautica" București

Trofeul internațional de navomodele românești

grupa "C" naviga "Amiral Maican"

A.S.Aeronautica a fost o asociaţie sportivă de aviaţie cu vechi tradiţii din municipiul Bucureşti. În scopul confirmării şi recunoaşterii calităţii piloţilor români, asociaţia a organizat în anul 1935 un raid african cu trei avioane de şcoală peste continentul african , pe traseul: București - Istambul - Eskisehir - Adana - Alep - Cairo - Wadi Halfa - Khartoum - Malakal - Juba Kisumu - Nairobi - Dodoma - Mbeya - Mpika - Broken Hill - Salisbury - Bulavoyo - Pieters - Burg - Johanesburg - Kimberley - Capetown și retur. Fondurile necesare raidului au fost asigurate în cea mai mare parte de către Primăria București, care s-a simțit obligată să patroneze un raid de o asemenea anvergură, în cadrul căruia orașul București figura atât ca punct de plecare cât și ca punct de sosire. Subsecretarul de stat al Aerului a asigurat ceea ce era mai important și anume avioanele, motoarele, piesele de schimb etc Se înţelege că avioanele au fost pilotate de "crema" aviaţiei române; George Davidescu şi Gheorghe Jienescu, Alexandru Cernescu și Gheorghe Olteanu; Mihail Pantazi și Anton Stengher. Reîntoarcerea în țară s-a făcut pe aeroportul Băneasa, unde au fost întâmpinați de o mulțime de oameni dar și înalte personalități ale vremii: miniștrii Apărării și al Aerului, președintele Federației Aeronautice Internaționale, primarul capitalei, comandantul aviației militare etc.

Generalul de marină (amiral) Nicolae Dumitrescu-Maican (1846-1902) a fost un călărăşean temerar, care la 17 ani a răspuns prezent la concursul organizat de Ministerul de Război, promovându-l, a urmat cursurile Şcolii Navale de la Brest, spre a dobândi cunoştinţele necesare devenirii sale ca ofiţer de marină, fiind, de fapt, primul ofiţer cu studii de specialitate. După patru ani de ucenicie în şcoala de marină franceză, ofiţerul a revenit în ţară, unde a primit comanda singurei nave militare aflate în funcţiune, România. Mai apoi, tânărul căpitan a condus nava Ştefan cel Mare într-un marş pe Dunăre, fiind prima navă militară românească ce a acostat la Budapesta. Întreg anul 1874, a condus Flotila, ocupându-se de dotarea ei cu nave noi, cu arme sub apă confecţionate în Atelierul Flotilei de la Galaţi. Tot în acest an, au fost elaborate patru regulamente de bază, ce stabileau îndatoririle comandanţilor de navă, desfăşurarea serviciului la bord, condiţiile angajării „amploaiaţilor” civili şi regulile administraţiei şi contabilităţii în Corpul Flotilei. Când Ţara se pregătea să intre în război, i s-a încredinţat, la 1 aprilie 1877, comanda Flotilei, iar după patru săptămâni, cea a bateriilor de coastă de la Calafat, baterii care erau încadrate în majoritate cu marinari şi comandate de ofiţeri de marină. Acesta este considerat ctitorul marinei militare române iar pentru meritele sale a fost decorat cu Ordinele „Steaua României” și „Coroana României”.

Jetonul - Restaurantul Transval C.A.Fulga - 30

Jetoanele sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi pe plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la ședinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată. Produsul medalistic prezentat aici este un jeton realizat la comanda Restaurantului Transval, este confecționat din cupru și este de formă octogonală, cu diametrul maxim de 22,5 milimetri. În centrul câmpului aversului, în interiorul unui octogon perlat continuu, este aplicată inscripția: “TRANSVAL” iar deasupra și dedesubtul acesteia sunt niște ornamente decorative identice. Deasupra și dedesubtul acestui ansamblu grafic, curbat, sunt aplicate inscripțiile: “RESTAURANTUL” sus și “C.A.FULGA” jos. . În centrul câmpului aversului, și tot în interiorul unui octogon perlat continuu, este marcată valoarea: “30”. Nu există informații cu referire la locația acestui restaurant și modul de folosire a jetonului.

Loja masonică "Fraternitatea Zion"

Produsul medalistic de mai sus este o Medalie a Lojii masonice “Fraternitatea Zion”, emisă în anul 1903, cu ocazia jubileului de 30 de ani. Ea este opera gravorului român Menahem Carniol Fiul. Ea este confecționată din bronz aurit, are forma rotundă și diametrul de 32 milimetri, fiind prevăzută cu toartă de prindere la o panglică. Piesa poate fi admirată în colecția Muzeului Național de Istorie a României. În interiorul unui cerc perlat exterior este reprezentată Steaua lui David, în interiorul acesteia fiind reprezentată o riglă orizontală, ce are deasupra semnul masonic (fi) și dedesubt înscrisul: “C.F.A.” (??). Jos, în dreapta,
este inscripționat numele gravorului – M. Carniol Fiul. Pe panglică sunt reprezentate de sus în jos următoarele simboluri masonice: triunghi roșu, semicerc galben, compas albastru, echer verde și jos pe margine două dungi orizontale (roz și oranj).

Există și alte simboluri masonice care apar frecvent pe bijuterii, medalii și decorații masonice ca de exemplu:

Compasul – dedicat tuturor masonilor, semnificând Spiritul
Echerul – dedicat doar Marelui Maestru, semnificând Materia, Spațiul, Echilibrul, fără el masonii nu pot șlefui “piatra brută”
Steaua în cinci colțuri (pentaclul) – semnifică Lumina, Inteligența, Știința
Ramurile de accacia – semnifică Reînnoirea, Metamorfoza, Inocența
Litera G – se referea inițial la Geometrie - știința sacră transmisă, azi cu ample și misterioase încărcături ezoterice.

Temuta, admirata sau dezavuata, Francmasoneria a jucat si continua sa aiba un rol important in multiple planuri ale Romaniei. Sub semnul echerului si compasului de sub ochiul unic, s-au desfasurat evenimente majore ale neamului. Efervescenta masonica in Romania a atins o considerabila cota in perioada pasoptista, considerata de istorici o generatie de masoni. Sintagma este acoperita de adevar, daca luam in calcul ca cei vizati apartineau unor societati secrete literare si masonice de la Bucuresti, Iasi, Brasov, Chisinau, Cernauti. Printre exponentii de seama, desavarsiti in lojile pariziene, ii gasim pe Balcescu, Rosetti, Kogalniceanu, Alecsandri, Cuza, Negruzzi si I.C. Bratianu. Sub regele Carol I, nu mai putin de 12 din 19 prim-ministri au fost masoni, ca si alti importanti oameni politici ai vremii. Acum, Francmasoneria romana a facut pasul catre Marea Loja Nationala. În fine, in perioada Romaniei Mari, o figura proeminenta a fost primul-ministru Alexandru Vaida-Voievod, incadrat in loja "Ernest Renan", alaturi de Traian Vuia, Mihai Serban s.a. El a obtinut, datorita discutiilor cu omologii sai masoni, premierii britanic si francez, Lloyd George si Georges Clemenceau, acceptul unor importante revendicari teritoriale romanesti, inclusiv Basarabia. Numele altor oameni care se afla si astazi, ori s-au aflat pana nu demult, in primele randuri ale celebritatilor Masoneriei romanesti sunt: Petre Roman, Viorel Hrebenciuc, Ioan Rus, Gelu Voican Voiculescu, Dumitru Prunariu, Lucian Bolcas, Alexandru Ciocâlteu, Constantin Balaceanu Stolnici, Virgil Ardelean, Ioan Talpeş, Ovidiu Tender, Irinel Popescu, Alexandru Bittner, Razvan Teodorescu, Victor Babiuc, Gheorghe Zamfir, Crin Halaicu, Tudor Gheorghe, Florian Pittis si Adrian Severin. Ziaristul si muzeograful Horia Nestorescu-Balcesti, renumit pentru lucrarile sale de istorie a Masoneriei romane, afirma ca: "Romanii datoreaza Francmasoneriei faurirea Romaniei Moderne, a Independentei, a Regatului, a Statului national unitar si suveran". Biserica Ortodoxa Romana este de cu totul alta parere. Prin Hotararea Sfantului Sinod din 1937, la concluziile Mitropolitului Nicolae al Ardealului, ramasa si astazi in vigoare, aceasta subliniaza in sapte puncte urmatoarea sinteza: "Este o organizatie mondiala secreta, in care evreii au un rol insemnat, avand un rit cvasi-religios, luptand impotriva conceptiei crestine, impotriva principiului monarhic si national, pentru a realiza o republica internationala, laica. Este un ferment de stricaciune morala, de dezordine sociala. Biserica osandeste Francmasoneria ca doctrina, ca organizatie si ca metoda de lucru oculta". Cuvintele „francmason“, „francmasonerie“ sunt forma românească a cuvintelor englez free mason, francez francmaçon şi german Freimaurer care înseamnă „zidar,constructor liber“ şi reprezintă o moştenire a uneia din rădăcinile francmasoneriei: breasla zidarilor care construiau biserici, bazilicile şi catedralele în Evul mediu. Potrivit dicţionarului enciclopedic „The New Encyclopedia Britannica“, francmasoneria este cea mai vastă societate secretă din lume, răspândindu-se mai cu seamă datorită întinderii în sec. al XIX-lea a Imperiului ritanic (mai corect spus ar fi însă: „societate discretă“). Însă francmasoneria a funcţionat în secret doar atunci şi acolo unde a fost interzisă de lege. Ea nu este prin natura ei o asociaţie secretă, deşi prezintă asemănări cu Şcolile de Mistere din Antichitate. Însă, potrivit definiţiei date de masonii înşişi, masoneria este: „o asociaţie de oameni liberi şi de bune moravuri care conlucrează pentru binele şi progresul societăţii prin perfecţionarea morală şi intelectuală a membrilor săi.“ Despre Masonerie există două puncte de vedere: primul, pro-masonic, prezintă masoneria ca pe o organizație fraternă, ai căror membri sunt uniți de idealuri comune morale şi metafizice; în cele mai multe dintre ramuri, de credinţa într-o fiinţă supremă. Câtă vreme masoneria tinde spre perfecţionarea omului, este compatibilă cu orice credinţă sau convingere sinceră şi nu ar trebui să apară probleme; al doilea, anti-masonic, prezintă această organizație într-o lumină diabolică, socotind-o o pseudoreligie, cu o organizare ermetică, antisocială, complotistă si satanista. Lojele masonice sunt forme de organizare ale masonilor de oriunde.

_______________ooOoo_______________

PERSONALITĂȚI CULTURALE

PE BANCNOTELE LUMII