Epaminonda's Blog.....: MONEDE EURO GERMANE DE COLECȚIE

1. Moneda de mai jos celebrează Regatul Grădinii Dessau-Worlitz din jurul orașului german Dessau, landul Saxonia superioară. Regatul Grădinii Dessau-Worlitz este un peisaj cultural unic în Europa, constând în frumoase clădiri și atractive parcuri peisagistice realizate după modelul englez. El se întinde pe o suprafață de 142 kilometri pătrați, de-a lungul râului Elba, în Rezervația Biosferei Elbei Mijlocii. În anul 2000 a fost declarat sit al Patrimoniului Mondial UNESCO. În centrul câmpului aversului, în interiorul unui cerc periferic continuu, este aplicată o inscripție pe două rânduri orizontale: “GARTENREICH / DESSAU-WORLITZ” ceea ce tradus ar însemna Regatul Grădinii Dessau-Worlitz. Deasupra acestei inscripții este reprezentat Castelul Worlitz iar dedesubt este o redată o imagine a parcului din jurul castelului, în centru fiind redat și un monument. Periferic circular, la partea cea mai de jos, este aplicată inscripția: “UNESCO – WELTERBE” ceea ce tradus înseamnă Patrimoniu UNESCO. În câmpul central al reversului, în interiorul unui cerc periferic continuu este reprezentată o pajură stilizată, cu aripile deschise, după modelul pajurii de pe stema națională germană. Sub pajură pe trei rânduri orizontale este marcată inscripția: “BUNDESREPUBLIK / DEUTSCHLAND / 2013 100 EURO”, ceea ce reprezintă: numele țării, anul emiterii monedei și valoarea sa. Pe părțile stângă, superioară și dreapta, periferic circular sunt reprezentate 12 stele, fiecare având câte cinci colțuri.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: data emiterii – 1 octombrie 2013, valoarea – 100 euro, forma – rotundă, diametrul – 28 milimetri, greutatea – 15,55 grame, metal compoziție – aur, puritate – 99,9 %, calitate proof, tiraj – 40000 exemplare și monetăria – A,D,F,G,J.

Castelul Wörlitz este considerat clădirea fondatoare a clasicismului german și una dintre puținele clădiri germane ale paladianismului. Pe la 1769 prințul Leopold al III-lea a comandat amenajarea parcului și construcția castelului Worlitz. Palatul a fost construit de către Friedrich Wilhelm von Erdmannsdorff pentru prinț și soția sa, Luise de Brandenburg-Schwedt și a fost destinat să reprezinte casa princiară. Palatul finalizat în anul 1773, a fost ridicat pe locul unei cabane de vânătoare. Ca modele pentru realizare castelului au servit clădiri antice și englezești, precum și arhitectura lui Andrea Palladio (1508-1580). Castelul a fost construit folosind idei avansate, cum ar fi sobe din fontă, paturi montate pe perete, o pompă de apă pentru deservirea etajului superior, un frigider, lifturi de masă și uși retractabile, care supraviețuiesc până în zilele noastre. A existat și o baie pentru cuplul regal, dar a fost demolată încă din acele vremuri. Castelul, ca și întregul parc, a fost deschis publicului încă din secolul al XVIII-lea. Clădirea este simetrică, în plan orizontal are dimnesiunile de 36 x 24 de metri, are două etaje, subsol și mezanin. Intrarea principală este caracterizată de un portic cu patru coloane corintice spre care duce o scară. Frontonul
triunghiular este inspirat după frontoanele antice din Palmyra și Baalbek. Ferestrele variază în mărime în funcție de podea și sunt
decorate cu acoperișuri și cornișe diferite.Zece camere și două săli sunt grupate simetric în jurul atriumului. Tavanele și cupola sunt bogat decorate cu stuc, iar pe tavane sunt picturi. În sala de mese sunt și patru coloane corintice. În castel sunt expuse numeroase opere de artă, precum picturi ale vechilor maeștri, o colecție de antichități și o colecție de ceramică, care constă în principal din replici ale lucrărilor antice de la fabrica de porțelan Wedgwood. Mobilierul este din atelierul fraților abrahm și David Roentgen. Mobilierul original a fost păstrat aproape complet.

2. Moneda de mai jos celebrează Biserica din orașul german Lorsch, landul Hessen. În centrul câmpului aversului, în interiorul unui cerc periferic continuu, este reprezentată biserica din Lorsch peste un text indescifrabil. Periferic circular este aplicată inscripția: ”UNESCO WELTERBE KLOSTER LORSCH“ ceea ce tradus ar însemna Patrimoniu UNESCO – Biserica Lorsch. Deasupra inscripției KLOSTER sunt aplicate literele majuscule XY – ceea ce reprezintă monongrama gravorului. În câmpul central al reversului, în interiorul unui cerc periferic continuu este reprezentată o pajură stilizată, cu aripile deschise, după modelul pajurii de pe stema națională germană. Sub pajură este marcată litera majusculă A, ceea ce reprezintă monograma monetăriei germane care a realizat moneda. Periferic circular este marcată inscripția: “BUNDESREPUBLIK DEUTSCHLAND 2014 100 EURO”, ceea ce reprezintă: numele țării, anul emiterii monedei și valoarea sa. Pe interiorul acestei inscripții sunt reprezentate 12 stele, fiecare având câte cinci colțuri.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: data emiterii – 1 octombrie 2014, valoarea – 100 euro, forma – rotundă, diametrul – 28 milimetri, greutatea – 15,55 grame, metal compoziție – aur, puritate – 99,9 %, calitate proof și designer – Frantișek Chochola.

Abația (mănăstirea) Sfântul Nazarius a fost o mănăstire benedictină din orașul german Lorsch, districtul Bergstasse, landul Hessen. Ea a fost fondată în anul 764 ca centru de putere, intelectual și cultural până în Evul Mediu. Deși foarte veche, din ea au supraviețuit:

Codexul Lorsch (Codex Laureshamensis)
Listă cuprinzătoare de bunuri
Evangheliile Lorsch Codex Aureus Laureshamensis)
Lorsch Bienensegen, fosta bibliotecă și sala de poartă a mănăstirii, cunoscută și sub numele de Königshalle , unul dintre putinele monumente complet conservate din perioada carolingiană.

Din anul 1991 mănăstirea a devenit sit al Patrimoniului Mondial UNESCO și de asemenea bun cultural protejat prin Convenția de la Haga. Conform Codului Lorsch edificiul a fost fondat ca mănăstire nobiliară de către Robertian Cancor (conte în Alemannia până în 758 și până la moartea sa în 771, conte în Oberrheingau) și mama sa Williswinth an der Werschnitz. Documente existente sugerează că biserică construită de conții sus menționați exista la anul 764 și avea hramul Sfântu Petru.Trecerea de la o mănăstire independentă la o ănăstire imperială și regală a fost pusă la cale de fiul lui Cancor, Heimrich. Când Cancor a murit în 771, Heimrich a revendicat proprietatea mănăstirii. Abatele Gundeland a mers apoi în fața curții lui Carol cel Mare. Acolo starețului i s-a acordat dreptul de proprietate asupra mănăstirii. Pentru a preveni alte atacuri asupra mănăstirii de către nobilimi și episcopii vecini, Gundeland a transferat mănăstirea lui Carol cel Mare. Abația a câștigat astfel dreptul de a-și alege liber stareții și a primit imunitate.În anul 774 a fost finalizată noua biserică mănăstirească, cea veche fiind prea mică și nerezistentă la intemperii. Lorsch apare încă din 817 printre mănăstirile din imperiu care trebuiau să suporte principala povară a serviciului regal (de exemplu, impozitele către imperiu sau furnizarea de soldați pentru armata imperială). Aceasta ilustrează și importanța economică a mănăstirii pentru Imperiul franc.Din anul 876, la est de biserica mănăstirii, a fost construită ca loc de înmormântare al carolingienilor
Ecclesia varia în care a fost înmormânta Ludovic Germanul. Prin donații, care au venit în principal de la nobilimea locală, proprietatea care aparține mănăstirii Lorsch s-a extins considerabil până la sfârșitul secolului al XI-lea. Mănăstirea a avut una dintre cele mai mari biblioteci din Evuș Mediu,ulterior încorporată în Biblioteca Palatina.În anul 1461 mănăstirea a trecut la Palatinatul Electoral, care în anul 1556 a introdus reforma iar în anul 1564 a desființat-o. după războiul de 30 de ani mănăstirea a revenit electoratului catolic. De atunci a rămas intactă și poate fi admirată și azi Sala Regatului (holul porții). Este una dintre cele mai vechi clădiri din piatră complet conservate din Germania din perioada post-romană care și astăzi dă o impresie de arhitectură carolingiană. Pe lângă holul porții au mai supraviețuit fragmente ale bazilicii și părși din zidul mănăstirii. Zona include și Centrul Muzeal Lorsch, Hambarul pentru zecime, Laboratorul arheologic experimental în aer liber al conacului carolingian Lauresham și Grădina de plante medicinale pentru Farmacopeea Lorsch.

3. Moneda de mai jos celebrează Valea Rinului Mijlociu Superior din Germania. În centrul câmpului aversului, în interiorul unui cerc periferic continuu, este reprezentată grafic, sub forma unei hărți în relief, zona Văii Rinului Mijlociu Superior din Germania. Periferic circular este aplicată inscripția: ”UNESCO WELTERBE OBERES MITTELRHEINTAL“ ceea ce tradus ar însemna Patrimoniu UNESCO – Valea Rinului Mijlociu Superior. Undeva în dreapta sunt aplicate literele majuscule XY – ceea ce reprezintă monograma gravorului. În câmpul central al reversului, în interiorul unui cerc periferic continuu este reprezentată o pajură stilizată, cu aripile deschise, după modelul pajurii de pe stema națională germană. Sub pajură este marcată litera majusculă J, ceea ce reprezintă monograma monetăriei germane care a realizat moneda. Periferic circular pe partea superioară este marcată inscripția: “BUNDESREPUBLIK DEUTSCHLAND”, ceea ce reprezintă: numele țării și pe partea de jos sunt reprezentate 2 stele, egal distanțate, care au câte cinci colțuri. Sub pajură, pe două rânduri orizontale sunt aplicate inscripțiile: “100 EURO” și “2015” reprezentând valoarea și anul realizării monedei.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: anul emiterii – 2015, valoarea – 100 euro, forma – rotundă, diametrul – 28 milimetri, greutatea – 15,55 grame, metal compoziție – aur, puritate – 99,9 %, calitate proof și designer – Friedrich Brenner.

Valea Rinului Mijlociu Superior este o suprafață germană situată pe cursul mijlociu și superior al Rinului. Ea se întinde din sud-est – o linie aproximativă care leagă Rochuskapelle din orașul Bingen de monumentul Niederwald din orașul Rudesheim până în nord-vest la gura râului Lahn din orașul Lahnstein, imediat deasupra orașului Koblenz. Valea Rinului Mijlociu Superior se află pe teritoriul landurilor Renania Palatinat și Hessen, separând lanțurile muntoase Taunus (din est) și Hunsruck (din vest). În data de 27 iunie 2002 peisajul cultural al Văii Rinului Mijlociu și Superior a fost inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO. Geografic Valea Rinului Mijlociu Superior este împărțită după cum urmează:

Poarta Bingen – de la Rudesheim/Bingen până la Trechtingshausen
Valea Bacharach – de la Niederheimbach până deasupra Oberwesel
Valea Sfântul Goar – de la Oberwesel până deaspra Bad Salzig
Buclele Boppard – de la Bad Salzig până deaupra Lahnstein
Poarta Lahnstein – valea valea îngustă a Văii Rinului, estuarul Lahn din Lahnstein

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

___________xxx___________

O MEDALIE, O PLACHETĂ

ȘI CÂTEVA INSIGNE

DIN JUDEȚUL PRAHOVA

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Insigna - Muzeul ceasului Ploiești

Ceasul lui Mihail Kogălniceanu

Muzeul Ceasului “Nicolae I. Simache” din Ploiești este unicul muzeu de acest fel din România, care cuprinde o bogată colecție de ceasuri făurite de meșteri vestiți din Europa, cele mai multe fiind adevărate opere de artă. Organizat din inițiativa profesorului N.I. Simache, ca secție a Muzeului de Istorie, el datează din 1963. A fost instalat mai întâi într-o sală din Palatul Culturii, până când, prin achiziții, a căpătat un patrimoniu atât de bogat încât a avut nevoie de un local propriu. I s-a pus atunci la dispoziție Casa Luca Elefterescu, care a fost adaptată noului scop; lucrările de amenajare sau terminat în anul 1971 și muzeul s-a deschis în ianuarie 1972. În prezent, muzeul are o colecție de aproape 1000 de piese (numai în parte expuse), printre care: cadran solar, pendul construit din lemn în 1634, ceas pus în mișcare printr-o cădere de apă (Londra, 1654), primul ceas de buzunar („oul de Nürnberg”), orologii de turn, o piesă din 1693 (realizare a ceasornicarului Ralf Gout), ceasul de mână construit în același an de Courvoisier (cu efigia lui Ludovic al XIV-lea), piese realizate de meșterii londonezi Georg Prior, Edward Prior, Th. Whit, George Clarke, Markwich, Markham, Jo Wightmann, Van Laure, de ceasornicari francezi (Benjamin Balber, George Charle, Meuron), austrieci (Philipp Iacob, Beyr) sau elvețieni (Pres Vaucher, A. Hess). Pot fi văzute ceasuri cu mecanisme muzicale care cântă Marseilleza, Deșteaptă-te române!, valsurile lui Strauss. Sunt prezentate prezentate ceasuri care au aparținut unor mari personalități române, (Constantin Brâncoveanu, Al. I. Cuza, Mihail Kogălniceanu, Cezar Bolliac, Păstorel Teodoreanu, Nicolae Iorga, Bogdan Petriceicu Hașdeu, I. L. Caragiale, Duiliu Zamfirescu, etc.), ceasuri distractive (al morarului, fierarului, frizerului, motanului etc.), ceasuri cu diverse indicații în afara orelor, ca și alte obiecte legate de temă. Sus am postat logo-ul și o poză cu sediul Muzeului ceasului - Ploiești.

Nicolae I. Simache (născut la data de 5 noiembrie 1905 și decedat la data de 6 ianuarie 1972) a fost un profesor, publicist și istoric român.

Întreprinderea 1 Mai Ploiești - Upetrom

A 75 - a aniversare 1908 - 1983

Întreprinderea "1 Mai" Ploieşti este specializată în fabricarea de masini si utilaj petrolier. În prezent întreprinderea se numeşte UPETROM - 1 Mai şi este membră a Grupului UPETROM. UPETROM GRUP este o companie din România care are activități în domeniul forajului marin și terestru, producției de echipament petrolier și turism. Din grup mai fac parte companiile Grup Servicii Petroliere şi Vega Turism. În anul 2008 numărul de angajaţi al Grupului UPETROM era de 6000 de persoane. Sus am postat logo-ul și o poză a Grupului UPETROM. Sediul central al acestei societăți comerciale este situat pe Strada Râfov, la nr. 25. Uzina 1 Mai se află în zona de sud a Ploieştiului şi era renumită în toată lumea, înainte de Revoluţia din 1989, deoarece aci se produceau şi reparau utilaje petroliere. Acum, faima este doar o amintire, iar halele urmează să fie demolate, în locul lor urmând să fie construit un mall. Dacă pe vremuri mii de persoane lucrau la Uzina 1 Mai, acum fabrica mai are maximum 100 de angajaţi. Anul 1989 a fost momentul în care fabrica a fost într-o formă maximă. Era o producţie extraordinară de utilaj petrolier, absolut tot ce înseamnă utilajul petrolier. Uzina 1 Mai care însuma 84 de hectare de teren, care însuma zeci de hale de producţie, mii de utilaje, a fost vândută bucată cu bucată.

Întreprinderea de reparații Ploiești - Ubemar

20 de ani de activitate 1960 - 1980

S.C. Ubemar S.A. a luat fiinţă sub denumirea de "Uzina de reparaţii Ploieşti", pe data de 01.10.1969, prin desprinderea din fosta "Întreprindere de utilaj greu transport" în cadrul căreia funcţionase ca secţie de reparaţii, din anul 1962. Unitatea are o suprafaţă de 130000 metri pătrați, constituită din: construcţii acoperite (hale industriale, depozite), platforme de lucru, drumuri şi de circulaţie. În anul 1970 aici a început execuţia de centrale de betoane CEDOMAL având productivitatea maximă de la 15 la 35 metri cubi, fabricându-se până în prezent peste 1500 de bucăţi. În paralel UBEMAR a realizat şi alte utilaje pentru punerea în opera a betoanelor - Vibroprese mobile şi manuale. În anul 1978 a început fabricarea în premieră la nivel naţional a macaralelor hidraulice pe pneuri cu braţ telescopic, realizându-se familia de macarale TELEMAC având sarcina maximă de la 7 – 40 tonet, executându-se 2200 de astfel de macarale pentru piaţa internă si externă. Producţia familiei de macarale a fost diversificată realizându-se şi 85 de automacarale cu sarcină maximă de 7 – 18 tone. După anul 1990, în urma cererii pieţei interne pentru utilaje de salubritate, pe baza concepţiei proprii, s-a trecut la execuţia a două tipuri de autogunoiere si o automăturatoare colectoare pentru carosabil. Până în prezent UBEMAR a fabricat 160 de utilaje de salubritate. În prezent s-au adus imbunătaţiri tehnice şi funcţionale, realizându-se utilaje performante, competitive pe piaţa europeană. Gama de produse este realizată în prezent numai cu componente hidraulice şi electrice din import. Automacaralele se pot configura în funcţie de cerinţele clientului referitor la autoşasiu şi manevrabilitate. S-au scos din gama de produse încărcătorul frontal, maşina de confecţionat ţiglă MCT 500, betoniera BAC 250 şi teleliftul, urmând ca în perioada următoare să se facă proiecte noi de modernizare a lor. Sediul actual al acestei societăți comerciale este situat pe Strada Pompelor, la nr.2.

Set 2 insigne - Raliul Sinaia - 1990

Raliul Sinaia este organizat anula de Retromobil Club România, sub înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principele Radu al României, cu sprijinul Primăriei Oraşului Sinaia. Concursul de Eleganță Sinaia este unul din cele mai speciale evenimente din Europa de Est dedicate automobilelor de epocă. Și atrage anual participanți și mașini din țări diverse. BMW Group Classic a completat portofoliul de automobile excepționale expuse la Sinaia, aducând în anii recenți modele precum BMW 328 Mille Miglia Roadster.

Sinaia este un oraș situate în județul Prahova, România, pe valea Prahovei, la poalele Munților Bucegi, cunoscut mai ales datorită importanței sale turistice. Orașul este situat la circa 60 kilometri nord-vest de Ploiești și la 50 kilometri sud de Brașov. Altitudinea medie a orașului este de 880 de metri, orașul numărând aproximativ 10500 de locuitori. În secolul al XVII-lea această zonă era nelocuită. Primii locuitori care s-au stabilit în pădurea virgină de aici au fost călugării mănăstirii Sinaia, ctitorită între anii 1690-1695 de către Marele Spătar Mihail Cantacuzino, precum și niște scutelnici care se ocupau cu paza mănăstirii și cultivarea moșiilor acesteia. Orașul a luat numele mănăstirii, iar mănăstirea a fost denumită astfel după călătoria spătarului în Palestina și Peninsula Sinai. Sus am postat stema orașului iar dedesubt o poză reprezentând Primăria din Sinaia.

Placheta - Trofeul Camerei de Comerț și Industrie Prahova - DIBO S.A.

Prezint mai jos câteva repere calendaristice în evoluția Camerelor de Comerț și Industria din România:

În anul 1864 a fost emis Decretul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza de promulgare a Legii de înființare a Camerelor de Comerț și Industrie în România
În anul 1865 Prefectul Județului Prahova a desemnat prima conducere a Camerei de Comerț și Industria Ploiești.
Camera de Comerț și Industrie Ploiești a fost în anul 1899 gazda Primului Congres al Camerelor de comerț și Industrie din România
În anul 1909, din inițiativa Camerei de Comerț și Industrie Ploiești s-a constituit Bursa Ploiești.
În anul 1911 Camera de Comerț și Industrie Ploiești organizează și găzduiește al XII-lea Congres al Camerelor de comerț și Industrie din România
În anul 1925 a apărut noua Lege a Camerelor de Comerț și Industriei prin care s-au înființat 30 de Camere între care și cea cu sediul în Ploiești.
Prin Decretul-Lege nr. 74 din anul 1949 s-a desființat toate Camerele de Comerț și Industrie din România, pentru ca în anul 1990 să se reînființeze (Legea 139)
În anul 2000 Camera de Comerț și Industrie Prahova și-a inaugurat noul sediu din Strada Cuza Vodă, nr.8, realizat prin efort propriu
Începând cu decembrie 2007 toate Camerele de Comerț și Industrie din România își desfășoară activitatea conforma unei noi legi – Legea 335/2007.

Camera de Comerț și Industrie Prahova este o organizație autonomă, neguvernamentală, de utilitate publică, apolitică, fără scop patrimonial, non profit, cu personalitate juridică, creată pentru a reprezenta, apăra și susține interesele membrilor săi și ale comunității de afaceri, în raport cu autoritățile publice și cu organismele din țară și străinătate. Câteva dintre atribuțiunile Camerei de Comerț și Industrie Prahova sunt:

reprezintă și apără interesele comunității de afaceri în raport cu autoritățile române și cu organizații similare din străinătate
sprijină autoritățile administrației publice județene și locale, precum și structurile regionale în scopul dezvoltării economico-sociale a zonei, inclusiv prin parteneriat public privat.
sprijină membrii săi în relația economică cu reprezentanțele oficiale ale altor state, consulate și organisme din străinătate, similare Camerei
asigură informații privind programele europene, surse de finanțare și oferte de participare în programe internaționale.
organizează târguri, expoziții, saloane, forumuri de afaceri, acțiuni de parteneriat economic în țară și în străinătate și sprijină participarea comercianților la târguri și expoziții în străinătate, etc

Municipiul Ploiești este unul dintre marile orașe ale României și reședință a județului Prahova, fiind situat la 60 de km depărtare de București. Municipiul Ploiești se găsește în apropierea regiunii viticole Dealul Mare-Valea Călugărească și are acces direct la Valea Prahovei, cea mai importantă zonă de turism alpin din România. Orașul Ploiești este un important nod de transport, situându-se pe drumurile care leagă capitala București de provinciile istorice Transilvania și Moldova. este supranumit „capitala aurului negru”, orașul fiind vechi centru al industriei petroliere, având patru rafinării și alte industrii legate de această ramură (construcții de mașini, echipamente electrice, întreținere). Prezența unor ploieșteni pe piețele unor orașe din Ardeal denotă faptul că localitatea avea un nume și o bază economică ce-i permiteau să intre în relații comerciale cu centre de peste munți. Numele mai apare într-un hrisov din anul 1567, semnat de către domnitorul Țării Românești, Petru cel Tânăr, prin care se întărea o vânzare a "cinci răzoare" de vie între un anume Avruț din Ploiești și logofătul Coresi din Bărcănești. Sus am postat stemele interbelică, comunistă și actuală ale orașului Ploieșți precum și fotografiile câtorva monumente de cultură și arhitectură din acest oraș, din vremuri diferite, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate.

Gara de Sud

Casa Pionierilor

Biserica Sfânta Vineri

Baia municipală

Palatul băilor municipale

Banca Creditul Prahovei

Foișorul

Monumentul vânătorilor

Halele centrale

Hotel Carol

Calea Câmpina

Primăria (Centrul)

Piața I.V.Stalin

Bulevardul Independenței

Biserica Sfinții Împărați

Prahova este un județ aflat în regiunea istorică Muntenia din România. Este cel mai populat județ din România (cu excepția capitalei București, oraș aflat în vecinătatea sa, la sud) deși este doar al 33-lea din țară ca suprafață. Județul se întinde pe o suprafață de 4716 kilometri pătrați, numără aproximativ 830000 de locuitori și își are reședința în municipiul Ploiești. Ca subunități administrative județul este compus din 2 municipii - Ploiești și Câmpina, 12 orașe - Azuga, Băicoi, Boldești - Scăieni, Breaza, Bușteni, Comarnic, Mizil, Plopeni, Sinaia, Slănic, Urlași, Văleni de Munte și 90 de comune. Sus am postat harta, stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului Prahova precum și fotografiile câtorva monumente de cultură și arhitectură prahoveană din vremuri diferite și alte locuri de vizitat în acest județ.