Epaminonda's Blog.....: LIMOGNE EN QUERCY

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de cultură

și arhitectură din localitatea franceză LIMOGNE EN QUERCY,

departamentul LOT, regiunea OCCITANIA, din vremuri diferite,

dar și câteva vechi trimiteri poștale ilustrate.

Primăria

Castelul

Monumentul eroilor locali

Școala comunală de fete

Școala comunală de băieți

Piața bisericii

Dolmenul Pech La Peyre

Dolmenul Ferrieres Bas

Dolmenul Agranel

Strada Beauregard

Arhitectură locală

Trimiteri poștale

Vedere generală

xxx

O CARICATURĂ DE MIHAI MATEI

O EPIGRAMĂ PROPRIE

DIN SPIRITUALITATEA

POPOARELOR LUMII

UN DUEL EPIGRAMATIC

__________xxx__________

CÂTEVA

MEDALII ȘI INSIGNE

DIN MUNICIPIUL BUCUREȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Societatea de dare la semn - București

Premiul I - carabină - 325 metri - ovală

Produsul medalistic de mai sus este o medalie premiu, din alamă aurită, având diametrul de 36 milimetri, emisă în anul 1871, la comanda Societății de dare la semn din București. Pe avers, în interiorul unei cununi da laur și stejar este reprezentată emblema societății – două arme încrucișate, acoperite parțial de o țintă timbrată cu o cască. Între două cercuri exterioare cununii, este aplicată inscripția: “SOCIETATEA DE DARE LA SEMN – BUCUREȘTI”. Pe revers, în interiorul unui cerc perlat exterior este aplicată o inscripție pe patru rânduri orizontale: “PREMIUL I / CARABINĂ / 325 m / OVALĂ”.

După descoperirea utilizării prafului de pușcă folosit de armele de foc, începând cu secolul al XII-lea, perfecționarea tehnicilor de mânuire a armelor a fost o preocupare primordială în rândul militarilor și, implicit, a aristocrației momentului. Armele de foc nu au fost folosite doar pe plan militar ci și în activitățile de agrement și vânătoare. În acest fel, apare o preocupare permanentă pentru îmbunătățirea calităților tehnice și de manevrabilitate ale armelor, fapt ce a dus la crearea unor structuri organizatorice ce aveau ca rol formarea deprinderilor specifice utilizării eficiente a acestora. La jumătatea secolului al XVII- lea, în anul 1640, la Lucerna în Elveția, se înființează prima Societate de Tir din lume. Ulterior, numărul societăților, organizațiilor și al cluburilor de gen, în care își desfășurau activitatea de pregătire majoritatea trăgătorilor, începe să crească considerabil în toate regiunile din Europa. În anul 1741, pe teritoriul de astăzi al României, sunt organizate primele concursuri de tir de către Regimentul Regal de Infanterie în câmpia de nord a Aradului, pentru ofițerii regimentului. În anul 1831 s-a constituit Asociația Cetățenescă de Tir din Municipiul Arad. În ceea ce privește dezvoltarea sportivă a tirului, în afară de contribuția laturii militare, un deosebit aport la această dezvoltarea a venit din partea unor societăți de vânătoare, în cadrul cărora erau organizate cursuri de pregătire a vânătorilor și care își desfășurau activitatea pe mai multe domenii de vânătoare de la Arad, Săvârșin, Șiria, Șiman, Chișinău-Criș și Pecica. Pe data de 5 mai 1862, ia ființă prima societate de tir, la nivel național, denumită: "Societatea Română de arme și dare la semn" având sediul stabilit la București, iar la numai un an de la înființarea ei, "Societatea Română de arme și dare la semn" avea un număr de 120 de membri și 5 membri de onoare. Pe data de 9 septembrie 1865, prin înaltul Decret Domnesc nr.1147, publicat în Monitorul Oficial nr.200 din 11/23 septembrie, sunt aprobate și recunoscute oficial statutele Societății Române de arme și dare la semn. În urma acestui decret, Domnitorul Alexandru Ioan Cuza donează societății, din terenul Mânăstirii Radu – Vodă – teren trecut în patrimoniul statului – o suprafață de 47514 mp , pentru a-l folosi drept poligon de tir cu condiția ca acest teren să nu fie înstrăinat. Terenul donat s-a adăugat la cel pe care societatea îl avea deja în folosință și care era poziționat în zona Clubului Progresul. Prima participare a unor trăgători români la un concurs internațional a fost în anul 1919 la Le Mans – Franța, unde românii au cucerit locul doi. La acest concurs au participat trăgători de elită din toate țările aliate în primul război mondial. În anul 1924, România participă la Jocurile Olimpice de la Paris cu un lot de trăgători, unde Constantin Tomescu ocupă locul 18. Pe data de 7 februarie 1934 se înființează Federația Română de Tir (F.R.T.), urmând ca doi ani mai târziu, F.R.T. să se afilieze Uniunii Internaționale de Tir (U.I.T.). În data de 29 iunie 1946 Banca Națională a României cumpără de la Societate, terenurile donate de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza și donează Societății de Dare la Semn 65 de hectare din Pădurea Băneasa, ceea ce va deveni mai târziu poligonul Tunari, în prezent Poligonul de Tir Sportiv "Iosif Sârbu". La Jocurile Olimpice de la Helsinki (1952 - ediția a XII- a) au participat 69 de țări, România fiind la a treia participare unde trăgătorul Iosif Sîrbu avea să deschidă drumul medaliilor de aur olimpic pentru țara noastră. În anul 1955, România organizează primul Campionat European de Tir la Poligonul Tunari. F.R.T. își schimbă denumirea în Federația Română de Tir Sportiv (F.R.T.S.) în anul 1999.

Primăria Sectorului 4 - Municipiul București - România

Sediul Primăriei Sectorului 4 este situat pe Bulevardul George Coșbuc, la numerele 6 – 16. Sectorul 4 al municipiului București este situat în partea de sud a municipiului, fiind cuprins între sectoarele 3 și 5. Limitele acestui sector sunt:

Limita de nord: râului Dâmbovița până la circa 1800 m est de podul de pe Dâmbovița de pe Șos. Vitan-Bârzești.
Limita de est: linia convențională cu direcția sud-vest până la Drumul Cheile Turzii, se continuă pe Drumul Cheile Turzii, pe Str. Pechiu Ion până la Șos. Berceni, pe Șos. Berceni până la linia de centură (toate inclusiv) cuprinzând și cimitirul Berceni.
Limita de sud: linia de centură, circa 2400 m spre vest de la Șos. Berceni, cuprinzând și unitatea și depozitul de colectare a metalelor din cadrul fostului Ministerului Industriei Metalurgice.
Limita sud-vestică: linia de centură cu direcția nord-vest până la Drumul Bercenarului, continuă pe Drumul Bercenarului (inclusiv) până la Șos. Giurgiului.
Limita de vest: Șos.Giurgiului, Calea Șerban Vodă până la intersecția cu Str. Mitropolitul Iosif, pe Str. Mitropolitul Iosif, Str. Mitropolitul Veniamin Costache până la Str. Cuțitul de Argint, Str. Cuțitul de Argint, Str. Serg. major Ancuța Ilie (toate inclusiv), până la Str. Fabrica de Chibrituri (exclusiv) până la Str. Mitropolitul Filaret, pe Str. Mitropolitul Filaret până la Str. Gazelei, Str. Gazelei până la Calea Rahovei, Calea Rahovei (toate inclusiv) până la Str. Antim, Str. Antim, Str. Sfinții Apostoli până la Str. Apolodor, Str. Apolodor (toate exclusiv) până la P-ța Națiunilor Unite (inclusiv).

Astăzi (10 iulie 2022) Primarul sectorului 4 este Daniel Băluță, membru al PSD, acesta fiind ajutat de un Consiliul Local format din 27 aleși (PSD – 11, USR-PLUS – 9, PNL – 5, și PMP - 2). Cele mai importante muzee, monumente și clădiri ale sectorului 4 sunt:

Palatul de Justiție
Dealul Patriarhiei
Biserica Bucur
Casa Memorială Tudor Arghezi
Casa Memorială George Bacovia
Muzeul Tehnic
Uzina Electrică Filaret
Observatorul Astronomic – Institutul Astronomic al Academiei Române
Sala Polivalentă
Palatul Național al Copiilor
Mausoleul din Parcul Carol
Mormântul Ostașului Necunoscut
Fântâna George Grigore Cantacuzino
Fântâna Zodiac
Cimitirul Bellu
Crematoriul Cenușa
Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici

Principalele parcuri din acest sector sunt: Parcul Carol I, Parcul Tineretului, Lacul Văcărești și Orășelul Copiilor.

Insigna - Radio România - București

Societatea Română de Radiodifuziune (asociată deseori cu denumirea de Radio România) este un serviciu public autonom de radiodifuziune de interes național, cu atribuții de informare, educație și divertisment, independent editorial, care își desfășoară activitatea sub controlul Parlamentului, în condițiile Legii nr. 41 din 17 iulie 1994 (republicată și actualizată) și în conformitate cu convențiile internaționale la care România este parte. Radiofonia românească a debutat în 1908 prin instalarea unui post de radiotelegrafie la Constanța, aparținând Serviciului Maritim Român. În anul următor marina militară a instalat trei posturi la Călărași, Giurgiu și Cernavodă. În 1912, din pricina întreruperii totale a legăturilor telefonice și telegrafice prin fir, România a fost în pericol de a nu comunica cu aliații săi. Cu concursul inginerului Vintilă Brătianu, inginerul Emil Giurgea a reușit să instaleze în Parcul Carol I un post de emisie-recepție de 12 kW. De energia electrică necesară s-a ocupat inginerul Dimitrie Leonida. Până în 1928, în România fuseseră instalate numeroase posturi de radiocomunicații. Între 1925 - 1928, un grup de radioamatori al cărui inițiator a fost Dragomir Hurmuzescu (1865 - 1954) au militat pentru înființarea postului național de radiodifuziune. Profesorul Hurmuzescu a creat, la sfârșitul anului 1924, Asociația Prietenii Radiofoniei, în cadrul Institutului Electrotehnic, înființat tot de el. Din inițiativa acestui grup s-a deschis în 1920 un curs de radiocomunicații la Universitatea București. La data de 19 noiembrie 1925, ora 15, în cadrul expoziției Luna Bucureștilor, a fost efectuată prima emisiune în limba română cu un post de tip Levy de 50 de wați, efectuată de inginerul C. Cottescu, cu un program de divertisment. În 1927, profesorul Dragomir Hurmuzescu emitea de două ori pe săptămână, pe lungimea de undă de 350 de metri, emisiuni pentru 2000 de abonați. La sfârșitul anului 1927, se pun bazele legale ale constituirii primei societăți naționale de radio din România, cu capital majoritar de stat, Consiliul de Miniștri declarând constituită Societatea de Difuziune Radiotelefonică din România.

La 7 aprilie 1928 Societatea de Difuziune Radiotelefonică din România comandă la firma Marconi's Wirelles Telegraph Company Ltd. din Londra un post de emisie cu o putere de 12 kW și cumpără imobilul din Str. General Berthelot nr. 60, unde își instalează sediul central, și un teren de 10 ha situat în comuna Băneasa, unde se instalează o antenă puternică. În aceste condiții a fost posibilă prima emisiune a postului Radio Romania, joi, 1 noiembrie 1928,, la ora 17, pe lungimea de undă de 401,6 metri, cu o putere de 0,15 kw. Emisiunea a fost deschisă de profesorul Hurmuzescu în calitate de președinte al Consiliului de Administrație. A urmat un program muzical, știri de presă, s-au recitat versuri, s-a transmis un buletin meteorologic, știri sportive. În zilele următoare, emisiuni similare au fost transmise între orele 17.00 - 19.00 și 20.30 - 24.00, programul îmbogățindu-se cu noi rubrici. În timp radioul românesc s-a dezvoltat, au apărut posturi locale de radio pentru ca în anul 1956 să fuzioneze cu televiziunea română și să ia numele Radioteleviziunea Română.

Universitatea Politehnică din București - 175

Universitatea Politehnică din București - Medalie jubiliară 1818 - 1993

La împlinirea a 175 de ani de la primele

cursuri de inginerie în țara românească

Universitatea Politehnica din București este cea mai prestigioasă școală de ingineri din România, cu o recunoscută tradiție în formarea elitelor din domeniul tehnic românesc. Prin dăruirea și eforturile susținute ale dascălilor și ale studenților, s-a scris istoria unei școli care a evoluat în ultimele două secole odată cu modernizarea României, o istorie regăsită în construcția de drumuri, poduri, căi ferate, obiective industriale de înaltă performanță, rod al perfecționării inginerilor specializați în domenii industriale diferite, care au înscris cultura tehnică autohtonă în topul realizărilor de excepție. În anul 1818, Gheorghe Lazăr introducea primele cursuri în limba română pentru formarea inginerilor hotarnici la „Școala Academicească pentru Științele Filosoficești și Matematicești de la Mânăstirea Sfântul Sava din București” și îi îndemna pe tineri la studiu spunând: „Veniți toți, de toate părțile și de toată starea, veniți la izvorul tămăduirii! La muzeul înfloririi!”. Constantin Bălăceanu a fost unul dintre boierii efori ai școlii care încuraja eforturile lui Gheorghe Lazăr de a stabili și în România un for de educație tehnică, susținând „inginerie vrem noi, dascăle, să ne măsoare băieții moșiile, și de inginerie apucă-te să-i înveți, căci socoteala o învață ei în toate băcăniile!”. La 1 februarie 1832, Petrache Poenaru este numit director al Școlilor Publice, iar de la 5 mai 1832 este numit profesor de geometrie și algebră la Colegiul de la Sf. Sava, urmând ca din septembrie 1832 să devină și membru al Eforiei Școlilor Naționale. În calitatea sa de profesor și director, Petrache Poenaru a intervenit în planul organizării și orientării procesului didactic pentru apropierea de modelele avansate ale Europei Occidentale.

La 1 octombrie 1864, prin decretul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, avea să fie înființată „Școala de Ponți și Șosele, Mine și Arhitectură”, devenită „Școala de Poduri, Șosele și Mine” la data de 30 octombrie 1867, prin decretul Regelui Carol I. Data de 10 iunie 1920 reprezintă ziua în care a fost înființată, prin Decretul Regelui Ferdinand I, „Școala Politehnica din București”, prin transformarea Școlii Naționale de Poduri și Șosele. Școala Politehnică din București avea patru secțiuni: Secțiunea de mecanică și electricitate, Secțiunea de construcții, Secțiunea de mine și Secțiunea industrială. În luna noiembrie a aceluiași an, titulatura a fost schimbată din nou, în „Politehnica din București”. În anul 1948, printr-o serie de acte normative (decrete, decizii ministeriale), au fost luate măsuri privind organizarea învățământului de toate gradele. Politehnica din București s-a transformat în Institutul Politehnic din București. Începând cu luna noiembrie 1992, Institutul Politehnic din București a devenit Universitatea Politehnică din București, denumire pe care o poartă și în prezent și care are în structura sa 15 facultăți și peste 30000 de studenți, fiind cea mai mare și mai prestigioasă universitate de învățământ tehnic superior din România. Ca o recunoaștere a păstrării valorilor comunității academice de aproape două secole, continuând misiunea de a reuni sub un singur acoperiș educația, formarea profesională și cercetarea, în anul 2013, Universitatea Politehnica din București a fost răsplătită pentru eforturile sale de către Casa Regală a României cu Ordinul „Nihil Sine Deo” și de către Președintele României cu Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Cavaler, în anul 2018. La două secole de la înființare, Universitatea Politehnica din București (UPB) continuă să se situeze în elita învățământului românesc, continuând tradiția formării, dezvoltării și perfecționării generațiilor care au construit România, aliniindu-se exigențelor și standardelor societății moderne, atât pe plan european, cât și pe plan internațional. O dovadă a acestui lucru este faptul că universitatea are parteneri în peste 100 de țări ale lumii.

Insigna - Rapid

În vara lui 1923, a luat fiinţă „Asociaţia culturală şi sportivă CFR”, adică Rapidul de azi. Pe 25 iunie 1923, muncitorii (cunoscuţi, în acea vreme, sub denumirea de „ciocănari”) de la Atelierele Griviţa s-au întâlnit la Şcoala primară din cartier şi au semnat actul de naştere al echipei CFR Bucureşti. Prin 1922 exista o echipă de fotbal care se antrena şi juca la „Rampa Militari”, pe locul unde se află acum Gara Basarab. Câţiva dintre jucătorii acelei echipe (Tudor Stan, Tudor Petre, Gheorghe Florescu, Gogu Alexandru) aveau să facă parte şi din trupa născută în iunie 1923. Adunaţi într-o sală a Şcolii primare din cartierul Griviţa, cei amintiţi mai sus, dar mai ales lucrătorii de la Atelierele Griviţa (Dumitru Constantinescu, Geza Ginger, Franz Hladt, Grigore Grigoriu sau Teofil Copaci) au luat hotărârea de a întemeia un club sportiv. O altă echipă, Excelsior, activa în cartier. Jucătorii de la „Rampa Militari” şi de la „Excelsior” (Emil Dobrescu, Vasile Constantinescu, Gheorghe Mărculescu, Dumitru Itu) au venit la noua echipă CFR Bucureşti, care l-a ales ca preşedinte pe maistrul Teofil Copaci, iar căpitan al echipei pe strungarul Grigore Grigoriu. Secretar al clubului a fost numit inginerul Aurel Fotiade. În toamna anului 1923, CFR a debutat în campionatul districtual al Bucureştiului, de unde a fost exclusă pe 25 ianuarie 1925, pentru neprezentarea la meciuri. Cauzele absenţelor au fost lipsa echipamentului şi imposibilitatea de a aduna 11 jucători! Începând cu 1926, CFR Bucureşti a activat în Categoria a II-a a campionatului Capitalei. În 1928, CFR Bucureşti a câştigat competiţia, dar a pierdut „barajul” de promovare în „Promoţie”, unde a ajuns un an mai târziu. În 1931, CFR a intrat în lumea bună a fotbalului bucureştean, obţinând dreptul de a juca în Categoria “Onoare”. Rezultatele excelente ale feroviarilor aveau să-i propulseze apoi până în Divizia Naţională, sistemul divizionar care a luat fiinţă în vara anului 1932. După război, în 1950 (când Federaţia copiază sistemul sovietic şi turul s-a jucat primăvara, iar returul toamna, în acelaşi an), echipa îşi schimbă denumirea în Locomotiva Bucureşti, pe care o va păstra timp de opt ani, interval în care a retrogradat de două ori (1951 şi 1954) în eşalonul secund. În vara lui 1958, echipa îşi schimbă (de data asta definitiv) numele, revenindu-se la cel de Rapid, purtat şi între anii 1936 şi 1944. La exact 29 de ani de la ultima aventură în Divizia B, Rapid a retrogradat din nou (1973-1974), petrecând tot un singur un an în eşalonul doi. După alţi doi ani, a urmat cea mai neagră perioadă din istorie (1977-1983), cu şase campionate la rând jucate în Divizia B. În 1992, secţia de fotbal a clubului s-a desprins de restul secţiilor sportive şi a luat fiinţă, astfel, UFC (Uniunea Fotbal Club) Rapid Bucureşti, structură care a figurat până în 2001, când s-a transformat în asociaţie non profit, cu denumirea de AFC (Asociaţia Fotbal Club) Rapid Bucureşti. A fost cea mai prolifică perioadă din istoria clubului intrat sub patronajul lui George Copos: titluri naționale (1999, 2003), Cupe ale României (1998, 2002), Supercupe ale României (1999, 2002, 2003), șapte plasări pe podiumul primului eșalon (de trei ori – locul II / 1998, 2000 şi 2006, de patru ori – locul III / 1996, 2002, 2004, 2005), Cupa Ligii (1994), calificare în sferturile de finală ale Cupei UEFA (2006). Societatea s-a transformat în vara lui 2006, s-a înfiinţat SC FC Rapid Bucureşti SA, societate comercială pe acţiuni având ca principal obiect de activitate crearea unui climat de performanţă pentru echipa de fotbal. În decembrie 2012, clubul a declanșat procedura de intrare în insolvență, iar, în vara lui 2013, George Copos s-a retras și i-a cedat acțiunile lui Adrian Zamfir. Peste doar un an, clubul a fost preluat de Valerii Moraru. Echipa a intrat într-un declin accentuat și, în 2013, a fost trimisă de TAS (Tribunalul de Arbitraj Sportiv) în Liga a II-a, pe criterii financiare, după ce disputase, totuși, un baraj (câștigat cu 2-1 în fața Concordiei Chiajna) și primele două runde ale Ligii I! A revenit imediat în prima divizie, dar, în 2015, a retrogradat pentru a șaptea oară în eșalonul secund. În mai 2016, Rapid a putut sărbători promovarea în Liga I, dar la 14 iunie, justiția a pronunțat falimentul clubului, în primă instanță. În cele din urmă, falimentul a fost pronunțat definitiv la 14 decembrie 2016. Începea anul cel mai negru din istoria rapidistă. Începând din toamna anului 2016, două proiecte, Asociația Fotbal Club Rapid și Clubul Sportiv Mișcarea CFR, au încercat să țină în viață spiritul rapidist, în Liga a V-a a Municipiului București. La sfârșitul sezonului, ambele grupări au reușit promovarea în Liga a IV-a. În vara anului 2017, în parteneriat cu Primăria Sectorului 1, a fost lansat proiectul Academia Rapid, echipa fiind înscrisă în Liga a IV-a. Academia Rapid a licentiat dreptul de folosire a mărcii și și-a anunțat hotărârea de a participa la licitația pentru adjudecarea acesteia. Proiectul a fost sprijinit de comitetul de susținere financiară a Clubului Sportiv Mișcarea CFR București, nu însă și de Asociația Fotbal Club Rapid. Contractul de licentiere a marcii da dreptul Academiei Rapid sa foloseasca sigla, culorile, si denumirea brandului „Rapid”, reprezentand modalitatea legala de reprezentare in competitiile sportive a echipei de fotbal Rapid.

Municipiul București este capitala României, reședința județului Ilfov și, în același timp, cel mai populat oraș al țării, centru industrial și comercial al țării. Populația de 1944367 de locuitori (estimat 1 ianuarie 2009) face ca Bucureștiul să fie al zecelea oraș ca populație din Uniunea Europeană. În fapt, însă, Bucureștiul adună zilnic peste trei milioane de oameni, iar specialiștii prognozează că, în următorii cinci ani, totalul va depăși patru milioane. Prima mențiune a localității apare în anul 1459. În anul 1862 devine capitala României. De atunci suferă schimbări continue, fiind centrul scenei artistice, culturale și mas-media. Între cele două războaie mondiale, arhitectura elegantă și elita bucureșteană i-au adus porecla „Micul Paris”. În prezent, capitala are același nivel administrativ ca și un județ și este împărțită în șase sectoare. Deasupra am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă și actuală ale orașului precum și mai jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură bucureștene din vremuri diferite dar și câteva vechi trimiteri poștale ilustrate.