Epaminonda's Blog.....: CARTOFILIE - BUCUREȘTI: BĂNCILE: BELGIA, BERKOWITZ, CHRISSOVELONI, GENERALĂ ROMÂNĂ, MARMOROSCH ȘI BERĂRIA GAMBRINUS

1. Banca Belgia, denumire alternativă Hotelul (Casa) Luvru, astăzi Hotelul Capitol este un hotel istoric de 3 stele, localizat în inima Bucureștiului, pe celebra Calea Victoriei.

Hotelul are în apropiere cele mai importante atracții turstice. La mai puțin de 2 minute de mers pe jos se poate ajunge în zona pietonală a Centrului Vechi, numită și inima distracției bucureștene. Construit in 1901, hotelul este o legenda vie el purtând semnătura arhitectului Arghir Culina. Numit în trecut Hotel Louvre, clădirea de 5 nivele adăpostea un restaurant și o cafenea vestite, loc preferat de întîlnire al multor scriitori, muzicieni și artiști. Istoria acestei clădiri începe în anii 1600, când partea aceasta a Podului Mogoșoaiei (Calea Victoriei) aparținea familiei Cocorăscu. Documentele vremii arată că bogata familie Cocorăscu a contribuit si la ridicarea Mănăstirii Sărindar. Mai târziu, familia Cocorăscu a vândut pământurile din jurul mănăstirii lui Ch. I. Zerlendi, un renumit negustor de cereale care, în anii 1890, a ridicat propriile cladiri. Mai târziu, Zerlendi, cu ajutorul arhitectului Henri de Wurmb, a înălțat și a extins proprietatea. Acestă clădire va deveni biroul Societății de Asigurare “Anker” din Viena. Între anii 1900 și 1905, clădirea este restaurată din temelii sub finanțarea Societății Anonime Imobiliara. Astfel, clădirea devine cunoscută sub numele de “Casa Luvru” datorită celebrului “Magasin de Luvru” ce ocupa parterul cladirii. Acest magazin era renumit pentru mărfurile fine aduse de la Paris. Ziarele vremii ne arată că între anii 1905 și 1910 în clădire existau mai multe birouri, precum Clubul Sportiv sau Societatea Scriitorilor Români. Clădirea permitea închirierea camerelor atât cu ziua, cât și pentru o perioada mai lungă. Societatea Anonimă de Asigurări “Generala” își va avea birourile în această clădire. În februarie 1911, din cauza unui scurtcircuit la “Magasin de Luvru”, întreaga clădire este mistuită de flăcari. Ziarul “Tribuna” descrie întregul eveniment.

După acest incendiu Hotelul Louvre (sau Luvru – denumirea de atunci a imobilului) este remodelat şi extins de renumitul arhitect Arghir Culina. Cele două aripi ale clădirii care corespund fronturilor de străzi sunt racordate printr-un volum de colţ cilindric, vertical, acoperit cu o cupolă decorată. Prin acest volum, arhitectul rezolvă şi aparatul de intrare, modificat astăzi faţă de imaginea iniţială, alături de o bună parte din parter. Faţada este realizată din trei registre principale, cel median şi cel superior fiind împărţite în câte două registre secundare fiecare. Registrul median are rolul de a dizolva gradual desenul de bosaj al faţadei, astfel încât acesta devine aproape insesizabil pentru subregistrul median superior, dominat de pilaştri angajaţi de ordin colosal. Faţada care închide piaţa Fântânii Sărindari (Piaţa Tricolorului), paralelă cu Hotelul Bulevard are registrul superior împărţit diferit decât cel al faţadei dinspre Calea Victoriei, micşorând mansarda la un singur nivel şi înălţând astfel suprafaţa faţadei. Silueta eclectică a hotelului Capitol rămâne aproape neschimbată, cu excepţia parterului desigur, vechi de 100 de ani. În timpul primului război mondial, orașul s-a aflat sub ocupație germană și întreaga zonă a fost tapetată de insemne germane. Hotelul Luvru a fost ocupat de trupele germane. Mai tâziu, sub arhitectul Paul Smărăndescu, în anul 1921, clădirea devine Banque Belge pour l’Etranger. Banque Belge pour L’Etranger, înființată în anul 1921, a jucat cel mai mare rol dintre toate celelalte sucursale de bănci străine, prin importantele capitaluri de exploatare pe care le-a lansat pe piața românească. În martie 1929, Banque Belge pour l’Etranger din Bruxelles a cedat sucursala și agenția ei din România Băncii Comerciale care, prin această preluare, a centralizat toate interesele capitalului belgian din Romania. Clădirea Luvru devine locul preferat de întâlnire al protipendadei bucureștene odată cu deschiderea renumitei Café Royal, la parterul clădirii, în anul 1935, devenind astfel locul preferat de întâlnire al scriitorilor și artiștilor renumiți ai orașului. Celebra Café Royal se închide în anul 1945, în timpul celui de-al doilea razboi mondial, când clădirile vecine sunt distruse complet de bombele lansate, și Hotel Luvru este serios avariat. În anul 1950 clădirea devine sediul Uniunii Centrale a Cooperativelor de Consum- CENTROCCOP. În anul 1976 clădirea se închide și, după drastice renovări și modernizări, se redeschide publicului sub numele de “Hotel Capitol”. Astazi, Hotel Capitol își primeste oaspeții într-un decor modern, dar care încă păstrează cu atenție urmele istoriei și lunga tradiție a locului.
2. Banca "Berkowitz" din municipiul București a funcționat în casele cu același nume construite în anul 1880 și renovate după anul 1900, situate pe Strada Lipscani, nr. 12, sector 3, la întretăierea cu strada Smârdan.

Casa a fost construită în 1881 pentru Ioan Pascu, primul proprietar al acestei frumoase capodopere arhitecturale, însă cei care au locuit-o până în momentul confiscării sale de către Partidul Comunist au fost membrii familiei Berkowitz. Leonid Berkowitz, bancher aflat într-o deplină expansiune, a cumpărat reședința în 1903 și a modificat-o la interior și exterior pentru a o adapta nevoilor familiei sale. Cunoscută figură în mediul de afaceri al secolului XIX, Leonid Berkowitz pune bazele unei afaceri prospere în primii ani de domnie ai lui Carol I, înființând o casă de împrumut care îi poartă numele. Mai multe despre banca Berkowitz aflam de la publicistul francez Frédéric Damé in cartea Bucarest en 1906. El spune: „Banca L.Berkowitz, condusă azi (anul 1906) de frații Elly, Adolph și Max Berkowitz, ca proprietari, a fost înființată în anul 1880 de Leon Berkowitz tatăl, care, la început, nu făcea decât operațiuni de scont, însă datorită progresului acestor opreațiuni, a înființat banca și s-a asociat cu fiii săi, Elly, Max și Adolph Berkowitz, pe care i-a condus până în anul 1903, când s-a retras pentru a ceda conducerea celor trei asociați de astăzi”. Banca Berkowitz este învăluită într-o oarecare măsură de o tentă de mister, deoarece aceasta nu figurează pe listele oficiale ale anuarelor cu profil economic. Probabil acest lucru se datorează faptului că banca era de dimensiuni mici și serviciile oferite erau restrânse. Cu toate ca Banca Berkowitz a fost respectată reușind cu succes să treacă peste anii primului război mondial, ulterior nu a mai făcut față noilor cerințe ale pieței și a dat faliment (anul 1939). Mărturia băncii înfloritoare care a existat odată este păstrată cu putere de către palatul din București, care a fost martor la toate aceste evenimente. El a servit ca sediu bancar și ca reședință pentru un bancher nobil, care a luptat toată viața pentru aspirațiile sale. Palatul, declarat monument istoric, s-a modelat și s-a adaptat fiecarui veac. Maretia clădirii este purtată în ziduri, în istoria sa și în efortul pe care oamenii îl depun pentru ca el să dăinuiască. Mareția lui se află în sufletele celor care îl îngrijesc, în cei care îl țin viu prin artă și cultură. Astăzi aici au loc evenimente selecte, evenimente corporate, private, de lux și lansări.
3. Banca Chrissoveloni din București este un monument istoric situat pe Strada Lipscani, la nr.16, lângă fosta Bancă Generală Romană, aflat acum în patrimoniul BNR.

Clădirea fostei bănci Chrissoveloni a fost construită în perioada 1923-1929 după proiectul arhitectului George Matei Cantacuzino. Un al doilea corp de clădire a fost ridicat pe strada Stavropoleos nr. 7 după planurile arhitectului August Schmiedigen. Astfel, clădirea a fost concepută cu 2 intrări, cea din str. Lipscani fiind destinată clienților băncii, iar cea de pe str. Stavropoleos, era destinată angajaților. Între cele două există o diferență de nivel cea din str. Stavropoleos fiind mai înaltă. Nicolae Chrissoveloni (bancher grec) a vrut să facă cea mai modernă clădire de bancă din acea perioadă și a reușit să o facă foarte modernă, dar, în același timp, a vrut să fie și foarte frumoasă și, pentru asta, a modificat de multe ori proiectul de arhitectură și a intervenit chiar și în timpul lucrărilor de constructie.A realizat o Sala Florentină superbă, o Sala Bizantina foarte frumoasa și un apartament pentru el. În anul 1929, imediat după finalizarea construcției, la Paris a fost publicat un album cu 64 de planșe, intitulat „Palais de la Banque Chrissoveloni, Bucarest, G.M. Cantacuzene”, în care arhitectul George Matei Cantacuzino afirmă că a conceput un palat a cărui funcție, în viziunea sa, era una strict utilitară. Două poze alb negru din acest album sun postate și în acest articol (bucătăria și intrarea în Sala de Consiliu).

La subsolul pe 2 niveluri se aflau seifurile băncii, la parter ghișeele de relații cu publicul și birourile funcționarilor, la etajul 1 birourile directorilor de rang mai mic, la etajul 2 era biroul lui Chrissoveloni și alte săli de întâlniri iar la ultimile etaje au fost construite o cantină, dotată cu bucătărie, cămară proprie și sală de mese, o sală de sport cu vestiare, o frizerie, etc. Palatul Chrissoveloni a fost cumpărat de Banca Națională a României în momentul când Banca Chrissoveloni era în prag de faliment (anul 1933) și activitățile i-au fost mutate, până în 1948, în Palatul Suțu, azi Muzeul Municipiului București. După anul 1990, palatul a fost restaurat sub coordonarea arhitecților Gabriel Tureanu, Constantin Rulea, Aurel Ioncică și Eliodor Popa. Acest edificiu, care si-a păstrat de-a lungul deceniilor întreaga valoare funcțională și artistică, este, în prezent, sediul compartimentului de Supraveghere bancară al Băncii Naționale, precum și al Sucursalei municipiului București a BNR. Banca Chrissoveloni şi-a stabilit iniţial sediul în Galaţi ca o sucursală a unei întreprinderi cu acelaşi nume din Constantinopol. După Războiul de Independenţă şi proclamarea regatului în 1881, s-a mutat la Bucureşti, fiind condusă de Nicolae Chrissoveloni fondatoul băncii. La data de 3 iunie 1920 s-a transformat în societate anonimă română pe acţiuni cu denumirea Banca Chrissoveloni S.A.R.. Aceasta a fost titulatura sub care a funcţionat până la lichidarea sa în 1950. Printre membrii Consiliului de Administraţie al băncii au fost: principii D. Ghica şi D. Şutzu, Gr. Gh. Duca, Grigore Cafencu, N. G. Caramfil etc. Prin Legea naționalizării din anul 1948 banca a fost desființată și pânî în anul 1950 lichidată complet.

4. Banca Generală Română (BGR) a fost o instituție bancară care a funcționat în vremea primului război mondial, iar sediul acesteia a fost pe strada Lipscani din București, vis a vis de intrarea principală în vechiul palat al Băncii Naționale Române.

Imediat după intrarea României în primul război mondial, armata română a înregistrat victorii pe frontul din Transilvania, dar după regruparea forțelor inamice ofensiva asupra Bucureștiului nu a mai putut fi ținută în frâu, ceea ce făcut ca autoritățile române să se refugieze la Iași, astfel că și Banca Națională cu capital în totalitate privat, și-a instalat sediul tot la Iași. La București a continuat să funcționeze doar o sucursală care a fost împuternicită să efectueze numai operațiuni speciale limitate. Starea de război și ocuparea de către inamic a unei importante din teritoriul național au dereglat complet mecanismele vieții economice.

Circulația monetară a fost afectată profund, iar după intrarea trupelor germane în București, acest palier al vieții economice a cunoscut o nouă lovitură: emiterea unui nou mijloc de plată de către Banca Generală Română (bancă cu capital german). Noua monedă, care a purtat tot denumirea de leu, a fost instituită printr-o ordonanță a Comandamentului Militar German prin care Banca Generală Română era însărcinată cu aprovizionarea cu mijloace de plată a teritoriilor ocupate. Astfel Băncii Generale Române i s-a atașat o secție de emisiune, încălcându-se legislația care prevedea dreptul exclusiv de emisiune al Băncii Naționale. Ca urmare a acestei acțiuni președintele Consiliului de administrație al Băncii Generale Române, Theodor Rosetti, fost guvernator al BNR, a demisionat în semn de protest. La conducerea secției de emisiune ocupanții au numit altă conducere: O.Petersen – unul dintre directorii BGR și Lehman – căpitan de cavalerie din Regimentul 10 Husari. Chiar de-a doua zi au început să soseacă la București pachete cu noile bancnote tipărite la Berlin.

Trebuie spus că la acea vreme pe teritoriul României circulau mai multe bancnote; românești – emise de BNR, românești – emise de BGR, austro-ungare și rusești (2 tipuri). După război a urmat o lungă și grea perioadă de unificare monetară. Pentru informare suplimentară citiți următorul material; http://www.academia.edu/2022213/Emisiunile_de_bancnote_ale_Bancii_Nationale_a_Romaniei_in_perioada_1896-1929

5. Banca Marmorosch, Blank & Co a fost o veche bancă românească înființată în anul 1848 de către Iacob Mamrorosch, într-o căsuță mică de pe strada Lipscani. La data de 1 ianuarie 1864 acesta s-a asociat cu Mauriciu Blank și au pus bazele noii bănci , cu numele consacrat.

Sediul central al băncii era situat în municipiul București. În anul 1877, Banca Marmorosch, Blank & Co. a finanțat guvernul român în campania militară pentru obținerea Independenței de stat, iar ulterior a acordat fonduri statului român pentru construcția mai multor căi ferate (Buzău-Mărășești, Iași-dorohoi, Râmnicu Vâlcea – Câineni) participând și la străpungerea tunelului de la Barboși (1882), canalizarea orașului București, precum și modernizarea portului constanța. Primele încercări de participare industrială se materializează prin participarea la fabrica de hârtie Letea din Bacău și la cea din Scăieni, la fabrica de zahăr de la Chitila, la fabrica de încălțăminte și furnituri militare M.Th. Mandrea din București și la fabrica de ciment de la Brăila, deschisă în colaborare cu I.G. Cantacuzino în anul 1889.

În anul 1905 banca a fost transformată în societate pe acțiuni, cu un capital social de 8 milioane lei, ulterior capitalul fiind majorat la 125 milioane de lei. Banca avea relații de afaceri cu puternice grupări bancare germane, austriece, franceze și americane, fiind folosită de către acestea drept canal principal pentru pătrunderea capitalurilor occidentale în economia României. În anii 1920 Banca Marmorosch Blank era cea mai puternică bancă comercială din România, având 25 de sucursale în Regat și patru în străinătate (Paris, Istanbul, Viena și New York). Totodată banca controla circa 115 firme prin intermediul cărora era puternic legată de marile companii din fosta tabără a Aliaților din primul război mondial (Marea Britanie, SUA, Franța) dar menținea în paralel și legături mai vechi pe care le avea cu bănci din tabăra opusă, precum Pester Ungarische Kommerzial Bank și Darmstdater Bank. În decembrie 1916, prim-ministrul Ion I.C.Brătianu i-a cerut părerea în legătură cu trimiterea tezaurului românesc la Moscova. Bătrânul bancher l-a sfătuit să nu-l trimită sub nici o formă în Rusia, susținând că e mai sigur să fie trimis în Anglia. La replica lui Brătianu că ar trebui plătită o primă de asigurare de 10 milioane lei aur, Mauriciu Blank ar fi replicat: „Consider că într-o vreme când se prăpădesc miliarde prin război, o primă de asigurare chiar de 10 milioane pentru tezaurul țării noastre nu este exagerată". Ca urmare a crizei economiei mondiale din anul 1930 Banca Marmorosch Blank a intrat în incapacitate de plată și nu a mai putut face față cererilor de restituire a depozitelor, intrând în stare de faliment. Banca Națională a României a intervenit puternic pentru a o salva, preluându-i debite insolubile și acordându-i credite preferențiale. Ulterior Banca Marmorosch & Blank a obținut concesiunea pentru desfacerea de tutun și sare, care au fost până atunci monopolul exclusiv al Statului. Firma Discom, cea care a preluat, în numele băncii, monopolul statului în domeniul tutunului și țigărilor, s-a angajat să achite creditul acordat de către BNR într-un termen de 14 ani. Banca Marmorosch & Blsnk a reușit astfel să se mențină până în anul 1948 (anul împlinirii a 100 de ani de la înființare), când a fost naționalizată.

Palatul Băncii Marmorosch & Blank poate fi admirat și astăzi în sectorul 3 al capitalei, strada Doamnei, nr. 2-6, el fiind construit între anii 1915-1923, de către Anghel Saligny, după planurile arhitectului Petre Antonescu. Edificiul este construit într-o tendință neoromânească formată din mai multe stiluri: bizantine, gotice, moldovenești. În interior, palatul este decorat în stilul Art Nouveau și Art Deco de către Cecilia Cuțescu - Ștorck. În anul 1993, după un proiect al arhitectului Tiberiu Boitan, clădirea a fost extinsă spre centrul vechi.
6. În Momentele și Schitele lui Ion Luca Caragiale, dar și multe alte scrieri vechi se spune clar că Beraria Gambrinus se afla (aproximativ) vis a vis de vechiul Teatru Național și Hotelul Continental.

De fapt beraria Gambrinus s-a aflat la parterul unui imobil cu două etaje de pe panta străzii Ion Câmpineanu. Se pare că patronul acestei berării ar fi fost însuși dramaturgul Ion Luca Caragiale. Iată ce se scrie într-un articol despre berăriile bucureștene: "CARAGIALE, BERARUL. O altă berărie cu nume cunoscut este Gambrinus. Prima cu această denumire se afla pe strada Câmpineanu la nr. 4, încă din 1901, unde patron era Caragiale. În 1906 se asociază şi cu Grigoraş Dinicu. Acest lucru a făcut ca berăria Gambrinus să ajungă un adevărat “rai” al muzicii lăutăreşti. După plecarea lui Caragiale la Berlin nu se mai ştie cine a condus berăria… Prin 1926, fabrica Luther devine proprietara localului, dar cum se proceda pe atunci, îl concesionează. Astfel, fraţii Ionescu, bucătari fiind, reuşesc să readucă spiritul perioadei de început a berăriei. În plus, vara se organizează o grădină iar pe trotuar se puneau încă o duzină de mese de tablă. Pe estradă, mai ales iarna, aveau loc tot felul de concerte susţinute de către Grigoraş Dinicu, Jean Marcu, Jazzul Albaharz. Unele dintre aceste spectacole erau transmise în direct la radio. Totul a luat sfârşit în 1940-1941, când a fost demolată.”

Actuala berărie Gambrinus, de pe bulevardul Regina Elisabeta, a fost inaugurată în anul 1941, fiind situată la parterul hotelului Cișmigiu, fost Palace. A nu se confunda cu vechea berărie Gambrinus (cea de la începutul secolului).

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

___________xxx___________

O INSIGNĂ ȘI

CÂTEVA MEDALII ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Ordinul Meritul Cultural în grad de cavaler - ctg. B - muzică

Prin cultură la libertate 1931 - 1961 - 2000

Ordinul Meritul Cultural este o decorație acordată pentru realizări deosebite în domeniul cultural. El a fost înființat în anul 1931 prin Decretul Regal nr. 2680. Acesta putea fi acordat și instituțiilor, precum și persoanelor care nu sunt cetățeni ai României, dar au contribuit la popularizarea culturii românești. Legea nr. 8 din 9 ianuarie 2003 prevede că Ordinul Meritul Cultural este o decorație ce se acordă atât cetățenilor români și străini, cât și instituțiilor și așezămintelor publice de cultură din țară și străinătate, pentru talentul și serviciile deosebite aduse culturii, artei, științei și promovării spiritului caritabil, prin opere de creație, interpretare și sociale, de impact național. Însemnul Ordinului Meritul Cultural este o cruce cu brațe egale, confecționată din argint, emailată albastru-violet, având pe avers un medalion circular pe care este ștanțată stema României. Ordinul Meritul Cultural face parte din categoria decorațiilor civile pe domenii de activitate și se prezintă sub două forme cu valoare ierarhică egală: însemnul și rozeta. Ordinul Meritul Cultural cuprinde 4 grade. Ierarhia în ordine descrescătoare este următoarea:

Mare Ofițer; Comandor;Ofițer; Cavaler. Ordinul Meritul Cultural include 8 categorii, corespunzător activităților specifice și conexe domeniului cultural. Însemnul ordinului este identic pentru toate categoriile, dar panglicile sunt specifice fiecărei categorii.

Marvan - Premiul III - 8 mai 1927 (ciclism)

Ciclismul este, în sensul larg al cuvântului, deplasarea pe sol folosind mijloace de transport puse în mișcare de mușchii omului, cu precădere bicicletele. Ciclismul se împarte în două categorii: de plăcere și disciplină sportivă de sine stătătoare. Ciclismul sportiv este condus de Uniunea Ciclistă Internațională, cu sediul în Elveția. Sportul ciclism înseamnă organizare riguroasă dar și investiții însemnate în echipamentele de concurs. Printre primii locuitori ai Capitalei, care au folosit bicicleta ca mijloc de locomotie, se numarau si cateva personalitati ale vremii: N. Velescu, dr. V. Urechia, Al. Vlahuta, B. Delavrancea si Al. Macedonski. In aceasta perioada, ciclistii care doreau sa organizeze concursuri dupa modelul occidental au importat biciclete cu roata mare in fata, numite bicicle. In ultimul deceniu al secolului trecut, sporeste numarul societatilor de ciclism, apar primele curse, primele velodromuri. Inca din 1886 fusesera infiintate cluburile cicliste ”Velocitas” si ”Huniade”, iar in anul 1889 “Asociatia de ciclism” din Arad. Cursa de debut din Bucuresti, care are loc in 1891 pe distanta Otopeni – Baneasa de 10 km, este castigata de D. Dumitrescu, unde se inalta astazi Arcui de Triumf. O data cu inmultirea societatilor cicliste, se impune necesitatea coordonarii si organizarii ritmice a activitatii cicliste. In consecinta, in 1891 se infiinteaza ”Clubul velocipedistilor” din Bucuresti care va organiza un concurs oficial. In 1893, se fac intreceri pe velocipede in cadrul unei serbari de binefacere, destinate ajutoarelor oferite sinistratilor inundatiilor de la periferia Capitalei. De acum, ciclismul romanesc fusese confirmat ca o activitate sportiva, motiv pentru care se infiinteaza ”Clubul ciclistilor” in 1896 si ”Uniunea velocipedica a Romaniei” in 1897, care se dorea sa detina prerogativele unei federatii nationale. In 1900 ia nastere ”Uniunea Ciclistilor Excursionisti” si apare prima revista ciclista lunara din tara noastra, intitulata ”Bicicleta”. Inca din 1894 functiona prima scoala de invatare a mersului pe bicicleta, in spatiul pietei Victoria si al soselei Kiseleff din zilele noatre. Pe campul acestei scoli va fi amenajata o pista pe pamant lunga de 250 m, cu o turnura usor ridicata la inaltimea de cca 1,50 m. Apare, asadar, primul, velodrom din Romania, denumit ”Victoria”, proprietatea lui Alois Pucher, langa atelierul de reparat biciclete. In aceste conditii, pe langa ciclismul de sosea, apare si cel de velodrom. Pentru ca tribunele velodromului erau neincapatoare si ciclistii evoluau invaluiti de praful pistei, a aparut nevoia de a construi un nou velodrom, mai incapator si cu anexe sanitare. Initiatorul acestui proiect a fost directorul ziarului “Universul”, Luigi Cazzavillan si, totodata, reprezentant in Romania al unei fabrici italiene dc biciclete (firma ”Bianchi”). El a construit un splendid veledrom cu pista de lemn, lunga de 333,33 m si lata de 6 m. Arena a fost ridicata pe soseaua Kiseleff, in dreapta Arcului de Triumf. Inaugurarea velodromului s-a facut in 1896, prilejuind o bogata activitate ciclista de velodrom, unde au concurat ciclisti din Germania, Austria, Ungaria. In 1898, velodromul a fost demontat si pista vanduta ca lemn de foc pentru a se acoperi datoriile la fisc, ramase neachitate dupa moartea fondatorului. Dupa o intrerupere indelungata, timp in care cursele de viteza s-au desfasurat pe aleile din parcuri si la hipodrom, ciclismul de pista isi va relua activitatea o data cu construirea velodromului de la Galati (1923), din initiativa lui Ernest Flacs, presedintele Clubului Ciclist Galati. De asemenea, este consemnata existenta unui velodrom la Craiova, unde s-au derulat concursuri intre ciclistii bucuresteni si craioveni in anii 1896-1898. Dezvoltarea ciclismului de sosea si de pista, reteaua tot mai mare de concursuri si aparitia mai multor cluburi cu acest profil in Capitala si in teritoriu, au creat conditii pentru infiintarea FR de Ciclism. Acest eveniment, care are loc in 26 aprilie 1931, succede existenta celor doua nuclee organizatorice, care la vremea respectiva si-au asumat rolul de conducere si organizare a ciclismului romanesc. Aceste nuclee au fost: Uniunea Velocipedica a Romaniei (1897) si Comisiunea de Ciclism (1912) din cadrul Federatiei Societatilor Sportive din Romania (FSSR).

Jetonul - Societatea națională de cruce roșie - România

Donează pentru Banca de Alimente!

Hrănește un vis, o lume fără foame!

Jetoanele sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi pe plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la ședinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată. Piesa de mai sus a fost confecționată la comanda Societății Naționale de Cruce roșie din România și are caracter publicitar. Piesa este confecționată din material plastic de culoare albă, are forma rotundă și diametrul de 28 milimetri. În centrul câmpului aversului este reprezentată o cruce roșie, înconjurată de două cercuri concentrice continui, în interiorul cărora este marcată inscripția: “SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE CRUCE ROȘIE * ROMÂNIA*”. În centrul câmpului reversului este reprezentat un pachet cu alimente, cu o cruce roșie stilizată, pe care scrie: “BANCA DE ALIMENTE”, totul într-un cerc periferic continuu. Periferic marginal este marcată inscripția: “Donează pentru Banca de Alimente! Hrănește un vis, o lume fără foame!”

România a devenit Parte semnatară la prima Convenție de la Geneva din anul 1864 și a ratificat-o în anul 1874. Doi ani mai târziu, la data de 4 iulie 1876, a luat ființă Societatea Crucea Roșie din România și și-a început activitatea în actualul sediu al Spitalului Colțea din București. Printre semnatarii actului de înființare a Crucii Roșii Române, se regăsesc importante personalități ale vremii: Nicolae Cretzulescu, George Gr. Cantacuzino, C.A. Rosseti, Ion Ghica, Dimitrie Sturza, Gr.G. Cantacuzino și Dr. Carol Davila. Sus am postat logo-ul Societății de Cruce roșie din România precum și un Carnet de membru elev al Crucii roșii a Republicii Populare Române din anul 1963.

Primul președinte al Crucii Roșii Române a fost Prințul Dimitrie Ghica, în perioada 1876-1897.

La nici trei săptămâni de la înființare, în ziua de 20 iulie 1876, prima ambulanță a Crucii Roșii Române a plecat într-o misiune umanitară pe frontul sârbo-turc de la sud de Dunăre. Pe baza solidarității ce unește Societățile Naționale surori, prima misiune a Crucii Roșii Române avea menirea de a acorda ajutor medical militarilor răniți, indiferent de tabăra din care făceau parte. Sus am postat poza lui Dimitrie Ghica și un Brevet de soră infirmieră voluntară din anul 1942.

Deasupra am postat o Diplomă de Post școlar fruntaș de Cruce roșie, din anul 1960.

Sus am postat o Diplomă "Gata pentru apărarea sanitară" a Crucii roșii a Republicii Populare Române din anul 1958.

Sus am postat un Carnet de Medic evidențiat în munca medico-sanitară din anul 1960.

Monotreimea universală - Nimic fără Dumnezeu!

Din marele totul, în totul micul - Nimic fără minte! Na-tu-ra

Produsul medalistic de mai sus este o Medalie comemorativă, Societatea francmasonică “Monotreimea Universală”, ce a fost gravată de Menachem Carniol în anul 1912. În centrul câmpului aversului este reprezentată Steaua lui David, din două triunghiuri echilaterale suprapuse. Pe laturile unui triunghi este scris de la stânga la dreapta: “NIMICV FĂRĂ D-ZEU” iar pe colțuri sunt marcate literele P, I și A. Pe colțurile celuilalt triunghi sunt redate litera O și câte o stea (floricică). Steaua lui David are în centrul litera D, care emite niște raze și per total este înconjurată de multe stele (floricele). Steaua este încadrată de numerele 19 și 12 care împreună marchează anul emiterii medaliei, iar dedesubt sunt două litere mari de tipar G și G. În câmpul central al reversului este redat un triunghi pe laturile căruia este marcată inscripția: “NIMIC FĂRĂ MINTE” iar pe colțuri fiind marcate litere I, S și V. În centrul triunghiului este reprezentat un triunghi mai mic ce radiază lumină, încadrat de înscrisul: “CI VI LI SA TIA”. Triunghiul mare este încadrat de stele (floricele) și înscrisul: “NA TU RA”. Periferic, între două cercuri continue, este marcată inscripția: “DIN MARELE TOTU ÎN TOTUL MICU”.

Există și alte simboluri masonice care apar frecvent pe bijuterii, medalii și decorații masonice ca de exemplu:

Compasul – dedicat tuturor masonilor, semnificând Spiritul
Echerul – dedicat doar Marelui Maestru, semnificând Materia, Spațiul, Echilibrul, fără el masonii nu pot șlefui “piatra brută”
Steaua în cinci colțuri (pentaclul) – semnifică Lumina, Inteligența. Știința
Ramurile de accacia – semnifică Reînnoirea, Metamorfoza, Inocența
Litera G – se referea inițial la Geometrie - știința sacră transmisă, azi cu ample și misterioase încărcături ezoterice.

Temuta, admirata sau dezavuata, Francmasoneria a jucat si continua sa aiba un rol important in multiple planuri ale Romaniei. Sub semnul echerului si compasului de sub ochiul unic, s-au desfasurat evenimente majore ale neamului. Efervescenta masonica in Romania a atins o considerabila cota in perioada pasoptista, considerata de istorici o generatie de masoni. Sintagma este acoperita de adevar, daca luam in calcul ca cei vizati apartineau unor societati secrete literare si masonice de la Bucuresti, Iasi, Brasov, Chisinau, Cernauti. Printre exponentii de seama, desavarsiti in lojile pariziene, ii gasim pe Balcescu, Rosetti, Kogalniceanu, Alecsandri, Cuza, Negruzzi si I.C. Bratianu. Sub regele Carol I, nu mai putin de 12 din 19 prim-ministri au fost masoni, ca si alti importanti oameni politici ai vremii. Acum, Francmasoneria romana a facut pasul catre Marea Loja Nationala. În fine, in perioada Romaniei Mari, o figura proeminenta a fost primul-ministru Alexandru Vaida-Voievod, incadrat in loja "Ernest Renan", alaturi de Traian Vuia, Mihai Serban s.a. El a obtinut, datorita discutiilor cu omologii sai masoni, premierii britanic si francez, Lloyd George si Georges Clemenceau, acceptul unor importante revendicari teritoriale romanesti, inclusiv Basarabia. Numele altor oameni care se afla si astazi, ori s-au aflat pana nu demult, in primele randuri ale celebritatilor Masoneriei romanesti sunt: Petre Roman, Viorel Hrebenciuc, Ioan Rus, Gelu Voican Voiculescu, Dumitru Prunariu, Lucian Bolcas, Alexandru Ciocâlteu, Constantin Balaceanu Stolnici, Virgil Ardelean, Ioan Talpeş, Ovidiu Tender, Irinel Popescu, Alexandru Bittner, Razvan Teodorescu, Victor Babiuc, Gheorghe Zamfir, Crin Halaicu, Tudor Gheorghe, Florian Pittis si Adrian Severin. Ziaristul si muzeograful Horia Nestorescu-Balcesti, renumit pentru lucrarile sale de istorie a Masoneriei romane, afirma ca: "Romanii datoreaza Francmasoneriei faurirea Romaniei Moderne, a Independentei, a Regatului, a Statului national unitar si suveran". Biserica Ortodoxa Romana este de cu totul alta parere. Prin Hotararea Sfantului Sinod din 1937, la concluziile Mitropolitului Nicolae al Ardealului, ramasa si astazi in vigoare, aceasta subliniaza in sapte puncte urmatoarea sinteza: "Este o organizatie mondiala secreta, in care evreii au un rol insemnat, avand un rit cvasi-religios, luptand impotriva conceptiei crestine, impotriva principiului monarhic si national, pentru a realiza o republica internationala, laica. Este un ferment de stricaciune morala, de dezordine sociala. Biserica osandeste Francmasoneria ca doctrina, ca organizatie si ca metoda de lucru oculta". Cuvintele „francmason“, „francmasonerie“ sunt forma românească a cuvintelor englez free mason, francez francmaçon şi german Freimaurer care înseamnă „zidar,constructor liber“ şi reprezintă o moştenire a uneia din rădăcinile francmasoneriei: breasla zidarilor care construiau biserici, bazilicile şi catedralele în Evul mediu. Potrivit dicţionarului enciclopedic „The New Encyclopedia Britannica“, francmasoneria este cea mai vastă societate secretă din lume, răspândindu-se mai cu seamă datorită întinderii în sec. al XIX-lea a Imperiului ritanic (mai corect spus ar fi însă: „societate discretă“). Însă francmasoneria a funcţionat în secret doar atunci şi acolo unde a fost interzisă de lege. Ea nu este prin natura ei o asociaţie secretă, deşi prezintă asemănări cu Şcolile de Mistere din Antichitate. Însă, potrivit definiţiei date de masonii înşişi, masoneria este: „o asociaţie de oameni liberi şi de bune moravuri care conlucrează pentru binele şi progresul societăţii prin perfecţionarea morală şi intelectuală a membrilor săi.“ Despre Masonerie există două puncte de vedere: primul, pro-masonic, prezintă masoneria ca pe o organizație fraternă, ai căror membri sunt uniți de idealuri comune morale şi metafizice; în cele mai multe dintre ramuri, de credinţa într-o fiinţă supremă. Câtă vreme masoneria tinde spre perfecţionarea omului, este compatibilă cu orice credinţă sau convingere sinceră şi nu ar trebui să apară probleme; al doilea, anti-masonic, prezintă această organizație într-o lumină diabolică, socotind-o o pseudoreligie, cu o organizare ermetică, antisocială, complotistă si satanista. Lojele masonice sunt forme de organizare ale masonilor de oriunde.

Insigna - Cupa U.T.C. 1988 (schi) (Uniunea Tineretului Comunist)

Uniunea Tineretului Comunist (cunoscută și prin acronim U.T.C.) a fost organizația de tineret şi rezerva de militanţi a Partidului Comunist Român. Sus am aplicat stema Uniunii Tineretului Comunist din România, iar mai jos carnetul de membru și drapelul U.T.C..

În timpul Republicii Populare Române, organizaţia s-a numit Uniunea Tineretului Muncitor (acronim U.T.M.) Ea a fost întemeiată în anul 1922. În anul 1967 număra 2250000 de membri, adică 11,78% din populația României. Prin Uniunea Tineretului Comunist s-a urmărit înregimentarea tineretului din fabrici, universități, școli, unități militare, în vederea transformării acestuia într-un susținător fidel al regimului dictatorial. Tineretul era supus unei educații în spiritul marxist-leninist și unui învățământ politic. Se încerca chiar anularea gândirii individuale a tinerilor. Aceștia luau cunoștință numai despre realizările mult exagerate ale partidului. Ideologii comunişti împărtăşeau credinţa că orice ființă umană poate fi transformată radical în urma unui intens proces de manipulare prin propaganda de masă. Această credinţă a comuniștilor era întărită de supoziţii sumbre despre natura umană şi a societăţii. Exista siguranța că, pe scară largă, la nivel social, utilizând instrumente coercitive şi de control, omul poate fi schimbat, supus, subordonat, mai ales tineretul în formare. Marxism-leninismul amesteca fascinaţia faţă de mulţime cu teama şi neîncrederea faţă de aceasta. Acest lucru se observă foarte bine în atitudinea faţă de tineri. Din cauza legăturilor slabe cu vechiul regim, aceștia apăreau ca ipostazierea perfectă a „omului nou” şi ca masă de manevră ideală. Totuși, erau trataţi cu infinită suspiciune. Reţeaua de organizaţii comuniste s-a întins cu precădere spre categoriile de populaţie de care regimul îşi lega interesele. Totodată, acestea erau suspectate ideologic: tinerii, ţăranii, intelectualii, soldaţii şi muncitorii. După spusele lui Lenin, pentru regimul comunist, aceste organizaţii aveau menirea de a funcţiona pe post de „curele de transmisie” între Partidul Comunist şi popor. Stalin a adoptat aceleaşi idei. El considera că, din rândul organizaţiilor de masă, trebuie să facă parte: asociaţiile fără partid ale femeilor, organele de presă, uniunile de tineret, sindicatele, cooperativele, organizaţiile de fabrică şi uzină. Uniunea Tineretului Comunist din România a fost constituită după modelul sovietic. Prin această organizaţie se reuşea îndoctrinarea masivă a tinerilor, precum şi implicarea acestora în activităţile regimului. Se urmărea ca, după terminarea studiilor, tineretul să servească partidului. Uniunea Tineretului Comunist din România a fost constituită după modelul sovietic. Prin această organizaţie se reuşea îndoctrinarea masivă a tinerilor, precum şi implicarea acestora în activităţile regimului. Se urmărea ca, după terminarea studiilor, tineretul să servească partidului. Uniunea Tineretului Comunist a fost o organizație de tineri creată de către Partidul Comunist din România. Prin aceasta se urmărea înregimentarea tineretului român, din fabrici, universități, școli, unități militare, în vederea transformării acestuia într-un susținător fidel al regimului dictatorial. În cadrul UTC, tineretul român era supus unei educații în spiritul marxist-leninist și unui învățământ politic. Se încerca chiar anularea gândirii individuale a tinerilor. Aceștia luau cunoștință numai despre realizările mult exagerate ale partidului. În mai toate scrierile din perioada comunistă, cu privire la Uniunea Tineretului Comunist, se evidenția importanța pe care aceasta o juca în rândul tuturor tinerilor. UTC se afla sub conducerea Partidului Comunist Român. Conducerea comunistă aprecia UTC ca fiind acea organizație care reușește mereu să-și găsească loc în fruntea luptei maselor de tineri. Aceștia, alături de întregul popor, au acţionat pentru afirmarea năzuinţelor de unitate şi independenţă naţională, de progres social şi prosperitate economică a patriei.

Schiul este un sport de iarnă care constă în coborârea unor pante înzăpezite pe schiuri prinse de ghetele echipamentului individual. El cuprinde mai multe discipline sportive din care amintesc; schi fond, schi alpin, slalom, sărituri cu schiurile etc.

___________ooOoo___________

PERSONALITĂȚI CULTURALE

PE BANCNOTELE LUMII