Epaminonda's Blog.....: MONEDE EURO GERMANE DE COLECȚIE

1. Moneda de mai jos celebrează orașul german Wurzburg, landul Bavaria, a cărei Reședință princiară și Grădina înconjurătoare au fost incluse în anul 1981 în Patrimoniul Mondial UNESCO. În centrul câmpului aversului, în interiorul unui cerc periferic continuu, este prezentată Reședința princiară și Grădina înconjurătoare din orașul german Wurzburg. Periferic circular, pe partea stângă, este aplicată inscripția: “UNESCO WELTERBE” (tradus – Patrimoniu UNESCO) iar la partea inferioară pe două rânduri curbate este aplicată inscripția: “WURZBURGER RESIDENZ UND HOFGARTEN” (tradus – Reședința și grădina din Wuezburg). În câmpul central al reversului, în interiorul unui cerc periferic continuu este reprezentată o pajură stilizată, cu aripile deschise, după modelul pajurii de pe stema națională germană. Sub pajură pe două rânduri orizontale este marcată valoarea monedei: “100 EURO”. Periferic circular pe părțile stângă, superioară și dreapta sunt aplicate inscripțiile: “BUNDESREPUBLIK / DEUTSCHLAND / 2010”, ceea ce înseamnă numele statului și anul emiterii monedei, iar în partea inferioară sunt reprezentate 12 stele, fiecare cu câte cinci colțuri. În dreapta pajurei și un pic mai jos este marcata litera D mare de tipar, simbolul monetăriei germane care a realizat moneda.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: data emiterii – 1 octombrie 2010, valoarea – 100 euro, forma – rotundă, diametrul – 28 milimetri, greutatea – 15,55 grame, metal compoziție – aur, puritate – 99,9 %, calitate proof, tiraj – 64000 exemplare, monetăria – A,D,F,G,J și preț unitar de achiziție de la magazinele specializate ale monetăriei germane – 505 euro.

Reședința Würzburg este un palat baroc, capodoperă realizată în comun de artiști importanți ai timpului (arhitecți, sculptori și pictori) și reprezintă una dintre cele mai mărețe curți princiare din Europa. Edificiul s-a construit la comanda prinților-episcopi Johann Philipp Franz von Schönborn și Christoph Franz von Hutten. Construită sub conducerea arhitectului de curte Balthasar Neumann în trei etape începând din anul 1720, proiectată și prevăzută cu grădini magnifice, reședința este considerată o capodoperă artistică și o operă de artă remarcabilă a barocului european în ceea ce privește structura și decorarea acesteia. Pe lângă arhitectul de curte au adus contribuții importante și renumiții arhitecți: Lukas von Hildebrandt din Viena, Robert de Cotte și Germain Boffrand ambii din Paris. Giovanni Battista Tiepolo a pictat pictura din tavan deasupra scării și picturile murale din Sala Imperială. Grav avariată în cel de-al doilea război mondial, Reședința Würzburg a făcut obiectul unor măsuri de restaurare atente încă din anul 1945.
2. Moneda de mai jos celebrează orașul german Wartburg, al cărui castel a fost inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO. În centrul superior al câmpului aversului, în interiorul unui cerc periferic continuu, este prezentat Castelul din orașul Wartburg, iar dedesubt pe cinci rânduri orizontale sunt aplicate inscripțiile: “GEGR.1067 LUDWIG DER SPRINGER HERMANNI.1207 SANGER-KRIEG.HL. ELISABETH LUTHER WARTBURG – FEST 1817” (în traducere aproximativă însemnând: fondat 1067 Ludwig der Springer Hermann. 1207 Războiul Sângeros Celebrarea Sfintei Elisabeta Luther Wartburg 1817 – câteva repere calendaristice din istoria acestui castel). Sub această inscripție este reprezentat un călăreț din profil mergând spre stânga. Periferic circular, pe conturul monedei, la partea superioară este aplicată inscripția: “UNESCO WELTERBE WARTBURG” (patrimoniu UNESCO - Wartburg). În câmpul central al reversului, în interiorul unui cerc periferic continuu este reprezentată o pajură stilizată, cu aripile deschise, după modelul pajurii de pe stema națională germană. Sub pajură pe cinci rânduri orizontale sunt aplicate inscripțiile: “BUNDESREPUBLIK / DEUTSCHLAND / 100 EURO / 2011 / J”, ceea ce înseamnă numele statului, valoarea monedei, anul emiterii monedei și simbolul monetăriei germane care a realizat moneda. Deasupra, periferic circular, sunt aplicate 12 stele fiecare având câte cinci colțuri.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: data emiterii – 4 octombrie 2011, valoarea – 100 euro, forma – rotundă, diametrul – 28 milimetri, greutatea – 15,55 grame, metal compoziție – aur, puritate – 99,9 %, calitate proof, tiraj – 60000 exemplare și monetăria – A,D,F,G,J.

Castelul din orașul german Wartburg, încercuit de superbe zone forestiere, face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO, începând cu anul 1999. Potrivit datelor cunoscute, originile castelului datează din anul 1067. Castelul a păstrat multe porțiuni originale din perioada feudală, iar forma pe care a îmbrăcat-o în secolul al XIX-lea în urma lucrărilor de refacere oferă o perspectivă aparte asupra perioadei în care fortăreaţa a fost la apogeul său militar şi din punct de vedere al puterii locale. În timpul exilului său la Castelul Wartburg, Martin Luther a tradus Noul Testament în limba germană. Castelul este situat pe un deal înalt 400 de metri, la sud de oraşul Eisenach, în Turingia, centrul Germaniei. Aspectul său variat şi ideea de armonie pe care o promovează sunt doar două dintre atracţiile sale. Ceea ce face însă castelul Wartburg un magnet real pentru memorie, tradiţie şi pelerinaj este reprezentarea sa drept un monument pentru istoria culturală a Germaniei, Europei şi nu numai. Luteranii din întreaga lume apreciază însemnătatea castelului drept locul în care Martin Luther a tradus Biblia. Venerarea Sfintei Elizabeth, care depăşeşte graniţele Germaniei, face cunoscut deopotrivă şi Castelul Wartburg unde aceasta a trăit şi a locuit. Patronajul lui Hermann I, conte de Turingia, ocupă un loc aparte în crearea tradiţiei literare naţionale. Castelul este cunoscut şi prin autorii reprezentativi Walther von der Vogelweide şi Wolfram von Eschenbach, apreciaţi pentru contribuţia lor la literatura germană. De la începuturile existenţei sale, fortăreaţa contelui de Turingia a însemnat, în mod repetat, atât gazdă cât şi martor pentru evenimente istorice şi activităţi care au făcut demnă reputaţia de monument atât pe plan naţional cât şi pentru istoria mondială.Însemnătatea artistică şi arhitecturală a palatului, construit în a doua jumătate a secolului al XII-lea, nu este mai puţin importantă. Prin modalitatea de realizare a execuţiei şi decorării, castelul nu are rival şi reprezintă una dintre cele mai bine păstrate construcţii din perioada târzie normandă care se găseşte pe teritoriul german. Datorită acestui spectru extins de conţinut religios şi date istorice, şi datorită semnificaţiei sale în istoria artelor, castelul Wartburg atrage în jur de jumătate de milion de turişti anual din întreaga lume. Colecţia de artă a castelului Wartburg acoperă o perioadă de opt secole, fiind creată la recomandarea ilustrului scriitor şi om de stat Goethe. Camerele castelului și ale muzeului sunt decorate cu picturile semnate de Lucas Cranach, sunt echipate cu mobilă, tapiţerii inestimabile, sculpturi ale lui Tilman Riemenschneider şi obiectele de artă şi alte meşteşuguri. Castelul Wartburg este bogat în asocieri culturale, cea mai notabilă fiind aceia de loc de exil al pastorului Martin Luther, care a tradus în acest loc Noul Testament în germană. Este, de asemenea, un simbol puternic de integrare şi unitate germană.

3. Moneda de mai jos celebrează orașul german Aachen, a cărei catedrală în anul 1968 a fost inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO. În centrul câmpului aversului, în interiorul unui cerc periferic continuu, este prezentată Catedrala orașului, iar dedesubt, periferic circular ese aplicată inscripția: “UNESCO”. Pe părțile stângă, superioară și dreapta, periferic circular este aplicată inscripția: “WELTERBE DOM ZU AACHEN” (în traducere – patrimoniu, catedrala din Aachen). Undeva deasupra catedralei și puțin în dreapta sunt marcate literele mari de tipar K și V, probabil inițialele numelui gravorului care a desenat moneda. În câmpul central al reversului, în interiorul unui cerc periferic continuu este reprezentată o pajură stilizată, cu aripile deschise, după modelul pajurii de pe stema națională germană. Sub pajură pe două rânduri orizontale este marcată valoarea monedei: “100 EURO”. Pe părțile stângă, superioară și dreapta, periferic circular sunt aplicate inscripțiile: “ BUNDESREPUBLIK / DEUTSCHLAND 2012”, ceea ce înseamnă numele statului și anul emiterii monedei. Interior acestor inscripții sunt reprezentate 12 stele, fiecare având câte cinci colțuri. Undeva în dreapta valorii 100 este marcată litera mare de tipar F – simbolul monetăriei care a realizat moneda.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: data emiterii – 1 octombrie 2012, valoarea – 100 euro, forma – rotundă, diametrul – 28 milimetri, greutatea – 15,55 grame, metal compoziție – aur, puritate – 99,9 %, calitate proof, tiraj – 54000 exemplare, monetăria – A,D,F,G,J și gravor – Erich Ott din Munchen.

Catedrala (Domul) din Aachen este o catedrală romano-catolică, considerată a fi cea mai veche catedrală din Europa de Nord.Aici au fost încoronați timp de aproape șase secole împărații romano- germani, de aceea catedrala mai este numită și Catedrala Imperială a Germaniei. În prezent ea este sediul Episcopiei romano-catolice din Aachen. În anul 796 Carol cel Mare a decis să construiască Capela Palatină, ce avea să fie extinsă mai târziu într-o măreață catedrală. În anul 881 capela a fost deteriorată în urma unei invazii a vikingilor, dar în anul 983 a fost restaurată și mărită. În final, în secolul al XIV-lea, i-au fost adăugate elementele gotice, iar în anul 1881 catedrala a fost din nou modificată, ajungând la forma ei actuală. Printre cele mai faimoase atracții ale catedralei din Aachen se numără Crucea lui Lothar, Tronul lui Carol cel Mare, Candelabrul lui Barbarossa și Bustul lui Carol cel Mare, precum și mormântul său. Carol cel Mare, primul mare imparat, a inceput constructia Capelei Palatine in anul 786. Aceasta capela a fost descrisa ca fiind o capodopera a arhitecturii carolingiene. De altfel, capela este singura cladire care a ramas din complezul palatului lui Carol cel Mare din Aachen.Capela Palatina din Aachen a fost realizata de catre Odo din Metz. Catedrala a fost inspirata de catre biserica bizantina din San Vitale, Ravenna, Italia. Aceste influente se pot observa in forma octogonala a catedralei sau mozaicul auriu. Capela a fost proiectata inca de la inceput sa serveasca drept biserica imperiala. In timpul vietii sale, Carol cel Mare a colectionat numeroase relicve si opere de arta, multe dintre acestea gasindu-se in prezent la Catedrala Aachen. Printre cele mai importante astfel de relicve se numara vesmantul Fecioarei Maria, scutecele pruncului Isus, vestimentele lui Isus de pe cruce sau acoperamantului lui Ioan Botezatorul. Aceste moaste au atras de-a lungul timpului numerosi pelerini din tari precum Germania, Austria, Ungaria, Anglia sau Suedia. La mijlocul secolului al XIV-lea era un obicei ca biserica sa arate popului cele patru relicve o data la sapte ani. Acest obicei exista si astazi. In anul 814 Carol cel Mare moare si este inmormantat in capela. In anul 1000, Imparatul Otto al III-lea deschide mormantului lui Carol cel Mare. Legenda spune ca trupului lui Carol cel Mare se afla in star perfecta de conservare, asezat pe un tron de marmura si imbracat in haine imperiale, cu coroana pe cap si sceptrul in mana. In anul 1165, Imparatul Frederick Barbarossa a deschis din nou mormantul lui Carol cel Mare si a asezat ramasitle acestuia intr-un sarcofag realizat din marmura. Legenda spune ca in acest sarcofag a fost inmormantat Cezar. La cererea lui Frederick Barbarossa, Carol cel Mare a fost canonizat in acelasi an. In anul 1168, Frederick Barbarossa a comandat un candelabru de bronz care sa atarne deasupra altarului. Acest candelabru a ramas pana in zilele noastre. In anul 1215, Frederick al II-lea a mutat osemintele lui Carol cel Mare intr-un altar de aur care a fost asezat sub candelabru. In anul 1349, osemintele imparatului au fost mutate din nou. Atunci au fost create doua racle speciale in care oasele sa fie aratate publicului. Imparatul Charles al IV- lea administra racla cu oasele si bustului lui Carol cel Mare. Aceste moaste puteau fi vazute in Trezorerie. Tot aici se afla si oasele de la mana dreapta a lui Carol cel Mare. Intre timp, Capela Palatina a fost reconstruita in stilul gotic. Noua Capela din Sticla a fost construita in anul 1414, la aniversarea a 600 de ani de la moartea lui Carol cel Mare. In secolul al XV-lea catedralei i-au fost adaugate si cateva mici vestibule, care sa adaposteasca numarul tot mai mare de pelerini. Din fericire, in timpul razboaielor mondiale, catedrala a suferit foarte putine pagube. Lucrarile de restaurare ale Catedralei din Aachen au fost finalizate in anul 2006. Partea vestica a catedralei este in intregime de origine carolingiana. Veranda dateaza in intregime din secolul al XVII-lea, iar partea superioara a turnului vestic a fost adaugata in perioada 1879 - 1884. Portalul vestic inca mai pastreaza usile de bronz, datate din anul 800. Aceste usi cantaresc 4 tone. La intrarea in catedrala se gasesc si doua sculpturi din bronz. Catedrala din Aachen este una dintre cele mai importante capodopere ale lui Carol cel Mare. Catedrala mai este cunoscuta si sub numele de Octagon. Una dintre atractiile catedralei este candelabrul din bronz, comandat de Frederick Barbarossa pentru a celebra canonizarea lui Carol cel Mare. Bolta catedralei este impodobita cu mozaicuri din aur, executate de Salviati la Venetia, in anul 1882. Catedrala are o cupola inalta de 31 de metri. In galerie, vizitatorii pot admira tronul din marmura pe care au fost incoronatii imparatii romani in perioada 936 - 1531. Tronul dateaza din perioada carolingiana si a fost folosit chiar de catre Carol cel Mare.

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DUEL EPIGRAMATIC

___________xxx__________

CÂTEVA

MEDALII ȘI INSIGNE

DIN JUDEȚUL CONSTANȚA

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Mangalia - Callatis 2500

Municipiul Mangalia - România - 1995

Mangalia (în turcă Mankalya) este un municipiu (din anul 1995) în județul Constanța, situat pe litoralul Mării Negre, la 40 km sud de orașul Constanța și 14 km față de granița cu Bulgaria. În structura municipiului Mangalia sunt arondate și localitățile: Cap Aurora, Jupiter, Neptun, Olimp, Saturn și Venus.Localitatea este menționată sub numele de Pangalla sau Pancalia în portulanele genoveze din secolul al XIII-lea. Forma „Mangalia” apare prima dată în anul 1593. Asemănarea cu denumiri tătărești din Bugeac (Coștangalia, Șamangalia, Gioltaigalia) și prezența, de multe veacuri, a unei importante comunități de tătari în oraș, atestă originea tătărească a denumirii. Anterior secolului al XIII-lea, localitatea apare sub numele antic de Callatis (Callata în portulanele genoveze, uneori între paranteze sub Pangalla sau Pancalia). Callatis a fost o colonie a cetății grecești Heraclea Pontica (azi Ereğli în Turcia) din secolul al VI-lea î.Hr.. Portul și jumătate din orașul din antichitate sunt acum acoperite de ape. În ciuda inevitabilelor războaie și schimbări de stăpâni, orașul a prosperat timp de 1200 de ani, uneori liber, alte ori sub stăpânirile succesive ale perșilor, ale macedonenilor, ale dacilor sau romanilor. Cetatea, însă, este distrusă odată cu năvălirea popoarelor migratoare din secolele VIII - IX, din ea rămânând o simplă așezare de pescari. Situația însă se schimbă odată cu alipirea Dobrogei la România, în anul 1878. În perioada 1890-1892 localitatea a fost populată cu coloniști de origine germană, cunoscuți ca germanii dobrogeni. Majoritatea au părăsit localitatea în 1940, fiind strămutați cu forța în Germania, sub lozinca Heim ins Reich (acasă în Reich). Mangalia devine un port modern (al doilea port maritim după Constanța), cu vreo 3000 de locuitori permanenți în 1938, dar care devin peste 10000 vara. Orașul crește rapid mulțumită plajei de la Tatlageac-Comorova, ce se întinde pe mai mulți kilometri între capurile Schitu și Baglaru (azi, Aurora). După cel de-al doilea război mondial zonă militară de frontieră și turismul stagnează timp de zece ani. În anul 1954 este din nou deschis tuturor; începând din anul 1962 orașul intră în atenția guvernului, devenind un important centru turistic: în pădurea Comorova, de-a lungul mării, sunt construite cele șase stațiuni balneoclimaterice și de agrement Olimp, Neptun, Juoiter, Cap Aurora, Venus și Saturn, în timp ce vechiul și pitorescul oraș, tipic dobrogean, este în mare parte distrus și înlocuit prin construcții moderne, într-un stil funcțional care se poate găsi oriunde în lume. La recensământul din anul 2011 orașul număra 36364 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002), dintre care; români – 82,4%, turci – 4,05%, tătari – 3,25% și restul – necunoscută sau altă etnie. Structura confesională aproximativă a populației orașului, astăzi se prezintă astfel: ortodocși – 81,22%, musulmani – 7,52% și restul – nedeclarată sau altă etnie. Principalele atracții turistice ale orașului sunt:

Moscheea Esmahan Sultan
Muzeul de arheologie Callatis
Monumentul eroilor
Muzeul Marinei
Mormântul creștin cu psalmi
Herghelia Mangalia
Rezervația naturală Hagieni
Biserica Sfânta Mina
Peștera Movile
Pădurea Comorova
Mormântul cu papirus
Edificiul bizantin
Cetatea Callatis
Peștera Limanu

Aici sau născut: regizorul de film Gheorghe Vitanidis (1929 – 1994) și cântăreața “Inna”, pe numele real Elena-Alexandra Apostoleanu (născut[ 1986). Municipiul Mangalia, denumire veche - Callatis, este un important port maritim, mare șantier naval, centru turistic şi vestită localitate balneoclimaterică maritimă modernă, de renume internaţional. În cel ce-al doilea capitol al prezentării localității fac referire la istoria localității, informații preluate din net. Pe locul acestui oras la începutul secolului al IV-lea Î.Hr., cetatea era înconjurată de un zid de piatră pentru apărare, construit din blocuri mari de piatră cioplită, de formă paralelipipedică, prevăzut, din loc în loc, cu turnuri de apărare ieşite în exterior. În acea perioadă, Callatis era considerată cea mai mare dintre toate cetăţile pontice dobrogene. Din această perioadă, după un izvor literar, este atestată existenţa Portului Callatis, pe care istoricul grec Arian (Flavius Arrianus), în opera sa “Periplul Pontului Euxin”, îl numea ”o staţie” pentru corăbii, necesară comerţului maritim. Activitatea economică a portului a fost revitalizată de negustorii şi navigatorii genovezi, care aveau, aici, antrepozite de cereale. Din această perioadă, datează digul „genovez”, singurul dig cu orientare nord-est, destinat să protejeze incinta portului împotriva valurilor şi a furtunilor. Digul se află situat în partea de sud a Portului Turistic. Primul călător străin care, în secolul al XV-lea, ne dă informaţii despre localitatea numită „Pangalia” a fost cavalerul burgund Walerand de Wavrin, comandantul unei flote a armatei cruciaţilor, care, aflat pe Marea Neagră, într-o expediţie antiotomană, a participat la Bătălia de la Varna, din 10 noiembrie 1444. După dezastrul cruciaţilor, el rămâne, totuşi, în aşteptare, pe mare, în apropiere de Constantinopol. În primăvara lui 1445, la retragerea sa cu cele 8 galere, a trecut prin portul Pangalia. Informaţiile despre acest periplu în Marea Neagră au fost publicate de către unchiul său, cronicarul Jehan de Wavrin, în “Anchiennes Cronicques d’Engleterre”, în anul 1445. Aici, printre alte însemnări, a fost evocat şi trecutul legendar al vechii cetăţi Callatis, astfel:“A doua zi au plecat de acolo creştinii noştri şi având un vânt prielnic au ajuns la un port numit Pangalia, care era foarte ciudat. Se susţine că Penthesilea, regina Amazoanelor, a pus să-l clădească după ce Hercule şi Teseu au intrat pe furiş în acea împărăţie şi s-au luptat cu Hippolyte şi cu Melanippe. Portul este protejat de un dig puternic care înaintează, având o latură de 30 sau 40 de picioare (lăţimea peste 9 m); şi marea şi portul se află între dig şi ţărm, iar în vremurile de demult nimeni nu putea să pătrundă pe mare în ţara Amazoanelor, dacă nu pătrundea mai întâi în strâmtoarea dintre dig şi ţărm, ce cuprindea o întindere cam cât 20 leghe franceze (5,5 km). Dar acum acel dig este stricat şi dărâmat în multe locuri, aşa că adesea multe vase se zdrobesc acolo împinse de furtună; dar se mai vede încă bine starea de odinioară a digului şi a portului …” Învățatul și călătorul turc Evlia Celebi, începând din 1651, a vizitat ţinuturile Dobrogei. În „Note de călătorie” vol. 5, el informează: “Astăzi oraşul e înfloritor şi frumos. Sunt mulţi negustori care trăiesc în case solide. Printre lazi (negustori din Anatolia-Turcia), circulă şi o glumă în sensul că dacă cineva nu are posibilitatea să se ducă la Kaaba, ei îi spun: – Bre, ignorantule, du-te la Mankalia, care este Kaaba pribegilor şi a sărmanilor. Aşa de mult respectau lazii acest oraş.” (Kaaba – marea moschee de la Mecca, locul de pelerinaj al tuturor musulmanilor din întreaga lume) Despre port, tot el ne informează că: “În Antichitate, aici se afla un port mare cu două ieşiri. Şi astăzi se mai văd pe fundul mării, pietre din port, mari ca munţii“. În anul 762 diplomatul francez Charels de Peyssonnel, aflat în misiune spre Crimeea, trecând prin Dobrogea, a făcut următoarea descriere privind viaţa economică, a oraşului nostru: „Mangalia este un oraş mare, are un târg şi un număr mare de magazii de grâne; portul e destul de spaţios şi poate primi vase oricât de mari, însă este nesigur în timpul iernii. Importă mai puţine articole decât Varna, exportă: grâu, orz, secară, mei, brânză, struguri care sunt în mare abundenţă, însă nu sunt buni de mâncat, ei se întrebuinţează la facerea ţuicii”. În timpul războiului ruso-turc de la 1828, ofițerul francez Hector de Bearn, aflat în fruntea unei misiuni militare, a trecut şi prin Dobrogea. În însemnările sale, “Quelques souvenirs d’une Campagne en Turquie”, publicate la Paris, în 1828, face următoarele aprecieri:„Mangalia, un orăşel fără port, însă aşezat chiar pe malul mării. Aici am dat de apă destulă şi s-a hotărât o zi şi jumătate de repaus pentru trupe. Plaja era frumoasă, marea absolut calmă, s-a scăldat toată lumea, ca şi animalele de transport toate”. Pe la jumătatea secolului al XIX-lea marele peregrin agronom și revoluționar pașoptist Ion Ionescu de la Brad, la rugămintea lui Ion Ghica, pe atunci agent diplomatic la Înalta Poartă şi cu aprobarea marelui vizir Mustafa Reşid Paşa, a făcut o „excursie agricolă” în Dobrogea. Aici, a cercetat potenţialul economic al acestei provincii şi, în vara lui 1850, constată: “Oraşul Mangalia, capitala cazalei cu acelaşi nume, se găseşte pe ţărmul Mării Negre; el nu avea decât 80 de case locuite … în portul său, nu se fac decât afaceri fără importanţă; deşi recoltele erau abundente, activitatea portuară era redusă, încărcându-se abia 7 – 8 corăbii pe an. Despre digul portului, bătrânul Hagi Mehmet Aga povesteşte că a auzit de la bunicul său că avea o grosime aşa de mare, încât puteau să meargă pe el două căruţe alături. Acum se află de două picioare sub nivelul apei şi, când marea e liniştită, i se zăresc unele părţi”.În anul 1879, călătorul francez Baron d’Hogguer a publicat, la Bucureşti, sub auspiciile Academiei Române, una dintre primele monografii economice, intitulată “Renseignements sur la Dobroudja – Son etat actuel, ses ressources, et son avenir” „Informaţiuni asupra Dobrogei – Starea ei de astăzi. Resursele şi viitorul ei”), în care face următoarea descriere: “În timpul Genovezilor, oraşul Mangalia avea o mare importanţă comercială. Populaţia ei se urca atunci la 30000 locuitori. Portul său, mare şi bine construit, se învoia foarte bine cu corăbiile de mică greutate a acelor timpuri. În ultimii ani ai regimului turcesc, populaţiunea Mangaliei nu se compunea decât de aproape 2.000 suflete, mai toţi agricultori şi un prea mic număr de comercianţi.Cu toate că portul cel vechi al Genovezilor a dispărut mai cu totul, puţinele ruine ce au rămas servesc pănă astăzi de refugiul corăbiilor de mică încărcătură. De s-ar putea curăţi nisipul ce de secole s-a introdus în port şi dacă cu puţină cheltuială s-ar rezidi digul peste temeliile celui vechi, care se văd când apele sunt mici, vechiul port s-ar putea restabili precum a fost; cu toate acestea, însă nu prea ar fi de mare folos pentru comerţul Dobrogei…” În anul 1904, la București apare monografia ofițerului și geografului Marin Ionescu – Dobrogianu, intitulată “Dobrogea în pragul veacului al XX-lea”, în care se relatează: “Astăzi oraşul răsare din ruine, are câteva străzi curate şi case mari. Vechiul conac turcesc s-a prefăcut, din 1890, într-o măreaţă clădire încăpătoare pentru subprefectură şi judecătorie. Totuşi, oraşului îi trebuie mult ca să iasă din starea mizerabilă în care a zăcut în decursul veacului al XIX-lea. […] În timpul verii, oraşul este vizitat de câteva familii pentru băile de mare şi cele sulfuroase. Pretutindeni în Dobrogea, marea nu are plajă mai întinsă şi mai frumoasă ca la Mangalia, …”.Pentru dezvoltarea comerţului pe mare, după 1909, au început lucrările de reconstrucţie a Portului maritim, lucrări iniţiate în 1893. S-au refăcut digurile, prin înălţarea celor vechi, şi s-au amenajat debarcadere din lemn, pentru descărcarea şi încărcarea mărfurilor. Bazinul portuar era protejat de digul mare şi digul „genovez”, la ale căror capete se afla câte un mic far de tip catarg, iluminat, la început, cu lămpi de petrol (felinare). Un rol important l-a avut Ion Coman-Stoian (1874-1947), inginer de poduri şi şosele, cu studii în Elveţia, la Universitatea din Zürich şi primar al Mangaliei, între anii 1910-1912. Preotul Gheorghe Chiorpec nota despre Mangalia, în 1925, următoarele: “Oraşelul Mangalia este aşezat pe un mic promontoriu, prevăzut cu un mic bazin, port indiguit, având cea mai însemnată plajă pe litoralul Mării Negre…” În anul 1947, apare cartea lui Gala Galaction - „Mangalia - un jurnal de călătorie”, în care oraşul este descris ca un târg maritim modest: începută şi neisprăvită, două minarete şi o moară de vânt. Mai este “Profilul Mangaliei este elementar: o magazie, două-trei case cu etaj, o biserică şi un far minuscul, dar trebuie să ştii pe unde vine, ca să-l poţi distinge”. Cu ocazia înfiinţării noului Port militar, între Marea Neagră şi Lacul „Mangalia” s-a săpat şi dragat un Canal de navigaţie, peste care s-a construit şi primul Pod metalic rabatabil (rulant) din ţară, cu închidere şi deschidere automatizată. Această construcţie hidrotehnică de unire a celor două ape, importantă la acea vreme, s-a executat între 1952-1955. A fost începută de către Societatea Economică Româno-Sovietică (“SOVROM”) şi terminată de către Direcţia Generală a Serviciului Muncii (D.G.S.M.). Tot de atunci datează și actualul far, așa-zis genovez, datorat aceleiași societăți, dezafectat, mult mai târziu, după extinderea digului spre larg, lentila lui aflându-se expusă într-o sală din incinta „Muzeului Marinei” din Constanța! Pe cel mai înalt punct din Mangalia, aflat la altitudinea de 30 m, s-a construit, în 1957, farul maritim, cea mai înaltă construcţie a oraşului. Turnul farului, cu înălţimea de 41,6 m, are o bătaie şi vizibilitate de 22 mile marine (cca 40 km). Are, ca sursă de lumină, o lampă incandescentă (bec) de 120 V / 1000 W, alimentată la curent electric continuu. Amplificarea luminii este realizată cu ajutorul unor lentile plan-concave. Sclipirile se fac prin intermediul unui ecran rotativ, adică 2 sclipiri albe, cu o perioadă a luminii de 5,5 secunde. Pentru Serbările estivale organizate special de „Ziua Marinei Române”, între 1963 - 1966, la inițiativa viceamiralului inginer Grigore Marteș, s-a construit Amfiteatrul maritim, care, astăzi, îi poartă numele. Acest edificiu public este situat pe malul Mării, în acvatoriul Portului Turistic, mai precis, pe latura sudică a Digului de Nord și are o capacitate de 40000 locuri, după extindere. Construcţia amfiteatrului este de plan aproape semioval şi urmăreşte curbura digului portuar. Este format din gradene în cinci trepte, şase tribune cu locuri pentru spectatori şi o „arenă acvatică” formată de însăşi suprafaţa apei, care este protejată de valuri şi vânt. În ultimii ani aici au loc manifestările Festivalului „Callatis” Mangalia, în lunile iulie-august.

Planetariu - Constanța - România

Planetariul din municipiul Constanța este parte din Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii. Recent el a fost modernizat cu fonduri europene în valoare de peste un milion de euro. Astăzi Planetariul dispune de sisteme de ultimă generaţie, fiind cel mai performant din sud-estul Europei. În prezent se țin zilnic câte cinci demonstraţii în fiecare zi, la orele 9,45, 11,45, 13,45, 15,00 şi 16.00. Tariful pentru adulţi este de 18 lei, cel pentru însoţitor de 12 lei, iar elevii şi studenţii plătesc 4,5 lei. Planetariul funcţionează la nivel superior, cu două sisteme de proiecţie clasice, opto-mecanică şi digitală 4K. În cadrul demonstrațiilor au loc prezentări interactive ale constelaţiilor şi obiectelor de pe bolta cerească. Planetariul din Constanţa este un obiectiv de interes turistic, inaugurat în parcul Tăbăcărie (lângă Delfinariu) la 1 iulie 1969. El are o capacitate de 80 de locuri, dispuse în jurul unei săli circulare, aflată sub o cupolă cu diametrul de 8 metri, destinată proiectării cerului, a sistemului solar, a planetelor vizibile, a sateliților şi a altor corpuri cereşti. La intrarea în Observator se poate vizita expoziţia „Universul“. Aceasta prezintă structura Universului, pornind de la metagalaxie până la structura Sistemului Solar, prezentând planetele şi caracteristicile lor.

Crosul balcanic al tuturor veteranilor - Constanța - 17 aprilie 1999

F.R.A.- (Federația Română de Atletism)

Federatia Romana de Atletism (FRA) patroneaza toate sectiile de atletism ale cluburilor si asociatiilor sportive din Romania, desfasurandu-si activitatea in conformitate cu Statutul si Regulamentele proprii. FRA are la baza principiile fundamentale ale atletismului si ale sportului in general, considerand ca sunt esentiale fair-play-ul si respectarea regulilor competitionale de catre toti cei implicati in activitatile atletice. Printre valorile promovate de Federatia Romana de Atletism se numara respectul fata de ceilalti competitori, onestitatea, spiritul de echipa. Astfel, sunt incurajate: cooperarea, responsabilitatea, sportivitatea, increderea, implicarea etc. Mai mult, FRA considera ca atletii si antrenorii trebuie sa integreze valorile etice ale sportului atat in competii, cat si in antrenamentele zilnice. Sus am postat logo-ul FRA şi o aripă a clădirii FRA din Bucureşti.

Atletismul apare in Romania la sfarsitul secolului XIX, la initiativa studentilor care studiau in tarile occidentale. In timpul vacantelor, acestia promovau atletismul organizand competitii de alergari, sarituri si aruncari. Primul concurs organizat de atletism are loc in 1882 la Bucuresti, cu participarea elevilor de la liceele Sf. Sava si Matei Basarab. Treptat, creste interesul pentru activitatea sportiva, in general, si atletism, in particular. Se organizeaza curse care atrag un numar mare de concurenti, se contureaza o literatura de specialitate si sunt organizate competitii pe criterii de varsta. Mai mult, cu prilejul serbarilor scolare sunt introduse intreceri la alergari si sarituri la mai multe licee din diverse orase. In 1912, se infiinteaza Comisia de atletism, alergari pe jos si concursuri, parte din Federatia Romana a Societatilor Sportive. Acea comisie este de fapt precursoarea Federatiei Romane de Atletism (FRA), a 19-a federatie pe lista mondiala, care in 1923 se afiliaza la IAAF. Primele Campionate Nationale ale Romaniei sunt organizate in 1914, la 16 probe, si se adreseaza doar barbatilor. Un an mai tarziu, in 1915, se inaugureaza la Bucuresti primul teren de atletism, pe locul care devine ulterior Stadionul Tineretului. Abia din 1922, femeile vor avea propriile competitii, iar trei ani mai tarziu vor fi organizate primele Campionate Nationale feminine, precum si primele Campionate pentru juniori. In 1928, la Jocurile Olimpice de la Amsterdam, o delegatie a Romaniei formata din 10 atleti si 2 atlete participa pentru prima data la o astfel de competitie, iar in acelasi an debuteaza Campionatele Universitare din Romania. In 1930, la Atena, atletii romani se claseaza pe locul al doilea, la prima editie oficiala a Jocurilor Balcanice, iar in 1934, la editia inaugurala a Campionatelor Europene, participa 4 atleti romani. In 1937, FRA organizeaza, pentru prima data in Romania, Jocurile Balcanice, iar in 1948 debuteaza seria Campionatelor Internationale ale Romaniei, nelipsite din Calendarele Anuale ale FRA. Incepand cu anul 1952, atletii romani participa cu regularitate la toate marile competitii mondiale si europene si scriu, cu fiecare medalie, istoria atletismului romanesc.

Insigna- Clubul filatelic Constanța

A.F.R. (Asociația filateliștilor din România)

Filatelia poate fi definită ca studiul şi colecţionarea produselor filatelice, în special a timbrelor. Dar filatelia înseamnă mai mult decât o simplă preocupare pentru frumos. Provocare, informaţie, prietenie şi amuzament sunt doar câteva din caracteristicile unuia dintre cele mai populare hobby-uri din lume, filatelia. De peste 150 de ani, colecţionarea timbrelor este una din preocupările familiilor regale, vedetelor de film, celebrităţilor din lumea sportului şi a altor persoane din viaţa publică. Filatelia este un hobby foarte personal, iar popularitatea sa este determinată de faptul că este flexibil faţă de necesităţile colecţionarului. Înainte de apariţia mărcii poştale, costurile livrării scrisorilor erau achitate de destinatar. Realizarea primelor mărci poştale a revoluţionat serviciile poştale deoarece funcţia de bază a timbrelor o reprezintă plata în avans a unui serviciu poştal. De-a lungul timpului, această funcţie s-a diversificat, dar se bazează pe acelaşi principiu. Mărcile poştale îndeplinesc trei roluri principale: chitanţă cu o anumită valoare pentru o plată în avans a unui serviciu poştal, mijloc de celebrare şi promovare a patrimoniului naţional şi piesă de colecţie. Dar mai presus de orice, marca poştală este un veritabil ambasador al istoriei, culturii şi civilizaţiei umane, deoarece, forma şi funcţia sa îi conferă libertate de mişcare şi posibilitatea de a transmite informaţii în toate colţurile lumii. Timbrul capătă valoare în ochii privitorului fiind totodată o plăcere pentru ochi, prin frumuseţea desenului, a culorii şi a tehnicii de tipărire dar şi un studiu al istoriei, culturii şi civilizaţiei întregii lumi, deoarece îţi poate dezvălui detalii despre evenimente, persoane şi locuri, dar mai ales drumul parcurs de un plic până la destinaţie.Primul timbru din lume a apărut în Marea Britanie şi s-a numit Penny Black.

Optsprezece ani mai târziu, la 15 iulie 1858 a apărut prima emisiune de mărci poştale româneşti intitulată Cap de bour. Emisiunea a fost tipărită în Moldova şi reproduce semnul heraldic de pe stema statului. Prima emisiune de mărci poştale din spaţiul românesc este formată din patru valori: 27, 54, 81 şi 108 parale. Colecţionarea mărcilor poştale a avut un puternic impact in ţara noastră. Acest hobby european a ajuns în spaţiul românesc în jurul anului 1865, în perioada de domnie a lui Alexandru Ioan Cuza. În acea perioadă, colecţionarii individuali sau comercianţii de tutun vindeau primele noastre mărci poştale: Cap de Bour, Principatele Unite sau Cuza. Nevoia de comunicare între colecţionarii de timbre a dus la organizarea lor în diverse societăţi şi cluburi filatelice, acestea având o activitate intensă, în special la începutul secolului al XX-lea. Astăzi, timbrul reprezintă, alături de drapel, imn, stemă şi monedă unul dintre simbolurile noastre naţionale.

Concursul pentru obținerea unor producții mari de carne de porc

Consiliul agricol regional Dobrogea - Regiunea Dobrogea - 1964

Produsul medalistic de mai sus este o medalie de concurs, ce a fost realizată în anul 1964 cu ocazia concursului de creștere a porcilor de carne din regiunea Dobrogea. Medalia este confecționată din bronz patinat, este rotundă cu diametrul de 60 milimetri, fiind gravată de Ștefan Grudinschi. În câmpul central al aversului sunt reprezentați câțiva porci, la partea superioară, orizontal fiind gravat anul 1964, iar la partea inferioară, pe o eșarfă, semicircular, este aplicată inscripția REG. DOBROGEA. În câmpul central al reversului este aplicată pe șapte rânduri orizontale inscripția CONCURSUL / PENTRU / OBȚINEREA / UNOR PRODUCȚII / MARI DE / CARNE / DE PORC și, în exterior, periferic circular, între două cercuri concentrice este aplicată inscripția, CONSILIUL AGRICOL REGIONAL DOBROGEA*.

În timpul regimului comunist s-a instituit un amplu sistem de insigne și medalii prin care se încerca mobilizarea tuturor categoriilor de oameni ai muncii, pentru obținerea de rezultate și mai bune în activitatea fiecărora. Pe lângă insignele de fruntaș în diverse domenii de activitate, aici se încadrează și medalia Concursul pentru cresterea porcilor de carne din regiunea Dobrogea – 1964. Baterea și conferirea acestui gen de insigne era una din căile și mijloace la îndemână pentru convingerea-impunerea-schimbarea conștiinței cetățenilor. Se vorbea despre “formarea omului nou, constructor și apărător devotat al cuceririlor revoluționare ale poporului. Se cerea astfel o eficiență sporită în toate domeniile de activitate dar și economii de orice fel, la sânge”.

Municipiul Constanța este situat pe coasta Mării Negre, în partea de sud-est a României, în regiunea istorică Dobrogea, reședința judeţului cu acelaşi nume şi cel mai mare oraș al regiunii de dezvoltare Sud-Est. Alături de oraşul Cluj Napoca, Constanța este orașul cu cel mai ridicat standard de viață din România. Conform recensământului din anul 2011, Constanța avea 254693 locuitori. Constanța este orașul cel mai vechi atestat de pe teritoriul României. Prima atestare documentară datează din anul 657 Î.E.N., când pe locul actualei peninsule (și chiar sub apele de azi, în dreptul Cazinoului) s-a format o colonie greacă, numită Tomis. Deasupra am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă şi actuală ale oraşului, pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură dar și câteva trimiteri poștale ilustrate, din muncipiul Constanţa, din vremuri diferite.

Strada Ștefan cel Mare

Cazinoul comunal

Fântâna cinetică

Strada Carol I

Statuia Ovidiu

Hotel Mercur

Infirmeria germană

Comandatura germană

Cercul militar vechi

Monumentul Victoriei

Pavilionul reginei

Băile din oraș

Sala sporturilor

Hotel Carol

Geamia turcească

Băile de la Vii

Județul Constanța este județul cel mai urbanizat din România, populația care locuiește în orașe numărând puţin peste 500000 de locuitori din totalul de aproximativ 760000 de locuitori. Județul este situat în extremitatea SE a României, are o suprafaţă de 7071 kilometri pătrați, iar capitala judeţului este oraşul cu acelaşi nume, Constanţa. Ca subunităţi administrative judeţul are 3 municipii - Constanța, Medgidia și Mangalia, 9 oraşe - Băneasa, Eforie, Cernavodă, Hârșova, Murfatlar, Năvodari, Negru Vodă, Techirghiol, Ovidiu şi 58 de comune. Deasupra am postat harta, stemele interbelică, comunistă şi actuală ale judeţului, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate din diferite perioade de timp, din judeţul Constanţa.