Epaminonda's Blog.....: INFO NUMIS MONDO

1. În data de 24 ianuarie Banca Centrală a statului vest asiatic – Siria a lansat în circulației o nouă bancnotă de 5000 pound. Bancnota este imprimată pe o hârtie specială, cu orientare orizontală, având fondul colorat în general gri.

Ca elemente de securitate enumăr: imprimare în relief, imagine latentă, fir de siguranță, microperforații și tipăritură cu cerneală iridescentă. S-a urmărit realizarea unei bancnote cu un design mai plăcut și cu mai multe și performante elemente de siguranță pentru evitarea contrafacerilor de orice fel. Pe avers este reprezentat un soldat sirian salutând drapelul national. În dreapta soldatului, pe firul de siguranță parțial expus, se află microperforațiile, sub forma cifrei 5.000, vizibilă când bancnota este îndreptată spre o sursă de lumină. Cu excepția seriei, informațiile de pe avers sunt prezentate în arabă. Pe revers este reprezentată o sculptură din templul lui Baalshamin/Baal Shamem (sec. al II-lea, Palmyra), reprezentând soarele și vulturul păcii cu o ramură de măslin în cioc.

Elementul de securitate are tot forma unei ramuri de măslin. Informațiile de pe avers sunt prezentate în limba engleză. Bancnota a fost tipărită încă din anul 2019 (acesta este și anul care apare pe avers), dar a fost pusă în circulație abia în acest an, ca parte a planului economic de luptă împotriva inflației.

Templul lui Baal – Shamin a fost un templu antic în orașul Palmira, Siria, dedicat zeității canaanite Baal – Shamin, zeul fenician al cerului și furtunilor, unul dintre cele mai importante situri arheologice din oraşul antic sirian. Templul a început să fie ridicat în anul 17 d.Hr, fiind apoi extins de împăratul roman Hadrian în 130 d.Hr. A fost un templu venerat în timpul reginei Zenobia și soțului ei Septimius Odenatus, Regele Regilor din Palmira. Odată cu apariția creștinismului în secolul 5 d.Hr., templul a fost transformat într-o biserică. Religa musulmană apare prin anul 634, iar în anul 636 bizantinii pierd controlul orașului, populația locală trecând la islam.O expediție engleză face în anul 1751 planuri de restaurare a ruinelor. Templul a fost părăsit de englezi și redescoperit de arheologi elvețieni în 1954-1956, fiind unul dintre cele mai complete structuri antice din Palmira. În 1980, structura a fost desemnată de UNESCO drept sit al Patrimoniului Mondial. Templul a făcut parte inițial dintr-un complex de clădiri cu trei curți și a reprezentat o fuziune de stiluri arhitecturale orientale și romane. Proporțiile așezării au fost Romane, în timp ce elementele din capătul de sus al clădirilor și geamurile laterale erau de tip oriental, tradițional siriene. La construcția ansamblului au contribuit și corinteni, de unde și influențe stilizate egiptene. Coloanele aveau inscripții în greacă și palmiriană, și aveau amplasate lânge ele statui ale patronilor bogați din oraș.Ca urmare a urii religioase, a lipsei de educație a celor crescuți și pregătiți doar pentru a împrăștia ura, în august 2015, templul a fost demolat de statul Islamic, după capturarea orașului Palmira în timpul Războiului Civil sirian. Deci astăzi el nu mai există, putând fi admirat doar din poze.

Balshaamin este unul dintre cei doi zei supremi adulați în Palmyra în perioada pre-islamică. Simbolurile sale erau vulturul și fulgerul. Baal (Basal) este denumirea unor zei vest-semitici. În limbi precum feniciana (canaaneana) si ebraica, Baal semnifica: „stapân”, „proprietar”, „domn” sau „sot”/„barbat”. Baal corespunde zeului Bel sau Belu din Mesopotamia (Akkad, Asiria, Babilon). În mitologia canaanita, Baal sau Baal Hadad, este zeul ploilor, al furtunilor, al fulgerului si trasnetului, al vânturilor, al muntilor, precum si zeul vietii, care fertilizeaza pamântul si zeu al timpului. El este descris ca un luptator extrem de puternic, luptând impotriva fortelor raului ce încearca sa distruga lumea (legenda conflictului sau cu zeul Mot al mortii si infertilitatii). El este privit în miturile canaanite-feniciene si aramaice-siriene ca un erou, ca un razboinic neprihanit, purtând un coif cu coarne, tinând într-o mâna o maciuca, iar în celalalta un fulger. Coarnele pe care le poarta simbolizează fertilitatea. Baal calca norii, glasul sau rasuna ca tunetul. Salasul sau este pe muntele mitic Sapan (în ebraica Tzafon – inseamna Nord) identificat în zilele noastre cu muntele Jebel al Aqra de la frontiera siriano-turca la varsarea râului ‘Asi (Oronte) în Marea Mediterana. Pe acest munte cad în fiecare an ploi torentiale.

2. Loteria națională a statului european Spania a emis o serie de bilete de loterie prin care popularizează farurile spaniole.

Aici se prezintă un bilet de loterie din data de 8 decembrie 2007 prin care se popularizează Farul din Insulele Cies, comunitatea autonomă Galiția, nord-vestul Spaniei.

Farul de pe Insulele Cíes, cunoscut și sub numele de Faro do Monte do Faro, este farul principal al Arhipelagului Cies și al Parcului Nacional Insulelor Atlántice. Arhipelagul Cies este compus din trei insule: San Martino (în nord), Faro (în centru) și Monteagudo (în sud), formate la sfârșitul perioadei terțiare, când o parte a coastei s-a scufundat, a pătruns în mare și a modelat aceste insule. Insula centrală este legată de Insula nordică printr-un banc de nisip cunoscut sub numele de Plaja Rodas, lung de 1200 de metri, considerată una dintre cele mai frumoase plaje din Spania. În acest areal vizitele sunt limitate ca număr pentru ca turismul să nu dăuneze ecosistemului. Deci, mai ales vara, trebuie să să se facă din timp rezervări. Aici se poate ajunge cu feribotul sau cu o ambarcațiune privată, care desigur te costă în jur de 20 euro dar se și merită. Farul este situat la 178 de metri deasupra nivelului mării și oferă tuturor celor care îl vizitează priveliști impresionante. Acest far este mai mult decât un important punct de interes turistic și destinație pentru trasee de drumeții, deoarece în prezent, la jumătatea anului 2019, continuă să își îndeplinește funcția maritimă și își trimite strălucirea de pe coastă, așa cum o face de mai bine de 150 de ani. Farul a fost construit între 1851 și 1853 și la el se ajunge pe un drum cu curbe foarte strânse, în zig-zag, ceea ce face ca ascensiunea să fie o provocare cu care se confruntă majoritatea vizitatorilor. Odată ajuns la far, priveliștile panoramice ale stâncilor și ale Insulei de Sud sau San Martiño compensează efortul depus. Farul a fost locuit până în anii 1960 și de atunci este complet automatizat, folosind energie solară captată de la niște panouri solare montate alăturat. Poziția sa în vârful muntelui a fost criticată, deoarece în situații de ceață deasă lumina care ar trebui să servească drept referință pentru diferitele bărci nu putea fi văzută, astfel încât ulterior insulelor Cíes au fost construite și alte faruri pentru a îmbunătăți siguranța traficului maritim. Farul a fost o serioasă lucrare inginerească, deoarece vârful muntelui a trebuit tăiat câțiva metri pentru a realiza o bază orizontală unde să poată fi stabilită infrastructura dar și datorită dificilei căi de acces la far.

3. În data de 26 august 2021 Banca Centrală a statului Sfântul Toma și Principele (stat insular din Oceanul Atlantic) a pus în circulaţie trei noi bancnote, printre care și cea de 200 dobras, pe un fond general albăstrui. S-a urmărit realizarea unor bancnote cu un design mai plăcut și având mai multe elemente de securitate împotriva contrafacerilor de orice fel.

Pe avers bancnotei de 200 dobras este redat portretul Regelui Amador, iar pe revers Pasărea soarelui din Principe şi trandafirul de porţelan precum și floarea naţională a ţării. Reversul este completat cu harta şi poziţionarea ţării.

Regele Amamdor, în limba spaniolă – Rey Amador, nume oficial - Amador Vieira, a fost membru al tribului angolilor și lider al unei revolte celebre a sclavilor care a avut loc în 1595 în insulele africane Sao Tome și Principe (Sfântul Toma și Principele). Potrivit unor documente istorice, el a fost „un sclav” care s-a răzvrătit și i-a mobilizat pe toți angolarii împreună cu alți africani la lupta pentru liberate națională. La 9 iulie 1595, Rei Amador și poporul său, angolari, aliați cu alți africani înrobiți din plantațiile sale, au mărșăluit în pădurile interioare și s-au luptat împotriva portughezilor. Se spune că în acea zi, Rei Amador și adepții săi au ridicat un steag în fața coloniștilor și l-au proclamat pe Rei Amador rege al São Tomé și Príncipe, devenind „Rei Amador, eliberatorul tuturor negrilor”. Între anii 1595 și 1596, insula São Tomé a fost condusă de angolari, sub comanda lui Rei Amador. La 4 ianuarie 1596, a fost capturat, trimis la închisoare și mai târziu executat de portughezi. Și astăzi, localnicii își amintesc de el cu drag și îl consideră un erou național al insulelor. Pe multe din bancnotele acestui stat a fost reprezentat chipul Regeleui Amador. Deoarece nu se cunosc portrete reale ale acestuia, imaginea de pe bancnote, deci și de pe cea prezentată aici este opera imaginară a pictorului Pinasio Pina.

Pasărea soarelui (Eurypyga helias) este o pasăre din America Centrală, care aparține familiei Eurypygidae. Are lungimea corpului de 43-48 cm și greutatea de 200 grame. Pe partea ventrală a corpului penajul este pestriț, în nuanțe gri, etc. Aripile impresionante cu desenul realizat prin culori diferite uimește observatorul. Ciocul este lung și subțire, are vârful ascuțit și coloritul închis.

Trandafirul de porțelan, denumire științifică- Etlingera elatior, este o floare exotică de o rară frumusețe ce necesită multă căldură, umiditate și lumină, la noi fiind cultivată numai în sere. Crește liber și masiv în Indonezia, Malaezia, Vietnam, Cambodgia, Tailanda și Myanmarul de Sud. Este o plantă ce poate atinge înălțimea și de 6 metri. Planta este comestibilă, rizomii tineri fiind consumați ca salate. Componente ale plantei sunt folosite și ca produse farmaceutice naturiste.

4. Loteria națională a statului european Spania a emis o serie de bilete de loterie prin care popularizează avioanele lumii.

Aici se prezintă un bilet de loterie din data de 19 iulie 1999 prin care se popularizează Avionul Grumman HU-16-B “Albatros”.

Aparatul de zbor Grumman HU-16 Albatross a fost un avion amfibiu bimotor cu aripă înaltă, cu carcasă centrală, fabricat de compania americană Grumman între anii 1940 – 1960, inițial s-a numit SA-16. Un exemplar din acest avion este expus în prezent la Muzeul istoric al forțelor Aeriene din localitatea Vigna de Valle – Spania.Primele misiuni ale acestui avion au fost acelea de căutare și salvare piloții doborâți pe timpul operațiunilor militare. Chiar de la început avionul a intrat în dotarea Gărzii de Coastă a SUA. Multe exemplare au fost vândute operatorilor civili și achiziționate, mai presus de toate, de către utilizatorii privați.În timp au fost fabricate modele mai perfecționate, ce au intrat în dotarea forțelor aeriene din diverse state ale lumii: Italia, Indonezia, Germania, Argentina, Brazilia, Canada, Chile, Filipine, Japonia, Grecia, Mexic, Norvegia, Pakistan, Peru, Portugalia, Spania, Tailanda, etc. Câteva dintre caracteristicile tehnice ale acestui tip de avion sunt:

echipaj = maxim 10 persoane
zborul de încercare = 24 octombrie 1947
data intrării efective în serviciu = anul 1949
exemplare construite = 466
lungime = 19,16 metri
lățime = 29,47 metri
înălțime = 7,88 metri
suprafața aripii = 96,2 metri pătrați
greutatea gol = 10401 kilograme
greutatea maximă cu încărcătură = 13797 kilograme
capacitate totală combustibil = 5205 litri
motor = 2 radiale Wright R-1820-76
putere = 1425 CP
viteza maximă = 380 kilometri pe oră
viteza de urcare = 7,4 metri pe secundă
autonomie de zbor = 4587 kilometri

5. În anul 2022 Banca Centrală a statului sud-american Argentina a lansat în circulație o nouă bancnotă având valoarea de 200 pesos pe fond general albăstrui.

S-a căutat ca bancnota să aibă un design mai plăcut și să aibe mai multe elemente de siguranță pentru împiedicarea contrafacerii ei. Pe avers sunt redate chipurile lui Martin Miguel de Guemes și ale Juanei Azurduy. Pe revers este reprezentat un grup de soldați călare în timpul Campaniei Gaucha (1814 – 1825).

Martín Miguel de Güemes (8 februarie 1785 – 17 iunie 1821) a fost un lider militar, colonel, care a apărat nord-vestul Argentinei de armata regalistă spaniolă în războiul de obținere a independenței. El a organizat rezistența împotriva regaliștilor (forțe loiale Spaniei), angajând tineri locali pe care i-a instruit în tactici de gherilă. A murit pe câmpul de onoare.

Juana Azurduy de Padilla (12 iulie 1780 – 25 mai 1862) a fost un lider militar de gherilă, (locotenent-colonel) ce a luptat pentru independența Boliviei, alături de soțul ei, Manuel Ascencio Padilla. În tinerețe a fost internată la o mănăstire dar din cauza comportamentului ei nervos, violent, chiar războinic a fost exmatriculată la vârsta de 17 ani. Ulterior a cunoscut brutalitatea muncii în minele spaniole de argint devenind o susținătoare ferventă a mișcării revoluționare indigene. În 1805, Azurduy s-a căsătorit cu vecinul și prietenul din copilărie Manuel Ascencio Padilla, un coleg revoluționar care a părăsit o școală de drept regalistă pentru a se alătura mișcării de independență. În 1812, Padilla și Juana Azurduy au slujit sub generalul Manuel Belgrano, noul șef al Armatei de Nord, ajutându-l să recruteze 10000 de luptători. Azurduy a fost o forță de acțiunea de recrutare a indigenilor. chiar și femei, femei, cunoscute sub numele de Amazonas, pentru a se alătura cauzei. Azurduy a preluat apoi conducerea „Batalioanelor loiale”, o forță de luptă formată din bărbați și femei indigene, cunoscute pentru loialitatea lor feroce față de comandantul lor. Cu doar praștii și sulițe de lemn, „Loyals” au învins forțele spaniole în bătălia de la Ayohuma. Generalul Belgrano a fost atât de impresionat de conducerea ei și de curajul soldaților ei, încât i-a oferit propria sa sabie.În 1818, spaniolii au preluat temporar controlul, iar ea a fost forțată să fugă din nou cu soldații săi în nordul Argentinei, unde a continuat să lupte sub comanda generalului argentinian Martin Miguel de Guemes, fiind numită în funcția în funcția de comandant al Armatei de Nord a Guvernului Revoluționar. Azurduy a supraviețuit tuturor situațiilor, a ieșit la pensie și a murit săracă la vârsta de 82 de ani.

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

_________xxx_________

CÂTEVA MEDALII

ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Jan Amos Komensky (Comenius)

Libertas, egalitas, fraternitas (Libertate, egalitate, fraternitate)

Loja română Bohemia - orașul Praga - fondată 1910

Piesa de mai sus este o Medalie masonică comemorativă, Amos Komensky, realizată în anul 1910. Produsul este confecționat din bronz argintat și are forma rotundă cu diametrul de 39 milimetri. El poate fi admirat în colecția Muzeului Național de Istorie a României. În câmpul aversului, central, se prezintă bustul lui Amos Komensky spre stânga, așezat pe două ramuri de laur. Periferic circular, pe părțile stânga, superioară și dreapta este marcată inscripția: “LIBERTAS .. EGALITAS .. FRATERNITAS..” (Libertate..Egalitate..Fraternitate) iar la partea inferioară este marcată inscripția: “IN MEMORIAM” (ÎN MEMORIA). În centrul câmpului reversului se prezintă un personaj feminin în fața unui zid, cu mâna stângă întinsă spre orașul Praga. Deasupra este reprezentat un pentaclu care emite raze de soare. În partea dreaptă a personajului este reprezentat un altar pe care se află un vas din care se ridică flăcări. Pe laturile altarului sunt reprezentate scule masonice (ciocan, mistrie, echer, compas). Periferic circular, pe părțile stânga, superioară și dreapta este marcată inscripția: “R..L..BOHEMIA OR..PRAGA” (Loja română Bohemia din orașul Praga). Jos în dreapta, pe zid, este marcată inscripția pe două rânduri orizontale: “FONDATĂ 1910”.

Amos Komenský, nume complet - Jan Amos Komensky, știut sub numele – Comenius, a fost un filozof, gramatician și pedagog ceh, care s-a născut la data de 28 martie 1592 și a decedat la data de 15 noiembrie 1670. El s-a ocupat toată viața de perfecționarea metodelor pedagogice, fiind considerat părintele educației moderne. A elaborat 27 de principii didactice, dintre care cel mai important este „principiul instituției”. A afirmat că „Toată viața este o școală”. Data sa de naștere, 28 martie este marcată anual în Cehia și Slovacia ca Ziua Profesorilor. Cele mai importante tratate ale sale au fost reunite sub titlul Opera didactica și a apărut la Amsterdam în anul 1657. Între altele, a scris lucrări de istorie, religie și filozofie.

Există și alte simboluri masonice care apar frecvent pe bijuterii, medalii și decorații masonice ca de exemplu:

Compasul – dedicat tuturor masonilor, semnificând Spiritul
Echerul – dedicat doar Marelui Maestru, semnificând Materia, Spațiul, Echilibrul, fără el masonii nu pot șlefui “piatra brută”
Steaua în cinci colțuri (pentaclul) – semnifică Lumina, Inteligența. Știința
Ramurile de accacia – semnifică Reînnoirea, Metamorfoza, Inocența
Litera G – se referea inițial la Geometrie - știința sacră transmisă, azi cu ample și misterioase încărcături ezoterice.

Temuta, admirata sau dezavuata, Francmasoneria a jucat si continua sa aiba un rol important in multiple planuri ale Romaniei. Sub semnul echerului si compasului de sub ochiul unic, s-au desfasurat evenimente majore ale neamului. Efervescenta masonica in Romania a atins o considerabila cota in perioada pasoptista, considerata de istorici o generatie de masoni. Sintagma este acoperita de adevar, daca luam in calcul ca cei vizati apartineau unor societati secrete literare si masonice de la Bucuresti, Iasi, Brasov, Chisinau, Cernauti. Printre exponentii de seama, desavarsiti in lojile pariziene, ii gasim pe Balcescu, Rosetti, Kogalniceanu, Alecsandri, Cuza, Negruzzi si I.C. Bratianu. Sub regele Carol I, nu mai putin de 12 din 19 prim-ministri au fost masoni, ca si alti importanti oameni politici ai vremii. Acum, Francmasoneria romana a facut pasul catre Marea Loja Nationala. În fine, in perioada Romaniei Mari, o figura proeminenta a fost primul-ministru Alexandru Vaida-Voievod, incadrat in loja "Ernest Renan", alaturi de Traian Vuia, Mihai Serban s.a. El a obtinut, datorita discutiilor cu omologii sai masoni, premierii britanic si francez, Lloyd George si Georges Clemenceau, acceptul unor importante revendicari teritoriale romanesti, inclusiv Basarabia. Numele altor oameni care se afla si astazi, ori s-au aflat pana nu demult, in primele randuri ale celebritatilor Masoneriei romanesti sunt: Petre Roman, Viorel Hrebenciuc, Ioan Rus, Gelu Voican Voiculescu, Dumitru Prunariu, Lucian Bolcas, Alexandru Ciocâlteu, Constantin Balaceanu Stolnici, Virgil Ardelean, Ioan Talpeş, Ovidiu Tender, Irinel Popescu, Alexandru Bittner, Razvan Teodorescu, Victor Babiuc, Gheorghe Zamfir, Crin Halaicu, Tudor Gheorghe, Florian Pittis si Adrian Severin. Ziaristul si muzeograful Horia Nestorescu-Balcesti, renumit pentru lucrarile sale de istorie a Masoneriei romane, afirma ca: "Romanii datoreaza Francmasoneriei faurirea Romaniei Moderne, a Independentei, a Regatului, a Statului national unitar si suveran". Biserica Ortodoxa Romana este de cu totul alta parere. Prin Hotararea Sfantului Sinod din 1937, la concluziile Mitropolitului Nicolae al Ardealului, ramasa si astazi in vigoare, aceasta subliniaza in sapte puncte urmatoarea sinteza: "Este o organizatie mondiala secreta, in care evreii au un rol insemnat, avand un rit cvasi-religios, luptand impotriva conceptiei crestine, impotriva principiului monarhic si national, pentru a realiza o republica internationala, laica. Este un ferment de stricaciune morala, de dezordine sociala. Biserica osandeste Francmasoneria ca doctrina, ca organizatie si ca metoda de lucru oculta". Cuvintele „francmason“, „francmasonerie“ sunt forma românească a cuvintelor englez free mason, francez francmaçon şi german Freimaurer care înseamnă „zidar,constructor liber“ şi reprezintă o moştenire a uneia din rădăcinile francmasoneriei: breasla zidarilor care construiau biserici, bazilicile şi catedralele în Evul mediu. Potrivit dicţionarului enciclopedic „The New Encyclopedia Britannica“, francmasoneria este cea mai vastă societate secretă din lume, răspândindu-se mai cu seamă datorită întinderii în sec. al XIX-lea a Imperiului ritanic (mai corect spus ar fi însă: „societate discretă“). Însă francmasoneria a funcţionat în secret doar atunci şi acolo unde a fost interzisă de lege. Ea nu este prin natura ei o asociaţie secretă, deşi prezintă asemănări cu Şcolile de Mistere din Antichitate. Însă, potrivit definiţiei date de masonii înşişi, masoneria este: „o asociaţie de oameni liberi şi de bune moravuri care conlucrează pentru binele şi progresul societăţii prin perfecţionarea morală şi intelectuală a membrilor săi.“ Despre Masonerie există două puncte de vedere: primul, pro-masonic, prezintă masoneria ca pe o organizație fraternă, ai căror membri sunt uniți de idealuri comune morale şi metafizice; în cele mai multe dintre ramuri, de credinţa într-o fiinţă supremă. Câtă vreme masoneria tinde spre perfecţionarea omului, este compatibilă cu orice credinţă sau convingere sinceră şi nu ar trebui să apară probleme; al doilea, anti-masonic, prezintă această organizație într-o lumină diabolică, socotind-o o pseudoreligie, cu o organizare ermetică, antisocială, complotistă si satanistă. Lojele masonice sunt forme de organizare ale masonilor de oriunde.

Cupa Schlezak 1936 locul III * 50 kilometri (ciclism)

Ciclismul este, în sensul larg al cuvântului, deplasarea pe sol folosind mijloace de transport puse în mișcare de mușchii omului, cu precădere bicicletele. Ciclismul se împarte în două categorii: de plăcere și disciplină sportivă de sine stătătoare. Ciclismul sportiv este condus de Uniunea Ciclistă Internațională, cu sediul în Elveția. Sportul ciclism înseamnă organizare riguroasă dar și investiții însemnate în echipamentele de concurs. Printre primii locuitori ai Capitalei, care au folosit bicicleta ca mijloc de locomotie, se numarau si cateva personalitati ale vremii: N. Velescu, dr. V. Urechia, Al. Vlahuta, B. Delavrancea si Al. Macedonski. In aceasta perioada, ciclistii care doreau sa organizeze concursuri dupa modelul occidental au importat biciclete cu roata mare in fata, numite bicicle. In ultimul deceniu al secolului trecut, sporeste numarul societatilor de ciclism, apar primele curse, primele velodromuri. Inca din 1886 fusesera infiintate cluburile cicliste ”Velocitas” si ”Huniade”, iar in anul 1889 “Asociatia de ciclism” din Arad. Cursa de debut din Bucuresti, care are loc in 1891 pe distanta Otopeni – Baneasa de 10 km, este castigata de D. Dumitrescu, unde se inalta astazi Arcui de Triumf. O data cu inmultirea societatilor cicliste, se impune necesitatea coordonarii si organizarii ritmice a activitatii cicliste. In consecinta, in 1891 se infiinteaza ”Clubul velocipedistilor” din Bucuresti care va organiza un concurs oficial. In 1893, se fac intreceri pe velocipede in cadrul unei serbari de binefacere, destinate ajutoarelor oferite sinistratilor inundatiilor de la periferia Capitalei. De acum, ciclismul romanesc fusese confirmat ca o activitate sportiva, motiv pentru care se infiinteaza ”Clubul ciclistilor” in 1896 si ”Uniunea velocipedica a Romaniei” in 1897, care se dorea sa detina prerogativele unei federatii nationale. In 1900 ia nastere ”Uniunea Ciclistilor Excursionisti” si apare prima revista ciclista lunara din tara noastra, intitulata ”Bicicleta”. Inca din 1894 functiona prima scoala de invatare a mersului pe bicicleta, in spatiul pietei Victoria si al soselei Kiseleff din zilele noatre. Pe campul acestei scoli va fi amenajata o pista pe pamant lunga de 250 m, cu o turnura usor ridicata la inaltimea de cca 1,50 m. Apare, asadar, primul, velodrom din Romania, denumit ”Victoria”, proprietatea lui Alois Pucher, langa atelierul de reparat biciclete. In aceste conditii, pe langa ciclismul de sosea, apare si cel de velodrom. Pentru ca tribunele velodromului erau neincapatoare si ciclistii evoluau invaluiti de praful pistei, a aparut nevoia de a construi un nou velodrom, mai incapator si cu anexe sanitare. Initiatorul acestui proiect a fost directorul ziarului “Universul”, Luigi Cazzavillan si, totodata, reprezentant in Romania al unei fabrici italiene dc biciclete (firma ”Bianchi”). El a construit un splendid veledrom cu pista de lemn, lunga de 333,33 m si lata de 6 m. Arena a fost ridicata pe soseaua Kiseleff, in dreapta Arcului de Triumf. Inaugurarea velodromului s-a facut in 1896, prilejuind o bogata activitate ciclista de velodrom, unde au concurat ciclisti din Germania, Austria, Ungaria. In 1898, velodromul a fost demontat si pista vanduta ca lemn de foc pentru a se acoperi datoriile la fisc, ramase neachitate dupa moartea fondatorului. Dupa o intrerupere indelungata, timp in care cursele de viteza s-au desfasurat pe aleile din parcuri si la hipodrom, ciclismul de pista isi va relua activitatea o data cu construirea velodromului de la Galati (1923), din initiativa lui Ernest Flacs, presedintele Clubului Ciclist Galati. De asemenea, este consemnata existenta unui velodrom la Craiova, unde s-au derulat concursuri intre ciclistii bucuresteni si craioveni in anii 1896-1898. Dezvoltarea ciclismului de sosea si de pista, reteaua tot mai mare de concursuri si aparitia mai multor cluburi cu acest profil in Capitala si in teritoriu, au creat conditii pentru infiintarea FR de Ciclism. Acest eveniment, care are loc in 26 aprilie 1931, succede existenta celor doua nuclee organizatorice, care la vremea respectiva si-au asumat rolul de conducere si organizare a ciclismului romanesc. Aceste nuclee au fost: Uniunea Velocipedica a Romaniei (1897) si Comisiunea de Ciclism (1912) din cadrul Federatiei Societatilor Sportive din Romania (FSSR).

Coroana regală a României 140 ani 1881 - 2021

Istoria României

Coroana de oţel a regilor României, acest simbol al independenţei şi al întregirii ţării, îşi are începuturile în anul 1881. În acel an, Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice a instituit o comisie în componenţa căreia, alături de Theodor Aman, se regăseau istoricii Bogdan Petriceicu Haşdeu, Alexandru Odobescu şi Grigore Tocilescu. Misiunea fundamentală a acelei comisii a fost aceea de a stabili forma pe care urmau să o primească însemnele regalităţii, inclusiv coroana regală. Ulterior, Theodor Aman a fost însărcinat cu desenarea coroanei şi sceptrului primului suveran al României; schiţa în tuş în care sunt reprezentate însemnele regalităţii se află în patrimoniul muzeului din Bucureşti care poartă numele artistului, scrie Muzeul Național de Istorie a României pe pagina de socializare a instituției. Coroana de oțel a fost folosită pentru prima dată de Carol I cu prilejul încoronării ca rege şi a proclamării Regatului României în ziua de 10/22 mai 1881. Primul rege al României şi-a manifestat dorinţa ca această coroană să fie confecţionată la Arsenalul Armatei, din oţelul unuia dintre tunurile capturate de armata română în confruntarea cu trupele turceşti la Plevna, în anul 1877. Un fapt care trebuie amintit este acela că la încoronarea din 1881 coroana de oțel a avut mai mult un rol simbolic: a fost sfințită, la Mitropolie, pe 9/21 mai, dar regele Carol I nu a purtat-o! De altfel, încoronarea în sine poate fi considerată atipică: nu s-a desfășurat în biserica Mitropoliei, ci într-un spațiu special amenajat în afara acesteia; Mitropolitul Primat și cel al Moldovei au dat binecuvântarea solemnă, dar suveranul nu a dorit, din motive religioase (era catolic convins), să fie încoronat și uns de un înalt prelat ortodox. Gestul său avea și un alt substrat, Carol I dorind să arate că a ajuns rege prin forțele proprii. Ulterior, coroana de oțel și cea a reginei Elisabeta au fost aduse, de preşedinţii Corpurilor legiuitoare, în Sala Tronului. În discursul său, Regele a declarat „…Cu mândrie dar primesc această Coroană, care a fost făcută din metalul unui tun stropit cu sângele eroilor noştri şi care a fost sfinţită de biserică. O primesc ca simbol al independenţii şi puterii României”. În nicio imagine din perioada domniei sale (fie că vorbim de fotografii, cărți poștale sau alte reprezentări artistice), primul rege al României nu apare cu coroana de oțel pe cap. Un aspect semnificativ a fi menţionat este acela că amintita coroană s-a regăsit, încă din prima zi a proclamării Regatului României şi până în momentul abdicării Regelui Mihai la 30 decembrie 1947, pe stema naţională a ţării noastre. Coroana regală, respectând normele heraldice, are în compunere un cerc frontal de oţel, ornamentat cu pietre oblonge, rombice şi perle tot din oţel. În partea superioară a cercului au fost aplicate opt ornamente mari, sculptate în formă de frunză (fleuroane), alternate prin opt figuri mai mici având în partea superioară perle. Din vârfurile fleuroanelor pleacă spre mijlocul coroanei opt lame înguste, de formă arcuită, împodobite cu mărgăritare, care se unesc într-un glob în care este montată crucea „Trecerii Dunării”. Toate elementele coroanei sunt din oţel, chiar şi perlele, numai căptuşeala interioară este din catifea purpurie.

Insigna - Cupa U.T.C. 1988 (judo)

(Uniunea Tineretului Comunist)

Uniunea Tineretului Comunist (cunoscută și prin acronim U.T.C.) a fost organizația de tineret şi rezerva de militanţi a Partidului Comunist Român. Sus am aplicat stema Uniunii Tineretului Comunist din România, iar mai jos carnetul de membru și drapelul U.T.C..

În timpul Republicii Populare Române, organizaţia s-a numit Uniunea Tineretului Muncitor (acronim U.T.M.) Ea a fost întemeiată în anul 1922. În anul 1967 număra 2250000 de membri, adică 11,78% din populația României. Prin Uniunea Tineretului Comunist s-a urmărit înregimentarea tineretului din fabrici, universități, școli, unități militare, în vederea transformării acestuia într-un susținător fidel al regimului dictatorial. Tineretul era supus unei educații în spiritul marxist-leninist și unui învățământ politic. Se încerca chiar anularea gândirii individuale a tinerilor. Aceștia luau cunoștință numai despre realizările mult exagerate ale partidului. Ideologii comunişti împărtăşeau credinţa că orice ființă umană poate fi transformată radical în urma unui intens proces de manipulare prin propaganda de masă. Această credinţă a comuniștilor era întărită de supoziţii sumbre despre natura umană şi a societăţii. Exista siguranța că, pe scară largă, la nivel social, utilizând instrumente coercitive şi de control, omul poate fi schimbat, supus, subordonat, mai ales tineretul în formare. Marxism-leninismul amesteca fascinaţia faţă de mulţime cu teama şi neîncrederea faţă de aceasta. Acest lucru se observă foarte bine în atitudinea faţă de tineri. Din cauza legăturilor slabe cu vechiul regim, aceștia apăreau ca ipostazierea perfectă a „omului nou” şi ca masă de manevră ideală. Totuși, erau trataţi cu infinită suspiciune. Reţeaua de organizaţii comuniste s-a întins cu precădere spre categoriile de populaţie de care regimul îşi lega interesele. Totodată, acestea erau suspectate ideologic: tinerii, ţăranii, intelectualii, soldaţii şi muncitorii. După spusele lui Lenin, pentru regimul comunist, aceste organizaţii aveau menirea de a funcţiona pe post de „curele de transmisie” între Partidul Comunist şi popor. Stalin a adoptat aceleaşi idei. El considera că, din rândul organizaţiilor de masă, trebuie să facă parte: asociaţiile fără partid ale femeilor, organele de presă, uniunile de tineret, sindicatele, cooperativele, organizaţiile de fabrică şi uzină. Uniunea Tineretului Comunist din România a fost constituită după modelul sovietic. Prin această organizaţie se reuşea îndoctrinarea masivă a tinerilor, precum şi implicarea acestora în activităţile regimului. Se urmărea ca, după terminarea studiilor, tineretul să servească partidului. Uniunea Tineretului Comunist din România a fost constituită după modelul sovietic. Prin această organizaţie se reuşea îndoctrinarea masivă a tinerilor, precum şi implicarea acestora în activităţile regimului. Se urmărea ca, după terminarea studiilor, tineretul să servească partidului. Uniunea Tineretului Comunist a fost o organizație de tineri creată de către Partidul Comunist din România. Prin aceasta se urmărea înregimentarea tineretului român, din fabrici, universități, școli, unități militare, în vederea transformării acestuia într-un susținător fidel al regimului dictatorial. În cadrul UTC, tineretul român era supus unei educații în spiritul marxist-leninist și unui învățământ politic. Se încerca chiar anularea gândirii individuale a tinerilor. Aceștia luau cunoștință numai despre realizările mult exagerate ale partidului. În mai toate scrierile din perioada comunistă, cu privire la Uniunea Tineretului Comunist, se evidenția importanța pe care aceasta o juca în rândul tuturor tinerilor. UTC se afla sub conducerea Partidului Comunist Român. Conducerea comunistă aprecia UTC ca fiind acea organizație care reușește mereu să-și găsească loc în fruntea luptei maselor de tineri. Aceștia, alături de întregul popor, au acţionat pentru afirmarea năzuinţelor de unitate şi independenţă naţională, de progres social şi prosperitate economică a patriei.

Judo este un sport – artă marțială japoneză modernă. În anul 1882, pornind de la principiile tradiționalului jiu jitsu și păstrând tehnicile de aruncare și prize ale acestuia, profesorul Jigoro Kano și-a format propriul său stil, care a devenit cunoscut sub denumirea de Kano-ryu, iar mai târziu s-a numit Kodokan Judo.Principiile sale se bazează pe folosirea supleței în locul forței brute, fiind eliminate loviturile și unele luxări periculoase, cum ar fi luxarea degetelor. În judo se folosesc proiectări, secerări, fixări la sol, strangulări și luxări. În anul 1964 judo-ul a devenit probă olimpică. Practicantul judoului se numește judoka. Sala unde se practică judoul se numește dojo. Echipamentul de judo, numit judogi, a fost introdus de către Kano în anul 1907.

Insigna - Fruntaș în producție

În faza incipientă a instaurării regimului comunist în România, Partidul Comunist Român a început o intensă campanie orientată spre formarea "omului nou" prin educarea cetățenilor prin muncă și pentru muncă, dar și pentru realizarea de economii drastice în toate domeniile de activitate. Astfel s-a instituit un sistem amplu de insigne și decorații, din fier mort, ce se acordau "cu nemiluita" pentru a-i populariza "chipurile" pe cei merituoși. Alte metode de popularizare a fruntașilor erau prezentarea acestora, în presa vremii, emisiuni radio, tv, stație locală de radio-amplificare, sau jurnalele de cinema care rulau câte 15 - 30 minute înaintea oricărui film. Și insigna Fruntaș în producție făcea parte din acest arsenal.

______________ooOoo______________

PERSONALITĂȚI CULTURALE

PE BANCNOTELE LUMII