Epaminonda's Blog.....: SARAWAK

1 dolar 1935

SARAWAK

A fost o provincie cu statut de autonomie, situată în estul insulei Borneo, din 16 septembrie 1963 – stat al Malaeziei. Provincia a avut o istorie agitată:

În secolul al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea a fost parte componentă a Sultanatului Brunei.
Între anii 1941 – 1945 a fost sub administrație japoneză
Între anii 1946 – 1963 a fost sub administrație britanică
Din data de 16 septembrie 1963 este un stat component malaezian.

Această provincie avea capitala la Kuching, se întindea pe 124450 kilometri pătrați, și astăzi numără aproximativ 2,5 milioane de locuitori. Moneda folosită a fost dolarul.

Stema oficială:

Steagul oficial:

Pe aversul bancnotei prezentate mai sus

este reprezentat chipul lui Charles Vyner Brooke

Charles Vyner Brooke, rajah alb, rege al Sarawakului, a trăit în perioada anilor 1874 – 1963, a condus în perioada anilor 1917 – 1946 – 1 dolar 1919

Marcă poștală

Insignă

Medalie

Cupon

Monedă

Deasupra admiri câteva piese din medalistica,

filatelia și numismatica acestui stat,

iar mai jos sunt trei monumente arhitectonice

reprezentative din capitala statului Sarawak.

Primăria

Aeroportul internațional

Catedrala Sfântul Joseph

xxx

O CARICATURĂ DE MIHAI MATEI

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

___________xxx___________

CÂTEVA INSIGNE

DIN JUDEȚUL MARAMUREȘ

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Insigna turistică - Baia Mare

Turnul Sfântul Ștefan este turnul-clopotniță al fostei biserici cu hramul “Sfântul rege Ștefan” și este situat între străzile Crișan și 1 Mai, în imediata apropiere a Pieței Libertății – Piața Centrală a municipiului Baia Mare. Edificiul a fost construit în secolul al XV-lea. Prima atestare documentară a bisericii parohiale "Sfântul Ștefan", de rit romano-catolic, datează din anul 1347, însă construcția este inaugurată oficial abia în anul 1387. Turnul, construit din piatră masivă, a fost ridicat la inițiativa principelui Iancu de Hunedoara, pentru a marca victoria de la Ialomița (anul 1442) împotriva otomanilor. Construcția turnului începe după anul 1446, însă este finalizată abia în 1468, sub domnia lui Matei Corvin. În anul 1619 se reface partea superioară, având forma unei piramide cu baza pătrată, cu patru turnulețe și este înzestrat cu clopote. Nouă ani mai târziu se montează un ceas cu lună. Afectate în repetate rânduri de trăsnete și incendii, cele două clădiri suferă mai multe reparații capitale, însă în anul 1763 se reface numai turnul. Cu acest prilej, se construiește pridvorul de la partea superioară. Intrarea în turn se face prin ușa dinspre sud. Până la primul nivel se ajunge pe o scară de piatră în spirală. De aici până la foișor, accesul se face pe scări de lemn. Clădirea măsoară circa 50 de metri și, din pridvor, oferă o panoramă deosebită întregului oraș. Vechiul orologiu mecanic (din secolul al XVII-lea) a fost înlocuit cu un mecanism electronic. O mai nouă acțiune de reabilitare și consolidare a zidurilor a fost demarată la sfârșitul anului 2007, cheltuielile fiind suportate de Ministerul Culturii. Mărețul edificiu nu este doar un important obiectiv istoric, ci a devenit un reper cultural la sfârșitul anilor '90, când în acest spațiu s-au desfășurat manifestarea
Poezia din turn (la inițiativa actorului băimărean Paul Antoniu). Atât exponenții Școlii băimărene de pictură, cât și alți artiști plastici de renume au fost fascinați de silueta bătrânului turn cu orologiu și pridvor țărănesc la mansardă, motiv pentru care a fost imortalizat, din diferite unghiuri, în memorabile opere de artă. Turnul Ştefan din Baia Mare se ridică, acum la nivelul unui monument istoric de clasă A, dintr-o ţară europeană. Lucrările de reabilitare ce s-au făcut aici în ultimul an şi jumătate au readus la viaţă edificiul simbol al băimărenilor şi urmează ca în scurt timp să fie deschis vizitatorilor. La primul nivel există o sală media, unde pe monitoare sunt proiectate imagini şi informaţii despre turn, despre Piaţa Cetăţii şi oraş. Apoi, mai sus, primul clopot vechi, din 1925. Acesta este utilizat şi bate din oră în oră, însă doar la ora 12.00 va fi acţionat mecanic, de un clopotar. Doar puţin mai sus se află un alt clopot, din 1869, însă acesta este mult prea deteriorat pentru a mai putea fi folosit. S-a păstrat doar pentru decor. Ceasul din turn este, după mulţi, mulţi ani, funcţional. Mecanismul ceasului din secolul al XVII-lea a fost recondiţional de o firmă olandeză, specializată în recondiţionarea ceasurilor vechi, unde a fost nevoie de şapte luni de muncă pentru a-l face funcţional. Au fost doar cinci astfel de ceasuri în lume, dintre care doar trei mai sunt funcţionale, unul la Budapesta şi unul la Praga. Odată ajuns în pridvorul turnului, priveliştea te lasă fără răsuflare. Panorama deosebită ce se deschide într-o zi însorită merită efortul de a urca până la peste 40 de metri. Şi la ultimul nivel există o sală unde se vor face proiecţii, iar dacă ridici capul, prin sticla ce are rolul de tavan se poate observa ”coiful” turnului. Turiștii care doresc să viziteze turnul trebuie să știe că urcările se fac din oră în oră după bătaia clopotului. Aceștia au de urcat circa 165 de scări înguste de piatră sau lemn până în foișor, iar programul este de marți până vineri între orele 8:00 – 18:00, în timp ce sâmbăta și duminica accesul se face între 11:00 – 19:00, luni este închis.

Set 2 insigne - Fotbal club Baia Mare

Amintirile despre echipa de fotbal F.C. Baia Mare, stârnesc nostalgie în rândul iubitorilor sportului rege. Deşi în prezent joacă în liga a III-a, în urmă cu mai bine de 30 de ani, echipa ţinea piept cu succes numelor importante din fotbalul internaţional precum Real Madrid sau Fiorentina. Fondat în anul 1948 de către managerul trustului Phoenix Baia Mare, de-a lungul timpului echipa a cunoscut mai multe nume, precum C.S.M. Baia Mare, Metalul Baia Mare, Energia Trustul Minier Baia Mare, Minerul Baia Mare, C.S.M. Baia Mare, F.C. Baia Mare, F.C. Maramureş Baia Mare, cel din urmă fiind F.C. Maramureş Universitar, nume pe care îl păstrează şi astăzi.

Iniţial meciurile echipei se disputau pe stadiunul Phoenix, urmând ca mai apoi, la decizia autorităţilor şi cu ajutorul muncii voluntare a cetăţenilor să se ridice stadionul Dealul Florilor, considerat la vremea respectivă unul dintre cele mai moderne din ţară. Unul dintre cele mai importante nume legate de echipă a fost cu siguranţă cel al lui Viorel Mateianu. Fiind un antrenor de excepţie acesta a reuşit să mobilizeze echipa astfel încât în anul 1978 aceasta a promovat în liga I, reuşind să câştige meciuri contra Stelei, a echipei Dinamo sau Universitatea Craiova. De asemena jucători cu renume naţional şi chiar internaţional au jucat pentru clubul maramureşean. Printre aceştia se numără Necula Răducanu, Vasile Zavoda, Anton Weissenbacher, Francisc Zavoda, jucătorii şi ai echipei Steaua, Mircea Sasu jucător şi pentru Dinamo Bucureşti dar şi Vasile Gergely care printre altele a jucat pentru Hertha B.S.C. Berlin, Leontin Grozavu a evoluat şi la F.C. Saarbrücken şi multi alţii. Două dintre meciurile care au făcut din echipa băimăreană o adevărată valoare internaţională au fost cele jucate împotriva Fiorentinei şi a celor de la Real Madrid. Băimărenii au reuşit o performanţă greu de egalat cu cele două echipe. Împotriva Fiorentinei au obţinut o victorie de 3-1, iar cu Real Madrid au obţinut un egal pe „Dealul Florilor“. Deşi în prezent clubul F.C. Baia Mare este desființat au fost două încercări nefinalizate (2010 și 2012) de reînființare a unui alt club care să preia tradițiile marii echipe băimărene. La Baia Mare încă se păstrează speranţă într-un viitor strălucit în fotbal.

Insigna - Asociația sportivă Borșa

Borșa, în limba maghiară - Borsa, în limba germană – Borscha, este un oraș din județul Maramureș, care include și localitatea Băile Borșa. Prima atestare documentară a localității datează din anul 1353 când se menționează că făcea parte din domeniul Cuhea ce aparținea Bogdăneștilor. În anii '40, la Borșa se făceau pregătiri pentru organizarea Olimpiadei de Iarnă din anul 1948. Mai exact s-au investit aproximativ echivalentul a 100 milioane euro de azi, pentru construirea de pârtii de schi, locuri de cazare, restaurante, instalații de transport pe cablu, patinoare, etc. S-a construit cea mai mare trambulină de sărituri cu schiurile numită Tighina, pârtia de schi Olimpia, centrală electrică, cabane de schi și Hotelul Sport Olimpia Stibina. S-au organizat în anii '40 mai multe concursuri de schi și sărituri cu schiurile la care au participat sportivi din Germania, Norvegia, Ungaria, România, etc. Datorită faptului că frontul de est din timpul celui de al doilea război mondial s-a mutat în Pasul Prislop, s-au întrerupt lucrările și organizarea de concursuri, iar acestea nu au mai fost reluate după 1945 iar astfel că organizarea Olimpiadei de Iarnă din 1948 a rămas doar un vis. La recensământul din anul 2011 orașul număra 27611 locuitori, în creștere față de recensământul anterior (anul 2002 – 26984 locuitori), dintre care: români – 91,255, maghiari – 1,29% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a orașului maramureșean Borșa, astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 88,32%, romano catolici -3,24% și restul –nedeclarată sau altă religie. Fiind localitate monoindustrială (minieră) în perioada comunistă, Borșa a fost afectată de dispariția acestei activități începând cu anii 2000. Pe plan local astăzi, activitățile economice principale pe plan local sunt exploatarea lemnului, construcțiile și turismul. Odată cu exodul românilor în vestul Europei, peste 60% din populația orașului lucrează în străinătate în special Italia, dar și în alte țări precum Regatul Unit, Franța sau Spania. Turismul în zonă este dezvoltat, cu maxim hibernal al activității, datorită condițiilor existente pentru practicarea sporturilor de iarnă. Schiul poate fi practicat pe două pârtii pentru avansați (Telescaun și teleschi în zona Stiol) și una în Băile Borșa, cu instalație nocturnă. În zona Pârtia Olimpică, Primăria Borșa construiește o nouă pârtie de schi (care se vrea a fi cea mai lungă din țară și printre cele mai moderne din estul Europei) cu instalație de transport pe cablu și o instalație de Telegondolă. Există încă din perioada interbelică o trambulină de sărituri cu schiurile, unde până în anul 2000 se organizau concursuri internaționale. Atracțiile turistice din orașul Borșa și împrejurimi sunt:

Lacul Iezer (lac glaciar având forma României)
Vârful Pietrosul Rodnei (cel mai înalt vârf din Carpații Orientali)
Lacurile Buhăiescu (o salbă de 3 lacuri glaciare, cel mai adânc având 8 metri)
Mănăstirea Pietroasa Gârle (este un ansamblu monahal construit în mare parte din lemn, păstrând specificul construcțiilor din Maramureș unde slujesc cele 13 măicuțe și preotul mănăstirii)
Monumentul Eroilor este un ansamblu de 3 obeliscuri amplasate lângă vechiul spital militar din zona gării din Borșa, Monument Eroilor este situat pe strada Eroilor, a fost construit la începutul anului 1918, În locul respectiv au fost înhumați 152 de eroi care au murit în luptele din Primul Război Mondial din operațiuni militare din Munții Rodnei și Munții Maramureșului.
Biserica de lemn Sfinții Apostoli Mihail și Gavril (este singura biserică de lemn din România care are pictura realizată direct pe pereții din lemn. Este monument istoric, făcând parte din Patrimoniul Național, fiind construită la mijlocul secolului XVIII)
Biserica de piatră Sfântul Ilie (este cea mai veche biserică din zidărie din Borșa, construită în secolul XIX, și face parte din anul 2012 din Patrimoniul Național)
Cascada Cailor (este cea mai mare cădere de apă din România, cu o înălțime de peste 90 m, situată în Parcul Național Munții Rodnei. Este cel mai vizitat obiectiv turistic din Maramureș, cu peste 70.000 de turiști anual)
Schitul Vinișorul (este un ansamblu bisericesc amplasat în sălbăticia pădurii de pe valea Cislei, construit de cel mai bogat borșean, Frank Timiș, ca mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru viața pe care i-a dăruit-o)
Mănăstirea Sfântul Nicolae (este un ansamblu monahal construit de o familie înstărită din Australia, născuți în Borșa, drept mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru darul de a avea copii după o așteptare de peste 10 ani)
Mănăstirea Sfântul Gheorghe din cartierul Poposala (este construită de un borșean înstărit care a avut noroc în viață, muncind peste hotare și care a donat terenul și a plătit mai mult de 80% din lucrările de construire)
Mănăstirea Prislop (este un ansamblu monahal care cuprinde mai multe construcții, situată exact în Pasul Prislop. A fost construită de borșenii plecați peste hotate la muncă, dar cel mai mult a fost finanțată și construită chiar cu propriile mâini de către Timiș Dumitru zis Tuța, care și-a dedicat întreaga viață și toate economiile pentru realizarea acestui obiectiv)
Monumentul Tătarilor ( este un monument ridicat în cinstea borșenilor care au luptat cu vitejie împotriva hoardelor tătare în anul 1771, când câteva sute de borșeni, conduși de Popa Lupu Șandru, au învins o oaste de tătari de peste 10.000 de suflete. Este amplasat la urcarea spre Pasul Prislop în zona numită Preluca Tătarilor)
Telescaunul din Complex ( este cea mai veche instalație de transport pe cablu de tip telescaun de două locuri de fabricație românească, funcțională. A fost pusă în exploatare din anul 1986, și de atunci a funcționat neîntrerupt timp de 30 de ani. Ea face legătura între Complexul Turistic din Borșa și platoul Runc, în apropierea Cascadei Cailor)
Muzeul Rădăcinilor ( este un muzeu privat, situat la granița dintre Maramureș și Suceava. Adăpostește câteva zeci de sculpturi din rădăcini de lemn de brad realizate manual de unchiașul Stefan, proprietarul muzeului. Printr-un act semnat între Primăria din Borșa și unchiașul Ștefan, după moartea acestuia, exponatele vor trece în proprietatea primăriei și vor fi expuse la Muzeul de istorie al localității)
Poarta Imperiului (este vorba de vechea bornă care indica intrarea în Imperiul Habsburgic situată pe malul drept al râului Țibou. Aici era la începutul secolului XIX granița de est al marelui Imperiu Habsburgic)
Casa Muzeu (este o gospodărie țărănească tradițională in Borșa, veche de peste 100 de ani, care ne arată cum se trăia pe aceste meleaguri acum un secol. Adăpostește diverse obiecte casnice folosite în gospodăriile țărănești cum ar fi: îmbrăcăminte, unelte, oale, covoare, lenjerii, icoane, și fotografii vechi)
În Borșa sunt construite 29 de biserici din care 21 ortodoxe, 6 catolice, o biserică adventistă și o biserică adventistă de ziua a 7-a.

Jubileul handbalului feminin băimărean 1960 - 2010

Activitatea voleibalistică în Baia Mare începe în anul 1947, când se organizează primul campionat orăşenesc, la care au participat echipele: Liceul "Gheorghe Şincai", Şcoala Chimică, Şcoala minieră, Progresul finanţe, Dinamo şi o echipă a armatei. Meciurile s-au desfăşurat tur-retur, câstigătoare fiind echipa Şcolii miniere. După reînfiinţarea Federaţiei Române de Volei, în anul 1958, se organizează campionatul divizionar B pentru echipe masculine. La prima ediţie participă şi Dinamo Baia Mare, care, ocupând locul opt în seria a II-a, retrogradează. În anul 1959 joacă din nou în divizia B, sub denumirea de CSM Baia Mare. Editia 1960 a diviziei B se desfasoară pe jumătate (numai turul), hotărându-se desfiinţarea ei. În urma turneului de calificare pentru divizia A (1962), Minerul Baia Mare promovează pe prima scenă a voleiului românesc. După şase ani (1968) retrogradează în divizia B.

Insigna sportivă - Minaur Baia Mare

C.S. Minaur Baia Mare este o echipă de fotbal din municipiul Baia Mare, ce activează în cadrul clubului multidisciplinar CS Minaur, și evoluează în prezent în Liga a II-a. Clubul a luat ființă în anul 1948 prin fuziunea cluburilor Phoenix Baia Mare, fondat în 1932 și Minaur Baia Mare, fondat în 1927. Clubul s-a desființat în 2010 din cauza unor probleme financiare, dar s-a reînființat doi ani mai târziu sub denumirea de FCM Baia Mare. În vara anului 2013, FCM Baia Mare a jucat barajul pentru promovarea în eșalonul superior în compania grupării Heniu Prundu Bârgăului. Partida, disputată pe teren neutru, la Cluj-Napoca, s-a încheiat cu victoria băimărenilor, aceștia impunându-se categoric, cu scorul de 5-0. De-a lungul vremii echipa s-a mai numit: CSM Baia Mare (1948-1950, 1958-1962), Metalul Baia Mare (1950- 1956), Energia Trustul Minier Baia Mare (156-1957), Minerul Baia Mare (1962-1975) , FC Baia Mare (1975-1985, 1998-2010), FC Maramureș Baia Mare (1985 -1998), FCM Baia Mare (2012-2016) și CS Minaur (2017 - prezent). În 9 aprilie 1929, a fost inaugurat pe locul actualului stadion, Arena de fotbal, primul teren regulamentar al orașului, cu meciul Clubul Sportiv Baia Mare – Stăruință Oradea, scor 0-1.

În 9 august 1929, peste 10.000 de spectatori asistau la inaugurarea Stadionului “23 August”, cu meciul Metalul – Sturm Sankt Pölten (Austria), scor 4-4. În anii ’50, Stadionul “23 August” a fost conceput ca o arenă olimpică, pe care se puteau disputa meciuri internaționale. La acea oră, stadionul din Baia Mare era unul din cele mai moderne stadioane din țară. Stadionul a fost conceput la început cu instalație de nocturnă, dar lucrările nu s-au finalizat. În afară de evenimente fotbalistice, pe stadionul băimărean se desfășurau și manifestări sportive de importanță națională. După căderea comunismului în 1989, numele stadionului a fost schimbat în Stadionul “Dealul Florilor”, iar în 2010, numele arenei a fost schimbat din nou, de data aceasta în Stadionul Municipal “Viorel Mateianu”.

Baia Mare este un municipiu, cel mai mare oraș și reședința județului Maramureș. Orașul este un important centru urban și industrial din nord-vestul României, situat la poalele Carpaților Orientali, numărând aproximativ 120000 de locuitori. Orașul a fost atestat documentar în anul 1329 printr-un act al cancelariei regelui Carol Robert, dezvoltându-se ca centru aurifer în secolele 14 - 15. Sus am postat stemele interbelică, comunistă și actuală ale orașului iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectura băimăreană, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate, din perioade diferite, din acest oraș.

Primăria

Casa de cultură

Prefectura

Aeroportul

Parcul municipal

Casa pădurarului

Biserica romano catolică

Biserica reformată

Piața Unirii

Dealul viilor

Direcțiunea minelor

Gara veche

Gara actuală

Bastionul măcelarilor

Hotelul Mara

Județul Maramureș este situat în regiunea istorică Transilvania, în nordul României. Din punct de vedere al culturii tradiționale, actualul județ este alcătuit din patru zone (etno - folclorice) distincte: Țara Chioariului, Țara Lăpușului, Țara Maramureșului și Țara Codrului. Județul se întinde pe o suprafață de 6304 kilometri pătrați, numără aproximativ 512000 de locuitori și are reședința în municipiul Baia Mare. Ca subunități administrative județul este compus din 2 municipii - Baia Mare, Sighetul Marmației, 11 orașe - Baia Sprie, Borșa, Vișeul de Sus, Târgul Lăpuș, Șeini, Cavnic, Ulmeni, Săliștea de Sus, Dragomirești, Șomcuța Mare, Tăuții-Măgheruș și 63 de comune. Sus am postat harta și stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului Maramureș, iar dedesubt pozele câtorva monumente de arhitectură și cultură și trimiteri poștale ilustrate, din perioade diferite, din acest județ.