ÎMBOGĂȚIREA PEISAJULUI URBANISTIC AL MUNICIPIULUI BUZĂU

Buzăul a fost și este un oraș care nu iese în evidență cu prea multe lucruri. Însă de când cu acest edil (primarul Constantin Toma - la al doilea mandat) orașul a început să se schimbe în bine. În întâmpinarea Centenarului Marii Uniri, intrarea în municipiu dinspre Ploiești s-a schimbat, devenind Calea Eroilor și arată incredibil.

Strada trece pe lângă Cimitirul Eroilor, cel mai mare cimitir de război din România și pe lângă Comandamentul Diviziei 2 Infanterie „Getica” (fosta Armată a 2-a, adică băieții cu “Pe aici nu se trece” de la Mărășești). Pe această stradă s-a amenajat o expoziție istorică în aer liber. Adică de la un capăt la altul al străzii sunt montate panouri iluminate pe timp de noapte, reprezentând scene militare din istoria României, pe o lungime de 640 metri. Sunt reprezentate scene din Războiul de Independență, apoi Primul Război Mondial, al Doilea Război Mondial, perioada comunistă, revoluția din decembrie 1989 și se termină cu perioada actuală, inclusiv scene ale participării armatei române pe teatrele internaționale de operațiuni. Expoziția are o zonă unde sunt prezentate armatele tuturor  țărilor membre ale NATO. 

Privind expoziția ți se face pielea de găină. Este un loc foarte frumos și educativ mai ales pentru tineri. Istoria spune că trebuie să știm de unde am plecat pentru a ști unde vrem să ajungem. Vă invit să nu ratați acest obiectiv când treceți prin Buzău. (sursa NET - blog – Vlad Bălan)
***
Pasajul subteran de pe Bulevardul Unirii, din zona Catedralei municipale “Sfântul Sava ”, denumire oficială – Pasajul Unirii, a fost deschis circulației pietonale după aproape treizeci de ani. Este o lucrare modernă, dotată cu sisteme de iluminat pe bază de led-uri și camere de supraveghere. Pornind de la afirmația lui Nicolae Iorga potrivit căreia: “Un popor care nu-și cunoaște istoria și eroii, e ca un copil care nu-și cunoaște părinții” Primăria municipiului prezintă buzoienilor care trec prin pasaj o expoziție permanentă de fotografii ce ilustrează momente importante din istoria țării și a orașului. 

Expoziția se întinde pe toată lungimea pasajului, pe ambele părți ale sale, dar există și două panouri mari la gurile de intrare în pasaj. Încă de la coborârea treptelor pietonii pot vedea planșe mari cu simbolurile și logo-ul Buzăului, cu personalități ale orașului și informații despre oamenii care și-au pus amprenta în dezvoltarea municipiului. Expoziția prezintă în poze vechi unele clădiri simbol ale orașului dar și personalități ale vieții culturale locale. Lucrarea de redeschidere a pasajului a costat municipalitatea în jur de 600000 lei. Deși au existat cârcotași care au sugerat că fondurile cheltuite puteau merge spre alt obiectiv, tinerii buzoieni consideră că este o idee foarte bună să învețe istoria și din alte părți, decât internetul sau cărțile, căci impactul vizual este deosebit. 

Precizez că pasajul a fost construit în anii ’80, a fost folosit câțiva ani și apoi închis. După revoluție s-a încercat ridicarea la ambele guri ale pasajului a unor clădiri masive, înalte și hidoase din oțel. Am avut noroc cu societatea civilă, reprezentată de vocea respectatului preot Milea, care a acționat până și în justiție, obținând oprirea construcțiilor și demolarea coloșilor de oțel. Dacă aș fi cârcotaș aș zice că din răzbunare vechiul edil a dispus acoperirea gurilor pasajului, dar nu spun, probabil lipsa de fonduri a dictat. Dar iată cum actualul edil a găsit resurse și a redat pasajul buzoienilor la pachet cu o frumoasă și interesantă expoziție. Precizez că  la gurile pasajului sunt construite două acoperișuri discrete care se încadrează perfect în urbanistica orașului. 
***
Pe terenul existent între Pasajul Unirii, Catedrala municipală “Sfântul Sava” și blocul de locuințe 14 I (cel în care își are sediul Filiala județeană CEC) s-a amenajat într-un timp record, de doar 14 zile, un nou parc pentru odihna și recreerea buzoienilor. Parcul s-a inaugurat în data de 16 august 2020, când s-a sărbătorit pentru prima dată Ziua națională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni (Constantin, domn al Țării Românești între anii 1688 – 1714, împreună cu fii săi, Constantin, Ștefan, Radu, Matei și sfetnicul Ianache) și de conștientizare a violențelor împotriva creștinilor. Se știe că domnitorul Constantin Brâncoveanu a avut profunde legături spirituale și economice cu orașul Buzău.

Parcul a primit numele de Parcul “Sfinții Martiri Brâncoveni” și a fost sfințit în ziua inaugurării de un sobor de preoți conduși de arhiepiscopul Buzăului și Vrancei – Înalt Prea Sfințitul Părinte Ciprian. La ceremonia de sfințire a parcului au participat numeroși buzoieni, președintele Camerei Deputaților – buzoianul Marcel Ciolacu și primarul municipiului, demn de respect – Constantin Toma.
***
Pe terenul din spatele Catedralei municipale “Sfântul Sava”, între sediile instituțiilor: Garda de Mediu, Banca Română de Dezvoltare, Poliția locală municipală și fostul sediu al Palatului Copiilor  a existat un parc mai vechi, dar care a fost modernizat odată cu Parcul “Sfinții Martiri Brâncoveanu” primind numele de Parcul “Ștefan Frățilă”. 

Ștefan Frățilă a fost primul primar ales al municipiului Buzău după Revoluție, el fiind un fervent susținător al ideii de amenajare a Parcului CEC din Strada Sfântul Sava de la Buzău. Ștefan Frățilă a fost un inginer și un manager remarcabil care a contribuit la dezvoltarea și creșterea prestigiului municipiului Buzău. Ca o dovadă a interesului și respectului pe care îl manifestă municipalitatea față de personalitățile care au pus bazele orașului, s-a decis atribuirea denumirii “Primar Ștefan Frățilă” fostului Parc CEC din Strada Sfântul Sava de la Buzău. Parcul încântă privirea trecătorilor cu modul în care este amenajat (numeroase bănci, țâșnitori de apă potabilă, flori, arbori, alei frumos dalate, locuri de joacă pentru copii și aparate de fitness urban pentru tineri).
***
Și vechiul parc din spatele Palatul Comunal (Primăria municipiului Buzău) a fost supus unor importante modernizări.

Acestea au constat în dalarea aleilor, sădirea de noi arbuști și răsaduri de flori, montarea unui sistem de irigație îngropat și ridicarea unui bust de bronz în memoria lui Vasile Voiculescu, cel supranumit “poetul îngerilor” sau “medicul fără de arginți”, care a dat și numele parcului – Parcul “Vasile Voiculescu”.
***
Dezvelirea Bustului lui Vasile Voiculescu a avut loc joi 20 decembrie 2020 în prezența oficialităților locale, a unor oameni de cultură, elevi și profesori.

Bustul este opera artistului plastic Bogdan Hojbotă, conferențiar universitar dr. la Universitatea de Arte din București. Pe soclul bustului poate fi citit următorul text: ”VASILE VOICULESCU 13 octombrie 1884 – 26 aprilie 1963 născut în Pârscov – Buzău medic, scriitor, poet, combatant în Războiul pentru Întregirea Neamului, 1916 – 1919 militant în rezistența anticomunistă din România membru post-mortem al Academiei Române (1993) cetățean de onoare post – mortem al municipiului Buzău”.

Vasile Voiculescu a fost un medic, poet, prozator şi dramaturg român. La vârsta senectuţii, când se aşteaptă îm­­păcarea cu viaţa, la peste 70 de ani, când fiecare clipă ce trece ro­­deş­te amintiri şi tânjeşte liniştea, Va­­sile Voi­culescu a fost aruncat în tem­­niţă din motive politice. Arestat în noap­tea de 4 spre 5 august 1958 şi con­­damnat la cinci ani de temniţă grea, a fost încarcerat câteva luni la Ji­l­ava, cât au durat cercetările, apoi la Aiud. În urma unei crize de conştiinţă, se închide într-o exis­tenţă ascetică şi se dedică meditaţiei şi scrisului. Se ală­tu­ră grupării spirituale "Rugul Aprins" (iniţiată de Sandu Tudor la Mănăstirea An­tim), la care au ade­rat mulţi dintre intelectualii vremii. Regimul comunist lupta cu toată forţa sa malefică pentru a rupe orice legătură cu trecutul, prin măsuri de represiune asupra reprezentanţilor partidelor istorice şi prin anihilarea oricărei forme de manifestare cultu­ra­lă care nu se alinia regimului de ins­pi­raţie sovietică. Se dorea distru­gerea definitivă a bogăţiei cultu­rale proprie perioadei interbelice. Şi în li­te­ratură se impuneau pe căi oficiale (Securitatea fusese înfiinţată la în­ceputul anului 1948) dogma proletară şi numele autorilor dispuşi să cânte vremurile noi. Au existat însă lu­minaţi, aleşi de Dumnezeu, poeţi ca Tudor Arghezi, Nichifor Crainic, Radu Gyr, Vasile Voiculescu care inevitabil, stupid şi brutal, au fost bla­maţi şi pedepsiţi cu etichete mânjite de apelativele: mistici, fascişti şi re­tro­grazi. "... Pe atunci, până prin 1947, din mulţimea termenilor obsesiv fo­losiţi se desprindeau net câţiva: fas­cişti, nazişti, legionari, co­la­bo­ra­ţi­o­nişti, democraţie, libertate, epurare, exemplu luminos, aservire, progres, popor, tagmă, criză, avânt. (...) Din 1949, semantismul an­tagonic al termenilor, vizibil încă din anii precedenţi, atinge apogeul. Într-o parte: a demasca, a urî, a lupta, a înfiera, a stârpi, a combate, în cea­lal­tă parte: a urma, a cultiva, a prea­mări, a construi, a cimenta, a mobiliza etc." (Ana Selejan, "Literatura în totalitarism", Editura Humanitas) Într-o asemenea lume de cuvinte, în­truchipată în alb şi negru, celelalte nu­an­ţe, ostracizate şi prigonite, se as­cundeau în literatura autentică. Vasile Voiculescu s-a căsătorit dintr-o mare dragoste cu femeia care i-a dăruit cinci copii, trei fete şi doi băieţi. În 1946, soţia sa, Maria, moare pe neaşteptate, ceea ce declanşează în Voiculescu o profundă criză de conş­tiinţă. Se închide într-o existenţă as­cetică, albeşte, nu îşi mai tunde pă­rul, nici barba, se dedică meditaţiei şi scri­sului, capătă o înfăţişare de schiv­nic. Mulţi intelectuali ai vremii, pentru a rezista, au format gruparea spiri­tu­a­lă "Rugul Aprins" (iniţiată de San­du Tudor la Mănăstirea Antim), că­re­ia i se alătură şi Vasile Voiculescu. A scris sute de pagini de proză fantastică, deşi era limpede că, în plină ideologie comunistă, acest gen literar nu ar fi putut vedea lumina tiparului. Scrie, de asemenea, într-un zbor spiritual de mare înălţime, "Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare". Încorporând un exerciţiu empatic, asumându-şi un transfer de personalitate, Vasile Voiculescu plăsmuieşte sonetele pe care Marele Will le-ar fi scris, dacă ar mai fi scris şi altele afară de cele ştiute. "Mă-nfăţişez cu duhul, nu te sărut pe gură,/ Plecat ca peste-o floare, te rup şi te respir.../ şi nu mai eşti de-acum, trupească, o făptură,/ Ci un potir de unde sug viaţa şi strâng mir." Păstrând rigorile prozodiei clasice, descătuşează un eros sacralizant. "V. Voiculescu n-a căzut în ridicol, luându-şi temporar un pseudonim ilustru. Câtă vreme s-a prezentat ca fiind Shakespeare, chiar a fost Shakespeare." (Alex. Ştefănescu, "Istoria literaturii române contemporane"). 

Vasile Voiculescu s-a născut în 1884, la Pârscov, în judeţul Buzău. A început şcoala în satul vecin, Pleşcoi, şi a terminat cursul primar la Buzău. Face primele două clase gimnaziale la Liceul "B.P. Haşdeu" din Buzău, apoi, în 1902, absolvă ciclul secundar la Liceul "Gh. Lazăr" din Bucureşti. A urmat cursurile Fa­cul­tă­ţii de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti, apoi a trecut la Facultatea de Medicină, susţinându-şi licenţa în 1910. A fost medic de ţară în câteva judeţe, recunoscut pentru generozitatea cu care îi trata pe bolnavi, refuzând adesea să primească bani de la aceştia, iar în primul război mondial a fost mobilizat ca medic militar, la Bârlad. În 1918 este numit medic de circumscripţie la Bucureşti, apoi, medic la Administraţia Do­me­ni­i­lor Coroanei. După o viaţă în care a vindecat oameni, a scris şi publicat poezii, proză şi dramaturgie, a fost aruncat în închisoare. Scriitorul a vorbit foarte puţin familiei despre anii de detenţie. Au rămas însă măr­tu­ri­ile altor foşti deţinuţi, cu care a in­terferat destinul tragic al lui Voi­cu­lescu. După chinuri groaznice, bolnav de tuberculoză la coloana verte­brală, iese din închisoare la 78 de ani şi moare peste un an. "Ştiu şi-o voiesc; aceasta mi-e ultima viaţă.../ Nu mai renasc de-acuma, căci iată, te-am găsit./ Deschizi eternitatea: în pacea ei măreaţă/ Se-ncheie rătăcirea-mi, c-un glorios sfârşit..." În 1993, Academia Română l-a desemnat pe Vasile Voiculescu membru post-mortem. 

***

La intersecția bulevardelor buzoiene Nicolae Bălcescu și Stadionului, vis a vis de poarta principală de acces în Parcul Crâng, tronează cel de-al doilea bust al mareșalului Alexandru Averescu. Primul său bust a fost dezvelit cu ani în urmă în fața Comandamentului Diviziei 2 Infanterie „Getica”. 

Dezvelirea bustului a avut loc în data de 14 august 2019. Bustul este opera artistului Valentin Tănase, șeful studioului de Arte Plastice al Armatei. Pe peidestalul de susținere a bustului este aplicat următorul înscris: “MAREȘAL ALEXANDRU AVERESCU 9/21 martie 1859 -  2 octombrie 1938 primul comandant al Armatei 2 în războiul de întregire națională (1916 - 1919) a cărei continuatoare este Divizia 2 Infanterie Getica - Buzău”.

Alexandru Averescu s-a născut la 9 martie 1859, în satul Babele, lângă Ismail, în regiunea Odessa de astăzi, în familia clucerului domnesc (în Moldova şi Muntenia, dregător responsabil de aprovizionarea curţii domneşti), Constantin Averescu, mama sa, Casuca Averescu, fiind o femeie deosebit de religioasă, care l-a influențat pe micul Alexandru în acest sens. A urmat, timp de un an, cursurile Seminarului Teologic din localitatea natală, apoi a renunţat la studii, pentru a se înrola, la 10 martie 1876, ca voluntar în  escadronul de „jandarmi–călări” din Ismail, care a participat la războiul ruso-turc din anii 1877-1878. În anul 1881, a absolvit cursurile Școlii militare de la Mănăstirea Dealu, de unde a obţinut gradul de sublocotenent. În anul 1884, a urmat apoi cursurile Școlii Superioare de Război din Torino, Italia, absolvită în 1886, cu brevet de ofițer de stat major. În Italia avea să se căsătorească cu Clotilda Caligari, fosta primadonă a Operei din Milano. În anul 1889, obţine gradul de căpitan, în anul 1892 devine profesor la Școala de ofițeri de cavalerie și comandant al escadronului de elevi, iar în anul 1894 este promovat la gradul de maior. Averescu a fost un remarcabil teoretician militar: la începutul anului 1891, a preluat editarea revistei „România militară”, unde, de-a lungul anilor,  a publicat o serie de studii de geografie – „Teatrul de operaţiuni austro-român” (1891), „Lecţiuni de geografie” (1895). De asemenea, operele sale „Tactica. Teorie şi aplicaţiuni”, în trei volume (1888-1891), „Jocul de război” (1903), „Călăuza ofiţerului” (1903), „Operaţiile de la Flămânda” (1924), „Notiţe zilnice de război” (1937) l-au consacrat în domeniul ştiinţei militare. În perioada 1894-1896, este numit comandant al Școlii Superioare de Război, unde a redactat şi predat cursuri de tactică, strategie, organizare-mobilizare sau geometrie militară. Între anii 1896-1898, a fost atașat militar al României la Berlin, o poziţie extrem de importantă pentru relațiile militare ale României, având în vedere că Germania era, la acea dată, principalul nostru furnizor de armament. În anul 1898, obţine gradul de locotenent-colonel şi, timp de un an, devine comandant al Regimentului 4 Roșiori. Între anii 1899 și 1904 se află în fruntea Secției Organizare-Mobilizare din Marele Stat Major al Armatei, iar în anul 1906 este avansat la gradul de general de brigadă.

La 13 martie 1907, Averescu este numit în funcția de ministru de Război, poziţie din care a participat la reprimarea mișcărilor țărănești din anul 1907. Averescu a avut dificila misiune de a reprima răscoala ţărănească izbucnită în Moldova, fiind organizatorul uneia dintre cele mai violente represiuni anti-ţărăneşti din istoria României. Între anii 1911-1913 este șef al Marelui Cartier General, la 1 aprilie 1912 devine general de divizie, iar în 1913 a participat la cel de-Al Doilea Război Balcanic, conducând ofensiva română pe teritoriul Bulgariei, până la Sofia. În perioadele 14 – 26 august 1916 şi 26 septembrie 1916 – 30 ianuarie 1918, a fost comandant al Armatei a II-a, poziţie din care s-a remarcat, în perioada Primului Război Mondial, în bătăliile de la Mărăști și Oituz, din anul 1917, în care a respins ofensiva trupelor germane conduse de feldmareşalul Mackenzen. Pentru destoinicia și curajul de care a dat dovadă în Primul Război Mondial, a fost decorat de către regele Ferdinand cu Ordinul „Mihai Viteazul”, modelul „1916”, clasa a III-a (la 22 martie 1917),  clasa a II-a (la 21 iulie 1917),  clasa I (la 15 decembrie 1921). În anul 1918, într-un moment dificil pentru ţara noastră, regele Ferdinand îi încredinţează lui Averescu formarea unui nou guvern, care să încheie pacea cu Puterile Centrale. După îndelungi tratative, acesta reuşeşte să semneze doar preliminariile acestei păci, la 20 februarie 1918, la Buftea, fiind înlocuit apoi în fruntea guvernului de Alexandru Marghiloman. Tot în anul 1918, Averescu a demisionat din Armată, trecând la o carieră politică. 

El a condus Liga Poporului, devenită, mai apoi, Partidul Poporului, formaţiune ce era constituită din conservatori, oameni politici din Basarabia, Bucovina și Transilvania, din generali și ofițeri superiori și care se baza pe prestigiul lui Averescu. Partidul său s-a bucurat la început de o foarte mare popularitate, mai ales în rândul populaţiei din mediul rural. Constantin Argetoianu menţionează că, la auzul veştii că Averescu vine în satul lor, ţăranii “cădeau în genunchi, sărutau poalele mantalei albastre, dădeau din cap, oftau adânc şi şopteau: ţine-l Doamne, ţine-l pentru mântuirea noastră”. Averescu va fi, apoi, în mai multe rânduri, prim-ministru, în perioadele ianuarie-martie 1918, 1920-1921 şi 1926-1927. Interesant este faptul că, după ce partidul său a obţinut o victorie zdrobitoare la alegerile din mai 1920, momentul avea să marcheze începutul declinului pentru Averescu. Printre realizările guvernului său pot fi menţionate unificarea monetară,  reforma financiară şi reforma agrară, însă aşteptările populaţiei, mai ales ale ţăranilor, erau mult mai mari. Ei erau nemulţumiţi de dificultatea cu care s-a realizat reforma agrară, dar şi de faptul că nu au primit cele 5 hectare de teren care le fuseseră promise. Averescu îşi va depunde al doilea mandat de premier la 13 decembrie 1921. La 7 iunie 1923, Alexandru Averescu a devenit membru de onoare  al  Academiei  Române. 

La 8 martie 1927, graţie aportului prim–ministrului Alexandru Averescu,  guvernul Italiei a ratificat Tratatul de la Paris din 28 octombrie 1920 privind   recunoașterea actului Unirii Basarabiei cu România. Prin Decretul Regal nr. 1678/1927, pentru activitatea din timpul Primului Război Mondial, Averescu a primit drepturile, onorurile și avantajele materiale ce i se cuveneau. Dealtfel, Alexandru Averescu a fost loial casei regale, fiind, la rându-i, prețuit de către regele Ferdinand. În iulie 1927, când regele se afla pe patul de moarte, l-a chemat pe Averescu la el ca să-i vorbească: „Averescu, multe s-au spus între noi; de mult însă n-am mai crezut nimic rău despre tine. Îți fac această mărturisire ca să intru ușurat în groapă”. În anul 1930, generalii Constantin Prezan și Alexandru Averescu sunt ridicați la cel mai înalt rang, acela de mareșal al României, din dispoziția regelui Carol al II-lea. Astfel, la 25 octombrie 1930, la Sighişoara, avea loc ceremonia înmânării bastonului de mareşal, citirea Cărţilor de „Mareşal al României” fiind făcută de către Ministrul Armatei, generalul Nicolae Condeescu. S-a retras apoi din viaţa politică, s-a îmbolnăvit, însă, chiar şi în aceste condiţii, în anul 1937, este numit membru al Consiliului de Coroană, iar în 1938 acceptă postul de ministru de stat în guvernul patriarhului Miron Cristea (între 10 februarie şi 30 martie 1938), cu sprijinul căruia Carol al II-lea a instaurat dictatura regală și, apoi, poziţia de consilier regal, din 30 martie 1938. În noaptea de 2/3 octombrie 1938, Alexandru Averescu a trecut la Domnul, la București, fiind apoi înmormântat, cu mari onoruri, în cripta eroilor de la Mausoleul de la Mărăşeşti.

***

Primăria municipiului Buzău, împreună cu comanda Diviziei 2 Infanterie “Getica”, a organizat, marţi 1 decembrie 2020, un ceremonial militar şi religios cu ocazia dezvelirii în Parcul Crâng a unui Monument al Eroilor Neamului în memoria celor 775 de eroi ai Regimentului 48 Infanterie Buzău, care şi-au dat viaţa la Deleni, judeţul Iaşi, și în alte localități din țară, în Războiul de Reîntregire a Neamului 1916-1919.  La acțiune au participat preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, alte oficialități locale, cadre militare din comanda Diviziei 2 Infanterie ”Getica” Buzău, viceprimarul comunei Deleni, din județul Iași. În săptămânile dinaintea dezvelirii monumentului Primăria municipiului Buzău, cu ajutorul militarilor şi voluntarilor a plantat 775 de stejari cu numele fiecărui erou care şi-a dat viaţa la Deleni. Fiecare stejar plantat a primit o plăcuţă cu numele eroului, o floare şi un pumn de pământ adus de la groapa comună în care au fost înhumaţi eroii buzoieni în comuna Deleni. Cimitrul Militar din Deleni este locul unde odihnesc eroi ai Regimentului 48 Infanterie Buzău, căzuţi la datorie în iarna anului 1916-1917, în timp ce se aflau în refacere, cantonaţi în bordeie săpate în pământ la marginea satelor Deleni şi Maxut, răpuşi de epidemiile de tifos exantematic şi febră recurentă, care au făcut ravagii în rândurile armatei române. Regimentul 48 Infanterie a fost o unitate de nivel tactic din rezerva armatei permanente care s-a constituit la 14/27 august 1916, prin mobilizarea unităților și subunităților de infanterie din cercul de recrutare Buzău, din cadrul Comandamentului III Teritorial. Regimentul a făcut parte din organica Brigăzii 26 Infanterie, el participând la acțiuni militare pe frontul românesc, pe toată perioada războiului.

Monumentul se prezintă sub forma a trei cărți deschise, din marmură, pe care sunt înscrise numele tuturor celor 775 de eroi a Regimentului 48 Infanterie. Aceste cărți deschise sunt așezate pe niște piedestale, din marmură, de formă cubică, pe care sunt aplicate următoarele inscripții în limbile română și engleză:

• “ONOR EROILOR – Eroii Regimentului 48 Infanterie Buzău, căzuți la datorie în Războiul de Întregire Națională (1916 - 1919)”. 
• “ONOR EROILOR – Azi de Ziua Națională, 1 Decembrie 2020, aici în Parcul Crâng, s-au plantat 775 stejari purtând numele celor 775 militari buzoieni ai Armatei Române din Regimentul 48 Infanterie  Buzău, căzuți pentru patrie în Războiul de Întregire Națională (1916 - 1919). Călătorule, aici stejarii au nume, căci rădăcina lor este dragoste de țară, trunchiul lor este forța de nebiruit, iar coroana, Credința neclintită în Bunul Dumnezeu! Eroii noștri s-au întors Acasă!

***

În semn de recunoaștere a tradiției municipiului Buzău în formarea și perfecționarea piloților militari ai armatei române, în prima săptămână a lunii iulie 2019, la intrarea de nord a municipiului Buzău a fost amplasat un avion cu o istorie specială. Avionul a aparținut Școlii de Aviație de la Boboc, pe el instruindu-se însuși Dumitru Prunariu, primul și unicul cosmonaut român. Avionul de tip militar L-39 Albatros a fost cosmetizat, recondiţionat şi amplasat ca un omagiu adus piloţilor şi paraşutiştilor români. La inaugurarea monumentului au participat aproximativ 2.000 de buzoieni, alături de oficialităţi locale şi centrale, între care preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu și primarul oraşului Constantin Toma. După onorul militar şi salutul drapelului de luptă, a urmat dezvelirea a două plăci monument pe care este inscripţionat ”Buzău, oraş al aviaţiei şi paraşutismului militar românesc”. 

Buzoienii au avut parte apoi de un spectacol oferit de mai mulţi paraşutişti care au fost lansaţi de la o altitudine de 2000 de metri. Ei şi-au deschis paraşutele salutând mulţimea de la 1300 metri, iar trei dintre ei au aterizat exact în mijlocul mulţimii. Cerul a fost brăzdat apoi de mai multe elicoptere şi avioane: IAR 316, IAK 52 şi aeronave reactive IAR 99, surpriza fiind o aeronavă C 27 Spartan care a zburat la o înălţime foarte joasă, salutând mulţimea.
***
În data de 11 septembrie 2020, în municipiul Buzău, s-au inaugurat alte două monumente ce întregesc peisagistica urbanistică a orașului. În piațeta din fața gării Buzău s-a amenajat un rond (sens giratoriu) pentru fluidizarea circulației autovehiculelor și în mod expres, ca loc de staționare pentru o veche locomotivă cu abur, desigur recondiționată. Evenimentul marchează trecerea a 150 de ani de existență a căii ferate la Buzău. În urmă cu 150 de ani, în ceea ce astăzi este Gara Buzău, ajungea prima locomotivă care intra vreodată în oraș. Pe locul mecanicului se afla însuși regele Carol 1, momentul reprezentând inaugurarea primei căi ferate din această zonă, respectiv București-Buzău-Brăila. Cu ajutorul unor cunoștințe primarul Constantin Toma a reușit achiziționarea unei locomotive vechi din patrimoniul național cultural, recondiționarea ei, transportul și amplasarea acesteia în fata gării centrale Buzău. 

Acțiunea a făcut parte dintr-un plan al Primăriei Buzău de a da viața intrării în municipiul Buzău pe calea ferată. Conform ideii lansate, Gara a fost element de promovare a orașului, fiind prima imagine pentru vizitatorii veniți din toate colțurile țării, dar și din străinătate. Construită în anul 1936 la uzinele Malaxa, locomotiva are o lungime de 18937 milimetri, o lățime de 3600 milimetri și o înălțime de 4100 milimetri. Greutatea sa ajunge la 92360 kg, iar viteza maximă dezvoltată era de 60 de kilometri pe oră”, se arată în fișa tehnică a locomotivei cu abur ce are seria 50659. 
xxx
În aceiași zi, 11 septembrie 2020, în imediata vecinătate a mai fost inaugurat un monument care certifică faptul că municipiul Buzău este cea mai mare localitate din Europa situată exact la jumătatea distanței dintre Ecuator și Polul Nord.

Profesorul universitar dr. ing. Alexandru Boroiu, de la Universitatea din Pitești, a făcut această descoperire în urma cercetărilor realizate pentru a determina centrul geografic al României. Profesorul Boroiu spune că aceste rezultate privind indicațiile geografice pot fi valorificate prin dezvoltarea loc ca atracții turistice. În România, paralela mijlocie traversează cinci orașe, la trei dintre ele trece chiar prin centrul lor: Buzău, Curtea de Argeș și Horezu. În Europa sunt 9 localități mari sau mijlocii prin care trece paralele de 45 de grade, dar toate sunt mai mici decât municipiul Buzău. Rezultatele cercetării profesorului Boroiu au fost anunțate încă din anul 2017. De atunci, s-au mai făcut și alte studii din care s-a constatat că, pe toate continentele, pentru paralelele mijlocii din ambele emisfere există doar 4 localități situate pe paralela mijlocie, cu populație comparabilă cu cea a Buzăului.

***
Primarul Constantin Toma, aflat la al doilea mandat, a demarat acțiunea de realizare a încă două obiective pentru îmbogățirea peisajului urbanistic buzoian și anume: amenajarea parcului (zonei de relaxare) Iazul Morii și recondiționarea pasajului din incinta gării Buzău (cu o expoziție a istoriei CFR, în genul celei din Pasajul Unirii). Cititorule, dacă ai trecere prin Buzău, oprește-te măcar o zi, să vezi orașul de la cotul Carpaților (denumire antică Mousaios) și te asigur că nu vei regreta!  

Dacă sus, la începutul articolului am postat logo-ul oficial al municipiului Buzău, aici am postat logo-ul creat de mine, pentru că trebuie să știți că și eu am participat la concursul de realizare a logo-ului municipiului Buzău. (Realm of legend = Tărâm de legendă).

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O PASTILĂ DE UMOR

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

__________xxx__________

CÂTEVA MEDALII ȘI

INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică  şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul  "Le Havre - Franţa". 

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Rândunica (Hirundo Rustica)

2020 - Fauna și flora României

În anul 2020 Monetăria statului a lansat în circuitul medalistic mondial un produs care celebrează pasărea Rândunica. Medalia face parte din secțiunea Flora și fauna României, realizându-se în două variante de metal – compoziție: argint  și aliaj de cupru. Caracteristicile tehnice ale medaliilor sunt:

• Cea din argint: puritatea – 92,5%, forma – rotundă, diametrul - 60 milimetri, greutatea – 166 grame, calitatea – patinată, tirajul – 40 exemplare și prețul unitar de achiziție cu TVA inclus – 934 lei.
• Cea din aliaj de cupru: forma – rotundă, diametrul – 60 milimetri, calitatea – patinată, tirajul – 60 exemplare și prețul unita de achiziție cu TVA inclus - 220 lei 

Rândunica (Hirundo rustica) este o specie de pasăre mică, cu o înfățișare firavă și gingașă. Simbol al păsărilor migratoare, mesageră a primăverii și zburătoare desăvârșită, rândunica are ca semn distinctiv coada lungă și bifurcată în forma literei V. Este o pasăre insectivoră, dina ordinul paseriformelor, care cuibărește din nordul Eurasiei până în Africa de Nord și în America de Nord și iernează în nordul Africii, Africa subsahariană, sudul Asiei, America de Sud și nordul Australiei. Cercetătorii au identificat opt specii diferite de rândunică. Este o pasăre mică, are o lungime de 19 cm, mai mică decât vrabia, și o greutate de 16-24 g. Longevitatea maximă este de aproape 16 ani. Rândunica are aripi lungi, înguste și ascuțite și coada adânc bifurcată, cu rectricele laterale foarte lungi. Fruntea este brun-roșcată, creștetul și spatele albastru-închis; aripile și coada negre, partea inferioară a gâtului brun-roșcată, pe piept o dungă lată albastru-închisă; restul părților inferioare, inclusiv tectricele subcodale și subalare, sunt alb-gălbui sau alb-brunii. Sexele sunt aproape identice, femela este mai puțin lucioasă, cu rectricele laterale ale cozii mai scurte. Rândunelele își instalează fac cuibul în diverse locuri pe o suprafață verticală: pereți, streșinile caselor, piloni de susținere, holuri ale unor clădiri, balcoane, interiorul unor camere, sub poduri, în canale de evacuare, mai rar pe arbori. Cuibul este sferic, deschis la partea superioară în locuri libere de amplasare, și semisferic când e lipit de pereți. Cuibul este construit de ambele sexe din noroi amestecat cu salivă, fire de paie, pene sau păr de animale. Interiorul cuibului este căptușit cu pene, puf și fire moi de vegetație. Ponta constă din 4-5 ouă albe, pestrițate cu puncte și liniuțe sinuoase întunecate. Clocirea este asigurată preponderent sau exclusiv de femelă și durează 12-17 zile. Puii părăsesc cuibul la aproximativ 20-21 de zile după ieșirea din ouă. Femela depune frecvent două ponte într-un sezon de reproducere; prima clocire are loc în luna mai, iar cea de-a doua în luna august. Consumând un număr mare de insecte dăunătoare agriculturii și omului, este considerată una dintre cele mai folositoare păsări. În plus, fiind adaptată să conviețuiască cu omul, este o specie-model în studierea biologiei păsărilor și în educația ecologică a tinerei generații.

Distincția - Brigadier de onoare

1948 - 1983 U.T.C.

(Uniunea Tineretului Comunist)

Uniunea Tineretului Comunist (cunoscută și prin acronim U.T.C.) a fost organizația de tineret şi rezerva de militanţi a Partidului Comunist Român. Mai jos am aplicat stema Uniunii Tineretului Comunist din România. În timpul Republicii Populare Române, organizaţia s-a numit Uniunea Tineretului Muncitor (acronim – U.T.M.).

Ea a fost întemeiată în anul 1922. În anul 1967 număra 2250000 de membri, adică 11,78% din populația României. 

Deasupra am postat stema, carnetul și un drapel al Organizației UTC. În perioada comunistă, la început de august se serba "Ziua brigadierilor" în semn de înaltă recunoştinţă şi alea­să preţuire a eroismului cu care ti­ne­rii brigadieri, aflaţi în primele rân­duri ale muncii, contribuiau  activ la înfăptuirea măreţelor obiective de dezvoltare multilaterală ale ţării. pa­triei noastre stabilite de Congresul al XIII-lea şi Conferinţa Naţională ale partidului. De-a lungul celor peste patru decenii de existenţă şi activitate rodnică a şantierelor, tinerii în uniformă albastră cu ecuson de bri­gadier şi-au pus semnătura de gând şi faptă revoluţionară la temelia a numeroase realizări ale construcţiei socialiste, înscriindu-se în amplul efort creator al întregului nostru popor în opera de edificare a noii orânduiri. "De la primele detaşamente de muncă patriotică, de la Bumbeşti-Livezeni şi Salva Vişeu, la Canalul Dunăre-Marea Neagră - sublinia tovarăşul Nicolae Ceauşescu - la toate şantierele industriale, a dezvoltării agriculturii, a industriei, ştiinţei, a culturii, tineretul a fost prezent, a răspuns chemării partidului, şi-a făcut datoria faţă de patrie, faţă de popor, faţă de cauza socialismului, demonstrând că este ferm hotărât să contribuie la realizarea unei societăţi moderne, înaintate, în care întregul popor, generaţiile viitoare să ducă o viaţă liberă şi demnă!" Preluând şi ducând mai departe cu cinste şi entuziasm glorioasele tradiţii ale muncii patriotice, tine­rii brigadieri de pe cele peste 200 de şan­tiere naţionale, judeţene şi lo­cale îşi consacră întreaga energie şi pricepere realizării unor importante obiective economice din in­dus­trie şi agricultură, form­ân­du-se şi edu­cân­du-se astfel la înalta şcoa­lă a muncii pentru ţară. S-au înscris definitiv în nemuritoare pagini de istorie şantierele tineretului de la Agnita - Botorca - Bumbeşti - Livezeni, Salva - Vişeu, Cianu Mare Cluj, hidrocentralele Lotru, Porţile de Fier I şi II, Combinatul Siderurgic Galaţi, sistemele de îmbunătăţiri funciare Giurgiu - Răzmireşti, Nedeea - Măceşul, amenajarea complexă a râului Dâm­bo­viţa etc. Astăzi, tinerii brigadieri îşi aduc contribuţia la edificarea a noi şi măreţe ctitorii ale evului socialist pe şantierele de la Canalul Dunăre-Bucureşti. Amenajarea râului Argeş pentru navigaţie şi alte folosinţe, combinatele miniere Rovinari şi Motru, canalul magistral Siret - Bărăgan sau cele de îmbunătăţiri funciare de la Câmpia Caracal, Sculeni - Ţuţora - Gorbani ş.a. Această impresionantă activitate de educaţie prin muncă şi pentru mun­că, de participare activă, res­pon­sabilă la înflorirea plenară a patriei, a tinerilor brigadieri se în­scrie organic efortul întregului ti­ne­ret al ţării, desfăşurat în industrie, agri­cultură, pe marile şantiere şi obiec­tive ale Cincinalului, menit să con­tribuie major la trecerea Ro­mâ­ni­ei la un nou nivel de dezvoltare. Membrii organizațiilor UTC cu "merite deosebite" în activitate erau distinși cu diplome de onoare, medalii și insigne, iar poze cu chipul lor erau expuse la panourile de onoare ale organizațiilor și promovate în mass-media locală și națională a timpului respectiv. Aceste diplome, medalii și insigne abundau de simboluri naționale comuniste precum; lauri, soare, culorile roșu galben și albastru, roata dințată, spice de grâu, steagurile țării și ale partidului, stema organizației, etc.  

Insigna - C.T.A.

(Cercul tehnico aplicativ - vânători de munte)

Cercurile tehnico aplicative (C.T.A.) au fost forme de pregătire specială în cadrul formațiunilor de pregătire militară a tineretului pentru apărarea patriei (P.T.A.P.). Pentru a înțelege contextul apariției formațiunilor PTAP să nu uităm că, urmare a creării NATO (1949), la 14 mai 1955, din inițiativa Uniunii Sovietice, apare al doilea bloc militar (Pactul de la Varșovia, semnat de toate statele comuniste) în scopul apărării colective împotriva unei agresiuni externe. Cu toate acestea, la data de 20 august 1968 o forță militară a Pactului de la Varșovia (formată din 23 divizii sovietice și 6 din partea altor țări comuniste) invadează Cehoslovacia pentru a înăbuși mișcarea  reformatoare de acolo, împotriva URSS. E de reținut că România nu a participat la această acțiune, supărând rău de tot “prietenul de la răsărit”. O invazie asemănătoare celei din Cehoslovacia era iminentă și în România. La data de 15 noiembrie 1968 în România s-a adoptat Legea nr. 33 care a instituit pregătirea tineretului pentru apărarea patriei. Conducerea acestei pregătiri a fost încredințată UTC-ului, sprijinit de mai multe structuri administrative, militare și civile. Toți băieții și fetele cu vârste incluse între 18 – 20 ani erau incluși în formațiunile de PTAP. Pregătirea consta în pregătire militară generală, cunoașterea armelor de nimicire în masă și a modului de protecție împotriva lor, apărare locală antiaeriană, pregătire sanitară și de prim ajutor precum și pregătire de specialitate, în cadrul cercurilor tehnico-aplicative de pe lângă unitățile militare. Tinerii purtau pe timpul pregătirii o uniformă albastră asemănătoare cu cea a gărzilor patriotice (dar care era  kaki) iar manualele după care se pregăteau erau asigurate de către Ministerul Apărării Naționale. Adeseori se organizau tabere și concursuri pe tematici specifice. Pentru stimularea tinerilor participanți la pregătire se acordau diplome, medalii, insigne și alte stimulente. Să nu credem că participanții la Cercul tehnico-aplicativ de vânători munte se cățărau pe piscuri montane dar activități auxiliare se făceau totuși. În cadrul acestor forme de organizare se făceau expediții montane și chiar cățărări la peretele artificial, se studia supraviețuirea în teren muntos, orientare și riscurile pe care le prezintă în mod general muntele, inclusiv acordarea primului ajutor în caz de accidentare.

Occident - Orient (Foametea) 

Medalia de mai sus, denumită Occident-Orient (Foametea), s-a emis la Sibiu cu ocazia foametei din anul 1602. În interiorul unui cerc perlat, periferic circular este aplicată inscripția: “TERRENA.CON(si)DER(e)S. VT.COELICA.POSSIDES.” (Să ai în vedere cele pământești ca să stăpânești cele cerești). În câmp sunt redate două capete adosate, fiecare având înscris în fața sa ceea ce reprezintă: în fața capului în profil spre stânga – “OCCIDEN(s)” (Apusul, reprezentat de un cap de bărbat fără barbă) iar în fața capului în profil spre dreapta – “ORIENS” (Orientul, cap de bărbat purtând o barbă lungă și stufoasă). Deasupra celor două capuri adosate este reprezentată imaginea unui bărbat în vârstă purtând barbă și mustață, deasupra căruia scrie: „ DEUS” (Dumnezeu). Sub gâtul personajelor este notat: “CIBINIO OZ” (La Sibiu, în 1602). Pe revers, în câmp, este aplicată o legendă pe șapte rânduri: “A TERGO / ET /. FRONTE / MALVM.TANDEM / DEVS.PROPITIARE / AN.MDCII. FATA - / LI.TRANSSYL / VANIAE . (Dumnezeu să îmi înlăture în sfârșit răul din spate și din față. În anul 1602, fatal pentru Transilvania).

Cpt. Constantin (Constantin M.Moroiu)

Mare maestru fondator

Marea Lojă Națională din România 1880 - 2010

Temuta, admirata sau dezavuata, Francmasoneria a jucat si continua sa aiba un rol important in multiple planuri ale Romaniei. Sub semnul echerului si compasului de sub ochiul unic, s-au desfasurat evenimente majore ale neamului. Efervescenta masonica in Romania a atins o considerabila cota in perioada pasoptista, considerata de istorici o generatie de masoni. Sintagma este acoperita de adevar, daca luam in calcul ca cei vizati apartineau unor societati secrete literare si masonice de la Bucuresti, Iasi, Brasov, Chisinau, Cernauti. Printre exponentii de seama, desavarsiti in lojile pariziene, ii gasim pe Balcescu, Rosetti, Kogalniceanu, Alecsandri, Cuza, Negruzzi si I.C. Bratianu. Sub regele Carol I, nu mai putin de 12 din 19 prim-ministri au fost masoni, ca si alti importanti oameni politici ai vremii. Acum, Francmasoneria romana a facut pasul catre Marea Loja Nationala. În fine, in perioada Romaniei Mari, o figura proeminenta a fost primul-ministru Alexandru Vaida-Voievod, incadrat in loja "Ernest Renan", alaturi de Traian Vuia, Mihai Serban s.a. El a obtinut, datorita discutiilor cu omologii sai masoni, premierii britanic si francez, Lloyd George si Georges Clemenceau, acceptul unor importante revendicari teritoriale romanesti, inclusiv Basarabia. Numele altor oameni care se afla si astazi, ori s-au aflat pana nu demult, in primele randuri ale celebritatilor Masoneriei romanesti sunt: Petre Roman, Viorel Hrebenciuc, Ioan Rus, Gelu Voican Voiculescu, Dumitru Prunariu, Lucian Bolcas, Alexandru Ciocâlteu, Constantin Balaceanu Stolnici, Virgil Ardelean, Ioan Talpeş, Ovidiu Tender, Irinel Popescu, Alexandru Bittner, Razvan Teodorescu, Victor Babiuc, Gheorghe Zamfir, Crin Halaicu, Tudor Gheorghe, Florian Pittis si Adrian Severin. Ziaristul si muzeograful Horia Nestorescu-Balcesti, renumit pentru lucrarile sale de istorie a Masoneriei romane, afirma ca: "Romanii datoreaza Francmasoneriei faurirea Romaniei Moderne, a Independentei, a Regatului, a Statului national unitar si suveran". Biserica Ortodoxa Romana este de cu totul alta parere. Prin Hotararea Sfantului Sinod din 1937, la concluziile Mitropolitului Nicolae al Ardealului, ramasa si astazi in vigoare, aceasta subliniaza in sapte puncte urmatoarea sinteza: "Este o organizatie mondiala secreta, in care evreii au un rol insemnat, avand un rit cvasi-religios, luptand impotriva conceptiei crestine, impotriva principiului monarhic si national, pentru a realiza o republica internationala, laica. Este un ferment de stricaciune morala, de dezordine sociala. Biserica osandeste Francmasoneria ca doctrina, ca organizatie si ca metoda de lucru oculta". Cuvintele „francmason“, „francmasonerie“ sunt forma românească a cuvintelor englez free mason, francez francmaçon şi german Freimaurer care înseamnă „zidar,constructor liber“ şi reprezintă o moştenire a uneia din rădăcinile francmasoneriei: breasla zidarilor care construiau biserici, bazilicile şi catedralele în Evul mediu. Potrivit dicţionarului enciclopedic „The New Encyclopedia Britannica“, francmasoneria este cea mai vastă societate secretă din lume, răspândindu-se mai cu seamă datorită întinderii în sec. al XIX-lea a Imperiului ritanic (mai corect spus ar fi însă: „societate discretă“). Însă francmasoneria a funcţionat în secret doar atunci şi acolo unde a fost interzisă de lege. Ea nu este prin natura ei o asociaţie secretă, deşi prezintă asemănări cu Şcolile de Mistere din Antichitate. Însă, potrivit definiţiei date de masonii înşişi, masoneria este: „o asociaţie de oameni liberi şi de bune moravuri care conlucrează pentru binele şi progresul societăţii prin perfecţionarea morală şi intelectuală a membrilor săi.“ Despre Masonerie există două puncte de vedere: primul, pro-masonic, prezintă masoneria ca pe o organizație fraternă, ai căror membri sunt uniți de idealuri comune morale şi metafizice; în cele mai multe dintre ramuri, de credinţa într-o fiinţă supremă. Câtă vreme masoneria tinde spre perfecţionarea omului, este compatibilă cu orice credinţă sau convingere sinceră şi nu ar trebui să apară probleme; al doilea, anti-masonic, prezintă această organizație într-o lumină diabolică, socotind-o o pseudoreligie, cu o organizare ermetică, antisocială, complotistă si satanista. Lojele masonice sunt forme de organizare ale masonilor de oriunde. Vorbind etimologic, FRANCMASONERIA este o asociaţie a zidarilor (masoni) liberi (adjectivul ,,franc” desemna în Evul Mediu francez pe cineva scutit de dările feudale). Cuvântul franc-mason, încetăţenit la noi prin secolul al XVIII-lea de un cleric, vine prin filiera franceză; sensul termenului fiind identic şi în celelalte limbi europene: freemason în engleză, Freimaurer în germană şi liberi muratori în italiană. Situaţia privilegiată a acestei asociaţii a constructorilor medievali – căreia putem să-i spunem : breaslă - vine din faptul că membrii ei erau constructorii bisericilor şi catedralelor. Toate domurile şi catedralele artei gotice au fost ridicate de francmasoni între secolele X -XVII, aceasta fiind principala îndeletnicire a Francmasoneriei. Francmasoneria a fost, ca orice breaslă medievală, o societate secretă. Membrii ei aveau: parole, semne, vestimentaţie specială şi un alfabet secret. Exista de asemenea un ritual simbolic, un simbolism al obiectelor (mai ales al uneltelor de zidărie) şi un mit fundamental – mitul despre uciderea lui Hiram, arhitectul templului lui Solomon, care a fost ucis de trei calfe cu uneltele lor: rigla, cleştele (compasul) şi ciocanul de lemn (maiul), devenite apoi simboluri în Francmasonerie. De asemenea locurile în care a fost lovit Hiram au căpătat şi ele o valoare simbolică pentru masoni: gâtul – sediul vieţii materiale, inima – sediul sufletului şi fruntea sediul inteligenţei. 

În continuare voi enumera simbolurile masonice întâlnite pe insigne şi anume: ECHERUL şi COMPASUL, sunt simboluri de bază ale masoneriei, necesare pentru ridicarea unor edificii stabile şi drepte. Ele constituie alături de Biblie (simbolul Cărţii Sacre), cele trei Mari Lumini ale Masoneriei. Echerul este simbolul rectitudinii morale în conduită, ale cinstei şi onestităţii iar compasul, simbolul patimilor (lăcomie, mânie, judecată nedreaptă, intoleranţă, egoism), al cunoaşterii şi priceperii. Fără compas nu se poate alcătui un echer, iar fără un echer nu se poate construi un Templu. FIRUL CU PLUMB PENTRU NIVEL, este elementul echilibrului interior şi sugerează ideea ascensiunii stabile, liniare, trasând o linie verticală infinită care conduce la perfecţiune. Semnifică capacitatea de a construi un sistem de referinţă. CIOCANUL şi DALTA, semnifică necesitatea de a uni acţiunea cu gândul. Ciocanul reprezintă forţa voinţei iar dalta discernământul, inteligenţa şi fineţea. Combinarea celor două determină perfecţionarea treptată a operei. RIGLA, este emblema perfecţiunii şi a ordinii, este din timpuri străvechi instrumentul de comparaţie a mărimii de măsurare a armoniei proporţiilor. Este şi simbolul celor 24 de ore ale zilei, dintre care o parte trebuie dedicate gândului, una lucrului, una odihnei şi un celor care au nevoie de ajutor. MISTRIA, simbolizează binefacerea, precum şi dorinţa de al ajuta pe cel care are nevoie, exprimă bunătatea, caritatea dar şi voinţa fiinţei umane. DELTA, numită şi triunghiul lui Solomon. Are forma unui triunghi echilateral şi este reprezentarea geometrică a lui trei (principiul triplicităţii). În tradiţia creştină semnifică trinitatea iar în mai multe filozofii divinitatea ca perfecţiune. În Templu, Delta are în centru fie litera G, căreia i se dau mai multe interpretări (Dumnezeu – God, Cunoaştere – Gnosi, Geometrie, Geneza), fie tetragrama ebraică, fie schema pitagorică, fie ochiul divin – simbol al principiului creator, fie soarele – principiul luminos al vieţii. OCHIUL ATOTVĂZĂTOR, simbol al Divinităţii şi, prin analogie, al atributelor cele mai importante pentru om: iubirea, ştiinţa, dreptatea, şi mila. Una dintre cele mai importante reprezentări ale Ochiului Atotvăzător se găseşte pe bancnota de un dolar. Ea reproduce Marele Sigiliu al Statelor Unite. SOARELE şi LUNA, reprezintă alternanţa şi echilibrul între zi şi noapte între alb şi negru, între activitate şi repaos, dialectica contrariilor. Soarele simbolizează Masculinul, fiind de aceea simbolul Originii, al Începutului, al raţiunii care luminează tenebrele şi iluminează spiritele. Luna simbolizează Femininul, obscurul, intuiţia, caracterul schimbător al formelor. ZODIACUL, după etinomul grecesc, ,,cerc cu figuri animale” , era, conform definiţiei platonice, ,,imaginea cerului”. În masonerie zodiacul este folosit ca sistem simbolic şi nu are caracter divin sau astrologic, ci înfăţişează o viziune cosmologică a universului. ACACIA (SALCÂMUL), este cel mai important dintre simbolurile vegetale ale masoneriei simbolizând principiul nemuririi gradului de Maestru. Salcâmul este simbolul speranţei şi al existenţei sufletului dincolo de moartea fizică şi conservarea energiei indestructibile a vieţii. COLOANELE, simbolizează dualitatea. Prima coloană simbolizează elementul feminin, aerul, suflul ce alimentează viaţa, sensibilitate, înţelepciune iar a doua elementul masculin, focul, căldura vitală devoratoare, activitatea, suflu alchimiştilor. Din duplicitatea celor două se naşte dihotomia între vertical şi orizontal, între valorile terestre şi cele ale aerului, căutarea contrariilor şi principiilor complementare. Coloanele mai înseamnă perpendicularitate, stabilitate, echilibru, joc controlat al dinamicii între urcuş şi coborâş. MOZAICUL, pavimentul cu dale albe şi negre este simbolul binarului, al opoziţiei între o entitate şi alta, între spirit şi materie, între adevăr şi fals, între bine şi rău, între frumos şi urât, sugerând în acelaşi timp şi dinamica compoziţiei între contrarii. LITERA ,,G”, simbol al geometriei şi unul dintre simbolurile lui Dumnezeu (God în limba engleză). Este asociat adesea cu echerul şi compasul alcătuind simbolul Masoneriei. Marea Lojă Națională din România (M.L.N.R.) a fost înființată în anul 1993 sub patronajul Marelui Orient al Italiei și la inițiativa unor cercuri masonice americane. La momentul înființări, mai exista încă o organizație masonică în România având același nume, înființată pe filieră franceză, care însă în anul 1996 a fost redenumită în Marea Lojă Națională Unită din România (MLNUR) iar în 2010 în Marea Lojă Națională Română 1880 (MLNR 1880). În anul 2001, o parte a MLNUR, s-a unit cu MLNR, dorind să unifice masoneria regulară recunoscută. Pe 24 ianuarie 2008, două mari organizații masonice, Marea Lojă Națională din România și Marea Lojă a României au fuzionat devenind MLNR, aceasta editând revista Atelierul Masonic. 

Căpitanul Constantin nu este altcineva decât Constantin Moroiu - un fost ofițer al armatei regale, cu gradul de căpitan, participant la războiul ruso-turc, unul dintre cei mai de seamă masoni ai României și de asemenea un foarte activ filatelist, care s-a născut la data de 13 februarie 1837 și a decedat la data de 27 aprilie 1918. El a marcat istoria modernă a României și a Masoneriei Naționale, fiind părintele și fondatorul primei Mari Loji din România. Fratele său George Moroiu a fost și el un cunoscut mason. Maria și Elena Moroiu, fiicele sale, au fost inițiate în Loja Steaua Sudului din Mangalia, în 1883, fiind primele femei din România inițiate în masonerie. Primul contact oficial cu masoneria a avut loc pe 1 iunie 1859 (Loja Steaua Dunării din București). În iunie 1875 primește Gradul de Maestru Mason, iar pe 1 februarie 1877 părăsește Loja Heliopolis din București. Pe 11 octombrie 1878 reactivează Loja Steaua Dunării (sub jurisdicția Marelui Orient Lusitan). În perioada 1878-1880 este Maestru Venerabil al Lojii Steaua Dunării. În 1880 primește Gradul 31, iar în luna mai a aceluiași an este ales Mare Sapient al Capitolului Steaua Dunării. Constantin Moroiu reunește cea mai mare parte a lojilor românești aflate, până atunci, în obediențe străine: franceză, italiană, germană, portugheză etc. și la 8 septembrie 1880, constituie Marea Loja Națională a României (MLNR). Din 1880 și până în 1911 este Mare Maestru și Suveran Mare Comandor. În anul 1881 a fondat Supremul Consiliu de Rit Antic Primitiv Orient de Memphis. În același an fondează și Supremul Consiliu pentru România. Pe 5 iulie 1882 devine Membru de Onoare al Lojii Fratellanza Universale din Pisa, Italia. Pe 22 noiembrie 1882 fondează Marele Capitol Royal Arch. Călătorește în Belgia și Franța unde stabilește legături cu Supremele Consilii. În anul 1883 devine Mare Maestru de Onoare al Supremului Mare Consiliu General de Misraim din SUA. În 1883 și 1905 devine garant al Suveranului Sanctuar al Marii Britanii și Irlandei în Suveranul Sanctuar din România. În aceeași perioadă este ales garant de amiciție al Supremului Consiliu din Jurisdicția de Nord a Statelor Unite ale Americii și al Supremului Consiliu pentru Mexic în România. În 1883 devine garant de amiciție al Marii Loji a Franței și Marelui Orient al Spaniei în România. În același an primește și titlul de Membru de Onoare al Lojii La Verita din Luca, Italia (sub jurisdicția Supremului Consiliu al Italiei). În 1886 se fondează Loja Constantin Moroiu din Cairo, Egipt. În ianuarie 1899 promulgă noua Constituție Masonică, iar în 1904 participă la Congresul Masonic din Bruxelles, Belgia. În 1905 devine garant de amiciție al Supremului Consiliu din Scoția în România. În 1905 și 1914 este ales garant de amiciție al Marilor Loji din British Columbia, Canada, Peru și Franța în România. În anul 1914, Constantin Moroiu este ales garant de amiciție în România pentru Marea Lojă a Franței, Marea Lojă din Jawa, Marea Lojă din Venezuela, Marele Orient al Spaniei, Supremul Consiliu din Belgia și Supremul Consiliu din Cuba. Devine membru de Onoare în Loja Egyptian Nr. 2 (Manchester, Marea Britanie), Loja Perseverenza (Masso, Italia), Loja Ciro Mentoli (Borgo, Italia) și Il Leone di Caprera (Rio dell'Elba, Italia). Constantin Moroiu a înființat și publicația masonică „Triunghiul”. 

___________ooOoo____________

O VECHE FILĂ CEC 

ROMÂNEASCĂ

CREDITUL TEHNIC S.A.R. București

(Societate anonimă română)

Detaliu vignetă de pe o felicitare ungurească

Câteva ornamente decorative periferice

de pe acțiuni franceze

con_dorul@yahoo.com

MOUSAIOS - 23.02.2020