Epaminonda's Blog.....: Mo - M

1. În anul 2019 Banca Națională a Republicii Moldova a lansat pe piață o monedă de circulație cu caracter comemorativ cu valoarea nominală de 10 lei dedicată împlinirii a 30 de ani de la adoptarea legilor despre limba de stat și grafia latină. Aversul și reversul monedei sunt de culoare argintie-aurie: interior – aurie, exterior – argintie. Cantul monedei este zimțat, cu profil personalizat și cu legenda *MOLDOVA*MOLDOVA”. Imaginea aversului şi a reversului monedei se stabilește prin rotirea acesteia în raport cu axa verticală sub un unghi de 180 grade. În centrul câmpului aversului monedei este redată pasărea măiastră în zbor ascensional spre razele solare – emblema “Limba noastră” ca simbol al renașterii spiritualității naționale. În partea superioară peste raze este reprezentată stema națională a statului Republica Moldova. În exergă, periferic pe circumferința monedei este gravată inscripția: “30 DE ANI DE LA ADOPTAREA LEGILOR DESPRE LIMBA DE STAT ȘI GRAFIA LATINĂ”Pe revers în plan central sunt inscripționate valoarea nominală "10 LEI" și anul emisiei "2019"; Urmând circumferința monedei, sunt gravate cele 26 de litere mici de tipar ale alfabetului latin modern, exprimând trecerea limbii naționale la grafia latină. În partea de sus, în exergă este aplicată monograma din literele mari de tipar „R” și „M”(abrevierea denumirii Republica Moldova) în imagine latentă (imagini ascunse, care sunt vizibile alternativ când se înclină reversul monedei stânga-dreapta); pe suprafața cifrei 1 a monedei este aplicat ca element de siguranță: microgravura cu legenda „BNM” de trei ori.

Caracteristicile tehnice ale monedei sunt următoarele: compoziție -bimetal (interior - oțel placat cu alamă, exterior – oțel placat cu nichel), forma – rotundă, diametrul – 25,3 milimetri, greutatea – 7,65 grame, grosimea – 2,3 milimetri și tiraj – 250000 exemplare.

După Marea Adunare Națională de la Chișinău din data de 27 august 1989, în care sute de mii de moldoveni ceruseră proclamarea limbii române ca limbă de stat şi revenirea la grafia latină, în data de 31 august Sovietul Suprem al republicii (parlamentul) a votat legile care îndeplineau aceste cerinţe. Discuţiile din Sovietul Suprem au avut loc într-o atmosferă foarte tensionată. Încă din 16 august începuseră greve ale muncitorimii rusofone împotriva decretării limbii „moldoveneşti” ca limbă de stat, cerându-se acordarea aceluiaşi statut şi limbii ruse. Probabil, această intrare în grevă a rusofonilor a contribuit la mobilizarea mai bună a moldovenilor, care au venit în număr mare la „Marea Adunare Naţională”. Încă înainte de începerea dezbaterilor din Sovietul Suprem, climatul interetnic din republică se înrăutăţise simţitor, ajungîndu-se şi la violenţe (prevestind parcă conflictul transnistrean din 1992). Dezbaterile din Sovietul Suprem au fost lungi și fierbinți. În momentul când se părea că parlamentul nu va aproba legile puse în discuție s-a creat o presiune rapidă exterioară, în sensul că pe la ora 20.00 au început să se adune în fata clădirii parlamentului grupe mari de oameni care au început să vocifereze și mai apoi să scandeze. Cineva din mulțime a strigat: “Oameni buni, ne-au amăgit!” Aceasta a fost scânteia. Au început să se adune puhoaie de oameni care scandau încontinuu: “Noi vrem o limbă!, Grevă generală! Unire moldoveni!”. Milițienii au început să fluture bastoanele și chiar să lovească în oamnei. Semnalele ambulanțelor păreau a fi un jalnic piuit pe fundalul vacarmului declanșat. Echipajul televiziunii NBS News dau o lecție serioasă de operativitate și profesionalism, astfel că chiar în acea seară imaginile din fașa parlamentul fac înconjurul lumii. În fața enormei presiuni create parlamentul a aprobat târziu în noapte legile despre limba de stat și grafia latină în Republica Moldova, pas important în afirmarea internațională a statului de dincolo de Prut. Și de atunci ziua de 31 august a devenit “Ziua limbii române”, mare sărbătoare a românilor de pe ambele maluri ale Prutului.

2. În data de 27 noiembrie 2020 Banca Națională a Republicii Moldova a lansat în circuitul numismatic mondial o monedă comemorativă cu valoarea nominală de 50 lei, care prezintă Fluturele mahaon. În centrul câmpului aversului monedei este redată Stema Republicii Moldova, în partea de sus este înscris anul emisiei “2020”, în partea de jos este înscrisă valoarea monedei “50 LEI” și periferic circular, în exergă, este aplicată inscripția: “REPUBLICA” (doar pe partea stângă) și “MOLDOVA” (doar pe partea dreaptă). În planul central al reversului este redată imaginea color a Fluturelui mahaon, stând pe o floare. Periferic circular la partea superioară este aplicată inscripția: “CARTEA ROȘIE”, iar pe părțile stânga, jos și dreapta sunt aplicate inscripțiile: “FLUTURELE MAHAON” și “Papilio machaon L” (denumirea științifică a fluturelui).

Caracteristicile tehnice ale monedei sunt următoarele: valoarea – 50 lei, seria – Cartea Roșie a Republicii Moldova, data emiterii – 27 noiembrie 2020, metal (compoziție) – argint, puritatea – 99,9%, forma – rotundă, diametrul – 35 milimetri, greutatea – 22 grame, calitatea – proof, margine – zimțată și tiraj – 300 exemplare.

Fluturele mahaon, face parte din familia Papilionidae, familie a fluturilor de zi de talie relativ mare. Fluturii din familia Papilionidae sau fluturi coada – rândunicii, cum li se mai spune popular, prezintă cele mai variate culori, de la negru la alb – gălbui sau galbeni, cum este și Papilio machaon, acesta are și pete negre, iar aripile posterioare au prelungiri sub formă de codiță. Prelungirile induc în eroare prădători, precum păsările, acestea cred că acele codițe sunt de fapt antenele fluturelui, care la baza codițelor au și două pete asemănătoare cu doi ochi, păsările ciupesc codițele iar fluturele scapă cu viață. Nectarul este cautat pe specii diferite de plante. Fluturii sug săruri minerale din sol sau nisipul umed. Coloritul și zborul lui lin ne trimite în poveștile desprinse din legendele Greciei Antice, unde Machaon, iscusit chirurg, era unul din fii doctorului Asclepius. În timpul Războiului Troian, Machaon a fost de partea grecilor, fiind unul din ostașii închiși în pântecele calului de lemn. În al 10-lea an de război, faptele sale i-au adus pieirea. Astfel, camuflat în culori vii, îsi continuă viața sorbind nectar din florile de la campie la cele de pe văi stâncoase, ascuns de furia zeilor.Acești fluturi călătoresc pe distanțe relativ mari, oprindu-se adesea în vârful dealurilor zile la rând, aici masculii speciei concurează între ei, fenomenul acesta este denumit și ”hill-topping”, femelele trec în zbor și îi aleg cu precădere pe masculii care zboară în cele mai bune locuri. Femelele își depun apoi ouăle individual pe plantele-gazdă, unde se realizează și stadiu de pupă. Fascinant la această specie este că omizile au o glandă bifurcata și cărnoasă, care emană un miros neplăcut, ce le protejează de prădători. În stadiul de adult se orientează spre nectarul florilor – hrana lor preferată. În România poate fi admirat din zona litoralului și până în zonele montane. Acest fluture vizitează multe specii de plante înflorite dăunând vizibil mărarului, păstârnacului și morcovului. Fluturii adulți au anvergura aripilor între 9 și 7,5 cm și lățimea de 4 – 5 cm.

3. În data de 27 noiembrie 2020 Banca Națională a Republicii Moldova a lansat în circuitul numismatic mondial o monedă comemorativă cu valoarea nominală de 50 lei, care celebrează trecerea a 200 de ani de la nașterea lui Alexandru Ioan Cuza. În centrul câmpului aversului monedei este redată Stema Republicii Moldova, în partea de sus este înscris anul emisiei “2020”, în partea de jos este înscrisă valoarea monedei “50 LEI” și periferic circular, în exergă, este aplicată inscripția: “REPUBLICA” (doar pe partea stângă) și “MOLDOVA” (doar pe partea dreaptă). În planul central al reversului este redată efigia lui Alexandru Ioan Cuza și imaginea Stemei Principatelor Unite. Periferic circular la partea superioară este aplicată inscripția: “200 DE ANI DE LA NAȘTERE”, iar sub stema principatelor sunt aplicate inscripțiile orizontal: “ALEXANDRU IOAN CUZA” și anii de viață: “1820 - 1873”.

Caracteristicile tehnice ale monedei sunt următoarele: valoarea – 50 lei, seria – Personalități, data emiterii – 27 noiembrie 2020, metal (compoziție) – argint, puritatea – 99,9%, forma – rotundă, diametrul – 30 milimetri, greutatea – 16,5 grame, calitatea – proof, margine – zimțată și tiraj – 300 exemplare.

Alexandru Ioan Cuza (născut la 20 martie 1820 în Bârlad şi decedat la 15 mai 1873 în Heidelberg, Germania) a fost primul domnitor al Principatelor unite şi al statului naţional România. Acesta a participat activ Revoluţia de la 1848 din Moldova şi la lupta pentru unirea Principatelor. La 5 ianuarie 1859, a fost ales domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie 1859 şi al Ţării Româneşti, înfăptuindu-se astfel unirea celor două ţări române. Devenit domnitor, Cuza a dus o susţinută activitate politică şi diplomatică pentru recunoaşterea unirii de către puterea suzerană şi puterile garante şi apoi pentru desăvârşirea unirii, pe calea înfăptuirii unităţii constituţionale şi administrative, care s-a realizat în ianuarie 1862, când Moldova şi Ţara Românească au format un stat unitar, adoptând oficial, în 1862, numele de România, cu capitala la Bucureşti, cu o singură adunare şi un singur guvern.

După realizarea unirii, domnitorul Alexandru Ioan Cuza şi colaboratorul său cel mai apropiat, Mihail Kogălniceanu (ministru, apoi prim-ministru al României), iniţiază importante reforme interne: secularizarea averilor mânăstireşti, reforma agrară, reforma învăţământului, care au fixat un cadru modern de dezvoltare al ţării. Întâmpinând rezistenţă din partea guvernului şi a Adunării Legiuitoare, alcătuite din reprezentanţi ai boierimii şi ai marii burghezii, precum şi a bisericii, în înfăptuirea unor reforme, Cuza formează, în 1863, un guvern sub conducerea lui Mihail Kogălniceanu, care realizează secularizarea averilor mânăstireşti şi dizolvă Adunarea Legiuitoare. În acelaşi an, Cuza supune aprobării poporului, prin plebiscit, o nouă constituţie şi o nouă lege electorală, menită să asigure parlamentului o bază mai largă, şi decretează legea rurală concepută de Kogălniceanu. În timpul domniei lui Cuza a fost conceput codul civil şi cel penal, legea pentru obligativitatea învăţământului primar şi au fost înfiinţate primele universităţi din ţară, respectiv cea de la Iaşi, care azi îi poartă numele, şi cea de la Bucureşti. Tot în această perioadă a fost organizată şi armata naţională. Cuza a fost obligat să abdice în anul 1866 de către o largă coaliţie a partidelor vremii, denumită şi Monstruoasa Coaliţie, din cauza orientărilor politice diferite ale membrilor săi, care au reacţionat astfel faţă de manifestările autoritare ale domnitorului.

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O PASTILĂ DE UMOR

________xxx________

CÂTEVA MEDALII,

O INSIGNĂ ȘI O PLACHETĂ

DIN MUNICIPIUL BUCUREȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Academia oamenilor de știință din România - fondată 1936

Descătuşând energiile creatoare, Unirea din 1918, precum şi politica statului român au permis, în ciuda unor obstrucţii şi neîmpliniri, o solidarizare a provinciilor şi o participare la viaţa culturală a tuturor cetăţenilor, indiferent de etnie, limbă şi religie. Accelerarea procesului de modernizare a ţării a avut ca efect creşterea rolului învăţământului, ştiinţei, culturii şi artei. Participarea activă a României la viaţa internaţională, circulaţia liberă de valori au asigurat prezenţa activă a oamenilor de ştiinţă români la marile congrese şi conferinţe internaţionale, obţinerea unor brevete şi traducerea unor lucrări în limbi de circulaţie internaţională, care au putut intra astfel în patrimoniul intelectual al Europei şi al lumii. România Mare avea nevoie de aportul ştiinţei şi tehnicii, dar fondurile necesare pentru constituirea unei baze materiale adecvate (laboratoare, aparatură, biblioteci etc.) erau alocate cu zgârcenie, deoarece, pe de o parte, mijloacele materiale disponibile erau limitate de urmările nefaste ale războiului, iar pe de altă parte, nu se formase încă o înţelegere a nevoilor specifice ştiinţei. Academia Română, prin activitatea membrilor săi, dar şi prin efectul catalizator manifestat în viaţa ştiinţifică românească, s-a impus ca cel mai înalt for naţional de consacrare ştiinţifică şi culturală a ţării. La 1 iunie 1920, Academia Română a aprobat cererea Secţiunii Ştiinţifice de a adera la Comitetul Internaţional de Cercetări de la Bruxelles, iar la 29 mai 1937 se votează înfiinţarea Consiliului Naţional al Cercetării, “organ îndrumător şi consultativ al statului în toate chestiunile în care cuvântul ştiinţei pure sau aplicate trebuie ascultat după exemplul instituţiilor similare din ţările Europei Occidentale şi transoceanice. La 11 martie 1938, Academia Română a anunţat înfiinţarea colecţiei “Monografia ştiinţifică”, precizând că “fiecare volum va forma un tot, dând elementele de pregătire clasică pentru cercetările actuale, în fiecare an urmând să se scoată maximum patru volume. La 11 martie 1935, la iniţiativa a 26 de oameni de ştiinţă, s-a constituit, „de facto”, asociaţia ştiinţifică Academia de Ştiinţe din România (ASR), ce a fost legalizată prin sentința Tribunalului Ilfov din 29 martie 1935. În urma înfiinţării ASR, Academia Română a protestat vehement. Preşedintele Academiei Române, Ludovic Mrazec, semnala la 29 martie că atât denumirea de Academie de Ştiinţă cât şi rostul acestei asociaţiuni produsese nedumerire în Academia Română. Prin Decretul Lege nr. 2418/7 iulie 1938, publicat în Monitorul Oficial nr. 154/8 iulie 1938, Academiei de Ştiinţe din România i s-a interzis purtarea numelui de Academie, considerat ca fiind drept de monopol al unei alte instituţii mai vechi. Ca urmare, la 24 septembrie 1938, Adunarea Generală a Academiei de Ştiinţe din România a hotărât să-şi schimbe numele de „Academie de Ştiinţe din România” în „Institutul de Ştiinţe din România”. Prin Decretul lege 3714/6 noiembrie 1940 s-a hotărât revenirea la denumirea de „Academia de Ştiinţe din România”. În această perioadă de clarificări instituția, indiferent de numele ce l-a purtat a desfăşurat o valoroasă activitate ştiinţifică concretizată în opt volume de studii științifice și 754 de comunicări științifice valoroase și originale. Prin Decretul Prezidial nr. 76 pentru transformarea Academiei Române în Academia Republicii Populare Române, publicat în Monitorul Oficial nr.132 bis/9 iunie 1948, Academia de Ştiinţe din România a fost integrată în Academia Republicii Populare Române, toate bunurile sale mobile şi imobile fiind înglobate în patrimoniul noii Academii. Preşedintele Academiei Române din acel timp, academicianul Traian Săvulescu, a organizat la 23 martie 1956 şedinţa de constituire a Asociaţiei Oamenilor de Ştiinţă din România (AOS), ca un gest reparator faţă de desfiinţarea ASR în 1948. Asociaţia Oamenilor de Ştiinţă din România a fost înfiinţată, ca persoană juridică, prin HCM nr. 1012/30 mai 1956 cu scopul de a sprijini coordonarea muncii ştiinţifice pe plan naţional şi reprezentarea acestei cercetări pe plan internaţional. AOS era constituită din membri colectivi – organizaţii cu caracter ştiinţific – şi membri individuali, oameni de ştiinţă de prestigiu, care au aderat la statutul asociaţiei. Asociaţia Oamenilor de Ştiinţă din România a avut ca prim obiectiv al activităţii (începând din anul 1956) reprezentarea oamenilor de ştiinţă, a tuturor cercetătorilor ştiinţifici români în organizaţiile internaţionale neguvernamentale (UNESCO, Mişcarea Pugwash, Federaţia Mondială a Oamenilor de Ştiinţă etc). Asociaţia Oamenilor de Ştiinţă din România a organizat conferinţe, dezbateri, expoziţii, vizite de documentare în ţară şi peste hotare şi a participat prin membrii săi colectivi sau individuali la manifestări ştiinţifice interne şi internaţionale. Prin modul în care AOS şi-a îndeplinit acest obiectiv (participarea la acţiunile privind viaţa ştiinţifică şi relaţiile ştiinţei cu societatea contemporană desfăşurate de aceste organizaţii internaţionale), România a fost apreciată pentru valoarea delegaţiilor şi contribuţiile acestora. La primul congres al AOS, organizat cu ocazia aniversării a 40 de ani de la înfiinţarea Asociaţiei Oamenilor de Ştiinţă din România, cu tema „Ştiinţa la sfârşit de mileniu”, domnul Grl. Prof. Univ. Dr. Vasile Cândea a propus revenirea instituţiei la titulatura din 1935-1948, anume aceea de „ACADEMIE”, cu păstrarea şi a anumitor elemente din denumirea asociaţiei şi astfel titlul a devenit „Academia Oamenilor de Ştiinţă din România”, numită în continuare prescurtat AOSR. Adoptarea denumirii de “Academia Oamenilor de Ştiinţă din România (AOSR)” a fost aprobată de adunarea generală AOSR din 22-24 mai 1996, care s-a desfăşurat sub denumirea de “Congresul I AOSR”, în Palatul Parlamentului, în prezenţa a numeroşi membri ai Academiei Române. Academia Oamenilor de Ştiinţă din România este continuatorul şi unicul legatar al Academiei de Ştiinţe din România (1936-1948) şi al Asociaţiei Oamenilor de Ştiinţă din România, înfiinţată prin HCM nr.1012/30 mai 1956, şi care în 1996 şi-a schimbat titulatura din Asociaţia Oamenilor de Ştiinţă din România în Academia Oamenilor de Ştiinţă din România. Academia Oamenilor de Ştiinţă din România a funcţionat ca ONG până la apariţia Legii nr. 31-2007, când a devenit instituţie de interes public. Astăzi Academia Oamenilor de Ştiinţă din România este for naţional de consacrare ştiinţifică, care reuneşte personalităţi reprezentative ale ştiinţei. Principalele scopuri ale AOSR sunt promovarea, dezvoltarea, sprijinirea, protejarea ştiinţei sub toate formele, acţiunile şi metodele directe, indirecte sau adiacente.

Expoziția filatelică NAȚIONALA'78 București 12-19.X.78

AFR XX ani (Asociația filateliștilor din România)

Andreescu Elena

Filatelia poate fi definită ca studiul şi colecţionarea produselor filatelice, în special a timbrelor. Dar filatelia înseamnă mai mult decât o simplă preocupare pentru frumos. Provocare, informaţie, prietenie şi amuzament sunt doar câteva din caracteristicile unuia dintre cele mai populare hobby-uri din lume, filatelia. De peste 150 de ani, colecţionarea timbrelor este una din preocupările familiilor regale, vedetelor de film, celebrităţilor din lumea sportului şi a altor persoane din viaţa publică.

Filatelia este un hobby foarte personal, iar popularitatea sa este determinată de faptul că este flexibil faţă de necesităţile colecţionarului. Înainte de apariţia mărcii poştale, costurile livrării scrisorilor erau achitate de destinatar. Realizarea primelor mărci poştale a revoluţionat serviciile poştale deoarece funcţia de bază a timbrelor o reprezintă plata în avans a unui serviciu poştal. De-a lungul timpului, această funcţie s-a diversificat, dar se bazează pe acelaşi principiu. Mărcile poştale îndeplinesc trei roluri principale: chitanţă cu o anumită valoare pentru o plată în avans a unui serviciu poştal, mijloc de celebrare şi promovare a patrimoniului naţional şi piesă de colecţie. Dar mai presus de orice, marca poştală este un veritabil ambasador al istoriei, culturii şi civilizaţiei umane, deoarece, forma şi funcţia sa îi conferă libertate de mişcare şi posibilitatea de a transmite informaţii în toate colţurile lumii. Timbrul capătă valoare în ochii privitorului fiind totodată o plăcere pentru ochi, prin frumuseţea desenului, a culorii şi a tehnicii de tipărire dar şi un studiu al istoriei, culturii şi civilizaţiei întregii lumi, deoarece îţi poate dezvălui detalii despre evenimente, persoane şi locuri, dar mai ales drumul parcurs de un plic până la destinaţie. Primul timbru din lume a apărut în Marea Britanie şi s-a numit Penny Black.

Optsprezece ani mai târziu, la 15 iulie 1858 a apărut prima emisiune de mărci poştale româneşti intitulată Cap de bour. Emisiunea a fost tipărită în Moldova şi reproduce semnul heraldic de pe stema statului. Prima emisiune de mărci poştale din spaţiul românesc este formată din patru valori: 27, 54, 81 şi 108 parale. Colecţionarea mărcilor poştale a avut un puternic impact in ţara noastră. Acest hobby european a ajuns în spaţiul românesc în jurul anului 1865, în perioada de domnie a lui Alexandru Ioan Cuza. În acea perioadă, colecţionarii individuali sau comercianţii de tutun vindeau primele noastre mărci poştale: Cap de Bour, Principatele Unite sau Cuza. Nevoia de comunicare între colecţionarii de timbre a dus la organizarea lor în diverse societăţi şi cluburi filatelice, acestea având o activitate intensă, în special la începutul secolului al XX-lea. Astăzi, timbrul reprezintă, alături de drapel, imn, stemă şi monedă unul dintre simbolurile noastre naţionale.

Decebal a fost regele Daciei în perioada anilor 87 - 106. Fiu al lui Scorillo si succesor al lui Duras-Diurpaneus, Decebal ocupa tronul Daciei intr-un moment in care tendintele expansioniste ale Imperiului Roman, care-si stabilise durabil frontiera pe linia Dunarii, se accentuau rapid. La inceputul secolului 3, la aproape 150 de ani de la afirmarea lui Decebal, istoricul Dio Cassius ii facea urmatorul portret leogios: “Era foarte priceput in ale razboiului si iscusit la fapta, stiind sa aleaga prilejul pentru a-l ataca pe dusman si a se retrage la timp. Abil in a intinde curse, era viteaz in lupta, stiind a se folosi cu dibacie de o victorie si de a scapa cu bine dintr-o infrangere, pentru care lucruri el a fost mult timp un potrivnic de temut al romanilor”. Din primul an de domnie Decebal este confruntat cu o situatie dificila. In urma expeditiei dace din iarna anului 85/86 in sudul Dunarii, in timpul careia insusi C. Oppius Sabinus, guvernatorul Mosesiei, isi gasise moartea, Roma organizeaza prima campanie in inima Daciei. In vara anului 87 o armata de 5-6 legiuni, secondata de numeroase unitati auxiliare si comandata de prefectul pretoriului Cornelius Fuscus, traverseaza Dunarea inaintand probabil pe Valea Oltului. Intr-un defileu (poate la Turnu Rosu) Decebal suprinde intr-o capcana fortele romane, in lupta cazand insusi comandantul roman: prizonieri, trofee si stindardul legiunii a V-a Alaude sunt duse de Decebal in Muntii Orastie. Stralucita victorie ii ofera lui Decebal un ragaz de un an, timp in care neobositul rege incheie aliante cu popoarele de la hotarele Daciei, cu sarmantii, iazigi si roxolani, cu marcomanii si quazii germanici. La un an de la infrangerea lui Fuscus, Decebal trebuie sa faca fata unei noi ofensive romane. Imparatul Domitian, venit in Moseia, in vecinatatea teatrului de operatiuni, numeste un fruntea legiunilor pe incercatul guvernator Tettius Iulianus (fost consul in anul 83, apoi guvernator al provinciei Moesia). Patrunzand in Dacia prin Banat, tettius Iulianus este intampinat de Decebal in defileul de la Tapae; confruntarea indarjita se incheie cu victoria romana. Dificultatile intampinate de armatele imperiale in Pannonia in lupta cu quazii si marcomanii, care-l sprijinisera pe regele dac, il determina pe Domitian sa accepte ofertele de pace facute de Decebal . Se incheie astfel in anul 89 o pace de compromis intre Imperiul Roman si Regatul Dac; in schimbul unor subsidii in bani si ingineri, instructori militari, Decebal se recunoaste rege clientelar, continuand in urmatorii 12 ani de pace sa-si consolideze puterea si statul. Procesul de centralizare a statului dac este accelerat, armata este echipata si instruita, se initiaza un vast program de constructii civile si militare, indeosebi in regiunea Muntilor Orastie, soli incearca sa stabileasca relatii cu popoarele si statele inamice Romei. Dupa aproape 3 ani de pregatiri la hotarele meridionale ale Daciei, incepute imdeiat dupa urcarea pe tron, imparatul Traian (in timpul caruia Imperiul Roman atinge apogeul puterii si expansiunii sale teritoriale) concentreaza la inceputul anului 101 in Moesia Superior 13-14 legiuni si numeroase unitati auxiliare (in total circa 150.000 de soldati), in vederea ingenuncherii regatului lui Decebal. La 25 martie 101 imparatul paraseste Roma, traverseaza Dunarea pe poduri de vase la Laederata (Ramna) si Dierna (Orsova) patrunzand prin Banat in Dacia. La Tapae, in vara anului 101, Decebal incearca sa opreasca inaintarea romana. Crancena si indelungata batalie se incheie insa cu victoria romana. Spre sfarsitul anului 101 importante forte dace, aliate cu sarmati si bastarni, traverseaza Dunarea si patrund in Moesia, obligandu-l pe imparatul Traian sa se deplaseze spre noul teatru de razboi deschis de Decebal. Ingeniosul plan strategic, care-l face pe Traian sa nu poata exploata succesul de la Tapae, se prabuseste insa dupa infrangerea fortelor lui Decebal in iarna si primavara anului 102 (la Nicopolis ad Istrum si in Dobrogea la Adamclisi), initiativa militara trecand definitiv in tabara adversa. In toamna anului 102, indarjita rezistenta a lui Decebal il obliga pe Traian sa incheie pacea cu regele dac, pace inteleasa insa de ambele tabere doar ca un simplu armistitiu. Din ordinul lui Traian, Apolodor din Damasc, cel mai vestit inginer al epocii, inalta, intre Dobreta si Pontes, in ani 103-105, un durabil pod peste Dunare, pe care legiunile romane il trec in vara anului 105, initiind cel de-al doilea Razboi dacic. Abandonat de aliati, atacat prin Banat, Valea Oltului si Moldova, constrans continuu la defensiva, Decebal se retrage in citadela din Muntii Orastie. Dupa cucerirea puternicelor cetati care pazeau accesul spre capitala (Blidaru, Costesti, Piatra Rosie, Banita, Capalna, Tilisca), legiunile romane incep asediul Sarmiszegetusei. In ciuda eroicei rezistente dace, cetatea este cucerita si distrusa din temelii. O parte dintre aparatori, printre care si Decebal, reusesc sa paraseasca cetatea incercand sa continue rezistenta impotriva romanilor in interiorul tarii. Urmarit de cavaleria romana, pentru a nu cadea viu in mainile romanilor, Decebal se sinucide. Cea mai mare parte a regatului dac este transformata in vara anului 106 in provincie romana.

Împăratul Traian, nume complet, Marcus Ulpius Nerva Traianus (născut la data de 18 septembrie 53 în localitatea Italica Santiponce şi decedat la dat de 9 august 117 în localitatea Selinus Cilicia), împărat roman între anii 98 – 117, a fost al doilea dintre cei aşa-zişi cinci împăraţi buni ai Imperiului roman (Dinastia Antoninilor) şi unul dintre cei mai importanţi ai acestuia. În timpul domniei sale, imperiul a ajuns la întinderea teritorială maximă. Titlul său complet era IMPERATOR • CAESAR • DIVI • NERVAE • FILIVS • MARCVS • VLPIVS • NERVA • TRAIANVS • OPTIMVS • AVGVSTVS • FORTISSIMVS • PRINCEPS • GERMANICVS • DACICVS • PARTHICVS • MAXIMVS.

Columna lui Traian este un monument antic din Roma, înalt de 35,07 metri, construit din ordinul împăratului Traian care s-a păstrat până în zilele noastre. Monumentul se află în Forul lui Traian , în imediata apropiere - la nord - de Forul roman. Terminat în anul 113 , basorelieful în formă de spirală comemorează victoria lui Traian în campania sa de cucerire a Daciei. Columna are o înălțime de aproximativ 30 de metri și conține 18 blocuri masive de marmură de Carara, fiecare cântărind 40 de tone. Iniţial în vârful columnei se afla o statuie a lui Traian, însă ea a fost înlocuită în secolul al XVI-lea cu o statuie a Sfântului Petru. Columna a fost ridicată atât pentru a comemora victoriile lui Traian, fiind o adevărată istorie gravată în piatră, cât și pentru a servi ca mausoleu (după deces, cenușa împăratului a fost depusă în încăperea de la baza columnei). Basorelieful prezintă scene de luptă din campaniile lui Traian împotriva dacilor din 101 - 102 (în partea de sus a columnei) şi 105 -106 (în partea de jos). Soldații romani și daci sunt prezentați în timpul bătăliei. Atingând apogeul basoreliefului istoric roman, cele 124 de episoade care îmbracă în spirală trunchiul coloanei și care ilustrează Comentariile lui Traian despre războaiele dacice, prin caracterul lor de document istoric, constituie un adevărat "act de naștere" al poporului român.

Institutul Politehnic București - Facultatea de energetică

40 ani de învățământ superior și cercetare

științifică energetică 1950 - 1990

Institutul Politenic, denumire actuală Universitatea Politehnica din București este una dintre cele mai vechi și prestigioase școli de ingineri din România. Tradițiile ei sunt legate de înființarea, în anul 1818 de către Gheorghe Lazăr, a Școlii tehnice superioare cu predare în limba română la mănăstirea Sfântul Sava din București, care în anul 1832 este reorganizată în Colegiul de la Sfântul Sava. La 1 octombrie 1864, prin decretul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, avea să fie înființată „Școala de Ponți și Șosele, Mine și Arhitectură”, devenită „Școala de Poduri, Șosele și Mine” la data de 30 octombrie 1867, prin decretul Regelui Carol I. Data de 10 iunie 1920 reprezintă ziua în care a fost înființată, prin Decretul Regelui Ferdinand I, „Școala Politehnica din București”, prin transformarea Școlii Naționale de Poduri și Șosele. Școala Politehnică din București avea patru secțiuni: Secțiunea de mecanică și electricitate, Secțiunea de construcții, Secțiunea de mine și Secțiunea industrială. În luna noiembrie a aceluiași an, titulatura a fost schimbată din nou, în „Politehnica din București”. În anul 1948, printr-o serie de acte normative (decrete, decizii ministeriale), au fost luate măsuri privind organizarea învățământului de toate gradele. Politehnica din București s-a transformat în Institutul Politehnic din București. Începând cu luna noiembrie 1992, Institutul Politehnic din București a devenit Universitatea Politehnică din București, denumire pe care o poartă și în prezent și care are în structura sa 15 facultăți și peste 30000 de studenți, fiind cea mai mare și mai prestigioasă universitate de învățământ tehnic superior din România. Ca o recunoaștere a păstrării valorilor comunității academice de aproape două secole, continuând misiunea de a reuni sub un singur acoperiș educația, formarea profesională și cercetarea, în anul 2013, Universitatea Politehnica din București a fost răsplătită pentru eforturile sale de către Casa Regală a României cu Ordinul „Nihil Sine Deo” și de către Președintele României cu Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Cavaler, în anul 2018. La două secole de la înființare, Universitatea Politehnica din București (UPB) continuă să se situeze în elita învățământului românesc, continuând tradiția formării, dezvoltării și perfecționării generațiilor care au construit România, aliniindu-se exigențelor și standardelor societății moderne, atât pe plan european, cât și pe plan internațional. O dovadă a acestui lucru este faptul că universitatea are parteneri în peste 100 de țări ale lumii.

Catedrala Patriarhală - București - România - 1658

Mitropolia, denumiri actualizate Patriarhia sau Catedrala Patriarhală este o biserică ortodoxă și monument istoric, situată în București, pe Dealul Patriarhiei. Edificiul este ctitorit de voievodul Constantin Șerban și soția acestuia Bălașa, între anii 1654 – 1658. Biserica, purtând hramul Sfinții Împărați Constantin și Elena, a fost sfințită de Mihnea al III-lea în anul 1658, iar la scurt timp a fost transformată în Mitropolie. După primul război mondial (anul 1925) Mitropolia a fost transformată în Patriarhie. Nu s-au păstrat date despre meșterul care a coordonat construirea edificiului, singurele nume păstrate fiind cele ale dregătorilor care au supravegheat ridicarea bisericii: logăfătul Radu Dudescu și Gheorghe Sufariu. Biserica a fost restaurată de mai multe ori, între anii 1792 - 1799, 1834 - 1839, 1850, 1886 și 1932 - 1935, motiv pentru care în prezent construcția nu mai păstrează forma originală, de-a lungul timpului aducându-i-se diverse completări și ajustări. Dimensiunile interioare ale bisericii sunt: lungimea – 28 metri și lățimea – 14,6 metri (la pronaos). Biserica adăpostește moaștele Sfântului Dimitrie Basarabov (Sf. Dimitrie cel Nou), așezate într-o raclă de argint, aduse din Bulgaria, la data de 13 iulie 1774. În prezent, catedrala este integrată în „Ansamblul patriarhal”, compus din: Catedrala Patriarhală „Sf. Împărați Constantin și Elena, Turnul clopotniță, Palatul Patriarhal (fostul sediu al Camerei Deputaților), Paraclisul și Reședința patriarhală (toate fiind declarte monumente istorice).

Insigna - 1957 - București - R.P.R. (Republica Populară Română)

Produsul medalistic de mai sus este o insignă realizată cu ocazia unei competiții atletice (probabil campionatul naționale) ediția a X-a, desfășurat în București, în anul 1957. Pe insignă este reprezentat Discobolul lui Miron și nelipsind laurii victoriei reprezentați sub forma literei V, de la “victorie”.

De-a lungul secolelor, marii artiști ai lumii au lăsat omenirii moșteniri culturale neprețuite. Arta sculpturii a dat naștere unor capodopere care, prin măreția, valoarea și spectaculozitatea lor, au devenit faimoase. Discobolul lui Miron este o capodoperă a Antichității grecești, ce datează din perioada 460 - 450 Î. Hr. Din păcate, originalul grecesc din bronz nu mai există, însă a devenit celebru prin numeroasele copii realizate în marmură de către artiști din Imperiului roman, atât la scară reală, cât și redimensionate. Celebra sculptură exprimă forța și energia atletică în cel mai armonios și echilibrat mod. Deși, în prezent, se consideră că poziția aruncătorului este nefirească și reprezintă o manieră ineficientă de a arunca discul, sculptura constituie un model de rigurozitate în redarea fiecărui mușchi încordat de pe corpul atletului.

Municipiul București este capitala României, reședința județului Ilfov și, în același timp, cel mai populat oraș al țării, centru industrial și comercial al țării. Populația de 1944367 de locuitori (estimat 1 ianuarie 2009) face ca Bucureștiul să fie al zecelea oraș ca populație din Uniunea Europeană. În fapt, însă, Bucureștiul adună zilnic peste trei milioane de oameni, iar specialiștii prognozează că, în următorii cinci ani, totalul va depăși patru milioane. Prima mențiune a localității apare în anul 1459. În anul 1862 devine capitala României. De atunci suferă schimbări continue, fiind centrul scenei artistice, culturale și mas-media. Între cele două războaie mondiale, arhitectura elegantă și elita bucureșteană i-au adus porecla „Micul Paris”. În prezent, capitala are același nivel administrativ ca și un județ și este împărțită în șase sectoare. Deasupra am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă și actuală ale orașului și mai jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură bucureștene din vremuri diferite dar și câteva vechi trimiteri poștale ilustrate.