Epaminonda's Blog.....: KRALOVICE

Mai jos am postat și alte fotografii reprezentând monumente de

cultură și arhitectură din localitatea cehă KRALOVICE, denumire

germană KRALOVITZ, regiune PLZEN, dar și câteva trimeteri

poștale ilustrate din vremuri diferite.

Biserica

Mănăstirea Marianska Tynice

Gara

Piața

Arhitectură locală

Trimiteri poștale

Arhitectură locală

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

O POEZIE PROPRIE

O ÎNALTĂ INTELIGENȚĂ

_______xxx_______

O MEDALIE

ȘI CÂTEVA INSIGNE

DIN MUNICIPIUL BUCUREȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Insigna - Prima emisiune în România de televiziune

Philips - Luna Bucureștilor - iunie 1938

Produsul medalistic de mai sus este o insignă ce s-a bătut în anul 1938 și este dedicată primei emisiuni de televiziune din țara noastră. Emisiunea a avut loc în cadrul manifestărilor populare generic denumite “Luna Bucureștilor”. Insigna se află în patrimoniul complexului Muzeal “Iulian Antonescu” din Bacău și are dimensiunile de 19,4 x 15,8 milimetri. Insigna este compusă din două părți distincte, una rotundă și alta dreptunghiulară. Piesa este confecționată din alamă și prezintă următoarele inscripții: “PRIMA EMISIUNE ÎN ROMÂNIA DE TELEVIZIUNE”, circular, periferic. În interiorul acestei inscripții se află emblema și inscripția “PHILIPS”, care a asigurat suportul logistic al transmisiei, între două linii ondulate și câte două steluțe în partea stângă sus și dreapta jos. Pe banda dreptunghiulară este o inscripție orizontală, pe două rânduri: “LUNA BUCUREȘTILOR / IUNIE 1938”. Interiorul literelor, cu excepția cuvântului Philips, este colorat în email albastru-azuriu ca și fondul de la emblema Philips.

Ideea organizării serbărilor “Luna Bucureștilor” a fost lansată în anul 1934 de primarul general al Capitalei de atunci – Al. G. Donescu, în scopul creării unei legături între locuitorii României – prin expoziții, evenimente culturale și premiere în lumea tehnologiei. Era o lună în care locuitori din toate colțurile țării se adunau între 9 mai și 9 iunie să petreacă și să se distreze, pentru că Bucureștiul era în sărbătoare. Prima ediție a avut loc în anul 1935, s-a desfășurat în Parcul Carol I și s-a bucurat de mare succes, înregistrându-se mai mult de 100000 de vizitatori. În anul 1936 evenimentul s-a desfășurat pe Lacul Herăstrău, între Arcul de Triumf și pasajul de cale ferată de lângă Vila Minovici. Pentru prima dată în istoria țării românii au putut lua contact cu istoria familie regale. În Pavilionul Regalității, au fost expuse poștalionul cu care venise în anul 1866 regele Carol I în România, automobilul cu nr.30 utilizat de Regele Ferdinand pe front și avionul în care a călătorit Regele Carol al II-lea spre București în anul 1930. Românii veniți din toată țara au putut vizita expoziția “Satul Românesc”, actualul Muzeu al Satului, și au urmărit pe Aerodromul Băneasa mitingul internațional de aviație și jocuri de artificii. Manifestările din anul 1937 s-au desfășurat sub semnul aniversării a 60 de ani de la Războiul de Independență. Expoziția a fost organizată în vechile pavilioane și a cuprins pe lângă secțiunea specială dedicată independenței încă două expuneri: “Credința strămoșească” cu sprijinul lui N. Iorga și “Administrația municipală – prezent și viitor”. Ediția din anul 1938 a înregistrat un record de vizitatori: 200000 de vizitatori într-o singură zi. Dintre atracțiile acestei sărbători enumăr: expoziția retrospectivă “20 de ani de la Marea Unire”, primul salon al automobilului, miting aviatic internațional, watershoot – lansarea bărcilor de la înălțime într-un bazin cu apă, omul de sticlă – reproducerea organelor corpului uman din sticlă, belinograful – transmiterea la distanță de mii de kilometri a unei imagini în câteva minute, omul invizibil și raza misterioasă, circul Medrano – unul dintre cele mai mari din lume, cu 150 artiști și 300 de animale. Premiera absolută a rămas transmiterea imaginilor prin telegrafie fără fir, simultan cu sunetul, procedeul denumindu-se televiziune. Întreaga instalație de recepție a costat 40 milioane lei, iar transportul și montarea încă 2 milioane lei, sume foarte mari pentru acea vreme. Transmisiunile de televiziune se făceau zilnic începând cu ora 19.00, sub patronajul Radio Difuziunii Române, și erau însoțite de explicații lămuritoare din partea tehnicienilor olandezi și inginerului român Aristide Munteanu. Acțiunea “Luna Bucureștilor” s-a desfășurat în perioada anilor 1935 – 1940 cam în aceiași perioadă a anilor (9 mai – 9 iunie). (Sursa NET – Dorel Bălăiță)

Expoziția filatelică internațională Balcanfila '83

Filatelia în slujba prieteniei și colaborării internaționale

A.F.R. (Asociația filateliștilor din România)

București 17 - 22 XII 1983

Filatelia poate fi definită ca studiul şi colecţionarea produselor filatelice, în special a timbrelor. Dar filatelia înseamnă mai mult decât o simplă preocupare pentru frumos. Provocare, informaţie, prietenie şi amuzament sunt doar câteva din caracteristicile unuia dintre cele mai populare hobby-uri din lume, filatelia. De peste 150 de ani, colecţionarea timbrelor este una din preocupările familiilor regale, vedetelor de film, celebrităţilor din lumea sportului şi a altor persoane din viaţa publică.

Filatelia este un hobby foarte personal, iar popularitatea sa este determinată de faptul că este flexibil faţă de necesităţile colecţionarului. Înainte de apariţia mărcii poştale, costurile livrării scrisorilor erau achitate de destinatar. Realizarea primelor mărci poştale a revoluţionat serviciile poştale deoarece funcţia de bază a timbrelor o reprezintă plata în avans a unui serviciu poştal. De-a lungul timpului, această funcţie s-a diversificat, dar se bazează pe acelaşi principiu.

Mărcile poştale îndeplinesc trei roluri principale: chitanţă cu o anumită valoare pentru o plată în avans a unui serviciu poştal, mijloc de celebrare şi promovare a patrimoniului naţional şi piesă de colecţie. Dar mai presus de orice, marca poştală este un veritabil ambasador al istoriei, culturii şi civilizaţiei umane, deoarece, forma şi funcţia sa îi conferă libertate de mişcare şi posibilitatea de a transmite informaţii în toate colţurile lumii. Timbrul capătă valoare în ochii privitorului fiind totodată o plăcere pentru ochi, prin frumuseţea desenului, a culorii şi a tehnicii de tipărire dar şi un studiu al istoriei, culturii şi civilizaţiei întregii lumi, deoarece îţi poate dezvălui detalii despre evenimente, persoane şi locuri, dar mai ales drumul parcurs de un plic până la destinaţie.

Primul timbru din lume a apărut în Marea Britanie şi s-a numit Penny Black.

Optsprezece ani mai târziu, la 15 iulie 1858 a apărut prima emisiune de mărci poştale româneşti intitulată Cap de bour. Emisiunea a fost tipărită în Moldova şi reproduce semnul heraldic de pe stema statului. Prima emisiune de mărci poştale din spaţiul românesc este formată din patru valori: 27, 54, 81 şi 108 parale. Colecţionarea mărcilor poştale a avut un puternic impact in ţara noastră. Acest hobby european a ajuns în spaţiul românesc în jurul anului 1865, în perioada de domnie a lui Alexandru Ioan Cuza. În acea perioadă, colecţionarii individuali sau comercianţii de tutun vindeau primele noastre mărci poştale: Cap de Bour, Principatele Unite sau Cuza. Nevoia de comunicare între colecţionarii de timbre a dus la organizarea lor în diverse societăţi şi cluburi filatelice, acestea având o activitate intensă, în special la începutul secolului al XX-lea. Astăzi, timbrul reprezintă, alături de drapel, imn, stemă şi monedă unul dintre simbolurile noastre naţionale.

Hotelul Intercontinental din București este un hotel de cinci stele, amplasat în Piața Universității, sectorul 1 și totodată un simbol al orașului. Clădirea a fost construită între anii 1968 – 1970 după planurile arhitecților Dinu Hariton, Gheorghe Nădrag, Ion Moscu și Romeo Ștefan Belea, având 24 de etaje și oferind celor cazați aici o priveliște de neuitat asupra Capitale României. Edificiul are 283 de camere și apartamente și este singurul din București cu o sală de conferințe și un centru de sănătate cu piscină aflate la peste 70 de metri înălțime. Apartamentul Imperial este singurul în București dotat cu saună și pian. Primele 3 niveluri cuprind spații largi publice, urmând corpul central al turnului modulat pentru spații de cazare pe 17 niveluri, restaurantul și piscina, precum și coronamentul. În numerotarea nivelurilor lipsește cel considerat a fi cu ghinion, respectiv numărul 13. Restaurantul Madrigal al hotelului Intercontinental servește preparate italiene rafinate. Braseria Corso are vedere la bulevardul Bălcescu și oferă mese pe tot parcursul zilei. Barul cu pian Intermezzo situat în hol asigură băuturi calde și diverse cocktailuri. Clubul de sănătate al hotelului Intercontinental este amplasat la etajul 22. Are vedere pitorească la oraș și oferă o sală de fitness, o piscină interioară încălzită, o saună și o baie de aburi. La etajul al 19-lea, se află Apartamentul Imperial, devenit cunoscut în 1979 când în acest apartament s-au filmat scene pentru filmul "Nea Mărin miliardar". Apartamentul cu o suprafață de 240 metri pătrați dispune de două dormitoare și oferă o vizibilitate unică spre Piața Universității. Mobila ce echipează acest apartament este albă din lemn de nuc, poleită cu aur, iar obiectele de iluminat sunt confecționate din sticlă de Murano.

Insigna - Institutul Politehnic București - X ani

T.C.M. (Tehnologia construcțiilor de mașini)

București 1964 - 1974

Institutul Politenic, denumire actuală Universitatea Politehnica din București este una dintre cele mai vechi și prestigioase școli de ingineri din România. Tradițiile ei sunt legate de înființarea, în anul 1818 de către Gheorghe Lazăr, a Școlii tehnice superioare cu predare în limba română la mănăstirea Sfântul Sava din București, care în anul 1832 este reorganizată în Colegiul de la Sfântul Sava. La 1 octombrie 1864, prin decretul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, avea să fie înființată „Școala de Ponți și Șosele, Mine și Arhitectură”, devenită „Școala de Poduri, Șosele și Mine” la data de 30 octombrie 1867, prin decretul Regelui Carol I. Data de 10 iunie 1920 reprezintă ziua în care a fost înființată, prin Decretul Regelui Ferdinand I, „Școala Politehnica din București”, prin transformarea Școlii Naționale de Poduri și Șosele. Școala Politehnică din București avea patru secțiuni: Secțiunea de mecanică și electricitate, Secțiunea de construcții, Secțiunea de mine și Secțiunea industrială. În luna noiembrie a aceluiași an, titulatura a fost schimbată din nou, în „Politehnica din București”. În anul 1948, printr-o serie de acte normative (decrete, decizii ministeriale), au fost luate măsuri privind organizarea învățământului de toate gradele. Politehnica din București s-a transformat în Institutul Politehnic din București. Începând cu luna noiembrie 1992, Institutul Politehnic din București a devenit Universitatea Politehnică din București, denumire pe care o poartă și în prezent și care are în structura sa 15 facultăți și peste 30000 de studenți, fiind cea mai mare și mai prestigioasă universitate de învățământ tehnic superior din România. Ca o recunoaștere a păstrării valorilor comunității academice de aproape două secole, continuând misiunea de a reuni sub un singur acoperiș educația, formarea profesională și cercetarea, în anul 2013, Universitatea Politehnica din București a fost răsplătită pentru eforturile sale de către Casa Regală a României cu Ordinul „Nihil Sine Deo” și de către Președintele României cu Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Cavaler, în anul 2018. La două secole de la înființare, Universitatea Politehnica din București (UPB) continuă să se situeze în elita învățământului românesc, continuând tradiția formării, dezvoltării și perfecționării generațiilor care au construit România, aliniindu-se exigențelor și standardelor societății moderne, atât pe plan european, cât și pe plan internațional. O dovadă a acestui lucru este faptul că universitatea are parteneri în peste 100 de țări ale lumii.

Insigna - Madrigal R.P.R. (Republica Populară Română)

Conservatorul Ciprian Porumbescu

Universitatea Națională de Muzică a fost creată în anul 1864 în urma unui decret al Consiliului de Ministri sub prezidiul lui Alexandru Ioan Cuza, din anul 1963 purtând inițial numele de „Conservatorul de Muzică și Declamațiune”. În anul 1931 a devenit instituție de învățământ superior, titulatura fiindu-i schimbată în „Academia Regală de Muzică și Artă Dramatică”. Dupa anii 50 s-a numit „Conservatorul Ciprian Porumbescu”, apoi din 1990 „Academia de Muzică București”, actualul nume – „Universitatea Natională de Muzică din Bucuresti” – fiind adoptat în anul 2001. Indiferent de felul în care s-a numit de-a lungul vremii, aceasta instituție a educat numeroase generații de muzicieni români și de peste hotare, mulți dintre ei devenind mari muzicieni. Sediul instituției este situat pe Strada Știrbei Vodă, nr. 33. Universitatea cuprinde următoarele facultăți:

Facultatea de Compoziție, Muzicologie și Pedagogie Muzicală și Facultatea de Interpretare Muzicală.

Ciprian Porumbescu, nume la nastere Ciprian Golembiovski (nascut la data de 14 octombrie 1853 in localitatea Șipotele Sucevei, Bucovina si decedat la data de 6 iunie 1883 la Stupca, azi Ciprian Porumbescu, judetul Suceava) a fost un compozitor român. Ciprian Porumbescu a fost fiul preotului ortodox Iraclie Porumbescu. Născut Iraclie Golembiovski (Golemb, Galamb = porumbei), acesta din urmă își schimbă numele de familie în Porumbescu în anul 1881. A studiat la Suceava, Cernauți și Viena. Printre lucrările sale se numără: „Rapsodia română pentru orchestră”, „Serenadă”, „La malurile Prutului”, „Altarul Mănăstirii Putna”, „Inimă de român”, „Odă ostașilor români” și altele. Ciprian Porumbescu se stinge din viață în casa natală la vârsta de 29 de ani, fiind bolnav de tuberculoză și este înmormântat în cimitirul satului. În semn de recunoștință comuna în care s-a născut și principala instituție de învățământ de muzică din România (conservatorul bucureștean) primește numele său.

Insigna sportivă - Clubul Aquila (ciclism)

Ciclismul este, în sensul larg al cuvântului, deplasarea pe sol folosind mijloace de transport puse în mișcare de mușchii omului, cu precădere bicicletele. Ciclismul se împarte în două categorii: de plăcere și disciplină sportivă de sine stătătoare. Ciclismul sportiv este condus de Uniunea Ciclistă Internațională, cu sediul în Elveția. Sportul ciclism înseamnă organizare riguroasă dar și investiții însemnate în echipamentele de concurs.

Printre primii locuitori ai Capitalei, care au folosit bicicleta ca mijloc de locomotie, se numarau si cateva personalitati ale vremii: N. Velescu, dr. V. Urechia, Al. Vlahuta, B. Delavrancea si Al. Macedonski. In aceasta perioada, ciclistii care doreau sa organizeze concursuri dupa modelul occidental au importat biciclete cu roata mare in fata, numite bicicle. In ultimul deceniu al secolului trecut, sporeste numarul societatilor de ciclism, apar primele curse, primele velodromuri. Inca din 1886 fusesera infiintate cluburile cicliste ”Velocitas” si ”Huniade”, iar in anul 1889 “Asociatia de ciclism” din Arad. Cursa de debut din Bucuresti, care are loc in 1891 pe distanta Otopeni – Baneasa de 10 km, este castigata de D. Dumitrescu, unde se inalta astazi Arcui de Triumf. O data cu inmultirea societatilor cicliste, se impune necesitatea coordonarii si organizarii ritmice a activitatii cicliste. In consecinta, in 1891 se infiinteaza ”Clubul velocipedistilor” din Bucuresti care va organiza un concurs oficial. In 1893, se fac intreceri pe velocipede in cadrul unei serbari de binefacere, destinate ajutoarelor oferite sinistratilor inundatiilor de la periferia Capitalei. De acum, ciclismul romanesc fusese confirmat ca o activitate sportiva, motiv pentru care se infiinteaza ”Clubul ciclistilor” in 1896 si ”Uniunea velocipedica a Romaniei” in 1897, care se dorea sa detina prerogativele unei federatii nationale. In 1900 ia nastere ”Uniunea Ciclistilor Excursionisti” si apare prima revista ciclista lunara din tara noastra, intitulata ”Bicicleta”. Inca din 1894 functiona prima scoala de invatare a mersului pe bicicleta, in spatiul pietei Victoria si al soselei Kiseleff din zilele noatre. Pe campul acestei scoli va fi amenajata o pista pe pamant lunga de 250 m, cu o turnura usor ridicata la inaltimea de cca 1,50 m. Apare, asadar, primul, velodrom din Romania, denumit ”Victoria”, proprietatea lui Alois Pucher, langa atelierul de reparat biciclete. In aceste conditii, pe langa ciclismul de sosea, apare si cel de velodrom. Pentru ca tribunele velodromului erau neincapatoare si ciclistii evoluau invaluiti de praful pistei, a aparut nevoia de a construi un nou velodrom, mai incapator si cu anexe sanitare. Initiatorul acestui proiect a fost directorul ziarului “Universul”, Luigi Cazzavillan si, totodata, reprezentant in Romania al unei fabrici italiene dc biciclete (firma ”Bianchi”). El a construit un splendid veledrom cu pista de lemn, lunga de 333,33 m si lata de 6 m. Arena a fost ridicata pe soseaua Kiseleff, in dreapta Arcului de Triumf. Inaugurarea velodromului s-a facut in 1896, prilejuind o bogata activitate ciclista de velodrom, unde au concurat ciclisti din Germania, Austria, Ungaria. In 1898, velodromul a fost demontat si pista vanduta ca lemn de foc pentru a se acoperi datoriile la fisc, ramase neachitate dupa moartea fondatorului. Dupa o intrerupere indelungata, timp in care cursele de viteza s-au desfasurat pe aleile din parcuri si la hipodrom, ciclismul de pista isi va relua activitatea o data cu construirea velodromului de la Galati (1923), din initiativa lui Ernest Flacs, presedintele Clubului Ciclist Galati. De asemenea, este consemnata existenta unui velodrom la Craiova, unde s-au derulat concursuri intre ciclistii bucuresteni si craioveni in anii 1896-1898. Dezvoltarea ciclismului de sosea si de pista, reteaua tot mai mare de concursuri si aparitia mai multor cluburi cu acest profil in Capitala si in teritoriu, au creat conditii pentru infiintarea FR de Ciclism. Acest eveniment, care are loc in 26 aprilie 1931, succede existenta celor doua nuclee organizatorice, care la vremea respectiva si-au asumat rolul de conducere si organizare a ciclismului romanesc. Aceste nuclee au fost: Uniunea Velocipedica a Romaniei (1897) si Comisiunea de Ciclism (1912) din cadrul Federatiei Societatilor Sportive din Romania (FSSR).

Municipiul București este capitala României, reședința județului Ilfov și, în același timp, cel mai populat oraș al țării, centru industrial și comercial al țării. Populația de 1944367 de locuitori (estimat 1 ianuarie 2009) face ca Bucureștiul să fie al zecelea oraș ca populație din Uniunea Europeană. În fapt, însă, Bucureștiul adună zilnic peste trei milioane de oameni, iar specialiștii prognozează că, în următorii cinci ani, totalul va depăși patru milioane. Prima mențiune a localității apare în anul 1459. În anul 1862 devine capitala României. De atunci suferă schimbări continue, fiind centrul scenei artistice, culturale și mas-media. Între cele două războaie mondiale, arhitectura elegantă și elita bucureșteană i-au adus porecla „Micul Paris”. În prezent, capitala are același nivel administrativ ca și un județ și este împărțită în șase sectoare. Deasupra am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă și actuală ale municipiului București și mai jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură dar și câteva trimiteri poștale ilustrate din București, din vremuri diferite.