Epaminonda's Blog.....: DIMBACH

Mai jos admiri și alte poze reprezentând monumente de cultură

și arhitectură din localitatea austriacă DIMBACH, bundes landul

AUSTRIA SUPERIOARĂ, o vedere generală și câteva vechi

trimiteri poștale ilustrate.

O intrare în localitate

Biserica

Trimiteri poștale

Vedere generală

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O PASTILĂ DE UMOR

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

O POEZIE PROPRIE

___________xxx___________

O MEDALIE, O PLACHETĂ,

O INSIGNĂ ȘI CÂTEVA JETOANE

DIN JUDEȚUL NEAMȚ

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Episcopia Romanului 1408 - 2008

Catedrala "Sfânta Cuvioasa Parascheva"

Stema Episcopiei Romanului - 600 ani

La începutul secolului al XV-lea, la Roman s-a întemeiat o episcopie, deoarece în regiunile de sud ale Moldovei erau numeroase sate şi târguri a căror locuitori, din punct de vedere religios, erau fii ai Bisericii Ortodoxe. Documente istorice moldoveneşti pun în lumină faptul că, la sfârşitul secolului al XIV-lea şi în primii ani ai celui de al XV-lea, existau în Moldova, mai multe mănăstiri: Probota, Bistriţa, Neamţ, Moldoviţa, Homor, Horodnic. Mănăstirile acestea n-au apărut spontan. Fiind atât de multe, nu se poate admite că au fost întemeiate într-un răstimp de câţiva ani. Închegarea statului centralizat al Moldovei, „implica şi organizarea unei ierarhii bisericeşti”; nu se poate admite că Bogdan I (întemeietorul) şi urmaşii săi, n-au avut la curtea lor şi o faţă bisericească mai înaltă, un episcop care să hirotonească preoţi, să sfinţească noile locaşuri de rugăciune şi să împlinească alte îndatoriri bisericeşti. Pentru prima dată, eparhia al cărei scaun se află la Roman este pomenită într-o „carte” domnească din 30 septembrie 1445 de la domnul Ştefan al II-lea, fiul lui Alexandru cel Bun. În acel an, domnul a „...dat Prea Sfinţitului Mitropolit Chir Calist al Romanului un tătar anume Paşca...”. Din „cartea” aceasta reiese limpede că eparhia Romanului exista, de fapt, în anul 1445. Cel dintâi istoric român care a formulat o ipoteză în legătură cu întemeierea episcopiei Romanului este episcopul Melchisedec. Pornind de la „Acta patriarchatus Constantinopolitani”, în care sunt referiri la viaţa şi istoria bisericească a Moldovei de la sfârşitul secolului al XIV-lea, el susţinea că episcopia Romanului fusese întemeiată cu mult timp înainte de Alexandru cel Bun. Regretatul ierarh admitea că Alexandru cel Bun a organizat şi sprijinit, în condiţiile timpului, episcopiile Romanului şi Rădăuţului fixând reşedinţele întâistătătorilor şi, totodată, limitele geografice ale eparhiilor, apoi înzestrându-le cu moşii spre a le asigura mijloacele prin care aceste eparhii îşi puteau îndeplini rosturile. Mergând mai departe, el presupunea că episcopul Meletie, menţionat în corespondenţa patriarhului din Constantinopol alături de episcopul Iosif, ar fi fost arhiepiscopul eparhiei Romanului la sfârşitul secolului al XIV-lea. După Melchisedec s-a formulat altă ipoteză referitoare la întemeierea Episcopiei Romanului plecând de la tradiţia istorică cum şi de la unele fapte cu acoperire documentară şi anume că această episcopie a fost întemeiată de Alexandru cel Bun. Tradiţia este consemnată, pentru întâia oară, în Letopiseţul ţării Moldovei până la Aron Vodă (1359 -1595), cunoscut sub numele de Letopiseţul lui Grigore Ureche, prin fraza : „Mai făcut-a (Alexandru) şi al doilea episcop, după mitropolit, la sfânta mănăstire, în oraş, în Roman, şi i-au dat eparhie o parte din ţinuturi pe sub munte în gios”. Marea majoritate a istoricilor plecând de la această tradiţie şi de la anumite fapte întemeiate documentar, a ajuns la concluzia că episcopia Romanului a fost întemeiată de Alexandru cel Bun. Un motiv deosebit pe care Alexandru l-a avut în vedere la întemeierea unei episcopii pentru regiunile de sud ale Moldovei şi pentru aşezarea scaunului de reşedinţă a întâistătătorului ei în oraşul Roman a fost, de bună seamă, legătura ce o avea cu biserica „Sfânta Vineri”, ctitoria tatălui său, Roman I şi a lui însuşi înmormântând în acest sfânt locaş pe „sfânta răposata maica (sa) cneaghina Anastasia”. Spre a cinsti memoria mamei sale, Alexandru a întemeiat episcopia Romanului ridicând, totodată, biserica din oraş, înălţată de tatăl său şi de el însuşi, la rangul de catedrală episcopală. Alt motiv, care a putut grăbi organizarea Bisericii Ortodoxe din Moldova, pe vremea lui Alexandru cel Bun, prin întemeierea celor două episcopii, a Romanului şi a Rădăuţilor, pare a fi şi tendinţa romano-catolicismului, mai stăruitoare în a doua jumătate a secolului XIV şi la începutul celui de al XV-lea, de a câştiga poziţii şi adepţi în Moldova ortodoxă. Alexandru cel Bun a dat sprijin Bisericii Ortodoxe, spre a fi o instituţie de bază în stat, intervenind pentru aplanarea conflictului cu patriarhia ecumenică şi înzestrând mănăstirile - Bistriţa, Neamţ, Moldoviţa, Probota şi Homor - ca să poată fi, în condiţiile timpului, vetre de cultură. Cu scopul de a preîntâmpina romano-catolicismul, mai precis, de a apăra Ortodoxia, domnul, pe lângă alte măsuri, a luat-o şi pe aceea de a întemeia episcopiile Romanului şi Rădăuţilor. Domnul Moldovei Grigore Ghica, subliniază, în actul cu data noiembrie 7247 (1739), că episcopia Romanului este „mai veche şi mai cinstită decât alte episcopii ale acestei ţări, al doilea scaun după mitropolitul ţării”. Întâietatea de onoare pe care o avea episcopul Romanului faţă de ceilalţi episcopi ai Moldovei decurge canonic, din faptul că acest scaun, ori a fost întemeiat înaintea celui de Rădăuţi, ori dacă ambele au luat naştere în acelaşi timp, cel de la Roman, în viziunea domnului, a mitropolitului şi dreptcredincioşilor, adică a factorilor care au avut de spus un cuvânt în legătură cu necesitatea şi, în cele din urmă, cu întemeierea acestei eparhii, era, fără nici o îndoială, un centru mai important. Sintetizând cele expuse, se cristalizează convingerea că domnul Alexandru cel Bun a luat în considerare necesitatea celor două eparhii, apoi le-a întemeiat, în intervalul 1408-1413, după ce, în ţară, statornicise condiţii de ordine şi stabilitate şi după ce aplanase neînţelegerile cu patriarhia ecumenică. Cum s-a remarcat, Alexandru cel Bun pe drept cuvânt, poate fi considerat organizatorul ierarhiei bisericeşti moldovene.

În data de 13 septembrie 2009, la sărbătoarea Înainteprăznuirii Înălțării Sfintei Cruci, în Catedrala Arhiepiscopală, s-a dat citire Tomosului Patriarhal, prin care s-a arătat hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și s-a făcut cunoscut tuturor clericilor și credincioșilor înălțarea Episcopiei Romanului la rangul de Arhiepiscopie, cu titlul de Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, ridicarea Preasfințitului Părinte Efitmie la demnitatea de Arhiepiscop al Romanului și Bacăului, precum și promovarea Preasfințitului Părinte Ioachim Băcăuanul la rangul de episcop-vicar, cu titlul de Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului (cu autoritate în județul Bacău și o parte a județului Neamț).

Catedrala Arhiepiscopală din Roman este sediul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, un edificiu clasificat ca și monument istoric de interes național format din: Catedrala episcopală „Sf. Paraschiva”, Casa Veniamin Costachi, Palatul episcopal, Turnul clopotniță și Zidul de incintă, având adresa de corespondență Strada Alexandru cel bun, nr.5. Catedrala, având hramul "Cuvioasa Parascheva", a fost ridicată între anii 1542-1550 pe locul unei biserici de piatră ctitorie a lui Petru I Mușat la 1391 și Alexandru cel Bun la 1408. Toate clădirile au fost restaurate între 1994 – 2002, iar între anii 2001-2004 au fost ridicate alte 3 clădiri. Întreaga suprafață a catedralei episcopale măsoară 10,2 ha. Catedrala are un muzeu ce cuprinde carte veche, peste 20 de veșminte vechi, aproape 100 de icoane și tablouri, 10 obiecte de mobilier vechi, o tâmplă, precum și o serie de alte obiecte ce înglobează odoare bisericești, pietre și metal prețios, dar și pietre de mormânt. Biserica are două abside, cu contraforturi simetrice de o parte și de alta a lor, cât și la cele două extremități ale intrării. Pridvorul a fost adăugat ulterior. Zidăria în exterior este prevăzută cu ocnițe și firide. În interior sunt trei încăperi spațioase, între ele sunt două arcuri care despart pronaosul și naosul. În pronaos, boltă moldovenească, de asemenea în naos. Compartimentul intermediar are două calote așezate pe arcuri transversale. Ancadramentele ferestrelor sunt din piatră sculptată. Pridvorul este închis și prevăzut cu trei turnulețe miniaturale.

Placheta - Turnul lui Ștefan cel Mare

Piatra Neamț - România

În centrul istoric al municipiului Piatra Neamț, alături de Biserica Domnească „Sfântul Ioan Domnesc” nume alternativ “Sfântul Ioan Botezătorul”, tronează un turn semeț, ridicat în anul 1499, la un an după biserică. I se spune Turnul lui Ștefan cel Mare (se presupune că a fost înalțat de marele domnitor), sau Turnul Sfântul Ion (că de fapt este turnul clopotniță al Bisercii Sfântul Ioan Botezătorul, ctitorită de același Ștefan cel Mare). Pe la jumătatea secolului al XIX-lea se face supraînălţarea turnului, peste ultimul nivel medieval creându-se o încăpere pentru "păzitorii de foc". Mecanismul primului ceas de mari dimensiuni, al Turnului Clopotniţă a fost adus de la Viena în anul 1861. De-a lungul timpului mecanismul ceasului a fost schimbat de mai multe ori, iar cel existent a fost montat în anul 1920, prin contribuţia unor negustori din zonă. La partea inferioară turnul se prezintă ca o prismă înaltă, cu latura de 5,80 m, de secţiune pătrată până la înălţimea de 7 m (deasupra catului al II-lea), şi care prin ieşirea muchiilor devine octogonală, cu laturile neegale, muchiile prismei pătrate prelungindu-se pe teşituri, pe o înălţime de câţiva metri, cu câte un contrafort, ca la toate turnurile de acest fel - care au servit şi ca loc de refugiu şi apărare împotriva atacurilor vrăjmaşilor. Încăperea de la nivelul solului, boltită cu un semicilindru, este izolată. Turnul lui Stefan cel Mare are o inaltime de 20 de metri. Initial, turnul avea inaltimea de 19 metri, insa in secolul al XIX-lea acestuia i s-a mai adaugat un etaj mic. Construcţia este executată din piatră brută străbătută cu câteva brâie de cărămidă. Muchiile prismei şi contraforţii sunt realizați din piatră făţuită. Pe feţele netede ale blocurilor de pe colţuri se mai păstrează pe alocuri discurile mici de teracotă smălţuită şi colorată care astupă găurile lăsate de cleştii cu care au fost ridicate pietrele pe schelă, îmbogăţind totodată decorul faţadei. Camera clopotelor reţine atenţia prin urmele arcelor de susţinere şi pandantivii de colţ, ceea ce ne duce cu gândul la o boltă semisferică. Astăzi în camera clopotelor se găsesc 4 clopote: cel mare, din secolul al XVII-lea, cu o sonoritate unică, altul din secolul al XIX-lea, iar celelalte două sunt turnate în anul 1979, la Târgu Neamţ, de către meşterul Damian. Decoraţiunile sunt realizate de firidele existente în partea superioară şi de brâurile de cărămidă aparentă care înconjoară turnul la limitele ferestrelor mari şi sub fereastra mică de la primul cat. Pe la jumătatea veacului al XIX-lea se face supraînălţarea turnului, peste ultimul nivel medieval creindu-se o încăpere pentru "păzitorii de foc". Primul ceas din turn se pare că a fost adus de la Viena şi montat în anul 1861. Pe de altă parte se spune că în ocniţa din peretele de est a turnului a existat o tăbliţă care cuprindea date despre construcţia foişorului şi aşezarea ceasului public. Pe tăbliţă apărea următoarea însemnare "Ceasul din acest turn a fost donat de Vasile Miteanu, în memoria moşului său Nicolae Gridov în anul 1890". Unele surse indică faptul că orologiul din Turnul lui Ştefan cel Mare a fost fabricat într-un atelier din Viena, în anul 1888. Mecanismul ceasului a fost schimbat, se pare, de mai multe ori de-a lungul timpului. Cel existent în momentul de faţă în turn, şi care nu mai este cel original, a fost montat în anul 1920, prin contribuţia unor negustori din Neamţ, şi a fost o comandă specială pentru Piatra-Neamţ. Ceasul a funcţionat continuu până la al doilea război mondial. A fost reparat prin anii '60 şi a funcţionat până în anul 1975. Prin 1980 a fost din nou reparat şi a mai funcţionat până în 1989, după care acesta s-a oprit. A fost reparat şi repus în funcţiune în anul 2006. Accesul la primul cat al turnului se facea printr-o scara mobilă (azi, inlocuita cu una metalica), iar de aici, mai sus, pana la camera clopotelor, pe o scara interioara fixa. Turnul este administrat de Complexul Muzeal Judetean. Potrivit autoritatilor locale, turnul va intra in circuitul turistic al orasului, turistii interesati putand vizita interiorul clopotnitei si micul muzeu cu obiecte de arta medievala, organizat in camerele de la nivelele intermediare. Vizitatorii vor avea acces si in balconul din partea superioara a turnului, unde vor putea vedea mecanismul ceasului si al clopotelor.

Jeton - 1 / 2 Roman (Fabrica de zahăr Roman)

Jetoanele sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi pe plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la ședinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată.

Piesa medalistică de mai sus este un jeton emis de Fabrica de zahăr din municipiul Roman, județul Neamț. Fabrica de zahăr din Roman a fost construită între anii 1899 - 1900 de grupul belgian Société Générale de Sucreries et Raffineries en Roumanie. Fabrica producea o multitudine de sortimente, printre care zahăr tos, ambalat în saci de 100 de kilograme, zahăr cubic, zahăr farin și zahăr candel (cristalizat) -extrem de apreciat de copii pe vremea aceea. La un moment dat, prin anii ’30, unul dintre directorii fabricii, un inginer belgian a adus semințe de andivă și i-a învățat pe agricultorii din zonă cum să cultive această plantă. Fabrica era înconjurată de câmpuri întinse acoperite de culturi de andive și de sfeclă de zahăr. Între anii 1930 -1945 fabrica a trecut în stăpânirea unui consorțiu italian, revenind apoi vechilor proprietari, pentru ca la 11 iunie 1948 să fie naționalizată. Din acel moment, deși și-a mai continuat activitatea de producție sub diferite denumiri precum ,,Danubiana” și “Ilie Pintilie'', fabrica de zahăr și-a pierdut din...dulceața de altă dată, care însă a rămas în istorie, nu numai datorită produselor din fabrică, ci și grație unui mod de viață pe care aceasta l-a creat. Încă din 1900, în jurul fabricii a început construcția unui cartier de case ale angajaților fabricii, care în scurt timp s-a transfomat într-o adevărată comunitate și care și-a pus amprenta pe istoria personală a mai multor generații de romașcani. Viața celor care locuiau în cartierul Fabricii de zahăr era inevitabil legată și de activitatea de producție din fabrică. De exemplu, copiii aveau un soi de regulă nescrisă legată de alarma care anunța schimbul de tură, după cum povestește chiar un romașcan, care a trăit acele momente: ,,Fabrica ne dicta ritmul vieţii. Când sirena suna ora 7, era semn că trebuie să facem ochi. Când se suna de ora 3 după amiază, era semnalul că trebuie să lăsăm mingea şi să mergem acasă, fiindcă părinţii noştri veneau de la muncă. Fabrica mai suna şi la ora 11 noaptea, pentru intrarea schimbului III . O mai auzeam, uneori, prin somn, ca un fel de Noapte bună”. Mai mult de atât, Fabrica de zahăr din Roman a avut, pentru o perioadă, și o asociație sportivă cu o echipă de fotbal de Divizia C – “Danubiana”, care în scurt timp a promovat în Divizia B. După naționalizare, însă, sponsorizările au dispărut, iar fotbaliștii au început să plece. Astăzi, Fabrica de zahăr din Roman a rămas doar un martor al faptului că istoria nu e tot timpul la fel de dulce, dar continuă...

Piesa medalistică de mai sus (Gabela – 5 lei) este tot un jeton emis de Epitropia comunității izraelite din municipiul Piatra Neamț. Conform DEX prin epitropie se înțelege un Consiliu de epitropi, o instituție condusă de un consiliu de epitropi, iar epitropul este administratorul unui bun, în special al averii unei biserici. Gabela era taxa plătită de fiecare evreu, în general pentru carnea de vită sau de pasăre tăiată cușer, conform ritualului, dar și pentru o serie de servicii: înmormântări, cununii, locuri de ședere în sinagogi, etc. Sumele astfel colectate de comunitatea izraelită erau utilizate pentru construcția sau întreținerea școlilor, a sinagogii, etc. Se știe că există jetoane ale acestei Epitropii și cu alte valori: 3, 12 și 15 lei și că astfel de jetoane s-au emis și la alte epitropii: Podu Iloaiei, Lugoj, Cluj Napoca și București.

Insigna - Ceahlăul 1919

Ceahlăul este un masiv muntos aparținând de Carpații Orientali, situat pe teritoriul județului Neamț, având cele mai înalte vârfuri: Ocolașu Mare (1907 metri) și Toaca (1904 metri). Se învecinează la nord cu Valea Bistricioarei, la est cu Lacul Izvorul Muntelui, la sud cu Valea Bicazului și la vest cu Văile Jidanului, Bistrelor și Pinticului. La poalele lui, la circa 800 de m altitudine se află stațiunea turistică Durău. Temperatura medie anuală este de 0,7 grade C pe vârful Toaca și 7,2 grade C la poalele muntelui. Valorile maxime sunt înregistrate în luna iulie, când temperatura medie se situează în jurul valorii de 18 grade C, iar valorile minime în ianuarie, când se înregistrează o temperatură medie de -3 grade C. În zonele înalte numărul zilelor de îngheț ajunge la 200, acest fenomen putând apărea chiar și vara. Ceahlăul adăpostește o faună diversă și bogată: 180 de specii de păsări, aprox. 20 de specii de herpetofaună, numeroase specii de mamifere mari și mici, precum și o varietate de insecte. Bogăția floristică a Masivului Ceahlău, vulnerabilitatea ecosistemului montan și frumusețea peisajelor au determinat declararea în acest spațiu muntos a Parcului Național Ceahlău, cu o suprafață de 7742 ha. În cadrul acestuia sunt incluse ca arii naturale protejate: Rezervația "Polița cu Crini" (370 ha), Cascada Duruitoarea (1 ha) și s-a creat o zonă de cercetare științifică, cu o suprafață de 5830 ha, cuprinsă între Complexul Lespezi, Piciorul Șchiop și Scaunele Zeilor - Ocolașul Mare, la sud.

Căprioara preferă zonele împădurite şi cele cu vegetaţie bogată, înaltă (pajişti, tufărişuri) din Europa și Asia Mică. Căprioarele trăiesc solitare sau în grupuri formate din femele şi iezii acestora. Grupurile se formează mai ales în timpul iernii. Coarnele masculilor au de obicei două sau trei vârfuri şi pot ajunge la lungimi de 20-25 cm. Durata de viață a căprioarei în sălbăticie este de aproximativ 10 ani, în captivitate ea trăiește până la 15 ani sau chiar mai mult. Lungimea corpului între variază între 1 şi 1,25 metri, înălţimea la greabăn 66-83 cm, greutate 22-30 kg. Masculii sunt ceva mai mari. Este un animal exclusiv erbivore. Mănâncă aproape orice material vegetal aflat la îndemână (inclusiv ace de conifere, dacă resursele de hrană sunt sărace), dar preferă alimente moi, bogate în surse energetice şi care conţin multă apă. Toamna preferă seminţe şi fructe, cu valoare energetică mare. După o gestație 264-318 zile, femelele dau naştere unui număr de 1-3 iezi (de obicei 2). Aceştia sunt complet neajutoraţi în primele câteva zile şi depind în totalitate de mama lor, dar se dezvoltă rapid – după două săptămâni, dublându-și greutatea.

Piatra Neamț, în limba germană Kreuzburg an der Bistritz, în trecut, Piatra, este municipiul de reședință a județului Neamț, Moldova, România. Situat pe valea Bistriței, în nord-estul României, orașul avea la nivelul anului 2011 o populație de 85055 de locuitori. Primele mențiuni scrise despre Piatra Neamț se întâlnesc în Cronica rusească (cca.1387-1392) sub numele de Kamena (Piatra) - în Lista orașelor valahe de la Dunăre. Orașul primește statutul de târg domnesc doar în anul 1453. Cu timpul, târgul Piatra capătă o mai mare importanță, aceasta și datorită constituirii aici (estimată a fi între 1468 - 1475) a unei Curți Domnești. Sus am postat stema actuală a municipiului Piatra Neamț și mai jos câteva frumoase monumente de cultură și arhitectură ale orașului, din vremuri diferite, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate.

Banca Petrodava

Hotel Continental

Pavilionul Gospodinelor din Parcul Cozla

Cazarma Regimentului 15

Vederi oraș

Salutări

Vedere spre Muntele Petricica

Hotelul "Ceahlăul"

Turnul lui Ștefan cel Mare

Biserica Sfântu Ioan clădită de Ștefan cel Mare

Bulevardul Gării

Vila domnlui D.Corbu

Muzeul de arheologie

Apele Minerale

Gara

Vedere spre Muntele Cozla

Liceul Petru Rareș

Bulevardul Emil Costinescu

Parcul "Cozla"

Bulevardul Chimiei

Bulevardul Bistriței

Strada Elena Cuza

Județul Neamț este situat în provincia istorică românească Moldova, România, la limita dintre Carpații Orientali și Podișul Moldovei. Este cunoscut mai ales pentru frumusețea Masivului Ceahlău și a peisajului în general. Suprafața județului este de 5890 kilometri pătrați iar populația sa numără aproximativ 453000 de locuitori. Principalele cursuri de apă sunt: Siret, Bistrița, Bistricioara, Bicaz, Cracău și Tarcău, iar principalele lacuri sunt: Izvoru Muntelui, Pângărați, Vaduri și Bâtca Doamnei (lacuri de interes hidroenergetic). Ca unități administrative județul Neamț este compus din 2 municipii – Piatra Neamț și Roman, 3 orașe – Târgu Neamț, Bicaz și Roznov precum și 78 de comune. Sus am postat stema actuală și harta județului Neamț iar mai jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din acest județ și câteva trimiteri poștale ilustrate din diferite perioade de timp.