Epaminonda's Blog.....: BRUXELLES

Mai jos admiri și alte poze reprezentând monumente de cultură

și arhitectură din capitală belgiană BRUXELLES, regiunea

BRUXELLES și trimiteri poștale ilustrate din vremuri diferite,

precum și o insignă, un jeton, o monedă și o medalie locale.

Primăria

Statuia lui John Cockerill

Statuia lui Albert I

Teatrul regal flamand

Teatrul Bozar

Teatrul Parc

Teatrul Național

Teatrul regal de Monnaie

Teatrul de vodevil

Bazilica Inima sacră

Biserica Saints Michel et Gudule

Colegiul Saint Michel

Atomium

Biserica Trinității

Cafeneaua Fort Jaco

Strada Louise

Palatul de Justiție

Gara de Nord

Gara de Sud

Sinagoga

Hotel Metropole - Piața Brouckere

Hotel Marivaux

Hotel Plaza

Hotelul Indigo

Grădina botanică

Hotelul Monnaies

Hotel Meininger

Piața Regalității și Strada Stephnie

Gara Schaerbeck

Strada Regală

Aeroportul

Lăptăria flamandă

Piața mare

Piața Brouchere

Pavilionul și Grădina colonială

Stadionul național

Arcades du Cinquantenaire

Bulevardul Auspach

Trimiteri poștale

Insignă locală

Monedă locală

Medalie locală

Jeton local

xxx

UN CATREN PROPRIU

O POEZIE PROPRIE

O PASTILĂ DE UMOR

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

_______xxx_______

O PLACHETĂ,

CÂTEVA MEDALII

ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Concursul de creație tehnico-științifică "Start spre viitor"
Prieten al revistei "Luminița"

Organizația Pionierilor a fost o organizație comunistă a copiilor români de vârstă școlară (8-14 ani). Era precedată de apartenența la organizația Şoimii Patriei și succedată de apartenența la Uniunea Tineretului Comunist. La sfârșitul celui de al doilea război mondial ia naștere organizația „Pionierii României”, pentru care a fost creată în 1945 revista „Înainte”.

Doi ani mai târziu, în 1947, pionierii au fost încadrați în UAER - Uniunea asociațiilor de elevi din România. Pe 30 aprilie 1949, într-o ședință festivă la care a participat toată conducerea de partid și stat, 500 de copii au rostit, în incinta Teatrului Giuleşti (pe atunci Palatul cultural Gheorghe Gheorghiu-Dej), angajamentul de pionier. În perioada 1949-1966 mișcarea pionierească a fost subordonată Uniunii Tineretului Comunist.Mai jos e reprezentată o revistă Star spre viitor a pionierilor și șoimilor patriei, editată de Consiliul Național al Organizației Pionierilor.

C.C. al P.C.R. va adopta, la plenara din aprilie 1966, hotărârea: „Cu privire la îmbunătățirea activității Organizației Pionierilor”, prin care se stabilea ca aceasta să aibă organe de conducere proprii (consilii pionierești la diferite nivele, în frunte cu Consiliul Național al organizației). În luna noiembrie a aceluiași an, a avut loc prima conferință națională a Organizației Pionierilor, la care au fost adoptate principalele documente statutare: „Statutul unităților și detașamentelor de pionieri din Republica Socialistă România” și „Regulamentul Consiliilor Organizației Pionierilor din Republica Socialistă România”. În 1984, la aniversarea a 35 de la crearea organizației, aceasta avea 2695000 membri. În Statutul Organizației Pionierilor din Republica Socialistă România era foarte clar stipulat faptul că este o organizație revoluționară de masă a copiilor, uniunea tuturor detașamentelor și unităților de pionieri din Republica Socialistă România, care îi ajută pe pionieri să cunoască și să înțeleagă politica Partidului Comunist Român, îi mobilizează să participe, după puterile lor, la înfăptuirea acesteia. "Organizația Pionierilor educă școlarii în spiritul patriotismului socialist, al dragostei și devotamentului nemărginit față de poporul nostru, față de Republica Socialistă România, față de Partidul Comunist Român, ajută pe toți copiii să cunoască tradițiile și trecutul glorios de luptă ale poporului și ale clasei muncitoare pentru eliberare națională și socială, să îndrăgească frumusețile și bogățiile țării, le cultivă mândria patriotică pentru realizările obținute în construcția socialismului." Intrarea în cadrul organizației se făcea într-un cadru festiv, prin rostirea următorului angajament: „Eu, ...(numele si prenumele), intrând în rândurile Organizației Pionierilor, mă angajez să-mi iubesc patria, să învăț bine, să fiu harnic și disciplinat, să cinstesc cravata roșie cu tricolor." Imnul (neoficial al) organizației era "Am cravata mea, sunt pionier". În orașele mari s-au constituit case ale pionierilor. La București Palatul Cotroceni a fost Palat al Pionierilor în perioada 1949-1976, iar în 1985 a fost inaugurată noua clădire a Palatului Pionierilor (astazi Palatul naţional al copiilor). Organizația Pionierilor acorda distincții individuale și colective. Cele individuale erau: tresele, titlurile „Pionier de frunte”, „Cutezătorul”, „Pionier fruntaș în munca patriotică”, „Meritul pionieresc” și insigne pe genuri de activitate. Cele colective constau în diplome cum ar fi: „Unitate fruntașă”, „Detașament fruntaș” și „Grupă fruntașă”.

Deasupra am postat uniforma, ecusonul, cravata, centura, eghileții și drapelele Organizației de pionieri. Primii care au avut ideea inregimentarii ideologice a copiilor si chiar au pus-o in practica au fost fascistii italieni. In "Noua Roma" anuntata de Mussolini dupa preluarea puterii in Italia la 22 octombrie 1922, baietii au fost inregimentati pe categorii de vârsta in patru organizatii fasciste, toti fiind purtatori de uniforme si insigne si trebuind sa se supuna unor ritualuri specific militare: "Fiii lupului" pentru baieteii de la patru la opt ani, "Ballila" pentru cei intre opt si 14 ani, "Avantguardisti" pentru adolecentii intre 14 si 18 ani si, in fine, "Giovanni Fascisti" pentru tinerii peste 18 ani, inainte de a deveni membrii ai partidului fascist italian. Cei ce si-au trait copilaria si adolescenta in anii comunismului vor recunoaste cu usurinta cum "Fiii Lupului" au devenit "Soimii Patriei", "Ballila" s-au numit "Pionieri", iar "Avantguardisti" si "Giovanni Fascisti" au fost sursa de inspiratie a viitorilor utecisti, care, spre deosebire de modelul fascist italian, nu au avut o uniforma proprie.

Orice clasa forma un detasament de pionieri, la fel cum orice scoala generala forma o unitate de pionieri, iar structurile se esalonau ierarhic pâna sus, in umbra "conducerii superioare" a partidului comunist. Desigur, nu doar comunistii români au preluat si amplificat modelul fascist de indoctrinare a tinerilor: nazistii au creat mult mai celebra organizatie "Hitlerjugend", care a dat jertfe perfect fanatizate chiar si pe ruinele fumegânde ale Berlinului, iar sovieticii au dat fenomenului inrolarilor comsomoliste o dimensiune de masa si un caracter obligatoriu. In România comunista, a nu fi mai intâi pionier ("Soimii patriei" au aparut ulterior) si apoi membru al UTC echivala cu o cvasiexcludere de facto din comunitatea scolara, cu povara unui paria, stigmatizat pentru intreaga cariera viitoare. Sigur, era ceva foarte, extrem de grav in privinta respectivului daca nu era membru sau, si mai rau, fusese exclus din rândul pionierilor sau al utecistilor, deoarece chestia asta ramânea definitiv "la dosarul" nefericitului. Uniforma de pionier, cu toate accesoriile si eghiletii specifici diferitelor functii ierarhice de "conducere" (comandant de detasament, comandant de unitate etc.), ceremoniile ritualice cu trompete si formule de raport, juramintele de credinta si angajamentele urlate in public, defilarile si serbarile in fata parintilor, taberele de vara cu regim preferential si program special, muncile patriotice prestate ostentativ au fost ingredientele menite sa transpuna in viata retetele leniniste de "spalare a creierului". In conditiile in care orice alternativa era interzisa in epoca, sistemul a functionat cateva decenii bune, dar, contrar tezelor leniniste, doar pe moment: liderii politici actuali ai fostelor tari cu regim comunist au fost inevitabil pionieri, utecisti si majoritatea chiar membri ai partidului comunist. (Sursa Net – Calin Hentea).

Concursul de creație tehnico-științifică “Start spre viitor” era finalizarea activității desfășurate în cadrul cercurilor tehnico-aplicative din școli și case ale pionierilor și șoimilor patriei. Organizat de Consiliul Național al Organizației Pionierilor împreună cu redacțiile revistelor pentru copii, acest concurs stimula participarea pionierilor și școlarilor din clasele II-VIII la activitatea de creație științifică din cadrul Festivalului Național “Cântarea României”. În desfășurarea concursului se distingeau mai multe etape:

Etapa de masă – 01 octombrie – 30 mai
Etapa pe localitate – 1 – 15 iunie
Etapa județeană – 15 – 30 iunie
Etapa republicană – luna iulie

Înscrierea pionierilor și școlarilor la etapele pe comună, oraș, municipiu (sector) a concursului de creație tehnico-științifică “Star spre viitor” se făcea anual, în cursul lunii octombrie, pe baza brevetului de participare publicat în revistele “Cutezătorii”, “Start spre viitor” și „Jobarat”. Brevetul completat se înainta până la data de 30 noiembrie anul respectiv, Consiliului Organizației Pionierilor ierarhic superior.

Luminița a fost o revistă destinată școlarilor mici, fondată în anul 1953 și publicată la București, de-a lungul perioadei comuniste din țara noastră. A fost urmașa revistei „Pogonici”, care apăruse între anii 1949 și 1953. Revista era editată de Comitetul Central al Uniunii Tineretului Muncitor (ulterior Uniunea Tineretului Comunist). Această revistă avea în grijă publicarea periodicului pentru preșcolari “Arici-Pogonici”. Și această revistă făcea parte din arsenalul vast al propagandei comuniste de “realizarea a omului nou, constructor conștient și devotat al societății socialiste multilateral dezvoltate” – de la vârste cât mai mici.

Placheta Regele Carol II

Liga apărării contra atacurilor aeriene

Carol al II-lea, Rege al României, Principe de Hohenzollern -Sigmaringen (născut 15 octombrie 1893 şi decedat la 4 aprilie 1953) a fost rege al României între 8 iunie 1930 şi 6 septembrie 1940, când a trecut prerogativele sale regale în favoarea fiului său Mihai. Cunoscut şi sub numele de Carol Caraiman, nume ales de tatăl său Ferdinand şi folosit de Carol după ce a fost dezmoştenit şi radiat din Casa Regală a României (între 1925 şi 1930) în urma renunţării lui Carol la calitatea de Prinţ Moştenitor. Carol este fiul cel mare al regelui Ferdinand al României şi al soţiei sale, regina Maria.

Set 2 ordine naționale - Steaua României

Ordinul naţional "Steaua României" este cel mai vechi ordin naţional, a fost creat în 1864, în timpul domniei lui Cuza şi a fost acordat în acea perioadă într-un număr redus. După proclamarea independenţei naţionale, Carol I înfiinţează acest ordin prin legea votată în 10 mai 1877. Au fost stabilite 5 grade pentru acest ordin: cavaleri, ofiţeri, comandanţi (comandori), mari ofiţeri, mari cruci. Ordinul Steaua României este cea mai înaltă distincţie oferită de statul român. În 1863 reluând discuţiile pentru înfiinţarea unei distincţii româneşti, domnitorul Cuza contactează renumita casă de bijuterii Kretly din Paris.. Aceasta va prezenta domnitorului un model de distincţie ce va fi aprobat şi comandat în 1000 de bucăţi. Denumirea originală, propusă de domnitor era "Ordinul Unirii" iar cele două cifre încrustate, "5" și "24", simbolizau dubla alegere a domnitorului. Deasemenea pe decoraţie era încrustată şi deviza: "Genere et cordres fratres" (Fraţi prin origini şi simţiri). Însă cum cadrul legal nu permitea instituirea ordinului, domnitorul Cuza s-a limitat la a oferi decoraţia doar câtorva prieteni apropiaţi. Pe fundalul izbucnirii conflictului cu Imperiul Otoman, discuţiile pentru înfinţarea unui ordin naţional se redeschid. Sub guvernarea lui Ion C. Brătianu se decide instituirea legală a distincţiei în forma ei de bază operându-se modificări doar la cifra domnească (schimbată acum cu cea a lui Carol I şi la dictonul ce nu mai corespundea momentului istoric, noua deviză fiind: "In fide salus" (În credinţă e salvarea). A fost aprobată şi noua denumire a ordinului care, la propunerea lui Mihail Kogălniceanu, a devenit "Steaua României".

Insigna - G.F. - Garda financiară - România

Garda Financiară a fost o autoritate publică de control, subordonată Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), ce a avut ca atribuții controlul în domeniul financiar, economic, vamal în vederea prevenirii și sancționării, conform legislației în vigoare, a actelor de evaziune și fraudă fiscală. Instituția a fost condusă de un funcționar public, având funcția de comisar general, acesta fiind numit de către ministrul finanțelor publice. Garda Financiară putea constata acte și fapte care au avut ca efect evaziunea și frauda fiscală, stabilind implicațiile fiscale ale acestora și dispunând, în condițiile Codului de Procedură Fiscală, luarea măsurilor asiguratorii - impunerea sechestrului - ori de câte ori există pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire, să-și ascundă ori să-și risipească averea. De asemenea, comisarii Gărzii Financiare puteau efectua, în exercitarea controlului operativ și inopinat, monitorizări și verificări necesare prevenirii, descoperirii și combaterii faptelor de evaziune fiscală. Din ianuarie 2010, Garda Financiară a dobândit noi competențe, în principal de a încheia acte de control pentru stabilirea stării de fapt fiscale și constatarea împrejurărilor în săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală în domeniul financiar-fiscal. Garda Financiară avea în structură: Comisariatul General, Secțiile județene și Secția Municipiului București. Garda Financiară a raportat la sfârșitul anului 2009 o contribuție de peste 2240 milioane lei către bugetul de stat, bani provenind din recuperarea arieratelor raportate de operatorii economici privind obligațiile neachitate la termenele legale. Prin OUG nr. 74/2013, Garda Financiară a fost desființată și s-a înființat „Direcția Generală Antifraudă Fiscală” (DGAF).

Aurel Vlaicu 1882 - 1913

17 iunie 1910 - 17 iunie 2010

O sută de ani de zbor în armata României

Aurel Vlaicu (născut la data de 19 noiembrie 1882 în localitatea Binţinţi, lângă Orăştie, judeţul Hunedoara şi decedat la data de 13 septembrie 1913 în localitatea Băneşti, lângă Câmpina) a fost un inginer român, inventator şi pionier al aviaţiei române şi mondiale. În cinstea lui, comuna Binţinţi se numeşte astăzi Aurel Vlaicu. A terminat Colegiul Reformat al Liceului Calvin din Orăştie, care din 1919 încoace a fost numit „Liceul Aurel Vlaicu”, luându-şi bacalaureatul la Sibiu în 1902. Şi-a continuat studiile inginereşti la Universitatea din Budapesta şi la Ludwig Maximilians Universitat din Munchen, Germania, obţinând diploma de inginer în 1907. După aceea a lucrat ca inginer la uzinele Opel din Russelsheim. În 1908 se întoarce la Binţinţi unde construieşte un planor cu care efectuează un număr de zboruri în 1909. În toamna lui 1909 se mută în Bucureşti şi începe construcţia primului său avion, Vlaicu I, la Arsenalul Armatei. Avionul zboară fără modificări (lucru unic pentru începuturile aviaţiei mondiale) în iunie 1910. În anul 1911 construieşte un al doilea avion, Vlaicu II, cu care în 1912 a câştigat cinci premii memorabile (1 premiu I si 4 premii II) la mitingul aerian de la Aspern, Austria. La 13 septembrie 1913, în timpul unei încercări de a traversa Munţii Carpaţi, cu avionul său Vlaicu II, s-a prăbuşit în apropiere de Câmpina, se pare din cauza unui atac de cord. Curajos, sfidător chiar, modest, ambițios, visător, talentat, patriot, recunoscător și, mai presus de toate, creativ. Cel care a efectuat primul zbor de pe teritoriul României, cu un aparat mai greu decât aerul, era la înălțimea tuturor epitetelor enumerate. De mic copil a avut o fire temperamentală și curioasă, fire care i-a adus necazuri încă din liceu. În anul 1902 își ia bacalaureatul la Liceul de Stat din Sibiu, după care urmează două trimestre la Facultatea de Mecanică a Școlii Politehnice din Budapesta. Se înrolează ca voluntar la marină, făcând serviciul militar în Croația. Își obține diploma de inginer după ce termină cursurile prestigioasei Ludwig-Maximilians-Universitet din Munchen. Imediat după absolvire, lucrează pentru o scurtă perioadă de timp ca inginer pentru celebra Fabrică de Automobile Opel. Cu toate acestea, Aurel Vlaicu nu era deloc mulțumit.

____________ooOoo____________

PERSONALITĂȚI CULTURALE

PE BANCNOTELE LUMII