Epaminonda's Blog.....: DURBAN-CORBIERES * FRANȚA

Mai jos admiri și alte poze reprezentând monumente de cultură și

arhitectură din localitatea franceză DURBAN-CORBIERES,

departamentul AUDE, regiunea LANGUEDOC-ROUSILLON,

din vremuri diferite, câteva vederi generale și vechi trimiteri

poștale ilustrate

Castelul

Strada Gării

Centrul

Trimiteri poștale

Vederi generale

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

DIN INTELIGENȚA

POPOARELOR LUMII

O POEZIE UMORISTICĂ

PROPRIE

O PASTILĂ DE UMOR

_______xxx_______

CÂTEVA MEDALII

ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Giosue Carducci - 125 de ani de la naștere 1835 - 1907

Giosuè Carducci a fost un scriitor italian (poet, prozator și eseist), care s-a născut la data de 27 iulie 1835 și a decedat la data de 16 februarie 1917. În semn de apreciere pe opera sa, în anul 1906 a fost distins cu Premiul Nobel pentru Literatură. Iată motivația juriului: "nu numai luând în considerație adânca lui cunoaștere și cercetările critice dar, înainte de orice, ca omagiu pentru energia creatoare, prospețimea stilului și forța lirică tipice capodoperelor sale poetice". A studiat la Florența și Pisa, a predat literatură italiană la Universitatea din Bologna (1860 - 1904).Interesat de viața politică a Italiei, se manifestă ca anti-regalist și partizan al înnoirilor pentru ca, spre sfârșitul vieții, să vadă în monarhie o posibilitate fericită de împlinire a unității naționale. Printre operele importante ale lui Carducci se numără: Odi barbare (Ode barbare), Rime e ritmi (Rime și ritmuri), Nuove poesie (Poezie nouă) și Rime nuove (Versuri noi).Printre celelalte opere publicate ale lui Carducci, se numără monografii și eseuri, precum și alte lucrări în proză despre literatura italiană. Deși reputația lui se datorează poeziei, opera sa poetică are numai patru volume.

Fagul - Fagus sylvatica

Fauna și flora României - 2020

Produsul medalistic de mai sus s-a realizat în anul 2020 la Monetăria națională a statului român și este dedicat Fagului. Caracteristicile tehnice ale medaliei sunt următoarele: seria – fauna și flora României, metal (compoziție) – argint, puritatea – 99,9%, greutatea – 16,5 grame, forma – rotundă, diametrul – 30 milimetri, calitatea – proof, tirajul – 100 exemplare și prețul unitar de achiziție fără TVA – 199 lei.

Fagul (Fagus sylvatica) este un arbore cu frunze căzătoare, monoic (adică are atât flori bărbătești cât și flori femeiești pe aceeași plantă), cu tulpina dreaptă și scoarța netedă și cenușie. Poate ajunge până la 40 de metri înălțime și la un diametru de doi metri. Fagul are o durată de viață de la 150 la 200 de ani, deși uneori trăiește până la 300 de ani. Este cea mai răspândită specie de arbore din România (31 % din fondul forestier) și formează păduri pure sau în amestec cu gorunul, carpenul, molidul. În prezent, peste o treime din făgetele europene sunt localizate în regiunea biogeografică a Munţilor Carpaţi (cca. 6900000 ha), din care peste 2100000 ha se regăsesc pe teritoriul României, ceea ce face ca ţara noastră să deţină cea mai întinsă suprafaţă acoperită de făgete, peste 10% din totalul făgetelor europene. Prin desemnarea unor eşantioane reprezentative ale făgetelor din Carpaţii României ca situri ale Patrimoniului Mondial, ţara noastră va avea un al doilea obiectiv natural pe lista reprezentativă a Patrimoniului Mondial, alături de Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, demostrând astfel excepţionala valoare a patrimoniului natural din spaţiul carpatic românesc. Utilitățile fagului sunt:

Jirul, fructul fagului, a fost utilizat încă din vechime pentru un anumit untdelemn dar și pentru hrana porcilor (este foarte apreciat și de mistreți)
Coaja fagului este folosită ca febrifug și tonic amar, fiind unul dintre echivalenții europeni ai chininei, alături de scoarța de salcie
Gudronul de fag se folosește în unele boli de piele, precum și la vindecarea afecțiunilor respiratorii sau la ameliorarea simptomelor acestora.
Lemnul de fag a fost și este mult apreciat. Ca lemn de foc el are o calitate deosebită, arzând cu fum puțin și la o temperatură destul de ridicată, fiind folosit în trecut în cuptoarele industriale, de pildă la producerea sticlei sau fierului. El a rămas mult apreciat atât în industria construcțiilor cât și în cea a mobilei, datorită rezistenței sale, fineții fibrelor și culorii plăcute.

Marcă - O.R.A.C.A. - BO 2200

Presupun că inscripția “ORACA” este prescurtarea de la “Oficiul Regional de Achiziții și Colectare a Animalelor”, iar litere “BO” sunt prescurtarea de la “bovină). Este posibil ca acest produs să fie o marcă de inventar. “O.R.A.C.A.” a fost urmașa “O.R.A.C.I.A.” – Oficiul Regional pentru Achiziționarea, Colectarea și Îngrășarea Animalelor, care s-a desființat în anul 1952. Acesta a fost transformat în “ORACA”, organism care avea misiunea să asigure materia primă pentru I.R.I.C. (Întreprinderea Regională de Industrializare a Cărnii). În anul 1959 ORACA își încetează activitatea, comasându-se cu I.R.I.C. într-o singură întreprindere de stat sub denumirea celei din urmă.

Poza de deasupra reprezintă un tablou realizat în anul 1957 și intitulat chiar așa: “Contractări la O.R.A.C.A.” în care sunt reprezentați câțiva țărani ce își predau vitele la ORACA pentru niște sume infime de bani. Opera reală poate fi admirată la Muzeul Național de Artă al României – București.

Insigna - Aviația utilitară - 7000 ore zbor

S.C. Aviaţia utilitară Bucureşti S.A. a fost înfiinţată în anul 1964 ca întreprindere de stat, în subordinea Ministerului Transporturilor. Anterior, Aviaţia Utilitară a funcţionat ca detaşament al Companiei TAROM, având în componenţă un sector AVIASAN, care utilizează elicoptere şi avioane uşoare pentru transportat bolnavi, nou-născuţi cu probleme deosebite, sânge sau subproduse sanguine, organe, ţesuturi sau pacienţi în vederea transplantului, personal specializat medical, aparatură medicală sau medicamente. Ca un exemplu al activităţii AVIASAN, considerată în anii 1975-1980 ca fiind una dintre cele mai dezvoltate unităţi de transport aerian medical din estul Europei, stau mărturie următoarele cifre: 110.000 ore de zbor; 52.000 curse sanitare; 45.000 grav bolnavi şi accidentaţi transportaţi; 60.000 kg sânge conservat; 25.000 kg medicamente transportate; peste 1.500 medici şi personal medical transportaţi pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă. În decursul anilor, Aviaţia Utilitară a executat misiuni de zbor pe întreg teritoriul României prestând, pe lângă serviciile de ambulanţă aeriană amintite, servicii de transport marfă şi pasageri, tratamente aviochimice, misiuni de aerofotogrametrie, reclamă aeriană şi filmări, zboruri de cautare-salvare, stingere de incendii, ajungând la sfârşitul anilor ’80, la 60 - 65000 ore de zbor anual. După 1990, ca urmare a Legii Privatizării, întreprinderea a trecut în administrarea Fondului Proprietăţii de Stat, care a decis în 1998 divizarea societăţii în 5 părţi. În urma divizării, S.C. Aviaţia utilitară Bucureşti S.A., executând toată gama de prestări servicii, întreţinere tehnică şi reparaţii, pe care o executa vechea societate, cuprinde şi aerobazele teritoriale Piteşti şi Braşov.

Insigna - C.T.A. (Cercul tehnico aplicativ biatlon)

Cercurile tehnico aplicative (C.T.A.) au fost forme de pregătire specială în cadrul formațiunilor de pregătire militară a tineretului pentru apărarea patriei (P.T.A.P.). Pentru a înțelege contextul apariției formațiunilor PTAP să nu uităm că, urmare a creării NATO (1949), la 14 mai 1955, din inițiativa Uniunii Sovietice, apare al doilea bloc militar (Pactul de la Varșovia, semnat de toate statele comuniste) în scopul apărării colective împotriva unei agresiuni externe. Cu toate acestea, la data de 20 august 1968 o forță militară a Pactului de la Varșovia (formată din 23 divizii sovietice și 6 din partea altor țări comuniste) invadează Cehoslovacia pentru a înăbuși mișcarea reformatoare de acolo. E de reținut că România nu a participat la această acțiune, supărând rău de tot “prietenul de la răsărit”. O invazie asemănătoare celei din Cehoslovacia era iminentă și în România. La data de 15 noiembrie 1968 în România s-a adoptat Legea nr. 33 care a instituit pregătirea tineretului pentru apărarea patriei. Conducerea acestei pregătiri a fost încredințată UTC-ului, sprijinit de mai multe structuri administrative, militare și civile. Toți băieții și fetele cu vârste incluse între 18 – 20 ani erau incluși în formațiunile de PTAP. Pregătirea consta în pregătire militară generală, cunoașterea armelor de nimicire în masă și a modului de protecție împotriva lor, apărare locală antiaeriană, pregătire sanitară și de prim ajutor precum și pregătire de specialitate, în cadrul cercurilor tehnico-aplicative de pe lângă unitățile militare. Tinerii purtau pe timpul pregătirii o uniformă albastră asemănătoare cu cea a gărzilor patriotice (dar care era kaki) iar manualele după care se pregăteau erau asigurate de către Ministerul Apărării Naționale. Adeseori se organizau tabere și concursuri pe tematici specifice. Pentru stimularea tinerilor participanți la pregătire se acordau diplome, medalii, insigne și alte stimulente.

Practicarea schiului și a tirului erau aptitudini foarte bune pentru viitorul apărător al patriei. Și astfel s-au înființat Cercuri tehnico aplicative unde se făcea schi și tir. Disciplina sportivă care înglobează aceste două sporturi se numește biatlon. Biatlonul (bi = doi și athlon = concurs) este un termen care desemnează un eveniment sportiv format din două probe. De obicei, termenul se referă la un sport de iarnă în care se combină stilul liber al schiului fond cu tirul. Sportivii parcurg circuite de lungimi diferite între care se intercalează câte o sesiune de tragere amenajată într-un spațiu special, fiecare sesiune având cinci ținte de atins. Departajarea concurenților se face astfel: din timpul obținut la traseu se scade un număr de secunde pentru fiecare țintă nelovită și astfel rezultă timpul realizat de către fiecare concurent.

__________xxx_________

PERSONALITĂȚI CULTURALE

PE BANCNOTELE LUMII