Epaminonda's Blog.....: TABLETA CU ȘTIRI NECONVENȚIONALE

DAN IOSIF – P.S.D.:

“Când democrația taie
picioarele scaunului
pe care stau eu,
nu mai e democrație
ci dictatură”.

NICOLAE VĂCĂROIU – P.S.D.:

“Noi am stabilit o
taxă modică:15000 lei.
Ce înseamnă 15000 lei
când pleci la Paris? Nimic.”

ADRIAN NĂSTASE – P.S.D.:

“Primul rezultat notabil
al acestor doi ani
este acela că

încă mai guvernăm”.

xxx

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINȚAȘ

O EPIGRAMĂ PROPRIE

DE LUAT AMINTE

UN DUEL EPIGRAMATIC

________xxx_________

CÂTEVA MEDALII ȘI

O INSIGNĂ ROMÂNEASCĂ

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Societatea centrală de arhitecți - fondată 27 mai 1843

Lui Ion Mincu, elev al Școlii naționale de arte frumoase

Premiul fondat de societate 1883 - "Frumosul, adevărul și utilul"

Produsul medalistic de mai sus s-a realizat în Franța la comanda Societății centrale a arhitecților și s-a conferit românului Ion Mincu, care a urmat cursurile Școlii de Arte Frumoase din Paris. Pe aversul medaliei între două cercuri concentrice este aplicată inscripția: “SOCIETE • CENTRALE • DES • ARCHITECTES * FONDEE • LE • 27 • MAI • 1843* (Societatea centrală a arhitecților – fondată 27 mai 1843). În centrul aversului se prezintă: un soare cu opt raze (la partea de sus) și o floare și o ramură de laur (la partea de jos). Între aceste ornamente grafice este aplicată o inscripție pe șapte rânduri:”A JEAN MINCOU ELEVE DE L’ECOLE NATIONALE DES BEAUX ARTS * PRIX FONDE PAR LA SOCIETE MDCCCLXXXIII” (Lui Ion Mincu elev al școlii naționale de arte frumoase - Premiu fondat de societate - 1883). Pe revers este redată o alegorie ce o prezintă pe Arhitectura, şezând pe un tron lângă o masă pe care este un opaiţ. Ea ține în mâna stângă un compas şi în mâna dreaptă un platou pe care stau trei Muze ce ţin în mâini diferite unelte de zidărie. Sub tron se află un echer şi o mistrie. În faţa tronului este un ram înflorit răsucit iar în spate un ram/grupaj de spic şi fructe. La partea de jos se distinge inscripția: ”*LE * BEAU * LE * VRAI • L’UTILE ... (frumosul, adevărul, utilul). Medalia este confecționată din argint, are forma rotundă, cu diametrul de 68 milimetri și greutatea de 151,15 grame.

Ion Mincu s-a născut în anul 1852 la Focşani şi a urmat liceul Matei Basarab din București. Tot în capitală a absolvit şi Şcoala de Poduri şi Şosele, în anul 1877, plecând la Paris cu o bursă de stat. Acolo a urmat Şcoala de Arte Frumoase, primind diferite premii și medalii. Printre medaliile obţinute în Franţa se numără și Premiul Societăţii Centrale a Arhitecţilor. În 1883 obţine călătorii în Spania, Grecia, Italia, iar la revenirea în ţară, cu gust deosebit pentru arhitectură, începe să studieze vechile principii de compoziţie şi ornamentică românească. După aproape o jumătate de veac pune bazele unui curent care avea la bază un stil propriu naţional. A înfiinţat şi condus Societatea Arhitecţilor Români. În anul 1894 a fost numit profesor la Şcoala de Arhitectură creând un stil românesc. Este cel mai renumit reprezentant al stilului naţional în arhitectura românească. A fost ales deputat în anul 1895. Enumăr aici cîteva dintre lucrările sale din România: Palatul de Justiţie, Casele Monteoru şi Vernescu, Şcoala Centrală, Bufetul de la Şosea, Casa Lahovary, toate din București, Casa Petrașcu și Vila Robescu în Sinaia, Palatul Băncii Comerciale din Craiova, Palatul Administrativ din Galaţi, etc. Mincu a murit la 6 decembrie 1912, în București.

Bicentenarul nașterii mitropolitului Andrei Șaguna 1809 - 1873

Th.& R.G. Zamfirescu

Andrei Şaguna a fost un prelat și om politic român, care s-a născut la Miskolc, dincolo de Tisa, în Ungaria în anul 1808 și a decedat la Sibiu în anul 1873. Părinţii săi erau aromâni din Grabova, de lângă Moscopolie (Albania). Începând din 1864 a fost mitropolit al românilor ortodocşi din Ungaria şi Transilvania. A fost unul dintre preşedinţii Adunării Naţionale de la Blaj din 3-15 mai 1848 şi conducătorul delegaţiei care a susţinut la Viena, în faţa împăratului, drepturile românilor din Transilvania (Petiţiunea naţională). A contribuit mult la dezvoltarea presei şi învăţămîntului în limba română. În 1850 a instalat imprimeria diocezană de la Sibiu, care funcţionează şi astăzi.A fost primul preşedinte al asociației ASTRA (Asociaţiunea transilvană pentru literatura română şi cultura poporului român, înfiinţată în 1861 la Sibiu împreună cu Timotei Cipariu, George Bariţiu şi alţi fruntaşi ai transilvănenilor). În 1871 a fost ales membru de onoare al Academiei Române. Pe plan bisericesc, a luptat pentru emanciparea bisericii ortodoxe române din Transilvania de sub autoritatea bisericii sârbeşti. Vicar în 1846, episcop în 1848, a reuşit să restaureze vechea Mitropolie a Transilvaniei, în 1864, cu scaunul mitropolitan la Sibiu. A reorganizat Institutul teologic-pedagogic de la Sibiu (fondat în 1811). A acordat o atenţie deosebită şcolilor elementare „confesionale", peste 2700 în Transilvania şi în Banat. În urma hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 21 iulie 2011, Şaguna a fost trecut în rândul sfinţilor. Slujba de canonizare a sfântului ierarh Andrei Şaguna a avut loc pe 29 octombrie 2011 la catedrala mitropolitană din Sibiu. Sfântul este pomenit anual pe data de 30 octombrie.

Federația română de călărie

Concursul național obstacole

Cupa F.R.C. (Federației române de ciclism)

Termenul generic HIPÍSM (călărie) este denumirea generică dată întregii activități legate de folosirea calului în întrecerea sportivă, indiferent de profilul ei. Cuprinde probe sportive de dresaj, concursuri hipice (ex. trecerea peste obstacole), triatlon (călărie de manej, probe de câmp, obstacole), curse de cai, curse pe terenuri accidentate, alegări de viteză etc. Prima cursă de sărituri peste obstacole a avut loc în Irlanda, în anul 1859. De atunci și până în prezent, acest sport a devenit preferatul oamenilor bogaţi din întreaga lume. Pe mapamond sunt peste un milion de practicanți, cei mai mulţi dintre ei în SUA, Marea Britanie, Germania, Franţa, Olanda şi Italia. Este o competiţie a elitelor. Un armăsar campion poate să valoreze şi un milion de euro, cât un automobil Ferrari.

Federatia Ecvestra Romana (prescurtat FER) a luat fiinta in 12.12.1930, fiind al-XXI-lea membru al Federatiei Ecvestre Internationale (FEI), la care a aderat in acelasi an. Hipismul românesc odată mergea în galop, azi abia mai face câţiva paşi. România nu mai are niciun călăreț în top 500, iar caii sunt evaluați, nu după trap sau sărituri, ci după cât de bine trag la căruță. În timp ce un antrenor de origine română, Monica Teodorescu, conduce lotul olimpic al Germaniei, Federaţia Ecvestră Română a găsit repede scuza: nu mai sunt bani.Timp de zeci de ani, hipiștii români au adus faimă țării la probele de sărituri peste obstacole din străinătate. Astăzi se luptă să iasă din anonimat și fac eforturi să revină în elita mondială. Puţină lume ştie că acest sport plin de eleganță are o tradiție îndelungată în România. Începând cu anii '20, călăreţii români au câștigat trei cupe pe națiuni și au cucerit medalii de bronz si de argint la olimpiadele de la Berlin, Moscova şi Roma. În 1936, la olimpiada de la Berlin, românul Herny Rang a pierdut aurul olimpic din cauza unui arbitraj „nedrept”, care l-a declarat câștigător pe concurentul neamț. Românul nu a depus constatație și din acest motiv Adolf Hitler i-a dăruit o motocicletă. Am avut o generație de aur din care au făcut Felix Țopescu, Vladimir Constantinescu, Henry Rang, Zahei, Tudoran și antrenorul lor, Chirculescu.

Dupa pata albă lăsata in istoria calariei noastre, ca urmare a razboiului, 1947 reprezinta anul renasterii acestei discipline, care reputase pana in acel moment numeroase succese de prestigiu international. La 17 ianuarie 1947, ziarul „Sportul popular” publica articolul cu titlu „Pe linia traditionala a calaretilor-Sportul equestru renaste intr-un spirit nou”, semnat de regretatul gazetar Victor Banciulescu, unul dintre cei care va sprijinii cu consecventa eforturile calaretilor de a reveni la linia de plutire. In acest articol, autorul scrie printre altele:„Si un lucru trebuie sa fie sigur: nu numai militarii se vor urca in sa, dar, de acum inainte, calaria va cunoaste in masele largi o voga neatinsa pana acum. Dupa cate aflam, se lucreaza la reorganizarea Federatiei Equestre si activitatea in acest sens a d-lui Lt. col.Felix Topescu nu este printre ultimele.Se incearca reinvierea cluburilor hipice si, poate,crearea altora rurale. Cu singurul scop de a face practica equestra posibila pentru toata lumea. Pe asemenea baze solide renasterea acestui sport nu poate intarzia”. La numai o luna de la aparitia articolului prin care se anuntau intentiile privind reorganizarea federatiei, cititorii ziarului au putut vedea urmatorul anunt: „Astazi dupa amiaza se tine la Inspectoratul Cavaleriei prima sedinta a Comitetului Federal al Federatiei Equestre Romane. Ordinea de zi cuprinde chestiuni de prima importanta pentru sportul nostru calare”. Era in 13 februarie 1947, ziua in care se reinfiinteaza Federatia Equestra Romana. La 2 iulie 1957 apare „Hotararea Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Roman si a Consiliului de Ministrii al Republicii Populare Romane care aduce o noua organizare a miscarii de cultura fizica si sport din Republica Populara Romane care aduce o noua organizare a miscarii de cultura fizica si sport sin Republica Populare Romana. Printre masurile adoptate cu acest prilej, conform articolului 5, Comisiile Centrale pe ramuri de sport revin la structura de federatii sportive. Din acest moment noua denumire al fost Federatia Romana de Calarie, titulatura sub care se va afilia si la forul international. Actuala structura este continuatoarea de drept, fiind singura pe ramura de sport constituita in conditiile legii. In 20 noiembrie 2001, FER s-a reorganizat din unitate sportiva subordonata Ministerului Tineretului si Sportului in persoana juridica de drept privat, de utilitate publica, autonoma, neguvernamentala, apolitica si fara scop lucrativ.

Asociația națională Cultul eroilor "Regina Maria"

Semnarea Tratatului de la Trianon de către statele

aliate învingătoare cu Ungaria, în primul război mondial"

100 de ani de la recunoașterea internațională

a Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918

Paris - Palatul Marele Trianon de la Versailles 4 iunie 1920

Medalia de mai sus celebrează Centenarul semnării Tratatului de la Trianon (Palatul Versailles), actul care a consfinţit recunoaşterea, de către marile puteri, a Unirii Transilvaniei și a unei părți a Banatului cu România, un lucru împlinit deja prin actul Unirii de la 1 decembrie 1918, dar care nu fusese recunoscut de către Ungaria. Semnarea Tratatului de la Trianon, la 4 iunie 1920, a consfinţit la nivel juridic internaţional încheierea păcii Puterilor Aliate şi Asociate cu Ungaria la finalul Primului Război Mondial. Tratatul a fost semnat de către 16 Puteri Aliate învingătoare în Primul Război Mondial, inclusiv România, pe de-o parte, și Ungaria, în calitate de stat succesor al Imperiului Austro-Ungar, ieşit învins în urma războiului. În Preambulul Tratatului de pace s-a consemnat că documentul a fost semnat de Statele Unite ale Americii, Imperiul Britanic, Franţa, Italia şi Japonia, ”puteri desemnate în Tratatul de faţă ca principalele puteri aliate şi asociate” şi de alte douăsprezece state, printre care România, Cehoslovacia, Statul sârbo-croato-sloven, acestea din urmă ”constituind împreună cu Principalele puteri (…) puterile aliate şi asociate de o parte şi Ungaria de altă parte”. Din partea României documentul a fost semnat de doctorul Ion Cantacuzino, ministru de stat, şi Nicolae Titulescu, fost ministru, secretar de stat, iar din partea Ungariei, de Gaston de Bernard, ministrul muncii şi ocrotirii sociale, şi Alfred Drasche Lazar de Thorda, trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar. Tratatul a fost semnat pentru a stabili frontierele noului stat – Ungaria – cu vecinii săi – Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor (mai târziu, în 1929, devenit Iugoslavia), Austria, Cehoslovacia şi România, a consfințit existența unui stat maghiar independent – un ideal încă din vremea Revoluţiei din 1848 – dar nu în frontierele pe care aceştia le doreau. Tocmai de aceea, Tratatul de la Trianon avea să devină, în mentalul colectiv ungar, drept o catastrofă pentru naţiunea maghiară şi este, an de an în jurul datei de 4 iunie, prilej de nostalgii pentru poporul vecin. Documentul conţinea 364 de articole grupate în 14 părţi, care conţineau la rândul lor alte capitole şi anexe şi se încheia cu un protocol şi o declaraţie. Primele 26 de articole cuprindeau Statutul Societăţii Naţiunilor, articolele 27-35 vizau frontierele Ungariei cu Austria, statul sârbo-croato-sloven, România şi Cehoslovacia. Secţiunea a III-a din Partea a II-a, intitulată ”fruntariile Ungariei”, cuprindea trei articole privitoare la România, respectiv articolele 45, 46, 47. Tratatul de pace cu Ungaria, semnat de România alături de Principalele Puteri Aliate şi Asociate la Trianon, a fost votat în cele două camere ale Parlamentului de la Bucureşti, în 17 şi 26 august 1920, iar legea pentru ratificare a fost promulgată prin decret regal la 30 august 1920, documentul intrând în vigoare la 26 iulie 1921. La 11-13 noiembrie 1920 Parlamentul Ungariei a dezbătut şi a votat legea pentru ratificarea Tratatului de la Trianon. Prin acest tratat internaţional s-a recunoscut ceea ce românii din Transilvania şi Banat au hotărât la 1 decembrie 1918 la Alba Iulia, unirea cu ţara mamă, România.

Jertfele românilor, de-a lungul existenței lor, sunt uriașe. Aproape că nu există palmă de pământ care să nu fi fost apărată prin jertfă de sânge. Prin moartea lor, eroii ne-au apărat ființa, limba, cultura și glia străbună. Iată de ce merită să-i cunoaștem și să-i venerăm. Instituția care și-a asumat nobila misiune de cinstire a memoriei și faptelor eroilor a fost Societatea Mormintelor Eroilor Căzuți în Război. Înființată la data de 12 septembrie 1919 prin Înaltul Decret Lege nr. 4106 semnat de către Regele Ferdinand, acest organism era chemat ”să vorbească viitorimii despre jertfele și izbânzile noastre, despre frumusețea virtuților ostășești și despre nezdruncinata tărie a sufletului românesc”. Societatea a funcționat sub înaltul patronaj al Reginei Maria, ca președinte de onoare, și al I.P.S. Mitropolitului Primat Miron Cristea, ca președinte executiv. În anul 1927 aceasta și-a schimbat numele în Societatea “Cultul Eroilor”, iar în anul 1940 a devenit Așezământul Național “Regina Maria” pentru Cultul Eroilor. După abdicarea Regelui Mihai I și proclamarea Republicii, prin decretul nr.48 din 29 mai 1948 acesta a fost desființat, patrimoniul și atribuțiunile fiind transferate Ministerului Apărării Naționale. Hegemonia U.R.S.S. adusă de cel de-al doilea război mondial a condus la împânzirea teritoriului țării cu monumente dedicate ostașilor sovietici “eliberatori”, în detrimentul eroilor români. Abia în anul 1975, în condițiile emancipării de sub tutela Uniunii Sovietice, când s-a elaborat Decretul Lege al Consiliului de Stat nr.117, având ca obiect reglementarea operelor comemorative de război, începe să se manifeste, destul de modest, cultul față de eroii neamului. După decembrie 1989, la inițiativa unui grup de ofițeri, s-a înființat Comitetul național pentru restaurarea și îngrijirea monumentelor și cimitirelor eroilor (C.N.R.I.M.C.E.). Prin Sentința civilă nr.664 din 19 noiembrie 1991, asociația a dobândit personalitate juridică, iar în baza ordinului ministrului apărării naționale, Nicolae Spiroiu, a primit acordul de a funcționa sub patronajul M.Ap.N. și un sediul al comitetului de conducere, în palatul Cercului militar național din București. Prin Hotărârea Sfântului Sinod al BOR, nr.3036 din 19 - 20 iunie 1992 asociația a intrat sub oblăduirea Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române. La Conferința națională din 28 august 1997, C.N.R.I.M.C.E. a revenit la denumirea Asociația Națională “Cultul Eroilor”, asumându-și misiunea de a prelua obiectivele

“Așezământului Național “Regina Maria” pentru Cultul Eroilor”.

Campionatele europene universitare de fotbal - România 1972

F.I.S.U. (Federația internațională a sporturilor universitare)

U.A.S.R. (Uniunea asociațiilor studențești din România)

U.E.F.A. (Uniunea europeană a fotbalului de matori)

Istoria fotbalului românesc începe cu o menţiune ambiguă. Se spune că la Arad, în anul 1888, “un grup de tineri bătea mingea”. Sunt informații că pe teritoriile românești s-a jucat fotbal chiar și mai demult. Marinarii englezi jucau fotbal în zona Dunării în anul 1865, cu 23 de ani înainte ca tinerii arădeni să înceapă “să bată mingea”! Acest amănunt reiese dintr-un document din arhivele marinei militare britanice. Este vorba despre un raport al comandantului navei militare HMS “Cockatrice”, locotenentul de marină Gillson, adresat amiralului Lord Paget, comandantul Flotei mediteraneene din cadrul “Royal Navy”. Actul de naştere al fotbalului românesc este datat 1888, fapt menţionat în toate cărţile de istorie şi statistică din ţara noastră. În presa vremii s-a notat că în împrejurimile Aradului, în zonele Ceala şi Pădurice, “se bătea mingea”. Peste doi ani, tot la Arad, doctorul Iuliu Weiner (a studiat stomatologia la Londra) a adus în ţară o minge şi regulile scrise pe o hârtie. La Arad, pe 15 august 1899, pe terenul viran de lângă Uzina de Vagoane s-a desfăşurat primul meci susţinut de jucătorii înscrişi la “Societatea de fotbal din Arad”. Tot la Arad, pe 25 octombrie a avut loc primul meci internaţional, între o formaţie locală şi echipa Politehnicii din Budapesta, întâlnire câştigată de maghiari cu scorul de 10-0. ?! Sunt informații că pe teritoriile românești s-a jucat fotbal chiar și mai demult. Marinarii englezi jucau fotbal în zona Dunării în anul 1865, cu 23 de ani înainte ca tinerii arădeni să înceapă “să bată mingea”! Acest amănunt reiese dintr-un document din arhivele marinei militare britanice. Este vorba despre un raport al comandantului navei militare HMS “Cockatrice”, locotenentul de marină Gillson, adresat amiralului Lord Paget, comandantul Flotei mediteraneene din cadrul “Royal Navy”. Actul de naştere al fotbalului românesc este datat 1888, fapt menţionat în toate cărţile de istorie şi statistică din ţara noastră. În presa vremii s-a notat că în împrejurimile Aradului, în zonele Ceala şi Pădurice, “se bătea mingea”. Peste doi ani, tot la Arad, doctorul Iuliu Weiner (a studiat stomatologia la Londra) a adus în ţară o minge şi regulile scrise pe o hârtie. La Arad, pe 15 august 1899, pe terenul viran de lângă Uzina de Vagoane s-a desfăşurat primul meci susţinut de jucătorii înscrişi la “Societatea de fotbal din Arad”. Tot la Arad, pe 25 octombrie a avut loc primul meci internaţional, între o formaţie locală şi echipa Politehnicii din Budapesta, întâlnire câştigată de maghiari cu scorul de 10-0. ?!

Structura organizatorică conducătoare a fotbalului românesc a luat ființă în anul 1909 sub numele Asociația cluburilor de fotbal din România. În timp aceasta a evoluat primind și alte denumiri după cum urmează; 1912 – Federația societăților sportive din România, 1919 – Uniunea cluburilor de fotbal asociație, 1930 – Federația română de fotbal asociație și 1940 – Organizația sportului de fotbal și handbal. Din 1944 si până în prezent forul conducător al fotbalului autohton se numeste Federația romană de fotbal. Din anul 1930 este afiliată la Federaţia Internaţională de Fotbal Amator (F.I.F.A.) iar din anul 1955 este afiliată şi la Uniunea Europenă de Fotbal Amator (U.E.F.A.).

____________ooOoo_____________

PERSONALITĂȚI CULTURALE

PE BANCNOTELE LUMII