duminică, 7 februarie 2021

GLIWICE - POLONIA

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de cultură 
și arhitectură din orașul polonez GLIWICE, denumire germană
GLEIWITZ, voievodatul SILEZIA, din vremuri diferite, câteva 
trimiteri poștale ilustrate, o insignă, un jeton, o medalie 
și o acțiune locale.   
Piața Primăriei
Biserica Tuturor Sfinților
Casa Palm
Catedrala Sfinții Petru și Pavel
Biserica Sfântul Bartolomeu
Biserica Sfântul Bartolomeu vechi
Piața Mickiewicz
Piața cu statuia Mickiewicz
Palatul de Justiție
Gara
Cazarma ulanilor
Castelul Piast
Strada Gării
Biserica Sfânta Barbara
Turnul radio
Hotel Diamant
Canalul
Fântâna Neptun
Parcul Chopin
Strada Wilhelm
Statuia lui Józef Piłsudski 
Universitatea sileziană de tehnologie
Stadionul
Arhitectură locală
Palatul postei
Trimiteri poștale
Insignă locală
Jeton local
Medalie locală
O acțiune locală

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE
O VORBĂ DE DUH
DE LA UN ÎNAINTAȘ
UN DIALOG EPIGRAMATIC
O PASTILĂ DE UMOR

_______xxx_______

CÂTEVA MEDALII
DIN REPUBLICA MOLDOVA

Informaţii generale despre medalistică  şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul  "Le Havre - Franţa".

Dimitrie Cantemir - Pe veci cu Rusia 
Dimitrie Cantemir a fost un mare cărturar al umanismului românesc. 
Printre ocupațiile sale diverse s-au numărat cele de enciclopedist, etnograf, geograf, filozof, istoric, lingvist, muzicolog și compozitor. În două rânduri a fost  și domn al Moldovei (lunile martie – aprilie 1639 și perioada anilor 1710 - 1711). Dimitrie Cantemir s-a născut în localitatea Silișteni, azi Dimitrie Cantemir, județul Vaslui în data de 26 octombrie 1676 și a decedat la Harkov, azi Ucraina, în data de 21 august/1 septembrie 1723. A fost fiul domnului moldovean Constantin Cantemir, după moartea acestuia fiind proclamat domn al Moldovei, dar neconfirmat de către Poartă. Următorii ani și i-a petrecut la Constantinopol, unde a fost capuchehaie (trimis la Poartă ca garant al fidelității). A însoțit armata otomană în expediția eșuată din Ungaria, fiind martor al înfrângerii oștilor otomane ale sultanului Mustafa al II-lea de către austrieci în luptele de la Petrovaradin și Zenta. Cât a stat la Constantinopol a studiat la Academia Patriarhiei Ecumenice, filială spirituală a universității de la Padova. Aici erau profesori care predau geografia, anatomia și deschideau elevilor cunoașterea tezaurelor literaturii clasice, elină și latină. A învățat aici limbile orientale: turca, persana și araba, literatură muzică și religia islamică. Cât a locuit în Constantinopol și-a construit un palat pe malul Bosforului, unde a locuit împreună cu familia sa (1700). În anul 1699 s-a căsătorit cu fiica voievodului Șerban Cantacuzino, Casandra. Nunta a avut loc la Iași în data de 9/19 mai 1699. Cu soția Casandra a avut șase copii (patru băieți: Matei, Constantin, Șerban, Antioh și două fete: Maria și Smaranda). După moartea Casandrei s-a căsătorit cu Anastasia Ivanovna Trubețkaia, care i-a mai dăruit încă o fiica, pe Ecaterina-Smaragda. În anul 1710 a fost numit pe tronul Moldovei, având misiunea de a-l supraveghea pe Brâncoveanu, bănuit de neloialitate față de Imperiul Otoman, în schimb a încheiat el însuși un tratat cu Imperiul Rus condus de Petru cel Mare. Prin tratatul încheiat la Luțk (13/24 aprilie 1711), țarul Rusiei se angaja să ajute la eliberării Moldovei de sub dominația turcă și să garanteze integritatea granițelor. Tratatul conținea 17 articole. Prin Tratat se stipula că domnia sa va rămâne pe viață, iar Scaunul Moldovei va fi transmis pe cale ereditară, în familia Cantemir, afară de cazul în care unul dintre domni s-ar lepăda de Rusia și de ortodoxie. Articolul al XI-lea prevedea retrocedarea la Moldova a Tighinei și Buceagului, cu cetățile de la Dunăre, Chilia și Cetatea Albă, pierdute în vremea lui Ștefan cel Mare și a lui Petru Rareș. Cantemir a fost un adept al domniei autoritare, adversar al atotputernicei mari boierimi fiind împotriva transformării țăranilor liberi în șerbi. În monografia închinată marelui cărturar moldovean, P.P. Panaitescu consideră că încă din tinerețe, D. Cantemir ar fi urmărit realizarea unui scop bine determinat, și anume instaurarea monarhiei absolute și ereditare în Moldova, împotriva anarhiei feudale a boierilor. Armata rusă ajutată de moldoveni a suferit o înfrângere categorică din partea turcilor în Bătălia de la Stănilești. În consecință, Cantemir a fost nevoit să se refugieze în Rusia, unde și-a petrecut restul vieții în mijlocul preocupărilor intelectuale. În Encyclopedia Britannica, ediția a IX-a, se menționează că Petru cel Mare a refuzat să-l predea pe aliatul său către turcii victorioși la Stănilești și l-a luat cu el în Rusia. Dimitrie Cantemir a stat în Rusia doisprezece ani, până la moarte, în 1723. Primii ani i-a petrecut în Ucraina, pe moșiile dăruite de țar, care cuprindeau domenii vaste în provinciile Kursk, Seva, Moscova, fiind înconjurat de oștenii moldoveni, țăranii liberi și mazilii care l-au urmat pe domn în exil. A devenit consilier secret al lui Petru I pentru problemele Orientului și membru al senatului (după ce a fost ajutat de ambasadorii Olandei și Franței la Înalta Poartă) și a desfășurat o activitate științifică rodnică. Lângă Harkov i s-a acordat un domeniu feudal, satul Dmitrovska, ce va fi rebotezat Dmitrovsk sub țarina Ecaterina a II-a. A fost investit cu titlul de" Principe Serenissim al Rusiei" prin ucazul lui Petru cel Mare de la 1 august 1711. A contribuit la cartografierea Rusiei și a lucrat în sistem Mercator. Colecția sa de hărți, scrise în latină, se află în Arhiva Cabinetului lui Petru cel Mare de la Petersburg. În anul 1714, Dimitrie Cantemir devine membru în Societas Scientiarrum Brandenburgica, ulterior cunoscută sub numele de Academia din Berlin. La 11 iulie 1714, Academia îl acceptă în rândurile sale și îi acordă diploma de membru, semnată de vicepreședintele Johann Carol Schott, în absența președintelui Academiei. Ca membru al Academiei din Berlin a corespondat cu Leibniz, încercând să stabilească principiile fondării unei Academii Ruse. Subiect al documentării biografice este și afilierea sa formală la un ordin inițiatic tradițional, susținută atât prin elemente ezoterice prezente în opera sa, cât și de surse indirecte. A murit în Rusia în urma unui diabet avansat, și a fost înmormântat într-o criptă din biserica Sf. Nicolae din Moscova, construită după planurile sale. Actualmente, osemintele sale se odihnesc în Biserica Trei Ierarhi din Iaşi, repatriate graţie lui Nicolae Iorga, în 1935. Pe lespedea raclei sale este scris următorul text: „Aici, întors din lunga și pre greaua pribegie înfruntată pentru libertatea țării sale, odihnește Dimitrie Cantemir, domn al Moldovei” . În scurta sa domnie, Dimitrie Cantemir a făcut unele reforme, pentru anumite pături sociale mai puțin bogate:
  • Scăderea “birului steagului”, adică darea ce se lua la domnie nouă, ca să plătească cheltuielile steagului de domnie de la turci.
  • Desființarea deseatinei (deseatină = dijmă, a zecea parte din produse, în special din stupi), care privea în special boierimea mică, crescători de albine.
  • Privilegiul pentru breasla mișeilor calici din Roman,
  • Privilegiul pentru breasla cioclilor din Iași,
  • Privilegiu  "jupânesele sărace" văduve etc
  • Reluarea pentru țară a unor mănăstiri închinate patriarhiei din Ierusalim.â
  • A constituit câteva unități militare din rândul păturii mijlocii (boiernași și slujitori) care mai înainte luptase ca mercenari în armate străine.
Din opera lui Cantemir amintesc doar câteva lucrări:
  • Divanul sau Gâlceva înțeleptului cu lumea sau Giudețul sufletului cu trupul – scrisă în română și greacă și tipărită la Iași în anul 1698 – considerată ca o primă lucrare românească originală de gândire religioasă.
  • Sacrosanctae Scientiae Indepingibilis Iamgo - Icoana de nezugrăvit a științei sacrosante) - lucrare filosofică, un fel de împăcare între știință și religie, între determinismul științific și metafizica medievală. Cantemir manifestă un interes deosebit pentru astrologie și științele oculte. Cantemir cunoaște și pune în discuție principalele probleme ale filozofiei din vremea lui: teoria cunoașterii, teoria atomilor și a originii materiei, etc.
  • Istoria ieroglifică - considerată prima încercare de roman politico-social, alegoric și autobiografic. Lucrarea cuprinde cugetări, proverbe și versuri care reflectă influența poeziei populare.
  • Istoria Creșterii și Descreșterii Imperiului Otoman, redactată în latină – o istorie a imperiului otoman, tradusă și în limbile engleză, franceză și germană. În această lucrare Dimitrie Cantemir se referă la o serie de fapte privind viața cotidiană, obiceiurile și tradițiile turcilor, ca de exemplu ceremoniile primirii ambasadorilor la Înalta Poartă, sărbătorirea bairamului, ritualul circumciziunii etc. În cursul expunerii Dimitrie Cantemir citează o serie de proverbe și zicători turcești. Deosebit de interesante sunt detaliile asupra instituțiilor statale și publice otomane, asupra armatei, vieții din palatul imperial, monedelor turcești, instituțiilor de învățământ, despre viața ecleziastică, muzică, literatura populară etc.
  • Hronicul vechimei româno-moldo-vlahilor, scris mai întâi în latină, dar tradus apoi de autor și în română – o istorie a românilor de la Traian până în pragul celei de a doua "descălecări" sau întemeierea principatelor.
  • Descrierea Moldovei, scrisă în latină, la cererea Academiei din Berlin. Lucrarea se constituie în prima prezentare interdisciplinară (geografie, demografie, etnografie, cartografie, psihologie colectivă) a Moldovei și locuitorilor ei. Opera are trei părți: prima este consacrata descrierii geografice, partea a doua se ocupă de politică iar partea a treia este dedicată religiei și culturii moldovenești.
Personalitatea lui Dimitrie Cantemir în viziunea altor personalități ale lumii:
  • Cronicarul Ion Neculce: “că așa arăta de bun și de blând încât tuturor le era ușa deschisă și era nemăreț de vorovea cu toți copii”.
  • George Călinescu: „un erudit de faimă europeană, voievod moldovean, academician berlinez, prinț moscovit, un Lorenzo de Medici al nostru.”
  • Encyclopædia Britannica, ediția a 11-a, vol. 5, articolul Dimitrie Cantemir se menționează: „Demetrius or Demeter Cantemir was known as one of the greatest linguists of his time, speaking and writing eleven languages, and being well versed in Oriental scholarship.” (Dimitrie Cantemir a fost unul dintre cei mai mari lingviști ai vremii sale, vorbind și scriind curent în unsprezece limbi și fiind bun cunoscător al bursei).
  • Ioan Verdeș: „cea mai strălucitoare şi mai uimitoare personalitate a culturii române medievale” 
  • Nicolae Iorga: “ primul mare intelectual român de tip european specialist în probleme orientale” 
Dimitrie Cantemir a fost un cărturar de mare erudiţie, istoric, filozof, geograf, etnolog, muzicolog, personalitate enciclopedică - ale cărui educaţie, cultură şi recunoaştere europeană au marcat destinul culturii româneşti. Numele său a fost atribuit multor străzi din localități ale României (București, Constanța, Timișoara, Oradea, Baia Mare, Craiova, Suceva, Vaslui dar și Buzău) și Republicii Moldova (Chișinău). În sudul Republicii Moldova există orașul și raionul Cantemir. Numeroase instituții de educație și cultură din ambele țări îi poartă de asemenea numele (licee – București, Iași, Dărăbani, liceu militar – Breaza, Universitatea independentă creștină din București, Universitatea ecologică din Iași, etc). Biblioteca din Ungheni (Republica Moldova) poartă numele marelui savant. 
Academia de Științe a Moldovei - 70 ani * 19465 - 2016 
Medalia comemorativă „70 de ani ai Academiei de Ştiinţe a Moldovei” a fost instituită cu ocazia celebrării aniversării a 70-a de la înființarea primelor instituţii academice de cercetare la Chişinău şi a 55-a de la fondarea Academiei de Ştiinţe a Moldovei ca instituţie de sine stătătoare. Autorul concepţiei şi a desenului grafic al medaliei, ca şi în cazul celei similare de la 60 de ani, este membrul corespondent al AŞM Mariana Şlapac. Distincția se prezintă sub forma unui medalion rotund, cu diametrul de 30 mm, monocolor, de argint, şi cu toartă de prindere în partea superioară, prin care însemnul se prinde cu un inel de baretă. Pe avers este reprezentată în relief imaginea zeiţei Atena, stând în picioare pe capitelul unei coloane de ordin ionic ce iese din marginea medalionului, privind spre dreapta, îmbrăcată în peplos şi purtând coif, sprijinind cu mâna dreaptă egida, iar cu cea stângă ţinând o suliţă pe care se încolăceşte un şarpe şi având la piciorul stâng o bufniţă privind în faţă, totul încadrat într-o cunună ovală deschisă formată din două ramuri de măslin, care ies din spatele capitelului. Pe revers este reprezentată în relief faţada principală a sediului central al Academiei de Ştiinţe a Moldovei însoţită dedesubt de milesimele „1946–2016”, iar în exerga medalionului de legenda semicirculară cu caractere capitale, de la ora 8 la ora 4: „ACADEMIA DE ŞTIINŢE A MOLDOVEI”. Bareta medaliei este din metal de culoarea argintului, de formă dreptunghiulară, cu lungimea de 30 mm şi înălţimea de  10  mm, având în partea inferioară o toartă de care se suspendă însemnul medaliei, iar pe verso un sistem de prindere. Bareta reprezintă în câmp emailat alb-albastru azuriu milesimul „70” la dextra, urmat de o ramură de măslin aşezată în bară, şi are pe perimetru un chenar liniar, totul de argint şi în relief. Înălţimea totală a distincţiei este de 46,5  mm.”
Academia de Științe a Moldovei (AȘM), înființată în 1946, este principala organizație științifică din Republica Moldova, care coordonează cercetarea în toate segmentele științei și tehnologiei. AȘM este organul coordonator al limbii române în Republica Moldova. De asemenea ASM exclude formularea „limbă moldovenească”, în favoarea aceleia de „limbă română”.  În anul 2006, Academia de Științe a Moldovei a obținut dreptul de a crea propriile instituții de învățământ pentru pregătirea cadrelor științifice. Modificarea în acest sens a Legii învățământului a fost solicitată de AȘM și prevede posibilitatea de creare de către Academie a unui liceu și a unei universități, unde își vor putea face studiile 200 de copii dotați și, respectiv, 500 de tineri, selectați pe bază de concurs. Conform „Legii cu privire la parcurile științifico-tehnologice și incubatoarele de inovare” Consiliul Suprem pentru Știință și Dezvoltare Tehnologică al Academiei de Științe a Moldovei a creat următoarele Parcuri Științifico-Tehnologice:
  • Parcul Științifico-Tehnologic “Inagro”
  • Parcul Științifico-Tehnologic “Academica”
  • Parcul Științifico-Tehnologic în domeniul nanotehnologiilor și microlectronicii “Micronanoteh”
60 de ani de eliberarea orașului Bălți
de sub ocupația fascistă
Bălți este un oraș cu statut de municipiu din Republica Moldova, aflat la 138 km la nord de Chișinău, 65 km de la granița cu România (UE), vama Sculeni. Municipiul Bălți este al treilea centru urban după mărime și populație în Republica Moldova, surclasat doar de orașele Chișinău și Tiraspol. Orașul include și comunele Sadovoi și Elizaveta. Clima este temperat continentală, iar cele mai importante râuri care trec prin oraș sunt Răuț și Răuțel. Orașul Bălți este un important nod de transport din nordul republicii cu o infrastructură de transport dezvoltată, care asigură legături rutiere, feroviare și aeriene cu toate regiunile republicii și alte țări. Industria municipiului este reprezentată de 40 de întreprinderi. Prima atestare certă a orașului Bălți apare în comentariile legate de expediția polonezilor împotriva Imperiului Otoman din anul 1620. În perioadele 1918 – 1940 și 1941 – 1943 orașul și zonele limitrofe au aparținut României. La 1 ianuarie 2011 populația stabilă a municipiului Bălți constituia 149,1 mii persoane, inclusiv 144,2 mii urbană și 4,9 mii rurală. Sub aspect religios cea mai mare parte a bălțenilor sunt ortodocși (86,98%). Structura etnică a populației in anul 2004 se prezenta aproximativ astfel: moldoveni și români - 63,5%, ucraineni  - 18,5%, ruși - 16%, bulgari - 0,2%, țigani – 0,2%) și alții - 1,41%. Deasupra am posta stema și o poză a Primăriei orașului Bălți.
Ministerul de Interne - Moldova - X ani
Ministerul Afacerilor Interne (M.A.I) este un minister important din structura Guvernului Republicii Moldova, ce a fost fondat în data de 13 septembrie 1990.
 
Schimbările sociale, politice, economice și culturale, care s-au produs la sfârșitul anilor 1980 în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, au influențat profund asupra activității organelor abilitate cu apărarea ordinii publice și a ordinii de drept. După declararea la 23 iunie 1990 a suveranității Republicii Moldova, a fost stabilit un nou statut juridic, structură și atribuții ale organelor abilitate cu aplicarea legii și a demarat procesul de constituire a unui sistem propriu, național, de organe pentru facerile interne. Prin fondarea acestui minister locul miliției a fost ocupat de noile organe ale afacerilor interne – Poliția. La 18 decembrie 1990, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea cu privire la poliție. Procesul de reformare a organelor afacerilor interne a continuat și pe parcursul ultimilor ani. În prezent Poliția Republicii Moldova este o instituție democratică în slujba cetățeanului, instituție menită să apere valorile fundamentale ale societății: drepturile și libertățile cetățenești, proprietatea privată și publică, ordinea și liniștea publică.
30 de ani de la fondarea  Г.Р.Э.С. 
(Centrala termoelectrică de la Cuciurgan)
Г.Р.Э.С. este o prescurtare în limba rusă pentru Centrala termoelectrică de la Cuciurgan.
Centrala termoelectrică de la Cuciurgan este cea mai mare centrală de acest fel din Republica Moldova. Aceasta este situată în orașul Dnestrovsk, și este la moment controlată de autoritățile separatiste din Transnistria. Termocentrala este amplasată pe malul lacului de acumulare omonim, la frontieră cu Ucraina. Complexul termic a fost dat în exploatare pe data de 26 septembrie 1964. Capacitatea instalată a centralei este de 2520 MW, fiind alimentată cu gaze, naturale, păcură și cărbune. Până în aprilie 2017, centrala a asigurat cca. 75% din necesarul de electricitate al Republicii Moldova. Centrala Cuciurgan are o capacitate de generare ce acoperă nu doar volumul necesar pentru consumatorii din Republica Moldova, ci și pentru a exporta atât în Est, cât și în Vest.

_____________ooOoo____________

PERSONALITĂȚI CULTURALE 
PE BANCNOTELE LUMII
Scriitor sârbo - bosniac Ivan Franjo Jukic
a trăit între anii 1818 - 1857 
Detaliu vignetă de pe o bancnotă din Mali
Detaliu vignetă de pe un set de cupoane
de raționalizare a bunurilor de larg consum
din vremea războiului civil spaniol
con_dorul@yahoo.com
MOUSAIOS - 07.02.2021

Niciun comentariu: