Epaminonda's Blog.....: MONEDE EURO FRANCEZE DE COLECȚIE

1. Moneda euro franceză de colecție de mai jos marchează trecerea a 20 de ani de la moartea balerinului Rudolf Hametovici Nureev. Pe aversul monedei se prezintă personajul în timpul dansului și Opera Garnier din Paris. Pe partea stângă, periferic, urmând conturul monedei este aplicată inscripția: “LA DANSE” (dansul), și jos, orizontal, pe un rând este inscripționat anul emiterii monedei – 2013. Pe reversul monedei, în jumătatea dreaptă este redat chipul lui Nureev, iar în jumătatea stângă este redat un ornament decorativ peste care sunt aplicate inscripțiile orizontale: “10 EURO” (valoare monedei), “RUDOLF NUREEV” (numele personajului) și “RF” (inițialele statului – Republica Franceză).

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: anul emiterii – 2013, seria – 7 arte, valoarea – 10 euro, forma – rotundă, diametrul – 37 milimetri, greutatea – 22,22 grame, material compoziție – argint, tiraj – 1000 exemplare, calitatea - proof și gravor – Christian Lacroix.

Rudolf Hametovici Nureev a fost un balerin de origine tătară, din Uniunea Sovietică, care s-a născut la data de 17 mai 1938 și a decedat la data de 6 ianuarie 1993. Este considerat ca fiind unul dintre cei mai talentați balerini ai secolului al XX-lea. Începând cu anul 1955 a început să urmeze cursurile de balet, fiind invitat la Institutul coregrafic din Vaganova, patronat de Școala de balet Kirov din Leningrad. În scurt timp, Nureev va deveni unul dintre cei mai faimoși balerini ruși, fiind invitat sa danseze la Viena. Anul 1961 a fost un punct de cotitură în viața lui: în urma unui accident, prim-solistul Baletului Kirov, Konstantin Sergheev, nu a mai putut dansa, iar în locul acestuia, pentru o prestație la Paris, a fost ales Nureev. Prezența sa i-a uimit pe specialiștii în tehnica baletului. La Paris ia hotărârea să nu se mai întoarcă în URSS. În anul 1962 a fost invitat de către balerina Margot Fonteyn pentru a dansa într-o gală de balet, alături de Royal Balet la Londra. În anii '70, a jucat în mai multe lungmetraje și a ajuns în SUA pentru spectacolul Regele și cu mine. În anii ’80 se îmbolnăvește de SIDA , în 1983 este numit directorul Baletului Operei din Paris. Pentru meritele sale a fost distins cu titlurile Cavaler al Legiunii de Onoare (1988) și Comandor al artelor și scrisului (1992). A murit la vârsta de 54 de ani și este înmormântat în cimitirul Sainte-Genevieve-des-Bois.

Opera Garnier, denumire alternativă Palatul Garnier este un reper al intrării nordice a Bulevardului Operei, una din piesele de valoare arhitecturală deosebită ale vremii sale, construită în stil eclectic. Edificiul a fost construit la ordinul lui Napoleon al III-lea, ca parte a unui plan de mare anvergură de modernizare urbanistică a orașului. Proiectul a avut parte de o competiție, câștigată de Charles Garnier (1825-1898), un arhitect de 35 ani, pe atunci necunoscut. El va continua să activeze în acest domeniu prin construcția Operei Garnier din Monte Carlo. Clădirea are fațada din marmură iar coloanele și traversele din fontă. Iată câteva din dimensiunile de gabarit ale construcției:

întregul complex: lărgime max. 125 metri, lungime 173 metri, înălțime în total 73,6 metri
sala: lărgime max. 31 metri, înălțime 20 metri, adâncime 32 metri
scena: lărgime 48,5 metri, înălțime 60 metri, adâncime 27 metri, lărgimea deschiderii 16 metri
foaier principal: lărgime max. 31 metri, înălțime 18 metri, lungime 54 metri
greutatea candelabrului: 8 tone

2. Moneda euro franceză de colecție de mai jos marchează trecerea a 250 de ani de la moartea compozitorului Jean-Philippe Rameau. Pe aversul monedei se prezintă o solistă cântând pe o scenă, în spatele său existând un decor anume. Pe partea stângă, periferic, urmând conturul monedei este aplicată inscripția: “LA MUSIQUE” (muzica), și jos, orizontal, pe un rând este inscripționat anul emiterii monedei – 2014. Pe reversul monedei, aproximativ în jumătatea dreaptă este redat chipul lui Rameau, iar în jumătatea stângă este redat un ornament decorativ peste care sunt aplicate inscripțiile orizontale: “10 EURO” (valoare monedei) și “Jean Philippe Rameau” (numele personajului scris cu litere de mână). Jos de tot este aplicată inscripția “RF” (inițialele statului – Republica Franceză).

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: anul emiterii – 2014, seria – 7 arte, valoarea – 10 euro, forma – rotundă, diametrul – 37 milimetri, greutatea – 22,22 grame, material compoziție – argint, tiraj – 5000 exemplare, calitatea - proof și gravor – Christian Lacroix.

Jean-Philippe Rameau a fost un compozitor și muzicolog francez, care s-a născut în anul 1683 și a decedat în data de 12 septembrie 1764. Jean-Philippe Rameau este unul dintre cei mai importanți compozitori ai epocii sale, totodată fiind și un reputat teoretician, autor al unui celebru tratat de armonie, apărut în anul 1722, tratat care reprezenta o lucrare de referință în Baroc. El este un preclasic al orchestrei simfonice, lui aparținându-i multe dintre efectele timbrale și de orchestrație care vor aduce mai târziu celebritatea acestui gen muzical. Rameau prefera stilul polifonic imitativ și mult simplificat față de cel al contemporanilor. Prezint câteva dintre lucrările sale:

5 pièces de clavecin en concert – instrumental
La Princesse de Navarre - opera
Le procureur dupé sans le savoir – opera
Indiile galante – balet
Serbările Hebei – balet
Le Temple de la Gloire - balet
Les surprises de l'Amour – balet

3. Moneda euro franceză de colecție de mai jos marchează trecerea a 50 de ani de la moartea arhitectului Le Corbusier. Pe aversul monedei se prezintă câteva piese de mobilier desenate (create) de acest arhitect. La partea superioară, periferic, urmând conturul monedei sunt aplicate inscripțiile: “L’ARCHITECTURE” (arhitectura), și “2015” (anul emiterii monedei). Pe reversul monedei, pe fundalul unui decor este prezentat chipul lui Le Corbusier. Deasupra, periferic, urmând conturul monedei este aplicată inscripția: “Le Corbusier” (numele personajului, scris de mână), în stâng, în dreptul ochilor – “10 EURO” (valoarea monedei) și jos sub barbă - “RF” (inițialele statului – Republica Franceză).

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: anul emiterii – 2015, seria – 7 arte, valoarea – 10 euro, forma – rotundă, diametrul – 37 milimetri, greutatea – 22,22 grame, material compoziție – argint, tiraj – 5000 exemplare, calitatea - proof și gravor – Christian Lacroix.

Le Corbusier, nume real Charles-Édouard Jeanneret-Gris, a fost un arhitect, urbanist, decorator, pictor, sculptor, realizator de mobilier, teoretician și scriitor elvețian, naturalizat cetățean francez, faimos pentru contribuțiile sale importante la curentele arhitecturale ce astăzi poartă numele de modernism, brutalism sau stilul internațional în arhitectură, ce s-a născut în data de 6 octombrie 1887 și a decedat la data de 27 august 1965.De asemenea, el este cunoscut ca teoretician și promotor al purismului, respectiv al conceptului de arhitectură adaptată proporțiilor și nevoilor firești ale corpului uman, precum și forța motrice a seriei de congrese dedicate arhitecturii. Le Corbusier a fost un pionier în studiile teoretice atât ale urbanismului modern, dedicându-se găsirii de soluții pentru îmbunătățirea condițiilor de trai pentru rezidenții orașelor aglomerate, creând un concept și o realizare concretă a ceea ce a fost numită o unitate de locuit. Cariera sa s-a întins de-a lungul a cinci decenii, timp în care au fost construite sub semnătura sa clădiri impresionante în Franța, India, Rusia și SUA. Împotriva dorinței doctorului său, pe 27 august 1965, la vârsta de 77 de ani, Le Corbusier s-a dus să înoate în Marea Mediterană. Trupul său a fost găsit de alți oameni care făceau baie în zonă, iar moartea sa s-a declarat ca fiind cauzată de un infarct. Înmormântarea sa a avut loc în curtea Palatului Louvre, la 1 septembrie 1965, sub îndrumarea scriitorului și filozofului André Malraux, care era în acel moment ministrul culturii din Franța.

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

DE LUAT AMINTE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

________xxx________

CÂTEVA MEDALII ȘI

INSIGNE DIN JUDEȚUL SIBIU

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

(Muzeul Brukenthal din Sibiu)

190 de ani de la înființarea Muzeului Brukenthal

1817 - 2007 Primul muzeu din România

190 de ani de la înființarea Muzeului Brukenthal

Primul muzeu din România

Muzeul Național Brukenthal din Sibiu este cel mai vechi muzeu din România, având sediul principal în Palatul Brukenthal, construit de către baronul Samuel von Brukenthal între anii 1778 - 1788, pe o latură a Pieței Mari, la nr. 4 și 5. Muzeul a fost înființat în anul 1817 din colecțiile baronului Samuel von Brukenthal, la 7 ani de la deschiderea Galeriei Nationale din Londra. Muzeul a cuprins initial 1090 picturi din colectia particulara a baronului Samuel Brukenthal. Colectiile de arta europeana ale baronului Samuel Brukenthal au fost deschise pentru public inca din anul 1790, cu 3 ani inaintea deschiderii Muzeului Louvre. Galeria Brukenthal era mentionata in Almanach von Wien in anul 1773 drept a doua dupa galeria de tablouri a principelui von Lichtenstein. Palatul Brukenthal, locul de gazduire al Muzeului, este unul dintre cele mai insemnate monumente in stil baroc din Romania. Palatul a fost inaugurat in anul 1788, ca resedinta oficiala a baronului Samuel Brukenthal, care intre anii 1777 – 1787 a detinut functia de guvernator al Transilvaniei. Faţada principală a palatului, ieşită mai în faţă în comparaţie cu frontul celorlalte clădiri din piaţă, este o realizare târzie, într-un stil Baroc auster. Elementul central al faţadei este ancadramentul de piatră al portalului, susţinut de coloane deasupra cărora se ridică antablamentul. Ancadramentul este decorat cu elemente de plastică precum blazonul aurit al lui Samuel von Brukenthal şi alte elemente decorative baroc: urne, rozete şi festoane. Portalul principal se deschide spre pasajul de trecere (compartimentat în trei travee) prin care se poate accede în curtea palatului. Palatul construit de către Samuel von Brukenthal are un plan dreptunghiular, închizând între laturile sale o curte interioară. Un al doilea portal se află în fundalul primei curţi. Deşi are un concept similar cu cel al primului portal, este susţinut de atlaţi iar nu de coloane. Prin acest portal se face trecerea în curtea a doua, unde iniţial se aflau grajdul şi alte anexe gospodăreşti. In prezent muzeul este alcatuit din: Palatul Brukenthal, Muzeul de Istorie Naturala, Muzeul de Istorie, Muzeul de Istorie a Farmaciei, Muzeul de Arme si Trofee de Vanatoare si Casa Artelor (sediul expozitiilor temporare de arta contemporana). In incinta palatului sunt gazduite Galeria de Arta si Biblioteca Brukenthal. Galeria de Arta are urmatoarele expozitii permanente: Galeria de Arta Nationala, Cabinetul de Stampe, Colectia de Arta Decorativa si Pinacoteca Brukenthal. Palatul Brukenthal este primul muzeu deschis publicului pe teritoriul României de astăzi şi cel mai mare muzeu din sud-estul Europei. Construită în stilul barocului târziu, clădirea Brukenthal aduce atmosfera distinsă a palatelor vieneze în inima Sibiului. Nucleul colecţiilor valoroase găzduite aici l-a constituit pinacoteca baronului Samuel von Brukenthal, guvernatorul Transilvaniei, personalitate fascinantă a vremii. Aici pot fi admirate câteva dintre marile capodopere ale Europei, precum „Omul cu tichia albastră” a lui Jan van Eyck, alături de tablourile lui Hans Memling, Tiziano Vecellio Da Cadore, Peter Bruegel cel Tânăr şi Peter Bruegel cel Bătrân. Privită din Piaţa Mare din Sibiu, clădirea elegantă impresionează mai ales prin portalul de piatră, purtând blazonul aurit al familiei Brukenthal, alături de elemente decorative precum urnele ce încoronează stâlpii şi ghirlandele susţinute de rozete. Uşile masive de stejar pe care este sculptat cornul abundenţei îţi sugerează că intri într-un templu al artei şi opulenţei. La interior, trecând pe sub candelabrele cu sticlă de Murano şi tavanele bogat ornamentate cu stucaturi, vei păşi în cele mai impresionante încăperi ale palatului: saloanele de recepţie şi Saloanele Baroc, unde se aduna cândva toată lumea bună a Sibiului, în atmosfera distinsă a celebrelor serate şi recepţii oferite de baronul Brukethal.De la subsol la etajul al doilea al Palatului, vei traversa expresiile goticului, sculptura transilvăneană în piatră a secolelor XIII-XIX, cabinetul de stampe şi de cartografie, apoi arta medievală transilvăneană, covoarele anatoliene şi marile şcoli de pictură europene, de la cea germană şi austriacă, la cea italiană şi a Țărilor de Jos.

Blazonul familiei Brukental

Samuel von Brukenthal, (1721-1803) este unul dintre cei mai împătimiţi colecţionari de pictură (şi nu numai). Notă: există o controversă privind scrierea corectă a numelui baronului, dată fiind semnătura sa, Bruckenthal (vezi testamentul și expoziția la Casa Teutsch) și numele încetățenit, Brukenthal. Varianta răspândită și în general acceptată este Brukenthal. După absolvirea gimnaziului, începând din 9 februarie 1741, Samuel von Brukenthal a fost circa doi ani funcționar la Cancelaria din Sibiu. Apoi a studiat dreptul, filosofia, științele politice și administrative la universitățile din Halle și Jena, fără a obține însă un titlu academic. În acea epocă, diploma de absolvire nu era obligatorie. Era suficient un certificat de bună purtare pe durata studiilor. În timpul studenției a reușit să pătrundă în cercurile înalte de la Curtea din Berlin și a fost inițiat în francmasonerie în Loja Zu den Drei Adler din Viena, apoi a devenit membru al Lojei Masonice din Magdeburg. La Viena a obținut funcția de cancelar provincial. Acum a început să-și creeze diverse colecții și o bibliotecă valoroasă. O parte a colecțiilor și-a constituit-o prin achiziții din Viena, fie personal, fie prin intermediul pictorului Johann Martin Stock. Unele picturi provin din colecții mai vechi, precum cea a arhiducelui Leopold Wilhelm, altele sunt achiziționate de pe piața de artă sau direct de la artiștii epocii (Martin Meytens și Franz Neuhauser jun.). O altă parte a colecțiilor a provenit din Transilvania. În vara anului 1745 s-a întors la Sibiu și a avut ocazia ca, în baza a doi ani de studii specializate, să fie admis la Cancelaria administrației locale. Ca tânăr de „condiție bună” cu studii superioare, i s-au deschis multe uși și pe plan personal, astfel că la 26 octombrie 1745 s-a căsătorit cu Sofia Katharina, fiica primarului provincial Daniel Klokner von Klokner. Căsătoria a dat un impuls serios carierei lui Brukenthal, mulțumită zestrei de circa 30.000 de guldeni a soției și proprietăților ei imobiliare și funciare, ceea ce a contribuit la ascensiunea lui printre oamenii de vază ai Transilvaniei. Între 1745 și 1753, Brukenthal a ocupat funcții nesemnificative în administrație. Întâi a fost grefier secund, apoi grefier principal, iar din 1751 vicenotar al magistratului de Sibiu. În 1753 i s-a oferit ocazia unică de a călători la Viena, unde a fost primit în audiență de împărăteasa Maria Tereza a Austriei. Națiunea săsească aspira să aibă și ea un secretariat al administrației (aidoma celor două existente pentru maghiari și secui). La Viena, Brukenthal a primit sarcina să înființeze acest secretariat. Nu numai că a îndeplinit cu succes această sarcină, dar la 18 ianuarie 1754 a fost numit să conducă secretariatul pentru națiunea săsească. În anul 1762 împărăteasa l-a înălțat în rangul de baron. În anul 1765 a fost numit șef al Cancelariei Curții, în anul 1772 șef al Cancelariei Provinciei, iar în anul 1777 a fost numit Guvernator al Marelui Principat al Transilvaniei, funcție pe care a îndeplinit-o până în anul 1787. Veniturile sale au crescut substanțial. Dacă a început munca în administrație cu un venit anual de 150-300 guldeni, ca șef al Cancelariei Curții a primit 2.000 guldeni, ca șef al Cancelariei Provinciei 7.900 guldeni, ca Președinte al Cancelarie Curții Transilvaniei 9.900 guldeni, iar ca Guvernator 24.000 guldeni. După moartea împărătesei, Samuel von Brukenthal a căzut în dizgrația împăratului Iosif al II-lea și a fost obligat să se retragă din funcția de guvernator. Cu toate acestea, i s-a acordat o pensie anuală de 4.000 guldeni.Prin testament, Baronul Samuel von Brukenthal a dispus deschiderea Palatului ca muzeu public, gestul său înscriindu-l astfel în rândul marilor iluminiști ai veacului. Palatul a devenit în 1817 muzeu public, una dintre primele instituții de acest gen din Europa. Pentru ca această colecție să nu fie dezmembrată după moartea sa, Samuel von Brukenthal a prevăzut în testament ca numai urmașii de parte bărbătească să poată moșteni colecția. În cazul stingerii descendenței pe linie bărbătească, colecțiile urmau să fie gestionate de o fundație și să intre în proprietatea Gimnaziului Evanghelic din Sibiu. În anul 1867, baronul Joseph von Brukenthal, unul din moștenitori, a lăsat prin testament ca și palatul (care era deja din 1817 un muzeu deschis publicului) să fie atribuit acestei fundații. În anul 1872 a murit ultimul moștenitor pe linie bărbătească, baronul Hermann von Brukenthal, și în felul acesta s-a stins familia Brukenthal. Gimnaziul a preluat fundația.

Insigna - Asociația bicicliștilor Șoimii din Sibiu

Asociaţia bicicliştilor "Şoimii" (Die Falken) din Sibiu s-a înființat în anul 1897. Ciclismul este, în sensul larg al cuvântului, deplasarea pe sol folosind mijloace de transport puse în mișcare de mușchii omului, cu precădere bicicletele. Ciclismul se împarte în două categorii: de plăcere și disciplină sportivă de sine stătătoare. Ciclismul sportiv este condus de Uniunea Ciclistă Internațională, cu sediul în Elveția. Sportul ciclism înseamnă organizare riguroasă dar și investiții însemnate în echipamentele de concurs. Printre primii locuitori ai Capitalei, care au folosit bicicleta ca mijloc de locomotie, se numarau si cateva personalitati ale vremii: N. Velescu, dr. V. Urechia, Al. Vlahuta, B. Delavrancea si Al. Macedonski. In aceasta perioada, ciclistii care doreau sa organizeze concursuri dupa modelul occidental au importat biciclete cu roata mare in fata, numite bicicle. In ultimul deceniu al secolului trecut, sporeste numarul societatilor de ciclism, apar primele curse, primele velodromuri. Inca din 1886 fusesera infiintate cluburile cicliste ”Velocitas” si ”Huniade”, iar in anul 1889 “Asociatia de ciclism” din Arad. Cursa de debut din Bucuresti, care are loc in 1891 pe distanta Otopeni – Baneasa de 10 km, este castigata de D. Dumitrescu, unde se inalta astazi Arcui de Triumf. O data cu inmultirea societatilor cicliste, se impune necesitatea coordonarii si organizarii ritmice a activitatii cicliste. In consecinta, in 1891 se infiinteaza ”Clubul velocipedistilor” din Bucuresti care va organiza un concurs oficial. In 1893, se fac intreceri pe velocipede in cadrul unei serbari de binefacere, destinate ajutoarelor oferite sinistratilor inundatiilor de la periferia Capitalei. De acum, ciclismul romanesc fusese confirmat ca o activitate sportiva, motiv pentru care se infiinteaza ”Clubul ciclistilor” in 1896 si ”Uniunea velocipedica a Romaniei” in 1897, care se dorea sa detina prerogativele unei federatii nationale. In 1900 ia nastere ”Uniunea Ciclistilor Excursionisti” si apare prima revista ciclista lunara din tara noastra, intitulata ”Bicicleta”. Inca din 1894 functiona prima scoala de invatare a mersului pe bicicleta, in spatiul pietei Victoria si al soselei Kiseleff din zilele noatre. Pe campul acestei scoli va fi amenajata o pista pe pamant lunga de 250 m, cu o turnura usor ridicata la inaltimea de cca 1,50 m. Apare, asadar, primul, velodrom din Romania, denumit ”Victoria”, proprietatea lui Alois Pucher, langa atelierul de reparat biciclete. In aceste conditii, pe langa ciclismul de sosea, apare si cel de velodrom. Pentru ca tribunele velodromului erau neincapatoare si ciclistii evoluau invaluiti de praful pistei, a aparut nevoia de a construi un nou velodrom, mai incapator si cu anexe sanitare. Initiatorul acestui proiect a fost directorul ziarului “Universul”, Luigi Cazzavillan si, totodata, reprezentant in Romania al unei fabrici italiene dc biciclete (firma ”Bianchi”). El a construit un splendid veledrom cu pista de lemn, lunga de 333,33 m si lata de 6 m. Arena a fost ridicata pe soseaua Kiseleff, in dreapta Arcului de Triumf. Inaugurarea velodromului s-a facut in 1896, prilejuind o bogata activitate ciclista de velodrom, unde au concurat ciclisti din Germania, Austria, Ungaria. In 1898, velodromul a fost demontat si pista vanduta ca lemn de foc pentru a se acoperi datoriile la fisc, ramase neachitate dupa moartea fondatorului. Dupa o intrerupere indelungata, timp in care cursele de viteza s-au desfasurat pe aleile din parcuri si la hipodrom, ciclismul de pista isi va relua activitatea o data cu construirea velodromului de la Galati (1923), din initiativa lui Ernest Flacs, presedintele Clubului Ciclist Galati. De asemenea, este consemnata existenta unui velodrom la Craiova, unde s-au derulat concursuri intre ciclistii bucuresteni si craioveni in anii 1896-1898. Dezvoltarea ciclismului de sosea si de pista, reteaua tot mai mare de concursuri si aparitia mai multor cluburi cu acest profil in Capitala si in teritoriu, au creat conditii pentru infiintarea FR de Ciclism. Acest eveniment, care are loc in 26 aprilie 1931, succede existenta celor doua nuclee organizatorice, care la vremea respectiva si-au asumat rolul de conducere si organizare a ciclismului romanesc. Aceste nuclee au fost: Uniunea Velocipedica a Romaniei (1897) si Comisiunea de Ciclism (1912) din cadrul Federatiei Societatilor Sportive din Romania (FSSR).

Exercițiul NATO "Steadfast 2015 Illusion"

Sibiu - România

Exercițiul NATO Steadfast 2015 Illusion a avut loc în România, în municipiul Sibiu, în perioada 25 mai – 12 iunie 2015. La acest exercițiu au luat parte militari români cât și militari din alte state membre NATO. Exercițiul a fost condus de către NATO și a urmărit evaluarea disponibilității și interoperabilității dintre armate pe linia inteligenței umane a Forței de răspuns a NATO (NRF) (HUMINT) pe timpul unor crize militare. Acesta a fost doar unul din cele 280 exerciții ale NATO cu statele membre și alți aliați, ce au avut loc în anul 2015. Exercițiile sunt instrumente importante, permițând NATO să testeze concepte, proceduri și tactici. Ele permit forțelor militare să învețe să lucreze mai eficient împreună și să identifice cele mai bune practici și domeniile de îmbunătățire. Exercițiile variază în domeniul de aplicare, durata și forma, variind de la exerciții live care implică mii de soldați până la exerciții asistate de computer care au loc într-o clasă. Deși majoritatea exercițiilor NATO sunt militare, alianța organizează și exerciții politice. NATO desfășoară exerciții militare din 1951. Tot ceea ce face alianța este defensiv, proporțional și în concordanță cu obligațiile internaționale asumate. Exercițiile NATO sunt transparente, programul de exerciții fiind publicat pe internet.

Insigna - 10 ani de învățământ militar universitar

Sibiu 15 iulie 1995 - 15 iulie 2005

Academia forțelor terestre "Nicolae Bălcescu"

Academia Fortelor Terestre „Nicolae Balcescu” din municipiul Sibiu, continuatoarea traditiilor educationale si institutionale a primei scoli militare de ofiteri din Romania, este institutia de invatamant militar superior integrata in sistemul national de invatamant, cu autonomie universitara garantata prin lege si cu personalitate juridica. De asemenea, este abilitata sa organizeze si sa desfasoare programe de studii universitare, destinate formarii ofiterilor de comanda pentru Fortele Terestre ale Armatei Romaniei si pentru alti beneficiari din sistemul national de aparare, ordine publica si siguranta nationala. Transformarea Școlii militare de ofițeri activi de infanterie “Nicolae Bălcescu” în instituție militară de învățământ universitar cu denumirea Academia Forțelor Terestre “Nicolae Bălcescu” s-a realizat prin ordinul Ministrului Apărării Naționale, începând cu data de 15 iulie 1995. Sediul instituției a fost și a rămas același: Strada Revoluției, nr. 3-5, Sibiu. Misiunea Academiei Fortelor Terestre, ca universitate de educatie si cercetare stiintifica, este de formare initiala si continua, la nivel universitar si postuniversitar, a ofiterilor pentru toate armele si specialitatile militare apartinand Fortelor Terestre, precum si a specialistilor militari si civili pentru alti beneficiari interni si externi, potrivit protocoalelor si contractelor incheiate. In domeniul de cercetare stiintifica academia are misiunea de a dezvolta, inova si transfera tehnologic, prin creatie individuala si colectiva, in domeniul stiintelor, precum si valorificarea si diseminarea rezultatelor acestora. Cu un management universitar adecvat, fundamentat pe principiul alocarii resurselor in raport cu prioritatile si necesitatile reale de dezvoltare institutionala, cu o colaborare eficienta cu membrii comunitatii academice in luarea deciziilor si consultarea periodica a studentilor, si cu un colectiv de cadre didactice universitare si instructori militari foarte bine pregatiti, Academia Fortelor Terestre este o institutie puternica, capabila sa anticipeze schimbarile si sa ofere o educatie de inalta calitate centrata pe student. Misiunea academiei este formarea ofiterilor de comanda pentru toate armele/serviciile/specialitatile militare apartinand Fortelor Terestre, precum si pentru alti beneficiari, licentiati in domeniile de studii si specializarile universitare acreditate/autorizate pentru functionare provizorie, apti sa acceada, potrivit nevoilor armatei si optiunilor proprii, in etapa specializarii in arma, capabili sa-si asume raspunderea indeplinirii misiunilor specifice si sa poata exercita in stransa lor conexiune rolurile de: conducator/lider militar; luptator ; specialist militar; educator și cetatean in slujba natiunii, devotat valorilor supreme: Patrie, Onoare, Datorie. Obiectivul fundamental al academiei este cresterea performantelor managementului educational specific formarii ofiterilor de comanda in acord cu nevoile reale de profesionalizare a personalului din Fortele Terestre si cerintele alinierii invatamantului militar superior la spatiul euro-atlantic si maximizarea functionalitatii institutionale in contextul implementarii conceptiei de transformare a invatamantului superior militar.

Ca obiective principale academia și-a propus:

Asigurarea cadrului normativ si educational adecvat formarii ansamblului de cunostinte generale si de specialitate, a competentelor specifice profesiei militare si a atitudinilor civice descrise in Modelul absolventului;
Elaborarea strategiilor de optimizare a proceselor organizationale pe fundamentul standardelor de evaluare a calitatii promovate de ARACIS, a standardelor de performanta asumate de Armata Romaniei in raporturile cu celelalte state membre NATO si a rezultatelor cercetarii stiintifice in domeniile de interes (educational, organizational, militar);
Utilizarea optima a resurselor alocate si/sau atrase pentru restructurarea si modernizarea bazei materiale a invatamantului in corelatie cu necesitatile formative si cu cerintele solicitate pentru autorizarea de functionare provizorie ca institutie organizatoare de studii universitare de masterat.

Insigna - Stema Sibiu - Hermanstadt

Sibiu, arhaic Sibiiu, popular Sâghii, (în germană Hermannstadt, în maghiară Szeben, Nagyszeben, în latină Cibinium) este reședința de județ și cel mai mare municipiu al județului Sibiu, România. Sibiu este un important centru cultural și economic din sudul Transilvaniei, cu o populație de aproximativ 155000 de locuitori. În vremea romană, zona Sibiului era cunoscută sub denumirea de Cibiniensis sau Cibinium, de aici derivând numele râului ce trece prin oraș (Cibin) și denumirea românească a orașului. În zona actualului cartier Gușterița a existat o așezare romană numită Cedonia. Sibiul a fost fondat pe locul unei mai vechi așezări, probabil slave, imediat după mijlocul secolului al XII-lea de către coloniști sași din teritoriul Rin-Mosela. Prima mențiune a cetății este făcută în anul 1191 sub numele Cibinium într-un document ecleziastic de la Vatican. Prima atestare documentară în forma Hermannstadt datează din anul 1223. Sus am postat stemele interbelică, comunistă și actuală ale municipiului Sibiu, iar jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură sibiene din vremuri diferite dar și câteva vechi trimiteri poștale ilustrate.

Primăria

Biserica Ursulinelor

Piața Regele Ferdinand

Casa Societății Urania

Direcția silvică

Cazarma infanteriei

Biserica Johannis

Spitalul militar

Parcul zoologic

Muzeul Asociațiunii pentru literatură și cultura

poporului român

Pasajul scărilor

Gara

Comandatura germană

Biserica evanghelică

Zidul cetății

Palatul episcopal

Hotelul Împăratul romanilor

Lacul Dumbrava

Palatul de Justiție

Podul minciunilor

Direcția de electricitate

Monumentul episcopului Teutsch

Mănăstirea franciscană

Școala de cadeți

Muzeul de Științe Naturale

Direcția de finanțe

Județul Sibiu este situat în sudul provinciei istorice Transilvania, în podișul cu același nume, la nord de Carpații Meridionali, în România. Reședința de județ este municipiul Sibiu. Județul se întinde pe suprafața de 5432 kilometri pătrați și numără aproximativ 425000 de locuitori. Ca subunități administrative județul este compus din; 2 municipii - Sibiu și Mediaș, 9 orașe - Avrig, Agnita, Cisnădie, Dumbrăveni, Ocna Sibiului, Miercurea Sibiului, Săliște, Tălmaciu, Copșa Mică și 53 de comune. Sus am postat harta și stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului Sibiu, iar jos câteva dintre monumentele istorice și arhitectonice inconfundabile ale județului, din timpuri diferite timpuri, vederi generale, trimiteri poștale și alte locuri de vizitat pe aceste meleaguri.