Epaminonda's Blog.....: MENNESSIS

Mai jos am postat alte fotografii din localitatea franceză Mennesis, de acum 100 de ani.

***

DOUĂ EPIGRAME

DIN VIAŢĂ

De Mihai Moleşag - Tulcea, născut 1951

Preşedintele Clubului umoriştilor "HAZ"

Profesor la Liceul tehnologic "Ion Mincu"

LA PETRECERE

Necăjit de la benzină

Nu-mi găsesc pe scaun loc;

Trag cu ochiul la vecină

Dar şi asta-i scumpă…foc!

JUSTIŢIA

Dreptatea asta e pe dos

Când eşti, în faţa ei, adus:

De stai pe scaun, te dă jos

Iar dacă nu, te ia pe ...sus.

____________xxXxx____________

CÂTEVA

MEDALII ROMÂNEŞTI

Informaţii generale despre medalistică

şi subiectul ei de studiu, medalia,

poţi citi în articolul

LE HAVRE - FRANŢA

Bărbăţie şi Credinţă

Medalie - 2004

La numai un sfert de veac de la definitivarea primului sistem de decoraţii al României, în toamna anului 1878, a fost instituită Medalia „Bărbăţie şi Credinţă” prin Decretul Regal nr.2812 din 3 noiembrie 1903; această distincţie era menită a răsplăti ofiţerii şi agenţii de poliţie, precum şi orice alte persoane care au contribuit la restabilirea ordinii şi siguranţei publice. Deşi nu erau menţionaţi expres în Regulamentul medaliei, jandarmii care asigurau, în mediul rural, funcţiile poliţiei din localităţile urbane, vor beneficia şi ei de această medalie. În timpul celui de-al doilea Război Balcanic, la care a participat şi România, militarii trimişi în campania din Bulgaria (1913) vor primi şi ei această medalie, cu o baretă specială. În 1916, prin Legea privind instituirea Ordinului militar „Mihai Viteazul”, s-a prevăzut ca Medalia „Bărbăţie şi Credinţă” să fie conferită cu spade, devenind cea mai uzitată medalie care se acorda pentru răsplătirea faptelor de arme ale militarilor şi subofiţerilor. Şi în al doilea Război Mondial, Medalia „Bărbăţie şi Credinţă” a fost acordată “cu spade” la zeci de mii de militari români şi aliaţi. Ea a fost, ierarhic, cea mai mică decoraţie pentru trupă care s-a acordat în al doilea Război Mondial şi, ca atare, şi cea mai acordată distincţie între anii 1941 şi 1945. Legea nr.29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României prevede, la art.8 şi art.9, literele B, (“Decoraţii militare de pace” şi “Decoraţii militare de război”), existenţa Medaliei „Bărbăţie şi Credinţă”. Pe timp de pace, medalia se poate conferi cadrelor care activează în diferitele structuri ce asigură ordinea publică şi siguranţa naţională, iar medalia cu însemne de război (cu spade), se conferă tuturor militarilor din cadrul forţelor armate terestre..",

Centenarul Asociaţie crescătorilor de albine din România

1873 - 1973

Asociaţia Crescătorilor de Albine din România (ACAR) este o organizaţia naşională, profesională şi autonomă a apicultorilor, cu personalitate juridică şi patrimoniu propriu. Asociaţia are filiale deschise în toate judeţele din ţară

Constantin Brâncuşi

Sculptorul genial

Această medalie este confecţionată din argint,

are diametrul de 35 mm şi greutatea de 10,37 grame.

Constantin Brâncuşi (născut 19 februarie 1876 la Hobiţa, Gorj şi decedat 16 martie 1957 la Paris) a fost un sculptor român cu contribuţii covârşitoare la înnoirea limbajului şi viziunii plastice în sculptura contemporană mondială. Constantin Brâncuşi a fost ales postum membru al Academiei Române.

Coloana Infinită, cunoscută în mod greşit şi sub denumirea de „Coloana Infinitului” este opera sculptorului român Constantin Brâncuşi, parte a trilogiei Ansamblului Monumental din Târgu Jiu , compus din Coloana Infinită, Poarta sărutului şi Masa tăcerii. Inaugurată la 27 octombrie 1938, coloana are o înălţime de 29,35 metri şi este compusă din 15 moduli octaedrici suprapuşi, respectiv având la extremităţile inferioară şi superioară câte o jumătate de modul. Modulii erau numiţi „mărgele” de către autorul lor. Sculptura este o stilizare a coloanelor funerare specifice sudului României. Denumirea originală era „Coloana recunoştinţei fără sfârşit” şi a fost dedicată soldaţilor români din primul război mondial, căzuţi în 1916 în luptele de pe malul Jiului. Privitor la geneza coloanei între celelalte sculpturi brâncuşiene, există dovezi că proiectul este mult mai vechi. Se pare că încă din 1909 în atelierul lui Brâncuşi ar fi existat"trunchiuri şi bârne, coloane truncheate de lemn", iar prima versiune expusă a unei coloane, intitulată "Proiect arhitectural", datează din 1918. Ulterior, în 1933, în expoziţia sa personală de la New York, Brâncuşi expune proiectul său sub numele devenit celebru, Coloană fără sfârşit. Brâncuşi însuşi o denumea "un proiect de coloană care, mărită, ar putea sprijini bolta cerească".

Coloana a fost turnată în fontă în septembrie 1937 la Atelierele Centrale din Petroşani. Şeful proiectului a fost inginerul Ştefan Georgescu Gorjan,proiectul de executie şi calculele au fost făcute de inginerul Nicolae Hasnas , execuţia stâlpului central a fost coordonată de maistrul-şef Ion Romoşan iar execuţia modelului în lemn al mărgelelor a fost făcută de maistrul tâmplar Carol Flisec în colaborare directă cu Brâncuşi, care sosise de la Paris special pentru a supraveghea turnarea coloanei.

Elementele componente ale coloanei sunt următoarele:

Nucleul metalic din ţeavă pătrată cu latura de 42 cm, asamblat din trei tronsoane cu lungimea de 8,93 m, 10 m şi 9,4 m

Fundația din beton, care ajunge la adâncimea de 5 m, cu o formă de trunchi de piramidă, cu baza mare de 4,5 , orientată în jos.

"Mărgelele" (cum le numea Brâncuşi) din fontă, "înşirate" pe nucleu, în număr de 17:

Un semielement de bază, cu înălţimea de 136 cm;
15 moduli octaedrici, cu înălțimea de 180 cm fiecare;
Un semielement la vârf cu înălţimea de 90 cm.

Alămirea coloanei s-a făcut la faţa locului, aplicând prin pulverizare sârmă de alamă. Aceasta tehnologie a fost utilizată la vremea respectivă pentru prima dată în România şi a fost adusă special din Elveţia. Greutatea totală a Coloanei (nucleu + "mărgele") este de 29173 kg.

Cea care a comandat lucrarea a fost Aretia Tătărescu (prin Societatea "Liga Naţională a Femeilor Gorjene"), care i-a acordat lui Brâncuşi deplină libertate de acţiune şi l-a ajutat să obţină sprijinul financiar necesar.

În anii '50, guvernul român, sub influenţa sovieticilor a plănuit să demoleze coloana, considerând că sculptura lui Brâncuşi ar fi un exemplu de sculptură burgheză. Cu toate acestea, planul n-a fost pus niciodată pus în aplicare.

Masa tăcerii este lucrata in calcar, avand urmatoarele dimensiuni: diametrul tabliei – 2,15 metri cu o grosime de 0,43 metri, iar piciorul are un diametru de 2 metri si o grosime de 0,45 metri reprezinta masa dinaintea confruntarii in batalia la care urmeaza sa participe combatantii. Timpul este prezent, fiind reprezentat prin dispunerea circulara a celor 12 scaune-clepsidre, care il masoara, iar totul decurge in tacere. Potrivit exegetilor artei brancusiene, Masa Tacerii reprezinta masa la care stau soldatii inaintea confruntarii cu inamicul. In acelasi timp, scaunele reprezinta timpul dispus in clepsidre. Unii fac o analogie cu Cina cea de Taina a lui Leonardo da Vinci. Urmeaza apoi Aleea Scaunelor reprezentandu-i pe cei care participa fara sa se implice, asteptand finalul. Ansamblul sculptural Constantin Brancusi de la Targu - Jiu, cunoscut si sub numele de Ansamblul monumental de la Targu-Jiu, este un omagiu adus eroilor cazuti in timpul primului razboi mondial, proiectat si construit de Constantin Brancusi. Opera a fost executată în anii 1937 - 1938.

Amplasata pe aleea de la intrarea in parcul orasului, Poarta Sărutului este daltuita din piatra poroasa, extrasa din carierele aflate in imprejurimi. Este alcatuita din coloane groase, paralelipipedice, care sprijina o arhitrava cu dimensiuni mai mari decat ale coloanelor, avand latimea de 6,45 m, inaltimea de 5,13 m si grosimea de 1,69 m. Pe fetele fiecarei coloane se regaseste simbolul sarutului, doua jumatati ale unui cerc, atat de caracteristic operei lui Brancusi. Arhitrava are de asemenea incrustat acest simbol, ca un fel de filigran. In plus, tot in filigran se afla incrustatii ce aduc cu un fel acoperis al portii, ca si cand poarta ar fi acoperita cu sindrila. Bolta portii are un ornament liniar delicat: este o continuitate de arcuri mici, iar mai sus, pe trei linii orizontale, intalnim continuarea unor forme ovale identice, de parca ar fi conturul fetei si al umerilor. Poarta sarutului arata ca un arc de triumf, simbolizand triumful vietii asupra mortii

Matei Basarab

Marele ctitor ortodox

Această medalie este confecţionată din argint,

are diametrul de 35 mm şi greutatea de 10,37 grame.

Matei Basarab, a fost domnitorul Ţării Româneşti în perioada anilor 1632 - 1654. El s-a născut în anul 1580 la Brâncoveni şi a decedat la data de 9 aprilie 1654.

Mănăstirea Arnota este situată în comuna Costeşti, judeţul Vâlcea. Este construită de către domnitorul Matei Basarab între anii 1633 - 1634. Se află pe un versant de munte vis-a vis de mănăstirea Bistrița. Este foarte greu de ajuns, datorită cotei ridicate unde se află. În prezent accesul auto este favorizat de șoseaua de acces a carierei de calcar existentă lângă lăcaș. Studiile au constatat că este construită pe locul unde au mai existat biserici. Între anii 1705 - 1706 domnul martir Constantin Brâncoveanu a construit un pridvor cu turlă în deja cunoscutul stil Brâncovenesc. A refăcut pictura originală și a confecționat catapeteasma, o reală operă de artă a stilului. Actualmente aceasta se află la Muzeul Național de Artă. Ușa de la intrare din lemn de castan deține o inscripție în limba slavonă cu următorul conținut :„ Aceste uși le-a făcut Constantin Brâncoveanu vel-logofăt”. Aici în pridvor se mai poate vedea o pictură refăcută la acea vreme odată cu construirea lui, pictură aflată pe peretele de la intrare și care reprezintă portretul lui Matei Basarab executată în jur de 1644. O altă renovare a mănăstirii s-a făcut de către Barbu Ştirbei între anii 1852 - 1856, când a parte a chiliilor au fost dărâmate datorită stării de ruină la care se prezentau. În locul lor a construit alte clădiri pe baza unor proiecte făcute de arhitecți, printre care Carol Benesch. În anul 1934 s-au făcut noi reparații, s-au construit noi chilii și ce a fost mai important a fost amenajarea unui muzeu cu odoarele sfântului lacaș. Cea mai mare renovare a avut loc între anii 1954 - 1958 când s-a făcut consolidarea totală a clădirilor, s-a drenat apa, s-a introdus apă curentă la chilii și s-a reabilitat sistemul de încălzire.

____________ooOoo____________