Epaminonda's Blog.....: LUMEA BANCNOTELOR LUMII

PARAGUAY

PIEMONTE

***

DOUĂ EPIGRAME

DIN VIAŢĂ

De Mihai Moleşag - Tulcea, născut 1951

Preşedinte al Clubului umoriştilor "Haz"

Profesor la Liceul tehnologic "Ion Mincu"

ELECTORALĂ

Privind la urnă-s bucuros

Ca-i bag pe toti, la o adică,

În locu-acela-ntunecos,

Prin …crăpătura aia mică!

EXPOZIŢIE

Zăbovind lângă pictură,

Specatori, veniţi cu droaia,

Stau cu sufletul la gură

Ca să se oprească …ploaia!

_____________xxXxx_____________

CÂTEVA

MEDALII ROMÂNEŞTI

Informaţii generale despre medalistică

şi subiectul ei de studiu, medalia,

poţi citi în articolul

LE HAVRE - FRANŢA

Regimentul Teleorman nr.20 * 1880 - 1905

Jubileul de 25 de ani

Lt.colonel Teleman Gh - 1880

Lt.colonel Palade C - 1880 - 1881

Colonel Gramont A. - 1881 - 1882

Lt.colonel Nicolescu C. - 1882 - 1887

Lt.colonel Dănescu T. - 1887 - 1888

Lt.colonel Bengescu D. - 1888 - 1893

Lt.colonel Bădulescu V. - 1893 - 1894

Lt.colonel Rudeanu B. - 1894 - 1896

Lt.colonel Bengescu D. - 1896 - 1900

Lt.colonel Pandelescu I. - 1900 - 1902

Colonel Solacolu G. - 1902 - 1905

(probabil lista comandanţilor regimentului)

Această medalie este confecţionată din bronz, are diametrul de 40 mm şi este opera gravorului Carniol fiul. Regimentul 20 dorobanţi Teleorman s-a înfiinţat în localitatea Turnu Măgurele, prin Decretul regal nr. 1163 din data de 5 aprilie 1880. De-a lungul vremii a făcut parte din diferite mari unităţi ale armatei - Brigăzile 3,4,6 şi 7 Infanterie precum şi Divizia 2 Teritorială.

Primăria oraşului Brăila

Lucrările executate şi puse în executare:

ozonare apei, rezervorul de apă,

canalizarea şi hala de alimente

Ianugurarea ozonării

Ozongesselschaft - Berlin * 15 sept 1912

Primar - N.Th.Faranga,

Ajutorii de primar - Alexandru Eliat şi Ion I.Petrovici

Consilieri - Gavrilă Marin, Const.Georgescu,

Dr.G.Georgescu, Ene Găgiulescu, Mihail Cocoş,

Petr.Dimovici, Gr.Christescu, Ion Vlădescu,

G.Cimpoiescu, D.Economu, M.Panteli

Această medalie este confecţionată din alamă argintată

fiind opera gravorului Carniol fiul.

Brăila este un oraş în sud-estul României, reşedinţa judeţului cu acelaşi nume. Este situat pe malul stâng al Dunării, la o distanţă de aproximativ 20 de kilometri de Galaţi. La ultimul recensământ se pare că avea aproximativ 176000 locuitori. Brăila apare cu numele "Drinago" într-o veche descriere geografică şi de călătorii spaniolă, "Libro del conoscimiento" (1350), dar şi pe câteva hărţi catalane (Angellino de Dalorto, 1325 - 1330 şi Angelino Dulcert, 1339). Oraşul este meţionat ca Brayla în anul 1368 într-un privilegiu de transport şi comerţ acordat neguţătorilor braşoveni. Oraşul a fost ocupat de turci între anii 1538 - 1540, fiind raia su kaza de la 1554 până la sfârşitul războiului ruso-turc din anii 1828 - 1829, perioadă în care este numit Ibrail. În secolul al XV-lea numele Brăilei este amintit sub forma Breil, într-o menţiune a Cancelariei Voievodului "Ttibor din Transilvania". Perioada de maximă înflorire o are la începutul secolului XX, când devine un important port de intrare-ieşire a mărfurilor din România. Este accesibil navelor maritime de dimensiuni mici şi medii. În poza de sus este prezentat ceasul inconfundabil din parcul central al oraşului Brăila.

Ioan Buteanu * l821 - 1848

Prefectul Zarandului

Revoluţia din Transilvania * 1848 - 1849

Gurahonţ - 1994

Această medalie este confecţionată din cupru

şi are diametrul de 60 mm.

Ion Buteanu s-a născut în anul 1821 în localitatea Şomcuţa Mare şi a fost, alături de Axente Sever şi Simion Balint, unul dintre principalii colaboratori ai lui Avram Iancu între prefecţii şi conducătorii revoluţionarilor români transilvăneni de la 1848 – 1849. Provenea dintr-o veche familie de nobili români maramureşeni, dar care, ca şi restul nobilimii române din Transilvania, dispăruse datorită politicii asidue de maghiarizare forţată. A absolvit studiile de drept la Cluj şi a activat o perioadă ca jurist-cancelist la Tabla regească (Curtea de Apel ) de la Târgu Mureş, alături de Avram Iancu şi ceilalţi viitori fruntaşi revoluţionari, Alexandru Papiu Ilarian şi Petre Dobra. Ulterior, devenind avocat, s-a stabilit, în această calitate, la Abrud unde l-a găsit izbucnirea evenimentelor revoluţionare paşoptiste. În primăvara anului 1848, Ioan Buteanu avea consolidate convingerile politice şi naţionale după care îşi va desfăşura activitatea viitoare respectiv, necesitatea recunoaşterii şi obţinerii libertăţilor şi drepturilor sociale şi naţionale pentru românii transilvăneni. Pentru realizarea acestor idealuri, el a găsit locul propice în Munţii Apuseni, unde patriotismul naţional românesc reprezenta cartea de căpătâi a fiecărui român. Datorită atitudinii sale profund naţionale şi activităţilor derulate în virtutea acesteia, Ioan Buteanu a câştigat repede aprecierea, consideraţia şi prietenia celor mai mulţi dintre viitorii revoluţionari paşoptişti, între care Nicolae Bălcescu, Alecu Russo, Avram Iancu şi Simion Balint, alături de ultimii doi lupând cu arma în mână împotriva armatei revoluţionarilor maghiari ce doreau unirea forţată a Transilvaniei cu Ungaria, împotriva voinţei românilor majoritari. De altfel, necesitatea înfăptuirii dezideratului naţional al românilor – libertate şi unitate – reiese şi din scrisoarea pe care o trimite spre publicare în „Gazeta de Transilvania”, de la Braşov, la 29 martie 1848 şi în care spune între altele: „…a sosit timpul şi pentru noi (românii-n.n.) să ne trezim din letargul cel profund, de nu voim să ne prefacem cu timpul în alt element străin şi să ne stingem de tot de pe faţa pământului în privinţa naţională…” Consecvent principiilor sale patriotice şi fiind unul dintre fruntaşii românilor transilvăneni care se opunea cu îndârjire unirii silnice a Transilvaniei cu Ungaria, preconizate la punctul 12 al programului revoluţei maghiare de la 1848, Ioan Buteanu se remarcă şi în calitate de organizator al adunărilor românilor de la Abrud, Câmpeni, Bistra şi Blaj (aprilie) din primăvara anului 1848, care au precedat Marea Adunare de la Blaj, din mai 1848. Un moment important, de referinţă pentru conturarea personalităţii lui Ioan Buteanu l-a reprezentat Marea Adunare Naţională de la Blaj, din 3/15 mai 1848, de pe Câmpia Libertăţii. Atunci a devenit el mai cunoscut revoluţionarilor din Moldova şi Muntenia care au participat la această adunare şi a intrat definitiv în pleiada marilor revoluţionari paşoptişti. Patriotismul, demnitatea, curajul, spiritul organizatoric şi calitatea de foarte bun orator l-au făcut să fie recunoscut ca unul dintre cei cărora li se datorează, în mare măsură, buna organizare a adunării, dar şi ca unul dintre cei mai importanţi conducători ai revoluţionarilor români din Transilvania, la 1848-1849. În acest context, Alecu Russo, marele scriitor şi revoluţionar muntean, participant la Adunarea Naţională de la Blaj, aprecia în termeni elogioşi, pe lângă Avram Iancu şi pe Ioan Buteanu, numindu-i, între altele, adevăraţi şi buni români, înţeleşi, iubiţi şi apropiaţi de popor. Toate aceste calităţi au făcut ca el să fie numit Prefect al Zarandului de către Consiliul Naţional Român cu sediul la Sibiu. Totodată, Avram Iancu l-a însărcinat cu înfiinţarea şi conducerea Legiunii a III-a din Crişeni. În calitatea sa de prefect al Legiunii Zarandului, Ioan Buteanu şi-a demonstrat curajul şi calităţile de bun comandant militar pe câmpurile de luptă unde i-a condus pe români. Istoria a reţinut pentru totodeauna contribuţia sa la înfrângerea armatelor revoluţionare ungare şi a detaşamentelor voluntarilor maghiari şi secui în zona Zarandului unde a stopat inaintarea ungurilor din direcţia Ungaria, la înfrângerea aceloraşi armate şi detaşamente ungureşti, maghiare şi secuieşti pe Valea Mureşului şi în zona Huedin şi la blocarea accesului acestora în interiorul Munţiilor Apuseni! În acele momente dramatice pentru apărarea pământului străbun, când de multe ori românii erau copleşiţi numeric şi nu dispuneau de o echipare corespunzătoare asemenea ungurilor, detaşamentele şi cetele de lupători români au dat dovadă de un eroism extraordinar. Evenimentele respective au propulsat din rândul acestora, pentru eternitate, mulţi eroi ce au intrat pentru totodeauna în Pantheonul eroilor naţiunii române. Între ei se numără, la loc de cinste, şi Ioan Buteanu! Deosebit de semnificativ pentru exemplificarea profundelor sentimente naţionale, ce concordau pe deplin cu spiritul vremii şi care îl animau pe Ioan Buteanu este conţinutul scrisorii pe care acesta o trimite, în timpul luptelor, lui Kalman Csutak, ofiţer în armata revoluţionară ungară: „ Aşa cum văd dvs. lucraţi pentru principiile egalităţii şi fraternităţii. Foarte mă mir că şi noi românii ne luptăm tot pentru aceleaşi principii şi de când am început lupta tot adevărata libertate şi recunoaştere a existenţei politice a naţiunii române am proclamat-o. Aceasta ne-a fost lozinca, pentru aceasta trăim şi murim. Dar dacă dvs. pentru aceasta vă luptaţi, atunci nu este nici o deosebire între noi şi e păcat a vărsa atâta sânge…Aceasta nu aduce cu sine principiul frăţietăţii…N-am încercat noi a ne însoţii cu voi pentru câştigarea libertăţii numai să ne recunoaşteţi naţionalitatea? N-am dorit noi a vă întinde dreapta noastră numai ca să înţelegeţi principiul egalităţii aşa cum este înţelesul lui adevărat? A trecut timpul, credem, de a mai subjuga popoare. În fiecare naţiune ca şi în dvs. s-a deşteptat simţul naţionalităţii. Nu v-aţi putut desmetici ca să ştiţi că aveţi nevoie de simpatia românilor ? Elementul românesc, de la Tisa la Marea Neagră e mult mai compact decât al vostru şi nu poate pieri din şirul popoarelor. Ar fi bine dacă v-aţi gândi a câştiga dragostea românilor, pentru că de asta aveţi nevioe, iar nu să omorâţi oameni neînarmaţi, femei şi copii, să aprindeţi satele, să duceţi la sapă de lemn poporul şi să prefaceţi ţara într-un cimitir pustiu. Nu vă pătaţi caracterul naţional ! Voi şi în epoca libertăţii mai ţineţi după exemplul vechiului sistem sclavagist…adică voi numai la slugi doriţi a fi cârmuitori, iar nu la cetăţeni liberi. Da, fiindcă libertatea voastră este numai linguşire, amăgire şi vorbă goală”. Sfârşitul lui Ioan Buteanu a fost tragic. El a căzut victimă concursului de împrejurări creat în mod premeditat, dezonorant şi laş de către Ludovik Kossuth, conducătorul revoluţiei maghiare, în timpul perioadei de negocieri de la Abrud ( începutul lunii mai 1849 ) dintre reprezentanţii revoluţionarilor transilvăneni şi deputatul Ioan Dragoş, trimisul lui Kossuth. Deşi era declarat armistiţiu, Kossuth şi-a încălcat cuvântul dat, respectiv că pe durata negocierilor va opri orice activitate militară împotriva românilor, şi a dat ordin aventurierului Hatvani să atace Abrudul în intenţia de a-i captura pe Avram Iancu şi ceilalţi fruntaşi români. Ceea ce nu a reuşit să înfăptuiască pe calea armelor, Kossuth încerca acum să realizeze prin minciună, perfidie şi înşelăciune! A fost o faptă ruşinoasă care i-a descalificat pe unguri în faţa lumii civilizate şi a istoriei universale! A câta oară ?! Ioan Buteanu este arestat, la 6 mai, deşi armistiţiul era în vigoare, şi dus legat de un tun de către Hatvani în fuga sa din Abrud spre Ungaria. În ziua de 23 mai 1849, înainte de a trece în Ungaria, în satul Iosăşel, jud. Arad, Ioan Buteanu este spânzurat de Hatvani, acest „erou” beţiv care a rămas în istorie numai prin dezonoare şi ruşine datorită crimelor săvârşite, în timpul unui armistiţiu, atât asupra populaţiei civile neânarmate, cât şi a lui Ioan Buteanu acum. SURSA - NET - Col.(r) prof. Claudiu Aiudeanu

Pe malul nordic al râului Crisul Alb este fosta localitate Iosasel, inclusa astazi in oraşul Gurahont. Aici se inalta Monumentul lui Ioan Buteanu, ridicat in 1934 si restaurat ulterior. Osemintele eroului inmormantat aici la 1924 au fost transportate in cimitirul de la Tebea si inhumate alaturi de mormantul "Craiului Muntilor". Nu departe de monument se gaseste o salcie despre care s-a transmis din generatie in generatie amintirea faptului ca de o craca a acesteia a fost spanzurat, la 23 mai 1849, Ioan Buteanu, prefectul Zarandului, luptator pentru drepturile poporului roman din Transilvania si pentru colaborarea fortelor revolutionare romano-maghiare.

Ion Luca Caragiale

Marele dramaturg român

Această medalie este confecţionată din argint,

are diametrul de 35 mm şi greutatea de 10,37 grame.

Ion Luca Caragiale (născut la 1/13 februarie 1852 în localitatea Haimanale, azi Ion Luca Caragiale din judeţul Dâmboviţa şi decedat la 9 iunie 1912 la Berlin) a fost un dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic şi ziarist român, de origine greacă. Este considerat a fi cel mai mare dramaturg român şi unul dintre cei mai importanți scriitori români. A fost ales membru post-mortem al Academiei Române.

_____________ooOoo_____________