Epaminonda's Blog.....: MENNEVRET

Mai jos poţi admira alte câteva fotografii mai vechi, de peste 100 de ani, din localitatea franceză Mennevret.

***

DOUĂ EPIGRAME

DIN VIAŢĂ

De Mihai Moleşag – Tulcea, n.1951

Preşedinte al Clubului umoriştilor “HAZ”

Profesor la Liceul tehnologic “Ion Mincu”

SPECIFIC NAŢIONAL

Englezii au, precum se spune,

Sindromul vacilor nebune;

Pe când, românul, duce-n spate,

Sindromul vacii …încălţate!

UNUI CALOMNIATOR

Cum pe toţi îi ponegreşte

Cu aşa un flux verbal,

Gura i-o compar, fireşte,

Cu o gură …de canal!

______________xxXxx______________

CÂTEVA

MEDALII ROMÂNEŞTI

Informaţii generale despre medalistică

şi subiectul ei de studiu, medalia,

poţi citi în articolul

LE HAVRE - FRANŢA

Ateneul Român - Bucureşti

25 ianuarie 1881

Punerea pietrei fundamentale

a Palatului Ateneului român

26 octombrie 1886

Această medalie este confecţionată din bronz,

are diametrul de 56,3 mm şi este opera gravorului Fessler.

Ateneul Român este o sală de concerte din Bucureşti, clădire situată pe Calea Victoriei, în Piața George Enescu (partea nordică a Pieței Palatului). Tot aici se află şi sediul Filarmonicii George Enescu. Edificiu-simbol al culturii nationale, Ateneul Roman, construit in inima Bucurestilor in perioada anilor 1886-1889, a devenit exponentul arhitectonic si spiritual nu doar al unui oras, al unei Capitale, ci al unei natiuni. Aici au conferentiat marile personalitati si savanti ai Romaniei, aici au concertat toti consacratii si tinerii artisti profesionisti ai tarii, aici au urcat pe podium multe formatii si solisti de nivel mondial, aici s-au lansat “in prima auditie“ capodopere ale literaturii muzicale autohtone, aici s-au organizat primele expozitii ample, retrospective de pictura si sculptura ale maestrilor artei plastice nationale, aici s-au perindat regi si regine, oameni politici si oaspeti de seama de peste hotare spre a participa la evenimente de importanta nationala si universala intr-un cuvant, la Ateneul Roman s-au petrecut momente de anvergura istorica ce s-au inscris in cartea de aur a poporului nostru. Putini stiu astazi ca Palatul Ateneului Roman s-a cladit cu banii dintr-o subscriptie publica, in urma organizarii unei loterii nationale (500.000 de bilete in valoare de un leu), apelul adresat cetatenilor de naturalistul Constantin Esarcu (1836-1898), fondatorul Societatii Ateneul Roman, sunand ca o chemare populara, printr-un slogan de-a dreptul comic si banal: "Dati un leu pentru Ateneu!". Ideea apelului s-a transformat surprinzator intr-o lectie de unitate, de trezire a constiintei nationale. Conceputa de arhitectul francez Albert Galleron, dupa cercetarile stiintifice si indicatiile lui Alexandru Odobescu, revizuite si completate de un manunchi de specialisti romani (Al. Orascu, Ion Mincu, Ion Socolescu, Grigore Cerkez, Cucu Starostescu), cladirea de forma circulara s-a datorat valorificarii fundatiilor deja existente din Gradina Episcopiei ce urmau sa serveasca ridicarii unui circ. Inspirat din vechile temple grecesti, edificiul surprinde la prima vedere printr-o colonada istorica ce sustine un fronton triunghiular. La parter, impresionantul hol din marmura inglobeaza cele 12 coloane dorice de sustinere a salii de concerte. Patru scari monumentale in spirala de tip baroc din marmura de Carrara, desfasurate cu balcoane la etajul intermediar, fac legatura cu sala si anexele (birouri, sali de repetitii, cabine pentru solisti si dirijor etc.). Dispuse sub forma vechilor amfiteatre greco-romane, cele aproape 1.000 de locuri (trei zone de parter si doua randuri circulare cu 52 de loji, la mijloc cu o loja centrala) ofera o vizibilitate perfecta din orice colt si o auditie impecabila. Perfectiunea sunetului se datoreaza imensei cupole (bogat decorata) care "absoarbe" fondul instrumental si vocal de pe podium, spre a-l distribui prin reverberatie catre auditori, cu intreaga gama de armonice pana la cele mai fine culori timbrale si nuante. Se pare ca acustica exceptionala a cavitatii sonore, proprii Ateneului Roman, aplasat sala printre cele mai reusite constructii de acest gen nu doar din Europa, ci din intreaga lume. Fresca, evocand istoria poporului roman in 25 de episoade, realizata timp de cinci ani de catre pictorul Costin Petrescu, orga instalata in 1939 in urma ajutorului material al lui George Enescu, numeroasele imbunatatiri tehnice produse dupa cutremurele de pamant si bombardamentul din 1944, de la sfarsitul celui de al doilea razboi mondial, dar mai ales modificarile din 1966-1967 (introducerea aerului conditionat, refacerea tavanului, schimbarea fotoliilor, redistribuirea lojilor, largirea avanscenelor etc.) au transformat Ateneul Roman intr-un complex arhitectural singular in centrul Capitalei. De peste o jumatate de veac, a devenit sediul Filarmonicii "George Enescu", iar din 1958 "Cartierul general" al Festivalurilor Internationale "George Enescu". Templu al artei si culturii romanesti, Ateneul Roman ramane, la cei 120 de ani, nu doar o cladire de patrimoniu universal, reprezentativa ca arhitectura pentru Romania si Balcani (cu trimitere la antichitatea greceasca), ci si un simbol de traditie spirituala a unui popor. Iar daca fundatia circulara initiala, nicicand nu a fost visata de fondatori, arhitecti si constructori ca forma ideala pentru un monument arhitectonic (au existat glasuri in epoca ce au criticat solutia tehnica insolita), iata ca timpul a harazit urmasilor culturii vechii Dacii sa devina o scena turnanta nu doar a istoriei, ci si a artei in contextul Europei. "Calare" pe trei secole (fundatia ecvestra s-a dovedit bazaltica), Ateneul Roman si-a deschis larg portile unor spirite universale luminate, ce si-au dat intalnire la Bucuresti, spre a se infrati cu autohtonii meleagurilor de la gurile Dunarii. Desi ctitorii au visat ca toate artele surori sa-si afle locul sub cupola acestui for cultural, totusi se pare ca putini si-au dat seama ca acustica naturala exceptionala a salii ofera doar muzicii un climat de afirmare plenara, singulara, devenind casa parinteasca pentru marile personalitati si talente ale lumii.

Mănăstirea Bistriţa

restaurată la anul 1845

În România sunt două biserici

(mănăstiri) cu acelaşi nume - Bistriţa.

Se pare că această medalie face referire

la restaurarea mănăstirii Bistriţa din jud Vâlcea,

de către Principele Grigore Dimitrie Bibescu.

Mănăstirea Bistrița din judeţul Vâlcea, ctitorie a boierilor Craioveşti (Barbu, Banul Craiovei și frații săi Pârvu vornicul, Danciu armașul și Radu postelnicul), a fost zidită între anii 1482 - 1494. Ea se află în satul Bistriţa aparținând de comuna Costeşti, pe pitoreasca vale a râului cu același nume. Prima atestare documentară a Mănăstirii Bistrița este un act din 16 martie 1494 al lui Vlad Călugărul. Mănăstirea a fost distrusă complet de către Mihnea Vodă la anul 1509. Un document al vremii specifică faptul că Mihnea Vodă, care lupta împotriva Craioveștilor, "și mănăstirea lor, carea o făcuse ei pre râul Bistriţii din temelie o au risipit". A fost refăcută în timpul lui Neagoe Basarab între anii 1515 - 1519 tot de către boierii Craiovești. În urma cutremurului din anul 1810, lăcașul este afectat serios, lucru ce face ca în timpul domniei lui Gheorghe Bibescu și Barbu Ştirbei, între anii 1846-1855 mănăstirea să fie rezidită, in ultimii ani fiind sub îndrumarea arhitectului Carol Benesch.

Simt nevoia să prezint mai jos

şi câteva informaţii despre cealaltă mănăstire,

mănăstirea Bistriţa din judeţul Neamţ.

Manastirea Bistrita din judetul Neamt este situată in comuna Alexandru cel Bun, satul Bistrita, la o distanta de 8 kilometri vest de oraşul Piatra Neamţ, pe drumul DN 15 Piatra Neamt-Bicaz. Manastirea, ctitorita de Alexandru cel Bun, a rezistat timp de peste sase veacuri la adapostul padurilor ce o acopera, infruntand greutatile si incercarile istoriei. Asezamantul monahal de la Bistrita, judetul Neamt are o mare valoare istorica si arheologica, numarandu-se printre cele mai vechi ctitorii voievodale din Moldova alaturi de manastirea Neamt, adapostind oseminte domnesti si fapte de neuitat din istoria si viata spirituala a poporului roman. Începuturile mănăstirii dateaza de la sfarsitul secolului al XIV-lea, din vremea domniei lui Petru Musat, cand aici s-a ridicat o bisericuta de lemn prin grija ieromonahului Pafnutie. In anul 1402, pe locul bisericii de lemn, domnitorul Alexandru cel Bun a construit o biserica din piatra, lunga de 30 m, cu pronaos, gropnita, naos si altar.

Octavian Goga * 1881 - 1938

Această medalie este confecţionată din alamă,

are diametrul de 60 mm şi este opera gravorului Becker.

Octavian Goga - născut la 1 aprilie 1881, decedat la 7 mai 1938, poet român, politician de extremă dreaptă, prim ministru al României de la 28 decembrie 1937 până la 11 februarie 1938, membru al Academiei Române din anul 1920.

Petru Rareş

Vom fi ce-am fost şi mai mult decât atât.

Această medalie este confecţionată din argint,

are diametrul de 35 mm şi greutatea de 10,37 grame.

În rândul domnilor moldoveni din veacul al XVI-lea, istoria a aşezat la loc de mare cinste pe voievodul Petru Rareş, fiul nelegitim al lui Ştefan cel Mare. Anul naşterii lui Petru Rareş nu este cunoscut. Când a ajuns domn al Moldovei (20 ianuarie 1527), avea cam 40 de ani; era căsătorit cu o Marie, dintr-o familie încă necunoscută, cu care avea un fiu Bogdan şi o fiică Cneajna. Dintr-o căsătorie anterioară mai avea încă două fete – Ana şi Maria. În aprilie 1530 domnul s-a căsătorit iarăşi şi şi-a adus în Moldova o nouă doamnă, pe Elena-Ecaterina Brankovici, fiica despotului sârb Iovan Brankovici (mort în 1502). Noua soţie a lui Petru avea o cultură înaltă pentru acele timpuri. Cu Elena Petru a avut mai mulţi copii: Iliaş, Ştefan, Constantin şi Ruxanda. În plan intern, Petru Rareş, ca şi Ştefan cel Mare, a promovat o politică ce urmărea consolidarea autorităţii centrale, îngrădirea puterii marilor boieri, întărirea ţării. Pe plan extern, Petru Rareş a desfăşurat o largă activitate diplomatică, urmărind, pe lângă lupta împotriva Imperiului Otoman, ridicarea ţării ca factor important pe arena internaţională. Personalitatea voievodului moldovean s-a manifestat din plin în domeniul artelor, pe care le-a sprijinit cu mare osârdie. Petru Rareş a dispus înălţarea noului edificiu al Probotei – necropola domnească. A reclădit Moldoviţa şi Bistriţa lui Alexandru cel Bun, a refăcut biserica mănăstirii Căpriana, a construit sau reconstruit numeroase monumente la Baia, Roman, Râşca, Suceava, Hârlău, Târgul Frumos. Urmărind exemplul soţului ei, Elena Rareş, doamna ţării, a îmbogăţit şi ea arhitectura moldovenească cu frumoase edificii ridicate la Suceava şi Botoşani. Pornind de la experienţe mai vechi, pictorii epocii lui Petru Rareş au executat minunate picturi exterioare, vestite în toată lumea. Dintre ele se păstrează parţial sau pe suprafeţe mari frescele de la Probota, Sf. Gheorghe – Suceava, Humor, Baia, Moldoviţa, Bălineşti, Sf. Dumitru – Suceava, Coşula, Arbore, Voroneţ – ultima de la 1547. Fenomen unic în arta universală, pictura exterioară moldovenească este purtătoare nu numai de virtuţi artistice de maximă valoare ci şi de idei cu caracter patriotic, îndemnul la luptă pentru înlăturarea suveranităţii otomane fiind cel mai important. Slăbit de boli, Petru Rareş a murit la 3 septembrie 1546 şi a fost înmormântat la Probota, în partea de nord a gropniţei din naos, ctitoria sa. Caracterizând personalitatea acestui vrednic voievod, cronicarul Grigore Ureche scria: “Cu adevărat era ficior lui Ştefan Vodă cel Bun, că întru totul simăna cu tătâne-său, că la războaie îi mergea cu noroc, că tot izbândea, lucruri bune făcea, ţara şi moşia sa ca un păstor bun o ocrotea, judecată pre dreptate făcea. Altmintrilea de stat era om cuvios şi la toate lucrurile îndrăzneţu şi la cuvântu gata, de-l cunoştea toţi că iaste harnic să domnească ţara”.

Ctitorul Mănăstirii Caracalu de la Muntele Athos a fost Antoniu Caracal, împărat Roman (211 după Hr.), de la care îsi trage si numele. Prădată în sec. XIII, Andronie al II Paleologul a înzestrat-o asigurându-i existenta, Mai târziu (1530) a fost reînoită, de către Petru-Vodă-Rares (Domnul Moldovei), iar sotia sa D-na Ruxandra i-a răscumpărat metoacele în 1670. Iubitor pentru acest Sf. lăcas, Petru-Rares a trimes pe Proto Spătarul Petru cu multi bani, poruncindu-i ca să zidească o Mănăstire frumoasă la malul mării. Acesta însă fiind lacom de bani ca si Iuda a zidit o bisericută mică si s-a întors în tară spunând domnitorului că a făcut cum i-a poruncit. Domnitorul însă aflând adevărul, s-a supărat foarte si vroia să-i taie capul. Proto spătarul Petru — ca să-si scape viata, a promis că va ridica Mănăstirea cu cheltuiala sa, Asa a si făcut (1534). Si întorcându-se în tară, cu bună ispravă, domnitorul l-a iertat, si l-a primit, cu mare cinste. Mai târziu, însusi domnitorul si cu Proto-spătarul său, s-au dus la Sf. Munte, unde s-au călugărit, luând el, domnitorul, numele de Pahomie. Aci s-au săvârsit amândoi, în viată sfânta si fapte de milostenie crestinească. Biserica este măreată, zugrăvită artistic, în stil bizantin. — Chmovie, cu peste 109 călugări; azi 64, de neam greci. In interior are si 19 paraclise. Sf, Moaste; O părticică din sfantul lemn. Capul Sf. Apostol Bartolomeu. Degetul cel mic de la mâna dreaptă a sf. Ioan Botezătorul, Capul Sf. Policarp, episcopul Smirnei. Mâna stângă a sf. mucenite Marina, — Apoi părticele mici: De la sf. mucenici arsi în Nicomidia; de la sf. Mercurie; de la sf. Ioan cel Milostiv; sf. Haralambie; sf. Averchie; sf. Orest si sf. mucenic Ghedeon.

Arhitectura bisericii are elemente in stil moldovenesc. Aici se afla o icoana facatoare de minuni pictata de un necunoscut la 1540. In 1700 un incendiu a distrus toata manastirea cu exceptia icoanei (la care a ars spatele iar fata a ramas intacta).

____________ooOoo_____________