Epaminonda's Blog.....: LUMEA BANCNOTELOR LUMII

PENANG

PERSIA

***

VORBE DE DUH

DE LA ÎNAINATŞI

Charles Dickens - scriitor englez (1812 - 1870)

Exista intelepciunea mintii, dar si intelepciunea inimii.
Bunatatea incepe acasa, dar dreptate incepe la usa urmatoare.
O inima plina de dragoste reprezinta adevarata intelepciune.

_____________xxXxx_____________

CÂTEVA

MEDALII ROMÂNEŞTI

Informaţii generale despre medalistică

şi subiectul ei de studiu, medalia,

poţi citi în articolul

LE HAVRE - FRANŢA

Societatea de horticultură din România

Expoziţia din...

Această medalie este confecţionată

din alamă şi are diametrul de 40,2 mm,

fiind gravată de Compania Huguenin - Franţa

Societatea horticolă română (S.H.R.) a fost înfiinţată în anul 1913.

Timişoara

Al 9-lea festival internaţional Foto Son

A.A.F. Banat - România

Timișoara (în graiul bănățean Cimișoara, în germană Temeschwar, alternativ Temeschburg sau Temeswar, în maghiara Temesvár, în sârbă Темишвар / Temišvar, în limba bulgarilor banateni Timišvár; în traducere (lb. maghiară): „Cetatea de pe Timis) este reședința și cel mai mare oraș al judeţului Timiş din regiunea istorică Banat, vestul României. În anul 2010, având 311586 locuitori, era al doilea oraş ca populaţie din România. Numele localității vine de la râul Timiş (trecând actualmente la sud de municipiu), numit de romani în antichitate Tibisis sau Tibiscus.

Ştefan cel Mare - Domnul Moldovei * 1457 - 1504

Liceul "Ştefan cel Mare" Suceava * 1860 - 1985

CXXV - (725 de ani)

La 4 septembrie 1860, ca urmare a eforturilor şi solicitărilor românilor bucovineni de a avea şcoli în limba română, s-a inaugurat la Suceava, prin Ordinul nr. 14805 al Ministerului Învăţământului din Austria, "Gimnaziul superior greco-oriental" care, la 2 ianuarie 1919, devine Liceul "Ştefan cel Mare". Astfel, actul de naştere al colegiului de astăzi are data 4.09.1860. Începând cu anul şcolar 1881-1882, ia fiinţă prima clasă cu predare integrală în limba română. Avem convingerea că, de la înfiinţare în anul 1860 şi până la 1918, şcoala noastră s-a impus prin rolul deosebit pe care l-a jucat în menţinerea şi dezvoltarea în rândul elevilor şi al populaţiei româneşti a cultului pentru limba şi istoria naţională. Perioada dintre cele două războaie a fost una de glorie. Mulţi dintre elevii Liceului "Ştefan cel Mare" au devenit profesori în acest lăcaş de cultură şi vatră românească, au contribuit prin munca lor plină de dăruire la pregătirea de noi şi noi generaţii, au continuat frumoasa tradiţie a liceului, investind în elevi valorile culturale ale umanismului mondial. Ei s-au remarcat, totodată, ca animatori ai vieţii cultural-artistice din comunitatea suceveană. După al doilea război mondial, liceul şi-a continuat activitatea, în general, cu aceiaşi profesori din perioada interbelică, oameni cu temeinică coloană vertebrală care, cu toate riscurile şi datorită profilului profesional, au rezistat extraordinar şablonizării şi ideologizării învăţământului. Liceul "Ştefan cel Mare" şi-a păstrat caracteristicile învăţământului teoretic, iar valorile promovate în această adevarată alma mater - competenţa, exigenţa şi performanţa au constituit şi forme de rezistenţă la ideologizarea csomunistă. Dovezi ale calităţii procesului de învăţământ sunt rezultatele examenului de bacalaureat permanent foarte bune, ale admiterii în învăţământul superior cuprinse în procente medii între 80-100% pentru fiecare promoţie şi la olimpiadele şcolare, unde an de an elevii noştri se numără printre laureaţii acestora. Pentru a fi concreţi, menţionăm faptul că elevii liceului au obţinut, în perioada 1972 – 2007, un număr de 20 medalii la olimpiadele internaţionale de fizică, matematică, informatică, chimie şi biologie. De pe băncile acestui liceu, de-a lungul timpului, s-au ridicat personalităţi de marcă ale culturii româneşti, precum folcloristul Simion Florea Maerian, compozitorul Ciprian Porumbescu, criticul literar Dimitrie Păcurariu, scriitorul Mircea Radu Iacoban, academicianul Cristofor Simionescu, profesor doctor docent Nicanor Mânecan, scriitorul şi profesorul Norman Manea, recentul candidat la premiul NOBEL etc.

Ştefan cel Mare

Sfântul care a învins pe turci

Această medalie este confecţionată din argint,

are diametrul de 35 mm şi greutatea de 10,37 grame

Ștefan al III-lea, supranumit Ștefan cel Mare a fost un domnitor al Moldovei, care s-a născut în anul 1433 la Borzeşti şi a decedat la 2 iulie 1504 la Suceava. Alexandru cel Bun a avut mai mulţi fii şi nepoţi, iarŞtefan cel Mare este nepot de fiu al lui Alexandru cel Bun. Însă, după obiceiul ca marii boieri să aleagă succesorul la tron între fiii şi nepoţii fostului voievod, a fost uns Ştefan domn, punându-se capăt unei perioade de lupte interne. Iar Ştefan cel Mare nu era nici măcar fiu legitim, ci, cum se spunea, fiu din flori, fiu nelegitim, şi prin urmare i-afost mai greu să acceadă la tron. Totuşi avea calităţi excepţionale, nu numai de vitejie, dar şi de chibzuinţă şi de organizare, şi, spre fericirea Moldovei, în general a românimii, a avut o domnie lungă de 47 de ani. Este cea mai lungă domnie înainte de cea a regelui Carol I în veacurile noastre. Se urcă pe tron în 1457, deci la un an după Vlad Ţepeş în Muntenia, şi domneşte până în 1504. Moşteneşte o ţară în plină organizare, dar care din punct de vedere economic începea să se dezvolte mai cu seamă datorită împrejurării că reprezenta o regiune de tranzit între Europa centrală, Polonia şi porturile de la Marea Neagră. Iar faptul că Moldova avea două porturi importante, Chilia şi Cetatea Albă, îi aducea o substanţială sursă de venituri, prin vămi. Chilia — după cum am spus — fusese a domnilor munteni, în înţelegere cu regii unguri. Ştefan cel Mare e cel care o cucereşte de la munteni, atrăgându-şi prin aceasta duşmănia lui Matei Corvin. Ştefan cel Mare este, pentru mica lui ţară, un voievod bogat prin vămile pe care le ia de pe urma comerţului internaţional. Vom vedea şi tragedia care va decurge din pierderea, în timpul domniei lui Ştefan cel Mare, a acestor două cetăţi, Chilia şi Cetatea Albă. Se tot spune că Ştefan cel Mare s-a bătut mereu cu turcii. Nu e chiar adevărat. S-a bătut împotriva tuturor celor care voiau să-i ştirbească relativa independenţă. Astfel s-a bătut şi cu Matei Corvin care, supărat că Ştefan luase Chilia de la munteni şi unguri, a venit să-l silească să redevină vasal al regelui Ungariei, îl bate pe Matei Corvin la Baia, şi-l sileşte să treacă îndărăt Carpaţii. Mai târziu va avea să lupte şi împotriva polonezilor. Dar, bineînţeles, ce a rămas mai viu în memoria populară au fost luptele sale cu turcii, în special în 1475, când Moldova este invadată de o mare armată otomană condusă de Soliman paşa, cel mai mare general al turcilor. Nu uitaţi că suntem sub domnia lui Mahomed (sau, în turcă, Mehmet) al II-lea care a cucerit Constantinopolul, deci momentul de maximă putere pe care o atinge Imperiul Otoman. Iar mica armată a lui Ştefan cel Mare învinge armata turcă la Vaslui. Faima lui Ştefan trece peste graniţe; cronicarul polonez Dlugosz spune că este cel mai mare domnitor din toată Europa, iar Papa îl proclamă „Athleta Christi”, adică „Atletul lui Cristos”. Din păcate, turcii, furioşi din pricina acestei înfrângeri, revin după un an cu însuşi Mehmet al II-lea în fruntea lor. În plus, îi îndeamnă pe tătarii din Crimeea şi din actuala Ucraină să atace Moldova de la răsărit. De data asta, pentru a se putea apăra împotriva năvalei tătarilor, mai toţi răzeşii din actuala Basarabie părăsesc armata lui Ştefan cel Mare pentru a se duce să-şi apere vetrele. Ştefan cel Mare rămâne cu mica lui armată formată aproape numai din boieri, slujitorii lui, şi din câteva cete din oraşe. Este învins la Războieni, în 1476. Totuşi, se retrage mai la nord, iar Mehmet al II-lea nu reuşeşte să cucerească cele două puternice cetăţi, din care mai puteţi vedea şi astăzi ruine, la Suceava şi la Cetatea Neamţului. După ce a pârjolit ţara, pentru ca turcii să nu se mai poată aproviziona, Ştefan cel Mare rămâne voievod al Moldovei, iar Mehmet al II-lea se retrage. După această aventură — ca să zic aşa —, Ştefan cel Mare îşi dă seama că trebuie să se înţeleagă cu turcii, dar, din păcate, lucrurile se înrăutăţesc, căci câţiva ani mai târziu, în 1484, o nouă campanie a lui Baiazid al II-lea are drept scop, de data aceasta, cucerirea celor două porturi despre care am vorbit, Chilia şi Cetatea Albă. Şi cele două cetăţi cad, probabil printr-o trădare a genovezilor care erau înăuntru şi care şi-au dat seama că nu se mai putea lupta împotriva Imperiului Otoman, nefiind suficient de bine ocrotiţi de un mic voievod creştin. Pierderea, prin trădare, a Chiliei şi a Cetăţii Albe a reprezentat o catastrofă pentru dezvoltarea ulterioară a Moldovei. Au început să sărăcească oraşele mari, şi Moldova nu s-a mai putut dezvolta cum s-a dezvoltat Transilvania, cu cetăţi, cu târgoveţi bogaţi, cu comerţ de tranzit etc. Anul 1484 reprezintă un moment, economic şi politic, crucial pentru dezvoltarea ţărilor române. Ştefan cel Mare rămâne pe tron până la bătrâneţe. Se mai bate cu regele Poloniei, iar legenda Dumbrăvii Roşii povesteşte că, în urma luptelor, au murit atâţia polonezi din şleahtă, încât se făcuse câmpia roşie, şi prizonierii au fost puşi să are trăgând ei înşişi plugurile. Aceste întâmplări se pare că sunt adevărate. Deci chiar pe vremea lui Ştefan cel Mare, domnul şi dregătorii din sfatul lui îşi spun că nu sunt ajutaţi cu adevărat de regii creştini, turcul e departe, promite ocrotire împotriva altor duşmani, nu vine să construiască moschei la noi în ţară, ne lasă să fim autonomi, adică să avem regimul nostru, cu boierimea noastră, cu bisericile noastre — şi-atunci ne înţelegem cu turcul, plătindu-i doar un tribut pe an. La început acest tribut a fost uşor, şi în Muntenia şi în Moldova, dar foarte curând tributul a crescut, pe măsură ce turcii, opriţi în fructuoasele lor cuceriri, au avut mai mare nevoie de bani. Aici începe nenorocirea celor două principate. Prima jumătate a veacului al XVI-lea este într-adevăr perioada când Imperiul Otoman îşi atinge, cu o repeziciune uimitoare, întinderea maximă: în anii 1516-l517 otomanii au cucerit Siria şi Egiptul, apoi Arabia, iar sub Soliman zis Magnificul (1520-l566) turcii cuceriseră Ungaria, şi în Africa ajung până la graniţa Marocului. Cu vremea însă, aceste cuceriri, exploatate cu nemiluita, nu mai sunt „rentabile”, ci se transformă într-o povară. De aceea ţările române, cu pământul lor rodnic, cu mari turme de oi şi cirezi de bovine, au devenit indispensabile vistieriei împărăţiei, şi mai cu seamă aprovizionării capitalei Constantinopol. Ştefan cel Mare se zice că a clădit o biserică în fiecare an sau după fiecare izbândă, astfel încât s-au numărat 47 de biserici clădite de el. Între frumoasele mânăstiri din Bucovina câteva sunt ctitoria lui, însă majoritatea zugrăvelilor, picturilor exterioare aparţin unei epoci imediat următoare, când pe tronul Moldovei se află un fiu al său, Petru Rareş.(Sursa - Net - Horia Dumitru Oprea)

____________ooOoo_____________