Epaminonda's Blog.....: MONEDELE EURO

Diametru (mm): 16,25

Grosime la chenar (mm): 1.67
Greutate (g): 2,30
Forma: rotunda
Culoare: rosiatic
Compozitie: otel acoperit cu cupru
Muchie: neteda

Diametru (mm): 18,75
Grosime la chenar (mm): 1,67
Greutate (g): 3,06
Forma: rotunda
Culoare: rosiatic
Compozitie: otel acoperit cu cupru
Muchie: neteda, cu o canelura

Diametru (mm): 21,25
Grosime la chenar (mm): 1,67
Greutate (g): 3,92
Forma: rotunda
Culoare: rosiatic
Compozitie: otel acoperit cu cupru
Muchie: neteda

Diametru (mm): 19,75
Grosime la chenar (mm): 1,93
Greutate (g): 4,10
Forma: rotunda
Culoare: auriu
Compozitie: aur nordic
Muchie: cu crestaturi fine

Diametru (mm): 22,25
Grosime la chenar (mm): 2,14
Greutate (g): 5,74
Forma: floare spaniola
Culoare: auriu
Compozitie: aur nordic
Muchie: neteda

Diametru (mm): 24,25

Grosime la chenar (mm): 2,38
Greutate (g): 7,80
Forma: rotunda
Culoare: auriu
Compozitie: aur nordic
Muchie: cu crestaturi fine

Diametru (mm): 23,25
Grosime la chenar (mm): 2,33
Greutate (g): 7,50
Forma: rotunda
Culoare: partea exterioara: auriu; partea interioara: argintiu
Compozitie: partea exterioara: nichel-alama; partea interioara: trei straturi: cupru-nichel, nichel, cupru-nichel
Muchie: cu grupe de zimti

Diametru (mm): 25,75
Grosime la chenar (mm): 2,20
Greutate (g): 8,50
Forma: rotunda
Culoare: partea exterioara: argintiu; partea interioara: auriu
Compozitie: partea exterioara: cupru-nichel; partea interioara: trei straturi: nichel-alama, nichel, nichel-alama
Muchie: inscriptionata, zimtata

Monedele euro irlandeze au pe fața lor națională un singur desen. Acesta a fost conceput de Jarlath Hayes și reprezintă o harpă celtică, vechi instrument muzical, simbol tradițional al Irlandei.

***

LOCUŢIUNI, MAXIME

ŞI CUGETĂRI

ÎN LIMBA LATINĂ

Nemo praesomitur malus nisi probetur.- Hoțul neprins e negustor cinstit.
Nemo sapiens nascitur. - Nimeni nu se naște învățat.
Nihil novi sub sole.- Nimic nou sub soare.

__________xxXxx___________

CÂTEVA

MEDALII ROMÂNEŞTI

Informaţii generale despre medalistică

şi subiectul ei de studiu, medalia,

poţi citi în articolul

LE HAVRE - FRANŢA

Federaţia română de călărie

Campionatul republican de călărie

Finala - 1987

(Medalie sportivă)

Această medalie cântăreşte 42 de grame

şi are diametrul de aprox. 62 mm.

F.R Ski - popularizare - 1944

(Medalie sportivă)

Această medalie are diametrul de 25 mm.

Sever Frenţiu * 1931 - 1997

Marea Lojă Naţională din România

(Medalie masonică)

Această medalie cântăreşte 42 de grame

şi are diametrul de 50 mm.

Sever Frențiu (născut la data de 15 noiembrie 1931 la Săcuieni, Bihor şi decedat la 6 noiembrie 1997 la Arad), a fost un pictor şi scenograf român.A studiat la Institutul de Arte Plastice “Ion Andreescu” din Cluj, promoția 1955, clasa profesorilor Catu Bogdan şi Aurel Ciupe. În 1955, a devenit membru al UAP, deținând funcția de președinte al Filialei UAP Arad, între 1958-1970. A participat cu regularitate la expozițiile județene și de scenografie în diferite orașe ale țarii: Arad, Timișoara, Baia Mare, Cluj, Constanța, București, precum și în numeroase expoziții de grup peste hotare: la Galeria de arte IL SALOTTO, Vicenza- Italia, 1965, la Stabia, în Italia împreună cu sculptorul Alexandru Gheorghiță, cu graficianul Mihai Mănescu și cu pictorul Florin Ciubotaru (în 1991) ș.a. În 1968, a organizat o expoziție personală la Arad. A executat vitralii pentru Primăria din Arad și pentru „Sala Corvinilor” din Palatul Cotroceni. În 1962, este distins cu Premiul de scenografie pentru piesa „Antigona și ceilalți”. Lucrările sale se află în colecții din Canada, SUA, Japonia, Anglia, Belgia, Franța, Germania, Norvegia, Danemarca, Italia, Ungaria și România. Este inițiat în Francmasonerie în 1992. În 1993, participă la ceremonia de reaprindere a luminilor Marii Loji Naţionale a României. În 1994 devine Maestru Venerabil al Lojii Nomine, iar în anul 1995 este ales Mare Maestru al Marii Loji Naționale din România. În 1996, realizează împreună cu Vladimir Boantă unirea masonică din România.

Canonizarea binecredinciosului voievod

Ştefan cel Mare şi Sfânt

Bucureşti - 21 mai 1992

Sf. Ierarh Leontie de la Rădăuţi şi

sf. Daniel Sihastru

Putna * 21.07.1992

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor

Ștefan al III-lea, supranumit Ștefan cel Mare a fost un domnitor al Moldovei, care s-a născut în anul 1433 la Borzeşti şi a decedat la 2 iulie 1504 la Suceava. Alexandru cel Bun a avut mai mulţi fii şi nepoţi, iarŞtefan cel Mare este nepot de fiu al lui Alexandru cel Bun. Însă, după obiceiul ca marii boieri să aleagă succesorul la tron între fiii şi nepoţii fostului voievod, a fost uns Ştefan domn, punându-se capăt unei perioade de lupte interne. Iar Ştefan cel Mare nu era nici măcar fiu legitim, ci, cum se spunea, fiu din flori, fiu nelegitim, şi prin urmare i-afost mai greu să acceadă la tron. Totuşi avea calităţi excepţionale, nu numai de vitejie, dar şi de chibzuinţă şi de organizare, şi, spre fericirea Moldovei, în general a românimii, a avut o domnie lungă de 47 de ani. Este cea mai lungă domnie înainte de cea a regelui Carol I în veacurile noastre. Se urcă pe tron în 1457, deci la un an după Vlad Ţepeş în Muntenia, şi domneşte până în 1504. Moşteneşte o ţară în plină organizare, dar care din punct de vedere economic începea să se dezvolte mai cu seamă datorită împrejurării că reprezenta o regiune de tranzit între Europa centrală, Polonia şi porturile de la Marea Neagră. Iar faptul că Moldova avea două porturi importante, Chilia şi Cetatea Albă, îi aducea o substanţială sursă de venituri, prin vămi. Chilia — după cum am spus — fusese a domnilor munteni, în înţelegere cu regii unguri. Ştefan cel Mare e cel care o cucereşte de la munteni, atrăgându-şi prin aceasta duşmănia lui Matei Corvin. Ştefan cel Mare este, pentru mica lui ţară, un voievod bogat prin vămile pe care le ia de pe urma comerţului internaţional. Vom vedea şi tragedia care va decurge din pierderea, în timpul domniei lui Ştefan cel Mare, a acestor două cetăţi, Chilia şi Cetatea Albă. Se tot spune că Ştefan cel Mare s-a bătut mereu cu turcii. Nu e chiar adevărat. S-a bătut împotriva tuturor celor care voiau să-i ştirbească relativa independenţă. Astfel s-a bătut şi cu Matei Corvin care, supărat că Ştefan luase Chilia de la munteni şi unguri, a venit să-l silească să redevină vasal al regelui Ungariei, îl bate pe Matei Corvin la Baia, şi-l sileşte să treacă îndărăt Carpaţii. Mai târziu va avea să lupte şi împotriva polonezilor. Dar, bineînţeles, ce a rămas mai viu în memoria populară au fost luptele sale cu turcii, în special în 1475, când Moldova este invadată de o mare armată otomană condusă de Soliman paşa, cel mai mare general al turcilor. Nu uitaţi că suntem sub domnia lui Mahomed (sau, în turcă, Mehmet) al II-lea care a cucerit Constantinopolul, deci momentul de maximă putere pe care o atinge Imperiul Otoman. Iar mica armată a lui Ştefan cel Mare învinge armata turcă la Vaslui. Faima lui Ştefan trece peste graniţe; cronicarul polonez Dlugosz spune că este cel mai mare domnitor din toată Europa, iar Papa îl proclamă „Athleta Christi”, adică „Atletul lui Cristos”. Din păcate, turcii, furioşi din pricina acestei înfrângeri, revin după un an cu însuşi Mehmet al II-lea în fruntea lor. În plus, îi îndeamnă pe tătarii din Crimeea şi din actuala Ucraină să atace Moldova de la răsărit. De data asta, pentru a se putea apăra împotriva năvalei tătarilor, mai toţi răzeşii din actuala Basarabie părăsesc armata lui Ştefan cel Mare pentru a se duce să-şi apere vetrele. Ştefan cel Mare rămâne cu mica lui armată formată aproape numai din boieri, slujitorii lui, şi din câteva cete din oraşe. Este învins la Războieni, în 1476. Totuşi, se retrage mai la nord, iar Mehmet al II-lea nu reuşeşte să cucerească cele două puternice cetăţi, din care mai puteţi vedea şi astăzi ruine, la Suceava şi la Cetatea Neamţului. După ce a pârjolit ţara, pentru ca turcii să nu se mai poată aproviziona, Ştefan cel Mare rămâne voievod al Moldovei, iar Mehmet al II-lea se retrage. După această aventură — ca să zic aşa —, Ştefan cel Mare îşi dă seama că trebuie să se înţeleagă cu turcii, dar, din păcate, lucrurile se înrăutăţesc, căci câţiva ani mai târziu, în 1484, o nouă campanie a lui Baiazid al II-lea are drept scop, de data aceasta, cucerirea celor două porturi despre care am vorbit, Chilia şi Cetatea Albă. Şi cele două cetăţi cad, probabil printr-o trădare a genovezilor care erau înăuntru şi care şi-au dat seama că nu se mai putea lupta împotriva Imperiului Otoman, nefiind suficient de bine ocrotiţi de un mic voievod creştin. Pierderea, prin trădare, a Chiliei şi a Cetăţii Albe a reprezentat o catastrofă pentru dezvoltarea ulterioară a Moldovei. Au început să sărăcească oraşele mari, şi Moldova nu s-a mai putut dezvolta cum s-a dezvoltat Transilvania, cu cetăţi, cu târgoveţi bogaţi, cu comerţ de tranzit etc. Anul 1484 reprezintă un moment, economic şi politic, crucial pentru dezvoltarea ţărilor române. Ştefan cel Mare rămâne pe tron până la bătrâneţe. Se mai bate cu regele Poloniei, iar legenda Dumbrăvii Roşii povesteşte că, în urma luptelor, au murit atâţia polonezi din şleahtă, încât se făcuse câmpia roşie, şi prizonierii au fost puşi să are trăgând ei înşişi plugurile. Aceste întâmplări se pare că sunt adevărate. Deci chiar pe vremea lui Ştefan cel Mare, domnul şi dregătorii din sfatul lui îşi spun că nu sunt ajutaţi cu adevărat de regii creştini, turcul e departe, promite ocrotire împotriva altor duşmani, nu vine să construiască moschei la noi în ţară, ne lasă să fim autonomi, adică să avem regimul nostru, cu boierimea noastră, cu bisericile noastre — şi-atunci ne înţelegem cu turcul, plătindu-i doar un tribut pe an. La început acest tribut a fost uşor, şi în Muntenia şi în Moldova, dar foarte curând tributul a crescut, pe măsură ce turcii, opriţi în fructuoasele lor cuceriri, au avut mai mare nevoie de bani. Aici începe nenorocirea celor două principate. Prima jumătate a veacului al XVI-lea este într-adevăr perioada când Imperiul Otoman îşi atinge, cu o repeziciune uimitoare, întinderea maximă: în anii 1516-l517 otomanii au cucerit Siria şi Egiptul, apoi Arabia, iar sub Soliman zis Magnificul (1520-l566) turcii cuceriseră Ungaria, şi în Africa ajung până la graniţa Marocului. Cu vremea însă, aceste cuceriri, exploatate cu nemiluita, nu mai sunt „rentabile”, ci se transformă într-o povară. De aceea ţările române, cu pământul lor rodnic, cu mari turme de oi şi cirezi de bovine, au devenit indispensabile vistieriei împărăţiei, şi mai cu seamă aprovizionării capitalei Constantinopol. Ştefan cel Mare se zice că a clădit o biserică în fiecare an sau după fiecare izbândă, astfel încât s-au numărat 47 de biserici clădite de el. Între frumoasele mânăstiri din Bucovina câteva sunt ctitoria lui, însă majoritatea zugrăvelilor, picturilor exterioare aparţin unei epoci imediat următoare, când pe tronul Moldovei se află un fiu al său, Petru Rareş.(Sursa - Net - Horia Dumitru Oprea)

Mănăstirea Putna este un lăcaş de cult ortodox, una din cele mai importante centre culturale, religioase şi artistice înfiinţate în Moldova. Mănăstirea se află la 33 km de oraşul Rădăuţi, în nordul Moldovei. Mănăstirea a fost un important centru cultural; aici s-au copiat manuscrise şi au fost realizate miniaturi preţioase. Lăcaşul deţine un bogat muzeu mănăstiresc, cu broderii, manuscrise, obiecte de cult, icoane etc. Istoric Potrivit vechilor cronici moldoveneşti, zidirea mănăstirii, ctitorie a lui Ştefan cel Mare (al cărui mormânt se află aici), a început în anul 1466 şi s-a terminat în 1469. Incinta, turnul de la intrare şi fortificaţiile au fost terminate în 1481. Biserica fiind devastată de oştile lui Timuş Hmelniţki, lucrările de recontruire au fost începute de voievodul Gheorghe Ştefan (1653 - 1658) în 1654 şi terminate, sub domnia lui Eustatie Dabija (1661 - 1665) , în 1662. Mănăstirea a fost restaurată în 1756 - 1760 prin grija mitropolitului Iacob Putneanul, apoi în 1902, cînd s-a refăcut acoperişul după planurile arhitectului Romstörfer, şi, mai recent, în perioada 1961 - 1975. Arhitectura Intrarea în incinta mănăstirii se face pe sub arcul boltit al unui turn compus din parter şi etaj, pe a cărui faţadă estică se află stema Moldovei datată 1471. Turnul a fost zidit în anul 1757 în vremea domnitorului Constantin Racoviţă, despre aceasta dând mărturie şi stema de pe faţada de vest, în care apar reunite stemele Moldovei şi ale Ţării Româneşti. Deoarece poetul Mihai Eminescu împreună cu Ioan Slavici şi cu alţi participanţi la Marea Serbare de la Putna din august 1871 au înnoptat în acele zile în sala de la etaj, această construcţie se numeşte „Turnul Eminescu“. Tot pe latura de est este situat şi Turnul clopotniţei construit în anul 1882.Paraclisul mănăstirii, aşezat în partea vestică a incintei, cu hramul Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, este construit de mitropolitul Iacov Putneanul în anul 1759, pe locul vechiului turn clopotniţă deteriorat la marele cutremur din 1739. A fost restaurat între anii 1976-1983, când i s-au adăugat noi spaţii. Paraclisul a fost pictat în tehnica "a fresco" în perioada 1980-1984 de artiştii-fraţi Mihail şi Gavril Moroşan, stareţ fiind Arhimandritul Iachint Unciuleac. Pe latura sudică a incintei se află Casa Domnească ridicată între anii 1982-1988 pe temeliile celei vechi distrusă de habsburgi. Lucrările de reconstrucţie au fost începute şi supravegheate, în mare parte, de către Prea Fericitul Părinte Teoctist pe timpul arhipăstoririi sale ca mitropolit al Moldovei. Singura clădire rămasă din vremea Sfântului Voievod Ştefan este Turnul Tezaurului a cărui construcţie a fost terminată în anul 1481. În el au fost adăpostite, în vremi de tulburare, odoarele acestui sfânt locaş. Biserica originală a suferit mari modificări în perioada 1653-1662. S-au păstrat liniile arhitectonice iniţiale specifice stilului moldovenesc, fiind alcătuită din cinci încăperi: pridvor, pronaos, gropniţă, naos şi altar. Se regăsesc astfel reunite elemente de arhitectură bizantine, gotice şi renascentiste. Accesul în biserică se face prin cele două uşi laterale ale pridvorului, încadrate cu portaluri de piatră. Uşa masivă prin care se trece din pridvor în pronaos are la partea superioară o pisanie care aminteşte de lucrările de reconstrucţie ce au avut loc în timpul domniilor lui Gheorghe Ştefan şi Eustratie Dabija. Din camera mormintelor (gropniţa) trecerea către naos se face printre două coloane masive ce au înlocuit, în secolul XVII, peretele desparţitor specific liniei arhitectonice ştefaniene. La exterior biserica este încinsă cu un brâu răsucit în torsadă simbolizând Preasfânta Treime, motiv ce se regăseşte şi în ornamentaţia interioara.

___________ooOoo__________