Epaminonda's Blog.....: FESTIVALUL NAȚIONAL DE EPIGRAMĂ “CÂT E BUZĂUL DE MARE” EDIȚIA A XX-A BUZĂU 11

În zilele de 11 și 12 mai 2019 a avut loc în municipiul Buzău, ediția a XX-a, jubiliară, a Festivalului național de epigramă “Cât e Buzăul de mare” organizat de Cenaclul umoriștilor “Nicolae Grigore Mihăiescu – Nigrim” de pe lângă Centrul cultural “Alexandru Marghiloman” din Buzău. Mai jos admiri afișul festivalului.

La festival a participat toată suflarea epigramiștilor din România și Republica Moldova. Vineri 11 mai, începând cu orele 13.00 au început să sosească epigramiștii la Buzău. Câțiva dintre membrii cenaclului buzoian i-au așteptat și primit cu ospitalitate la Hotelul Pietrosul din localitate. Au urmat îmbrățișări, strângeri de mână, pupături și depănarea de amintiri...

- Bine ați venit!

- Cum ați călătorit?

- Ce bine arătați! etc.

La orele 16.00 fix, în frumoasa sală Nucu Constantinescu din clădirea primăriei buzoiene a început simpozionul “Cu umorul nu e de glumit”. La masa prezidiului a luat loc conducerea UER (Uniunea epigramiștilor din România); președintele UER (George Corbu), vicepreședinții Mihai Sălcuțan și Petru-Gigea Gorun, invitații de onoare – academicianul Mihai Cimpoi (președintele Uniunilor de creație din Republica Moldova), Florin Rotaru (secretarul UER), profesorul Ioan Cazimir (fost politician și parlamentar român) și Laurențiu Ghiță (redactorul Revistei Epigrama a UER.). În prezidiu a fost invitată și doamna Elena Izbășoiu, directoarea Centrului cultural “Alexandru Marghiloman” din Buzău, care a depus mare suflet și zbatere pentru reușita festivalului. Dacă nu se implica domnia sa, festivalul nu ar fi ieșit ceea ce a ieșit.

La intrarea în sală fiecare invitat a primit mapa oficială a festivalului, o diplomă de participare la ediție jubiliară a festivalului și în plus cartea “Douăzeci trecute fix”(culegere de cenaclu), în care sunt publicați toți membrii cenaclului, cu cele mai bune epigrame. După cuvântul de bun venit, rostit de șeful cenaclului buzoian și vicepreședintele UER – Mihai Sălcuțan, s-a trecut la ordinea de zi a simpozionului:
- Prezentarea problemelor stringente ale activității epigramatice românești
- Anunțarea și oferirea diplomelor și premiilor epigramiștilor evidențiați de către UER în ultimul an de zile.
- Anunțarea și oferirea diplomelor și premiilor epigramiștilor care s-au remarcat în concursul de epigrame “Mircea Trifu”.
- Anunțarea și oferirea diplomelor și premiilor epigramiștilor care au câștigat concursul de epigrame organizat de Cenaclul umoriștilor buzoieni “Nicolae Grigore Mihăiescu-Nigrim”.
De menționat că la concursul de epigrame au participat epigramiști din România și Republica Moldova, mai puțin epigramiștii buzoieni. Concursul a fost secretizat (cu moto și datele de identificare ale autorului într-un plic mic închis, atașat lucrării propriu zise). Un juriu compus din epigramiști buzoieni au notat fiecare epigramă în parte, au făcut o medie și un clasament al participanților. A fost un concurs strâns, cu multe epigrame reușite.

Câștigătorii concursului de epigrame au fost:

1. Petru-Ioan Gârda – Cluj Napoca

2. Nichi Ursei – Râmnicu Vâlcea

3. Grigore Cotul – Bistrița

Având în vedere că anul acesta s-au împlinit 20 de ani activitate neîntreruptă a cenaclului buzoian iar cenaclul este compus din 10 membri permanenți, pentru concurs și festival s-a ales logo-ul “10 la puterea 20”. Pentru concursul de epigrame s-au fixat două teme apropiate logo-ului și momentului aniversar al cenaclului – “Tinerețe fără bătrânețe” și „D’ale carnavalului” – câte 2 epigrame la fiecare temă și câte un madrigal dedicat lui Nigrim – patronul cenaclului buzoian.

După simpozion a urmat o cină comună la restaurantul Hotelului Pietrosu unde atmosfera s-a mai destins și datorită faptului că doi dintre colegi își aniversau ziua de naștere (colegii olteni Janet Nică și Marius Coge). Într-o atmosferă relaxantă am râs, am glumit, am făcut poze și schimburi de cărți, firesc, de epigramă.

A doua zi, sâmbătă, la ora 9.00 s-a făcut poza oficială, de grup, a festivalului și ulterior ne-am deplasat cu autocarul la Fabrica de bere Ursus din oraș. A urmat o vizită foarte interesantă în toate secțiile fabricii de unde am rămas cu o impresie deosebită. Într-un interval de 10 - 15 zile orzul, hameiul și alte ingrediente devin berea atât de căutată de bărbați în sezonul călduros. În hale foarte curate, cu toate utilajele din inox și multă automatizare, chiar semi-robotizare, berea ajunge în doze, sticle, PET-uri sau butoaie inox, toate ambalate în cutii de carton, lăzi de plastic sau baxuri, riguros etichetate, pe rampa de expediție unde TIR-uri din toată țara își așteaptă rândul la încărcare.

Am rămas impresionat că într-o fabrică (presupusă a fi cea mai mare din țară) cu patronat străin, cu automatizare, robotizare și organizare riguroasă, lucrează doar 50 de muncitori pe toate cele trei schimburi. Fiecare secție are o sală de comandă cu cinci monitoare de calculator supravegheate doar de o singură persoană.

După această vizită ne-am deplasat cu autocarul la Poiana Pinului unde s-a servit masa de prânz într-un restaurant select, într-un cadru natural feeric. A urmat deplasarea la Buzău, schimbat hainele și pregătire pentru spectacolul festiv al festivalului. La ora 16.30 a început să sosească publicul buzoian dornic și cunoscător în ale epigramei. În cadrul spectacolului festiv s-a organizat și o tombolă prin care un număr de 15 volume “20 trecute fix” s-au oferit prin tragere la sorții publicului. După intonarea imnului festivalului, serii de epigramiști și artiști au început să se producă pe scenă.

Primii au urcat pe scenă epigramiștii buzoieni care au citit din creația proprie câte 5 epigrame, eu fiind acela care am deschis seria și deci și spectacolul. Iată epigramele citite de mine:

A DOUA ZI DE PAȘTE
Se știe, vuiește satul –
Că după drob și stufat,
Dânsei i “s-a aplecat”
Și-“a plecat” ... cu altul!

UNU MAI
După tipicul străbun,
Pe o plajă, despuiată,
Pipița stă și așteaptă
Să-i pice UNU MAI... bun!

PRIN IUBIRE SE DEPĂȘESC TOATE NEÎNȚELEGERILE
El chinez și ea româncă,
S-au iubit, se iubesc încă,
Și le merge totul bine
Că vorbesc... în limbi străine!

UNUIA CU MÂNA ÎNTINSĂ
Dacă stai cu mâna-ntinsă
S-ar putea să-ți fie prinsă
De vreun neatent la ușă
...Sau cătușă!

DISCRIMINARE
Plâng colile de hârtie,
Că doar una dintr-o mie
Rămân în literatură

Restul sunt... maculatură!

Seriile de epigramiști s-au intercalat cu atractive programe muzicale susținute de Adriana Stuparu, reprezentanta Centrului cultural "Alexandru Marghiloman" din Buzău, cu un program de muzică ușoară romantică și unul de muzică populară dar și Anișoara Puică, renumita solistă basarabeană, care ne-a vrăjit cu vocea și ținuta sa scenică.

Spectacolul s-a ținut în Sala Mare a Consiliului județean Buzău, sala devenind aproape neîncăpătoare. Epigramiștii și îndrăgitele soliste au fost recompensați cu sincere aplauze. La terminarea spectacolului se simțea o stare de satisfacție pe chipul fiecăruia din public. În poza de mai jos îi vedeți pe frații noștri din Basarabia - doamna Anișoara Puică, domnul academician Mihai Cimpoi (cel din mijloc) și renumiții epigramiștii Ion Diviza (cel cu ochelari) și Gheorghe Bâlici (cel în cămașă albă.

A urmat masa de seară tot la Hotelul Pietrosu, în aceiași atmosferă relaxantă și de bună dispoziție generală. Whischyul, vinul de calitate și meniul select ne-au asigurat o seara frumoasă și de neuitat. Ne-am despărțit cu strângeri de mână, îmbrățișări și pupături cu gândul la ediția a XXI-a ediție festivalului buzoian.
***

Către sfârșitul perioadei de jurizare am avut acces la creațiile participante în concurs, ocazie cu care am selectat și redau mai jos câteva dintre epigramele trimise la concurs și care mie personal mi-au plăcut cel mai mult:

La tema: D’ale carnavalului

GUVERNANȚII PE SCENA POLITICĂ – Ion Diviza

Când lumea-ncearcă să-i cunoască,

Nu se trădează-n niciun caz,

Căci poartă totdeauna mască,

Și nu mai vezi că n-au obraz.

DOMNULUI CARAGIALE - Stelica Romaniuc

Mișei, bibici și mangafale,

În redingote sau costum,

Au fost eroii vremii tale

Ce “candidează” și acum.

REALITATE ROMÂNEASCĂ - Nichi Ursei

În țara mea nu țin prelegeri,

Dar cu un drept universal

Merg din alegeri în alegeri...

(Din carnaval în carnaval!)

POLITICA (DEFINIȚIE) - Nică Janet

Nu este necesar să fii un geniu,

Să definești corect acest domeniu:

Politica-i eternul carnaval

Cu boi ce poartă... ochelari de cal!

CHINTESENȚĂ DEMOCRATICĂ - Nică Janet

Cum votul e, de-acum, universal,

Popoarele iubesc solemnul truc:

O zi, la patru ani, e carnaval,

Iar, patru ani la rând, e... balamuc!

REZERVĂ PENTRU CARNAVALUL POLITICII – Petru-Ioan Gârda

În jocul cu paiața
Pot și eu să mă bag,

Dar nu mă trage ața

Când văd ce sfori se trag.

TRASEISTUL POLITIC – Petru-Ioan Gârda

Politician veros,

Poarta masca după caz:

Azi e cu obrazul gros,

Mâine-i fără de obraz.

La tema: Tinerețe fără bătrânețe

SCRISOARE - Stelica Romaniuc

Vă scriu, cu drag, de la azil!

Și vă anunț că totu-i bine,

Mă simt de parc-aș fi copil,

Că tocmai am făcut pe mine.

NOSTALGIE – Liviu Kaiter

A fost pe vremuri top model,

Frumoasă, ’naltă pân-la grindă

Și-acum pretinde că-i la fel,

Dar are-o ciudă pe oglindă...!

NOI SUNTEM ROMÂNI - Nichi Ursei

Suntem români cu visuri îndrăznețe

Și c-un moral ce știm să-l educăm,

Cu tinerețe fără bătrânețe...

Că bătrânețea n-o mai apucăm.

NEDUMERIRE – Grigore Cotul

Pe bărbați îi zăpăcește

Situația ciudată:

Cum de soața-mbătrânește,

Iar amanta... niciodată!

DORINȚĂ – Grigore Cotul

Gândindu-mă la viitor,

Pe Cel de Sus îl rog cu-ardoare,

De-o fi s-ajung nemuritor,

Să-mi de acces la muritoare.

ODĂ PARTENEREI – Ioan Ruse

Urmându-mi viața, pas cu pas,

Supusă și amabilă,

Tu veșnic tânără-ai rămas

Iubita mea... gonflabilă!

LA VÂRSTA ÎNȚELEPCIUNII - Gheorghe Bâlici

Cu-al inimii plăpând accept

Și-al minții, ca un vag ecou,

Când văd o babă,-s înțelept,

Când văd o fată,-s prost din nou.

MIRACOL - Nică Janet

Puterea e medicament,

Te ține tânăr și agil:

Dovadă, cei din Parlament

Au dat în minte de copil.

PROTECȚIE - Nică Janet

De când e șef și, deci, și cult,

Și toate-i merg de bună seamă,

A-ntinerit atât de mult,

Că e trimis, mereu,... la mamă!

MOARTE PREMATURĂ – Nae Bunduri

În țara cu idei confuze,

Un tânăr dornic să învețe,

Muri cu zâmbetul pe buze...

Că a scăpat de bătrânețe.

O REȚETĂ A NEMURIRII - PIF Vasilescu

Pe aripi largi de vis, la tinerețe,

Zglobiu, îndrăgostit și optimist,

Te înăcrești treptat spre bătrânețe

Și uite-așa devii... epigramist!

Madrigal: Nigrim

EFECTUL NIGRIM - Stelica Romaniuc

Săgeata lui meșteșugită

Și slobozită cu umor

Făcea o lume fericită,

Iar pe-adresant nemuritor.

VIS – Maria Chirtoacă

Buzăul nu e ca Parisul,

Dar mi se pare tot sublim,

Și mai sublim ca el e visul;

Să scriem toți precum Nigrim.

NIGRIM ȘI DISCIPOLII – Petru-Ioan Gârda

Înfierând, așa cum știm,

Ura, falsul și prostia,

Demni urmași ai lui Nigrim,

ÎnNIGRIM și noi hârtia.

NIGRIM – NĂSCUT LA GURA SĂRĂȚII - Ion Moraru

În duel cu Cincinat,

El mereu a câștigat

Doar cu epigrame-n care,

Nu a dus lipsă de... sare!

NIGRIM – EPIGRAMIST ȘI PODGOREAN – Vasile Larco

În crama lui Nigrim, destui susțin,

Că se murea de sete și de foame,

Fiindcă nu te îmbăta cu vin,

Ci dânsul te-amețea cu epigrame!
***

Mă mândresc cu faptul că finul meu, Radu Petrică, cu întreaga familie, a venit tocmai de la Ploiești ca să mă susțină moral, drept pentru care îi mulțumesc din suflet.

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O PASTILĂ DE UMOR

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

_________xxx_________

CÂTEVA MEDALII ȘI
INSIGNE DIN JUDEȚUL SĂLAJ

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Regele Ferdinand și regina Maria

100 de ani de la Marea Unire - Alba Iulia - 1 decembrie 1918

Asociația colecționarilor din Sălaj

A.N.C.E. (Asociația națională Cultul eroilor) "Regina Maria" Filiala Sălaj

Personalități sălăjene ale Marii Uniri 1908 - 2018

Iuliu Maniu - Gh.Pop de Băsești - Victor Deleu

Venind în întâmpinarea sărbătoririi Centenarului României Mari, Asociația Colecționarilor din Sălaj, Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău și Asociația Națională Cultul Eroilor “Regina Maria” – Filiala Sălaj au lansat în circuitul medalistic medalia CENTENAR – PERSONALITĂȚI SĂLĂJENE ALE MARII UNIRI. Medalia are trei variante: varianta în argint, greutate 50 de grame, diametrul 50 mm, puritate argint 999/1000; varianta în alamă, diametrul 50 mm; varianta în cupru, diametru 50 mm. Gravura a fost asigurată de timișoreanul Dogariu Octavian. Aversul medaliei reprezintă portretele Regelui Ferdinand și a Reginei Maria, sub care este gravat textul 100 DE ANI DE LA MAREA UNIRE, ALBA IULIA 1 DECEMBRIE 1918. La exterior, în arcuri de cerc, sunt inscrpționate cele trei instituții ce au emis medalia. Reversul medaliei conține harta României Mari și portretele patrioților sălăjeni IULIU MANIU, GHEORGHE POP DE BĂSEȘTI și VICTOR DELEU. La exterior, în arc de cerc este gravat textul PERSONALITĂȚI SĂLĂJENE ALE MARII UNIRI 1918 – 2018. Este îmbucurător faptul că a fost lansată acestă medalie. Este un gest simbolic, un omagiu adus sălăjenilor care au avut un rol hotărâtor în realizarea actului de la 1 decembrie 1918.

Ferdinand I este unul dintre cei mai importanți regi ai României, personalitatea sa fiind strâns legată de realizarea Marii Uniri, visul de veacuri al românilor, despre care ne aducem aminte cu emotie. Om de o vastă cultură, poliglot și botanist pasionat, Regele Ferdinand a fost sincer devotat românilor, sub domnia sa înregistrându-se cea mai înfloritoare perioadă a statului românesc modern. Născut la data de 24 august 1865, Prințul Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său nobiliar complet, era de fapt fiul Principelui Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen, fratele mai mare al Regelui Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, primul rege al României. Ferdinand a ajuns la tron printr-o conjuctură de familie avantajoasă, peste care s-a suprapus și importanța continuității statului roman sub formă de regat într-un context politic internațional instabil. Când avea 19 ani a făcut prima sa vizită în România, ulterior a revenit în Germania pentru a-și desăvârși studiile liceale și universitare. Anul 1893 l-a găsit absolvind prestigioasa Universitate din Leipzig si Scoala Superioara de Stiinte Politice si Economice din Tubingen. Chiar în același an s-a stabilit la Bucuresti pentru a-și îndeplini menirea de moștenitor al tronului României. El devenise de fapt moștenitor al tronului Regatului Românie după ce atât tatăl său cât și fratele mai mare au renunțat la tron. Odată sosit la București, tânărul prinț german se declara cucerit de flora României, o adevărată provocare științifică pentru un botanist pasionat cum era Ferdinand. Nu rămâne insensibil nici la frumusețea proverbială a româncelor, fiind cucerit de Elena Văcărescu. Aventura celor doi idealiști a fost oprită brusc din considerente politice. Ferdinand a fost nevoit să-și întrerupă relația cu Elena Văcărescu la intervenția și insistențele Consiliului de Miniștri al României, care i-a reamintit principelui ca niciun membru al Familiei Regale nu se poate căsători decât cu femei de sânge regal. Ferdinand nu are încotro și pe data de 10 ianuarie 1893 se însoară cu Maria de Edinburgh, nimeni alta decât verișoara sa de gradul trei. Ferdinand și Maria au avut împreună 6 copii, trei fete și trei băieți. Cel mai mare dintre băieți a devenit următorul rege al României, Carol al II-lea. La vârsta de 49 ani, Ferdinand I devine rege al României depunând jurământul solemn și luându-și în fața țării angajamentul că va fi un "bun român". Ferdinand a iubit România și poporul roman. Din admirație și respect pentru religia națională a românilor, Ferdinand renunță la cultul catolic și se botează creștin-ortodox. Atașamentul și dragostea lui Ferdinand pentru mica și fermecătoarea, la acea dată, tara din Est nu aveau să se limiteze la acest gest. Istoria menționează că datorită admirației sale pentru România, Regele Ferdinand avea sa fie supranumit fie "Lealul", sau "Întregitorul". Visul lui Ferdinand a fost în egală măsură același cu al românilor - crearea României Mari. La acea dată Ardealul se afla sub stăpânire austro-ungară, acolo unde românii nu aveau nici cele mai elementare drepturi. Momentul prielnic s-a ivit odată cu declanșarea primului război mondial. Deși era german a ales să acționeze în acel război de partea Antantei (14 august 1916) luptând împotriva Puterilor Centrale conduse de Germania. La Castelul Hohenzolernilor din Prusia era mare derută și nemulțumire, Ferdinand a fost renegat iar steagul heraldic al familiei a fost coborât în doliu. În ciuda entuziasmului și speranțelor românilor, situația pe front era dezastruoasă, armata română, slab echipată și înarmata înregistra mari pierderi. Puterile Centrale au ocupat și Dobrogea și Bucureștiul a intrat sub ocupație germană. Ferdinand și întregul guvern român a fost nevoit să se refugieze la Iasi. Luptele eroice de la Mărăști, Mărășești și Oituz, purtate de Armata Română au schimbat cursul evenimentelor. Jertfa și eforturile românilor au dus la oprirea înaintării germane în Moldova. În momentul în care bolșevicii au pus mâna pe putere în Rusia și au cerut instituirea păcii (1918), România se afla înconjurata de armatele Puterilor Centrale. Regatul Romaniei a fost forțat de Germania să semneze la București un tratat de pace dezavantajos pentru țara noastră, tratat pe care Ferdinand a refuzat să-l semneze. Când trupele Triplei Alianței au avansat pe frontul din Salonic dezmembrând armata bulgară, România a reintrat în război. Imperiile Rus și Austro-ungar se dezintegrau. Avântul militar al trupelor române nu mai putea fi stopat, eforturile acestora ducând la mult așteptata unire cu Bucovina, Basarabia si Transilvania. În urma înfrângerii Republicii Sovietice Ungare conduse de agentul bolșevic Bela Kun, trupele române au ajuns să ocupe Budapesta, iar Ferdinand se întorcea ca un învingător în fruntea armatei, într-un București entuziasmat. În anul 1922, pe data de 15 octombrie, Ferdinand este încoronat Rege al României Mari la Alba Iulia. Viața politică din timpul domniei sale a fost dominată de Partidul Național Liberal, condus pe atunci de frații Ion și Vintilă Brătianu. Unirea cu Ardealul a lărgit, în mod ironic, baza electorală a opoziției ale cărei partide principale s-au unit în anul 1926 pentru a forma Partidul Național Țărănesc. Regele a fost cu adevărat un "bun român" așa cum a jurat. Unii istorici îl consideră ca cel mai strălucit rege, în ciuda faptului că era o persoană relativ timidă și introvertită. Ferdinand I a fost martorul realizării României Mari cu provinciile Basarabia, Transilvania și Bucovina de Nord. A înfăptuit reforma agrară împărțind pământ țăranilor, prioritate având veteranii de război și familiile celor căzuți în războiul pentru reîntregirea țării. În ciuda succesului în război și al creării României Mari, Ferdinand se confrunta cu mari probleme de ordin personal. Fiul său cel mare, prințul Carol al II-lea, mare amator de lux și desfrâu, trăia o viață scandaloasa, căsătorindu-se clandestin cu Ioana "Zizi" Lambrino, cu care avea un copil nelegitim. Prințul a ajuns totuși să se căsătorească cu Elena, fiica regelui Constantin al Greciei și acest mariaj eșuând repede. Carol fuge cu amanta sa, Elena Lupescu, la Paris. Regele se vede nevoit să îl desemneze drept urmaș la tron pe nepotul său, prințul Mihai de România, pe atunci un copil, Carol al II-lea, tatăl lui Mihai, fiind dezmoștenit de Regele Ferdinand. La doar 62 de ani, după o domnie ce s-a întins peste 13 ani tumultuoși pentru istoria României, Ferdinand moare în urma unui cancer de colon, fiind înmormântat la Curtea de Argeș alături de Regele Carol I și Regina Elisabeta. În timpul scurtei sale domnii, România a atins un nivel de dezvoltare nemaiîntâlnit până atunci. Agricultura era o forță, țara noastră fiind supranumită "Grânarul Europei". S-a dezvoltat comerțul concomitent cu exploatarea zăcămintelor de petrol, economia țării noastre fiind printre cele mai puternice și stabile din întreaga lume, totul sub conducerea unui rege care, între problemele personale și războaiele care au răvășit țara, a găsit totuși timp să se dedice științei și cunoașterii, fiind președinte și protector al Academiei Române din 1914 până la trecerea sa la cele veșnice (20 iulie 1927).

Majestatea Sa Maria, Regină a României, Principesă a Romaniei, Principesă de Edinburg și de Saxa Coburg și Gotha, născută Marie Alexandra Victoria, din Casa de Saxa – Coburg și Gotha (născută la data de 29 octombrie 1875 în localitatea Eastwell Park, ducatul Kent din Anglia şi decedată la data de 18 iulie 1938 în Sinaia), a fost mare prinesă a Marii Britanii şi Irlandei, consoarta regelui Ferdinand şi regină a României. A fost nepoata reginei Victoria a Marii Britanii. Este mama regelui Carol al II-lea al României. Viitoarea regină Maria a României s-a născut pe 3 octombrie 1875, fiind fiica ducelui de Edinburgh, Alfred, al doilea fiu al reginei Victoria (devenit după 1893 duce de Saxa-Coburg-Gotha), şi a marii ducese ruse Maria Alexandrovna. Maria, principesă de Edinburgh, s-a căsătorit cu Ferdinand, principele moştenitor al coroanei României, în decembrie 1892. A avut șase copii: Carol (1893 - 1953), Elisabeta (1894 - 1961), Mărioara (1899 - 1961), Nicolae (1903 - 1978), Ileana (1908 - 1991) şi Mircea (1913 - 1916). Personalitate puternică, femeie foarte frumoasă, extrem de iubită de armată, se pare că Maria a îndrăgit cu adevărat România. În al doilea război balcanic a îngrijit în lagărul de holerici de la Zimnicea bolnavii întorşi din Bulgaria. Se pare că a avut un rol important în luarea deciziei României din 1916 de a intra în război alături de Antantă. Regina Maria a încetat din viaţă pe 18 iulie 1938, inima ei fiind depusă la Balcic iar trupul în gropniţa domnească de la Curtea de Argeş. Înainte de a fi condusă de la Palatul Cotroceni pe ultimul ei drum, regina a fost salutată de militari cu baionetele înfipte în pământ şi cu patul armei în sus, gest unic pe care Armata nu l-a oferit niciodată unui alt om.

Iuliu Maniu (născut la data de 8 ianuarie 1873 în localitatea Bădăcin – 5 februarie 1953) a fost cel mai important politician transilvănean. S-a alăturat luptei naţionale a românilor din Austro-Ungaria încă din studenţie. Spiritul său combativ a servit cauzei naţionale, mai ales în timpul mandatului de deputat în Parlamentul de la Budapesta. În timpul războiului a luptat pe frontul italian, iar la sfârşitul anului 1918 a coordonat organizarea politică şi militară a românilor din Austro-Ungaria. A fost unul dintre iniţiatorii Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918. După război a organizat instalarea administraţiei româneşti în Ardeal, în calitate de preşedinte al Consiliului Dirigent, guvernul de tranziţie al Transilvaniei.

Gheorghe Pop de Băsești (născut la data de 1 august 1835 în localitatea Băsești, Comitatul Sălaj - decedat la data de 23 februarie 1919) a fost un politician român din Transilvania, care între anii 1881 - 1902 a fost vicepreședinte, iar între anii 1902 - 1908 președinte al Partidului Național Român din Transilvania. După procesul memorandiștilor de la Cluj (1894) a fost condamnat și închis.

Născut în 1876, în satul Pericei din judeţul Sălaj, Victor Deleu, una dintre marile personalităţi care îşi au originea în Ţara Silvaniei, a urmat cursurile liceale în patru unităţi de învăţământ: a început la Colegiul reformat evanghelic din Zalău, a continuat la Liceul greco-catolic românesc din Blaj, apoi la Şcoala medie română greco-ortodoxă din Braşov şi, într-un final, la Gimnaziul superior greco-catolic din Beiuş. S-a specializat în Drept la Universitatea din Budapesta, pentru ca în primăvara lui 1902 să ajungă doctor în Drept al Universităţii din Cluj. În vara aceluiaşi an a fost încorporat în armata austro-ungară, în cadrul unui regiment de infanterie, alcătuit în cea mai mare parte din români şi care îşi avea garnizoana în Viena. De aici a fost trimis la şcoala de ofiţeri în rezervă de infanterie. După îndeplinirea serviciului militar, Victor Deleu şi-au continuat stagiul avocaţial în oraşul Arad, care era un important centru cultural şi politic al românilor transilvăneni. S-a reîntors, însă, la Şimleu, acolo unde fusese elev în perioada gimnaziului, pentru a se dedica trup şi suflet cauzei româneşti. "Întors la Şimleu, rolul lui Victor Deleu în cadrul luptelor naţionale devine tot mai important. Generaţia sa îl recunoaşte ca lider, iar fruntaşii politici cu state vechi în cadrul Partidului Naţional Român îl pregătesc pentru a deveni un lider de marcă al românilor din zona Şimleului", susţine Marin Pop, cercetător ştiinţific în cadrul Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău. Aşa se face că proaspătul avocat devine redactor responsabil al prestigiosului ziar românesc "Gazeta de duminecă", pe care l-a transformat din ziar de informaţie locală şi propagandă culturală, în organ politic românesc independent, "în fapt o adevărată platformă politică a românilor sălăjeni", după cum spune Marin Pop. Capturat pe front În cei cinci ani petrecuţi în fruntea publicaţiei, Deleu a imprimat ziarului o direcţie politică fermă, de luptă pentru afirmarea naţională, economică şi culturală a românilor sălăjeni. Într-o perioadă dificilă pentru românii sălăjeni, el a devenit lider al mişcării naţionale româneşti din zona Şimleului, calitate în care a participat la alegerile parlamentare din anii 1910 şi 1911, în circumscripţia electorală a Şimleului. "A fost, însă, învins, datorită violenţelor autorităţilor austro-ungare şi a falsificării alegerilor în favoarea candidatului guvernamental, la fel s-a întâmplat şi cu George Pop de Băseşti în circumscripţia electorală Cehu Silvaniei, la alegerile parlamentare din 1905 şi 1906", punctează istoricul sălăjean. În 1914 a fost mobilizat pe frontul din Bucovina, fiind capturat, la scurt timp, de către ruşi şi trimis în lagărul de la Darniţa. Deleu a fost singurul ofiţer român căruia îi era permis să intre în audienţă la conducătorul lagărului, generalul rus Von Eiche, care i-a permis, de altfel, să înfiinţeze o organizaţie civilă a soldaţilor, iar în fruntea căreia l-a şi desemnat. Liderul politic al românilor din zona Şimleului s-a impus prin personalitatea sa, prin modestie şi spriritul organizatoric, nu doar ca şi comandant, ci ca un adevărat frate mai mare pentru toţi prizonierii români. Acest lucru este confirmat de declaraţia unuia dintre voluntarii ardeleni, descoperită de către istoricul din Zalău în Arhivele judeţului: "Că domnul Deleu, prin atitudinea sa, prin faptele sale, prin iniţiativele sale, prin înţelepciunea sa, s-a ridicat în ochii noştri cu mult mai presus decât dacă ar fi avut un grad de mareşal, aceasta se datoreşte firei sale niciodată grăbite, felului cum a privit la modul înfăptuirii idealului nostru comun. Astfel fiind, domnul Victor Deleu a avut din partea noastră nu numai respectul datorat şi pe care l-a avut de la început, ci a avut şi tot ce putea avea un om de la alţi oameni, dragostea noastră". Lider al grupării de la Darniţa Până în primăvara anului 2017, Darniţa număra aproximativ 2.000 de prizonieri. În 23 aprilie 1917, aici a avut loc prima adunare a voluntarilor ardeleni şi bucovineni şi a fost elaborat un memoriu, printre semnatari numărându-se şi Victor Deleu. Memoriul, tradus în limbile franceză şi rusă a fost înaintat guvernelor Rusiei, Franţei şi ale celorlate state aliate, ziarelor şi revistelor ruseşti, organizaţiilor naţionale cehe, sârbe, polone şi rutene din Rusia şi presei româneşti din Iaşi. "Declaraţia de la Darniţa a avut un larg ecou în rândurile voluntarilor români aflaţi în Rusia şi a dus la intensificarea acţiunii de organizare pentru reîntoarcerea în ţară şi participarea în luptă alături de armata română", explică Marin Pop. Potrivit acestuia, în 3 iunie 1917, un tren special cu 116 ofiţeri şi 1.200 de soldaţi complet echipaţi a pornit din Kiev spre Iaşi, unde a ajuns pe data de patru zile mai târziu. În 8 iunie, Victor Deleu sosea la Iaşi în fruntea primului batalion de voluntari români ardeleni, format la Kiev, fiind primiţi în Piaţa Unirii din Iaşi de către autorităţile româneşti, în frunte cu regele Ferdinand şi regina Maria. Urcat pe soclul statuiii domnitorului Alexandru Ioan Cuza, sălăjeanul a rostit o cuvântare magnifică, care a electrizat întreaga mulţime adunată în piaţă: "Eram datori să venim noi la voi, spune el, azi, când voi trăiţi noi zile atât de grele. Noi am pornit din ţară străină, dar am pornit cu un singur gând: să megem acasă. De aceea drumul nostru nu era decât unul singur, înainte. Şi mergând înainte vom birui! Vom birui, pentru că nu sunt aşa de înalţi Carpaţii cât ne sunt inimile de înălţate!" După alte câteva zile a fost chemat de către Marele Stat Major al armatei şi însărcinat cu organizarea Biroului ardeleni-bucovineni. A refuzat munca birocratică, insistând să meargă pe câmpul de bătălie. A fost repartizat, într-un final, la Batalionul 10 Vânători, care a participat la luptele grele de la Mărăşeşti. Ales secretar al Marii Adunări Naţionale În noiembrie 1918, a participat la Cernăuţi la Congresul General al Bucovinei, unde s-a decis Unirea acestei provincii cu Romania. "În fruntea delegaţiei de voluntari ardeleni, Victor Deleu pornea spre Alba Iulia, unde se hotărâse deja organizarea Marii Adunări Naţionale a românilor transilvaneni. Au ajuns în 30 noiembrie, iar a doua zi, la măreaţa Adunare, a fost ales printre cei opt secretari. În Consiliul Dirigent a fost desemnat secretar general al resortului de interne", adaugă cercetătorul ştiinţific. În perioada interbelică a reprezentat Sălajul ca deputat în Parlamentul României, fiind ales de către sălăjeni de opt ori, adică de fiecare dată când a candidat. În această calitatea a contribuit la elaborarea unor legi importante precum cea a organizării jandarmeriei şi poliţiei. Pentru merite deosebite în activitatea parlamentară a fost decorat cu ordinul "Vulturul Romaniei" în grad de comandor, iar pentru alcătuirea proiectului de lege a jandarmeriei şi a poliţiei române a fost decorat cu ordinul "Coroana României" în grad de ofiter. Între 1932 şi 1933 a fost primar al oraşului Cluj, în 1934, a fost ales preşedinte al PNŢ Sălaj, funcţie pe care a îndeplinit-o până în 1938, când regele Carol al II-lea a desfiinţat formaţiunile politice. A trecut la cele veşnice în 30 decembrie 1939, în urma unei grele suferinţe. "Numele lui Deleu a fost nedespărţit legat de Sălaj şi Sălajul a fost şi va fi mândru de acest nume, care a însemnat, în primul rând, tărie de caracter. Încă din prima tinereţe, Victor Deleu s-a legat să servească o credinţă şi un ideal. Anii au trecut peste el şi l-au lăsat tot lângă credinţa lui, robit aceluiaş ideal. Dela drumul apucat, nimeni nu l-a putut abate. A trăit şi a murit mărturisind, fără şovăire, acelaş crez politic, crezul lui Iuliu Maniu. A trăit şi a murit la datorie, pildă vie, de neuitat, pentru câţi vor veni pe urmă", scria Corneliu Coposu, la scurt timp după moartea omului politic. (sursa – ziarul Adevărul)

Regele Ferdinand I

Asociația colecționarilor din Sălaj

Alianța națională pentru restaurarea monarhiei

Honor et Patria 1917 - 2017 (Onoare și Patrie)

Mărăști - Mărășești - Oituz

Infiinţarea Asociaţiei naționale pentru restaurarea monarhiei (A.N.R.M.) a plecat de la ideea coagulării monarhiştilor într-o mişcare coerentă şi determinată, care să pună problema schimbării formei de guverrnământ acum şi nu într-un viitor incert. A.N.R.M. este deschis membrilor tuturor partidelor politice democratice şi oamenilor fără partid, singura condiţie fiind obiectivul comun al restaurării monarhiei. Inregistrarea A.N.R.M. ca asociaţie s-a realizat la începutul anului 2013. Astfel, în douăzeci şi cinci de ani, Alianţa Naţională pentru Restaurarea Monarhiei a fost prima persoană juridică care a reuşit să îşi înscrie explicit în însăşi denumirea sa acest ţel nobil. Prima acţiune de amploare a A.N.R.M. a fost lansarea unui apel către clasa politică în decembrie 2012, apel ce a fost difuzat către toţi parlamentarii. În aceeaşi linie de negociere cu clasa politică, Alianţa a iniţiat seria de dezbateri „Monarhia constituţionala, un proiect legitim pentru România”. A.N.R.M. a facut demersuri prin care a solicitat revenirea la stema României din perioada 1921-1947, adoptarea zilei de 10 Mai ca a doua sărbătoare naţională. În prezent, Alianţa Naţională pentru Restaurarea Monarhiei are membrii şi simpatizanţi în toată ţara, un număr de cincisprezece organizaţii judeţene funcţionale, din care o parte organizate ca filiale cu personalitate juridică proprie, şi colaborează cu alte organizaţii monarhiste. Sediul central al ANRM este în municipiul București, pe Strada Blănari, la nr. 23.

Mausoleul de la Mărăşeşti este un monument dedicat eroilor primului război mondial. A fost ridicat pe locul în care, în vara anului 1917, s-au desfăşurat luptele de la Mărăşeşeti, soldate cu victoria trupelor române. În confruntările de aici au pierit 480 de ofiţeri şi 21000 de soldaţi români. Actualmente în mausoleu odihnesc 5073 de soldaţi şi ofiţeri în 154 de cripte individuale şi 9 cripte comune de pe 18 culoare. Monumentul, printre cele mai importante din Europa, a fost realizat după planurile arhitecţilor George Cristinel şi Constantin Pomponiu câştigători ai concursului de proiecte şi premiați cu 40000 de lei aur) între anii 1923 - 1938 şi a fost inaugurat în mod oficial pe 18 septembrie 1938. Lucrările au fost demarate la 28 septembrie 1924 , în prezenţa reginei Maria şi a altor personalităţi ale vremii, şi s-au reluat după 12 ani, în anul 1936. Basoreliefurile "Cupolei Gloriei" au fost realizate de către Cornel Medrea şi Ion Jalea şi ilustrează diverse momente ale luptelor de la Mărăşeşti. Eduard Săulescu a executat pictura interioară.

Regii României Carol I și Mihai

150 ani de dinastie - 135 ani Regatul României

Asociația colecționarilor din Sălaj

Alianța națională pentru restaurarea monarhiei

10 mai 1866 - 1881 - 1918

Carol I – domnitor și primul rege al României (20 aprilie 1839 Sigmaringen – 10 octombrie 1914 Sinaia) - este omul de la care a pornit totul: familia regală, statul modern, țara independentă și suverană. Rând pe rând, an de an, sub domnia acestui rege european, România a dobândit instituţii, modernitate şi statornicie. După refuzul contelui Philippe de Flandra, fratele Regelui Leopold al II-lea al Belgiei, de a primi Tronul României opţiunea românilor de a-și alege principe străin s-a îndreptat spre Principele Carol de Sigmaringen. Brătianu îl anunţa pe principe, la Sigmaringen, că fusese ales Domnitor al Principatelor Unite, cu drepturi ereditare, prin plebiscitul desfăşurat între 2/14 şi 8/20 aprilie 1866. În favoarea lui Carol fuseseră exprimate 685969 de voturi, iar împotrivă doar 2248. Coincidenţa făcea ca 20 aprilie să fie ziua de naştere a Principelui Carol, care devenea Domnitor al Principatelor Române Unite chiar în ziua în care aniversa 27 de ani. Plebiscitul este recunoscut de către Marile Puteri după o jumătate de an, la 24 octombrie 1866. La 28 aprilie 1866, proaspăt aleasa Adunare Constituantă a votat aproape unanim aducerea Principelui Carol pe Tronul ţării: 109 voturi pentru şi 6 abţineri. Domnitorul Carol ajunge în ţara sa de adopţie după o călătorie aventuroasă, de la Sigmaringen până la Turnu-Severin. Vaporul în care Suveranul călătorea, alături de Brătianu, a trecut de Porţile de Fier la 8 mai 1866, iar la ora patru după-amiaza Carol I a văzut drapelul românesc fluturând la Turnu-Severin. Principele Suveran a intrat în capitala ţării la 10 mai 1866, a primit cheile oraşului Bucureşti, a depus jurământul de credinţă în faţa Adunării Constituante şi a fost proclamat Domnitor al Principatelor Române. Elita politică din Principatele Române împlinea, astfel, vechea dorinţă a aducerii pe Tronul ţării a unui principe străin, capabil să unească definitiv Moldova şi Ţara Românească, să stingă pentru totdeauna rivalităţile dintre familiile domnitoare pământene, să stabilizeze ţara, să o modernizeze şi să îi confere prestigiu internaţional. Domnitorul Alexandru Ioan I însuşi era convins de necesitatea înlocuirii sale cu un principe străin. La 10 mai 1866, Carol I rostea următorul legământ:“Ales de către naţiune Domn al românilor, mi-am părăsit fără a sta la îndoială, și patria, şi familia, pentru a răspunde la chemarea acestui popor care mi-a încredinţat destinele sale. Punând piciorul pe acest pământ sacru, eu am devenit român. Acceptarea plebiscitului îmi impune, o ştiu, mari datorii. Sper că îmi va fi dat să le duc până la capăt. Vă aduc o inimă credincioasă, cugetări drepte, o voinţă tare de a face binele, un devotament fără margini către noua mea patrie şi acel neînvins respect către lege, pe care l-am cules în exemplul alor mei. Cetăţean astăzi, mâine, de va fi nevoie, soldat, eu voi împărtăși cu voi soarta cea bună ca şi pe cea rea.”Prin simpla sa prezenţă, prin demnitatea apartenenţei la una dintre cele mai ilustre familii ale Europei, dar şi graţie curajului personal, Principele Suveran Carol a zdruncinat definitiv ultimele rămăşiţe simbolice ale vasalităţii faţă de Imperiul Otoman. Vizita sa la Constantinopol, în octombrie 1866, în cursul căreia s-a comportat faţă de Sultan ca un şef de stat, şi nu ca un vasal, a confirmat procesul ireversibil de ruptură faţă de Poartă. Aceeaşi demnitate o va arăta Carol şi aliatului rus din Războiul de Independenţă. Atunci când Țarul Alexandru al II-lea ameninţă, în 1878, după încheierea războiului, cu dezarmarea armatei române, în cazul în care România s-ar fi opus anexării sudului Basarabiei de către ruşi, Carol I îi răspunde că trupele române vor putea fi nimicite, dar nu dezarmate. În timpul lungii sale domnii, Regele Carol I a pus bazele României ca stat modern pe harta Europei. În anul 1875, bugetul ţării ajungea la cifra de 100 de milioane de lei, dublul celui din 1866, iar în 1903, la 218 milioane. Între anii 1865 şi 1874, suprafaţa arată a crescut cu o treime. În 1890, producţia de cereale a ţării a fost de 3 700 000 de tone; în anul 1903, aceasta ajungea la 5 500 000 de tone. Între anii 1880 şi 1914, România a exportat 80 de milioane de tone de cereale, situându-se printre cele mai importante ţări exportatoare de cereale din lume (a doua din Europa, după Rusia, şi chiar pe primul loc la exportul de porumb, înaintea Statelor Unite)13. Numărul întreprinderilor industriale mai mari a crescut, între 1866 şi 1877, de la 39 la 17314. România avea şi importante zăcăminte de petrol care o plasau, în jurul anului 1900, printre primele trei ţări producătoare de ţiţei din lume, după Statele Unite şi Rusia. Leul românesc era o monedă puternică, echivalentă cu francul francez şi care putea fi utilizată ca valută forte peste tot în Europa. Populaţia a crescut, iar procesul de industrializare şi urbanizare a fost constant.În ciuda tuturor frământărilor politice, uneori violente, a demagogiei, corupţiei şi lipsei de măsură a unora dintre politicieni, Carol I a reuşit să consolideze sistemul de partide şi să impună alternanţa la Guvernare a celor două mari partide structurate după model occidental şi conduse de bărbaţi politici de mare anvergură: Partidul Naţional Liberal (reprezentat prin I.C. Brătianu, Dumitru C. Brătianu, C.A. Rosetti, Mihail Kogălniceanu, Nicolae Kretzulescu, Dimitrie A. Sturdza, Ion Bălăceanu, Ion Ghica, Vasile Boerescu, Ion Câmpineanu, Nicolae Fleva, Spiru Haret, V.A. Urechia, Emil Costinescu, Nicolae Ionescu, Vasile Lascăr)15 şi Partidul Conservator (cu lideri ca Manolache Costache Epureanu, Petre P. Carp, Lascăr Catargiu, Petre Mavrogheni, Gheorghe Gr. Cantacuzino, Titu Maiorescu, Alexandru Marghiloman, Take Ionescu, Alexandru Lahovary, Nicolae Filipescu, generalul Manu). Prosperitatea şi stabilitatea au adus o dezvoltare fără precedent a culturii, artelor şi ştiinţei. În timpul domniei lui Carol I, scriitori ca Eminescu, Caragiale, Creangă, Alecsandri, Ion Ghica, Odobescu, Slavici, Macedonski, Barbu Ştefănescu-Delavrancea, Duiliu Zamfirescu, George Coşbuc, Octavian Goga, Şt.O. Iosif, I.Al. Brătescu-Voineşti, Al. Vlahuţă modelează limba literară; B.P. Hasdeu, A.D. Xenopol, Mihail Kogălniceanu, Constantin Erbiceanu, Dimitrie Onciul, Ion Bogdan, Vasile Pârvan, Constantin Giurescu, Nicolae Iorga scriu istoria naţională; de filologie se ocupă Ovid Densuşianu, Sextil Puşcariu, Ion Bianu; Simion Mehedinţi creează şcoala de geografie; Titu Maiorescu, Constantin Rădulescu-Motru şi Vasile Conta disciplinează gândirea şi ridică nivelul cultural al societăţii; se afirmă compozitorul George Enescu, pictorii Nicolae Grigorescu, Theodor Aman, Gheorghe Tattarescu, Ion Andreescu, Ştefan Luchian, sculptorul Karl Storck, actorii Matei Millo, Aristide Demetriade, fotograful Carol Popp de Szathmáry; ştiinţele beneficiază de nume ca Spiru Haret, P.S. Aurelian, Anghel Saligny, Carol Davila, Grigore Antipa. Apar societăţi culturale, se publică reviste. În această perioadă funcţionează „Junimea“, vârful efervescenţei intelectuale şi al schimbului liber de idei, care editează revista „Convorbiri literare”. O enumerare ca aceasta nu ar putea să acopere niciodată diversitatea şi dinamismul acestei elite a spiritului românesc. Pionierat şi consolidare, geniu şi meticulozitate, dispute şi dialog sunt câteva dintre trăsăturile elitei românești din acea vreme, vie şi plină de resurse. România şi-a consolidat statutul de putere regională şi de „arbitru balcanic“ prin participarea victorioasă la cel de-al doilea război balcanic, încheiat la 28 iulie/10 august 1913 cu semnarea Tratatului de la Bucureşti, prin care România obţinea Cadrilaterul. Regele Carol I a primit bastoane de mareşal atât de la Împăratul Germaniei, cât şi de la ţarul Nicolae al II-lea al Rusiei, care l-a şi vizitat în România, în 1914, şi care avea să sfârşească tragic, împreună cu familia, sub gloanţele bolşevicilor. Carol este descris, în literatura vremii ca un bărbat mai degrabă mic de statură, dar de o mare demnitate. A impus respect într-o lume plină de incertitudini şi a făcut din micul său regat un stat respectat şi stabil. A fost un suveran distant, sever şi măsurat, bucurându-se de o autoritate excepţională. A avut vocaţie de lider şi a condus România în momente politice şi istorice dificile, pe care le-a traversat plin de curaj. Întemeietorul Regatului român a murit la Sinaia, în ziua de 27 septembrie 1914, la ora cinci şi treizeci de minute dimineaţa. Avea şaptezeci şi cinci de ani, dintre care domnise patruzeci şi opt. Carol I a fost înmormântat la Curtea de Argeş, locul ales de el ca necropolă a familiei regale a României.

Regele Mihai I s-a nascut la 25 octombrie 1921, la Sinaia. A fost fiul Regelui Carol al II-lea si al Reginei-Mama Elena. A incetat din viata, in ziua de 5 decembrie 2017, la resedinta privata din Elvetia. Din iunie 1930, dupa plecarea Reginei-mama in exil, Regele Mihai a ramas in grija tatalui Sau. A urmat cursurile unei scoli organizate de acesta la palat, alaturi de copii reprezentand toate colturile tarii si toate categoriile sociale. A devenit din ce in ce mai inchis in sine si mai ganditor. Singurele saptamani fericite erau cele petrecute la Florenta, la mama sa. In adolescenta, Principele Mostenitor a urmat cursuri de sport si a inceput pregatirea militara. La varsta de saisprezece ani a devenit sublocotenent in armata romana. Dupa decesul Regelui Ferdinand din 1927 si ca urmare a faptului ca Principele Carol a renuntat la statutul de Principe Mostenitor, Principele Mihai a fost proclamat Rege. Fiind minor, s-a instituit o Regenta, compusa din Principele Nicolae, Patriarhul Miron Cristea si Presedintele Inaltei Curti de Casatie, Gh. Buzdugan. La 8 iunie 1930, Principele Carol a revenit in tara si a preluat tronul. Mihai I a primit titlul de Mare Voievod de Alba Iulia. In urma abdicarii tatalui Sau, la 6 septembrie 1940, a devenit Regele Mihai I. In timpul razboiului, Regele i-a imbarbatat pe ostasii romani care au luptat pentru reintregirea tarii. Nu a fost insa de acord cu depasirea liniei Nistrului. In ciuda refuzului Maresalului Antonescu, la 23 august 1944 Regele a hotarat trecerea Romaniei alaturi de aliatii sai traditionali. Acest act de curaj a scurtat razboiul cu 6 luni si a crutat vietile a sute de mii de oameni. Din 1944, Majestatea Sa Regele s-a opus din toate puterile instaurarii autoritatii comuniste. In cele din urma, a fost obligat sa abdice la 30 decembrie 1947. Exilul Regelui Mihai si al Reginei Ana a inceput odata cu revenirea de la nunta din Atena. Au locuit pana la sfarsitul anului 1948 la vila Sparta, locuinta Reginei-mame Elena. Din 1949, Regele Mihai si Regina Ana s-au mutat la Lausanne si apoi in Anglia, unde au locuit pana in 1956. Pentru a-si castiga existenta, Regele si Regina au construit o ferma de pui si un mic atelier de tamplarie. Familia Regala s-a intors in Elvetia in 1956. Regele Mihai a semnat un contract cu compania aeriana "Lear Jeats and Co", la Geneva. Familia s-a mutat la Versoix, un mic oras de pe malul lacului Léman, la cativa kilometri de Geneva. Aici a locuit peste patruzeci si cinci de ani si tot aici se afla, pentru moment, casa familiei. In anul 1958, Regele a oprit colaborarea cu "Lear", iar un an mai tarziu, a infiintat o companie de electronica si de mecanisme automate denumita METRAVEL, pe care a vandut-o cinci ani mai tarziu. Din biroul sau de la Versoix si, incepand cu 2001, din cel de la Bucuresti, Regele Mihai a militat pentru intrarea Romaniei in NATO si in Uniunea Europeana. Majestatea Sa a incurajat respectarea drepturilor omului, dezvoltarea economiei de piata, pastrarea culturii nationale, respectarea adevărului istoric, respectarea si garantarea proprietatii private, consolidarea statului de drept si a democratiei in tara noastra. Regele Mihai si Regina Ana au locuit din 2004 la Aubonne, in Elvetia. De marile sarbatori crestine si, in functie de angajamentele Lor publice, Majestatile Lor au ales sa fie alaturi de cei dragi fie la Castelul de la Savarsin, fie la Palatul Elisabeta.

Insigna - Consilier - jud.Sălaj

Prin decretul Regal Nr. 546 din 9 martie 1935, s-a instituit un semn distinctiv al primarilor, ajutorilor de primari, consilierilor comunali și județeni, sub forma unei insigne metalice emailate în culorile naționale – albastru, galben și roșu pe diagonală, având suprapusă stema țării înaltă de 12 milimetri. Deasupra stemei este reprezentată o panglică pe care se aplică dup caz inscripțiile, PRIMAR, AJUTOR PRIMAR, CONSILIER LOCAL sau CONSILIER JUDEȚEAN. Sub stemă este reprezentată o altă panglică pe care se aplică inscripții, după caz, cu numele comunei, orașului sau a județului de unde sunt aleșii. Insigna este ușor bombată și are forma României mari. Ea se va purta de primari, ajutorii de primari sau consilierii în funcțiune, prinsă printr-o agrafă de reverul stâng al hainei. (Monitorul Oficial Nr. 67 din 20 Martie 1935.)

Județul interbelic Sălaj a fost o unitate administrativă de ordinul întâi din Regatul României, aflată în regiunile istorice Crișana și Transilvania având reședința în orașul Zalău. Județul se afla în partea nord-vestică a României Mari, întinzându-se până la granița cu Ungaria. A se vedea harta de mai sus.Teritoriul județului era împărțit inițial în opt plăși: Carei, Cehu Silvaniei, Crasna, Jibou. Șimleul Silvaniei, Tășnad, Valea lui Mihai și Zalău. Ulterior, numărul plășilor a crescut la zece, prin înființarea a două plăși noi: Buciumi și Supurul de Jos.

Conform datelor recensământului din anul 1930 populația județului era de 343347 locuitori, dintre care 56,2% români, 31,4% maghiari, 4,7% germani, 3,9% evrei ș.a. Din punct de vedere confesional populația era alcătuită din 52,6% greco-catolici, 25,4% reformați, 12,2% romano-catolici, 4,0% mozaici, 4,4% ortodocși ș.a.

A.S.E.D.(?) - Zalău (insignă și matriță)

Privind insigna A.S.E.D. Zalău înțeleg că ea a fost comandată de către un club sportiv din acest oraș. Alte informații despre acest club sportiv nu am și dacă cineva m-ar putea ajuta cu ceva i-aș fi sincer recunoscător.

Zalău (în maghiară Zilah, în germană Zillenmarkt) este un municipiu, reședința și cel mai mare oraș al județului Sălaj, provincia istorică Crișana, România. Conform recensământului din anul 2011, orașul avea o populație de 56202 locuitori. Descoperirile arheologice de pe teritoriul municipiului Zalău au pus în evidență dovezi ale existenței umane în aceste locuri încă din neolitic, respectiv cu cca. 6500 de ani în urmă. Monedele dacice descoperite în perimetrele arheologice din zona centrală a municipiului, de pe Valea Miții și din vestul orașului, la care se adaugă importante elemente aparținătoare culturii romane, atestă continuitatea locuirii dacice în acest areal și dezvoltarea unor relații de ordin economic cu orașul Porrolissum. Prima mențiune scrisă cu privire la Zalău se află în Gesta Hungarorum, numită și Cronica lui Anonymus (notar al regelui Bela al III - lea al Ungariei)), lucrare apărută în jurul anului 1200. În baza acestei surse, Zalăul va fi existat ca așezare încă din jurul anului 900.După marea invazie mongolă, care a pustiit orașul în anul 1241, Zalăul a ajuns în 1246 sub administrația Episcopiei Catolice de Oradea. Această tutelă s-a menținut până în anul 1542, când Zalăul a intrat în componența Principatului Transilvania. Din 1968 orașul este reședință de județ, iar în anul 1979 devine municipiu. Sus am postat stema municipiului Zalău, iar mai jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură, din Zalău, din vremuri diferite.

Casa de cultură

Catedrala reformată

Clădirea Transilvania

Strada Kiraly

Hotelul Royal

Hotelul Briliant Plaza

Prefectura

Biserica catolică

Biserica reformată

Hotelul Porolissum

Liceul român de stat

Parcul

Vedere

Strada Rakoczy

Monumentul Wesselenyi

Hotelul Transilvania

Piața Mihai Viteazu

Sălaj este un județ situat în nord-vestul României, la limita dintre provinciile istorice Crișana și Transilvania, cu reședința la Zalău. Județul se întinde pe o suprafață de 3864 kilometri pătrați numărând în prezent aproximativ 224000 de locuitori. În ce privește etnia locuitorilor județului statisticile arată că aproximativ 69% sunt români, 23% sunt maghiari, iar restul alte etnii. Din punct de vedere teritorial-administrativ județul este compus din; 1 municipiu – Zalău, 3 orașe - Șimleu Silvaniei, Cehu Silvaniei și Jibou precum și 57 de comune. Sus am postat stema și harta județului iar mai jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură și trimiteri poștale din județul Sălaj, din vremuri diferite, dar și alte frumoase locuri de vizitat în acest județ.