Epaminonda's Blog.....: MONFORTE

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de

cultură și arhitectură din localitatea portugheză MONFORTE.

Castelul Assumar

Hotelul Torre de Palma

Piața Republicii

Piața centrală

Arhitectură locală

Vedere aeriană

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O PASTILĂ DE UMOR

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

________xxx________

CÂTEVA MEDALII ȘI

INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Joseph II și Maria Tereza

Agricultura, mineritul și comerțul transilvănean - 1769

Medaliile postate aici au fost bătute în anul 1769 și ele omagiază agricultura, mineritul și comerțul transilvănean dar și personalitățile împăratului Joseph al II-lea și mamei sale - Maria Tereza. Medaliile au fost confecționate în două variante de metal compoziție și anume: argint (diametrul – 59 milimetri) ;i metal comun (diametrul – 52 milimetri), ele fiind opera gravorului F Wurth F. Aversul prezintă bustul cuirasat și laureat al împăratului Joseph al II-lea spre dreapta, suprapunând parțial bustul mamei sale, împărăteasa văduvă Maria Therezia. Semircular este aplicată inscripția: “IMP(eratores). IOSEPHUS II AUG(ustus). M(aria). THERESIA AVG(usta).” (Împărații Iosif al II-lea augustul, Maria Therezia augusta) și dedesubt notația gravorului: “F.WURTH F.” Reversul prezintă în câmp pe malul unei ape o femeie spălând nisip aurifer. În spate, un butoi mare și două mai mici, un colet legat și o ladă pe care se revarsă un corn al abundenței. Pe malul opus, un țăran ară ogorul. Deasupra trece Mercur în zbor pe un nor, având caduceul în mâna stângă. Semircircular este aplicată inscripția:”DACIA FELIX” (Dacia fericită). În exergă pe trei rânduri este aplicată altă inscripție și anume:”AGRIS. FODINIS. / COMMERCIO. / MDCCLXIX” (Prin agricultură, mine, comerț, 1769).

Iosif al II-lea, născut Joseph Benedikt August Johann Anton Michael Adam a trăit între anii 1741 – 1790 și a condus ca împărat Sfântul Imperiu Roman între anii 1765 – 1790. A fost, de asemenea, rege al Ungariei, Boemiei etc. A fost primul fiu al împărătesei Maria Tereza și al soțului acesteia, împăratul Francisc I, cooptat la conducerea țărilor ereditar habsburgice, după moartea tatălui său în anul 1765.Era pentru o toleranță religioasă, nerăbdător să reducă puterea bisericii, pentru a calma țărănimea de sarcinile feudale și să elimine restricțiile privind comerțul și știința. A încercat să-i elibereze pe iobagi, dar acest lucru s-a întâmplat după moartea sa.Ca împărat nu a deținut puterea reală, mama sa crezând că nici soțul, nici fiul nu ar trebui să o priveze vreodată de controlului suveran în dominioane ei ereditare. Până la moartea mamei sale în 1780, Iosif nu a fost niciodată destul de liber să-și urmeze propriile instincte. Au loc schimbări în viața sa. Se îmbracă în special într-o uniformă militară ponosită, însă întotdeauna barat transversal peste piept cu marea eșarfă roșu-alb-roșu care îi dă un aer marțial. Protocolul la curte se simplifică, reverența este suprimată, la fel și sărutarea mâinii. Recepțiile grandioase de pe timpul Mariei Tereza dispar. Orașul cunoaște o perioadă înfloritoare a istoriei sale muzicale. Împăratul este adesea văzut la operă, la concerte și la Burgtheater.În domeniul politicii religioase, Iosif al II-lea a fost adeptul iluminismului, secularizând averile mănăstirești, însă sprijinind emanciparea parohiilor. A aprobat construirea a numeroase biserici ortodoxe din piatră în Transilvania, cum ar fi bisericile ortodoxe din Brașov și în special din Mărginimea Sibiului.

Maria Terezia a Austriei (nume complet și real la naștere: Erzherzogin Maria Theresia Amalia Walpurga von Österreich, cunoscută și ca Maria Theresia, născută la data de 13 mai 1717 la Viena și decedată la data de 29 noiembrie 1780 tot la Viena, din Casa de Habsburg) a fost conducătoarea Țărilor Ereditare Austriece între anii 1740 – 1780. Este fiica împăratului romano german – Carol VI, soția împăratului Francisc Ștefan și mama împăraților Iosif al II-lea și Leopold al II-lea. A purtat titlurile de Arhiducesă a Austriei, regină a Boemiei, regină a Ungariei, mare Principesă aTransilvaniei etc. Deși nu a fost niciodată încoronată cu coroana Sfântului Imperiu Roman, este cunoscută ca împărăteasă ca urmare a faptului că a fost căsătorită (din 1736) cu Francisc Ștefan de Lorena, care a fost ales în demnitatea de împărat romano-german în anul 1745, sub numele de Franz I Ștefan. De atunci încolo Maria Terezia a purtat titlul de împărăteasă a Sfântului Imperiu Roman. Pe plan intern Maria Terezia a inițiat un amplu program de reformă, cunoscut sub numele de "Reforma tereziană de stat". Una din calitățile Mariei Tereza, care-i lipsise în mod evident tatălui său, a fost iscusința cu care și-a ales miniștri abili pentru a o ajuta la ceea ce-și pusese în gând. Reforma sistemului de guvernământ realizată în primii ai ani de domnie se datorează în mare măsură contelui Friedrich Haugwitz. A promovat dezvoltarea industriei textile și a comerțului. A instituit o comisie însărcinată cu redactarea unui cod legislativ care urma să poarte numele Codex Theresianus. În anul 1768 a adoptat un nou cod penal – Constitutio Criminalis Theresianus, iar în anul 1776 a interzis tortura. A îmbunătățit situația țăranilor, în special cea a iobagilor, deschizând drumul spre desființarea iobăgiei, măsură adoptată în timpul domniei fiului ei, împăratul Iosif al II-lea. Maria Tereza a înlăturat scutirea de impozit a nobilimii și clerului, impunând totodată limitarea puterilor acestor categorii. În 1774 a promovat reforma școlară, punând bazele învățământului secularizat (de stat) pe tot cuprinsul monarhiei Habsburgice. A înlăturat astfel monopolul bisericesc în domeniul educației. Sistemul de recrutare în armată a fost luat din mâinile dietelor și încredințat funcționarilor oficiali locali. S-a introdus recrutarea sistematică, s-au editat manuale noi de instrucție și tactică militară și a fost dezvoltată o nouă artilerie. S-au înființat două academii militare, una pentru cadeți și alta pentru ingineri, în scopul de a îmbunătății calitatea ofițerilor. Totuși armata n-a deveniti niciodată atât de eficientă ca cea a Prusiei. În timpul domniei Mariei Terezia cultura a cunoscut un avânt deosebit, manifestându-se atât în domeniul arhitecturii, cât și în cel muzical. Orașul Theresienstadt, din nordul Boemiei (Cehia), întemeiat de Iosif al II-lea ca oraș-garnizoană, a fost denumit astfel în memoria mamei sale.

De asemenea, cartierul Terezian din Sibiu poartă acest nume după numele Mariei Tereza. Deasupra este reprezentat bustul Mariei Terezia, din orașul Sibiu.

Campionatul țărilor latine și Greciei - tir - București 1989

După descoperirea utilizării prafului de pușcă la armele de foc, începând cu secolul al XII- lea, perfecționarea tehnicilor de mânuire a armelor a fost o preocupare primordială în rândul militarilor și, implicit, a aristocrației momentului. Armele de foc nu au fost folosite doar pe plan militar ci și în activitățile de agrement și vânătoare. În acest fel, apare o preocupare permanentă pentru îmbunătățirea calităților tehnice și de manevrabilitate ale armelor, fapt ce a dus la crearea unor structuri organizatorice ce aveau ca rol formarea deprinderilor specifice utilizării eficiente a acestora. La jumătatea secolului al XVII- lea, în anul 1640, la Lucerna în Elveția, se înființează prima Societate de Tir din lume. Ulterior, numărul societăților, organizațiilor și al cluburilor de gen, în care își desfășurau activitatea de pregătire majoritatea trăgătorilor, începe să crească considerabil în toate regiunile din Europa.

Insigna - Campionatele țărilor latine și Greciei

tir- București 1989

În anul 1741 sunt organizate primele concursuri de tir organizate de către Regimentul Regal de Infanterie în câmpia de nord a Aradului, pentru ofițerii regimentului. În anul 1831 s-a constituit Asociația Cetățenească de Tir din Municipiul Arad. În ceea ce privește dezvoltarea sportivă a tirului, în afară de contribuția laturii militare, un deosebit aport la această dezvoltarea a venit din partea unor societăți de vânătoare, în cadrul cărora erau organizate cursuri de pregătire a vânătorilor și care își desfășurau activitatea pe mai multe domenii de vânătoare de la Arad, Săvârșin, Șiria, Șiman, Chișinău-Criș și Pecica. Pe data de 5 mai 1862, ia ființă prima societate de tir, la nivel național, denumită : "Societatea Română de arme și dare la semn" având sediul stabilit la București, iar la numai un an de la înființarea ei, "Societatea Română de arme și dare la semn" avea un număr de 120 de membri și 5 membri de onoare. Pe data de 9 septembrie 1865, prin înaltul Decret Domnesc nr.1147, publicat în Monitorul Oficial nr.200 din 11/23 septembrie, sunt aprobate și recunoscute oficial statutele Societății Române de arme și dare la semn. În urma acestui decret, Domnitorul Alexandru Ioan Cuza donează societății din terenul Mânăstirii Radu – Vodă – teren trecut în patrimoniul statului – o suprafață de 47514 mp , pentru a-l folosi drept poligon de tir cu condiția ca acest teren să nu fie înstrăinat. Terenul donat s-a adăugat la cel pe care societatea îl avea deja în folosință și care era poziționat în zona Clubului Progresul. Prima participare a unor trăgători români la un concurs internațional a fost în anul 1919 la Le Mans – Franța, unde românii au cucerit locul doi. La acest concurs au participat trăgători de elită din toate țările aliate în primul război mondial. În anul 1924, România participă la Jocurile Olimpice de la Paris cu un lot de trăgători, unde Constantin Tomescu ocupă locul 18.

Insigna - C.E.C. (Casa de economii și consemnațiuni)

Fruntaș în muncă

Ca instituție, C.E.C.-ul a fost înființat în anul 1864 printr-o lege semnată de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Primul sediu a fost modest, în trei camere mai mici din sediul Ministerului de Finanțe al vremii. Deasupra am postat logo-ul actual și două logouri mai vechi ale instituției CEC. În anul 1875 s-a început construirea unei clădiri proprii. Pe terenul respectiv, existase biserica Sf. Ioan cel Mare, înzestrată și cu un han care degradându-se în timp, au fost demolate în anul 1875, iar între anii 1897 - 1900 s-a ridicat sediul actual, Palatul CEC.- poza de mai jos.

În regimul comunist exista o singură instituție de economisire a banilor, aceasta fiind Casa de Economii și Consemnațiuni, prescurtat C.E.C.. Încă de pe băncile școlii copii erau îndrumați să economisească, din puținul lor, pe formularul Foaie de economii CEC. CEC-ul a promovat mai multe instrumente de economisire pe formularul Libret de economii CEC.Uneori se acordau dobânzi un pic mai avantajoase și câștiguri în bani sau alte bunuri (apartamente, mașini etc) ori se organizau tombole cu câștiguri pentru a atrage populația spre activitatea de economisire. În programele de radio, televiziune ori jurnalele cinematografelor deseori se prezentau reclame publicitare pentru economisire la CEC. Pe coperțile caietelor, pe cutiile cu chibrituri ori pe alt suport material se prezentau interesante reclame grafice pentru activitatea de economisire a banilor prin CEC.

Sus am postat un exemplar Foaie de economie CEC, mai multe instrumente de economisire pe Librete de economii CEC și câteva reclame grafice pentru activitatea de economisire la CEC.

Ordinul național Coroana României

Prin noi înșine - 14 martie 1881

Ordinul național Coroana României a fost instituit de Regele Carol I prin Decretul Regal nr. 1244 din 10 mai 1881, cu prilejul proclamării Regatului României, pentru a recompensa serviciile aduse Statului. Ordinul se conferea pentru serviciile deosebite aduse statului, atât militarilor, cât și civililor. Versiunea pentru militari, avea pe revers două spade. Varianta din anul 1932 este identică cu versiunea din 1881, cu deosebirea că între brațele crucii, în loc de nomograma regală apare coroana regală. Varianta din 1938 a fost destinată doar militarilor, fiind prevăzută suplimentar cu spade. Pentru merite deosebite distincția era suspendată de o coroană. Ordinul a avut cinci clase: Cavaler, Ofițer, Comandor, Mare Ofițer și Mare Cruce. Pe avers ordinul conține o cruce de Malta, cu dimensiunea de 40 milimetri, smălțuită roșu, cu marginile de metal. În centru are un medalion rotund din același smalț roșu si cu o bordură albă. Medalionul poartă pe avers coroana regală de argint și pe bordură inscripția „Prin noi înșine – 14 martie 1881”. Între brațele crucii se află cifra regelui Carol I, din metal. Mai jos admiri și alte modele ale acestui ordin. În total au existat 29 de variante ale ordinului. Inspirându-se după modelul ordinului de război german Crucea de Fier, mareșalul Antonescu va hotărî ca la primele trei grade ale ordinelor Steaua României și Coroana României, cu spade să se poată acorda – pentru fapte de vitejie deosebite, citate prin ordin de zi – și o „frunză de stejar”, care se atașa pe panglică. Decorația a fost scoasă din uz în anul 1947 și reintrodusă de către regele Mihai în anul 2011.

Insigna - Crescător premiat - RPR - Timiș - 1948 - 1949

După instaurarea comunismului în România, regimul a instituit un amplu ansamblu de măsuri de convingere-impunere-schimbare a conștiinței cetățenilor. Se vorbea despre “formarea omului nou, constructor și apărător devotat al cuceririlor revoluționare ale poporului.” Se cerea astfel o eficiență sporită în toate domeniile de activitate dar și economii de orice fel, “la sânge”. În acest scop s-a instituit un sistem stufos de insigne și decorații pentru distingerea oamenilor cu merite în aceste domenii. Aceste distincții acopereau toate domeniile de activitate, erau confecționate de metal mort, fiind strident colorate și încărcate cu simboluri comuniste. Și insigna “Crescător premiat” face parte din acest ansamblu de distincții. De pe insignă nu lipsesc bogățiile patriei; culorile drapelului național și imaginea unor animale domestice, iar laurii de pe margine simbolizează “victoria finală” în efortul de creare a “societății socialiste multilateral dezvoltate” și a “omului nou”.

Insigna de mai sus este una religioasă purtată de oamenii credincioși și personalul bisericesc. Ea nu s-a conferit pentru niște merite speciale ci tuturor acelora care au participat la ceremonii religioase.

_________ooOo__________

PERSONALITĂȚI POLITICE

PE BANCNOTELE LUMII