Epaminonda's Blog.....: ALCOY

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de

cultură și arhitectură din localitatea spaniolă ALCOY (ALCOI),

provincia ALICANTE, comunitatea autonomă VALENCIA,

din vremuri diferite, câteva vederi generale, trimiteri poștale

ilustrate, un cupon de raționalizare a bunurilor de larg consum,

o monedă de carton locală, o medalie, o insignă

și două jetoane locale.

Biserica San Augustin

Muzeul de arheologie

Piața Spania

Viaductul

Biserica Santa Maria

Centrul cultural Mario Silvestre

Calea Polavieja

Arhitectură locală

Trimiteri poștale

Vederi generale

Cupon local de raționalizarea a

bunurilor de larg consum

1 castron năut 1941

Monedă locală de carton

Insignă locală

Medalie locală

Set 2 jetoane locale

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O PASTILĂ DE UMOR

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

_________xxx_________

O PLACHETĂ

ȘI CÂTEVA INSIGNE

ROMÂNEȘTI

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Plachetă - Octavian Goga

Octavian Goga se naşte la 1 aprilie 1881 în satul Răşinari,de lângă Sibiu fiul preotului ortodox Iosif Goga şi al soţiei sale, Aurelia, învăţătoare. Goga a fost un poet român, ardelean, de origine aromână, politician de extremă dreaptă, şi prim-ministrul României din 28 decembrie 1937 până la 11 februarie 1938. Membru al Academiei Române din anul 1920. Între anii 1886-1890, Goga a urmat şcoala primară din satul natal. Cea mai mare parte a vacanţelor, aşa cum povesteşte autorul în diverse texte autobiografice, şi le-a petrecut în satul natal al tatălui său. Satul se află pe Târnava Mică, astăzi fiind parte a comunei Cetatea de Baltă şi circa 20% din familiile din sat poartă numele de Goga. În 1890, poetul s-a înscris la liceul de stat din Sibiu (astăzi Liceul Gheorghe Lazăr), ale cărui cursuri l-a urmat până în 1899, când s-a transferat la liceul românesc din Braşov. La absolvirea liceului, în 1900 s-a înscris la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Budapesta, continuându-şi apoi studiile la Berlin şi încheindu-le în 1904. În ziarul Tribuna (Sibiu) a fost publicată prima poezie,

Atunci şi acum, semnată Tavi. Ion Pop-Reteganul de la Revista ilustrată

(Bistriţa) i-a scris la poşta redacţiei: "Ai talent, tinere amic, cultivează-l cu diligenţă, că poţi deveni mare. Ziua bună de dimineaţă se arată. Nu cumva să neglijezi datorinţele de studinte". După aceste încurajări, i se publică pe o jumătate de pagină poezia Nu-i fericire pe pământ. Goga, elev la liceul cu limba de predare maghiară din Sibiu, încă nu împlinise şaptesprezece ani. În 1905 a apărut la Budapesta volumul Poezii, reeditat apoi de editura Minerva la Bucureşti, în 1907 şi la Sibiu, în 1910. După acest debut editorial, "adevărat eveniment literar", poetul a intrat tot mai mult în conştiinţa opiniei publice. Criticul literar Ion Dodu Bălan aprecia că volumul lui Goga "înseamnă începutul unei noi epoci pentru sufletul nostru românesc", pentru că "nimeni n-a întrecut la noi vigoarea, puritatea şi muzica limbii, bogăţia colorilor, originalitatea ideilor, seninătatea concepţiilor, candoarea expresiilor şi fondul sănătos naţional, ce se concentrează în aceste poezii". Poeziile din acest volum sunt considerate

"creaţiuni geniale" şi cei mai valoroşi critici "înţeleg rosturile sociale, naţionale şi estetice ale acestei apariţii în istoria liricii româneşti". Până la declanşarea primului război, Goga s-a impus ca ziarist strălucit prin articolele publicate în revista Ţara noastră, ziarul Epoca, Adevărul, revista Flacăraşi revista România, proza sa jurnalistică fiind comparabilă, stilistic şi tematic, cu a celei eminesciene. Goga şi-a axat publicistica pe problemle "românismului". Prin revista Luceafărul a reuşit să-şi întărească legăturile culturale cu România, spre unirea politică de mai târziu. Şi revista Ţara Noastră, axată pe ideologia lui Goga, şi-a întărit legătura cu oamenii de la sate, fiindu-le sfătuitor, dar şi un factor capabil să le rezolve nevoile spirituale şi materiale. Deşi puţin numeroasă, inegală şi aflată sub nivelul realizărilor din poezie, dramaturgia lui Goga, mai ales prin Domnul notar, a fost un reper urmat mai târziu. Premiera piesei a avut loc la Teatrul Naţional din Bucureşti, la 14 februarie 1914. Goga a lăsat, sub formă de proiect, şi două piese într-un act (Sonata lunei şi Lupul), sceneta

Fruntaşul. Adversar al politicii guvernelor maghiare, Goga a fost, în acelaşi timp, un prieten adevărat al marilor scriitori ai literaturii maghiare clasice şi moderne. A studiat încă din anii de liceu de la Sibiu şi apoi ca student, la Universitatea din Budapesta, opera lui Petőfi şi Imre Madách, s-a bucurat de prietenia celor mai de seamă scriitori maghiari ai timpului, primele încercări de traducere din Tragedia omului datând din anii de şcoală. Activitatea literară a lui Octavian Goga a fost dublată de o susţinută activitate politică-socială. Goga a devenit, la începutul secolului al XX-lea, mesager al tuturor aspiraţiilor susţinute de românii transilvăneni. În septembrie 1906, Goga a fost ales secretar literar al Asociaţiei transilvană pentru literatura română şi cultura poporului român. Prin articole publicate în revista Ţara noastră, a adoptat o poziţie critică faţă de exploatarea la care erau supuşi ţăranii din România şi faţă de guvernanţii de atunci. Ca o consecinţă a acestor atitudini curajoase, Goga a fost deţinut în iarna anului 1911 timp de o lună în penitenciarul din Seghedin, unde a fost vizitat de Caragiale, care a protestat în articolul "Situaţie penibilă" împotriva arestării. După doi ani, în 1911, Goga a fost din nou arestat la Seghedin. După izbucnirea primului război mondial, Goga s-a stabilit în România, continuând de acolo cu tenacitate lupta pentru eliberarea Transilvaniei şi pentru desăvârşirea unităţii statale. Din cauza activităţii sale politice în România, guvernul de la Budapesta i-a intentat lui Goga - ca cetăţean austro-ungar - un proces de înaltă trădare, fiind condamnat la moarte în contumacie. S-a înrolat în armata română şi a luptat ca soldat, în Dobrogea. La încetarea ostilităţilor şi semnarea păcii de la Bucureşti, Goga a fost nevoit să părăsească România, plecând în Franţa. În vara anului 1918 s-a constituit la Paris Consiliul naţional al unităţii române, forum de presiune asupra marilor puteri pentru obţinerea unităţii statale româneşti. La începutul anului 1919, Goga s-a reîntors în România reîntregită. Guvernul prezidat de Goga, demis după 44 de zile, a fost creat de Partidul Naţional Creştin rezultat din fuziunea la 14 iulie 1935 la Iaşi a Ligii Apărării Naţional Creştine (condusă de Alexandru C. Cuza) şi a Partidului Naţional Agrar (condus de Goga). Prin acordarea la 21 martie 1906 a premiului "Năsturel Herescu" pentru volumul de debut, creaţia poetică a lui Octavian Goga a primit consacrarea Academiei Române. În 1920, Goga a fost ales membru al Academiei discursul de recepţie fiind intitulat Coşbuc. În 1924, poetul a primit Premiul Naţional de poezie, iar Mihail Sadoveanu pentru proză. Considerat poet al neamului, pe ambii versanţi ai Carpaţilor, poetul s-a bucurat, la numai 25 de ani, de un prestigiu literar remarcabil. La 5 mai 1938, în parcul Castelului de la Ciucea poetul a suferit un infarct cerebral şi a intrat în comă. În ziua de 7 mai 1938, s-a stins din viaţă la vârsta de 57 de ani. Ulterior trupul poetului a fost înmormântat la conacul lui Goga de la Ciucea, conform dorinţei acestuia. (Articol îngrijit de: Vlada Afteni)

Inisgna - Campionatele balcanice de tir - București 1984

După descoperirea utilizării prafului de pușcă la armele de foc, începând cu secolul al XII- lea, perfecționarea tehnicilor de mânuire a armelor a fost o preocupare primordială în rândul militarilor și, implicit, a aristocrației momentului. Armele de foc nu au fost folosite doar pe plan militar ci și în activitățile de agrement și vânătoare. În acest fel, apare o preocupare permanentă pentru îmbunătățirea calităților tehnice și de manevrabilitate ale armelor, fapt ce a dus la crearea unor structuri organizatorice ce aveau ca rol formarea deprinderilor specifice utilizării eficiente a acestora. La jumătatea secolului al XVII- lea, în anul 1640, la Lucerna în Elveția, se înființează prima Societate de Tir din lume. Ulterior, numărul societăților, organizațiilor și al cluburilor de gen, în care își desfășurau activitatea de pregătire majoritatea trăgătorilor, începe să crească considerabil în toate regiunile din Europa. În anul 1741 sunt organizate primele concursuri de tir organizate de către Regimentul Regal de Infanterie în câmpia de nord a Aradului, pentru ofițerii regimentului. În anul 1831 s-a constituit Asociația Cetățenescă de Tir din Municipiul Arad. În ceea ce privește dezvoltarea sportivă a tirului, în afară de contribuția laturii militare, un deosebit aport la această dezvoltarea a venit din partea unor societăți de vânătoare, în cadrul cărora erau organizate cursuri de pregătire a vânătorilor și care își desfășurau activitatea pe mai multe domenii de vânătoare de la Arad, Săvârșin, Șiria, Șiman, Chișinău-Criș și Pecica. Pe data de 5 mai 1862, ia ființă prima societate de tir, la nivel național, denumită: "Societatea Română de arme și dare la semn" având sediul stabilit la București, iar la numai un an de la înființarea ei, "Societatea Română de arme și dare la semn" avea un număr de 120 de membri și 5 membri de onoare. Pe data de 9 septembrie 1865, prin înaltul Decret Domnesc nr.1147, publicat în Monitorul Oficial nr.200 din 11/23 septembrie, sunt aprobate și recunoscute oficial statutele Societății Române de arme și dare la semn. În urma acestui decret, Domnitorul Alexandru Ioan Cuza donează societății din terenul Mânăstirii Radu – Vodă – teren trecut în patrimoniul statului – o suprafață de 47514 mp , pentru a-l folosi drept poligon de tir cu condiția ca acest teren să nu fie înstrăinat. Terenul donat s-a adăugat la cel pe care societatea îl avea deja în folosință și care era poziționat în zona Clubului Progresul. Prima participare a unor trăgători români la un concurs internațional a fost în anul 1919 la Le Mans – Franța, unde românii au cucerit locul doi. La acest concurs au participat trăgători de elită din toate țările aliate în primul război mondial. În anul 1924, România participă la Jocurile Olimpice de la Paris cu un lot de trăgători, unde Constantin Tomescu ocupă locul 18.

Insigna - Regimentul 149 artilerie antiaeriană

35 ani de la înființare - 4 octombrie 2003

În cronica marilor tradiţii ale armatei române, artileriştii şi rachetiştii antiaerieni înscriu incontestabile şi nemuritoare fapte de arme închinate patriei şi fiinţei neamului românesc. Dacă ţara s-a păstrat prin lupta eroică a fiilor ei, prin conştiinţa datoriei şi virtuţilor lor, probate în momente de cumpănă ale istoriei naţionale, avem sentimentul tonic al certitudinii că artileriştii şi rachetiştii antiaerieni n-au fost niciodată mai prejos. Ca arma, artileria si rachetele antiaeriene reprezinta produsul secolului trecut si, ca urmare, istoria sa de noua decenii de existenta, în care cuvântul de ordine a fost “mentinerea linistii aeriene a tarii”, prezinta sub diferite forme, evolutia de ansamblu a artei militare si tehnicii consemnata în aceasta perioada pe plan national si international. Evolutia este reflectata, în cazul de fata, prin înbogatirea continua a caracteristicilor tehnico-tactice ale mijloacelor de lupta specifice si a procedeelor de întrebuintare în lupta. Ziua de 15 august 1916 – zi în care s-au pus temeliile unei arme de mare viitor, a fost un început firesc, cu nimic diferit de orice început, dar care a generat o bogată tradiţie de luptă şi o evoluţie semnificativă. Apariţia în anul 1916, în structura armatei române a primelor entităţi specializate în lupta contra aeronavelor a consemnat, în mod firesc, apariţia artileriei antiaeriene ca gen de armă de sine stătător, cu rol, misiuni şi structură specifice.

Acest moment deosebit a fost concretizat la 15 august 1916 (deci, acum 85 de ani) prin înfiinţarea Corpului Apărării Antiaeriene, compus din 6 baterii de tunuri cal. 75 mm, o baterie de tunuri cal. 57 mm, 2 secţii de mitraliere aa, 12 secţii de proiectoare şi 22 posturi de observare. Destinaţia unităţii înfiinţate la acea dată era apărarea Bucureştiului. Dezvoltarea acestei arme este incontestabil legată de folosirea în luptă a mijloacelor de atac din aer şi, implicit, de nevoia apărării împotriva acestora. Aceasta este explicaţia ascensiunii rapide a artileriei şi rachetelor antiaeriene, materializată în întărirea cu mijloace noi, a Corpului Apărării Antiaeriene, stabilirea obiectivelor militare şi civile care să fie apărate antiaerian, repartizarea mijloacelor în funcţie de importanţa strategică a “punctelor sensibile”, cum erau denumite centrele populate, fabricile, podurile şi alte obiective de interes deosebit.

Gen de armă de bază al subsistemelor armelor active (de neutralizare şi nimicire) din cadrul sistemului integrat al apărării spaţiului aerian, artileria şi rachetele antiaeriene constituie o componentă cu organizare şi funcţionalitate specifice. Acest gen de armă are şi va avea ca misiune principală combaterea şi nimicirea mijloacelor de cercetare şi lovire ale adversarului aerian pe căile apropiate şi nemijlocite de acces către obiectivele apărate antiaerian, înainte ca acestea să-şi îndeplinească misiunea. În perspectivă, se are în vedere extinderea posibilităţilor de combatere şi nimicire a mijloacelor adversarului aerian pe căile îndepărtate ca urmare a înzestrării cu complexe de rachete antiaeriene multicanal, cu bătaie mare, care vor permite combaterea rachetelor balistice tactice şi de croazieră, cu suprafeţe mici de reflexie şi viteze foarte mari.

Insigna - A.G.V.P.S.

(Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi)

Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România (A.G.V.P.S.) este persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, care reprezintă, în plan intern, interesele a peste 150 de asociaţii afiliate, în care sunt înscrişi peste 90% din vânătorii români şi peste 80% din pescarii cu domiciliul sau rezidenţa în România, iar în plan extern, interesele tuturor vânătorilor şi pescarilor sportivi din ţara noastră. Data de 5 iunie 1919 reprezintă momentul constituirii „Uniunii Generale a Vânătorilor”, iar cea de 26 mai 1922, data de naştere a „Uniunii Generale a Vânătorilor din România”. Această formă de organizare a suferit mai multe transformări și convulsii până să ajungă la formatul de astăzi. Au fost perioade când au existat și organizații paralele în acest domeniu de activitate.

Peștele este un animal vertebrat, craniat, ce trăiește în mediu acvatic. El respiră oxigen dizolvat în apă. Se cunosc aproximativ 29000 de specii de pești. Știința ce se ocupă cu studiul peștilor se numește ihtilologie. Peștii sunt animalele cele mai puțin dezvoltate dintre craniate.

Insigna - O.T.V.

OTV sau Ocram Television a fost un post de televiziune înființat în anul 2000 de către jurnalistul român Dan Diaconescu și asociat și asociat cu postul DDTV/ A fost un post de televiziune foarte controversat, mai ales datorită emisiunii Dan Diaconescu Direct (prescurtat DDD), emisiune care se ocupa de analiza politică a României actuale. O altă emisiune cu audiență înaltă era Se întâmplă acum care are ca moderator pe Tudor Barbu. În noiembrie 2007, omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu a devenit acționar la OTV. În anul 2007 OTV a avut o cifră de afaceri de 7,9 miliarde lei și un profit net de 1,4 miliarde de lei. După emisiunea din 10 septembrie 2002, în care Dan Diaconescu l-a avut ca invitat pe Corneliu Vadim Tudor CNA a decis retragerea licenței de emisie a postului OTV.

__________ooOoo__________

PERSONALITĂȚI POLITICE

PE BANCNOTELE LUMII