1. În anul 1930 Regatul României a
pus în circulație noi monede de diferite valori dar asemănătoare ac design
dintre care prezint aici moneda de 20 lei. Monedele regelui Carol al II-lea din
1930 au fost bătute în mai multe monetării din Europa (Paris, Royal Mint din
Londra și Heaton din Birmingham). Este interesant de observat că numărul de dinţi
de pe muchia monedei diferă de la monetărie la monetărie. Sunt 137 de dinţi la
piesele bătute la Londra şi 131 la cele bătute la Paris. Pe aversul monedei se
prezintă stema Regatului României – o acvilă încoronată, cu aripile deschise, ţinând în cioc o cruce şi în
gheare o spadă şi un sceptru, pe pieptul acvilei scut cu monograma încoronată a
regelui Carol al II-lea (doi de C) și cerc perlat la exterior, cu inscripțiile “20 LEI” (valoarea nominală) și „1930”(anul emiterii). Pe
revers este reprezentat chipul regelui Carol al II-lea spre stânga și cerc
perlat la exterior, cu inscripțiiile: “CAROL II REGELE ROMÂNILOR” și “A.
LAVRILLIER” (numele gravorului, sub gâtul regelui).
Moneda are următoarele
caracterisitici tehnice: valoarea – 20 lei , anul
emiterii – 1930, compoziția – cupru 79%, zinc 20% și nichel – 1%, forma – rotundă, diametrul –
27 milimetri, greutatea - 7,5 grame, gravor – A.Lavrillier și tirajul – 33
milioane de exemplare.
(născut
15 octombrie 1893 şi decedat la 4 aprilie 1953) a fost rege al României între 8
iunie 1930 şi 6 septembrie 1940, când a trecut prerogativele sale regale în
favoarea fiului său Mihai. Cunoscut şi sub numele de Carol Caraiman, nume
ales de tatăl său Ferdinand şi folosit de Carol după ce a fost dezmoştenit şi
radiat din Casa Regală a României (între 1925 şi 1930) în urma renunţării lui
Carol la calitatea de Prinţ Moştenitor. Carol este fiul cel mare al regelui
Ferdinand al României şi al soţiei sale, regina Maria.
2. În data de 19 iulie 2010 Banca Naţională a României a lansat în
circuitul numismatic mondial o monedă comemorativă cu tema Patriarhii Bisercii Ortodoxe Române - Iustin Moisescu. În câmpul central al aversului monedei sunt
reprezentate Palatul patriarhal și stema României cu inscripțiile: “ROMÂNIA”, “10 LEI”, “2010” și “PALATUL PATRIARHAL”. Pe revers este reprezentat
chipul lui Iustin Moisescu și stema
Bisericii Ortodoxe Române cu inscripțiile: “PATRIARHUL IUSTIN MOISESCU” și „1910 – 1986”.
Moneda are următoarele caracteristici tehnice: valoarea – 10 lei, seria – Patriarhii
Bisericii Ortodoxe Române, metalul – argint, puritatea –
99,9%, forma – rotundă, diametrul – 37 milimetri, greutatea – 31,103 grame,
margine – zimțată și tirajul – 1000 exemplare.
Iustin
Moisescu (născut la 5 martie 1910 în
localitatea Cândeşti, judeţul Argeş şi decedat la 31 iulie 1986 în Bucureşti) a
fost al patrulea patriarh al Bisercii Ortodoxe Române, pe care a condus-o între
anii 1977 - 1986. Sus am postat logo-ul Patriarhiei Bisericii Ortodoxe
Române. Iustin Moisescu a fost
unui învăţător care s-a jertfit în Războiul pentru întregirea ţării, a
urmat Seminarul, Facultatea de Teologie din Bucureşti, cu rezultate
excepţionale, iar la mijlocul anilor 30 a fost trimis de patriarhul Miron să
îşi continue studiile în Grecia. În 1937, la vârsta de 27 de ani, Iustin
Moisescu obţinea titlul de doctor în teologie al Universităţii din Atena cu o
teză, redactată în limba greacă, despre Evagrie din Pont, care avea să rămână
până astăzi un punct de referinţă bibliografică. Această lucrare trebuie
aşezată în contextul epocii, în care teologia noastră începea să se impună prin
contribuţii de valoare, menite să reziste probei timpului. După ce şi-a obţinut doctoratul la Atena, Iustin
Moisescu a trecut pe la Universitatea de la Strasbourg, apoi a fost profesor în
Varşovia. Revenit în ţară a predat la Iaşi, Suceava şi în cele din urmă la
Institutul de Teologie din Bucureşti adică la fosta Facultate de Teologie, pe
care, în 1948, regimul comunist o desprinsese de Universitate. Ca formaţie,
Iustin Moisescu a fost un teolog de studiu concentrat şi un profesor, având ca
specialitate Noul Testament. După ce a funcţionat o scurtă perioadă de timp ca
profesor la Seminarul Nifon din Bucureşti, a predat la Facultatea de Teologie
Ortodoxă din Varşovia (1938-1939). La începutul anilor ‘50, profesorul
teolog Iustin Moisescu a fost înlăturat din învăţământ de autorităţile
comuniste. În anul 1956, după
moartea mitropolitului Nicolae Bălan, profesorul Iustin Moisescu intră în
monahism şi este ales mitropolit al Ardealului. Nu va păstori în Sibiu decât
zece luni, pentru că, după trecerea la cele veşnice a lui Sebastian Rusan,
Iustin Moisescu devine arhiepiscop al Iaşilor şi mitropolit al Moldovei. Va
rămâne în această demnitate vlădicească timp de douăzeci de ani. Perioada era
una cât se poate de grea pentru Biserică. Regimul comunist se afla în plină
ofensivă, iar funestul Decret 410 din 28 octombrie 1959 avea să decimeze
mănăstirile:din aproape zece mii de călugări şi călugăriţe, după aplicarea
acestui decret cu urmări tragice pentru monahismul nostru, nu mai rămâneau în
chinovii decât un număr foarte mic de monahi şi monahii. Îndată ce urgia se
atenuează cât de cât, mai ales după amnistia deţinuţilor politici din anul
1964, mitropolitul Iustin începe să restaureze mănăstirile şi să reintegreze o
serie de călugări în viaţa monahală. Este vremea în care părintele Cleopa, care
trăise ascuns în munţii Moldovei, revenea la mănăstirea Secu şi ulterior la
Sihăstria şi acelaşi lucru se întâmpla şi cu alţi duhovnici. Dar este şi vremea
în care mitropolitul, provenit dintr-un profesor teolog, îşi dezvăluie marile
calităţi de chivernisitor care i-au surprins pe mulţi. Deşi Iustin
Moisescu a intrat târziu în monahism, n-a avut experienţa stăreţiei, atât de
necesară unui ierarh şi nu avea nici comportamentul unui călugăr, cu toate
acestea el a fost nespus de iubit de călugării şi stareţii din Moldova. Om
sobru şi frământat, străin de satisfacţiile formale pe care le aduce uneori
pompa chiriarhală, Iustin Moisescu era un om drept şi, totodată, unul care
înţelegea neajunsurile şi poticnirile naturii umane. Simţul dreptăţii îl
determina să promoveze ca stareţi sau ca parohi la bisericile mai importante
numai elemente cu vocaţie şi bine pregătite. Iar înţelegerea neputinţelor îl
făcea să fie blând şi iertător. Când a părăsit Iaşiul, în cuvântul de rămas bun
Iustin Moisescu şi-a mărturisit una din satisfacţiile legate de cele două
decenii în care condusese Mitropolia Moldovei: în tot acest timp nu caterisise
nici un preot! Iustin Moisescu a devenit patriarh al Bisericii Ortodoxe Române
în vremuri grele, când stăpânirea, mai ales în deceniul al nouălea al secolului
trecut, îşi reluase atitudinea ateistă şi de prigonire a Bisericii. Patriarhul
Iustin a îmbunătăţit învăţământul teologic, susţinând oameni de valoare, a
înfiinţat strălucita serie editorială "Părinţi
şi Scriitori Bisericeşti", a numit o serie de stareţi tineri şi destoinici
la mănăstirile din eparhia sa, care au reuşit cu multă abilitate să realizeze
mai mult pe ascuns lucrări de restaurare şi consolidare. Regimul, însă, era
pornit asupra Bisericii. Se zvonea despre o posibilă mutare a reşedinţei
Patriarhiei fie la Radu-Vodă, fie la Popeşti-Leordeni, în afara Bucureştiului.
Erau"translatate" unele lăcaşuri de cult şi începea să se simtă
ameninţarea buldozerelor. Chiar şi în aceste împrejurări, patriarhul Iustin
Moisescu, a reuşit, cu ajutorul lui Dumnezeu, să împiedice un mare
sacrilegiu:demolarea bisericii Sf. Gheorghe, concepută de Constantin
Brâncoveanu ca necropolă pentru sine şi familia sa. Patriarhul Iustin i-a spus
limpede lui Ceauşescu, în decursul unei audienţe, că necropola brâncovenească
şi biserica în care a fost prohodit I.L.Caragiale nu pot fi şterse de pe faţa
pământului. În afară de toate acestea, patriarhul Iustin şi-a înscris numele
printre marii ecumenişti contemporani, făcând cunoscută în întreaga lume
Biserica românească, cu istoria ei, cu problemele ei actuale; a fost delegat de
Sfântul Sinod să reprezinte Biserica românească la zeci de congrese şi
întruniri intercreştine. Ca mitropolit, a fost membru în Comitetul Central al
Consiliului Ecumenic al Bisericilor şi în prezidiul Conferinţei Bisericilor
Europene; a condus delegaţiile Bisericii noastre la Adunările generale ale
acestor două mari organizaţii inter-creştine, la Conferinţele panortodoxe de la
Rhodos şi Chambesy; a condus sau a făcut parte din multe delegaţii ale
Bisericii noastre care au vizitat alte Biserici. În chip deosebit trebuie
subliniată acţiunea de restaurare a zeci de monumente istorice şi de artă pe
întreg cuprinsul Arhiepiscopiei, ca şi construcţia unor clădiri moderne la
centrul mitropolitan Iaşi. A îndrumat tipărirea mai multor lucrări privind arta
bisericească, precum şi a revistei "Mitropolia
Moldovei şi Sucevei". Iată cum caracteriza perioada de păstorire a
patriarhului Iustin Moisescu renumitul teolog al timpului, Pr. Prof. Dr. Bria
Ion:"Perioada patriarhului Justinian avusese coerenţa ei de nezdruncinat,
şi aceasta din cauză că el însuşi ţinuse mâna fermă pe mecanismul complex al
unei administraţii patriarhale de mari proporţii. Patriarhul Iustin a optat pentru
instaurarea unei ordini morale în viaţa preotului, pentru o spiritualitate
sacerdotală şi parohială disciplinată. Desigur, pentru acei preoţi care
socoteau existenţa consistoriilor ca ceva normal, metoda pastorală a
patriarhului Iustin devenea prea urgentă. Sacerdoţiu şi etica merg împreună,
sunt valori reciproce. Patriarhul Iustin a refuzat să creadă că ar putea să
existe slujitori nedemni care uzurpă preoţia. De aceea, a spus odată, că
instanţele de judecată pentru preoţi constituie o contradicţie, chiar o injurie
pentru numele unei Biserici Ortodoxe".
3. În data de 27 august 2018 Banca Naţională a României a lansat în
circuitul numismatic mondial un set de trei monede (din aur, argint și tombac
cuprat) și o monedă din alamă, pentru colecționare, dedicate dedicate împlinirii a 140 de ani de la unirea Dobrogei cu România.
Aversul monedelor redau, scena trecerii armatei române în Dobrogea,
reprezentată alegoric în litografia artistului plastic Henryk Dembitzky;
inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „...”, stema României și
anul de emisiune „2018”. Henryk Dembitzky a
fost un caricaturist și
ilustrator român de origine poloneză, absolvent al Academiei Regale de Arte
Frumoase de la Viena, artist polonez refugiat în România. A trăit în perioada
anilor 1830 – 1906 și a debutat ca litograf la București. În afara de lucrarea
sa Trecerea armatei române în Dobrogea mai amintesc: România liberă, Bătălia de la Schit-Rahova, Căderea
redutei Grivița, Căderea Plevnei și predarea lui Osman Pașa, Bătălia de la
Smârdan și Proclamarea Regatului
România.
Reversul comun tuturor monedelor prezintă portretul ecvestru al lui Carol I,
inscripția în arc de cerc „140 DE ANI DE LA UNIREA DOBROGEI CU ROMANIA” și anul
evenimentului aniversat „1878”. Poza cu regele Carol I călare se pare că a fost
realizată după o fotografie de epocă. Caracteristicile tehnice ale monedelor
sunt următoarele:
Moneda de 100 lei: metal
– aur, puritate – 90%, formă – rotundă, diametru – 21 milimetri, greutate –
6,452 grame, calitate – proof, cant – zimțat și tiraj – 200 exemplare.
Moneda de 10 lei: metal – argint, puritate - 99,9%, formă –
rotundă, diametru – 37 milimetri, greutate – 31,103 grame, calitate – proof,
cant – zimțat și tiraj – 200 exemplare.
Domnitorul Carol ajunge în ţara sa de adopţie după o
călătorie aventuroasă, de la Sigmaringen până la Turnu-Severin. Vaporul în care
Suveranul călătorea, alături de Brătianu, a trecut de Porţile de Fier la 8 mai
1866, iar la ora patru după-amiaza Carol I a văzut drapelul românesc fluturând
la Turnu-Severin. Principele Suveran a intrat în capitala ţării la 10 mai 1866,
a primit cheile oraşului Bucureşti, a depus jurământul de credinţă în faţa
Adunării Constituante şi a fost proclamat Domnitor al Principatelor Române.
Elita politică din Principatele Române împlinea, astfel, vechea dorinţă a
aducerii pe Tronul ţării a unui principe străin, capabil să unească definitiv
Moldova şi Ţara Românească, să stingă pentru totdeauna rivalităţile dintre
familiile domnitoare pământene, să stabilizeze ţara, să o modernizeze şi să îi
confere prestigiu internaţional. Domnitorul Alexandru Ioan I însuşi era convins
de necesitatea înlocuirii sale cu un principe străin. La 10 mai 1866, Carol I
rostea următorul legământ:“Ales de către naţiune Domn al românilor, mi-am
părăsit fără a sta la îndoială, și patria, şi familia, pentru a răspunde la
chemarea acestui popor care mi-a încredinţat destinele sale. Punând piciorul pe
acest pământ sacru, eu am devenit român. Acceptarea plebiscitului îmi impune, o
ştiu, mari datorii. Sper că îmi va fi dat să le duc până la capăt. Vă aduc o
inimă credincioasă, cugetări drepte, o voinţă tare de a face binele, un
devotament fără margini către noua mea patrie şi acel neînvins respect către
lege, pe care l-am cules în exemplul alor mei. Cetăţean astăzi, mâine, de va fi
nevoie, soldat, eu voi împărtăși cu voi soarta cea bună ca şi pe cea rea.” Prin
simpla sa prezenţă, prin demnitatea apartenenţei la una dintre cele mai ilustre
familii ale Europei, dar şi graţie curajului personal, Principele Suveran Carol
a zdruncinat definitiv ultimele rămăşiţe simbolice ale vasalităţii faţă de
Imperiul Otoman. Vizita sa la Constantinopol, în octombrie 1866, în cursul
căreia s-a comportat faţă de Sultan ca un şef de stat, şi nu ca un vasal, a
confirmat procesul ireversibil de ruptură faţă de Poartă. Aceeaşi demnitate o
va arăta Carol şi aliatului rus din Războiul de Independenţă. Atunci când Țarul
Alexandru al II-lea ameninţă, în 1878, după încheierea războiului, cu
dezarmarea armatei române, în cazul în care România s-ar fi opus anexării
sudului Basarabiei de către ruşi, Carol I îi răspunde că trupele române vor
putea fi nimicite, dar nu dezarmate. În timpul lungii sale domnii, Regele Carol
I a pus bazele României ca stat modern pe harta Europei. În anul 1875, bugetul
ţării ajungea la cifra de 100 de milioane de lei, dublul celui din 1866, iar în
1903, la 218 milioane. Între anii 1865 şi 1874, suprafaţa arată a crescut cu o
treime. În 1890, producţia de cereale a ţării a fost de 3 700 000 de tone; în
anul 1903, aceasta ajungea la 5 500 000 de tone. Între anii 1880 şi 1914,
România a exportat 80 de milioane de tone de cereale, situându-se printre cele
mai importante ţări exportatoare de cereale din lume (a doua din Europa, după
Rusia, şi chiar pe primul loc la exportul de porumb, înaintea Statelor
Unite)13. Numărul întreprinderilor industriale mai mari a crescut, între 1866
şi 1877, de la 39 la 17314. România avea şi importante zăcăminte de petrol care
o plasau, în jurul anului 1900, printre primele trei ţări producătoare de ţiţei
din lume, după Statele Unite şi Rusia. Leul românesc era o monedă puternică,
echivalentă cu francul francez şi care putea fi utilizată ca valută forte peste
tot în Europa. Populaţia a crescut, iar procesul de industrializare şi
urbanizare a fost constant.În ciuda tuturor frământărilor politice, uneori
violente, a demagogiei, corupţiei şi lipsei de măsură a unora dintre
politicieni, Carol I a reuşit să consolideze sistemul de partide şi să impună
alternanţa la Guvernare a celor două mari partide structurate după model
occidental şi conduse de bărbaţi politici de mare anvergură: Partidul Naţional
Liberal (reprezentat prin I.C. Brătianu, Dumitru C. Brătianu, C.A. Rosetti,
Mihail Kogălniceanu, Nicolae Kretzulescu, Dimitrie A. Sturdza, Ion Bălăceanu,
Ion Ghica, Vasile Boerescu, Ion Câmpineanu, Nicolae Fleva, Spiru Haret, V.A.
Urechia, Emil Costinescu, Nicolae Ionescu, Vasile Lascăr)15 şi Partidul
Conservator (cu lideri ca Manolache Costache Epureanu, Petre P. Carp, Lascăr
Catargiu, Petre Mavrogheni, Gheorghe Gr. Cantacuzino, Titu Maiorescu, Alexandru
Marghiloman, Take Ionescu, Alexandru Lahovary, Nicolae Filipescu, generalul
Manu). Prosperitatea şi stabilitatea au adus o dezvoltare fără precedent a
culturii, artelor şi ştiinţei. În timpul domniei lui Carol I, scriitori ca
Eminescu, Caragiale, Creangă, Alecsandri, Ion Ghica, Odobescu, Slavici, Macedonski,
Barbu Ştefănescu-Delavrancea, Duiliu Zamfirescu, George Coşbuc, Octavian Goga,
Şt.O. Iosif, I.Al. Brătescu-Voineşti, Al. Vlahuţă modelează limba literară;
B.P. Hasdeu, A.D. Xenopol, Mihail Kogălniceanu, Constantin Erbiceanu, Dimitrie
Onciul, Ion Bogdan, Vasile Pârvan, Constantin Giurescu, Nicolae Iorga scriu
istoria naţională; de filologie se ocupă Ovid Densuşianu, Sextil Puşcariu, Ion
Bianu; Simion Mehedinţi creează şcoala de geografie; Titu Maiorescu, Constantin
Rădulescu-Motru şi Vasile Conta disciplinează gândirea şi ridică nivelul
cultural al societăţii; se afirmă compozitorul George Enescu, pictorii Nicolae
Grigorescu, Theodor Aman, Gheorghe Tattarescu, Ion Andreescu, Ştefan Luchian,
sculptorul Karl Storck, actorii Matei Millo, Aristide Demetriade, fotograful
Carol Popp de Szathmáry; ştiinţele beneficiază de nume ca Spiru Haret, P.S.
Aurelian, Anghel Saligny, Carol Davila, Grigore Antipa. Apar societăţi
culturale, se publică reviste. În această perioadă funcţionează „Junimea“,
vârful efervescenţei intelectuale şi al schimbului liber de idei, care editează
revista „Convorbiri literare”. O enumerare ca aceasta nu ar putea să acopere
niciodată diversitatea şi dinamismul acestei elite a spiritului românesc.
Pionierat şi consolidare, geniu şi meticulozitate, dispute şi dialog sunt
câteva dintre trăsăturile elitei românești din acea vreme, vie şi plină de
resurse. România şi-a consolidat statutul de putere regională şi de „arbitru
balcanic“ prin participarea victorioasă la cel de-al doilea război balcanic,
încheiat la 28 iulie/10 august 1913 cu semnarea Tratatului de la Bucureşti,
prin care România obţinea Cadrilaterul. Regele Carol I a primit bastoane de
mareşal atât de la Împăratul Germaniei, cât şi de la ţarul Nicolae al II-lea al
Rusiei, care l-a şi vizitat în România, în 1914, şi care avea să sfârşească
tragic, împreună cu familia, sub gloanţele bolşevicilor. Carol este descris, în
literatura vremii ca un bărbat mai degrabă mic de statură, dar de o mare
demnitate. A impus respect într-o lume plină de incertitudini şi a făcut din
micul său regat un stat respectat şi stabil. A fost un suveran distant, sever
şi măsurat, bucurându-se de o autoritate excepţională. A avut vocaţie de lider
şi a condus România în momente politice şi istorice dificile, pe care le-a
traversat plin de curaj. Întemeietorul Regatului român a murit la Sinaia, în
ziua de 27 septembrie 1914, la ora cinci şi treizeci de minute dimineaţa. Avea
şaptezeci şi cinci de ani, dintre care domnise patruzeci şi opt. Carol I a fost
înmormântat la Curtea de Argeş, locul ales de el ca necropolă a familiei regale
a României.
xxx
UN DIALOG EPIGRAMATIC
O PASTILĂ DE UMOR
O VORBĂ DE DUH
DE LA UN ÎNAINTAȘ
_________xxx_________
CÂTEVA MEDALII ȘI
INSIGNE ROMÂNEȘTI
Informaţii
generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".
INSIGNA este un obiect mic,
foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite,
preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care
indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane
la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și
apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate
comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de
identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la
manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.
Insigna - Dr. Grigore Antipa 1867 - 1944
Grigore Antipa a fost un naturalist, biolog darwinist, zoolog,
ihtiolog, ecolog, oceanolog şi profesor universitar român, care s-a născut data
de 27 noiembrie 1867, la Botoșani, din tată avocat, și a decedat la data de 9
martie 1944, la București.Este întemeietorul Muzeului Naţional de Istorie
Naturală din Bucureşti, care îi poartă numele și care s-a constituit ca
instituție model în organizarea altor astfel de muzee în toată
lumea. Mulțumită fratelui său mai mare, Nicolae, care era parazitolog, a
obținut o bursă regală și a făcut studii universitare la Jena în Germania, apoi
a studiat în Franța și Italia. El s-a consacrat studieri Dunării și
Mării Negre, participând în 1893 la o expediție în jurul acestei mări,
expediție organizată de țările riverane și care a durat nouă luni.
Regele Carol I i-a pus la dispoziție, pentru această expediție,
crucișătorul Elisabeta. Cu această ocazie a întreprins primele cercetări de
biologie marină. Cele mai semnificative rezultate au fost obținute în domeniul
hidrobiologiei, el fiind considerat ca un precursor, în acest domeniu, atât în
știința românească, cât și în cea mondială.În anul 1932 el a înființat
Institulul Biooceanografic din Constanța, ce avea două rezervații și stațiuni
de cercetări (Agigea și Calicra). Mai jos admiri prima bancnotă emisă de Banca
Națională a României după Revoluția din decembrie 1989.
Grigore Antipa a fost membru
al Academiei Române și a mai multor academii din străinătate.
Hristos a Înviat - 2018
Învierea lui Isus Hristos (Învierea Domnului) este un fundament doctrinar
și ritual pentru credința creștină - catolică, ortodoxă și reformată. Este
practic temelia bisericii pe care o cunoaștem astăzi. Acest eveniment este
relatat de scrierile vremii și de apostolii lui Hristos. La început, învierea
ca doctrină nu a fost acceptată în Imperiul Roman cu excepția primilor
creștini. Învierea lui Iisus Hristos (Paștele) este cea mai mare
sărbătoare a mai multor biserici ale lumii, printre care și Biserica
ortodoxă română. Învierea domnului este sărbătorită în prima duminică de după
prima Lună plină de după echinocțiul de primăvară și diferă de la un cult
la altul. Sus am postat o icoană ortodoxă ce redă Invierea lui Isus.
Prezint mai jos unele dintre cele
mai frumoase obiceiuri de Pași păstrate în anumite zone ale României;
- In Bucovina, fetele se duc in noaptea de Inviere in clopotnita si spala limba clopotului cu apa neinceputa. Cu aceasta apa se spala pe fata in zorii zilei de Pasti, ca sa fie frumoase tot anul si asa cum alearga oamenii la Inviere cand se trag clopotele la biserica, asa sa alerge si feciorii la ele.
- In zona Campulung Moldovenesc, în zorii zilei de duminica, credinciosii ies in curtea bisericii, se asaza in forma de cerc, purtand lumanarile aprinse in mana, in asteptarea preotului care sa sfinteasca si sa bine-cuvanteze bucatele din cosul pascal. In fata fiecarui gospodar este pregatit un astfel de cos, dupa oranduiala stramosilor. In cosul acoperit cu un servet tesut cu model specific zonei sunt asezate, pe o farfurie, simbolurile bucuriei pentru tot anul: seminte de mac (ce vor fi aruncate in rau pentru a alunga seceta), sare (ce va fi pastrata pentru a aduce belsug), zahar (folosit de cate ori vitele vor fi bolnave), faina(pentru ca rodul graului sa fie bogat), ceapa si usturoi (cu rol de protectie impotriva insectelor). Deasupra acestei farfurii se aseaza pasca, sunca, branza, ouale rosii, dar si ouale incondeiate, bani, flori, peste afumat, sfecla rosie cu hrean, si prajituri. Dupa sfintirea acestui cos pascal, ritualul de Pasti se continua in familie.
- La Calarasi, la slujba de Inviere, credinciosii aduc in cosul pascal, pentru binecuvantare, oua rosii, cozonoc si cocosi albi. Cocosii sunt crescuti anume pentru implinirea acestei traditii. Ei vestesc miezul noptii: datina din strabuni spune ca, atunci cand cocosii canta, Hristos a inviat! Cel mai norocos este gospodarul al carui cocos canta primul. Este un semn ca, in anul respectiv, in casa lui va fi belsug. Dupa slujba, cocosii sunt daruiti oamenilor saraci.
- O foarte frumoasa datina se pastreaza in Maramures, zona Lapusului. Dimineata in prima zi de Pasti, copiii mai mici de 9 ani merg la prieteni si la vecini sa le anunte Invierea Domnului. Gazda daruieste fiecarui urator un ou rosu. La plecare, copiii multumesc pentru dar si ureaza gospodarilor "Sarbatori fericite!". La aceasta sarbatoare, pragul casei trebuie trecut mai intai de un baiat, pentru ca in acea gospodarie sa nu fie discordie tot restul anului.
- În Tara Motilor, in noaptea de Pasti se ia toaca de la biserica, se duce in cimitir si este pazita de feciori. Iar daca nu au pazit-o bine, si a fost furata, sunt pedepsiti ca a doua zi sa dea un ospat, adica mancaruri si bauturi din care se infrupta atat "hotii", cat si "pagubasii". Daca aceia care au incercat sa fure toaca nu au reusit, atunci ei vor fi cei care vor plati ospatul.
- In Moldova, in dimineata urmatoare dupa noaptea Invierii se pune un oua rosu si unul alb intr-un bol cu apa ce trebuie sa contina monezi, copii trebuie sa si clateasca fata cu apa si sa si atinga obrajii cu oualele pentru a avea un an plin de bogatii.
Insigna - 100 România - Centenarul marii uniri 1918 - 2018
La 1 decembrie 1918 Marea Adunare Naţională de la Alba
Iulia, constituită din 1228 delegaţi şi sprijinită de peste 100000 de persoane
adunate la eveniment din toate colţurile Ardealului şi Banatului, a adoptat o
rezoluţie care consfinţeşte unirea tuturor românilor din Transilvania şi întreg
Banatul cu România. Ziua de 1 decembrie 1918 marchează bilanţul luptei
pentru întregirea statală, care vine să încununeze precedentele acţiuni ale
fraţilor din Basarabia 27 martie 1918 şi Bucovina 28 noiembrie 1918.
Poporul român a valorificat conjunctura internaţională creată în urma primului
război mondial şi a ştiut să se afirme în contextul mişcării de eliberare a
popoarelor şi al victoriei principiului naţionalităţilor în Europa.
I.A.R. - 10 kilometri - ciclism 1930
(Industria aeronautică română) Brașov
Ciclismul este,
în sensul larg al cuvântului, deplasarea pe sol folosind mijloace de
transport puse în mișcare de mușchii omului, cu precădere
bicicletele. Ciclismul se împarte în două categorii: de plăcere și disciplină
sportivă de sine stătătoare. Ciclismul sportiv este condus de Uniunea Ciclistă
Internațională, cu sediul în Elveția. Sportul ciclism înseamnă organizare
riguroasă dar și investiții însemnate în echipamentele de concurs.
I.A.R. este acronimul Uzinelor
„Industria Aeronautică Română”- Brașov,
cunoscute și sub numele Întreprinderea
Aeronautică Română. IAR a fost fondată la data de 1 noiembrie 1925 ca
societate de acțiuni, aici construibdu-se și reparându-se aeronave. Pentru
început IAR a aparținut uzinelor Bleriot-Spad, Lorraine-Dietrich și Astra Arad
(care au contribuit cu utilaje și personal de specialitate), precum și statului
român (care a contribuit pe lângă terenul pentru construcția uzinelor și
amenajarea unui aerodrom, și cu o sumă importantă de bani). În decurs de
aproape un deceniu și jumătate, statul român a cumpărat acțiunile deținute de uzinele
franceze, astfel că la 1 septembrie 1938 uzinele IAR au devenit în întregime
proprietate a statului român, devenind regie autonoma de stat. La uzinele IAR
au fost construite multe tipuri de avioane cu motoarele respective, de
concepție proprie sau în licență, de toate categoriile: de scoală și
antrenament, de sport și turism aerian, de mare raid, precum și avioane
militare de vânătoare, de asalt, de bombardament în picaj, de observație, de
recunoaștere, de bombardament. Prima comandă pentru nevoile aviației militare
au constituit-o 30 de avioane Morane-Saulnier M.S.35, serie care a fost
terminată în toamna anului 1928. Următoarea comandă a fost pentru 70 de aparate
de tip Potez XXV de recunoaștere și bombardament. Cele două tipuri de aparate
au fost construite în baza unor licențe de fabricație obținute de la uzinele
franceze. Primul avion purtând denumirea IAR a ieșit pe porțile uzinei în
anul 1930. În perioada 1927-1945, producția de avioane a uzinelor IAR a
fost una dintre cele mai prestigioase din România. În afară de avioane și
motoare de avion, la IAR s-au produs și instalații și accesorii pentru
armamentul de bord al aeronavelor. Bombardamentele aviației americane din anii
1943 – 1943 și apoi ocupația sovietică
ce a urmat au dus oprirea fabricației, schimbarea profilului de
producție, pentru ca ulterior pe locul IAR să ridice actuala uzină Tractorul.
Mărturie de botez - IONEL
născut la 14 februarie 1925 botezat la 3 mai 1925
Botezat în Isus Christos
Mărturiile
de botez (în special cele vechi) sunt piese metalice de forma unor monede,
medalii, sau jetoane care se conferă copilului și nașilor săi de botez, însemn
de respect și amintire. Adeseori acestea sunt confecționate din argint și au
forme diferite (în general rotunde, dar si ovale sau chiar poligonale). Mai
întotdeauna pe aceste piese este consemnat numele copilului botezat, al nașilor
săi de botez, dar și data nașterii și botezului copilului. Adeseori pe
mărturiile de botez se gravează și unele imagini (chipul unui bebeluș
dezbrăcat, un preot care scufundă bebelușul în scăldătoare sau un porumbel
(reprezentând sfântul duh) care se coboară asupra scăldătorii în care este
scufundat (botezat) copilul.
Insigna - Iubiți cartea
Cu
referire la piesa medalistică de mai sus sunt
de părere că este o insignă, mărțișor sau medalion din vremea comunistă sau și mai de dinainte
prin care se promova plăcerea de a citi carte. Aș încadra această piesă
medalistică în rândul mijloacelor comuniste de propagandă pentru făurirea
omului nou, constructor conștient al socialismului, care nu era posibilă fără
studiu de carte Când spun asta am vedere reprezentările de pe piesă: ramura de
laur și
culoarea de fond a piesei – roșu purpuriu -
care îmi amintește de partidul unic – partidul comunist.
___________ooOoo___________
PERSONALITĂȚI POLITICE
PE BANCNOTELE LUMII
Victor Schoelcher,
luptător francez pentru abolirea sclaviei,
a trăit între anii 1804 - 1893.
Detaliu vignetă de pe un nodgeld austriac
(bancnotă locală de necesitate)
Câteva vignete de pe acțiuni franceze
con_dorul@yahoo.com
MOUSAIOS - 20.05.2019
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu