Epaminonda's Blog.....: MONEDE EURO FINLANDEZE DE COLECȚIE

1. Moneda euro finlandeză de colecție de mai jos omagiază personalitatea lui Tove Marika Jansson.

Pe aversul monedei sunt reprezentate stilizat chipul unei femei și partea din față a corpului unui cal precum și inscripțiile: “TOVE JANSSON 1914 - 2001” (numele personajului și anii între care a trăit) și “2014” (anul emiterii). În partea din dreapta jos sunt aplicate nomogramele gravorului și ale monetăriei. Pe reversul monedei e reprezentată partea din spate a unui cal înaripat de coada căruia se ține un copil și inscripția: “SUOMI FINLAND” (numele țării în limbile finlandeză și engleză) și “20 E” (valoarea monedei). Moneda are următoarele caracteristici tehnice: valoarea – 20 euro, data emiterii – 07.02.2014, forma – rotundă, diametrul – 38,61 milimetri, greutatea – 33,62 grame, compoziția – argint, calitatea – proof BU și tiraj – 5000 exemplare.

Tove Marika Jansson a fost o scriitoare, pictoriță, ilustratoare și autoare de benzi desenate finlandeză de limbă suedeză care s-a născut la data de 9 august 1914 și a decedat la data de 27 iunie 2001. Este cunoscută mai ales pentru cărțile cu Mumini, o familie de spiriduși nordici, albi și rotofei, cu bot mare, care seamănă cu niște mici hipopotami. Diverse alte personaje au fost introduse în decursul timpului. Pentru munca sa ca scriitoare pentru copii a primit medalia Hans Christian Andersen în anul 1966.

2. Moneda euro finlandeză de colecție de mai jos omagiază personalitatea lui Emil Wikström.

Pe aversul monedei sunt reprezentate stilizat o piatră (bustul unei femei în lucru), o daltă și un ciocan și inscripțiile: “EMIL WIKSTROM 1864 - 1942” (numele personajului și anii între care a trăit) și “2014” (anul emiterii). În partea din dreapta jos e aplicată nomograma gravorului monedei. Pe reversul monedei e reprezentat un strugure și o spirală și inscripția: “SUOMI FINLAND” (numele țării în limbile finlandeză și engleză) și “20 E” (valoarea monedei). În partea dreaptă a reversului e reprezentată nomograma monetăriei unde s-a realizat moneda. Moneda are următoarele caracteristici tehnice: valoarea – 20 euro, data emiterii – 15.10. 2014, forma – rotundă, diametrul – 38,61 milimetri, greutatea – 33,62 grame, compoziția – argint, calitatea – proof BU, tiraj – 5000 exemplare și gravor – Pertti Makinen.

Emil Wikström a fost sculptor finlandez, care s-a născut la data de 13 aprilie 1864 și a decedat la data de 26 septembrie 1942. Printre lucrările sale cele mai cunoscute se numără statuile din fața gării centrale din Helsinki și grupurile statuare Elias Lonnrot și Johan Snellman. Emil Wikström a studiat arta în școlile de artă din orașul natal – Turku, Helsinki, Viena și Paris. El a fost cel mai important sculptor finlandez al timpului său.

3.Moneda euro finlandeză de colecție de mai jos omagiază personalitatea lui Tapio Wirkkala.

Pe aversul monedei sunt reprezentate o pasăre și un mănunchi de linii curbe concentrice și inscripția: “TAPIO WIRKKALA” (numele personajului). Pe reversul monedei e reprezentat un desen grafic indescifrabil și inscripțiile: “SUOMI FINLAND” (numele țării în limbile finlandeză și engleză), “20 E” (valoarea monedei) și “2015” (anul emiterii). În stânga reversului sunt aplicate nomogramele gravorului și ale monetăriei. Moneda are următoarele caracteristici tehnice: valoarea – 20 euro, data emiterii – 01.09.201, forma – rotundă, diametrul – 38,61 milimetri, greutatea – 33,62 grame, compoziția – argint, calitatea – proof BU și tiraj – 5000 exemplare.

Tapio Veli Ilmari Wirkkala (2 iunie 1915, Hanko - 19 mai 1985) a fost un designer și sculptor finlandez, o figură importantă a designului postbelic, care s-a născut la data de 2 iunie 1915 și a decedat la data de 19 mai 1985. A realizat lucrări pe diferiți suporți precum: sticle de ketchup din plastic și din metal, butelii de sticlă, ceramică și placaje într-o gamă de foarte variată de stiluri. El este designerul bancnotelor finlandeze din anul 1955. A realizat opere pe sticlă, gresie, bijuterii și mobilier pentru producția de masă, precum și sculpturi individuale în mai multe medii. El este designerul sticlei de votcă Finlandia (1970-2000) și al setului de ochelari de bucătărie Ultima Thule de la Italla.

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

O PASTILĂ DE UMOR

__________xxx__________

O MEDALIE, O PLACHETĂ

ȘI CÂTEVA INSIGNE

DIN JUDEȚUL MUREȘ

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Insigna turistică - Sovata

Sarea, această bogăţie a subsolului din zona Sovata - Praid, a atras interesul oamenilor din cele mai vechi timpuri. Este bine cunoscut faptul că romanii exploatau sarea din aceste locuri şi o transportau spre Apulum (Alba lulia). Pe ruinele unei mine de sare, datând din acea vreme, s-a format ulterior Lacul Negru. Orban Balsaz arată în cronica sa ("Descrierea ţarii secuilor"), la 1860, că în locul Lacului Negru de azi, în timpul romanilor a existat o salină, iar mai la nord de aceasta trecea "drumul romanilor". Prof. dr. Marius Sturza amintea, acum 60 de ani, că, până în zilele noastre, localnicii din zona Sovata au denumit "drumul romanilor" o parte a drumului ce trece deasupra Lacului Negru. Se pare că tot din vremea romanilor datează folosirea apei sărate din această zona la vindecarea unor boli (cuvântul "Gera" însemnă foarte sărat). Primul document scris care justifică existenţa locului Sovata este o scrisoare de privilegiu (13. IX.1578) emis de principele Transilvaniei Báthori Kristóf în care asigură protecţia s-a a paznicilor de sare. Primul document care aminteşte de Sovata ca loc de cură este o scrisoare din anul 1597 a lui Mihail Korniş, prin care acesta pune în evidenţă efectele terapeutice ale apei sărate, invitîndu-1 aici pe Báthory István, din Polonia, pentru tratament. In secolul al XVIII-lea, locuitorii din satul Sovata şi din împrejurimi întrebuinţau apa săratâ pentru băi. Pe la 1800, pe locul de azi al Lacului Ursu, înainte de prăbuşirea terenului, existau două lacuri mici, unul cu apă sărată care se încălzea vara de la soare şi altul, cu apă rece. în primul, oamenii făceau baie pentru a se trata de diferite boli. Dupâ 1850 încep unele forme de organizare a băilor. Astfel, prin 1860, în zona pe unde curge azi pîrîul Sărat, în aval de Lacul Aluniş, spre capătul de sud al dealului de sare, a fost construit un baraj şi s-a format astfel un iaz, prin dirijarea izvoarelor şi pârâiaşelor sărate apărute din culmile din jur. Acest mic lac artificial s-a numit Lacul lordan Sau Alb, de-oarece se afla în mijlocul unui teren acoperit cu cristale albe de sare. El a servit mulţi ani publicului pentru băi, pînă cînd o inundaţie provocată de nişte ploi torenţiale a distrus totul. Datorită tradiţiei, în această zonă şi în zilele noastre, unii bolnavi. mai ales localnicii, fac băi parţiale în apa sărată, adunată în băltoace, încălzitâ de soare, şi se ung cu namol sârat. In 1873, Veres József, un localnic înstârit, a construit un bazin pentru băi reci şi şase cabine pentru băi calde la cadă, pe cursul de jos al pîrîului Sărat, imediat după traversarea actualei străzi Mihai Eminescu. Aşa au luat fiinţâ Băile Ghera, proprietatea lui Veres József. Ulterior, numărul cabinelor a crescut la 12. Apa sâratâ, avînd ca sursă izvoarele din dealurue de sare din jur, era utilizată în oabine pentru băi calde "la putina" (vane scobite în trunchiuri de copaci). Incălzirea apei sărate reci se făcea prin amestec cu apa dulce scoasă din pîrîul Sovata, cu o roatâ mare de lemn şi transportată printr-o conductâ (cca 100 m), la cazanul băilor care funcţiona cu lemne. În bazinul din aer liber, lîngă care, mai tîrziu, s-a adăugat altul, încâlzirea apei sărate se făcea de la soare. Curând după aceea s-au construit cîteva cabine şi la Lacul Negru. Încetul cu încetul, au început să apară case şi vile in apropierea acestor băi, oferind găzduire vizitatorilor. Din prima evidenţă a acestora, rezultă că în anul 1882, staţiunea a fost vizitată de 214 persoane. In 1876 s-a primit autorizaţia ca apa lacurilor sâ fie utilizată pentru băi, iar în 1884, Sovata a fost atestatâ oficial ca staţiune balneară. După moartea lui Veres, în anul 1885, instalaţiile băilor au făcut obiectul unor învrăjbiri testamentare. În 1894, Moldovan Silvestru, în cartea sa, Ţara noastra. recomanda bolnavilor să folosească numeroasele lacuri şi izvoare sărate de la Sovata, pentru tratamentul diferitelor boli, mai ales al reumatismului. După prăbuşirea terenului şi formarea Lacului Ursu şi apoi a Lacului Aluniş, la sfârşitul secolului trecut, oamenii nu s-au mai încumetat să frecventeze această zonâ, timp de vreo 10 ani, viaţa băilor desfăşurînduse în sat, la Băile Ghera. Între timp, natura a lucrat dînd naşţere fenomenului de heliotermie în Lacul Ursu. Acest lucru a fost observat de latifundiarul Ilyés, care, din 1893, a început să se ocupe de acest lac, bineînţeles, înainte de toate, în interesul lui. El şi-a dat seama că viitorul Sovatei nu este în sat, ci în partea de sus, de-a lungul culmilor de sare care adăpostesc lacurile sărate. Pentru început şi-a construit o vilă mare în apropierea Lacului Ursu, ca reşedinţă de vară. În câţiva ani au apărut mai multe vile în jur, după exemplul lui. În urma cercetârilor ştiinţifice întreprinse asupra lacurilor, constatînduse că apa încălzitâ a acestora poate fi folosită în scopuri terapeutice. Au fost construite mai multe cabine pe malul Lacurilor Ursu, Aluniş şi Negru. În 1901, după obţinerea atestarii de staţiune balneară, a fost înfiinţată staţiunea Sovata de Sus (adică staţiunea de azi). În 1902 s-a obţinut autorizaţia ca apa sărată a lacurîlor şi izvoarelor să fie folosită în scopuri terapeutice. În acelaşi an, Illyés Lajos a cumpărat şi băile vechi, din satul Sovata, de la comunitatea evanghelică-reformată. În anii următori, staţiunea s-a dezvoltat treptat. Au fost construite trei hoteluri, restaurante şi pensiuni. La Lacul Ursu a fost construită o instalaţie pentru băi calde la vană, o promenadă şi poteci pentru plimbare. In 1905, linia feratâ care ajungea pînă la Sărăţeni a fost prelungită pînă la Praid, facilitîndu-se astfel legătura Sovatei cu zone mai îndepărtate. în 1908 s-a introdus apa curentă şi s-a trecut la canalizarea staţiunii. Aceasta a cunoscut o perioadă de dezvoltare pînă în 1914, cînd, din cauza primului război mondial, a intervenit o stagnare. Refacerea bazei materiale distrusă de operaţiunile militare desfăşurate în zonă necesită, însă, mari eforturi financiare. În anul 1921, toate instalaţiile balneare au fost preluate de o societate anonimă pe acţiuni, ceea ce a dus la înregistrarea unui anumit reviriment în viaţa staţiunii. S-au reparat clădirile, instalaţiile, drumurile. În 1922 s-a introdus lumina electrica.

După primul război mondial se aflau în Sovata două hoteluri cu 32 şi respectiv 18 camere, 74 vile cu un total de 417 camere şi 510 paturi de închiriat, două restaurante, o cofetarie, o sală de lectură. În jurul Lacului Ursu se găseau 130 cabine pentru dezbrăcat (mai puţine erau la lacurile Aluniş şi Negru) şi 22 cabine pentru băi calde (apa caldă, încâlzita la soare, era pompată din lac). 0 sală de dans, un teren de tenis, canotajul pe Lacul Ursu, mici excursii în împrojurimi constituiau posibilităţile de distracţii. Staţiunea funcţiona între 1 iunie şi 30 septembrie. În 1924, pe Lacul Ursu s-a construit un solariu pentru băi de soare şi aer, iar în anul următor, un salon de cură, cu terasă şi vedere la lac. Numărul cabinelor a l'ost marit, iar stabilimcntul de băi de aici a fost înzestrat cu instalaţii de hidroterapie şi irigaţii. în 1928, Asociaţia magistraţilor din Ardeal a ridicat vila "Casa magistraţilor" (vila nr. 8 de azi), unde prot'. dr. Marius Sturza a înfiinţat, în 1929, instalaţii de hidro- şi l'izioterapic, începind aici, doi ani mai tîrziu, cursuri de specializare in balneologie pentru medici, continuate apoi la clinica de spe-cialitate din Cluj, în 1931 a fost construit pavilionul terapeutic de nămnol de la Lacul Negru, cu două vane pentru băi denămol, cincipaturi pentru împachetări cu nămol, pentru bărbaţi, şi 12 pentru femei. In anul 1937, s-a dat în folosintă pavilionul terapeutic de la Lacul Ursu, cu 30 de cabine, precum şi ştrandul care funcţionează şi în prezent. Trebuie reliefat aportul deosebit al prof. dr. Marius Sturza, în perioada dintre cele două războaie mondiale, la introducerea, în staţlunea Sovata, a unui tratament balneo-fizioterapeutic, fundamentat pe cercetări ştiin-ţifice, el fiind mult timp medicul şef al staţiunii şi apoi şeful Catedrei de balneologie şi fizioterapie, pe care a înfiioţat-o în anul 1931, de la Facultatea de Medicină din Cluj. În 1932, în staţiune existau patru hoteluri şi 110 vile, cu 1600 camere şi 2600 paturi, activitatea fiind sezonierâ, între 15 mai şi 30 septembrie.

Perioada celui de-al doilea război mondial a însemnat o stagnare în dezvoltarea staţiunii. După actul naţionalizării din 1948, toate instalaţiile balneare, exploatarea factorilor terapeutici, terenurile şi vilele aparţinînd societăţii pe acţiuni şi altor proprietari au intrat în patrimoniul statului. Indată după aceea a început un nou suflu în dezvoltarea şi modernizarea staţiunii şi a localităţii. Vilele au fost reparate şi dotate cu mobilier corespunzător categoriilor de confort, iar capacitatea bazelor de tratament măritâ, dînduse posibilitatea ca un număr cît mai mare de oameni ai muncii să poată avea acces la binefacerile curei balneare, în condiţii civilizate. Din octombrie 1954, staţiunea a început să funcţioneze tot timpul anului. Profilul ei a devenit dublu, trimiterile organizate făcînduse atît pentru tratament, cît şi pentru odihnă. În 1970 - 1980 staţiunea a cunoscut cea mai înfloritoare perioadă de dezvoltare şi de modernizare.

Pe versantul estic, în faţa Lacului Ursu, începînd cu anul 1970, Ministerul Turismului a construit un grup de patru hoteluri de cură modernizate ("Aluniş", "Sovata", "Făget", "Brădet), totalizînd cca 1100 locuri de cazare, iar cooperaţia meşteşugărească le-a dat în folosinţă, în anul 1982.

Puţin mai la sud, hotelul CASCOM cu 150 locuri. De asemenea, s-a mărit capacitatea de cazare la popasurile turistice "Stîna de Vale" şi "Tivoli". Condiţiile de acordare a asistenţei medicale şi a tratamentului s-au îmbunătăţit simţitor prin construirea modernei baze de tratament de lîngă hotelul "Sovata" de care sînt legate, prin culoare închise, hotelurile din jur. Prin construirea pe lîngă fiecare hotel a noi restaurante de rang superior s-au creat condiţii deosebite de alimentaţie pentru oaspeţii staţiunii. Concomitent cu noile construcţii, baza materială existentă a fost modernizatâ şi extinsă (vilele, pensiunile, bazele de tratament, ştrandurile etc.). Cele peste 4000 de locuri de cazare de care dispune în prezent staţiunea (cca 1250 în hoteluri, peste 2 400 în vile şi cca 350 în popasuri turistice) găzduesc anual peste 85 000 de turişti, iar cele trei baze de tratament (Sovata, Lacul Negru şi Lacul Ursu) permit unui număr de cca 35 000 persoane să beneficieze anual de cură balneară în staţiune. Au fost create condiţii. pentru ca oaspeţii staţiunii să-şi petreacă timpul disponibil într-un mod cît mai util şi plăcut. Hotelurile dispun de televizoare, iar curanţii şi cei veniţi la odihnă pot închiria prin recepţiile unităţilor de cazare diferite jocuri (rummy, table, şah etc.). Majoritatea restaurantelor dispun seara de programe cu orchestre şi solişti vocali, sînt dotate cu ringuri de dans, iar la restaurantul "Intim" funcţionează o discotecă. Casa de cultură, cu bibliotecâ, club, cinematograf şi teatru de vară, desfăşoară o bogatâ activitate cultural-artistică pentru toţi cei veniţi la tratament sau odihnă. În sezonul cald există largi posibilităţi de aerohelioterapie şi bâi în lacurile helioterme Ursu şi Aluniş; la Lacul Tineretului se fac plimbări cu barca sau se practică pescuitul sportiv. Amatorii de sport au la dispoziţie terenuri de handbal, volei, tenis şi călărie, iar iarna pantele din jur oferă condiţii propice pentru schi şi sâniuş. Drumeţiile organizate în împrejurimi şi excursiile cu autocarul, în alte locuri de interes turistic din judeţul Mureş sau din judeţele învecinate, permit participanţilor să cunoască frumuseţile naturii, trecutul istoric al poporului nostru, obiceiurile, arta populară, portul din aceste zone. Pe lângă îmbunătăţirea condiţiilor de cazare, masă, tratament şi agrement s-a schimbat radical şi aspectul staţiunii. Au fost asfaltate străzile şi căile de acces, aleile de plimbare din jurul lacurilor, s-au amenajat parcuri şi scuaruri. Reţeaua comercială şi de servicii s-a dezvoltat şi modernizat; totodata s-au construit noi blocuri de locuinţe. Toate aceste realizări sînt în strînsă legătură cu dezvoltarea localităţii Sovata care, din anul 1955, cînd a fost declarată oraş, cunoaşte o contimiă ascensiune economicâ. în anul 1987, oraşul Sovata, inclusiv localităţile componente, număra 11800 locuitori. Dezvoltarea localităţii a avut loc pe fundalul unor condiţii naturale deosebit de favorabile. Unităţile industriale sînt profilate, în principal, pe exploatarea şi prelucrarea lemnului. Oraşul mai dispune de o fabrică de brînzeturi, o cooperativâ de producţie (confecţii, tricotaje etc.) şi prestări de servicii, o carieră de piatră şi o platformă industrialâ cu unităţi de transporturi. Cele trei noi cartiere de locuinţe din oraş - Eminescu, Griviţa, Florilor - cuprind peste 1 400 de apartamente, recent construite. S-a dezvoltat reţeaua şcolară care include şi un liceu industrial cu profil silvic. Astăzi staţiunea Sovata ocupă un loc de frunte în rândul staţiunilor balneoclimatice din România, bucurîndu-se de un strălucit renume nu numai în ţară, ci şi peste hotare, de unde, an de an, vin tot mai mulţi turişti pentru cură în această "oază de sanătate".

Sovata (în maghiară - Szováta, în germană - Sowata) este un oraș din județul Mureș, care mai include și satele: Căpeți, Ilieși și Săcadat, fiind situat pe cursul superior al râului Târnava Mică, la confluența cu râul Sovata. La recensământul din anul 2011 orașul număra 10385 locuitori, în creștere față de recensământul anterior (anul 2002), dintre care: maghiari – 87,66%, români – 8,24%, romi – 1,88% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a orașului Sovata, astăzi se prezintă aproximativ astfel: romano catolici – 47,66%, reformați - 33,84%, ortodocși – 8,76%, martorii lui Iehova – 3,46%, unitarieni – 1,88% și restul – nedeclarată sau altă etnie. În afară de numeroasele hoteluri, pensiuni, restaurante și cabane ale stațiunii enumăr și alte obiective turistice ale stațiunii Sovata: Muntele de sare - Cu un spectaculos aspect și care se află în spatele Lacului Roșu și Lacului Verde; Vila Justiției - clădire datată 1920 în prezent Centrul Regional de Pregătire Profesională a Magistraților; Izvorul Maria - cu apă potabilă, aflat în parcul din imediata vecinătate a autogării din Sovata;

Vila Bernády - construită în memoria primarului municipiului Târgu Mureș, Bernády Gyorgy; Pârtia Aluniș- amenajată lângă cabana cu același nume tot mai solicitată de iubitorii sporturilor de iarnă; Lacul Negru - pe strada Bradului, primul lac al Sovatei format în anul 1710 prin surparea unei ocne; Izvorul Ghera - aflat pe strada cu același nume pe locul unde se aflau primele băi sărate din stațiune și Centrul Cultural Domokos Kázmér - pe Strada Principală găzduit de o clădire monument istoric.

Insigna - "Electro Mureș"

Societatea "Electro Mureș" din Târgul Mureș s-a înfiinţat in 1949 ca urmare a transformării cooperativei “Ciocanul”. Societatea se întinde pe o suprafaţă de circa 18500 metri pătraţi (din care 13400 acoperiţi) şi are un total de 140 persoane. Activitatea principală este aceea de fabricarea aparatelor electrocasnice mici, radiatoarelor cu ulei, convectoarelor electrice şi matriţelor. În anul 1998 a fost achiziționată de către compania italiană Tri. O. M. Spa din Cambiano. Datorită propriei capacităţi productive şi a investiţiilor continue în tehnologia de proiectare, Electromures este mai competitivă în sectoarele prototip, proiectare şi de realizare a matriţelor şi dispozitivelor, devenind un partener complet pentru clienţi. Datorită propriilor realizări şi investiţiilor importante în tehnologia de fabricaţie ( injectări mase plastice, metalizare, sudare şi montaj) societatea poate să sprijine clienţii în design, executând proiectare, furnizând servicii, în scopul satisfacerii clientului şi în respectarea standardelor de calitate cerute. Poate propune alte soluţii inovatoare în fazele de dezvoltare ale produsului. Sprijinind clientul în necesitatea de localizare şi restrângerea lucrurilor, furnizează un suport constant de la începutul productiei până la livrarea produsului. In prezent activitatea se desfăşoară în următoarele sectoare:

proiectarea și construcția matrițelor și dispozitivelor după desenul clienților, fie pentru ștanțare, fie pentru injectare plastică
producția de faruri pentru sectorul de motociclete, fie tradițional, fie electronic
producția de sisteme de iluminare pentru uz civil, fie tradițional, fie electronic.
producția de componente termoplastice pentru automobile, pentru aparate electrocasnice și pentru aplicații industriale și metalizarea componentelor termoplastice.

Sediul central al societății este situat în Târgu Mureș, pe Strada Călărașilor, la nr. 112 – 114. Sus am postat logo-ul și o poză cu sediul central al Societății "Electro Mureș".

Insigna - U.C.F.S. - (Uniunea de cultură fizică și sport)

Campion regional Mureș A.M

U.C.F.S. (Uniunea de cultură fizică și sport) s-a constituit în anul 1962, ea aparținând Ministerului Tineretului și Sportului și absorbind și asociațiile A.V.S.A.P. (Asociația voluntară pentru sprijinirea apărării patriei).

Atletismul apare în România la sfârșitul secolului al XIX-lea, la inițiativa studenților care studiau în țările occidentale. În timpul vacanțelor, aceștia promovau atletismul organizând competiții de alergări, sărituri și aruncări. Primul concurs organizat de atletism are loc în anul 1882 la București, cu participarea elevilor de la liceele Sf. Sava și Matei Basarab. Treptat, crește interesul pentru activitatea sportivă, în general, și atletism, în particular. Se organizează curse care atrag un număr mare de concurenți, se conturează o literatură de specialitate și sunt organizate competiții pe criterii de vârstă. Mai mult, cu prilejul serbărilor școlare sunt introduse întreceri la alergări și sărituri la mai multe licee din diverse orașe. În anul 1912, se înființează Comisia de atletism, alergări pe jos și concursuri, parte din Federația Română a Societăților Sportive. Acea comisie este de fapt precursoarea Federației Române de Atletism (FRA), a 19-a federație pe lista mondială, care în anul 1923 se afiliaza la Federația Internațională de Atletism Amator (IAAF). Primele Campionate Naționale ale României sunt organizate în anul 1914, la 16 probe, și se adresează doar bărbaților. Un an mai târziu, în 1915, se inaugurează la București primul teren de atletism, pe locul care devine ulterior Stadionul Tineretului. Abia din anul 1922, femeile vor avea propriile competiții, iar trei ani mai târziu vor fi organizate primele Campionate Naționale Feminine, precum și primele Campionate pentru juniori. În anul 1928, la Jocurile Olimpice de la Amsterdam, o delegație a Romaniei formată din 10 atleți și 2 atlete participă pentru prima dată la o astfel de competiție, iar în același an debutează Campionatele Universitare din România. În anul 1930, la Atena, atleții români se clasează pe locul al doilea, la prima ediție oficială a Jocurilor Balcanice, iar în anul 1934, la ediția inaugurală a Campionatelor Europene, participă 4 atleți români. În anul 1937, FRA organizează, pentru prima dată în România, Jocurile Balcanice, iar în anul 1948 debutează seria Campionatelor Internaționale ale României, nelipsite din Calendarele Anuale ale FRA. Începând cu anul 1952, atleții români participă cu regularitate la toate marile competiții mondiale și europene și scriu, cu fiecare medalie, istoria atletismului românesc.

Regiunea Mureș-Autonomă Maghiară a fost o diviziune administrativ-teritorială situată în centrul Republicii Populare Române. Ea a fost înființată în anul 1960 prin reorganizarea regiunilor Autonomă Maghiară și Stalin, supraviețuind până în anul 1968, când s-a renunțat la regiuni și s-a trecut organizarea administrativă pe județele actuale.

Campionatul Stăruința 1933 - Târgu Mureș - popice

Popice este un sport în care jucătorii încearcă să doboare nouă jaloane nouă jaloane de lemn fasonate la strung, în formă cilindrică, așezate în forma de romb cu unul dintre vârfuri către zona de aruncare. Denumirea jocului provine de la numele jaloanelor (sg. popic, pl. popice).

Jocul constă în aruncarea unei bile pe o pistă pe care aceasta se rostogolește cu scopul de a dărâma cât mai multe dintre jaloane. Bila este fabricată din poliuretan, plastic sau diferite rășini (mai demult din lemn).

Generalii Falkenhayn și Straussenburg

Eliberarea orașului liber regesc Târgu Mureș - 1916

Placheta de mai sus s-a bătut în anul 1916 pentru a preamări “alungarea trupelor românești și eliberarea orașului liber regesc Târgu Mureș”, în prima partea a primului război mondial. Pe aversul plachetei sunt reprezentate chipurile acolate orientate dextra ale generalului german von Falkenhayn și generalului austriav Arz și inscripția pe cinci rânduri:”FORTISSIMI EXERCITUS CONFOEDE / RATORUM DVCIBVS DE FALKENHAYN / ET DE ARZ GRATAM IN – MEMORIAM CIVITAS LIBERA REGIA / MAROS-VASARHELY”. – Traducere aproximativă “În amintirea eliberării orașului regesc Târgu Mureș de puternicile armate conduse de generalii Falkenhayn și Arz ” Pe revers este reprezentat un cavaler îmbrăcat în zale ce are în mâna stângă un scut cu stema Transilvaniei, iar cu dreapta ucide cu paloșul un “balaur”. În dreapta sus este aplicată o inscripție pe șase rânduri: “IN MEMORIAM / TRANSSYLVANAE – AB IMMAM HOSTE / VALACHO / LIBERATAE / ANNO SALVTIS / MDCCCCXVI”. Traducere aproximativă: “În memoria Transilvaniei, eliberate de sub ocupația valahă temporară, anul salvării 1916”.

Erich von Falkenhayn (1861 – 1922) a fost general german în primul război mondial. A condus ofensiva germană în bătăliile pentru Sibiu și București – din anul 1916.

Arthur Arz von Straussenburg (1857- 1935) a fost un înalt ofițer al armatei imperiale și regale austro - ungare.

Târgu Mureș, mai demult Mureș-Oșorhei, Oșorheiu, Târgul Mureșului (în maghiară Marosvasarhely, Székelyvásárhely, Vásárhely, Újszékelyvásár, Újvásár, în germană Neumarkt, Neumarkt am Mieresch, în latină Novum Forum Siculorum) este reședința și cel mai mare municipiu din județul Mureș, situat în centrul regiunii istorice Transilvania, România, pe ambele maluri ale cursului superior al râului Mureș. Orașul numără aproximativ 150000 de locuitori. Săpăturile efectuate de către arheologul Istvan Kovacs au confirmat faptul că teritoriul de azi al orașului Târgu Mureș a fost locuit încă din preistorie. Au fost descoperite o serie de locuințe preistorice, resturi de oase, vase de lut, obiecte de cremene și de bronz, mici statuete de pământ datate ca fiind din 2000 î.Hr. Săpăturile arheologice au scos la iveală urme umane din epoca pietrei lustruite, a celei de bronz și din epoca a fierului; s-au descoperit și vestigii aparținând culturii Criș, cea mai veche cultură neolitică din România.
Primele izvoare scrise privitoare la secui datează din anul 1116, când au fost menționați, alături de pecenegi, ca alcătuind avangarda cavaleriei ungare. Ca popor asociat maghiarilor, secuii au fost colonizați în sistemul de prisăci medievale de-a lungul graniței. Secuii se aflau în serviciul militar al regilor Ungariei. Astfel, prima mențiune a lor, din anul 1116 îi descrie ca participanți la bătălia de la Olsava, sub comanda regelui ungar Ștefan II. Sus am postat stemele interbelică, comunistă și actuală ale municipiului Târgu Mureș și drapelul orașului, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din municipiul Târgu Mureș, din vremuri diferite.

Palatul Poștei

Abatorul

Prefectura

Baia de aburi

Statuia lui Mihai Viteazul

Primăria

Sinagoga

Biserica evanghelică

Biserica reformată

Cazarma Franz Joseph

Strada și Cetatea Bethlen Gabor

Fabrica de zahăr

Fântâna Bodor

Statuia lui Bem

Statuia lui Lajos Kossuth

Tribunalul

Casa Banyai - Piața Trandafirilor

Casa Vlad Dracul

Cetatea medievală

Banca Albina

Banca Agrară

Muzeul regional

Școala Panet

Școala medie "Bolyai Farcaș"

Palatul episcopal

Palatul culturii

Catedrala ortodoxă

Universitatea de medicină și farmacie

Județul Mureș este situat în centrul Podișului Transilvania din România. El are o suprafață de 6714 kilometri pătrați, numără aproximativ 581000 de locuitori și are reședința în municipiul Târgu Mureș. Numele județului provine de la râul Mureș care îl străbate de la N-E spre S-V. Din punct de vedere administrativ județul este compus din 4 municipii - Târgu Mureș, Sighișoara, Reghin și Târnăveni, 7 orașe - Iernut, Luduș, Sărmașu, Miercurea Nirajului, Sovata, Sângeorgiu de Pădure și Ungheni precum și 89 de comune. Sus am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă și actuală precum și harta județului Mureș, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură, precum și trimiteri poștale ilustrate din județul Mureș, din vremuri diferite.