Epaminonda's Blog.....: FILATELIE - SFINTELE PAȘTI 2019 ȘI CECILIA CUȚESCU STORCK

În articolul de mai jos prezint două importante realizări ale Romfilatelia și anume Sfintele Paști 2019 și Cecilia Cuțescu-Strock.

1. Paștile, sărbătoarea creștină care cheamă oamenii să ia Lumina Sfântă, aduce bucuria unică a Învierii Mântuitorului, dar și ritualuri și tradiții religioase, printre care și cea a salutului cunoscut chiar și de cei mici: Hristos a Înviat!, Adevărat a Înviat! În ultima noapte a robiei lor în Egipt, evreii au respectat porunca Domnului, jertfind un miel pe care l-au fript și l-au luat cu ei, alături de pâinea fără aluat (azimă) în timpul în care părăseau țară Faraonilor. Transformată într-o sărbătoare anuală sub numele de Pesah (din ebraică: a sări peste, a cruța, a trece), aceasta a fost respectată și de Hristos. Textele Noului Testament, cuprind în conținutul versetelor mai multe momente concrete menite să probeze afirmația anterioară. Ultima cină pe care Iisus a mâncat-o cu ucenicii săi la Ierusalim, cu puțin timp înainte de a fi răstignit, a fost o masă de Paști. Paștile creștinilor reprezintă sărbătorirea Învierii Domnului, a treia zi după coborârea în mormânt a trupului Mântuitorului, așa cum ne rugăm în Crezul nostru: „…și a înviat a treia zi, după Scripturi… ” A treia zi era duminică, de aceea Paștile creștinesc este sărbătorit întotdeauna în zi de duminică. Prin biruința glorioasă a lui Iisus Hristos asupra morții, noi sărbătorim de Paști și Învierea Domnului dar și consecința Învierii, adică și trecerea noastră de la moarte la viață. Referitor la data din calendar hotărâtă pentru sărbătorirea Paștilor creștinilor, Sinodul ecumenic de la Niceea din anul 325, a stabilit ca întreaga creștinătate să serbeze Paștile în prima Duminică ce urmează după luna plină a echinocțiului de primăvară, precedând Paștile iudeilor. Practica Bisericii noastre stabilește că Paștile nu poate fi sărbătorit mai devreme de 3 aprilie și obligatoriu, în zi de duminică.

Emisiunea tematică „Sfintele Paști 2019” este compusă din două mărci poștale cu valoarea nominală de 1,50 lei fiecare și o coliță dantelată a cărei marcă poștală are valoarea nominală de 28,50 lei.

Timbrele reproduc imagini care se regăsesc în lucrările Miscelaneu de cântări bisericești avându-i ca autori pe Mitrofan, Patriarhul Constantinopolului (306-314) și Grigorie Sinaitul (1255–1346), respectiv, Slujebnicul arhieresc al Mitropolitului Ștefan al Țării Românești (sec. XVII), aflate în patrimonul Bibliotecii Academiei Române. Lucrarea reprezintă un strălucit exemplu pentru preluarea elementelor occidentale în arta miniaturistică. Preluând din elementele străine, ceea ce corespundea limbajului plastic românesc, în spiritul tradiției și viziunii artistice proprii, copistul a realizat o capodoperă a miniaturilor românești.

Mărcile poștale reproduc scenele Răstignirii și respectiv Învierii lui Iisus Hristos, imaginate în desene realizate de scriitorii și ilustratorii filelor lucrărilor amintite. Colita dantelată a emisiunii reproduce integral imaginea filei 44 din Slujebnic unde este redată scena Răstignirii lui Iisus Hristos. Pe plicul prima zi a emisiunii este redată letrina ornată Cina cea de Taină, iar în registrul inferior sunt ilustrate: Crucea Răstignirii, Mironosițele la mormântul gol, Învierea, Înălțarea, Sfânta Treime, a doua venire a lui Iisus, elementele fiind preluate din lucrarea menționată anterior, respectiv, Slujebnicul arhieresc al Mitropolitului Ștefan al Țării Românești (sec. XVII).

Aceasta este completată de 1 plic prima zi, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de 28 timbre, minicoală de 8 timbre + 1 vinietă, bloc special de 2 timbre (seria dantelată a emisiunii, alături de coliţa dantelată), bloc special de 2 timbre nedantelate (seria emisiunii), coliţă dantelată și file cu format special cu timbru perforat inserate în album filatelic.

2. Emisiunea de mărci poștale „Cecilia Cuțescu-Storck, 140 de ani de la naștere”, este dedicată celebrării vieții și personalității primei profesoare de arte decorative din România, remarcată și ca prima femeie profesor la o universitate de artă de stat din Europa.

Aceasta a văzut lumina zilei la data de 14 martie 1879, în localitatea Câineni, jud. Vâlcea. Artista fost adoptată de bunicii Constantin și Elena Cuțescu, locuind împreună cu ei la Predeal. După absolvirea cursurilor primare, la București, se înscrie la Academia de Arte Frumoase. Primele sale manifestări picturale sunt influențate de expresionismul german, remarcându-se prin lucrări temperamentale, pline de vigoare. După organizarea primei expoziții personale la Paris (1905), organizează o expoziție similară la Ateneul Român. A fost membră a Societății Tinerimea Artistică.

În anul 1909 se recăsătorește cu sculptorul Frederic Storck. Apreciată pentru profesionalismul său, este titularizată ca profesoară la Catedra de Arte Decorative, a Școlii de Arte Frumoase din București, devenind prima femeie profesor de arte monumentale din Europa. După pictura murală realizată la Banca Marmorosch Blanc (1916) concepe și execută o altă pictură murală monumentală pentru Aula Academiei de Studii Economice (1933) având ca temă Istoria Negoțului Românesc. Începând cu anul 1922, lucrările sale sunt expuse în numeroase expoziții organizate la Veneția, Atena, Barcelona, Amsterdam, Milano, Roma, Varșovia, Paris, Praga, Oslo, Berna, Budapesta etc.

Alături de alte două extraordinare personalități feminine, Olga Greceanu și Nina Arbore, Cecilia Cuțescu-Storck înființează Asociația femeilor pictore și sculptore din România, formând așa numitul Grup al celor trei doamne, mari maestre ale artei autohtone. În anul 1937 Cecilia Cuțescu-Storck este aleasă președinte al Sindicatelor Frumoase din România. Activitatea ei a fost răsplătită în țară, în anul 1957, cu titlul de Maestru Emerit al Artei. În ultimii ani de viață se ocupă în principal de asigurarea funcționării muzeului, organizat în propria casă: Muzeul Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck. Picturile alegorice monumentale din marele hol al casei rezonează cu maniera picturală a lui Paul Gauguin. Pe timbrul emisiunii cu valoarea de 5 lei este ilustrat autoportretul Ceciliei Cuțescu-Storck. Acesta poate fi datat în jurul anului 1930, când artista se afla în plină maturitate şi la apogeul carierei sale. Desenul este o lucrare foarte preţioasă şi rară pentru că pictoriţei nu-i plăcea de obicei să se autoreprezinte. Schiţa este însă semnată ceea ce demonstrează că, de această dată, Cecilia Cuţescu-Storck a fost mulţumită de rezultatul muncii sale.

Colița dantelată, cu valoarea de 28,50 lei, prezintă în timbru, portretul acesteia, alături de o serie de opere realizate de aceasta. Portretul Ceciliei Cuţescu-Storck realizat de către soţul său, sculptorul Frederic Storck, o reprezintă pe artistă la tinereţe. Este o lucrare care reflectă frumuseţea şi senzualitatea femeii-muză dar şi determinarea şi forţa acesteia, chipul ei fiind cioplit într-un bloc masiv de marmură, portretul având un fundal brut, foarte puţin prelucrat. Pe plicul prima zi a emisiunii este ilustrat un detaliu din spațiul de expunere al Muzeului Frederick Storck și Cecilia Cuțescu-Storck.

xxx

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O PASTILĂ DE UMOR

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

________xxx________

O MEDALIE, O PLACHETĂ

ȘI CÂTEVA INSIGNE

DIN MUNICIPIUL BUCUREȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Placheta - Mihai Eminescu - Revista Familia

150 ani de la debut 1866 - 2016

Mihai Eminescu (nume real Mihail Eminovici) (născut 15 ianuarie 1850 la Ipoteşti, judeţul Botoşani şi decedat la 15 iunie 1889 în Bucureşti) a fost un poet, prozator şi jurnalist român, socotit de cititorii români şi de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literature română. Eminescu a fost activ în societatea politico-literară Junimea, şi a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în şedinta din 25 ianuarie 1902. Eminescu a fost internat în data de 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuţa din Bucureşti şi apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineaţa, poetul a murit în sanatoriul doctorului Şuţu. În 17 iunie a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu – Bucureşti. A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române.

Revista Familia este o instituţie culturală înfiinţată de Iosif Vulcan, la Budapesta, în 1865, având drept program răspândirea culturii române în Transilvania şi cultivarea limbii şi a conştiinţei naţionale. Ea a fost, în urma dispariţiei Foii pentru minte, inimă şi literatură a lui George Bariţiu, cea mai însemnată revistă românească din Ungaria în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, devenind, în scurt timp, o tribună a întregii literaturi româneşti, o emblemă a identităţii culturale naţionale. Înfiinţată în 1865, la Budapesta, revista purta pe frontispiciu subtitlul „foaie enciclopedică şi beletristică cu ilustraţiuni”, programul ei nefiind pur literar, ci şi social, adresându-se fiecărei familii româneşti în parte, dar şi familiei mai mari a naţiunii. Numărul de probă a apărut la 1/13 mai, iar numărul 1 la 5/17 iunie.

În anul 1880, redacţia revistei Familia se mută la Oradea, locul în care va continua să apară – cu unele întreruperi – până în zilele noastre. În februarie 1866, Iosif Vulcan a primit de la Cernăuți o scrisoare însoțită de mai multe poezii, semnate de Mihail Eminovici. Redactorul Familiei a ales dintre ele poezia „De-aș avea”, pe care a publicat-o însoţiţă de o notă redacţională: „Cu bucurie deschidem coloanele foii noastre acestui june numai de 16 ani, care cu primele sale încercări poetice trimise nouă, ne-a surprins plăcut.” Vulcan este şi „nașul literar” al celui mai important poet român, schimbându-i numele din Eminovici în Eminescu.

Familia va publica multe alte poeme ale lui Eminescu (O călărire în zori, La Heliade, Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie, Junii corupţi), dedicându-i poetului, la moartea acestuia, un întreg număr – cel din 7 iulie 1889.

"Ciocârlia" 45 * 1947 - 1992

Ansamblul artistic "Ciocârlia" -Ministerul de Interne

Ansamblul artistic “Ciocârlia” detine cea mai îndelungata prezenta folclorica româneasca, fiind reprezentativ atât pentru imaginea pozitiva a Ministerului Administratiei si Internelor sub egida caruia functioneaza neîntrerupt, de la înfiintare – cât si a României. El a fost înființat în anul 1948. Adevarată „Scoala de Folclor”, ansamblul a reunit, de-a lungul timpului, nume celebre ale folclorului muzical si coregrafic românesc, impunându-se în constiinta publica drept un etalon de tinuta artistica. Istoria folclorului muzical si coregrafic românesc nu poate fi scrisa fara nume celebre care au apartinut acestui ansamblu artistic. Astazi, membrii ansamblului, sunt prezenti, prin spectacole si concerte, pe scenele Bucurestiului si ale tarii precum si la receptii în onoarea unor delegatii si personalitati ale vietii politice si sociale din tara si din strainatate. Ansamblul efectueaza numeroase turnee peste hotare, lasând peste tot o excelenta impresie artistica. În conformitate cu HG nr.39 / 2007 obiectul de activitate al ansamblului îl constituie organizarea și desfășurarea de manifestări cultural-artistice, de educație și divertisment pentru personalul Ministerului Administrației și Internelor și pentru alte categorii de persoane și funcționează ca structură fără personalitate juridică în subordinea Direcției informare și relații publice din Ministerul Administrației și Internelor. Sediul ansamblului este în municipiul București, str. Mihai Vodă nr. 17, sectorul 5.

Brigada 1 Rachete Sol-Aer "General Nicolae Dăscălescu"

40 ani 1973 - 1 august - 2013

Între anii 1959 – 1961 Regimentele 143 şi 261 Artilerie Antiaeriană (fostele Regiment 2 respectiv Regiment 1 Artilerie Antiaeriană) sunt înzestrate cu rachete antiaeriene şi se transformă în Regimentele 18 şi 19 Rachete Antiaeriene. La 1 august 1973 se înfiinţează în cadrul Comandamentului Apărării Antiaeriene a Teritoriului, prin contopirea Regimentelor 18 şi 19 Artilerie Antiaeriană Mixte, prima mare unitate de Rachete Antiaeriene a Armatei Române – Brigada 1 Rachete Antiaeriene.

În anul 1995, prin luarea în subordine a 4 Divizioane de rachete antiaeriene şi a unui Divizion Tehnic Neva, brigada se transformă în Brigada 1 Rachete Antiaeriene Mixtă Subordonată Corpului 1 Aviaţie şi Apărare Antiaeriană. În anul 1998, începând cu 1 august, marea unitate se transformă din Brigada 1 Rachete Antiaeriene Mixtă în Brigada 1 Rachete Antiaeriene, ca urmare a ieşirii din subordine a subunităţilor echipate cu rachete „Neva”. La 1 septembrie 2001, Brigada 1 Rachete Antiaeriene primeşte denumirea de Brigada 1 Rachete Sol-Aer. Pe data de 01.05.2006, în subordinea Brigăzii 1 Rachete Sol-Aer se înfiinţează Batalionul Hawk, prima unitate de rachete sol-aer din Statul Major al Forţelor Aeriene dotată cu tehnică de luptă compatibilă cu sistemele de rachete sol-aer N.A.T.O. Brigada 1 Rachete Sol Aer are misiunea de apărare aeriană a obiectivului Bucureşti, capitala României. Zona de responsabilitate a Brigăzii 1 Rachete Sol Aer acoperă o suprafaţă de aproximativ 20.000 kmp, în cinci judeţe (Ilfov, Giurgiu, Ialomiţa, Dâmboviţa şi Călăraşi). Brigada execută misiunea cu subunităţile subordonate dispuse în dispozitiv de luptă. In anul 1995, brigăzii i s-a acordat denumirea onorifică „General NICOLAE DĂSCĂLESCU”, comandant al primului regiment de apărare împotriva aeronavelor, care pentru actele sale de vitejie şi pentru faptul că s-a identificat cu soldatul de rând, pe care l-a iubit, îmbărbătat şi răsplătit a fost supranumit „generalul soldat”.

Nicolae Dăscălescu (născut la data de 29 iunie 1884 lângă Piatra Neamţ şi decedat la data de 28 septembrie 1969 la Piatra Neamţ) a fost un politician și general român. Între anii 1937 - 1938 a fost secretar general al Ministerului Apărării. În perioadele 12 ianuarie - 18 februarie 1945 și 3 martie - 1 iunie 1945, generalul de corp de armată Nicolae Dăscălescu a condus Armata a IV-a română din Transilvania. Nicolae Dăscălescu a decedat fiind celibatar, fără copii.

Insigna - Campionatele europene de volei - București 1955

Voleiul este un sport în care două echipe, separate de un fileu înalt, trebuie să treacă mingea pe deasupra acestuia, folosind doar mâinile, cu scopul de a face ca mingea să atingă terenul advers. Fiecărei echipe îi sunt permise doar trei loviri pentru a trimite mingea către terenul celeilalte echipe. Un punct se câștigă dacă mingea atinge terenul advers sau dacă nu respectă regula celor trei atingeri. O echipa de volei este alcătuită din 6 jucători. Se joacă 3 seturi câștigătoare din 5, fiecare set a câte 25 de puncte; în caz de egalitate 24 - 24 se continuă setul până în momentul în care una din cele două echipe obține o diferență de 2 puncte (29 - 27, 31 - 29 etc). În cazul în care este nevoie de jucarea ultimului set pentru desemnarea câștigătorului, acesta se joacă până la 15 (sau până la o diferență de două puncte).

Insigna - Expo insigne C.N.M.E.

(Clubul numismatic Mihai Eminescu)

A 50 aniversare 2018 A.C.I.R.

(Asociația colecționarilor de insigne din România)

Palatul Cercul Militar Național este este o clădire din Bucureşti care găzduiește instituția centrală de cultură a Armatei române, cu profil cultural-educativ, artistic, recreativ-distractiv, precum și de imagine, reprezentare și protocol. Lucrările pentru construcția Palatului Cercului Militar Național au început în anul 1911, deși terenul unde urma să se ridice edificiul fusese cedat de Ministerul Domeniilor încă din 1898. Proiectantul principal al monumentalului Palat al Cercului Militar Național a fost arhitectul român Dimitrie Maimarolu, în colaborare cu V. Ștefănescu și E. Doneaud. Beneficiarul lucrării a fost Cercul militar al ofițerilor din garnizoana București, organizație a ofițerilor români înființată în 15 decembrie 1876. Fondurile necesare au fost adunate din donații, subscripții și cotizații ale ofițerilor (circa 80%), precum și din subvenții de stat și împrumuturi rambursabile. Palatul Cercului Militar Național a fost ridicat pe locul fostei Mănăstiri Sărindar, pe un teren mlăștinos.

Inițial gravorii profesioniști ai Monetăriei Statului și Societății Numismatice Române, iubitori de Eminescu s-au reunit în Gruparea Colecționarilor de Medalii și Insigne Mihai Eminescu a Societății Numismatice Române (G.C.M.I. - M.E. a S.N.R.). Începând cu anul 2000 această grupare a organizat de două ori pe an, pe 15 ianuarie și 15 iunie, în Palatul Parlamentului din București, sala Constantin Brâncuși, Salonul Mihai Eminescu. Ulterior, la data de 30 ianuarie 2009, în cadrul Cercului militar național (fosta Casă centrală a Armatei) s-a constituit Clubul colecționarilor de medalii "Eminescu", care a inițiat baterea unei noi insigne și medalii în memoria poetului național român. Sus admiri logo-ul Clubului colecționarilor de medalii "Eminescu" din cadrul Cercului militar național din București.

Cu ocazia primului Congres Naţional de Insignografie, de la Petroșani, din zilele de 18 – 20 septembrie 2009, a avut loc şi Adunarea Generală de Constituire a Asociaţie Colecţionarilor de Insigne din România (A.C.I.R.). Cei 80 de participanţi au votat statutul asociaţiei şi au ales organul de conducere al acesteia. În baza hotărârii Judecătoriei Petroşani, Asociaţia a fost înregistrată la grefa acestei instituţii, în registrul special la nr. 33/16 decembrie 2009. La baza relaţiilor dintre cei 100 de membrii ai asociaţiei stau 3 principii pe care dorim să le păstrăm şi asupra cărora insistăm: prietenia, întrajutorarea colegială şi încrederea reciprocă. La ora actuală conducerea asociaţiei este în căutarea unei sigle care să ne reprezinte. Până în prezent, printr-o bună coordonare din partea ACIR a activităţii s-a reuşit menţinerea reuniunilor noastre timp de 39 de ediţii consecutive, care de 5 ani au fost ridicate la rang de congres, având la bază propunerea regretatului col. Dogaru Ioan. Prin unirea forţelor a două localităţi aflate la mare distanţă (Alexandria - Petroşani), dar legată printr-o voinţă şi o preocupare comună s-a reuşit spre bucuria tuturor relizarea menţinerii expoziţiilor naţionale şi implicit a reuniunilor. De la înfiinţare, ACIR a preluat dificila sarcină de atribuire în fiecare an a premiilor Floarea de colţ, cea mai importantă distincţie care recompensează atât colecţionarii membri ACIR, cât şi persoanele care se implică în menţinerea activităţii insignografice din ţara noastră, sarcină deosebit de onorantă de care ne-am achitat. În ultimii ani premiul Floarea de Colț a fost înlocuit prin înmânarea insignei ACIR – Colecționar emerit. Publicaţia oficială a Asociaţiei este Jurnalul Insignografic, cu apariţie semestrială. Colectivul de redacţie al Jurnalului este format din trei membri şi un fotograf profesionist.

București este capitala României, reședința județului Ilfov și, în același timp, cel mai populat oraș al țării, centru industrial și comercial al țării. Populația de 1944367 de locuitori (estimat 1 ianuarie 2009) face ca Bucureștiul să fie al zecelea oraș ca populație din Uniunea Europeană. În fapt, însă, Bucureștiul adună zilnic peste trei milioane de oameni, iar specialiștii prognozează că, în următorii cinci ani, totalul va depăși patru milioane. Prima mențiune a localității apare în anul 1459. În anul 1862 devine capitala României. De atunci suferă schimbări continue, fiind centrul scenei artistice, culturale și mas-media. Între cele două războaie mondiale, arhitectura elegantă și elita bucureșteană i-au adus porecla „Micul Paris”. În prezent, capitala are același nivel administrativ ca și un județ și este împărțită în șase sectoare. Deasupra am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă și actuală ale orașului iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură bucureștene, din vremuri diferite.