Epaminonda's Blog.....: SORIANO NEL CIMINO

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de

cultură și arhitectură din localitatea italiană SORIANO NEL

CIMINO, provincia VITERBO, regiunea LAZIO, din vremuri

diferite, câteva vederi generale și trimiteri poștale ilustrate.

Deasupra am postat o acșiune a Băncii cooperative din localitate.

Piața Vittorio Emanuele și Domul

Strada Garibaldi

Poarta

Palatul Chigi

Castelul Orsini de pe dealul Cimino

Vila Capaccini și grădina

Arhitectură locală

Trimiteri poștale

Vederi generale

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O PASTILĂ DE UMOR

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

_________xxx_________

O PLACHETĂ, UN JETON,

O MEDALIE ȘI CÂTEVA INSIGNE

DIN JUDEȚUL IAȘI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Jeton - Pals Jump - 1 persoană Coca Cola

Valabil o repriză de joacă

Jetoanele sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi pe plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la ședinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată.

Palas este un complex urbanistic situat în zona Centrului Civic al municipiului Iași, în imediata apropiere a Palatului Culturii. Proiectul a fost dezvoltat în parteneriat public-privat de către Iulius Group și Consiliul Local Iași. Ansamblul, inaugurat în anul 2012, se întinde pe o suprafață de 270000 metri pătrați și a costat în jur de 265 de milioane de euro, fiind, la momentul construirii, cea mai mare investiție imobiliară din afara Bucureștiului. Palas Mall se întinde pe o suprafață de 54300 metri pătrați ce cuprinde magazine precum: Cărturești, H&M, Massimo Dutti, Tommy Hilfiger, Camaieu, LC Waikiki, Douglas, Humanic, Hervis, L'Occitane și multe altele. De asemenea, se găsesc o zonă de petrecere a timpului liber și recreere, un food-court și un hipermarket – Auchan. Proiectul include și un centru de afaceri compus din 6 clădiri de birouri, din care cea mai mare are suprafața de 28000 metri pătrați.

Parcul este amenajat, pe o suprafață de 50000 metri pătrați pe locul fostelor grădini ale Curții Domnești din Iași. În parcul ansamblului se pot observa obiecte și clădiri istorice, precum turnul de strajă al Curții Domnești, elemente din lemn, jgheaburi, etc. În parc există un lac artificial, fântâni arteziene, alei de promenadă, cascade artificiale, arbori, arbuști și vegetație amplasată în trepte. În partea centrală a parcului se mai află un foișor, un amfiteatru în partea dreaptă, și un patinoar. Proiectul a fost criticat pentru construcțiile din jurul clădirii Palatului Culturii și pentru schimbarea statutului terenurilor. Instantele din Iași, Oradea si București au declarat nulă, asocierea dintre Consiliul local Iași cu Iulius Group, precum și trecerea terenului din patrimoniul public al orașului în cel privat.

Insigna - Antibiotice 60 ani

Antibiotice Iași este o companie farmaceutică din România, fondată în anul 1955. Este o societate pe acțiuni în curs de privatizare, acționarul majoritar fiind statul român, prin intermediul A.V.A.S. (Agenția pentru valorificarea activelor statului). Compania este listată la Bursa de Valori București, la Categoria I, sub simbolul ATB și are o capitalizare bursieră de peste 900 milioane RON. Mai jos admiri o poză mai veche cu fabrica ieșeană de penicilină.

În decembrie 2008, societatea era evaluată la peste 130 milioane de euro. Antibiotice Iași ocupa la finele anului 2005 locul al treilea în rândul producătorilor autohtoni de medicamente, cu o cotă de piață de 3,17% din punct de vedere valoric. Acționarul majoritar al companiei este AVAS, cu o deținere de 53,02%. Sus am postat logo-ul și o poză cu sediul central al Fabricii de Antibiotice Iași.

Academia Mihăileană

aniversarea inaugurării serbată în iulie 1838

Medalia Academia Mihăileană s-a bătut în anul 1838 pentru a marca aniversarea a trei ani de existență a instituției ieșene de învățământ superior care a preluat numele domnitorului moldovean Mihail Sturdza, din dispoziția căruia a luat ființă academia. Medalia este confecționată din alamă, are forma rotundă cu diametrul de 40 milimetri. Pe avers este aplicată o inscripție veche în grafie mixtă latină și chirilică pe cinci rânduri: “ANIVERSAREA INAUGURĂRII ACADEMIEI MIHĂILENE” cu stea la început și sfârșit. Pe revers sunt reprezentate două ramuri laterale de laur, legate la partea inferioară cu o panglică, deasupra – o stea cu raze și central o inscripție pe patru rânduri, tot în grafie veche mixtă latino-chirilică: “SERBATĂ ÎN IULIE 1838”.

Academia Mihaileană din municipiul Iași este prima instituție modernă de învățământ superior din Moldova, care a fost inaugurată la data de 16 iunie 1835, în casele Cazimir și Voinescu. Ideea înființării acestui for de cultură s-a realizat sub domnia lui Mihail Sturdza, prin strădania lui Gheorghe Asachi și a altor învățați români ai vremii. La început cursurile erau de 4 clase (2 inferioare și 2 superioare), dar cu timpul au ajuns la 7 clase. În cursul superior se predau la început filosofia și dreptul, iar mai apoi s-au înființat catedre pentru toate ramurile științifice (chimie, matematică, arhitectură, etc.). Printre profesorii care au predat aici s-au aflat personalități de prim-rang ale culturii românești: Mihail Kogălniceanu, Ion Ghica, Ion Ionescu de la Brad, Eftimie Murgu, Damaschin Bojinca, Cristian Flechtenmacher, etc. În anul 1847, Mihail Kogălniceanu deschidea cursul său de istorie națională și, cu toate că făcea multe menajamente rușilor, datorită abordării sale naționaliste, a fost oprit să mai continue să predea. Protectoratul rusesc încerca să oprească dezvoltarea conștiinței naționale românești prin intermediul unui institut superior de învățământ, de aceea Academia a fost transformată într-o școală inferioară de limbă franceză. Aici s-au pregătit mulți intelectuali pe care îi vom regăsi mai târziu în rândul pașoptiștilor și unioniștilor, instituția fiind precursoarea Universității Alexandru Ioan Cuza, dar și a Colegiului Național din Iași.

Insigna - Iași - România

Statuia ecvestră a lui Ștefan cel Mare din Iași este un monument istoric, închinat marelui domnitor moldovean, care a fost realizat de către sculptorul francez Emmanuel Fremiet și dezvelit în anul 1883. Inițial monumentul a fost amplasat în fața Palatului Administrativ, iar actualmente se află în fața Palatului Culturii,construit după demolarea vechiului palat.Ideea ridicării la Iași a unei statui a marelui voievod al Moldovei datează din anul 1856, din dorința caimacamului Theodor Balș de a se opune Unirii Principatelor. El spera astfel că, prin prezentarea lui Ștefan cel Mare ca simbol al trăiniciei și puterii Principatului Moldovei, ar fi exacerbat naționalismul local de principat moldav și ar fi demonstrat inutilitatea Unirii cu Țara Românească. În acest scop, el a numit o comisie formată din spătarul Mihai Cantacuzino, postelnicul Gheorghe Asachi și postelnicul Nicolae Istrati, care a început o campanie de strângere de fonduri. Gheorghe Asachi a fost cel care a schițat portretul marelui voievod, bazându-se pe descrierile lui Ștefan cel Mare realizate de către Grigore Ureche în Letopisețul Țării Moldovei și după pictura lui Ștefan cel Mare de la biserica din Bădeuți (biserică ctitorită de Ștefan cel Mare și demolată de către austro-ungari în timpul primului război mondial). Conform schițelor originale, a rezultat un voievod cu barbă, de statură medie. Odată cu moartea caimacamului Theodor Balș, s-au sistat și lucrările de realizare a statuii. Abia în anul 1871, când la Mănăstirea Putna s-au sărbătorit 370 de ani de la moartea domnitorului Moldovei, au fost reluate discuțiile referitoare la monument. După Războiul de Independență, s-a deschis o listă de subscripție publică națională din inițiativa unui grup de inimoși patrioți printre care și Vasile Alecsandri. S-au adunat 135000 de franci, iar în anul 1879 s-a înaintat comanda sculptorului francez Emmanuel Fremiet (1824-1910), un artist în mare vogă în Parisul acelor vremi. La data de 16 septembrie 1882, după ridicarea fundațiilor, s-a așezat la mijlocul soclului un act comemorativ în semn de recunoștință pentru vestitul domn moldovean. Statuia a fost definitivată și expusă în anul 1882 la Salonul Național de Sculptură din Franța. Ceremonia dezvelirii a avut loc la data de 5 iulie 1883, în prezența Regelui Carol I și a fost memorabilă. Alecsandri a scris anume pentru acest prilej poezia "Odă la statuia lui Ștefan cel Mare". Poezia a fost difuzată pe foi volante tuturor participanților. Dezvelirea a fost făcută de patru plăieși. În momentul dezvelirii, mulțimea a rostit un uriaș "Ura" și s-au tras 21 salve de artilerie. Cu aceeași ocazie, Regele Carol I a dăruit două tunuri "Krupp", care flanchează și astăzi statuia marelui domnitor. Tunurile erau trofee din Războiul de Independență, cucerite de Regimentul de dorobanți din Copou. Regele a afirmat cu această ocazie: "Încredințez Iașilor, Leagănul Unirei, această statua, împreună cu două tunuri, udate cu sângele prețios al generației prezente, spre a le păzi ca un sfânt odor, în onoarea Neamului Românesc." Mihai Eminescu a venit la Iași special pentru marea sărbătoare, scriind celebra "Doina” ("De la Nistru pân' la Tisa").

Statuia are o înălțime de 4,5 metri și este confecționată din bronz, domnitorul fiind înfățișat cu barbă și cu o coroană catolică pe cap. Neexistând niciodată un model autentic al Coroanei Moldovei, sculptorul francez a folosit pentru statuia de la Iași un model de coroană catolică, acest fapt stârnind grave contradicții și o legendă. După unele zvonuri din epocă, se vehiculează ideea că în atelierul sculptorului Frémiet ar fi existat două comenzi, una din România și una din Polonia, iar după finalizarea lor s-a produs o confuzie și legenda spune că adevărata statuie a lui Ștefan cel Mare ar fi la Cracovia. Prof. dr. Adriana Ioniuc infirmă această teorie: "Total fals. Nu a fost vreo comandă pentru un cneaz polon în atelierul sculptorului. Această legendă a apărut tocmai din înfățișarea catolică a domnitorului moldovean". Piedestalulul statuii este executat din marmură roz de Carrara.

Pe părțile laterale ale piedestalului, se află două altoreliefuri din bronz, reprezentând lupta de la Codrii Cosminului – 1497 (cel din stânga) și lupta de la Podu Înalt - 1475 (cel din dreapta). Inițial statuia era înconjurată de un gard de fier, care a fost înlăturat ulterior după lărgirea pieței.

Palatul Culturii din Iași este o clădire emblematică – monument istoric, construită, în perioada 1906 - 1925, în perimetrul fostei curți domnești medievale moldovenești, pe locul fostului palat domnesc.

Edificiul a servit inițial drept Palat Administrativ și de Justiție. În anul 1955, destinația clădirii a fost schimbată într-una culturală, devenind gazda unor instituții culturale din Iași. Astăzi, Palatul Culturii este sediul Complexului Muzeal Național „Moldova”, ce cuprinde Muzeul de Istorie al Moldovei, Muzeul Etnografic al Moldovei, Muzeul de Artă, Muzeul Științei și Tehnicii “Ștefan Procopiu”, precum și Centrul de Conservare-Restaurare a Patrimoniului cultural. Până la începerea lucrărilor de renovare, în aripa de nord-est a palatului s-a aflat și sediul Bibliotecii Județene “Gheorghe Asachi”. De-a lungul timpului, în zona respectivă a orașului s-a dezvoltat ansamblul curții domnești (atestată documentar începând cu anul 1434). Între anii 1804 – 1806, prințul Alexandru Moruzi a construit un impunător palat domnesc, în stil neoclasic (arhitect Johan Freywald). Afectat de incendii, palatul avea să fie refăcut de prințul Mihai Sturdza ]ntre anii 1841 – 1843 (arhitect Nicolae Singurov). După Unirea de 1859 și mutarea capitalei la București (1862), clădirea devine palat administrativ. Mai multe incendii de la sfârșitul secolului al XIX-lea au afectat clădirea, luându-se la începutul secolului al XX-lea decizia demantelării (1906) și reconstruirii vechiului palat. Lucrările au început în 1907, păstrându-se din vechiul palat principalele temelii și o parte din zidurile etajului.

Noul edificiu a fost realizat în stil neogotic, după planurile arhitectului Ion D.Berindey, ajutat de arhitecții Filip Xenopol și Grigore Cerkez. Întreruptă în timpul primului război mondial, construcția palatului s-a prelungit pe durata a două decenii. Edificiul, finalizat pe 11 octombrie 1925, a fost inaugurat în anul 1926 de către regele Ferdinand al României. Stilul palatului e neogotic, cu detalii ornamentale, cu elemente heraldice în exterior. Aripile cu ieșindurile semicirculare au fost retrase și împodobite la fronton cu statui de arcași ce stau de strajă, iar pe laterale s-au construit două intrări sub forma unor turnuri boltite. Intrarea în palat se face printr-un turn donjon mare, cu creneluri și firide dominate de o acvilă cu aripile desfăcute. Elemente de interes turistic sunt: „Sala gotică”, unde se poate admira mozaicul ce reprezintă un „bestiarum” medieval (grifoni, acvile bicefale și lei). „Sala Voievozilor” se află la etaj și conține, în medalioane, portretele domnilor Moldovei și ale regilor României. Tot la etajul I se află „Sala Henri Coandă”. La faima Palatului Culturii a contribuit si ceasul cu trei cadrane din turnul cladirii. Avand diametrul de 3,25 m, acestea erau decorate cu mici vitralii, reprezentand cele 12 zodii. Cate doi plaiesi, in costume nationale, zugraviti pe zidul turnului, stau de straja, incadrand ceasornicul, dupa modelul ostenilor pictati la castelul Peles. Atat vitraliile, cat si crenelurile, in forma de cruce ale turnului, erau luminate electric in cursul noptii. Carillonul ceasului este un sistem de clopote acordate, o replica moderna a mecanismelor similare din Evul Mediu Occidental. Cele 8 clopote din turnul palatului reproduc, la fiecare ora exacta, "Hora Unirii", amintind acum nu doar "Unirea cea mica" din 1859, ci si "Unirea cea mare" din 1918. Melodia este inregistrata pe un tambur cu 69 stifturi. Legenda spune că în proiectul inițial erau prevăzute 365 de camere, dar construcția are 298 încăperi cu o suprafață de aproximativ 36000 metri pătrați. La fațadă sunt 92 ferestre, iar la mansardă alte 36 în ogivă și două rânduri de baghete. La etajul I, la fațada centrală, se află „Sala Voievozilor”, cu picturi în stilul frescelor medievale din ctitoriile Moldovei, așezate în chenare de epocă. Picturile au fost executate de Ștefan Dimitrescu și de elevii săi. Tot la etajul I se află sala „Henri Coandă”, ale cărei lambriuri au fost executate după un proiect al marelui savant. În amintirea anilor petrecuți la Iași ca elev al Liceului Militar, Coandă a dăruit orașului proiectul “Monumentul Eroilor Români” din cartierul Galata și rețeta unui ciment special, care imită perfect culoarea și sunetul lemnului de stejar. Până în anul 1955 aici a fost sediul Tribunalului Județean, dotat cu mobilier confecționat la „Casa Maple” din Londra. Afectat de cutremurul din anul 1940, Palatul a slujit în timpul celui de-al doilea război mondia drept cazarmă a trupelor germane și ulterior, sovietice. Începând din anul 1975, planșeul de lemn al ultimului etaj a fost înlocuit cu unul de ciment, turnat în plase de oțel, lucrare parțial terminată în martie 1977 când a avut loc cutremurul cel mare. Ca o cheie de boltă, noul planșeu a susținut monumentul, fiind afectate în schimb, planșeele de la etajul I, zidăria, ornamentele și stucaturile.

Placheta - Liceul Alexandru Ioan Cuza - promoția 1985

Liceul „Al. I. Cuza”, denumire actuală Liceul Teoretic “Alexandru Ioan Cuza” este o importantă instituție de învățământ liceal din municipiul Iași, situată pe strada Ion Creangă, la nr. 37. Liceul a fost înfiinţat în septembrie 1955, conform Deciziei cu nr. 390, sub numele de Şcoala Medie Mixtă nr. 3. Funcţiona în localul Şcolii ani nr. 2, din Strada Vasile Lupu (actualul corp B al Şcolii „B. P. Hasdeu”). Devine Şcoala Medie Mixtă nr. 7, denumire sub care o găsim până în 1959 când i se atribuie numele de Liceul nr. 7 „Al. I. Cuza”, primind totodată fondurile necesare construirii unui local propriu, în strada Ion Creangă, unde se mută în 1961. Este vorba despre actualul corp principal al Şcolii generale nr. 22,” B.P. Haşdeu”. Construcţia actualului sediu al liceului, din strada I. Creangă nr. 37 a fost terminată abia în anul 1968. In viața Liceului „ Al. I. Cuza”, se disting mai multe etape: O primă etapă este cea a anilor 1955-1960, perioadă în care se pune piatra de temelie pentru această instituţie şcolară, sub conducerea primilor directori ai săi, profesorii Toader Bogos şi Alexandru Vasiliu. Puţinele documente rămase din acea perioadă atestă o intensă activitate culturală, artistică, ecologică, turistică: serbări la Ateneul Tătăraşi (ani de-a rândul liceul a avut puternice echipe de recitatori, de teatru, de dansuri populare), excursii, tabere gratuite pentru elevi, participarea la acţiunile de plantare de pomi, de îngrijire şi menţinere a spaţiilor verzi, etc. Perioada 1960-1977, marcată de deceniul (1960-1970) unui singur director, profesorul Dumitru Alexandrescu, este o etapă de puternică ascensiune a liceului. Planul de şcolarizare la învăţământul de zi trece peste mie iar la cursurile fără frecvenţă sunt înscrişi în jur de 700 candidaţi pentru completarea studiilor gimnaziale, devenite obligatorii. Este dată în folosinţă noua clădire a liceului din str. I. Creangă nr. 37 ( actualul Corp A), cu 16 săli de clasă, 3 laboratoare, 2 ateliere, bibliotecă. Prin munca neobosită a părinţilor, elevilor, cadrelor didactice şi cu sprijinul unor întreprinderi s-a instalat noul mobilier, s-au dotat laboratoarele, biblioteca şi s-a amenajat o bază sportivă modernă - teren cu zgură roşie şi instalaţie de iluminat pentru jocuri şi întreceri nocturne, unică în oraş. Palatul Culturii donează liceului portretul domnitorului Al. I. Cuza de Camil Ressu, pictură de valoare ce împodobeşte, astăzi, peretele scării 4 profesorilor, oferind vizitatorilor imaginea nobilă a patronului şcolii. In anii 1970-1977, se continuă dotările sub conducerea directorilor Virgil Petrescu, Dumitru Ioan, Ion Voicu şi Cornel Moţiu. Procesul didactic este organizat pe cabinete pentru fiecare disciplină, se construieşte sala de sport care se poate transforma rapid în sală de spectacole prin montarea scenei mobile, se organizează sala de matematică sub formă de seminar (după modelul de la Universitate), dotată cu manuale, culegeri de probleme şi exerciţii, reviste de matematică, destinată elevilor pasionaţi de obiect, olimpicilor, care aveau acces permanent la toate materialele.

Transformarea în liceu industrial mecanic în 1977 impune o altă orientare a procesului didactic, potrivit noului plan de învăţământ, cu mai multe ore de practică, cu dotări adecvate, cu personal specializat. Se schimbă şi structura corpului profesoral: vin mulţi ingineri şi maiştri, pleacă profesori foarte buni spre liceele teoretice. Perioada 1977-1989, considerată dramatică în viaţa Liceului „Al. I. Cuza”, prin eforturile disperate ale cadrelor didactice şi ale directorilor Cornel Moţiu, Eleonora Stancu, Ana Voinea, de a păstra prestigiul şcolii, în pofida realităţilor potrivnice şi necesităţii colaborării cu Uzina IMAMUS sub patronajul căreia este şcoala. Teama permanentă ca liceul să nu fie desfiinţat, mărirea planului de şcolarizare (29 de clase în 1982, 35 de clase în 1985), înfiinţarea claselor de profesională şi de seral, conduc spre compromisuri şi concesii la primirea elevilor în şcoală. Perioada 1990-2014 este, în mod clar, marcată de regăsirea vocaţiei de liceu teoretic, de deschiderea unor noi orizonturi şi de preocuparea creării unei culturi organizaţionale care să individualizeze liceul şi să-l facă preferat de elevi şi părinţi. Numărul claselor de liceu a crescut în ultimii cinci ani, ceea ce a creat o problemă gravă: cea a spaţiului de învăţământ precum şi transferul unor elevi din primele clase ale liceului, nemulţumiţi de programul în două schimburi. Semnalele primite de la părinţi care nu-şi puteau controla copii în programul de după-amiază erau îngrijorătoare. Soluţia a fost fuziunea cu Şcoala nr.5, la 1 septembrie 2005, liceul câştigând prin desfăşoară într-un singur schimb a instructiv-educativ. Colectivul de profesori, mereu întinerit a acordat şi acordă atenţie deosebită performanţei şcolare dar şi pregătirii elevilor pentru viaţă dedicându-le numeroase activităţi pe linia educaţiei pentru democraţie, a combaterii drogurilor, fumatului, consumului de alcool sau traficului de persoane. Colaborarea cu instituţii ale statului ce au atribuţii pe aceasă linie dar şi cu asociaţii şi fundaţii abilitate să lucreze cu tineri şi adolescenţi au adus un plus de eficienţă acestora.

Alexandru Ioan Cuza (născut la 20 martie 1820 în Bârlad şi decedat la 15 mai 1873 în Heidelberg, Germania) a fost primul domnitor al Principatelor unite şi al statului naţional România. Acesta a participat activ la revoluţia de la 1848 din Moldova şi la lupta pentru unirea principatelor. La 5 ianuarie 1859, a fost ales domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie 1859 şi al Ţării Româneşti, înfăptuindu-se astfel unirea celor două ţări române. Devenit domnitor, Cuza a dus o susţinută activitate politică şi diplomatică pentru recunoaşterea unirii de către puterea suzerană şi puterile garante şi apoi pentru desăvârşirea unirii, pe calea înfăptuirii unităţii constituţionale şi administrative, care s-a realizat în ianuarie 1862, când Moldova şi Ţara Românească au format un stat unitar, adoptând oficial, în 1862, numele de România, cu capitala la Bucureşti, cu o singură adunare şi un singur guvern. După realizarea unirii, domnitorul Alexandru Ioan Cuza şi colaboratorul său cel mai apropiat, Mihail Kogălniceanu (ministru, apoi prim-ministru al României), iniţiază importante reforme interne: secularizarea averilor mânăstireşti, reforma agrară, reforma învăţământului, care au fixat un cadru modern de dezvoltare al ţării. Întâmpinând rezistenţă din partea guvernului şi a Adunării Legiuitoare, alcătuite din reprezentanţi ai boierimii şi ai marii burghezii, precum şi a bisericii, în înfăptuirea unor reforme, Cuza formează, în 1863, un guvern sub conducerea lui Mihail Kogălniceanu, care realizează secularizarea averilor mânăstireşti şi dizolvă Adunarea Legiuitoare. În acelaşi an, Cuza supune aprobării poporului, prin plebiscit, o nouă constituţie şi o nouă lege electorală, menită să asigure parlamentului o bază mai largă, şi decretează legea rurală concepută de Kogălniceanu. În timpul domniei lui Cuza a fost conceput codul civil şi cel penal, legea pentru obligativitatea învăţământului primar şi au fost înfiinţate primele universităţi din ţară, respectiv cea de la Iaşi, care azi îi poartă numele, şi cea de la Bucureşti. Tot în această perioadă a fost organizată şi armata naţională. Cuza a fost obligat să abdice în anul 1866 de către o largă coaliţie a partidelor vremii, denumită şi Monstruoasa Coaliţie, din cauza orientărilor politice diferite ale membrilor săi, care au reacţionat astfel faţă de manifestările autoritare ale domnitorului. După oarecari frământări, la 5 ianuarie 1859, colonelul Alexandru Ioan Cuza este ales Domn al Moldovei. Iată o parte din jurământul lui Cuza făcut în faţa Adunării Obşteşti a Moldovei; “Jur în numele prea sfintei Treimi şi în faţa Ţării mele că voi păzi cu sfinţenie drepturile şi interesele Patriei, că voi credincios Constituţiei în textul şi în spiritul ei, că în toată domnia mea voi priveghea la respectarea legilor pentru toţi şi în toate… ”. De adâncă profunzime şi simţire patriotică este mesajul lui Kogălniceanu după alegerea lui Cuza ca domn al Moldovei; “Prin înălţarea ta pe tronul lui Ştefan cel Mare, s-a înălţat însăşi naţionalitatea română…Alegându-te pe tine domn în ţara noastră am voit să arătăm lumii ceea ce toata ţara doreşte; la legi noi, oameni noi”. Ţara Românească a cunoscut şi mai mari fricţiuni în preajma alegerilor, existând o tensiune făţişă între tabăra unionişilor şi antiunioniştilor. Antiunioniştii munteni erau siguri că aici va fi ales fostul domnitor Gheorghe Bibescu, fiind organizat chiar şi banchetul victoriei lor în alegeri. Buzăul se prezenta ca o citadelă a mişcării unioniste. Într-un document din 25 aprilie 1857 se arăta că în districul Buzău existau două focare de reacţiune şi că prin muncă de lămurire acestea au fost aduse alături de marea mulţime, adeptă a unirii. Partidului La 24 ianuarie 1859 Partidul Naţional Unionist a obţinut marea victorie; colonelul Cuza ales Domn şi al Ţării Româneşti. Printr-un mesaj de suflet şi plin de înţelepciune tânărul deputat Vasile Boerescu îi convinge pe membrii Adunării din Bucureşti să se ridice la înălţimea de întemeietori de ţară punând Unirea ca fapt împlinit în faţa puterilor europene. Mitropolitul ţării, cu crucea într-o mână şi cu Evanghelia în cealaltă, le citeşte un adânc jurâmânt; “Jur că la vot nu voi fi povăţuit nici de interese personale, nici de şoapte străine sau de altă socotinţă ci numai şi numai de binele obştesc!” Cei 64 de membri ai Adunării au votat secret, conform doar conştiinţei lor, cu 64 de voturi pentru acelaşi Domnitor în Ţara Românească, punând Europa în faţa unui fapt împlinit şi total neaşteptat. Clopote şi strigăte de bucurie cutremurau văzduhul. În semn de preţuire al izbânzii românilor, Kossuth, revoluţionarul maghiar de la 1848 arăta; “Aşa duh este de trebuinţă, ca un popor să-şi întemeiască o Patrie ori, dacă a pierdut-o, să şi-o redobândească”. Dubla alegere a lui Cuza, şi prin aceasta, Unirea Prinicpatelor, a fost recunoscută până la urmă te către toate puterile europene, chiar dacă unele au impus pretenţii, cel mai adesea formale, la presiunile Franţei şi ale lui Napoleon. Trei ani a domnit Cuza cu guverne şi camera legiuitoare separate, perioadă în care în Ţara Românească s-au schimbat 9 guverne iar Moldova 6, lipsa de aşezare statornică fiind vizibilă. Prin firmanul din 2 decembrie 1861 Cuza obţine încrederea sultanului pentru reorganizrea administrativă a principatelor, astfel că la 24 ianuarie 1862 camerele legiuitoare ale principatelor se reunesc la Bucureşti ca primul Parlament al statului - România. Prin Proclamaţia de la 11 decembrie 1861 Cuza arăta; “Unirea este îndeplinită, naţionalitatea română este întemeiată. Acest fapt, dorit de generaţiile trecute, chemat cu căldură de noi, a fost recunoscut de Înalta Poartă şi de Puterile Garante. Alesul vostru vă dă astăzi o singură Românie.” După realizarea unirii, domnitorul Alexandru Ioan Cuza și colaboratorul său cel mai apropiat, Mihail Kogălniceanu (ministru, apoi prim-ministru al României), inițiază importante reforme interne, fixând un cadru modern de dezvoltare al țării. Întâmpinând rezistență din partea guvernului și a Adunării Legiuitoare, alcătuite din reprezentanți ai boierimii şi ai marii burghezii, precum și a bisericii, în înfăptuirea unor reforme, Cuza formează, în anul 1863 un guvern sub conducerea lui Mihail Kogălniceanu, care realizează secularizarea averilor mânăstirești (decembrie 1863) și dizolvă Adunarea Legiuitoare (2 mai 1864). În același an, Cuza supune aprobării poporului, prin plebiscit o nouă constitutie și o nouă lege electorală, menită să asigure parlamentului o bază mai largă, și decretează (14 august 1864) legea rurală concepută de Kogălniceanu. În timpul domniei lui Cuza a fost conceput Codul civil și Codul penal de inspirație franceză, legea pentru obligativitatea învățământului primar și au fost înființate primele universităţi din țară, respectiv cea de la Iaşi – 1860 – şi cea de la Bucureşti – 1864. Cuza are un merit incontestabil în organizarea armatei naţionale. Prin Legea rurală din 14/26 august 1854 peste 400000 de familii de țărani au fost împroprietărite cu loturi de teren agricol, iar aproape alți 60.000 de săteni au primit locuri de casă și de grădină. Țăranii împroprietăriți au devenit contribuabili la bugetul de stat, rezultând astfel o lărgire a bazei de impozitare. Fragmentarea terenurilor și lipsa utilajelor agricole moderne au dus la scăderea producției agricole în următorii ani, dar repartizarea ei a fost mai echitabilă. Reforma agrară din 1864, a cărei aplicare s-a încheiat în linii mari în 1865, a satisfăcut în parte dorința de pământ a țăranilor, a desființat servituțile și relațiile feudale. Dupa desființarea Adunării Legiuitoare (2 mai 1864) Cuza pierde sprijinul partidelor politice și, pentru a putea guverna, se înconjoară de o camarilă formată din funcționari corupți.Regimul personal instituit de Cuza după 2 mai 1864 a provocat nemulțumirea liberalilor radicali, care ulterior s-au aliat cu conservatorii, fapt ce a slăbit pozițiile domnitorului în stat. Nemulţumiţii, alături şi de câţiva militari carierişti, l-au constrâns pe domnitor să abdice în februarie 1866. De reţinut este faptul că domnitorul nu a luat niciun fel de măsuri împotriva curentului reacționar, ci, într-un discurs, chiar se arăta dispus să renunțe la tron în favoarea unui principe străin precum prevedea una din dorințele divanelor ad-hoc din anul 1857. Pe 13 februarie 1866, împreună cu soţia şi cei doi copii, părăseşte Bucureştiul. A fost instituită o locotenenţă domnească alcătuită din Lascăr Catargiu, Nicolae Golescu şi colonelul Nicolae Haralambie. Conducerea guvernului a revenit lui Ion Ghica; apoi Senatul și Comisia au proclamat ca domnitor pe Fillip de Flandra, din casa domnitoare belgiană, dar acesta nu a acceptat coroana. Provizoratul locotenenței domnești a luat sfârșit abia după ce Carol de Hohenzolern - Sigmaringen a acceptat să devină principe al României, la 10 mai 1866. Această abdicare silită putea avea consecințe grave pentru România, pentru că: după înlăturarea lui Cuza, ţăranii au început să se teamă că reforma agrară nu va mai avea loc; la 3 aprilie 1866 la Iași a avut loc o demonstrație (orchestrată de Rusia) a mișcării separatiste care a cerut anularea unirii Moldovei cu Țara Românească și a promovat un candidat necunoscut la tronul Moldovei; Poarta Otomană a mobilizat armata la Dunăre, pentru a interveni în România, motivând că unirea a fost recunoscută doar pe timpul domniei lui Cuza. Cursul evenimentelor a demonstrat că poporul român a intrat pe linia făuririi statului national unitar roman, care se va înfăptui peste câteva zeci de ani, la 1 decembrie 1918. Este adevărat că o parte a teritoriilor româneşti este şi acum departe de tulpina ţării.

Insigna - Iași

Despre insigna de mai sus nu pot spune decât faptul că a fost bătută în regimul comunist, este confecționată din metal brut, este colorată strident și abundă de simboluri comuniste: o tânăr și o tânără viguros dezvoltați (societatea socialistă multilateral dezvoltată, oameni fericiți, îndestulați, lipsiți de orice grijă), o ramură de laur (încrederea în viitorul luminos al țării), drapele (iubirea de patrie), un combinat, pe fundal, și nelipsita roată dințață (industrializarea țării). Sunt tentat să cred că insigna s-a bătut într-un tiraj foarte mare și s-a conferit participanților la vreo defilare de 1 Mai (ziua internațională a celor ce muncesc) sau 23 August (eliberarea patrie de sub dominația fascistă).

Municipiul Iași este reședința județului Iași și principalul centru urban din nord-estul României. Orașul a fost capitala Moldovei în perioada 1564-1859,

una dintre cele două capitale ale Principatelor Unite între 1859 - 1862 și capitala României între 1916 - 1918. Conform datelor recensământului din anul 2011 municipiul Iași număra 263410 locuitori și era astfel al patrulea oraș ca mărime din România. Orașul este centrul cultural, economic și academic al Moldovei. Peste 60000 de studenti trec pragul universitatilor din oras. Aici a fost fondată și funcționează prima universitate din România, Universitatea Al.I. Cuza, astăzi una dintre cele mai prestigioase instituții academice din țară, precum și alte patru universități publice și șapte particulare. Orașul Iași a fost menționat pentru prima oară într-un privilegiu comercial emis în 1408 de către domnul Moldovei, Alexandru cel Bun. Totuși, deoarece existau clădiri mai vechi de această dată (spre exemplu presupusa Biserică armeană construită în anul 1395), se crede că orașul este mult mai vechi, cel puțin cu câteva decenii înainte de această dată. Sus am postat stemele interbelică, comunistă și actuală, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură ieșene, din vremuri diferite.

Castelul Sturdza

Parcul Copou

Turnul Mănăstirii Golia

Casa Dosoftei

Catedrala romano catolică Sfânta Maria Regina

Palatul Braunstein

Colegiul național Emil Racoviță

Maternitatea Cuza Vodă

Mitropolia Moldovei și Bucovinei

Combinatul Fortus

Administrația financiară

Ateneul Popular Tătărași

Berăria Bragadiru

Biserica Bărboi

Biserica Sfântul Andrei

Biserica Sfântul Sava

Casa A.C.Cuza

Casa Panaitescu

Casa universitarilor

Gara

Hanul lui Topor - pe Sărărie

Hotelul Traian

Hotelul Bejan

Institutul agronomic

Institutul liceal de domnișoare Humpel

Liceul militar

Liceul Internat

Liceul Național

Mănăstirea Cetățuia

Prefectura

Primăria

Biserica Sfântul Spiridon

Spitalul regional

Statuia lui Miron Costin

Statuia lui Vasile Alecsandri

Regionala CFR

Turnul Vama Veche

Monumentul din Grădina Copou

Monumentul Diviziei II de Cavalerie

Monumentul Unirii

Palatul Mitropolitan

Iași este un județ în Moldova, cu reședința în orașul cu același nume. Orașul Iași își trage numele de la vechiul trib al iașilor. Județul Iași se întinde pe suprafața de 5476 kilometri pătrați și numără aproximativ 826000 de locuitori. Județul are următoarele subdiviziuni administrative; 2 municipii - Iași și Pașcani, 3 orașe - Târgu Frumos, Hârlău, Podu Iloaiei și 92 de comune. Sus am postat stemele interbelică, comunistă și actuală, harta județului Iași, iar dedesubt pozele câtorva locuri de vizitat în acest județ, dar și unele monumente de cultură și arhitectură, din vremuri diferite.