Epaminonda's Blog.....: BON SECOURS

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de

cultură și arhitectură din localitatea belgiană BON SECOURS,

comuna PERUWELZ, provincia HAINAUT. regiunea

VALONIA din vremuri diferite, un jeton, o medalie și două

insigne locale.

Biserica Notre Dame

Hotelul Cornette

Cafeneaua restaurant

Strada Mare

Arhitectură locală

Trimitere poștală

Jeton local

Medalie locală

Set 2 insigne locale

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O PASTILĂ DE UMOR

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

_________xxx_________

O PLACHETĂ

ȘI CÂTEVA INSIGNE

DIN JUDEȚUL HUNEDOARA

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Insigna - Mișcarea ecologistă din România

Filiala Valea Jiului

Mișcarea ecologistă din România a fost formațiune politică care a existat în România primilor ani de după Revoluția din Decembrie 1989. După restructurări, coabitări și redenumiri oamenii și ideologia acestei formațiuni (ecologismul) au fost preluați și există în Partidul Verde din România.

Ecologismul este o ideologie, mișcare socială și filozofie vastă, preocupată de conservarea mediului și îmbunătățirea stării de sănătate a mediului, în special în măsura în care această sănătate urmărește să includă preocupările elementelor non-umane. Ecologismul susține conservarea, restaurarea și/ sau ameliorarea mediului natural, și poate fi denumită o mișcare pentru controlul poluării. Din acest motiv, concepte, cum ar fi o etică de teren, etica de mediu, biodiversitate, ecologie și biopfilia schițează ipoteza predominant. În esența sa, ecologismul este o încercare de a echilibra relațiile dintre oameni și diferitele sisteme naturale de care depind în așa fel încât tuturor componentelor le sunt acordate un grad adecvat de respect. Natura exactă a acestui echilibru este controversată și există diverse moduri pentru problemele de mediu și felul în care ar trebui exprimate în practică. Ecologismul și preocupările legate de mediu sunt adesea reprezentate de culoarea verde, dar această asociere a fost însușită de către industria de marketing și este o tactică cheie de greenwashing. Ecologismul este opus față de anti-ecologism, care are o poziție sceptică față de multe perspective ecologiste.

Placheta - A XXIV-a reuniune a colecționarilor de insigne

Societatea numismatică română

Expo XXIV - Aninoasa 1998

Primăria orașului Aninoasa 1913 - 1998

Era la începutul veacului al XX-lea. Cultura şi ştiinţa în România prinseseră aripi de zbor stabile şi de perspectivă, precizându-se domeniile şi principiile de activitate. Se trecea acum la culegerea primelor roade ale frământatului şi cu rol de pionierat secol al XIX-lea, când reprezentanţi de frunte ai renaşterii româneşti se dăruiau, cu întreaga lor fiinţă, intereselor naţionale. Unirea Principatelor şi marile reforme ale lui Alexandru Ioan Cuza au deschis larg porţile afirmării învăţământului, ştiinţei şi culturii în România. Publicaţii şi societăţi de tot felul luau fiinţă, croindu-şi drum spre mintea şi inima românilor. În acest context de efervescenţă spirituală, o nouă ştiinţă specială se înfiripa în peisajul intelectual românesc. Informaţiile lui C. Bolliac din „Trompeta Carpaţilor”, referitoare la unele descoperiri monetare, dar mai ales lucrările lui D.A. Sturdza şi primele studii de specialitate ale lui M.C. Sutzu, precum şi alcătuirea unor colecţii monetare, aveau să se constituie ca temelie a ştiinţei numismatice din România. Începutul sec. XX va marca pentru numismatica din ţara noastră un moment de o reală însemnătate. Pe data de 28 decembrie 1903, la iniţiativa unui grup de entuziaşti şi pasionaţi ai acestei discipline, lua fiinţă Societatea Numismatică Română (S.N.R.). Adunarea Generală, în şedinţa sa inaugurală, a votat Statutele Societăţii şi a ales Comitetul de conducere în următoarea alcătuire: D.A. Sturdza, preşedinte de onoare; M.C. Sutzu, preşedinte activ; Gr. Tocilescu, vicepreşedinte; Al. Cantacuzino, secretar; lt. col. G. Iordăchescu, casier contabil; dr. G. Severeanu, subsecretar şi D. Panku, C. Alessandrescu, Carol Storck şi E.D. Mirea, membri. O dată cu adoptarea Statutelor se fixa şi ţelul principal al Societăţii, care îşi propunea „să dezvolte ştiinţa şi arta numismatică” în România." În prezent S.N.R. are filiale în aproape toate județele țării. Sus am postat logo-ul Societății Numismatice Române.

Atena era o zeiţă, una dintre cele mai mari divinități ale mitologiei greceşti, identificată de către romani cu zeița Minerva. Era zeița înțelepciunii, pe care grecii o mai numeau și Pallas Athena sau, pur și simplu, Pallas.

Deasupra am postat o poză cu statuia zeiţei Atena care se găseşte la Muzeul Luvru din Paris.

Numismatica (gr. numisma și lat. nummus, - monedă, ban) este știința auxiliară a istoriei având drept obiect de cercetare tipurile de monede, descrierea lor, descifrarea legendelor, materialul din care sunt monedele confecționate și raporturile dintre diferitele categorii de monedă. O ramură a numismaticii, medalistica se ocupă cu studiul medaliilor. Monedele au apărut din timpuri străvechi, ca obiecte din materiale nemetalice folosite pe rol bani. Neștiutorii includ și studiul bancnotelor lumii în numismatică, ceea ce este greșit. Pentru lămuriri citește mai jos!

Notafilia este denumirea pasiunii de a colecționa, cerceta și studia bancnotele lumii. Moneda de hârtie a fost, fără îndoială, introdusă de negustorii de ceai chinezesc, la începutul secolului al X-lea, pentru încheierea marilor tranzacții folosind bilete la ordin. Administrația chineză adoptă, în mod oficial, bancnotele în anul 1024. Prima mențiune occidentală a unei forme de bancnotă a fost făcută de către Marco Polo, la sfârșitul secolului al XIII-lea. Prima bancă din Europa care a emis bancnote a fost Riksbank din Stockholm, în anul 1658.

Insigna - Aninoasa - 100 ani minerit

Aninoasa (în maghiară: Aninósza) este un oraș (anul 1989) din județul Hunedoara, care mai include și satul Iscroni. Orașul este situat în partea de sud a județului Hunedoara, în bazinul carbonifer Valea, altitudinea medie fiind de 556 metri. Orașul Aninoasa este străbătut de pârâul Aninoasa, de-a lungul căruia se întinde mare parte a orașului. Forma alungită a localității a fost determinată de rețeaua hidrografică. Cel mai important râu este Jiul de Vest, care desparte orașul Aninoasa în două unități geografice: Iscroni și Aninoasa. Iscroniul este mult mai mic decât Aninoasa și se întinde în regiunea cuprinsă între podul de peste râu și DN66. La recensământul populației din anul 2011 orașul număra 4360 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002), dintre care: români – 85,11%, romi – 6,83%, maghiari – 3,94% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a orașului Aninoasa astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 82,38%, romano catolici - 6,37%, penticostali – 3,05%, reformați – 1,495, martorii lui Iehova – 1,19% și restul – nedeclarată sau altă religie.În Aninoasa, multă vreme, s-a exploatat cărbune. Acum, însă, nu mai este cazul, mina fiind închisă în urma reformelor începute în 1997.

Exploatarea carbonifera de la Aninoasa si-a inceput activitatea in 1890, cand geologii au confirmat ca exista carbune de calitate in Valea Jiului. in 1854 legea austriaca a minelor impune aparitia primelor societati miniere. O astfel de societate numita "Societatea Brasoveana", care a primit concesiuni miniere in Valea Jiului, a deschis in anul 1890 mina "Aninoasa" din perimetrul comunei Iscroni fiind amplificata mereu. Se exploateaza zacamintele de carbuni, care se prelucreaza in localitatea Vulcan. Prima localitate pe Jiul de Vest este Iscroni - veche asezare fondata, se spune, de colonisti plecati din Rau Barbat, de unde si vechea denumire a localitatii Barbatenii de Jos. Din punct de vedere al organizarii administrative-teritoriale, pana in anul 1968 orasul a fost organizat in doua comune: Aninoasa si Iscroni. in anul 1989 Aninoasa a primit statutul de oras, datorita importantei economice pe care o are in economia Vaii Jiului. Primele lucrari de prospectiune in bazin se pare ca se realizeaza incepand din anul 1835, moment in care se afirma prezenta carbunelui de buna calitate. In 1854 legea austriaca a minelor impune aparitia primelor societati miniere. O astfel de societate numita "Societatea Brasoveana", care a primit concesiuni miniere in Valea Jiului, a deschis in anul 1890 mina "Aninoasa" din perimetrul comunei Iscroni. O galerie s-a inceput in malul de vest al vaii, in zacamant principal, la cota 670 m si s-a continuat pana ce a traversat toata coama dealului si a ajuns in Valea Piscului. In coasta de est a vaii s-a sapat o alta galerie la orizontul "Dalja". Pentru a scoate productia de la Aninoasa, "Societatea Brasoveana" va instala in 1892 un funicular de 4200 m lungime, pana la mina "Petrosani-Vest", actionat de o masina cu aburi, construita de uzinele "Obach" din Viena, iar in 1914 un al doilea funicular paralel cu primul. Din anul 1894 mina Aninoasa va trece in proprietatea societatii Salgotarjan cu sediul la Budapesta, prin falimentul "Societatii Brasovene". Dupa 1 decembrie 1918, mina Aninoasa a intrat in componenta "Societatii Petrosani", societate cu capital romanesc ce va prelua toate exploatarile din Valea Jiului, in perioada interbelica. Sus este ceea ce a mai rămas din Exploatarea miniera Aninoasa. Trist...!

Insigna - Combinatul minier "Valea Jiului" - Petroșani

Prezint mai jos un scurt istoric al industriei miniere în Valea Jiului; Pe fondul protectionist creat de statul austro-ungar, în anul 1840, fratii Hoffmann si Karol Maderspach au început exploatarea la suprafata a zacamântului de carbune de la Vulcan, Petrosani si Petrila. În anul 1854 initiatorii exploatarii miniere din Valea Jiului s-au unit în "Societatea de mine din Transilvania-Vest". În anii 1857 - 1858 - Minele acestei societati au fost cumparate de "Societatea anonima de mine si furnale din Brasov", care fiind sprijinita financiar de Wiener Bankverein, Banca Comerciala din Pesta, Deutsche Bank si Banque de Paris et Pays-Bas, a devenit a patra producatoare de fonta a imperiului. În anul 1885 - Germanii Iosif Ritter si G.Gerbert au înfiintat "Societatea de mine de carbuni din Valea Jiului de Sus", cu sediul în Vulcan si cu unele posesiuni în partea nordica a bazinului, la Dâlja, Iscroni si Vulcan si altele în partea vestica la Uricani si Câmpu lui Neag. Societatea va functiona pâna în anul 1930 când va fi absorbita de "Societatea Petrosani". În anul 1890 - A fost înfiintata " Societatea anonima de mine de carbuni din Jiu - Uricani" cu capital privat maghiar, care s-a angajat în construirea caii ferate Petrosani - Lupeni si a arendat perimetrele miniere situate de-a lungul caii ferate în constructie. În anul urmator, 1891, prin asocierea cu o serie de capitalisti francezi, sprijiniti de banca "Credit Lyonnais", societatea îsi schimba numele devenind "Societatea anonima de mine si carbuni din Uricani-Valea Jiului", cu sediul în Lupeni. În anul 1899, împreuna cu firma germana "Oberschlesiche Kokswerke", a înfiintat "Societatea anonima pentru fabricarea cocsului din Uricani-Valea Jiului", care a construit în 1900 prima cocserie din zona, care aproviziona furnalele din Calan. În anul 1894 - "Societatea anonima de mine de carbuni din Salgotarjan", sprijinita financiar de Wiener Bankverein, a cumparat toate minele si drepturile de arenda ale Societatii anonime de mine si furnale din Brasov. Sfârsitul secolului XIX Activitatile miniere din Valea Jiului se desfasurau în cadrul unor perimetre având suprafata totala de 8991,5 ha. Repartizarea pe societati era urmatoarea : Societatea Salgotarjan - 5572,9 ha, Societatea Uricani - Valea Jiului - 2713,1 ha, Societatea Valea Jiului de Sus - 705,5 ha. În anul 1920 - A luat fiinta Societatea comerciala anonima româna "Petrosani", compusa din doua mari grupuri de actionari: grupul alcatuit din fosta societate anonima "Salgotarjan" împreuna cu Banque Comerciale Hongroise si un grup format din 19 mari banci. În anul 1924 - Un grup de 12 banci românesti, împreuna cu societatea "Uricani-Valea Jiului" a constituit Societatea anonima româna "Lupeni" pentru ca în anul 1926 să ia ființă "Societatea carbonifera Lonea", proprietate a statului român.

Din anul 1928 datorita crizei economice a început închiderea unor mine : Lonea I (1928), Lonea II (1931), Dâlja si Vulcan ( 1931). În anul data de 29 mai 1931 societatile "Petrosani" si "Lupeni" au fuzionat sub numele Societatea miniera "Petrosani". La Petrila, s-a construit o Preparatie moderna, cu o capacitate de 270 tone/ora, care era considerata ca una din cele mai mari din lume. În data de 20 august 1949 s-a înfiintat Societatea româno - sovietica pe actiuni pentru exploatarea si desfacerea carbunelui "SOVROM - CARBUNE" . La data 14 septembrie 1956 s-a înfiintat Combinatul carbonifer Valea Jiului, care a functionat din 1 octombrie 1956 pâna în 1 aprilie 1969 pentru ca din data de 1 aprilie 1969 să devină "Centrala Carbunelui Petrosani", iar din august 1977 "Combinatul Minier Valea Jiului" (CMVJ).

Insigna - Laudă muncii

Consiliul municipal al sindicatelor Petroșani

Uniunea Generală a Sindicatelor din România (U.G.S.R). a fost un sindicat din perioada comunistă în România, care a avut 7,5 milioane de membri și a fost desființat la data de 25 decembrie 1990.

Sindicatul a fost înființat la data de 11 iunie 1945, ca unic sindicat din România, sub numele de Confederația Generală a Muncii, moștenind întregul patrimoniu al sindicatelor din perioada precedentă. Din 1966 se numește Uniunea Generală a Sindicatelor din România (U.G.S.R.). Sus am postat logo-ul U.G.S.R.. Toți membrii sindicatului dețineau un carnet de membru.

Organul de presă al U.G.S.R. a fost publicația „Munca”.

U.G.S.R. a fost reînființată la data de 9 februarie 2010 și a fost recunoscut ulterior de instanță care a dispus înregistrarea organizației în Registrul Special al Tribunalului București la data de 12 aprilie 2010.

Insigna - Expo 15 - Petroșani '89

Nu am informații cu ce ocazie s-a bătut insigna de mai sus. Aș putea crede că este vorba despre o expoziție de utilaj minier, insigne sau numismatică, având în vedere că municipiul Petroșani are o bogată tradiție în minerit, insignografie și numismatică. Este important de precizat că se cunosc și alte asemenea insigne dar în culori diferite.

Deva este un municipiu și reședință a județului Hunedoara, România. Are o populație de aproximativ 57000 de locuitori. S-a presupus că numele Deva este în legătură cu anticul cuvânt dac dava, care însemna „cetate”. Alte teorii susțin că numele s-ar trage de la o legiune romană care s-a transferat pe locul actualului municipiu de la Castrum Deva. Există argumente de ordin lingvistic care arată că toponimul Deva provine din cuvântul slav deva, care înseamnă „fecioară”.Prima atestare documentară a existenței localității Deva datează din anul 1269, fiind menționată prin cuvintele latine castro Dewa. Pe hărțile medievale, ea apare fie sub numele de Deva sau Dewan. Sus am postat stemele interbelică, comunistă și actuală ale municipiului Deva, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură ale orașului Deva, din vremuri diferite.

Biserica greco ortodoxă

Statuia pedestră a lui Decebal

Castelul Bethlen Gabor

Cetatea

Monumentul David Ferenk de la Cetate

Pavilionul de la Cetate

Salutări

Banca austro-ungară

Biserica reformată

Biserica română unită

Cazarma

Cinema Unirea și Teatrul

Gimnaziul industrial de băieți

Hotelul Orient

Hotelul Central

Hotelul Crucea Albă

Internatul Liceului Decebal

Liceul Decebal

Liceul de fete

Ieri Castelul Magna Curia - Azi Muzeul Județean

Mănăstirea romano catolică

Noul palat administrativ

Piața Unirii cu Primăria

Școala de băieți

Școala primară de stat

Spitalul

Tribunalul

Prefectura

Primăria

Județul Hunedoara este situat în provincia istorică Transilvania, România, pe cursul mijlociu al râului Mureș, în vecinătatea Munților Apuseni. Specific acestui județ este faptul că își are reședința în municipiul Deva și nu în Hunedoara. Județul se întinde pe o suprafață de 7063 kilometri pătrați și numără aproximativ 486000 de locuitori. Ca subdiviziuni administrative județul este compus din 7 municipii - Deva, Brad, Hunedoara, Lupeni, Orăștie, Petroșani și Vulcan, 7 orașe - Aninoasa, Călan, Geoagiu, Hațeg, Petrila, Simeria, Uricani și 55 de comune. Sus am postat harta și stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului Hunedoara, dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din județul Hunedoara, din perioade diferite, alte locuri de vizitat și câteva trimiteri poștale ilustrate din acest județ.