Epaminonda's Blog.....: OMAGIUL MEDALISTICII ROMÂNEȘTI ADUS UNOR PERSONALITĂȚI ISTORICE CARE AU MARCAT DEVENIREA MUNICIPIULUI BUZĂU

În articolul de față ne propunem să vorbim despre două mari personalități istorice care au trăit cam în aceiași perioadă de timp, ele fiind martore ale celui mai important eveniment istoric românesc – unirea tuturor provinciilor românești într-un singur stat. Deși una s-a născut pe meleaguri buzoiene iar cealaltă pe malul stâng al Prutului, ambele și-au legat numele, cu sau fără voia lor, de numele și devenirea ulterioară a orașului nostru.

Personajul originar de pe meleaguri buzoiene este omul politic Alexandru Marghiloman, născut la Buzău la 4 iulie 1854 și decedat tot aici în data de 10 mai 1925. Marghiloman a fost șef de partid, deținătorul în timp al mai multor portofolii ministeriale și chiar prim-ministru al României în vremuri de cumpănă - perioada martie-octombrie 1918. Alexandru Vaida Voievod a scris despre marele și curajosul om politic buzoian: “Jertfa mare, patriotică, ce a adus-o A. Marghiloman, primind guvernarea sub ocupație nemțească îl onorează și îl înalță în panteonul marilor bărbați ai istoriei românești”. În 25 octombrie 1936, publicația “Acțiunea Buzăului” a consemnat: “Omul și-a servit patria și tronul sub doi regi, cu credința unui câine, omul care prin sine însuși s-a ridicat la cea mai înaltă culme a valorilor patriotice, a sfârșit prin a primi în inima care a bătut acolo unde era România, săgeata epitetului de trădător.”, iar Dan Amedeo Lăzărescu, în revista “Magazin istoric” a scris: “Marghiloman a avut patriotismul să accepte... spinoasa sarcină a discuțiilor cu miniștrii Germaniei și Austro-Ungariei la București, pentru a juca, la caz de mare restriște, cartea înțelegerii cu Puterile Centrale. ” Din spusele acestor înaintași rezultă că Marghiloman a avut nenorocul să fie contemporanul unor vremuri de cumpănă și mare răstriște, dar trebuie spus că deși a semnat un tratat umilitor pentru neam și țară, acesta nu a căpătat nicidecum valoare juridică deoarece nu a fost semnat de către regele Ferdinand (întâmplător sau existând o înțelegere tacită între ce doi oameni politici).

Se cunosc doar două medalii care redau personalitatea personajului politic despre care vorbim. Medalia de mai sus a fost bătută cu ocazia împlinirii vârstei de 70 de ani. Medalia omagiind personalitatea omului politic Alexandru Marghiloman s-a oferit spre amintire oamenilor politici contemporani. Personajul feminin de pe reversul medaliei simbolizează omagiul “mamei-patria” adus marelui om politic.

Medalia de deasupra s-a bătut la comanda Consiliului Local al municipiului Buzău, cu ocazia Centenarului Marii Unirii, eveniment marcat cu mare amploare și fast, în anul 2018, la Buzău. Dacă pe una din fețele medaliei este redat chipul omului politic Marghiloman, pe cealaltă față a medaliei este redat chipul regelui său și al României – Ferdinad I. Ferdinand I și Marghiloman și-au dat mâna, s-au completat reciproc, pentru salvarea statului național în vremuri de cumpănă. Românii și cu atât mai mult buzoienii trebuie să se mândrească cu acești vrednici și curajoși oameni politici și să fie în stare să explice oricărui cârcotaș faptele și acțiunile lor. Buzăul o face cu mare cinste. Mărturie a existenței și trecerii marelui om politic prin Buzău sunt frumosul Parc, Vila Albatros și grajdurile care au aparținut cândva lui Alexandru Marghiloman. Urmare a amplelor investiții ale municipalității, astăzi Parcul și Vila Albatros au devenit importante obiective turistice ale orașului. Vila Albatros, ridicată în anul 1897 după planurile arhitectului Paul Gottereau, găzduiește astăzi Centrul Cultural “Alexandru Marghiloman”, veritabil “ateneu popular”. Dacă pe vremuri la reședința lui Alexandru Marghiloman au poposit regina Maria și regele Ferdinand, generalul Lahovari, Take Ionescu, Lascăr Catargiu, Dimitrie Sturdza, Nicolae Iorga, astăzi aici au loc ample și diverse acțiuni culturale, științifice, dezbateri pe diverse teme, simpozioane, concursuri, reprezentații teatrale, concerte de muzică clasică, expoziții de artă. Aici ființează șapte cluburi de creație, se țin diverse cursuri utile tinerilor, activează Cenaclul umoriștilor buzoieni “Nicolae Grigore Mihăiescu - Nigrim”, care anul acesta a ajuns la 20 de ani de existență neîntreruptă, și se tipărește revista “Esențe”, cu un bogat conținut. Avem promisiunea domnului primar că și grajdurile de pe fostul domeniu Marghiloman vor fi reabilitate și redate circuitului turistic. Dacă în perioada interbelică aici exista o crescătorie de cai de curse și un hipodrom, azi trăim cu speranța și promisiunea domnului primar, că Buzăul va avea din nou hipodrom, că aici vor avea loc din nou curse hipice. Deja, avem informația că un cal de rasă, pur-sânge englezesc a fost achiziționat de municipalitate și predat pentru o vreme spre îngrijire hergheliei de la Cislău.

Despre pasiunea lui Alexandru Marghiloman pentru cai, curse de cai și echitație stau mărturie monogramele omului politic. Una dintre ele a fost descoperită pe un plic de corespondență din anul 1903, iar a doua a fost realizată pe suport metalic și suflată cu aur, la comanda Consiliului Local al municipiului Buzău, cu ocazia Centenarului Marii Uniri din anul 2018. Pe aceste monograme se disting două potcoave suprapuse (semn al norocului) ce pot fi interpretate ca și litera mare de tipar M, o cravașă și o crosă de hochei pe iarbă călare ce pot fi interpretate ca și litera mare de tipar A, iar dedesubt o eșarfă tricoloră cu textul: “ * ÎNAINTE*” (doar la monograma pe suport de hârtie).

În semn de omagiu și prețuire arătate de buzoieni pentru marele om politic o principală stradă a orașului (artera rutieră de intrare dinspre Galați), și o instituție liceală de învățământ liceal cu tradiții poartă cu mândrie numele – ALEXANDRU MARGHILOMAN.

Cu ocazia manifestărilor dedicate Centenarului Marii Uniri din 2018, s-a dezvelit o statuie impunătoare ce îl reprezintă, în picioare, pe marele om politic, autor Ciprian Dominoschi. Cu această ocazie eu am scris un catren apreciat de auditoriu:

LA STATUIE

De pe soclu-i de beton,

Peste parc – amfitrion,

Marghiloman ne dă știrea;

Că nu-i departe... UNIREA!

Toc cu ocazia acestor manifestări, din inițiativa singurei nepoate a omului politic - Irina Vlăduca Marghiloman - s-a înființat Asociația culturală “Alexandru Marghiloman” cu triplu scop: sprijinirea copiilor care după un lung tratament de cancer au nevoie de susţinere psihologică, susţinerea studenţilor care urmează cursurile facultăţii de drept și dezvoltarea creşterii cailor de rasă.

Personajul născut dincolo de Prut, care face obiectul prezentării noastre aici este marele om politic și comandant militar Alexandru Averescu. El s-a născut în data de 9/21 martie 1859 în localitatea basarabeană Babele, lângă Ismail (azi Ucraina) și a decedat la data de 2 octombrie 1938 la București, trupul său fiind depus în cripta Mausoleului de la Mărăști, ridicat prin strădania sa. A fost unul dintre cei mai de seamă comandanți ai armatei române moderne, fiind ridicat, în anul 1930, la rangul de mareșal al României. Mai jos admiri o plachetă mare cu chipul omului – Averescu.

Este de remarcat că mareșalul Averescu a participat la marile campanii militare purtate de România în perioada modernă: în timpul Războiului de independență (1877-1878) s-a înrolat ca sergent-voluntar, dobândind brevetul de ofițer; în perioada celui de-al doilea Război balcanic (1913) a comandat operațiunile armatei române din Bulgaria, iar în Războiul pentru Întregirea României (1916-1919), a deținut o poziție de prim rang. Pentru a salva situația care se crease, în toamna lui 1916, a elaborat un plan militar ce viza apărarea Capitalei: Operațiunea Flămânda. În vara lui 1917, a pregătit și condus bătălia ofensivă de la Mărăști (11/24 iul—19 iul./1 aug.).

În plan politic, după ce și-a dat demisia din armată (militarii nu puteau desfășura activitate politică), la 2 aprilie 1918 a lansat un apel ''Către toți românii'', anunțându-și hotărârea de a crea Liga Poporului, ''a cărei singură menire ar fi îndreptarea dorită și cerută de toți''. În anul 1920, Liga Poporului s-a transformat în Partidul Poporului (vezi insignele de mai sus). A deținut în timp diverse portofolii ministeriale și a fost chiar și prim ministru. Ca ministru de război în guvernul I. I. C. Brătianu, i se impută faptul că a coordonat acțiunile militare pentru înăbușirea răscoalei țărănești din 1907.

În afara activității politice și militare, a desfășurat și o activitate publicistică, în special ca director al revistei ''România Militară''. A lăsat câteva lucrări de specialitate: ''Tactica'' (3 volume, 1887-1889), ''Jocul de război'' (1903), ''Călăuza ofițerului'' (1904), ''Operațiunile de la Flămânda'' (1924), dar și de memorialistică (''Răspunderile'', 1918, ''Notițe zilnice de război 1916-1918'', 2 vol., 1937). A fost distins cu ordinele ''Steaua României'' și ''Coroana României'' și cu medaliile ''Bene Merenti'' și ''Crucea Trecerii Dunării''. La 7 iunie 1923, a devenit membru de onoare al Academiei Române, în semn de recunoaștere și prețuire a meritelor sale în plan politic și militar.

În semn de omagiu și prețuire arătate de buzoieni pentru marele om politic și comandant militar, o principală stradă a orașului (artera rutieră ce trece prin fața comandamentului Diviziei 2 Infanterie “Getica”, până la poarta Parcului Crâng), și o mare unitate militară de informații, de renume, poartă cu mândrie numele – Mareșal ALEXANDRU AVERESCU.

Pentru cadrele militare în rezervă și retragere din municipiul Buzău și împrejurimi este o mândrie faptul că filiala județeană a Asociației cadrelor militare în rezervă și retragere poartă numele bravului comandant militar și om politic – Alexandru Averescu. Deasupra admiri placheta Fundația Mareșal Averescu.

Cea mai mare unitate militară de arme întrunite din garnizoana Buzău este Divizia 2 Infanterie “Getica”, care într-o vreme și în altă structură, a purtat numele Mareșal Alexandru Averescu. Divizia 2 Infanterie "Getica" este purtătoarea tradiţiei Armatei a 2-a, care a luat fiinţă în timpul primului război mondial, participând la acesta, precum şi la al doilea război mondial. Armatei a 2-a îi revine dificila şi onoranta sarcină de a intra în istorie şi de a participa la marea ofensivă de la Mărăşti şi la aprigele încleştări în operaţia de la Oituz din vara anului 1917, sub comanda lui Averescu. În iunie 1947 a fost creată Regiunea a II-a Militară, cu comandamentul la Bucureşti. La 5 aprilie 1960, aceasta s-a desfiinţat, luând fiinţă Comandamentul Armatei a 2-a, care în anul 1980 a fost mutat la Buzău. În urma restructurărilor ce au au avut loc în armată, Comandamentul Armatei a 2-a a devenit Comandamentul 2 operațional întrunit (denumirea suportă ușoare modificări ulterioare) cu numele Mareșal Alexandru Averescu. În anul 2010 comandamentul se mută la București iar aici se înființează Divizia 2 Infanterie “Getica”.

În vremea când la Buzău ființa Comandamentul operațional s-a bătut un set de insigne cu chipul mareșalului Averescu dar în diverse culori.

În fața comandamentului marii unități - Divizia 2 Infanterie “Getica” străjuiește bustul mareșalului Alexandru Averescu, ca semn de apreciere și respect pentru militarul și omul politic, din partea militarilor și a tuturor buzoienilor.

Iată cum doi oameni de stat, născuți pe meleaguri diferite, și-au dat mâna, depunând tot sufletul pentru propășirea neamului românesc și pentru binele acestei țări. Noi ce facem? Mi-am amintit un catren scris cândva:

ALEȘII NOȘTRI

După două-trei mandate

Cu toții sunt lați în spate,

Având câte-un handicap

...Că nici pe ușă nu-ncap!

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

_________xxx_________

O MEDALIE, O PLACHETĂ

ȘI CÂTEVA INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Preluarea Președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene - România

Pentru prima dată de la aderarea țării noastre la Uniunea Europeană, România are privilegiul și responsabilitatea preluării și deținerii pentru o perioadă de șase luni: 1 ianuarie – 30 iunie 2019, a Președinției Consiliului Uniunii Europene. Monetăria Statului celebrează acest eveniment important prin lansarea pe piață a primului produs medalistic, cuprins în Programul medalistic pe anul 2019, secțiunea Aniversări – Personalități și evenimente istorice: „Preluarea Președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene”. Pe aversul medaliei este reprezentat steagul dacic suprapus peste înscrisurile “EU” și “RO” separate de două linii orizontale. La partea superioară se distinge o minihartă a Europei și pe margine circular fiind aplicată inscripția: “Preluarea Președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene”. Pe revers este reprezentat un caroiaj suprapus peste harta Europei, înscrisul “ROMÂNIA” și pe o bandă circulară periferică sunt aplicate un număr de 12 stele. De remarcat că două dinte pătratele caroiajului conțin decorațiuni speciale aparte. Medalia este rotundă, cu diametrul de 37 milimetri, de calitate proof și s-a realizat în două variante de metal compoziție și anume: argint (puritate – 92,5%, greutate – 22 grame, tiraj – 40 exemplare și prețul unitar de achiziționare, inclusiv TVA – 196 lei) și aliaj cupru (tiraj – 60 exemplare și prețul unitar de achiziționare, inclusiv TVA – 95 lei). Președinția Consiliului UE – una din cele mai importante instituții ale Uniunii Europene – se asigură prin rotație la fiecare 6 luni între statele membre ale Uniunii Europene și este responsabilă de avansarea lucrărilor Consiliului privind legislația UE, de asigurarea continuității agendei UE, a unor procese legislative bine organizate și a cooperării dintre statele membre. Pentru aceasta, Președinția trebuie să acționeze ca un intermediar onest și neutru. Prioritățile Președinției române se înscriu în sfera următorului motto: coeziunea, o valoare comună europeană, înțeleasă ca unitate, egalitate de tratament și convergență. Programul Președinției se axează pe patru priorități principale: Europa convergenței, o Europă mai sigură, Europa ca actor global puternic și Europa valorilor comune. De asemenea, Președinția va găzdui un summit la Sibiu de Ziua Europei, care va orienta dezbaterea privind viitorul Europei. Deținerea poziției de Președinte a Consiliului Uniunii Europene reprezintă, pentru țara noastră, ocazia excepțională de a dovedi coeziunea la valorile europene și sprijinul cu privire la procesul de consolidare a proiectului european.

Uniunea Europeană (UE) este o uniune politică și economică a 28 de state membre situate în principal în Europa. Are o suprafață de 4.475.757 kilometri pătrați și o populație estimată de aproximativ 513 milioane. UE a dezvoltat o piață unică internă printr-un sistem standardizat de legi care se aplică în toate statele membre. Politicile UE vizează asigurarea liberei circulații a persoanelor, bunurilor, serviciilor și capitalurilor în cadrul pieței interne, adoptarea legislației în domeniul justiției și afacerilor interne și menținerea unor politici comune privind comerțul, agricultura pescuitul și dezvoltarea regională. În cadrul UE s-a realizat o uniune monetară, fondată în 1999 și intrată în vigoare în 2002, formată din 19 state care utilizează moneda unică – euro. Uniunea Europeană își are originea în Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (fondată la Paris în 1951) și Comunitatea Economică Europeană (fondată la Roma în 1957). În urma unui referundum din iunie 2016 Marea Britanie și-a manifestat intenția de a părăsi UE (procedura este în curs). România este membră a UE din anul 2007.

Conform procedurilor acceptate președinția UE se deține se deține câte șase luni, de către guvernul unui stat, prin rotație, dintre toate statele membre. Astfel în primele șase luni ale anului 2019, președinția UE este deținută de către România prin guvernul său. Țara care asigură președinția UE își stabilește un logo, care o reprezintă pe toate înscrisurile oficiale. În acest sens, ministrul Educaţiei, a dat o circulară prin care elevii şi studenţii erau îndemnaţi să propună un logo pentru România. Potrivit unor surse diplomatice, Ministerul Afacerilor Europene a primit 122 de variante de logo, dintre care au fost selectate, în primă fază, 19 și în final doar 4 variante. Concursul s-a desfășurat sub egida Ministerului Afacerilor Europene iar selecția a fost făcută de către un juriu din care au făcut parte vreo 20 de persoane. Decizia în favoarea lupului dacic a fost luată cu o majoritate covârşitoare de 80%. Așadar, logo-ul pe care îl vom arbora la Bruxelles va fi lupul dacic, o propunere venită din partea unui student. Unul dintre argumente a fost că acest logo a primit multe voturi pe Facebook. Unii membri ai juriului au încercat să explice că logo-ul României trebuie să însemne ceva şi pentru restul cetăţenilor UE, dar votul final a fost covârşitor în favoarea lupului.

Placheta - Țarul Nicolae II al Rusiei și Regele Carol I al României

Placheta de mai sus s-a bătut în amintirea primei vizite oficiale a șefului statului român, după cucerirea independenței, în Rusia (16/28 – 19/3 iulie 1898). Placheta este confecționată din bronz argintat, are dimensiunile 72 x 55 milimetri și este opera gravorului Tony Szirmai. Pe avers sunt reprezentate în medalion chipurile suveranilor Rusiei și României despărțite de o ramură de laur și cu înscrisuri pe două eșarfe în partea de jos: “NICOLAUS II” și “CAROL I”. Pe revers este reprezentat Mercur (zeul comerțului) plutind peste dealuri și păduri, purtând ramuri de palmier și o plachetă inscripționată pe patru rânduri: “PETERHOF / 1898 / KRASSNOJE / SSELO”(?). Sus, în stânga, pe două rânduri este aplicată o altă inscripție: “SIGNUM / MEMORIAE”. (?)

Țarul Nicolae al II-lea sau Nikolai Alexandrovici Romanov a fost ultimul împărat al Rusiei, care s-a născut la data de 6/18 mai 1868 și a decedat la data de 17 iulie 1918, fiind asasinat el și întreaga familie de către bolșevici, la ordinul lui Lenin. În data de 4 august 2000 biserica ortodoxă rusă la canonizat ca sfânt.

Carol I – domnitor și primul rege al României (20 aprilie 1839 Sigmaringen – 10 octombrie 1914 Sinaia) - este omul de la care a pornit totul: familia regală, statul modern, țara independentă și suverană. Rând pe rând, an de an, sub domnia acestui rege european, România a dobândit instituţii, modernitate şi statornicie. După refuzul contelui Philippe de Flandra, fratele Regelui Leopold al II-lea al Belgiei, de a primi Tronul României opţiunea românilor de a-și alege principe străin s-a îndreptat spre Principele Carol de Sigmaringen. Brătianu îl anunţa pe principe, la Sigmaringen, că fusese ales Domnitor al Principatelor Unite, cu drepturi ereditare, prin plebiscitul desfăşurat între 2/14 şi 8/20 aprilie 1866. În favoarea lui Carol fuseseră exprimate 685969 de voturi, iar împotrivă doar 2248. Coincidenţa făcea ca 20 aprilie să fie ziua de naştere a Principelui Carol, care devenea Domnitor al Principatelor Române Unite chiar în ziua în care aniversa 27 de ani. Plebiscitul este recunoscut de către Marile Puteri după o jumătate de an, la 24 octombrie 1866. La 28 aprilie 1866, proaspăt aleasa Adunare Constituantă a votat aproape unanim aducerea Principelui Carol pe Tronul ţării: 109 voturi pentru şi 6 abţineri. Domnitorul Carol ajunge în ţara sa de adopţie după o călătorie aventuroasă, de la Sigmaringen până la Turnu-Severin. Vaporul în care Suveranul călătorea, alături de Brătianu, a trecut de Porţile de Fier la 8 mai 1866, iar la ora patru după-amiaza Carol I a văzut drapelul românesc fluturând la Turnu-Severin. Principele Suveran a intrat în capitala ţării la 10 mai 1866, a primit cheile oraşului Bucureşti, a depus jurământul de credinţă în faţa Adunării Constituante şi a fost proclamat Domnitor al Principatelor Române. Elita politică din Principatele Române împlinea, astfel, vechea dorinţă a aducerii pe Tronul ţării a unui principe străin, capabil să unească definitiv Moldova şi Ţara Românească, să stingă pentru totdeauna rivalităţile dintre familiile domnitoare pământene, să stabilizeze ţara, să o modernizeze şi să îi confere prestigiu internaţional. Domnitorul Alexandru Ioan I însuşi era convins de necesitatea înlocuirii sale cu un principe străin. La 10 mai 1866, Carol I rostea următorul legământ:“Ales de către naţiune Domn al românilor, mi-am părăsit fără a sta la îndoială, și patria, şi familia, pentru a răspunde la chemarea acestui popor care mi-a încredinţat destinele sale. Punând piciorul pe acest pământ sacru, eu am devenit român. Acceptarea plebiscitului îmi impune, o ştiu, mari datorii. Sper că îmi va fi dat să le duc până la capăt. Vă aduc o inimă credincioasă, cugetări drepte, o voinţă tare de a face binele, un devotament fără margini către noua mea patrie şi acel neînvins respect către lege, pe care l-am cules în exemplul alor mei. Cetăţean astăzi, mâine, de va fi nevoie, soldat, eu voi împărtăși cu voi soarta cea bună ca şi pe cea rea.”Prin simpla sa prezenţă, prin demnitatea apartenenţei la una dintre cele mai ilustre familii ale Europei, dar şi graţie curajului personal, Principele Suveran Carol a zdruncinat definitiv ultimele rămăşiţe simbolice ale vasalităţii faţă de Imperiul Otoman. Vizita sa la Constantinopol, în octombrie 1866, în cursul căreia s-a comportat faţă de Sultan ca un şef de stat, şi nu ca un vasal, a confirmat procesul ireversibil de ruptură faţă de Poartă. Aceeaşi demnitate o va arăta Carol şi aliatului rus din Războiul de Independenţă. Atunci când Țarul Alexandru al II-lea ameninţă, în 1878, după încheierea războiului, cu dezarmarea armatei române, în cazul în care România s-ar fi opus anexării sudului Basarabiei de către ruşi, Carol I îi răspunde că trupele române vor putea fi nimicite, dar nu dezarmate. În timpul lungii sale domnii, Regele Carol I a pus bazele României ca stat modern pe harta Europei. În anul 1875, bugetul ţării ajungea la cifra de 100 de milioane de lei, dublul celui din 1866, iar în 1903, la 218 milioane. Între anii 1865 şi 1874, suprafaţa arată a crescut cu o treime. În 1890, producţia de cereale a ţării a fost de 3 700 000 de tone; în anul 1903, aceasta ajungea la 5 500 000 de tone. Între anii 1880 şi 1914, România a exportat 80 de milioane de tone de cereale, situându-se printre cele mai importante ţări exportatoare de cereale din lume (a doua din Europa, după Rusia, şi chiar pe primul loc la exportul de porumb, înaintea Statelor Unite)13. Numărul întreprinderilor industriale mai mari a crescut, între 1866 şi 1877, de la 39 la 17314. România avea şi importante zăcăminte de petrol care o plasau, în jurul anului 1900, printre primele trei ţări producătoare de ţiţei din lume, după Statele Unite şi Rusia. Leul românesc era o monedă puternică, echivalentă cu francul francez şi care putea fi utilizată ca valută forte peste tot în Europa. Populaţia a crescut, iar procesul de industrializare şi urbanizare a fost constant.În ciuda tuturor frământărilor politice, uneori violente, a demagogiei, corupţiei şi lipsei de măsură a unora dintre politicieni, Carol I a reuşit să consolideze sistemul de partide şi să impună alternanţa la Guvernare a celor două mari partide structurate după model occidental şi conduse de bărbaţi politici de mare anvergură: Partidul Naţional Liberal (reprezentat prin I.C. Brătianu, Dumitru C. Brătianu, C.A. Rosetti, Mihail Kogălniceanu, Nicolae Kretzulescu, Dimitrie A. Sturdza, Ion Bălăceanu, Ion Ghica, Vasile Boerescu, Ion Câmpineanu, Nicolae Fleva, Spiru Haret, V.A. Urechia, Emil Costinescu, Nicolae Ionescu, Vasile Lascăr)15 şi Partidul Conservator (cu lideri ca Manolache Costache Epureanu, Petre P. Carp, Lascăr Catargiu, Petre Mavrogheni, Gheorghe Gr. Cantacuzino, Titu Maiorescu, Alexandru Marghiloman, Take Ionescu, Alexandru Lahovary, Nicolae Filipescu, generalul Manu). Prosperitatea şi stabilitatea au adus o dezvoltare fără precedent a culturii, artelor şi ştiinţei. În timpul domniei lui Carol I, scriitori ca Eminescu, Caragiale, Creangă, Alecsandri, Ion Ghica, Odobescu, Slavici, Macedonski, Barbu Ştefănescu-Delavrancea, Duiliu Zamfirescu, George Coşbuc, Octavian Goga, Şt.O. Iosif, I.Al. Brătescu-Voineşti, Al. Vlahuţă modelează limba literară; B.P. Hasdeu, A.D. Xenopol, Mihail Kogălniceanu, Constantin Erbiceanu, Dimitrie Onciul, Ion Bogdan, Vasile Pârvan, Constantin Giurescu, Nicolae Iorga scriu istoria naţională; de filologie se ocupă Ovid Densuşianu, Sextil Puşcariu, Ion Bianu; Simion Mehedinţi creează şcoala de geografie; Titu Maiorescu, Constantin Rădulescu-Motru şi Vasile Conta disciplinează gândirea şi ridică nivelul cultural al societăţii; se afirmă compozitorul George Enescu, pictorii Nicolae Grigorescu, Theodor Aman, Gheorghe Tattarescu, Ion Andreescu, Ştefan Luchian, sculptorul Karl Storck, actorii Matei Millo, Aristide Demetriade, fotograful Carol Popp de Szathmáry; ştiinţele beneficiază de nume ca Spiru Haret, P.S. Aurelian, Anghel Saligny, Carol Davila, Grigore Antipa. Apar societăţi culturale, se publică reviste. În această perioadă funcţionează „Junimea“, vârful efervescenţei intelectuale şi al schimbului liber de idei, care editează revista „Convorbiri literare”. O enumerare ca aceasta nu ar putea să acopere niciodată diversitatea şi dinamismul acestei elite a spiritului românesc. Pionierat şi consolidare, geniu şi meticulozitate, dispute şi dialog sunt câteva dintre trăsăturile elitei românești din acea vreme, vie şi plină de resurse. România şi-a consolidat statutul de putere regională şi de „arbitru balcanic“ prin participarea victorioasă la cel de-al doilea război balcanic, încheiat la 28 iulie/10 august 1913 cu semnarea Tratatului de la Bucureşti, prin care România obţinea Cadrilaterul. Regele Carol I a primit bastoane de mareşal atât de la Împăratul Germaniei, cât şi de la ţarul Nicolae al II-lea al Rusiei, care l-a şi vizitat în România, în 1914, şi care avea să sfârşească tragic, împreună cu familia, sub gloanţele bolşevicilor. Carol este descris, în literatura vremii ca un bărbat mai degrabă mic de statură, dar de o mare demnitate. A impus respect într-o lume plină de incertitudini şi a făcut din micul său regat un stat respectat şi stabil. A fost un suveran distant, sever şi măsurat, bucurându-se de o autoritate excepţională. A avut vocaţie de lider şi a condus România în momente politice şi istorice dificile, pe care le-a traversat plin de curaj. Întemeietorul Regatului român a murit la Sinaia, în ziua de 27 septembrie 1914, la ora cinci şi treizeci de minute dimineaţa. Avea şaptezeci şi cinci de ani, dintre care domnise patruzeci şi opt. Carol I a fost înmormântat la Curtea de Argeş, locul ales de el ca necropolă a familiei regale a României.

Insigna - A.G.V.P.S. - România

(Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi)

Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România (A.G.V.P.S.) este persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, care reprezintă, în plan intern, interesele a peste 150 de asociaţii afiliate, în care sunt înscrişi peste 90% din vânătorii români şi peste 80% din pescarii cu domiciliul sau rezidenţa în România, iar în plan extern, interesele tuturor vânătorilor şi pescarilor sportivi din ţara noastră. Sus am postat logo-ul AGVPS din România. Data de 5 iunie 1919 reprezintă momentul constituirii „Uniunii Generale a Vânătorilor”, iar cea de 26 mai 1922, data de naştere a „Uniunii Generale a Vânătorilor din România”. Această formă de organizare a suferit mai multe transformări și convulsii până să ajungă la formatul de astăzi. Au fost perioade când au existat și organizații paralele în acest domeniu de activitate.

Pelicanul este simbolul Deltei Dunării. Cele două specii – pelicanul comun

(Pelecanus onocrotalus) și pelicanul creț (Pelecanus crispus) – sunt specii rare în Europa, mai ales pelicanul creț, o specie amenințată pe tot globul. Dacă in Deltă pelicanul este ceva normal, lucrurile stau altfel în restul Europei, unde pelicanul s-a retras încet din calea civilizației, ajungând în Delta Dunării unde au găsit habitatul ideal. Pelicanii sunt declarați monumente ale naturii, ei fiind ocrotiți și prin Convenția de la Berna, privind conservarea vieții sălbatice și a habitatelor naturale. Cu toate acestea, pelicanii sunt supuși unor presiuni din partea oamenilor, a turiștilor și a vapoarelor. Pelicanul, excelent zburător și bun înotător, are un corp îndesat, un cioc lung, cu o pungă galben-portocalie sub el, ce se poate dilata. Pelicanii nu se pot scufunda, dar pescuiesc împreună, încercuind peștii sau broaștele și aruncându-și simultan capetele în apă cu ciocurile larg deschise, la adâncime mică. Se folosesc atunci de pungile lor ca de o plasă. Se hrănesc mai ales cu pești bolnavi sau izolați în bălți pe cale de desecare, fiind considerați ca adevărați „sanitari piscicoli”. În caz de penurie de pește, li se poate întâmpla să atace cuiburile altor păsări sau mai adesea depozitele de gunoaie omenești. Fiind păsări migratoare, sosesc în România între martie și mai, apoi pleacă în septembrie-octombrie, spre Delta Nilului, regiunea Golfului Persic sau coastele Asiei.

Insigna - Fundația Revoluției din România

Decembrie 1989 - Luptător cu merite deosebite

Insigna de mai sus s-a bătut la comanda Fundaţiei Revoluţiei din România, la Monetăria Statului. Insigna are dimensiunile de 23 x 25 milimetri și cântărește 2 grame. Este confecționată din aluminiu emailat la rece. Pe avers, în plan central se află drapelul tricolor, care are aplicată pe banda din mijloc flacăra Recunoştinţei, și sub ea inscripția pe două rânduri: “DECEMBRIE / 1989”. La baza insignei, în casetă, se află înscris cu majuscule, tot pe două rânduri: LUPTĂTOR CU MERITE DEOSEBITE. În exergă, circular pe marginea insignei se află înscrisă cu majuscule inscripția: “FUNDAŢIA REVOLUŢIEI DIN ROMÂNIA”. Pe revers există un sistem de prindere de tip agrafă.Fundația națională a Revoluției din Decembrie 1989 are sediul în Timișoara, pe Bulevardul Republicii, nr.17, camera 120.

În 1989 majoritatea statelor din estul Europei aveau să se debaraseze de comunism – în urma unor ample procese reformatoare în Ungaria şi Polonia, printr-o ,,revoluţie de catifea” în Cehoslovacia, prin înlăturarea paşnică de la conducere a liderilor comunişti (lovituri de stat) în Bulgaria şi RDG sau printr-o revoluţie sângeroasă în România. Revoluţia română din decembrie 1989 a fost declanşată în vederea prăbuşirii regimului lui Nicolae Ceauşescu şi înlocuirea lui cu un regim socialist reformat, după model gorbaciovist. Dar iată o prezentare cronologică a evenimenteleor revoluției anticomuniste românești, fără partipiuri politice, găsită pe net, autor Stela Vasilița, la adresa: http://www.rador.ro/2014/12/12/revolutia-romana-din-decembrie-1989/.

Pe data de 14 decembrie 1989, la Iaşi, organizaţia clandestină „Frontul Popular Român” încearcă să organizeze o adunare în Piaţa Unirii, pentru a protesta împotriva regimului lui Nicolae Ceauşescu şi a condiţiilor grele de viaţă. Intervenţia autorităţilor şi a forţelor de ordine, care au blocat zona şi au arestat liderii, a făcut ca acţiunea să eşueze. Pe data de 15 decembrie, la Timişoara, în Piaţa Maria, enoriaşi ai Bisericii Reformate protestează împotriva deciziei de evacuare din locuinţă şi parohie a pastorului László Tökés. Spre miezul nopţii, manifestanţii care protestau au fost împrăştiaţi de organele de Securitate. La Timişoara, încă din 16 decembrie dimineaţa, enoriaşii lui Laszlo Tökés revin în faţa locuinţei acestuia.

Curând li se alătură tot mai mulţi locuitori ai Timişoarei. Demonstraţia capătă accente împotriva regimului totalitar. Se scandează lozinci precum „Jos Ceauşescu!”, „Libertate!”, „Dreptate!”, „Democraţie!”; se cântă „Deşteaptă-te române”. Mulţimea se întoarce într-un număr şi mai mare în Piaţa Maria, unde au loc ciocniri violente cu forţele de miliţie şi securitate şi numeroşi manifestanţi sunt arestaţi. Protestatarii, în număr de câteva mii, se retrag în faţa Catedralei Mitropolitane din Piaţa Operei. Protestul s-a extins, scandându-se „Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara!” La Bucureşti, generalul Iulian Vlad, şeful DSS, îi convoacă pe toţi şefii de direcţii din subordine şi decide trimiterea unei grupe informativ-operative la Timişoara. Din echipă fac parte generalul Emil Macri – şeful Direcţiei a II-a (Contrainformaţii Economice), col. Filip Teodorescu – adj. al Direcţiei a III-a (Contraspionaj), lt.-col Dan Nicolici – şeful CID (Centrul de Informaţii şi Documentare), lt. col. Glăvan Gheorghe – şef serviciu informativ în USLA etc. Pastorul László Tökés este evacuat cu forţa din locuinţă pe data de 17 decembrie, ora 4.00. Dimineaţa sosesc la Timişoara grupa operativă din DSS condusă de generalul Emil Macri. Generalul Vasile Milea, ministrul apărării, ordonă, pentru descurajarea manifestanţilor timişoreni, organizarea unei demonstraţii de forţă a unităţilor MApN prin centrul oraşului. Patru coloane compuse din peste 550 militari pornesc (ora 10:00) marşul prin oraş, cu drapel şi fanfară. Mii de demonstranţi se îndreaptă spre centrul oraşului scandând lozinci anticeauşiste şi huiduind forţele de intimidare. La ora 13:30 ministrul apărării naţionale ordonă ca armata să intervină în forţă împotriva demonstranţilor timişoreni. Este atacat şi devastat, de către manifestanţi, sediul Comitetului Judeţean al PCR. Protestatarii au aruncat pe fereastră şi au dat foc documentelor partidului, broşurilor de propagandă şi altor simboluri ale puterii comuniste. Este înălţat primul drapel cu gaură la mijloc. La Bucureşti începe, la ora 16:30, şedinţa Consiliului Politic Executiv al CC al PCR în vederea reprimării de către forţele MApN şi MI a demonstranţilor de la Timişoara. La ora 16:38, soseşte la Timişoara Comandamentul special instituit de Nicolae Ceauşescu şi coordonat de Ion Coman – secretarul CC al PCR pe probleme militare – însoţit de o grupă operativă formată din ofiţeri superiori din MApN şi MI. Grupa operativă este condusă de general Ştefan Guşe, şeful Marelui Stat Major, din care mai fac parte generalii Victor Athanasie Stănculescu, Mihai Chiţac, Florea Cârneanu, Constantin Nuţă – şeful Inspectoratului General al Miliţiei, Gheorghe Diaconescu – procuror general adjunct. În jurul orelor 17:00, împotriva demonstranţilor sunt folosite tancuri cu apă şi gaze lacrimogene. Are loc o teleconferinţă cu toţi primii secretari ai Comitetelor judeţene PCR, la care participă şi comandanţii de garnizoane militare. Ceauşescu dă ordinul pentru deschiderea focului împotriva demonstranţilor. La ora 18:00, generalul Ştefan Guşe, şeful Marelui Stat Major şi prim-adjunct al ministrului apărării naţionale, preia conducerea forţelor aparţinând MapN. Începe să se tragă în mulţime. Sunt construite baricade. Acţiunile violente se extind: sunt atacate obiective militare de către persoane care practic n-au nici o legătură cu manifestaţiile. La ora 18:45 Generalul Vasile Milea transmite ordinul „Radu cel Frumos” pentru judeţului Timiş, care presupunea „alarmă de luptă parţială”. Prin urmare, toate efectivele militare primesc armament şi muniţie de război. Pe 18 decembrie, Nicolae Ceauşescu îi convoacă la reşedinţa sa din strada Primăverii pe oamenii cheie ai conducerii de stat (generalul Marin Neagoe, seful Direcţiei a V-a de securitate şi gardă, generalul Vasile Milea, ministrul apărării, Tudor Postelnicu, ministrul de interne şi generalul Iulian Vlad, şeful DSS) şi obţine de la ei promisiunea că va fi deschis focul asupra demonstranţilor. Ceauşescu pleacă apoi (ora 9:30) pentru o vizită oficială de prietenie de 3 zile în Republica Islamică Iran (îi lasă la conducere pe Elena Ceauşescu, Emil Bobu şi Manea Mănescu). La Timişoara s-a decretat legea martială, care interzice populaţiei să circule în grupuri mai mari de două persoane. Sfidând interdicţiile, un grup de 30 de tineri au înaintat spre Catedrala Ortodoxă, fluturând drapele tricolore din care tăiaseră stema comunistă. Alţi 500 de manifestanţi li se alătură, cântând “Deşteaptă-te române!”. S-a tras asupra lor, unii dintre ei au murit, alţii au fost răniţi grav. Generalul Mihai Chiţac a ordonat (la ora 18:30) folosirea grenadelor cu substanţe toxice împotriva demonstranţilor din faţa Catedralei din Timişoara. În faţa Spitalului Judeţean, grupul numeros de cetăţeni care vrea să-şi recupereze morţii este împrăştiat cu grenade lacrimogene (ora 19:15). La morga Spitalului Judeţean, la ora 23:00, sub comanda colonelului Ghircoiaş, începe „Operaţiunea Trandafirul”, de sustragere a cadavrelor (43) şi transportarea lor la Crematoriul Cenuşa de la Bucureşti spre a fi incinerate. În 19 decembrie la Timişoara, marea majoritate a întreprinderilor din oraş îşi încetează activitatea. Muncitorii din întreprinderile “6 Martie”, “Elba”, “Solventul” şi “Azur” declanşează acţiuni de protest. Un angajat de la Uzinele Mecanice din Timişoara porneşte sirena aeriană. A fost semnalul pentru mii de timişoreni să iasă din nou în stradă. Radu Bălan şi Ştefan Guşă au vizitat muncitorii din fabricile timişorene, dar au eşuat în a-i determina să-şi continue munca. La presiunea muncitorilor, generalul Guşă le promite că Armata nu va trage în ei. Manifestanţii scandează „Armata e cu noi!”. Generalul Guşă ordonă trupelor să intre în cazărmi. Pe străzile oraşului, militarii fraternizează cu revoluţionarii. În data de 20 decembrie la Timişoara, 100000 de protestatari au ocupat Piata Operei (astăzi „Piata Victoriei”) şi au început să strige sloganuri anti-guvernamentale: „Noi suntem poporul!”, „Armata e cu noi!”, „Nu vă fie frică, Ceauşescu pică!”. În foaierul Operei din Timişoara are loc, la ora 13, constituirea Frontului Democratic Român (FDR). În clădirea Consiliului Judeţean, un Comitet Cetăţenesc redactează primele liste cu revendicări, printre care: destituirea lui Ceauşescu, dizolvarea guvernului, eliberarea arestaţilor, redarea către familii a trupurilor celor ucişi în zilele anterioare, informarea corectă asupra evenimentelor de la Timişoara, alegeri libere. Revendicările sunt înaintate primului-ministru Constantin Dăscălescu şi lui Emil Bobu, sosiţi la Timişoara (ora 14.30) din ordinul Elenei Ceauşescu; Sub presiunea mulţimii, o parte a revendicărilor sunt acceptate (au fost eliberaţi majoritatea deţinuţilor arestaţi în zilele precedente), la celelalte se promite că va răspunde Ceauşescu personal. Pe baza listelor de revendicări, seara este elaborată Proclamaţia FDR, primul program al Revoluţiei Române. După-amiaza şi seara manifestaţiile se extind şi în alte localităţi din judeţul Timiş: Lugoj, Jimbolia, Sânnicolaul Mare, Deta. Reîntors din Iran Nicolae Ceauşescu ţine o teleconferinţă cu prim-secretarii în care afirmă că situaţia din Timişoara se datorează intervenţiei străine (SUA, URSS şi Ungariei). La ora 19:00 Nicolae Ceauşescu se adresează populaţiei, prin intermediul Televiziunii, şi condamnă manifestaţiile de la Timişoara. El aprobă decretul privind instituirea stării de necesitate pe întreg teritoriul judeţului Timiş, care intră în vigoare de la ora 23:00. Victor Stănculescu este numit de Ion Coman comandant militar al Garnizoanei Timişoara. Aproape de miezul nopţii, Nicolae Ceauşescu convoacă la sediul CC al PCR din Bucureşti pe reprezentanţii ambasadei URSS pentru a le cere retragerea agenţilor sovietici din Timişoara. În noaptea de 20 spre 21 decembrie muncitori din Craiova, Calafat, Băileşti şi Caracal au fost îmbrăcaţi în uniforme de gărzi patriotice, înarmaţi cu bâte şi trimişi cu trenuri speciale spre Timişoara spre a înăbuşi revolta. Ajunşi acolo şi înţelegând despre ce este vorba, aceştia au fraternizat cu timişorenii. În ziua de 21 decembrie, la Timişoara, la ora 9:00, din balconul Operei se citeşte Proclamaţia Frontului Democrat Român. La Bucureşti, în Piaţa Republicii, la ora 12:00 începe mitingul cerut de Ceauşescu cu scopul de a înfiera tulburările de la Timişoara şi de a vorbi despre nevoia imperativă de a apăra ţara de atentatele cercurilor străine la integritatea şi independenţa ei. La puţin timp după ce ia cuvântul, Ceauşescu este huiduit din mulţime. Transmisia radio-tv este întreruptă. Oamenii s-au regrupat în Piaţa Universităţii. Întreg centrul Bucureştiului, de la Piaţa Unirii la Romană şi până la Piaţa Rosetti, a fost ocupat de manifestanţi. În jurul orei 17:00 mureau primii oameni în apropierea Sălii Dalles. În zona Hotelului Intercontinental se ridică o baricadă în faţa Restaurantului Dunărea (ora 22:00).

Militarii pornesc acţiunea de înlăturare a baricadei cu tancuri şi de reprimare în forţă a demonstranţilor. Soldaţii aveau ordin să tragă. În noaptea dintre 21 şi 22 decembrie, 49 de oameni au murit, 463 au fost răniţi, iar 1245 au fost arestaţi, torturaţi şi bătuţi la Jilava. De asemenea, au loc manifestaţii la Arad, Sibiu şi Târgu Mureş, Braşov, Cluj, Reşiţa, Făgăraş etc. Pe 22 decembrie dimineaţa, la primele ore, mari coloane de manifestanţi provenind de la principalele întreprinderi ale Bucureştiului se îndreaptă spre centrul oraşului. Înaintarea lor este oprită de baraje formate din trupe de miliţie, securitate şi armată în apropierea sediului CC al PCR. Nicolae Ceauşescu organizează o şedinţă cu câţiva generali, în timpul căreia îl acuză pe generalul Milea de trădare, care, mai târziu, este găsit împuşcat. Generalul Victor Atanasie Stănculescu este numit ministru al apărării naţionale, în locul lui Milea şi dă ordin tuturor unităţilor militare aflate în Bucureşti să se retragă în cazărmi. Radioul şi Televiziunea transmit un comunicat prin care anunţă sinuciderea „trădătorului Milea”, precum şi instituirea stării de necesitate pe teritoriul României. În faţa celor peste 100.000 de demonstranţi din faţa Comitetului Central, Nicolae Ceauşescu mai încearcă să vorbească mulţimii de la balconul clădirii. Se scandează lozinci anti-ceauşiste, iar acesta este huiduit. Manifestanţii ocupă Piaţa Palatului şi forţează intrarea Comitetului Central. În jurul orei 12:06, soţii Ceauşescu părăsesc clădirea Comitetului Central cu un elicopter. În jurul orelor 15:00 sunt arestaţi lângă Târgovişte, iar la ora 18:30 cuplul prezidenţial ajunge în unitatea militară 01417 din Târgovişte, unde vor rămâne sub pază militară până la judecarea şi execuţia lor. Sediile Radioului şi cel al Televiziunii sunt ocupate de manifestanţi. Radioul transmite în direct evenimentele. Televiziunea s-a transformat în canalul de comunicare al revoluţionarilor. Între orele 14:15 şi 16:00, unităţi ale armatei sunt trimise să asigure paza unor obiective importante din Capitală: Televiziunea Română, Casa Scânteii, sediul Comitetului Central, Banca Naţională, Radiodifuziunea Română, Palatul Telefoanelor, alte instituţii şi unităţi de interes strategic. Conform ordinelor primite, blindatele arborează tricolorul, iar militarii poartă brasarde tricolore. La ora 19:30, la Televiziune se anunţă arestarea soţilor Ceauşescu, iar după ora 23 este citit de Ion Iliescu la Radio şi Televiziune un ”Comunicat către ţară” – Proclamaţia Consiliului Frontului Salvării Naţionale, primul document al Revoluţiei Române. La Bucureşti, după orele 18:00 şi în tot cursul nopţii de 22 spre 23 decembrie unităţi militare şi alte obiective strategice (Televiziunea, sediul Comitetului Central, unitatea militară care păzea Palatul Primăverii etc) sunt atacate de grupuri diversioniste, înregistrându-se numeroşi morţi şi răniţi. În schimbul de focuri din Piaţa Republicii, trăgându-se din clădirea fostului Palat Regal ce adăpostea Muzeul de Artă spre clădirea CC al PCR şi asupra mulţimii din piaţă, este incendiată clădirea Bibliotecii Centrale Universitare şi distrusă o parte a Palatului Regal. Pe data de 23 decembrie dimineaţa, soldaţi în termen şi ofiţeri de la o unitate militară din Câmpina au fost trimişi, îmbarcaţi în trei autobuze, să apere Aeroportul Internaţional Otopeni unde au fost omorâţi, acţiunea soldându-se cu 39 de morţi şi numeroşi răniţi. La Bucureşti, seara, şapte ofiţeri şi subofiţeri, între care şi col. Gheorghe Trosca, şeful statului-major al Unităţii Speciale de Luptă Antiteroristă, sunt ucişi într-un schimb de focuri cu militarii care apărau sediul MApN. Membrii USLA fuseseră trimişi de generalul Nicolae Militaru, ministrul apărării, la sediul ministerului pentru a întări dispozitivul de apărare. Elicopterul care-i aducea în Bucureşti, în stare de arest, pe generalii Constantin Nuţă, adjunct al ministrului de interne şi şef al IGM şi Velicu Mihalea, adjunct al şefului IGM, este doborât. La Timişoara, sute de mii de oameni sărbătoresc în centrul oraşului căderea lui Ceauşescu. Continuă atacurile asupra obiectivelor apărate de armată. În ziua de 24 decembrie la Bucureşti tancuri, TAB-uri, soldaţi patrulau pe străzi. În zonele centrale ale oraşului, la Universitate, Piaţa Victoriei sau Gara de Nord, încă se trăgea şi se duceau lupte oarbe între presupuşii „terorişti”, militari şi revoluţionari.

Consiliul Frontului Salvării Naţionale proclamă Victoria Revoluţiei şi anunţă încetarea completă şi imediată a focului pe tot teritoriul ţării. Armata este declarată singura instituţie a statului care poate deţine arme de foc, persoanele care intraseră în posesia unor arme urmând să le predea până la 25 decembrie la ora 17:00. Ion Iliescu semnează decretul de înfiinţare a „Tribunal Militar Excepţional”, care urma să-i judece pe Nicolae şi Elena Ceauşescu. În dimineața zilei de 25 decembrie, la radio şi televiziune sunt transmise colinde şi, în direct, pentru prima dată, slujba de Crăciun de la Catedrala Patriarhală.Procesul soţilor Elena şi Nicolae Ceauşescu a început la ora 13:20 şi s-a terminat în jurul orei 14:40, în garnizoana 01417 din Târgovişte. Soţii Ceauşescu au fost condamnaţi la moarte şi le-a fost confiscată averea. Sentinţa a fost executată în jurul orei 14:50. La scurt timp după execuţie, pe postul naţional de televiziune s-a citit comunicatul privind execuţia soţilor Ceauşescu. Ostilităţile „teroriştilor” încetează aproape în totalitate. Numărul victimelor revoluţiei a fost de 1142 decedaţi şi 3138 răniţi (conform evidenţelor din anul 2005 întocmite de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor), dar s-a estimat de către procurorii militari care au anchetat cazul revoluţiei că numărul lor ar putea fi sensibil mai mare decât cifrele cunoscute oficial. La 25 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989 multe întrebări au rămas neelucidate pe deplin. Evenimentele au început ca o revoltă spontană sau au fost provocate de forţe (interne/externe?) care urmăreau înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu de la putere? A fost o revoluţie sau o lovitură de stat? A fost un atac terorist provocat de agenturile străine? Cum se explică numărul mare de victime ucise cu gloanţe ţintite direct în cap? Dar faptul că răniţi superficial au murit în mod suspect la spital? România a fost supusă unui război electronic? Generalul Milea s-a sinucis sau a fost asasinat? Generalii Guşe şi Stănculescu sunt eroi sau criminali? De ce parte a baricadei a acţionat misteriosul general Vlad, fostul şef al Securităţii? De ce mulţi din cei care ştiau adevărul despre anumite evenimente au dispărut? etc

Emblemă coifură pentru personalul din justiție

Emblemele coifură sunt un fel de insigne purtate de către personalul militarizat din sistemul apărării, ordinii publice, siguranței naționale, autorității judecătorești, pădurari, ceferisti, vameși, garda de mediu, garda financiară la caschetă, bonetă, bască, căciulă sau pălărie.

_________ooOoo_________

O OBLIGAȚIUNE ROMÂNEASCĂ