NOSTALGIE ! ATUNCI ȘI ACUM

Era odată, prin anul 1974, pe vremea când un tânăr își îndeplinea stagiul militar. Nu degeaba se spunea pe atunci că acela care nu a făcut armata nu e bărbat. După absolvirea liceului în urbea Tecuci, zis și orașul lui Hogaș, și a unei școli de proiectanți la Galați, soarta și moda vremii a făcut să fiu repartizat pentru îndeplinirea stagiului militar în partea opusă a țării, într-o localitate despre care recunosc faptul că nu știam nimic la acea dată. Îmi amintesc că am căutat-o pe hartă și după câteva momente am descoperit-o, era dincolo de Arad și se numea Ineu. 25 Octombrie 1977. După aproape o zi de mers cu trenul am debarcat pe peronul gării din Ineu, cu uriașa valiză de lemn pe care abia o mai duceam. 

Pe înserat, conduși de un subofițer și un caporal, am fost îndrumați în cazarma care avea să-mi fie casă pentru un an de zile. Mă încerca un sentiment de curiozitate dar și teamă. Încercam să rețin ce oraș era acest Ineu și dacă este locuit. 

Toată lumea se trăsese în case, viața localității desfășurându-se la ora aceia după perdelele care acopereau ferestrele locuințelor. Din când în când eram somați cu una din expresiile; 

-  "Ține aproape, bibane!" sau 

-  "Ce tot caști ochii, răcane? Calcă!" 

Bibane, răcane! Erau niște termeni necunoscuți mie, dar pe care aveam să-i descopăr în zilele următoare. Așa, în șir indian, am traversat toată localitatea. Se înnoptase de-a binelea. Deodată liniștea nopții este deranjată de muzica unor roți de tren. Era auto motorul Arad-Chișineu Criș. Privirea îmi este atrasă de lumina semiobscură din vagoanele de călători și de imaginea a două domnișoare care stăteau singure la o fereastră. Este imaginea din civilie care mi-a rămas pe retină vreo două luni de zile până când am ieșit singur în oraș cu bilet de voie. După câteva secunde trenul dispare și observ tocmai că treceam peste calea ferată pe sub o barieră ridicată. Imediat, în drepta, fără nici un semn, se deschide larg o poartă metalică și fără vreo verificare suntem conduși pe platoul unității. Eram în curtea Unității militare 01499 Ineu, unitate de elită a Armatei române, care din doi în doi ani, îndeplinea misiuni externe, în cadrul Pactului de la Varșovia, dar astea aveam să le aflu mult mai târziu. După un scurt cuvânt de întâmpinare din partea ofițerului de serviciu suntem conduși la sala de mese unde am mâncat din ce mi-a pus mama în valiză. Deși eram foarte obosit, recunosc că până după miezul nopții nu am putut adormi, se întâmplase prea multe într-un interval atât de scurt. Chiar a doua zi, la cubul unității, am fost repartizați pe subunități. La prezidiul adunării stăteau mai mulți ofițeri din care unul mi-a atras atenția în mod expres. Mai târziu aveam să aflu că se numea Oprea Gheorghe și era colonel. Era un om înalt, cu o ținută militară impecabilă, cu un mers atletic, țin minte și acum că privirea mi-a fost atrasă de luciul cizmelor sale, dar și de nasturii săi perfect lustruiți de la veston. Am fost repartizat în Bateria comandă a Brigăzii, o structură militară de transmisiuni, la plutonul 2 telefonie. Imediat după această adunare "tovarășul colonel", vine la mine, mă ia părintește după umeri și mă conduce la magazia de echipament a bateriei, unde dă ordin să fiu îmbrăcat în cel mai nou echipament și, la nevoie, ajustat exact pe talia mea. Urmărind personal felul cum am fost echipat sunt condus de dânsul într-o clădirea impunătoare, era comandamentul unității, într-o sală imensă (biroul operații) unde mai mulți ofițeri stăteau aplecați studiind niște hărți militare întinse pe birouri mari. Noul meu tătic îmi întinde o coală albă, o călimară cu tuș și un toc cu peniță Redis, cerându-mi să scriu cu litere mari de tipar HARTA DE LUCRU. Neștiind ce se întâmplă, fâstâcit binișor, am scris greșit și ușor tremurat - HRTA DE LUCRU - și pe loc simt o explozie de râsete și bucurie. Mi s-a părut că toții ofițerii aceia au exclamat în cor; 

-  Ești băiatul nostru! Bine ai venit!

Ulterior mi s-a explicat că acolo era Biroul Pregătire de luptă, cunoscut și sub numele Biroul operații, și acolo se desenau și scriau multe hărți militare, iar eu fiind absolvent al unei școli de proiectanți, eram pentru dânșii omul pe care tocmai îl așteptau. Toți mi-au strâns mâna și chiar s-au prezentat; colonel Oprea, colonel Apetroaie, colonel Hrițcu, colonel Porumb, căpitan Grosu, etc. Nu îți închipui cât de emoționat eram. Deodată ușa se deschide și un ofițer voinic, cu mers legănat, cu părul ușor albit, cu niște epoleți parcă auriți, intră întrebând;

-  Care e noul furier? 

Mai târziu aveam să aflu că era comandantul unității - general maior Golcea Aurel - și că va trebui să îi dau raportul în fiecare dimineață, la intrarea sa în comandament. Și iată așa mi-am început armata. A fost frumos, greu dar și ușor. Am fost adoptat de acest grup de ofițeri ca și copilul lor. Adeseori îmi aduceau câte un pachețel cu de ale gurii, de la ei de acasă. Adeseori eram luat pe la ei pe acasă să îi ajut să mute vreun un dulap, adeseori eram trimis, fără bilet de voie, mare bucurie pentru mine, la chioșcul din afara unității, situat la vreo 200 de metri, să cumpăr ziare sau vreun pachet de țigări. La vreo două săptămâni am fost gradat direct caporal. Zilnic lucram la hărți și planuri de activitate în comandament, adeseori și după încheierea programului de lucru al ofițerilor. Observam și eu ce instrucție serioasă făceau colegii mei din baterie, cu câte 3-4 bobine cu cablu telefonic în spate, cu ranița și mai ales după amiaza când lipseau comandanții. Aveam doi caporali; Grădinariu Constantin din Suceava și Știorobelea Paulin din Dorna-Arini, nordul extrem al Moldovei, care începuse să mă ia la ochi, deoarece nu participam la instrucția-căprărie pe care o conduceau ei, aveam cel mai curat echipament din baterie și deja aveam același grad ca și ei. Adeseori nu participam nici la apelul de seara al unității, dăduse ordin "tăticul" ca atunci când am de treabă să nu merg la apel. Nu uit că în fiecare după amiază eram verificat de 2 - 3 ori de către caporali dacă am de muncă. Trebuie să menționez  că eu eram acela care conduceam echipele de soldați desemnate să facă curățenia sumară zilnică și cea generală, de sâmbăta, în toate birourile comandamentului unității. Întâmpinam mari greutăți până când mi se asigura numărul de militari ordonat de către șefi. Adeseori primeam mai puțini și atunci mă înhămam și eu la muncă. Nu pot să uit când 3-4 militari, pe aceiași bucată de pătură, se legănau la unison, lustruind parchetul birourilor sau mozaicul holurilor, în prealabil și ceruite. Dar misiunea expresă încredințată mie de către "tăticul" era lustruirea nasturilor de la veston, cu pastă de dinți, și cremuirea și lustruirea cizmelor sale, și apoi ale tuturor ofițerilor din birou. 

După depunerea jurământului militar primesc bilet de voie semnat direct de "tăticul" și plec în expediție să descopăr orașul Ineu. Mărturisesc că în prima învoire m-am plimbat tot orașul și primul obiectiv pe care l-am revăzut, de astă dată ziua, a fost gara. M-am așezat pe o bancă și am privit trecerea mai multor trenuri care îmi aminteau de părinți aflați atât de departe, de cele două fete singure din automotorul Arad - Chișineu Criș dar și despre fata dragă, ce rămăsese acasă. Am descoperit și altă față a orașului, era locuit, ba existau și fete, și chiar nu urâte. Am descoperit și frumoase monumente.     

        

Partea grea și neplăcută începea atunci când veneam seara în baterie să mă culc, adeseori după darea stingerii. Încercam să ma dezechipez și să mă bag în pat fără să fac vreun zgomot și, desigur, doar la lumina becului de control. După ce mă culcam venea tovarășul caporal-căprar, mă trezea și cerea să îmi mai lustruiesc odată bocancii și să îmi așez ținuta "ca lumea pe băncuță", deoarece paftaua centurii nu era aliniată cu celelalte iar boneta era așezată cu cucul în partea cealaltă, deși verificasem totul atent înainte de a mă culca. Urma desigur și sancțiunea, adeseori spălat closetul sau lustruit holul că să nu mai amintesc și de alte sancțiuni mai înjositoare, noaptea pe la ora 23.00 - 24.00. Tensiunea se acumula, ofițerii din comandament mă vedeau uneori obosit, mă întrebau ce e cu mine dar eu nu îndrăzneam să spun ceva de teama să nu fiu și mai persecutat de către caporali sau chiar comandantul de pluton sau baterie. Într-o zi sosește notă telefonică; "Militarii în termen, absolvenți de liceu pot candida la școlile militare de ofițeri. Comunicați până la data de ...numele militarilor din unitatea dumneavoastră care vor să candideze la aceste școli!" A doua zi "tăticul" mă trage deoparte și îmi spune; 

-  Ei, copile! Ai vrea să devii ofițer, așa ca mine? 

Nu știu ce am răspuns deși inima mea răspundea afirmativ. Trebuie repetat faptul că lucrând cot la cot cu ofițerii din acel birou a început să îmi placă haina, modelul meu de ofițer fiind "omul, dulceață, brad și stâncă - tăticul - colonel Gheorghe Oprea", Dumnezeul să îi dea sănătate!, dacă mai trăiește, Dumnezeu să îl odihnească! dacă a plecat la cer, pentru că a fost un om deosebit. Am anunțat părinții, le-am vorbit despre această oportunitate, și imediat, în primă duminică, tata a venit la mine la unitate. 

Parcă îl văd la Punctul de control al unității, cu haina de suman pe el, cu o căciulă roasă, nebărbierit și cu o raniță în spate. Ne-am îmbrățișat și am lăcrimat împreună.

-  Ce faci, Viorel? Asta era vorba lui.

-  Departe e Ineul ăsta!

I-am explicat despre ce era vorba, nu se putea să nu vină și tăticul Oprea, am discutat vreo oră toți trei. Tata a scos din raniță o pâine de casa, niște brânză de vaci, o ceapă de apă și desigur o bucată de slănină, preparate și cu grijă împachetate de mama care rămăsese acasă să aibe grijă de toate alea.

Tata avea în raniță și o jumătate de rachiu din cel mai bun, a îndrăznit să-l scoată pe masă, dar aflând că nu este permis, a renunțat. E clar că în acest cadru am hotărât să candidez la Școala militară de ofițeri activi de artilerie din Sibiu. Am fost învoit imediat în oraș pentru 24 de ore. M-am cazat cu tata la un localnic și acolo ne-am întreținut mult aflând vești de acasă și degustând din delicatesele trimise de mama, inclusiv rachiuașul de Berheci. Într-un colț al raniței am găsit și vreo patru "poale-n brâu", specialitatea mamei, plăcinta mea preferată. A doua zi l-am condus pe tata la gară, iar viața mea a început să se schimbe. În baterie s-a dat vestea că voi candida la școala de ofițeri, deja eram scutit de multe alte sarcini, la birou și chiar în baterie, fiind lăsat să mă pregătesc pentru examenul de admitere în școala militară. 

Da, am iubit uniforma militară, mi-a plăcut, am iubit și respectat armata. Și acum îi port un deosebit respect. M-am pensionat timpuriu pentru că așa mi-a cerut țara, pentru a se îndeplini criteriile de aderare la NATO. 

A venit vremea examenului. Mi-am scos de sub pat valiza de lemn, am șters-o de praf, mi-am așezat în ea cele câteva lucruri necesare și desigur hrana rece pentru două zile. Cu valiza în mână și, în buzunar, cu foile de drum CFR dus-întors și ordinul de serviciu, am plecat la gară și de acolo la Sibiu. Nu știam ce orizonturi mi se vor deschide. Eram singurul militar din unitatea mea care candida la școala militară de ofițeri de artilerie de la Sibiu. Singur la coborârea pe peronul gării din Sibiu, eram parcă dezorientat. Pe lângă mine și alți tineri îmbrăcați în civil, unii însoțiți de părinți, vorbeau despre aceiași școală, ne-am adunat și am mers împreună spre școală, pe jos, pentru a admira marele oraș care ni se desfășura în fața ochilor. Pentru prima dată în viață vedeam un oraș mare, un oraș istoric, un oraș frumos. Privirea îmi era atrasă de frumoasele clădiri istorice ale orașului. Mergând și tot sporovăind ne apare în față un monument impunător, aflăm că chiar acolo este școala pe care o căutam. 

Oprindu-mă să admir statuia, observ în spatele acesteia, în adâncime, dar și în partea stângă blocuri de locuit, în dreapta o mare clădire istorică iar în centru un întins platou betonat. După verificarea de la punctul de control suntem conduși direct la dormitoare. Mâncăm ceva, eu pe valiza, alții pe unde apucă, intrăm în vorbă unii cu alții și astfel se nasc germenii unor viitoare prietenii. A doua zi suntem adunați în trei grupuri pe platoul central al școlii care acum devine aproape neîncăpător. Într-un grup erau proaspeții absolvenți de liceu militar, ușor de recunoscut după uniforma lor, cu vipușca dublă de la pantaloni, în alt grup absolvenți din ultimii 2-3 ani ai liceelor civile, care nu au avut șansa să reușească la examenele de admitere în instituțiile civile de învățământ superior, și, cel mai mic grup, cel a militarilor în termen care și-au descoperit dragostea pentru armată, pe timpul îndeplinirii stagiului militar obligatoriu. În timp ce comandantul școlii, colonel Pavelescu, ne ura bun venit și succes tuturor, eu admiram vechea dar impunătoarea clădire a comandamentului școlii.

  

Se înțelege că dădeam examen din materia de liceu, iar liceul îl absolvisem cu trei în urmă și începuseră să apară uitarea. 

Îmi amintesc un moment interesant pe timpul examinării la proba orală de fizică. Îmi căzuse un subiect din optică, ceva despre lentile, iar eu nu prea știam cum se calculează distanța focală a unei lentile. La tablă fiind, în ținuta impecabilă de caporal și "bâjbâind în întuneric" aud vocea blândă a unei doamne din comisia de examinare;

-  Și chiar vrei să devii ofițer? Eu am confirmat timid prin înclinarea capului.

-  Ei bine, ai nota 7, ești liber! 

Nu știu dacă am mulțumit sau nu, dar m-am retras, fără a povesti cuiva acest lucru până acum. Am fost declarat admis, s-a anunțat unitatea mea, am fost trecut în rezervă, urmând ca toamna să mă prezint la școala care îmi va fi masă și casă timp de 3 ani de zile. 

Câteva amintiri din perioada cât am fost elev în școală militară îmi sunt încă vii în memorie. 

Apelul de seară era o activitate principală, dar formală, a orarului zilnic la care participau toți elevii școlii. Ne adunam aproximativ 1000 de elevi, perfect aliniați pe platoul unității, numai noi, cei din anul întâi, eram 340 de elevi, repartizați în 5 baterii a 60 elevi fiecare și o baterie de 40 elevi. Bateriile erau organizate pe plutoane a câte 20 elevi fiecare. Deci într-un singur an, în statul comunist, ieșeau pe porțile școlii 300 - 350 de noi ofițeri, doar de artilerie. Nici mie nu-mi vine să cred ce armată puternică era atunci, având în vedere faptul că forțele armate române erau compuse din arme diferite (infanterie, tancuri, geniu, transmisiuni, artilerie anti-aeriană, intendență, aviație, marină etc.)         

Un moment excepțional a fost depunerea jurământului militar, pentru mine era a doua oară. Atunci a fost momentul în care m-am legat definitiv de țară. În serii de câte 10 elevi, 5 pe o parte și 5 pe cealaltă parte a drapelului, cu o mână pe armă și cu cealaltă pe drapel, rosteam după comandantul de pluton cuvântul sacrului jurământ de onoare; "...Jur să îmi apăr țara chiar cu prețul vieții...". Erau cuvinte simple dar de profundă simțire în inima mea, rostite în fața comandanților noștri și a asistenței civile formate din rudele elevilor, venite din toată țara.

Momente de neuitat au fost tragerile cu tehnica de artilerie, de zi și de noapte. Executarea tragerilor de artilerie pe timp de noapte era un adevărat spectacol de sunet și lumină. Nu pot uita că la plecarea proiectilului din țeavă, fălcelele tunului se ridicau aproape jumătate de metru din cauza reculului, iar eu puneam mâinile la urechi și deschideam gura pentru nu asurzi din cauza bubuiturii. 

Țin minte și acum tragerile demonstrative de la începutul anului întâi, când am făcut cunoștință cu viitoarea mea meserie. 

Se trăgea cu obuzierele din poziție de tragere acoperită, adică de după deal, adică trăgătorii nu vedeau în ce trag, focul fiind condus din punctul de comandă observare de ofițeri mai vârstă doar prin calcule, observare directă cu binoclu și luneta sau prin măsurători pe hartă. Am fost impresionat de calmitatea și precizia în lucru a acestor ofițeri. La un moment am fost informați că se va executa un foc de baraj de 1 minut și invitați să privim atenți dealul Merghindeal, cel din fața noastră, noi, asistența civilă și punctul de comandă-observare (conducere) a focului aflându-ne sub creasta dealului Rorii, din poligonul Cincu. A început să se cutremure pământul și o ploaie de proiectile să se spargă pe dealul Merghindeal, răscolind pășunea. În doar un minut panta dinspre noi a dealului, o suprafață de câteva hectare, a fost arată efectiv. S-a lăsat liniștea și urechile încă îmi țiuiau. Atunci mi-am amintit de vorbele spuse de către regele Carol I al României care a exclamat; "Asta-i muzica ce-mi place!", inspectând tragerile unei baterii de artilerie în războiul de independență, și i-am dat perfectă dreptate. Nu aveam de unde să știu ce viitor mă așteaptă. 

Alte amintiri păstrate în caseta sufletului meu sunt ședințele de pregătire în teren la disciplina aparate de artilerie, jos la calea ferată sau în poligonul Poplaca, sub conducerea comandantului de baterie. Atunci când puneam în punct (instalam) teodolitul sau goniometrul busolă, domnia sa, foarte atent la ce făceam, apostrofa cu blândețe pe câte unul unul dintre noi;

-  Zarzăre, nu te sui pe aparat, nu-l încăleca! 

Recent am aflat că a decedat într-un groaznic accident de circulație. Domnul Dumnezeu să-l odihnească în pace! 

Se păstrează în amintire și ședințele de pregătire fizică conduse de către comandantul de pluton. Nu uit ce greu mă rostogoleam peste bara fixă, trezind adeseori ilaritate în pluton, deoarece eu aveam fundul cam greu. Țin minte ședințele de deplasare rapidă 1-3 kilometri, cu tot echipamentul asupra noastră. 

Comandantul de pluton, 

atunci locotenent major, 

acum colonel în rezervă - Dănuț Humeniuc,

oltean de la Craiova, stabilit în Sibiu

Îl văd și acum alergând în fața plutonului, ca exemplu bun de urmat de către noi elevii, pe comandantul de pluton.

O amintire de neuitat este din ziua ultimului mare cutremur care a lovit România în data de 4 martie 1977.

Ca în orice instituție militară și în școală, între ora 21.00 si 21.30 se desfășura programul de seară adică curățat echipamentul și igiena personală, poate și scris o vedere prietenei, soției sau familiei. Deja mă pregăteam sa mă bag în pat. Simt o mișcare ușoara sub tălpi și apoi o mișcare laterală bruscă și vioaie a patului. Menționez că dormitorul era la etajul doi al clădirii, că paturile erau dispuse pe două nivele și că eu dormeam la cucurigu. Mă adresez colegului de sub mine: 

- De ce misti patul, bă? Iar el:  

- Ești nebun, nu vezi că citesc ceva. 

La câteva secunde un coleg strigă;

- Cutremur! și o zbughește pe ușă. Apoi se lasă o liniște mormântală. Trec secunde bune, mișcarea nu se mai simte de fel, ne uităm mirați unii la alții și apoi o „tăiem” și noi pe ușă, pe scări și ieșim afară. În 2 - 3 minute curtea platoul central al școlii s-a umplut de elevi. Unii erau mai speriați, alții mai puțin. Nu existau telefoane mobile. Eram îngrijorați pentru că nu puteam comunica cu familiile. La puțină vreme colegii, de fel chiar din Sibiu, ne umplu capul cu vești groaznice, că Focșaniul a dispărut de pe fața pământului, că la Ploiești și București e jale mare. etc. După vreo 5 -10 minute, simțind și o răcoare în spate, împreună cu alți colegi, intrăm în dormitoare mai comentăm nițel si apoi ne culcăm. Interesant este că lângă dormitorul nostru era unul mai mic, cu 8 paturi, în care dormeau niște elevi negri, de prin Congo. Aștia s-au speriat groaznic. Au vrut să sară de la etaj. Nu au intrat în camera până dimineața.

Mai jos îți prezint și alte fotografii sugestive: 

Aici sunt prietenii adevărați Nechita, Miron, Ianole, eu și Tenie, în învoirea săptămânală, doar dacă învățai bine și erai disciplinat!?  

Aici sunt prietenii Nechita, eu și Butunoiu, pe vreme de ploaie, în serviciul de pază a poligonului Cincu, comuna Voila, județul Brașov. Deși vremea era urâtă am avut puterea să zâmbim în fața aparatului de fotografiat.

Aici este prezentată o poză din ședința de tactica artilerie cu tovarășul lector locotenent colonel Teișanu Victor și comandantul de pluton Humeniuc Dănuț, în poligonul Daia de lângă Sibiu. Toți eram tineri și neliniștiți.  

Iar aici un aspect din cabinetul de științe sociale unde învățam la greu disciplina Socialismul științific, unde ne pregăteam ca viitori politruci, nebănuind ce viitor va avea țărișoara nostră. De la stânga la dreapta în poză sunt prezentați Dabija Emil, Stoian Ioan Sorinel, Crișan Traian, Tenie Gheorghe, Dumitrescu Florin, Nechita Florin și Pavelescu George.  

Ultima amintire pe care vreau să o relatez este din data de 23 august 1978, când am fost avansați la gradul de locotenent și când am îmbrăcat pentru prima dată uniforma de ofițer al armatei române. Cizmele și nasturii străluceau în soarele blând al lui august. Cu centurile de ceremonie, cu eghileții, cu gradele noastre acoperite de o panglică textilă albă ne plimbam țanțoși prin curtea școlii și făceam pozele de sfârșit de etapă în viață. 

În poza de deasupra suntem elevii bateriei comandate de către căpitanul Adrian Cuciureanu, cel care odihnește acum somn de veci. Reamintesc că în promoția 1978 a școlii au 6 baterii de elevi, nu una singură! Poza este făcută în fața intrării principale în comandamentul școlii. Comandantul Cuciureanu este încadrat aici de către doi dintre comandații de plutoane, în dreapta sa locotenent Gheorghe Todirel și în stânga sa, locotenent Dorel Bahrin.

În poza de dedesubt sunt doar colegii din plutonul meu, plutonul 1, al cărui comandant a fost Dănuț Humeniuc. Domnia sa nu este în poză, deoarece în acea zi a lipsit din unitate. Ulterior am aflat că este pensionat și locuiește în Sibiu. Și pe această cale țin să îi mulțumesc pentru contribuția adusă la formarea mea ca om. Îi doresc din tot sufletul multă sănătate și fericire. Locul dânsului în fotografie aceasta este ținut de comandantul bateriei.  

Simt nevoia să înscriu mai jos toți colegii din pluton, cu locul de naștere și domiciliul actual, de la stânga la dreapta, începând cu rândul de sus; 

1. George Pavelescu, din Sibiu, locuiește în Sibiu
2. Florin Nechita, din Huși-Vaslui, locuiește în Lazu - Constanța
3. Florin Dumitrescu, din Tulcea, locuiește în Medgidia - Constanța  
4. Tair Ibadula, din Pecineaga - Constanța, locuiește în Constanța 
5. Ioan Sorinel Stoian, din Târgoviște, locuiește în Săteni - Aninoasa - Dâmbovița  
6. Gheorghe Tenie, din Cerțești - Galați, locuiește în Brăila
7. Petru Emil Dabija, din Bârlad - Vaslui, locuiește în Focșani
8. Victor Sverginski, din Bacău, locuiește în Ineu-Arad
9. Gelu Bălan, din Deleni - Vaslui, locuiește în Baia Mare, locuiește la cer!!!!
10. Corneliu Lucian Zorilă, din Târgu-Jiu, locuiește în Medgidia - Constanța
11. Victor Bivolu, din Brăhășești - Galați, locuiește în Buzău 
12. Grigore Mihail Meșca din Petrești - Alba, locuiește la cer!!!!
13. Ioan Butunoiu, din Dumbrăveni - Sibiu, locuiește în Cluj
14. Puiu Panța, din Carcal - Olt, locuiește în București
15. Adrian Ilie, din Ploiești, locuiește în București 
16. Adrian Cuciureanu, din Sibiu, locuiește la cer!!!!
17. Andrei Ghirilă, din Cluj, locuiește în Cluj
18. Ionel Mircea Dancu, din Lugoj - Timiș, locuiește în București
19. Ioan Marian Doru, din Sibiu, locuiește în Ineu - Arad
20. Gheorghe Lupurici, din Gologanu - Vrancea, locuiește în Focșani
21. Viorel Cenean, din Turnu Măgurele - Teleorman, locuiește la cer!!!!

Pe lângă comandantul bateriei și trei colegi de pluton ne-a părăsit. Era un om excepțional, de o bunătate și calmitate rar întâlnite. Doamne, te rog să ai grijă de sufletele celor care au fost Viorel Cenean și Adrian Cuciureanu!  

***

Pe această cale aduc mulțumiri Domnului Eugen Lazăr, fost comandant al unuia dintre plutoanele de ofiteri din promoția mea, care a avut inițiativa și printr-o muncă de sisif, a căutat, centralizat și trimis tuturor colegilor de promoție un tabel cu adresele actuale, numerele de telefon și adresele de email ale întregii promoții de ofițeri.

Datorită inițiativei sale am avut ocazia să aflu că din cei 340 de elevi ai promoției mele, 64 au plecat la cer, deci înaintea vârstei de 60 ani. Aduc tuturor un pios omagiu și sincere condoleanțe familiilor lor, care îi plâng. În decurs de o lună de zile am avut bucuria nespusă de vorbi la telefon cu toți colegii de pluton, dar și din alte plutoane. De asemeni am avut bucuria să îi prezint onorul, după 36 de ani, primului comandant din școală - Dănuț Humeniuc, ocazie cu care ne-am amintit de multe lucruri frumoase, aproape uitate. Eu am avut ideea de a face schimb de fotografii între noi colegii de promoție, de atunci și de acum, că să ne recunoaștem în cazul că ne vom întâlni cândva pe stradă. Mulți colegi de pluton, dar și din alte plutoane, au răspuns inițiativei mele și mi-au trimis mai multe poze, drept pentru care le mulțumesc. De la alți colegi încă aștept și imediat le voi aplica aici. Am avut momente când am stat concentrat minute în șir, în fața unor fotografii, pentru a-mi aminti chipul de altă dată al colegilor. 

Subsemnatul - la vârste diferite  

Mulți dintre noi și-au descoperit pasiuni diferite, eu - numismatica, blogăreala și epigrama, unul - muzica populară, unul - politichia, altul - pescuitul și vânatul, altul - mai lucrează pe ici colo, alții - scriu poezie și proză, alții - cresc nepoței, etc.  

 

Costachi Alexoaie - municipiul Câmpulung Moldovenesc, județul Suceava 

În prezent este membru al ansamblului artistic "Piatra Șoimului" din Câmpulung Moldovenesc. 

Constantin Mitrică - domiciliat în Craiova

Ienășescu Adrian Aurel - domiciliat în Ineu, județul Arad

Constantin Cuzub - din Botoșani

Aurel Ivan - domiciliat în Râmnicu Vâlcea

Ioan Grosu - domiciliat în Huși

Aurel Lucaciu - din Cluj Napoca 

Gelu Balaș - din Sibiu

Teodor Mariș - domiciliat în Zalău

Marius Gârbovan - din Sibiu

Dorel Marc - domiciliat în Câmpeni, județul Alba

Richard Pamfil - bârlădean, stabilit în Sibiu

Ioan Forsea - sibian, stabilit în Timișoara

Radu-Ioan Acrețoaie 

din județul Bistrița Năsăud, domiciliat în Cluj Napoca

Vasile Brumă - moldovean, stabilit la Cluj 

Constantin Chitariu - din Bârlad

Vasile Cojocariu - nemțean, stabilit în București

Aurel Bărăităruș - din Buziaș, locuiește în Sibiu

Alexandru Viorel Victor - mehedințean stabilit la Brăila

Doru Bunghis - din Galați, stabilit în Oradea

Marius Popescu - domiciliat în Vânju Mare

Ioan Băruță - telormănean, domiciliat în București

Gheorghe Borș - din județul Bacău, domiciliat în Tecuci 

Alexandru Gherghina - din Constanța

Andrei Ghirilă - din Cluj Napoca

Ionel Drăghici cu nepoata 

municipiul Râmnicu Sărat, județul Buzău

Somn ușor, camarade! 
Odihnește-te în pace! 
Ne-om revedea!

Somn liniștit, suflet blajin! 

Mircea Mareș cu familia lărgită - Arad

Raul Vasile Orza cu nepoata - Sibiu

Tair Ibadula cu nepoata sa - Medgidia

Viorel Emil Crăciun - Craiova

cu familia sa - soția, fiul, nora și nepoata 

Subsemnatul cu nepoata Sara-Maria și o găină cuminte

Dan Botez cu familia sa

localitatea Valea Adâncă, comuna Miroslava, județul Iași

Costel Anton cu familia - Iași 

Zorilă Corneliu Lucian cu jumătatea lui (Medgidia)

Florin Nechita cu doamna lui - Constanța

Ioan Butunoi cu doamna lui - din Cluj Napoca

Familia reunită a subsemnatului

Gheorghe Lupurici - din Focșani

Gheorghe Tenie - din Brăila

Mircea Ionel Dancu - București 

Eugen Porojan - din București

Cornel Ghinescu din Ploiești

Oliviu Lucian Orhei - din București

Constantin Apostol - din Turnu Severin

Petrică Țugui - domiciliat în Iași

Gheorghe Pițigoi - (Călugărul Ghenadie) 

Mănăstirea Sihăstria Putnei, comuna Putna, județul Suceava,

originar din județul Vâlcea

Viorel-Emilian Tinculescu - domiciliat în Pitești

Dumitru Codiță - din Ploiești

Gheorghe Pavăl - municipiul Tecuci, județul Galați

Nicolae Pop - domiciliat în Oradea

Viorel Miron - din Cluj Napoca

Ioan Doru Marian - orașul Ineu, județul Arad 

Mihai Scânteie - municipiul Bârlad, județul Vaslui 

Petru Năstasă - Bacău

Marc Dorel - Câmpeni (Alba)

Braticevici Sergiu - Găiești (Dâmbovița)

Sorin Țendea - din Sibiu

Mircea Viorel Rusu - din București 

Ștefan Bucur - din Iași

Ioan Lascău - din comuna Sânmartin, județul Bihor

Mircea Stoica - din Drobeta Turnu Severin

Pe mulți dintre noi a început să ne părăsească părul de pe cap și să albim, nu degeaba se spune că; "Părul prost părăsește capul deștept"! 

Constantin Vrânceanu - din Bacău 

Bebi Aolăriței - din municipiul Râmnicu Sărat, județul Buzău 

Nicolae Gusu - din Brașov

Gelu Bălan - din Baia Mare

Împietrit de durere informez

că în luna lulie anul 2019

ne-a părăsit și bunul camarad

GELU BĂLAN.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Victor Sverginski - din orașul Ineu, județul Arad 

 Victor Sverginski cu nepotul Paris

Constantin Ene - din Galați

Constantin Giurgea - din Brăila

Un gând pios tovarășului comandant de baterie căpitanul Adrian Cuciureanu (Zarzăre), timpuriu plecat la cer! Dumnezeu să-i odihnească în pace pe toți aceia care au plecat dintre rândurile noastre!  

Pot înțelege că unii dintre foștii colegi nu sunt dispuși să răspundă invitației mele de a face schimb de fotografii. Ori ei, ori alți membri ai familiilor lor, este posibil să fie bolnavi. E posibil și faptul ca unii dintre ei să fi avut parte de vreo dramă în viață, pierzând pe cineva drag. Este de asemeni posibil ca cineva  dintre noi să fi prins vreun viciu sau să-și fi destrămat familia. Tuturor colegilor mei din promoția 1978 a Școlii militare de ofițeri activi de artilerie Ion Vodă din Sibiu, le transmit un sincer și călduros salut, dorindu-le multă sănătate și fericire!   

Azi 28 octombrie 2021 mi-a parvenit trista veste că a decedat bunul coleg (chiar de bancă într-o perioadă) VIOREL CRĂCIUN din Craiova. Dumnezeu să-l odihnească în pace! La răpus nemilosul COVID. Era un camarad sufletist și blând. În poza de mai sus este el și frumoasa lui familie.

***

SFATURILE UNUI COPAC

ADRESATE OMULUI 

ZILELOR NOASTRE 

1. Oricât de întuneric ţi s-ar părea, privește Sus! Întotdeuna vor fi stele care să-ţi lumineze drumul.
2. Înfrumuseţează vieţile altora, fără să aştepţi nimic în schimb! Ai auzit vreun copac care să spună „Mi-eşti dator”?
3. Bucură-te de soare, dar nu te expune în perioadele de arșiță! Nu aştepta vântul să te pună în mişcare. Tu continuă să creşti singur oricum.

__________xxx ___________

CÂTEVA 

JETOANE ROMÂNEȘTI

JETOANELE sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor, ce sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau mici, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi în plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la sedinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată. 

Set 2 jetoane culori diferite

A.S. - Cazinoul - Slănic Moldova - 20 

Slănic-Moldova, este un oraș situat în estul României (Județul Bacău), așezat pe râul Slănic (un afluent al Trotușului), la poalele Munților Nemira (Carpații Orientali), altitudine 530 m, într-o vale înconjurată de păduri de fagi și brazi, la 84 km sud-vest de Municipiul Bacău. Orașul, cu o populație de aproximativ 4200 de locuitori, este o stațiune cu sezon permanent, cu o climă intramontană-depresionară temperată, cu un aer pur, lipsit de praf și particule ce pot provoca alergii, și bogat în aerosoli rășinoși și ioni negativi. Aici temperatura medie anuală este de 7,4 °C. Sus am postat stema orașului Slănic-Moldova și Sediul primăriei locale. 

Dedesubt am postat două fotografii cu frumosul Cazinou din Slănic Moldova făcute în timpuri diferite. Clădirea a fost ridicată în anul 1894 și este opera arhitectului George P. Sterian, așa cum scrie și pe placa de marmură aplicată aici. 

Set 2 jetoane culori diferite

A.S. - Cazinoul - Slănic Moldova - 100 

Dedesubt sunt reprezentate bisericile Sfântul Ilie și catolică, din stațiune.

A.S. - Cazinoul - Slănic Moldova - 500 

Dedesubt am postat treri fotografii din stațiunea Slănic-Moldova, Centrul balnear, o cascadă și aleea de pe malul râului care te invită la plimbare în stațiunea moldavă.

___________ooOoo____________

PERSONALITĂȚI POLITICE

PE BANCNOTELE LUMII

100 coroane 1931 - Cehoslovacia

Tomas Garrigue Masaryk a trăit în perioada anilor 1850 - 1937 și a condus statul cehoslovac ca și președinte în perioada anilor 1918 - 1935. 

Câteva ornamente decorative marginale de pe

notgelduri (bancnote locale, de necesitate) germane 

con_dorul@yahoo.com

MOUSAIOS - 24.01.2014