Epaminonda's Blog.....: LUMEA BANCNOTELOR LUMII

RUANDA

RUANDA ŞI BURUNDI

***

DOUĂ EPIGRAME

DIN VIAŢĂ

de Vasile Larco - Iaşi

Cu gândul la femei

Dintre-atâtea frumuşele,

Ce enigmele dezleagă,

Oare câte dintre ele

Pot să tacă-o oră-ntreagă?

Evoluţie

Am ajuns, e evident,

Într-o ultimă etapă,

C-un picior în Occident

Şi cu celălalt în groapă.

_____________xxXxx_____________

O PLACHETĂ ŞI TREI

MEDALII ROMÂNEŞTI

Conform DEX (Dicţionatului explicativ al limbii române), placheta este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor pesonalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Carol I - Rege al României

1856 - 1906 * Colaboratorilor noştri

Expoziţia generală română din 1906

Carol I, Rege al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, (născut 10 aprilie 1839 la Sigmaringen şi decedat 10 octombrie 1914 la Sinaia) a fost domnitorul apoi regele României, care a condus Principatele Române şi apoi România, după abdicarea lui Alexandru Iona Cuza. Din 1867 a devenit membru de onoare al Academiei Române, iar între 1879 şi 1914 a fost protector şi preşedinte de onoare al aceleiaşi instituţii. În cei 48 de ani ai domniei sale (cea mai lungă domnie din istoria statelor româneşti), Carol I a obţinut independenţa ţării, căreia i-a şi crescut imens prestigiul, a redresat economia şi a pus bazele unei dinastii. A construit la Sinaia castelul Peleş, care a rămas una dintre cele mai vizitate atracţii turistice ale ţării. După războiul ruso-turc, România a câştigat Dobrogea, iar Carol a dispus ridicarea primului pod peste Dunăre între Feteşti şi Cernavodă, care să lege noua provincie de restul ţării.

Anul jubiliar 1906 a avut o însemnătate aparte în istoria românilor: se împlineau, 40 ani de domnie a lui Carol I şi 25 ani de la proclamarea Regatului României dar şi 1800 ani de la cucerirea Daciei de către împăratul Traian. Comemorarea celor patru decenii de domniei ai regelui a fost ilustrată de numeroase manifestări ce au avut ca trăsătură comună participarea reprezentativă a românilor din Regat şi din celelalte provincii româneşti, din afara hotarelor, capitala căpătând atributul de centru al românismului. Pentru a marca un astfel de eveniment s-a luat hotărârea organizării unei expoziţii naţionale în Bucureşti. Au fost luate în calcul mai multe locaţii precum Cotroceni sau şoseaua Kiseleff, însă decizia a fost luată pornind de la idee mai veche, din 1894, de transformare a câmpiei mlăştinoase a Filaretului – numit Câmpul Libertăţii în 1848 – într-un parc naţional care să găzduiască expoziţia aniversară. La 3 mai 1905 Adunarea Deputaţilor şi la 5 mai 1905 Senatul au votat proiectul de lege ce autoriza Guvernul să organizeze în Bucureşti o „Expoziţiune Naţională – expoziţie la care sub anumite condiţiuni şi din anumite considerente au fost invitate să participe şi unele naţiuni străine”. Comisarul General al Expoziţiei a fost numit Dr. Constantin I.Istrati, membru al Academiei, profesor la Universitatea din Bucureşti, senator şi fost ministru. Lucrările au demarat la 15 mai 1905, iar fundaţiile pentru Palatul Artelor la 16 august 1905. Intârziată de ploi torenţiale, inaugurarea Expoziţiei s-a făcut marţi, 6 iunie 1906, la orele 10, de către regele Carol I, alături de care se afla regina Elisabeta, principele Ferdinand şi principesa Maria. 100 de trambiţaşi au sunat primirea, iar tunurile de la bateria Calafat au tras 21 lovituri. Inaugurarea solemnă a avut loc Arenele Romane unde regele a fost întâmpinat de membrii Guvernului, preşedinţii Camerelor, primarul capitalei, delegaţi ai Comisiei Europene a Dunării, iar ca invitaţi de onoare se aflau şi membrii corpului diplomatic, oaspeţi străini, excepţie făcând ambasadorul Turciei, Kiazim Bey, absent ca urmare a prezentării în Expoziţie a bateriei Calafat din Războiul de Independenţă şi a diferitelor trofee capturate cu această ocazie. Efortul organizării în 11 luni al expoziţiei a fost arătat în discursul de inaugurare rostit de ministrul Agriculturii, Industriei, Comerţului şi Domeniilor, Ion Lahovari: „am tăiat dealuri, am secat bălţi, am umplut o vale, am săpat un lac mare şi în mai puţin de un an am scos la lumină parcul şi grădina expoziţiei. Suprafaţa totală a expoziţiei: 41 ha, pământ mutat 575.000 m.c, construcţii definitive şi provizorii 35.000 m.p., plantaţii de copaci mari 4.000, brazi şi copaci mici 90.000”. Poarta de la intrarea în parc era în formă de arc de triumf, iar pe aceasta stătea scris: „credinţă, prevedere, muncă, economie, ştiinţă, pricepere, voinţă, cultură”, iar sub formă de arc „Expoziţiunea Generală: 106; 1866 – 1906 Domnie Glorioasă”. Numeroasele pavilioane, circa 165, erau destinate a prezenta evoluţia României, în plan economic, politic, militar şi cultural în perioada 1866 – 1906. Au fost construite pavilioane ce reprezentau Primaria, Camera de Comerţ, Palatul de Industrie, Lucrărilor Publice, Pavilionul de Agricultură, Industria Casnică, Minele, Carierele şi Domeniile, Pavilionul Poştei ş.a., arhitectura clădirilor fiind inspirată din diferite monumente arhitecturale reprezentative ale culturii şi istoriei românilor. Astfel, Pavilionul Regal a avut ca model mănăstirea Cozia, iar Pavilionul Penitenciarelor un castru roman ce amintea de latinitatea românilor. Biserica Cuţitul de Argint a fost construită ca o copie a bisericii ieşene Sf. Nicolae, ctitorită de Ştefan cel Mare la 1491. A fost reconstituită mănăstirea Hurezu din Vâlcea şi Cula (casa-fortăreaţă construită de către boieri pentru a se apăra de atacurile turcilor şi tătărilor), copiată după cula familiei Greceanu din acelaşi judeţ. Centrul expoziţiei îl reprezenta Palatul Artelor, numit şi „Muzeul Trecutului Nostru” şi devenit Muzeul Militar. In spatele Palatului Artelor a fost reconstituită Casa de la Poradim, în care a locuit Carol I în timpul războiului din 1877 – 1878, despre care Ion Lahovari spunea: „din căsuţa din gard şi lut a ieşit edificiul măreţ al României de sine stătătoare şi al Regatului Român”. Din motive politice au fost atribuite pavilioane unor ţări străine precum Italia, Elveţia, Franţa, Germania, dar şi Comisiei Europene a Dunării, care găzduia o hartă în relief a Dunării ce prezentă lucrările executate la gurile Dunării în 50 ani de existenţă a Comisiei. Pavilionul Austriei era asezat în faţa celui al Ungariei şi „încorpora” ca o anexă Pavilionul Bucovinei (construit în forma bisericii din Rădăuţi), urmând pavilioanele românilor din Transilvania şi Ungaria, din Basarabia, Macedonia şi Banat. De asemenea a fost construit un lac, insule, o cascadă, o peşteră şi diferite statui şi ansabluri statuare, un cinematograf, o grădină zoologică, tobogan etc. Au existat totodată şi pavilioane ale unor intreprinderi private româneşti şi străine. Trebuie remarcate Turnul lui Vlad Ţepes, un turn de apă, construit după modelul castelului de la Cheia Argeşului. A fost reconstituită şi o moschee cu altarul îndreptat spre Mecca (mutată astăzi în zona Pieptănari). Viceprimarul Romei, şeful delegaţiei Primăriei Romane, a dăruit oraşului Bucureşti o copie a Lupoaicei Capitoline, ce a fost amplasată în Palatul Artelor şi care ulterior a avut diferite locaţii (astăzi ea se află în Piaţa Romană). Printre oaspeţii sosiţi la inaugurare a fost şi o delegaţie a consiliului comunal al Vienei condusă de primarul Carol Lueger, care a declarat: „Am venit în România spre a cunoaşte acest popor pentru care nutresc de mulţi ani cele mai mari simpatii. Vă mulţumesc pentru această primire prietenească, care mă onorează foarte mult şi de la care nu m-am aşteptat. Trăiască poporul român!” Ca simplii vizitatori sau ca participanţi la acţiunile culturale, au venit români atât din Regat cât şi din afara graniţelor, din Bucovina, Transilvania, Banat, dar şi românii macedoneni. Singurii care nu au putut participa au fost românii basarabeni, ei neprimind aprobarea puterii ţariste. In Pavilionul Transilvaniei au fost prezentate, printre altele, tablouri istorice prezentând marea adunare de la Blaj din 1848, fruntaşii Memorandumului, un grafic cu situaţia demografică preponderent românescă, acestea fiind şi motivele pentru care oficialităţile ungare s-au opus până în ultimul moment la participarea românilor din Transilvania la expoziţie. „Veneau zilnic reprezentanţii românimii nelibere, primiţi cu o fanatică iubire la gară şi întovărăşiţi de o nebună bucurie când cetele lor cu mândre costume de acasă defilau pe Calea Victoriei, în ciuda celor de la Budapesta şi poate a multora din Viena, care n-aveau ce face când un suveran aliat îşi organiza serbarea cuvenită şi astfel, simulau că nu văd nimic” scria Nicolae Iorga. La 23 noiembrie a fost închisă oficial prima mare expoziţie naţională dar de nivel internaţional, ce se înscria în şirul expoziţiilor universale din acea perioadă (Paris, Liege etc). Cheltuielile se ridicau la 6600000 lei, veniturile la 1500000 lei la care se adăugau 3000000 lei parcul, dar şi o mişcare comercială foarte vie ce s-a resimţit în sporul resurselor indirecte. Bucureştii anului 1906 „deveniseră, în adevăr, capitala poporului românesc” scria Nicolae Iorga.

Întreprinderea mecanică - Codlea

50 * 1927 - 1977

Existenta Mecod se leaga, de fapt, de existenta a doua intreprinderi cu profiluri diferite care au avut in anii ce s-au scurs evolutii proprii. Prin unificarea acestor intreprinderi s-a format Intreprinderea Mecanica Codlea, care a functionat conform regulilor generale ale economiei centralizate cu toate consecintele sale. In anul 1927 ia fiinta atelierul de lacatuserie si reparatii masini agricole "A. Player", cu un efectiv insumand 20-25 de salariati, in zona actualului amplasament Mecod. In anul 1940 se amenajeaza in orasul Codlea Intreprinderea Tehnica de Aparate si Masini, intr-un atelier de tamplarie si grajduri. Aici se realizeaza produse pentru IAR Brasov (piese pentru pompe, rezervoare de benzina), chesoane militare si alte produse pentru armata. In anul 1943 se asociaza ca proprietar inginerul Schiell, productia intreprinderii dezvoltandu-se si prin realizarea butoaielor metalice din tabla neagra sau zincata, canistre metalice pentru benzina si bidoane pentru uleiuri. In anul 1948 nationalizarea gaseste cele doua intreprinderi "mama" cu profile bine definite si cu aproximativ 78 de angajati in ambele, astfel incat pana in anul 1974, anul unificarii, existenta si dezvoltarea celor doua intreprinderi sa se produca separat.Odata cu unificarea sunt incluse în industria republicană în subordinea MICM-CITAMA, sub denumirea Întreprinderea “Mecanică” Codlea. In perioada 1951-1955, unitatea se dezvolta, programul de fabricatie marindu-se simtitor. Apare si o prima hala de productie pentru reparatii tractoare, productia globala inregistrand suma de 19,9 mii de lei. In anul 1959 se unifica Centrul Mecanic Codlea cu Centrul Mecanic Brasov devenind o baza puternica pentru deservirea unitatii de mecanizare a agriculturii si a unitatii agricole care poseda mijloace tehnice. In perioada anilor 1969-1970 are loc o marire a volumului productiei ajungandu-se la o productie globala de 63,9 mii de lei, personalul ajungand la 425 de salariati. Incepand cu anul 1974, societatea s-a transformat si s-a extins de la un simplu atelier la o intreprindere industriala care produce si comercializeaza constructii metalice, masini agricole si aparate de stropit, tractoare suprainaltate si senilate, utilaje agricole pentru cultura cartofului, piese de schimb pentru tractoare, autoturisme si masini agricole. În anul 1990, în urma intrării în vigoare a Legii nr. 15/1990, prin Hotărârea Guvernului României nr. 1254/1990 din 04.12.1990, a luat fiinţă societatea MECANICA CODLEA SA prin preluarea patrimoniului fostei Întreprinderi Mecanice Codlea. Sus am postat logo-ul societăţii comerciale MECOD S.A.

Laureat al concursului IX a formaţiilor artistice

de matori de la oraşe şi sate - 1969

(medalie comunistă)

Această medalie cântăreşte 10 grame

şi are dimensiunile de 36 / 25 mm.

Laureat al concursului formaţiilor artistice

ostăşeşti din trupele de pompieri

(medalie comunistă)

Această medalie cântăreşte 14 grame

şi are dimensiunile de 44 / 26 mm.

Prin conferirea acestor medalii regimul comunist urmărea să încurajeze activitatea artistică la toate nivelurile şi în toate structurile societăţii româneşti. Se ştie că prin aceste manifestări artistice se preamărea regimul comunist şi pe "iubitul său conducător".

_____________ooOoo_____________