FLǍCǍRUIE
Flacăra aprinsă.....cum ardea
Toată viaţa mi-ncălzeam la ea
Şi era-atât de neştiut
Clipele ce întâi le-am cunoscut
Încât parcă-n inimă atunci
Înfloreau toţi macii de pe lunci.
Flacără, eu dragostei i-am spus
Şi sfârşitul, chiar de îl ştiam
Nu-i stingeam văpaia, nu-i stingeam
Da-ntr-o zi de spaimă am tresărit
Dintr-o dat mai slab a pâlpâit
Mă certam mereu, mi s-a părut
Mă iubeşte tot ca la-nceput
Dar în ochii ei, cum mi-o ştiam,
Flacăra la care mă-ncălzeam
Cea din urmă seară…ochii ei
Nu mai căutau în ochii mei
Se plecau ferit înspre pământ
Cum se pleacă flacăra în vânt.
Doamne, cum simţeam că s-a sfârşit
Pentru ce-n zadar n-aş fi mintit
Numai biata inimă ţipa
Flăcăruie, flăcăruia mea
Cine abate luminiţa ta
Care vânt te-apleacă la pământ
Fără o şoaptă, fără un cuvânt
Cum de-am stat şi n-am făcut un scut
Poate-aşa să nu te fi pierdut
Şanţ în juru-ţi cum de n-am săpat
Plin, cu apa dorului curat
Turn de piatră, înalt până la cer
Sus în turlă dragostea, străjer
Zi şi noapte să fi stat aşa
Cum stă ceru-albastru lâng-o stea
Flăcăruie, flăcăruia mea
Dar, ştiam că totuşi e-n zadar
Nu i-am spus cât mă durea, măcar
Am rămas să plâng, nu mă feresc
Doar şi plânsu-i totuşi omenesc
Dar în calea ei n-am aţinut
N-am cerut şi nici n-aş fi putut
Spună fiecare cât ce-o vrea
Dragostea trăieşte doar prin ea
Nici n-o legi, culegi, n-o dăscăleşti
Nu-i plac ei descântece băbeşti
De aceia nu eram nebun
Cioburile de pe drum s-adun
Şi de ce s-o chinui şi pe ea
Când ştiam că nu mă mai iubea
Cănd va bate bătrâneţea-n geam
Geruind, căt drum o să mai am,
Oi deschide inimii obroc
Şi la vatra veşnicului foc
Măinile bătrâne oi aşeza
Va fi cald şi bine-n preajma ta
Flăcăruie, flăcăruia mea
Gheorghe Ceauşu, poet buzoian născut (?), decedat (?)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu