Epaminonda's Blog.....: SEITENSTETTEN

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de

cultură și arhitectură din localitatea austriacă SEITENSTETTEN,

bundeslandul AUSTRIA INFERIOARĂ, din vremuri diferite,

dar și o vedere generală.

Mănăstirea

Intrarea în mănăstire

Interiorul mănăstirii

Grădina mănăstirii

Fântâna mănăstirii

Centrul de învățământ al mănăstirii

Biserica mănăstirii

Vedere generală

xxx

UN CATREN PENTRU

NEPOATA MEA SARA MARIA

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

UN SFAT

________xxx________

O MEDALIE

ȘI CÂTEVA INSIGNE

DIN JUDEȚUL ARAD

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Insigna - Arad R (echitație)

Calul (Equus caballus) este un mamifer erbivor copitat de mărime considerabilă, fiind una dintre cele șapte specii moderne ale genului Equus, făcând parte din ordinul Perissodactyla, familia Ecvidee. Poate fi văzut în întreaga lume. Caii sunt capabili de a dormi în picioare și pot trăi între 25 și 30 de ani. Caii de sex feminin, numite iepe, au o perioadă de gestație de aproximativ 11 luni (340 de zile), iar puiul, numit mânz, poate sta în picioare și alerga la scurt timp după naștere. Corpul calului este zvelt, iar gâtul este puternic și poartă o coamă. Trunchiul, cu piept lat, se sprijină pe patru membre lungi, musculoase, puternice, terminate cu câte un deget învelit în copită. Incisivii sunt îndreptați oblic înainte. Deoarece se tocesc, pe suprafața incisivilor apar urme în relief, după care se apreciază vârsta animalului. Calul este folosit pentru călărie, tracțiunea unor diverse tipuri de atelaje, dresaj și pentru carnea lui, care poate fi consumată. În prezent, în lume sunt mai mult de 300 de rase de cai, utilizați pentru diferite activități. Mărimea cailor variază de la rasă la rasă, dar este influențată și de nutriție. Caii de rase ușoare au de obicei o înălțime cuprinsă între 142 și 163 cm și pot cântări între 380 și 550 kg. Caii de rase grele au o înălțime cuprinsă între 157 și 173 cm, cântărind între 500 - 600 kg. Caii pentru muncile grele au cel puțin 163 cm înălțime (putând ajunge până la 183 cm) și au o greutate cuprinsă între între 700 - 1000 kg.

Echitația este, în sensul larg, sportul călăriei. Echitația este prezentă în toate formele tradiționale de călărie precum stilul și echipamentul englezesc tradițional (definit prin sportul de societate – hunting cross și prin clasele de prezentare - show de tip hunter), prin stilul și echipamentul clasic spaniol, prin stilul și echipamentul arab de călărie și să nu uităm de stilul și echipamentul specific continentului nord american, cunoscut mai degrabă ca stilul western. Echitația se definește prin modul corect în care călărețul se prezintă călare pe un cal și capacitatea sa de a își controla și prezenta calul cu ajutorul comenzilor specifice. Modul corect de a calări și controla calul este universal valabil pentru toate stilurile deși în funcție de echipamentul folosit pot apărea mici variații. Echitația este cel mai bine evidențiată de către stilul și echipamentul de tip englezesc, probabil cel mai sportiv model de echipament de călărie existent, motiv pentru care a fost preluat și folosit pentru sportul ecvestru modern de performanta, impunându-se la nivel mondial. Din sportul tradițional englezesc de societate (hunting) rezervat doar aristocrației a evoluat în timp sportul ecvestru modern prin definirea treptata a celor mai importante discipline ecvestre moderne: dresaj clasic, sărituri peste obstacole, curse și proba completa (eventing). Echitația ca definiție mai larga poate fi întâlnită în toate activitățile de călărie a cailor însa ea poate să fie menționată doar atunci când activitatea respectiva respecta însăși normele care o definesc : călărețul va avea o poziție corecta șaua de călărie iar calul va fi prezentat și controlat în mod corespunzător stilului, în conformitate cu activitatea propusa.

Insigna - Al IV-lea schimb de insigne - Arad - septembrie 1984

Mai jos prezint un scurt istoric al mișcării insignografice din România. La începutul anilor 1950 în ţara noastră existau câteva colecţii remarcabile de insigne, în marea majoritate amestecate însă între cele de monede, medalii sau timbre. Începutul unei colecţii organizate de insigne în România o datorăm lui Dogaru Ioan care încă din 1948 a început să îşi ordoneze piesele după anumite criterii şi tematici. Peste două decenii militarul de carieră Dogaru Ioan are o idee deosebită de a prezenta într-o expoziţie o parte din colecţia sa care acum număra peste 4200 de piese. Şi astfel, la data de 24 martie 1968 este semnat în mod oficial actul de naştere al insignografiei româneşti la Casa Centrală a Armatei, actualmente Cercul Militar Naţional. Expoziţia a întrunit toate elementele specifice unei manifestări de ţinută: invitaţie tipărită, afiş, catalog şi ceea ce a fost cel mai important, insignă proprie. Evenimentul a fost mediatizat în revistele Magazin, Flacăra şi Viaţa Militară. Un impact mediatic în activitatea insignografică din ţară l-a avut expoziţia itinerantă de insigne realizată de col. Dogaru Ioan, la Casele armatei din Braşov, Iaşi, Bacău, Constanţa, respectiv la Palatul Pionierilor de la Cotroceni. La 7 ani de la expoziţia de insigne din capitală, are loc la Petroşani prima întâlnire pe ţară a colecţionarilor de insigne (2 - 3 august 1975), rod al colaborării a trei colecţionari de marcă din ţară: col. (r) Dogaru Ioan - Bucureşti, Milovan Pavel - Timişoara şi Dula Aurel – Petroşani. Următoarele întâlniri anuale au avut loc la Timişoara, Craiova, Bucureşti- Casa Centrală a Armatei, Petroşani, Arad, Tg. Mureş etc. După 1989, activitatea noastră a trecut printr-o perioadă foarte dificilă, iar timp de 10 ani toate întâlnirile au avut loc la Petroşani. Trecând peste acest şoc, ne-am reorganizat şi a apărut ideea înfiinţării unei asociaţii care să degreveze Societatea Numismatică Română de activitatea insignografică care a luat un avânt deosebit în România.

Insigna - ACIR

(Asociația colecționarilor de insigne din România)

Cu ocazia primului Congres Naţional de Insignografie, de la Petroșani, din zilele de 18 – 20 septembrie 2009, a avut loc şi Adunarea Generală de Constituire a Asociaţie Colecţionarilor de Insigne din România (ACIR). Cei 80 de participanţi au votat statutul asociaţiei şi au ales organul de conducere al acesteia. În baza hotărârii Judecătoriei Petroşani, Asociaţia a fost înregistrată la grefa acestei instituţii, în registrul special la nr. 33/16 decembrie 2009. La baza relaţiilor dintre cei 100 de membrii ai asociaţiei stau 3 principii pe care dorim să le păstrăm şi asupra cărora insistăm: prietenia, întrajutorarea colegială şi încrederea reciprocă. La ora actuală conducerea asociaţiei este în căutarea unei sigle care să ne reprezinte. Până în prezent, printr-o bună coordonare din partea ACIR a activităţii s-a reuşit menţinerea reuniunilor noastre timp de 39 de ediţii consecutive, care de 5 ani au fost ridicate la rang de congres, având la bază propunerea regretatului col. Dogaru Ioan. Prin unirea forţelor a două localităţi aflate la mare distanţă (Alexandria - Petroşani), dar legată printr-o voinţă şi o preocupare comună s-a reuşit spre bucuria tuturor relizarea menţinerii expoziţiilor naţionale şi implicit a reuniunilor. De la înfiinţare, ACIR a preluat dificila sarcină de atribuire în fiecare an a premiilor Floarea de colţ, cea mai importantă distincţie care recompensează atât colecţionarii membri ACIR, cât şi persoanele care se implică în menţinerea activităţii insignografice din ţara noastră, sarcină deosebit de onorantă de care ne-am achitat. Publicaţia oficială a Asociaţiei este Jurnalul Insignografic, cu apariţie semestrială. Colectivul de redacţie al Jurnalului este format din trei membri şi un fotograf profesionist.

Insigna de vânătoare - ARAD

Produsul medalistic de mai sus a fost realizat la comanda Asociației Județene de Vânătoare și Pescuit Sportiv din municipiul Arad. Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România (A.G.V.P.S.) este persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, care reprezintă, în plan intern, interesele a peste 150 de asociaţii afiliate, în care sunt înscrişi peste 90% din vânătorii români şi peste 80% din pescarii cu domiciliul sau rezidenţa în România, iar în plan extern, interesele tuturor vânătorilor şi pescarilor sportivi din ţara noastră. Data de 5 iunie 1919 reprezintă momentul constituirii „Uniunii Generale a Vânătorilor”, iar cea de 26 mai 1922, data de naştere a „Uniunii Generale a Vânătorilor din România”. Această formă de organizare a suferit mai multe transformări și convulsii până să ajungă la formatul de astăzi. Au fost perioade când au existat și organizații paralele în acest domeniu de activitate.

Fazanul ( Phasianus colchicus ) este una din cele mai mandre si mai maiestre pasari pe care le putem observa la noi. Este greu sa-ti stapanesti reactia de placere si uimire atunci cand il vezi. Fazanul comun este originar din zona Caucazului si din zona de sud-este a Peninsulei Blacanice. Se presupune ca la noi a fost introdus pentru prima data de catre romani. Fazanul comun este mai mic decat fazanul gulerat si cel mongolic si cel mai putin prolific. Are insa o rezistenta la factorii de mediu mult mai buna si de aceea este foarte bine adaptat. Masculul poate ajunge pana la greutatea de 1,5 kg iar femela pana la 1kg. Lungimea totala este de 50-90 cm iar deschiderea aripilor de 70-90 cm. Culoarea penajului este pestrita,de un rosu-aramiu cu dungi negre. Pe spate are reflexii verzi albastrui iar pe cap si pe gat este negru cu reflexii albastre. Pe obraji este de un rosu aprins. Coada este lunga mai deschisa la culoare, cu dungi transversale negre si de multe ori bifurcata ca limba unui sarpe. Femela este crem-cenusiu punctata pe cap, spate, aripi si coada cu pete de culoare brun inchis. Fazanul este o pasare poligama unde cocosul poate avea 5 sau chiar mai multe gaini. In luna mai femela depune in jur de 10 oua pe care le cloceste singura. Perioada de incubatie este de 21 de zile.

AMEFA 10 kilometri - locul II - 1945 (ciclism)

Ciclismul este, în sensul larg al cuvântului, deplasarea pe sol folosind mijloace de transport puse în mișcare de mușchii omului, cu precădere bicicletele. Ciclismul se împarte în două categorii: de plăcere și disciplină sportivă de sine stătătoare. Ciclismul sportiv este condus de Uniunea Ciclistă Internațională, cu sediul în Elveția. Sportul ciclism înseamnă organizare riguroasă dar și investiții însemnate în echipamentele de concurs. Printre primii locuitori ai Capitalei, care au folosit bicicleta ca mijloc de locomotie, se numarau si cateva personalitati ale vremii: N. Velescu, dr. V. Urechia, Al. Vlahuta, B. Delavrancea si Al. Macedonski. In aceasta perioada, ciclistii care doreau sa organizeze concursuri dupa modelul occidental au importat biciclete cu roata mare in fata, numite bicicle. In ultimul deceniu al secolului trecut, sporeste numarul societatilor de ciclism, apar primele curse, primele velodromuri. Inca din 1886 fusesera infiintate cluburile cicliste ”Velocitas” si ”Huniade”, iar in anul 1889 “Asociatia de ciclism” din Arad. Cursa de debut din Bucuresti, care are loc in 1891 pe distanta Otopeni – Baneasa de 10 km, este castigata de D. Dumitrescu, unde se inalta astazi Arcui de Triumf. O data cu inmultirea societatilor cicliste, se impune necesitatea coordonarii si organizarii ritmice a activitatii cicliste. In consecinta, in 1891 se infiinteaza ”Clubul velocipedistilor” din Bucuresti care va organiza un concurs oficial. In 1893, se fac intreceri pe velocipede in cadrul unei serbari de binefacere, destinate ajutoarelor oferite sinistratilor inundatiilor de la periferia Capitalei. De acum, ciclismul romanesc fusese confirmat ca o activitate sportiva, motiv pentru care se infiinteaza ”Clubul ciclistilor” in 1896 si ”Uniunea velocipedica a Romaniei” in 1897, care se dorea sa detina prerogativele unei federatii nationale. In 1900 ia nastere ”Uniunea Ciclistilor Excursionisti” si apare prima revista ciclista lunara din tara noastra, intitulata ”Bicicleta”. Inca din 1894 functiona prima scoala de invatare a mersului pe bicicleta, in spatiul pietei Victoria si al soselei Kiseleff din zilele noatre. Pe campul acestei scoli va fi amenajata o pista pe pamant lunga de 250 m, cu o turnura usor ridicata la inaltimea de cca 1,50 m. Apare, asadar, primul, velodrom din Romania, denumit ”Victoria”, proprietatea lui Alois Pucher, langa atelierul de reparat biciclete. In aceste conditii, pe langa ciclismul de sosea, apare si cel de velodrom. Pentru ca tribunele velodromului erau neincapatoare si ciclistii evoluau invaluiti de praful pistei, a aparut nevoia de a construi un nou velodrom, mai incapator si cu anexe sanitare. Initiatorul acestui proiect a fost directorul ziarului “Universul”, Luigi Cazzavillan si, totodata, reprezentant in Romania al unei fabrici italiene dc biciclete (firma ”Bianchi”). El a construit un splendid veledrom cu pista de lemn, lunga de 333,33 m si lata de 6 m. Arena a fost ridicata pe soseaua Kiseleff, in dreapta Arcului de Triumf. Inaugurarea velodromului s-a facut in 1896, prilejuind o bogata activitate ciclista de velodrom, unde au concurat ciclisti din Germania, Austria, Ungaria. In 1898, velodromul a fost demontat si pista vanduta ca lemn de foc pentru a se acoperi datoriile la fisc, ramase neachitate dupa moartea fondatorului. Dupa o intrerupere indelungata, timp in care cursele de viteza s-au desfasurat pe aleile din parcuri si la hipodrom, ciclismul de pista isi va relua activitatea o data cu construirea velodromului de la Galati (1923), din initiativa lui Ernest Flacs, presedintele Clubului Ciclist Galati. De asemenea, este consemnata existenta unui velodrom la Craiova, unde s-au derulat concursuri intre ciclistii bucuresteni si craioveni in anii 1896-1898. Dezvoltarea ciclismului de sosea si de pista, reteaua tot mai mare de concursuri si aparitia mai multor cluburi cu acest profil in Capitala si in teritoriu, au creat conditii pentru infiintarea FR de Ciclism. Acest eveniment, care are loc in 26 aprilie 1931, succede existenta celor doua nuclee organizatorice, care la vremea respectiva si-au asumat rolul de conducere si organizare a ciclismului romanesc. Aceste nuclee au fost: Uniunea Velocipedica a Romaniei (1897) si Comisiunea de Ciclism (1912) din cadrul Federatiei Societatilor Sportive din Romania (FSSR).

A.M.E.F.A. este prescurtarea următoarei denumiri: Asociaţia Muncitorilor pentru Educaţie Fizică Arad, ce a fost înființată cu mai bine de 100 de ani în urmă. Sub egida acestei asociații s-au desfăsurat multiple competiții sportive pe tărâm arădean și chiar s-au înființat cluburi sportive cu numele AMEFA. În anul 1911 pe lângă compania de cale ferată Arad s-a înființat una dintre primele echipe de fotbal din România sub numele AMEFA Arad. Arad a fost una dintre primele echipe de fotbal din Arad, fondată în 1911, fiind afiliată la compania de cale ferată Astra, devenită ulterior Vagonul, Metalul, Energia, etc. AMEFA și-a făcut renume în perioada interbelică organizând nenumărate competiții (campionate) de ciclism în Arad și împrejurimi. Se cunosc o sumedenie de insigne din ciclism, care poartă inscripția AMEFA.

Insigna U.T.A. (Uzina Textilă Arad)

Fotbal Club UTA, cunoscut sub numele de UTA este un club de fotbal profesionist din Arad, care evoluează în Liga I. UTA este acronimul de la fosta Uzina Textilă Arad. Supranumită Bătrâna Doamnă a fotbalului românesc, este una dintre cele mai titrate echipe de fotbal din România. Echipa a câștigat de șase ori Campionatul și de două ori Cupa României. Culorile tradiționale ale echipamentului de joc ale clubului sunt alb și roșu, echipa disputându-și meciurile de acasă pe Stadionul Francisc von Neuman, care are o capacitate de 12700 de locuri. Echipa a fost înființată de baronul Francisc von Neuman, patronul Întreprinderii Textile Arad, la data de 18 aprilie 1945. Clubul se înscrie în Campionatul Național de Fotbal în ediția 1946/47 sub numele I.T.A., inițialele întreprinderii. Prima participare, în primul eșalon fotbalistic, aduce și primul titlu de campioană, la o diferență de 11 puncte față de locul 2, ocupat de echipa Carmen București. În ediția 1947/48 ITA câștigă al doilea titlu de campioană, cu un impresionant golaveraj de 129 - 21, record nedoborât până astăzi și la care Ladislau Bonyhadi a contribuit cu 49 de goluri, de asemenea, un record neegalat. În această ediție câștigă și finala cupei împotriva echipei CFR Timișoara cu scorul 3-2. În ediția 1950, sub denumirea de Flamura Roșie, câștigă un nou titlu de campioană. În anul 1953 a ocupat poziția a treia în campionat și o nouă ediție a Cupei României, împotriva CCA-ului București, scor 1-0. Din anul 1958 echipa își schimbă denumirea din Flamura Roșie în U.T.A. În edițiile de campionat 1968/69 și 1969/70 echipa a câștigat pentru a cincea și a șasea oară campionatul țarii. În ediția 1970/71 ocupă locul IV și în Cupa Campionilor Europeni reușește performanța de a elimina deținătoarea trofeului la acea dată, Feyenoord Rotterdam, după un 1-1 în deplasare și 0-0 la Arad. Înaintea meciului din Olanda, jucătorii lui Feyenoord Rotterdam, campioni intercontinentali la acea dată, au fost amuzați de valoarea și aspectul echipei arădene: Ne-au luat la mișto când au văzut cum eram îmbrăcați. Au vrut să ne dea echipament din cap până în picioare. Până la urmă, am jucat cu bocanci, jambiere și șorturi de la ei, și cu tricourile noastre, își aducea aminte Gavril Birău. Dar pe teren situația a fost diferită, deoarece Florian Dumitrescu a deschis scorul în minutul 14: Eu i-am centrat, iar el a reluat cu capul din careu, deși nu excela la loviturile de cap. își amintea Mircea Axente. A egalat apoi Jansen în minutul 25 și 1-1 a rămas pînă la sfîrșit, cu tot asaltul olandezilor la poarta lui Gornea și în disperarea celor aproape 70.000 de spectatori. descria antrenorul Nicolae „Coco” Dumitrescu. În turul doi UTA a fost eliminată din competiție de Steaua Roșie Belgrad (0-3, 1-3). Declinul echipaei a început în sezonul 1975/76 când retrogradează în B. În vara anului 1984 U.T.A. devine club de fotbal muncitoresc, adoptând denumirea de F.C.M. U.T. Arad. Urmează o evoluție oscilantă a echipei cu repetate promovări și retrogradari. După 12 ani de secetă din punct de vedere sportiv, în sezonul 2019/2020 UTA avea să termine pe primul loc intr-un sezon de Liga 2 plin de echipe de tradiție.

La revenirea în prima ligă, UTA își inaugurează totodată noul stadion într-un meci acasă cu FC Voluntari, pe 28 august 2020. Având un palmares deosebit, UTA este una din cele mai iubite echipe de fotbal din țară. Cea mai categorică victorie a echipei a fost 12-0 cu Jiul Petroșani (ediția 1947/48), iar cea severă a fost 0-9 cu Petrolul Ploiești (ediția 1956). UTA este supranumită „Campioana Provinciei”, deoarece aceasta este echipa din afara capitalei cu cele mai multe titluri de campioană a României, 6 la număr.

Insigna - AAC (Aradi Athletikai Club - Clubul atletic Arad)

A.A.C. este acronumul unui vechi club sportiv arădean și vine de la denumirea ungurească Aradi Athletikai Club (în românește Clubul Atletic Arad). Se pare că la acest club se practicau mai multe sporuri dar cu siguranță fotbalul, pentru că trebuie spus încă odată Aradul a fost poarta principală de intrare a sportului fotbal în țara noastră. Clubul sportiv AAC a fost legalizat ín noiembrie 1899. Se știe că în data de de 22 mai 1900 Primăria orașului Arad aprobă închirierea pe 20 de ani, a unui teren de antrenament, situat în apropierea Uzinelor Johann Weitzer, unde se amenajează primul stadion din oraș.

Meciul de inaugurare al noului stadion a a avut loc în data de 28 iunie 1903 între echipele Clubul Atletic Arad și Clubul Atletic Timișoara care s-a încheiat cu victoria arădenilor, scor 3-0. La sfârșitul anilor 70 exista lângă intrare o tablá cu inscriptia: Primul stadion de fotbal de pe teritoriul actual al Romániei. 1899. Era vorba despre stadionul clubului AAC (Aradi Atlétikai Club).

Municipiul Arad este reședința și cel mai mare oraș al judeţului Arad, situat pe cursul inferior al râului Mureş, în vestul României. El numără aproximativ 150000 de locuitori. Municipiul Arad constituie pentru vestul României un punct important în ceea ce privește industria, și este de asemenea un nod important în transporturile feroviare, rutiere, având și aeroport. Istoria Aradului este una îndelungată care începe cu primele așezări umane pe actuala vatră a orașului, în nordul râului Mureș și mai apoi cu apariția primei cetăți de pământ situată la Vladimirescu, în jurul secolului al X-lea. Prima atestare documentară a zonei Aradului ne parvine din anul 1028. Deasupra am postat drapelul și stemele interbelică, comunistă și actuală ale municipiului Arad iar mai jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură arădene din vremuri diferite.

Biserica ortodoxă română din cartierul Gai - 1936

Casa Barabaș

Curtea și Capela Internatului Diecezan

Hotelul Panonia

Școala comercială superioară (azi Colegiul economic)

Banca de economii (azi Banca națională)

Palatul Szantay

Liceul Csiky Gergely si bustul lui Kossuth

Memorialul Elisabeta

Casa Hirschmann

Casa agricolă de păstrare Cenădana

Palatul Nadasdy

Palatul MAV

Județul Arad este situat în vestul României și cuprinde teritorii din Crișana și din Banat. Județul se întinde de o parte și de alta a râurilor Mureș și Crișul Alb. Se învecinează cu județul Bihor la nord și nord-est, cu județul Alba la est, cu județul Hunedoara la sud-est, cu județul Timiș la sud și cu statul Ungaria, la vest. Suprafața pe care se întinde este de 7754 kilometri pătrați. Din punct de vedere al organizării administrative cuprinde; 1 municipiu – Arad, 10 orașe; Pecica, Sântana, Vladimirescu, Lipova, Ineu, Chișinău-Cris, Nădlac, Pâncota, Curtici și Sebiș, 68 de comune și 270 de sate. Sus am postat drapelul și stema județului Arad și mai jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din acest județ, din vremuri diferite.