Epaminonda's Blog.....: MONUMENTE ALE EROILOR BUZOIENI

Mărăcineni este o comună din județul Buzău, care include și satele: Căpățânești și Potoceni, care este situată imediat la nord de municipiul Buzău, reședința județului, pe malul stâng al râului cu același nume. Prin comună trece importanta șosea DN2, ce leagă Bucureștiul de orașele Moldovei. Din această șosea la Mărăcineni se desprinde șoseaua județeană DJ203K, o importantă arteră rutieră de comunicație la nivelul județului, care urcă pe malul stâng al Buzăului și apoi pe valea Slănicului, legând de Mărăcineni comunele Cernătești, Mânzălești, Lopătari și mai departe Gura Teghii. La recensământul din anul 2011 comuna număra 8279 locuitori, în creștere față de recensământul anterior (anul 2002), dintre care: români – 95,38% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei buzoiene Mărăcineni, astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 95,53% și restul – nedeclarată sau altă religie. Prima atestare documentară a localității parvine din data de 3 noiembrie 1597, prin care domnitorul Țării Românești, Mihai Vitezu recunoaște dreptul de proprietate al lui Fătu din Mărăcineni asupra unor vii. Singurul obiectiv turistic din comuna Mărăcineni, inclus pe lista monumentelor istorice de interes local, este conacul Albanopol din satul Mărăcineni, clădire construită în secolul al XVIII-lea și transformată în secolul al XX-lea.

Pe partea dreaptă a şoselei Buzău-Lopătari, în cimitirul satului Mărăcineni, se înalţă un impunător obelisc din piatră de calcar, având în partea superioară o bilă din bronz pe care este aşezat un vultur cu aripile desfăcute, din acelaşi material. Monumentul este realizat de Jean şi Nicolae Sava din Măgura, în anul 1937. Pe frontispiciu, o placă de marmură are gravată inscripţia: “Eroilor din comuna Mărăcineni căzuţi în Războiul cel Mare 1916-1918 pentru întregirea neamului şi înfăptuirea României Mari”. Pe monument sunt înscrise numele a 74 de eroi care s-au jertfit pentru realizarea aspiraţiilor naţionale. În spatele monumentului se află o altă inscripţie care ne spune că “Înălţatu-s-a acest monument de locuitorii comunei Mărăcineni-Buzău, cu spriijinul obştei din satul Căpăţâneşti şi din iniţiativa căminului cultural local, spre veşnică cinstire a eroilor jertfiţi pe altarul patriei şi s-a inaugurat în ziua de 20 iunie 1937”. Iniţiativa ridicării monumentului i-a aparţinut preotului Gheorghe I. Beşchea.

Lângă biserica parohiei Mărăcineni II, cu hramul „Sfinţii Arhangheli”,
pe drumul european E 85, s-a ridicat o troiţă de lemn ce adăposteşte o cruce frumos sculptată, cu următoarea inscripţie: „Pisanie. Ridicatu-s-a această sfântă troiţă în memoria eroilor căzuţi la datorie pentru patrie de primarul C-tin Dumitru şi enoriaşii parohiei Mărăcineni și cu binecuvântarea P.S. Epifanie al Buzăului şi Vrancei la biserica Sf. Mihail şi Gavriil de la această parohie de P.C. preot Dănuţ Baba. Sfinţitu-s-a azi 28-05-2009 în ziua praznicului Înălţării Domnului”. Troiţa este opera lui Constantin Păun şi este susţinută de un masiv postament din beton. Nu are nume de eroi.

În curtea bisericii cu hramul “Cuvioasa Parascheva” din satul Potoceni, este un monument în formă piramidală, cu o cruce din marmură, pentru “Glorie eternă martirilor şi eroilor satelor Potoceni”, fără ca numele eroilor să fie înscrişi pe monument. Pomelnicul bisericii consemnează un număr de 44 de eroi căzuţi în cele două războaie mondiale. “Eroii satelor Potoceni morţi pentru patrie –1916-1918” sunt înscrişi pe un tablou de lemn decorat cu scene biblice, păstrat în cancelaria bisericii.

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

UN CATREN PENTRU

NEPOATA MEA SARA-MARIA

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

________xxx________

O PLACHETĂ, O MEDALIE

ȘI CÂTEVA INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

General locotenent dr. Cornel Paraniac

29.06.1950 - 05.10.2008

Cornel Paraniac a fost un general român, care a îndeplinit funcția de comandant al Comandamentului 2 Operațional Întrunit "Mareșal Alexandru Averescu" (2001-2004, a fost ultimul comandant al Armatei 1 și Reprezentant Militar al României la NATO și Uniunea Europeana. El s-a născut la data de 29 iunie 1950 în orașul Comarnic din județul Prahova și a decedat la data de 5 octombrie 2008 în Sinaia. După absolvirea, în anul 1969 (ca șef de promoție), a Liceului Militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza, a urmat cursurile Școlii Militare de Ofițeri Activi de Artilerie din Sibiu, fiind avansat la gradul de locotenent la 23 august 1972. A absolvit apoi ca șef de promoție Academia Militară, obținând ulterior titlul academic de doctor în științe militare. La repartiție, a ales garnizoana Ploiești, la Centrul de Pregătire al cadrelor din artilerie, iar după absolvirea Academiei Militare, garnizoana Brăila, unde a activat nouă ani, inițial în calitate de comandant de divizion, șef de stat major de regiment și apoi comandant. A urcat rapid în ierarhia militară, fiind numit succesiv: șeful operațiilor, șef de stat major la Inspectoratul General al Artileriei, comandant al Brigăzii 8 Artilerie Mixtă (9 ianuarie 1990 - 23 ianuarie 1991), șef al Artileriei Trupelor de Uscat și locțiitor al șefului de stat major al Forțelor Terestre pentru pregătire de luptă și învățământ. În decursul celor 41 de ani de carieră militară, fost înaintat la gradele de general-maior (cu o stea) la 28 noiembrie 1994 și general de divizie (cu 2 stele) la 26 noiembrie 1998. La data de 1 mai 1997, generalul Cornel Paraniac a fost numit în funcția de comandant al Armatei 1 din București, apoi de la 1 august 2000, după ce Comandamentul Armatei 1 s-a transformat în Comandamentul Corpului 1 Armată Teritorial, a rămas la conducerea acestuia. În perioada 15 ianuarie 2001 - 1 decembrie 2004, generalul-maior (cu 2 stele) dr. Cornel Paraniac a îndeplinit funcția de comandant al Comandamentului 2 Operațional Întrunit "Mareșal Alexandru Averescu" (noua denumire a Armatei a II-a), din Buzău. A fost înaintat la gradul de general-locotenent (cu 3 stele) la 15 octombrie 2004 . La data de 1 decembrie 2004, generalul Paraniac a fost numit în funcția de Reprezentant militar la NATO și UE și șef al Reprezentanței Militare a României la NATO și UE (Bruxelles, Belgia), îndeplinind această misiune până la 12 decembrie 2007 când este rechemat în țară. A fost trecut în rezervă la data de 29 iunie 2008, după 41 ani de carieră militară. Generalul Paraniac este autor a diferite studii de specialitate și coautor al cărții editate cu ocazia aniversării a 150 de ani de la înființarea Artileriei Române Moderne. Este autor al cărții ”Parteneriatul Strategic dintre România și SUA”, publicată în 2002. A fost decorat cu numeroase ordine și medalii. Duminică, 5 octombrie 2008, în urma vizitei la casa părintească din Comarnic, de care s-a simțit legat o viață întreagă, i s-a făcut dintr-odată rău și a suferit un infarct. A încetat din viață în seara aceleiași zile, în jurul orei 22, ultima suflare dându-și-o în apropierea locurilor natale, la spitalul din Sinaia, unde cu tot efortul depus de medicii de la ambulanță și de la spital nu s-a mai putut face nimic pentru salvarea sa. La data de 4 iulie 1876, a luat fiinta Societatea Crucea Rosie din Romania in actualul sediu al Spitalului Coltea din Bucuresti. Printre semnatarii actului de infiintare a Crucii Rosii Romane, se regasesc importante personalitati ale vremii: Nicolae Cretzulescu, George Gr. Cantacuzino, C.A. Rosseti, Ion Ghica, Dimitrie Sturza, Gr.G. Cantacuzino si Dr. Carol Davila. Primul preşedinte al Crucii Rosii Romane a fost Printul Dimitrie Ghica, in perioada 1876-1897. La nici trei saptamani de la infiintare, in ziua de 20 iulie 1876, prima ambulanta a Crucii Rosii Romane a plecat intr-o misiune umanitara pe frontul sarbo-turc de la sud de Dunare. Pe baza solidaritatii ce uneste Societatile Nationale surori, prima misiune a Crucii Rosii Romane avea menirea de a acorda ajutor medical militarilor raniti, indiferent de tabara din care faceau parte. Sus am postat logo-ul Crucii Roşii Române. Insigna din imagine se acorda în regimul comunist tuturor donatorilor de sânge pe lângă alte câteva avantaje materiale.

Cupa F.R.C. Șosea - 1977 (ciclism)

(Federația română de ciclism)

Ciclismul este, în sensul larg al cuvântului, deplasarea pe sol folosind mijloace de transport puse în mișcare de mușchii omului, cu precădere bicicletele. Ciclismul se împarte în două categorii: de plăcere și disciplină sportivă de sine stătătoare. Ciclismul sportiv este condus de Uniunea Ciclistă Internațională, cu sediul în Elveția. Sportul ciclism înseamnă organizare riguroasă dar și investiții însemnate în echipamentele de concurs. Printre primii locuitori ai Capitalei, care au folosit bicicleta ca mijloc de locomotie, se numarau si cateva personalitati ale vremii: N. Velescu, dr. V. Urechia, Al. Vlahuta, B. Delavrancea si Al. Macedonski. In aceasta perioada, ciclistii care doreau sa organizeze concursuri dupa modelul occidental au importat biciclete cu roata mare in fata, numite bicicle. In ultimul deceniu al secolului trecut, sporeste numarul societatilor de ciclism, apar primele curse, primele velodromuri. Inca din 1886 fusesera infiintate cluburile cicliste ”Velocitas” si ”Huniade”, iar in anul 1889 “Asociatia de ciclism” din Arad. Cursa de debut din Bucuresti, care are loc in 1891 pe distanta Otopeni – Baneasa de 10 km, este castigata de D. Dumitrescu, unde se inalta astazi Arcui de Triumf. O data cu inmultirea societatilor cicliste, se impune necesitatea coordonarii si organizarii ritmice a activitatii cicliste. In consecinta, in 1891 se infiinteaza ”Clubul velocipedistilor” din Bucuresti care va organiza un concurs oficial. In 1893, se fac intreceri pe velocipede in cadrul unei serbari de binefacere, destinate ajutoarelor oferite sinistratilor inundatiilor de la periferia Capitalei. De acum, ciclismul romanesc fusese confirmat ca o activitate sportiva, motiv pentru care se infiinteaza ”Clubul ciclistilor” in 1896 si ”Uniunea velocipedica a Romaniei” in 1897, care se dorea sa detina prerogativele unei federatii nationale. In 1900 ia nastere ”Uniunea Ciclistilor Excursionisti” si apare prima revista ciclista lunara din tara noastra, intitulata ”Bicicleta”. Inca din 1894 functiona prima scoala de invatare a mersului pe bicicleta, in spatiul pietei Victoria si al soselei Kiseleff din zilele noatre. Pe campul acestei scoli va fi amenajata o pista pe pamant lunga de 250 m, cu o turnura usor ridicata la inaltimea de cca 1,50 m. Apare, asadar, primul, velodrom din Romania, denumit ”Victoria”, proprietatea lui Alois Pucher, langa atelierul de reparat biciclete. In aceste conditii, pe langa ciclismul de sosea, apare si cel de velodrom. Pentru ca tribunele velodromului erau neincapatoare si ciclistii evoluau invaluiti de praful pistei, a aparut nevoia de a construi un nou velodrom, mai incapator si cu anexe sanitare. Initiatorul acestui proiect a fost directorul ziarului “Universul”, Luigi Cazzavillan si, totodata, reprezentant in Romania al unei fabrici italiene dc biciclete (firma ”Bianchi”). El a construit un splendid veledrom cu pista de lemn, lunga de 333,33 m si lata de 6 m. Arena a fost ridicata pe soseaua Kiseleff, in dreapta Arcului de Triumf. Inaugurarea velodromului s-a facut in 1896, prilejuind o bogata activitate ciclista de velodrom, unde au concurat ciclisti din Germania, Austria, Ungaria. In 1898, velodromul a fost demontat si pista vanduta ca lemn de foc pentru a se acoperi datoriile la fisc, ramase neachitate dupa moartea fondatorului. Dupa o intrerupere indelungata, timp in care cursele de viteza s-au desfasurat pe aleile din parcuri si la hipodrom, ciclismul de pista isi va relua activitatea o data cu construirea velodromului de la Galati (1923), din initiativa lui Ernest Flacs, presedintele Clubului Ciclist Galati. De asemenea, este consemnata existenta unui velodrom la Craiova, unde s-au derulat concursuri intre ciclistii bucuresteni si craioveni in anii 1896-1898. Dezvoltarea ciclismului de sosea si de pista, reteaua tot mai mare de concursuri si aparitia mai multor cluburi cu acest profil in Capitala si in teritoriu, au creat conditii pentru infiintarea FR de Ciclism. Acest eveniment, care are loc in 26 aprilie 1931, succede existenta celor doua nuclee organizatorice, care la vremea respectiva si-au asumat rolul de conducere si organizare a ciclismului romanesc. Aceste nuclee au fost: Uniunea Velocipedica a Romaniei (1897) si Comisiunea de Ciclism (1912) din cadrul Federatiei Societatilor Sportive din Romania (FSSR).

Insigna - Editura Albatros

Editura Albatros a apărut pe piața din Romania ca o editura cu profil enciclopedic. Ea a fost înființată în anul 1971, prin transformarea vechii Edituri a Tineretului, fondate în anul 1952, având sediul actual în București, Piața Presei libere, nr.1. Preocuparea editurii Albatros este de a publica literatura si cultura romana. Enumăr câteva dintre colecțiile acestei edituri; Dicționare, Memorii și jurnale, Historia, Lectura, Eseu, Critică și istorie literară. O vreme directorul acestei edituri a fost scriitorul Mircea Sântimbreanu.

Insigna - Electronum - România

1974 - 1984 Instruments - China

Pe data de 1 noiembrie 1968 s-a înfiinţat Întreprinderea de stat pentru comerţ exterior "Electronum", cu sediul în Bucureşti, sub îndrumarea şi controlul Ministerului Comerţului Exterior. Întreprinderea avea ca obiect de activitate exportul şi importul de: echipamente de calcul, culegere şi prelucrare a datelor; componente electronice profesionale; linii de fabricaţie, utilaje, aparataje, materiale speciale, piese şi subansamble, necesare cercetării, producţiei, exploatării, întreţinerii acestora; licenţe, tehnologii, proiecte şi asistenţă tehnică; asistenţă tehnică şi documentaţie pentru organizarea sistemelor de prelucrare a datelor şi programe de calcul. Sus am postat logo-ul Întreprinderii Electronum - România.

Insigna - Clubul sportiv "Trebisch"

Atletului Tabarcea Constantin

Atletismul apare în România la sfârșitul secolului al XIX-lea, la inițiativa studenților care studiau în țările occidentale. În timpul vacanțelor, aceștia promovau atletismul organizând competiții de alergări, sărituri și aruncări.Primul concurs organizat de atletism are loc în anul 1882 la București, cu participarea elevilor de la liceele Sf. Sava și Matei Basarab. Treptat, crește interesul pentru activitatea sportivă, în general, și atletism, în particular. Se organizează curse care atrag un număr mare de concurenți, se conturează o literatură de specialitate și sunt organizate competiții pe criterii de vârstă. Mai mult, cu prilejul serbărilor școlare sunt introduse întreceri la alergări și sărituri la mai multe licee din diverse orașe. În anul 1912, se înființează Comisia de atletism, alergări pe jos și concursuri, parte din Federația Română a Societăților Sportive. Acea comisie este de fapt precursoarea Federației Române de Atletism (FRA), a 19-a federație pe lista mondială, care în anul 1923 se afiliaza la Federația Internațională de Atletism Amator (IAAF). Primele Campionate Naționale ale României sunt organizate în anul 1914, la 16 probe, și se adresează doar bărbaților. Un an mai târziu, în 1915, se inaugurează la București primul teren de atletism, pe locul care devine ulterior Stadionul Tineretului. Abia din anul 1922, femeile vor avea propriile competiții, iar trei ani mai târziu vor fi organizate primele Campionate Naționale Feminine, precum și primele Campionate pentru juniori. În anul 1928, la Jocurile Olimpice de la Amsterdam, o delegație a Romaniei formată din 10 atleți și 2 atlete participă pentru prima dată la o astfel de competiție, iar în același an debutează Campionatele Universitare din România. În anul 1930, la Atena, atleții români se clasează pe locul al doilea, la prima ediție oficială a Jocurilor Balcanice, iar în anul 1934, la ediția inaugurală a Campionatelor Europene, participă 4 atleți români. În anul 1937, FRA organizează, pentru prima dată în România, Jocurile Balcanice, iar în anul 1948 debutează seria Campionatelor Internaționale ale României, nelipsite din Calendarele Anuale ale FRA. Începând cu anul 1952, atleții români participă cu regularitate la toate marile competiții mondiale și europene și scriu, cu fiecare medalie, istoria atletismului românesc.

Leopold Trebitsch (1842–1906) a fost un antreprenor austriac producător de mătase, iubitor de șah și patron al competițiilor de șah. El a condus cea mai mare companie de mătase din monarhia Dunării și una dintre cele mai mari de pe continent, care și-a exportat mărfurile în Germania, Anglia și America. Produsele sale de modă: mătase strălucitoare, pălării elegante, șaluri pufoase, ciorapi fini, țesături grele pentru perdele și tapițerii, damasc, catifea și atlas s-au vândut în toată lumea. Familia sa a oferit suma considerabilă de 100000 de coroane către Clubul de șah din Viena (Wiener Schachklub) pentru a organiza o serie de turnee. Cum Trebitsch a murit cu o lună înainte de începerea primului turneu, competițiile au fost numite în memoria sa. În memoria sa s-a înființat și un club sportiv, probabil în Ardeal. Medalia de mai sus s-a conferit atletului Tabarcea Constantin.

Insigna - Donator de onoare

La data de 4 iulie 1876, a luat fiinta Societatea Crucea Rosie din Romania in actualul sediu al Spitalului Coltea din Bucuresti. Printre semnatarii actului de infiintare a Crucii Rosii Romane, se regasesc importante personalitati ale vremii: Nicolae Cretzulescu, George Gr. Cantacuzino, C.A. Rosseti, Ion Ghica, Dimitrie Sturza, Gr.G. Cantacuzino si Dr. Carol Davila.

Primul preşedinte al Crucii Rosii Romane a fost Printul Dimitrie Ghica, in perioada 1876-1897. La nici trei saptamani de la infiintare, in ziua de 20 iulie 1876, prima ambulanta a Crucii Rosii Romane a plecat intr-o misiune umanitara pe frontul sarbo-turc de la sud de Dunare. Pe baza solidaritatii ce uneste Societatile Nationale surori, prima misiune a Crucii Rosii Romane avea menirea de a acorda ajutor medical militarilor raniti, indiferent de tabara din care faceau parte. Sus am postat logo-ul Crucii Roşii Române. Insigna din imagine se acorda în regimul comunist tuturor donatorilor de sânge pe lângă alte câteva avantaje materiale.

___________ooOoo_____________

UN BILET

ROMÂNESC DE LOTERIE