Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de cultură
și arhitectură din localitatea italiană CHIAVARI, provincia GENOVA,
regiunea LIGURIA, din vremuri diferite, câteva vederi generale,
vechi trimiteri poștale dar și câteva piese de medalistică locale.
Vila Castagnola
Biserica Sfântul Giacomo
Catedrala
Sanctuarul San Antonio
Piața Vittorio Emanuele
Piața Garibaldi
Strada Dante
Sanctuarul Madonna dell'ollivo
Calea Palme
Cafe Defilla
Biserica Sfântul Petru
Primăria și Monumentul Vittorio Emanuele II
Arhitectură locală
Plaja
Castelul
Trimiteriv poștale
Vederi generale
Insignă locală
Medalie locală
Plachetă locală
xxx
UN SFAT
UN CATREN PENTRU
NEPOATA MEA SARA MARI
O VORBĂ DE DUH
DE LA UN ÎNAINTAȘ
UN DIALOG EPIGRAMATIC
_________xxx_________
O PLACHETĂ, O INSIGNĂ ȘI
CÂTEVA MEDALII ROMÂNEȘTI
Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".
INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.
Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).
Institutul de cercetări și proiectări tehnologice în transporturi
M.T.Tc - Ministerul Transporturilor și Telecomunicațiilor
București - România 1929 - 1979
50 ani de la înființarea Institutului de cercetări și
proiectări tehnologice în transporturi
Institutul de
cercetari si proiectari tehnologice în transporturi are o istorie
interesantă. În data de 8 ianuarie 1929 a luat fiinta Institutul Tehnologic CFR, care
pentru început era format din 7 laboratoare, care aveau ca domenii de lucru
chimia anorganica, uleiuri, vopsele, materiale, metalografie, combustie și materiale
de constructii. In decursul timpului, Institutul Tehnologic CFR s-a dezvoltat
ca urmare a extinderii retelei feroviare, a cresterii intensitatii traficului
si a dezvoltarii explozive a tehnicii in ultimele decenii. Institutul a
avut diverse forme de organizare si denumiri, dar si-a pastrat specificul
activitatii (cu exceptia activitatii de proiectare a infrastructurii, care s-a
separat si s-a dezvoltat in cadrul ISPCF). Intre anii 1951 si 1959 a functionat sub numele Institutul
de Cercetari CFR, care a concretizat cercetarile tehnico-stiintifice feroviare.
Intre anii 1959 si 1966 a functionat sub numele Institutul de
Cercetari Transporturi si Telecomunicatii,
cu cercetari in domeniul optimizarii exploatarii transporturilor, cu
experimentari si studii privind locomotivele diesel-electrice, cu cercetari
privind sporirea sigurantei circulatiei (autostop punctal, circuite de cale
tranzistorizate). Intre anii 1966 si 1969 a functionat sub numel Institutul
de Cercetari Cai Ferate (ICCF), ale carui sarcini principale cuprindeau:
- efectuarea de cercetari stiintifice cu caracter tehnic, economic si medico-psihotehnic in domeniul feroviar, axate pe extinderea tehnicii noi,
- colaborarea cu alte institutii si organisme de cercetare din tara si strainatate la rezolvarea problemelor comune privind dezvoltarea in perspectiva a transporturilor pe calea ferata,
- executarea lucrarilor de incercari, analize si expertize si acordare de asistenta tehnica, stiintifica in probleme referitoare la introducerea tehnicii noi, a proceselor de modernizare, la elaborarea de standarde de stat, norme interne etc.
- siguranta circulatiei,
- elaborarea indrumatorului de calcule de tractiune (finalizat in 1971),
- introducerea in productie a noi procedee tehnologice si perfectionarea celor existente
- organizarea stiintifica a productiei si a muncii, mecanizarea si automatizarea proceselor tehnologice,
- aplicarea tehnicii electronice de calcul,
- punerea in valoare a noi resurse materiale si inlocuitori, a noi utilaje, instalatii si aparate, precum si perfectionarea celor existente.
- activitatea de conceptie: informare-documentare, cercetare, proiectare tehnologica, incercari-omologari, pregatire tehnologica, tehnologii de exploatare, inventii-inovatii, sinteze-prezentare;
- activitatea de investitii pentru utilitati si baza proprie: proiectarea investitiei, dezvoltarea de noi capacitati, modernizarea capacitatilor existente;
- activitatea de organizare pentru ramura si in domeniul propriu: organizarea productiei,organizarea muncii;
- activitatea de microproductie pentru dotarea proprie, precum si pentru dotarea unitatilor de productie din profilul MTTc cu anumite echipamente unicat sau in numar restrans de exemplare.
Regia autonoma Registrul Feroviar Roman – REFER și Societatea comerciala Institutul de Cercetari in Transporturi - INCERTRANS.
Mihai Eminescu 1850 - 1889 * 15 iunie 2009
- Mita e-n stare să pătrunză orişiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele şi averea unei generaţii.
- Partidele, la noi, nu sunt partide de principii, ci de interese personale care calcă făgăduielile făcute nației în ajunul alegerilor și trec, totuși, drept reprezentanți ai voinței legale și sincere a țării. Cauza acestei organizări stricte e interesul bănesc, nu comunitatea de idei.
- Uzurpatori, demagogi, capete deșarte, leneși care trăiesc din sudoarea poporului, fără a o compensa prin nimic, ciocoi boierești și fudui, mult mai înfumurați decât coborâtorii din neamurile cele mai vechi ale țării - despre clasa politică a României.
- Părerea mea individuală e că politica ce se face azi în România, și dintr-o parte și din alta, e o politică necoaptă.
- Vom avea de-acum înainte dominația banului internațional, impusă de străini. Peste tot credințele vechi mor, un materialism brutal le ia locul, cultura secolului, mână în mănâ cu sărăcia claselor lucrătoare, amenință clădirea măreață a civilizației creștine.
- Statul român nu mai este un produs al geniului rasei române, ci un text franţuzesc aplicat asupra unui popor ce nu-l înţelege
- Poporul a pierdut de mult încrederea că lucrurile se pot schimba în bine şi, cu fatalismul raselor nefericite, duce greul unei vieţi fără bucurie şi fără tihnă.
- Temelia liberalismului adevărat este o clasă de mijloc care produce ceva, care, punând mâna pe o bucată de piatră îi dă o valoare înzecită şi însutită de cum o avea, care face din marmură statui, din in pânzătură fină, din fier maşini, din lână postavuri.
- Condiţia civilizaţiei statului este civilizaţia economică. A introduce formele unei civilizaţii străine fără ca să existe corelativul ei economic este curată muncă zadarnică
- De când e lumea nu s-a văzut ca un popor să stea politiceşte sus, iar economiceşte jos; amândouă ordinele de lucruri stau într-o legătură strânsă; civilizaţia economică este mama celei politice.
- Lucrul la care aspiră toţi este de a se folosi numai de avantajele civilizaţiei străine, nu însă de a introduce în ţară condiţiile de cultură sub care asemenea rezultate să se producă de la sine.
- Cine zice progres nu-l poate admite decât cu legile lui naturale, cu continuitatea lui treptată. A îmbătrâni în mod artificial pe un copil, a răsădi plante fără rădăcină pentru a avea grădina gata în două ceasuri, nu e progres, ci devastare… Adevăratul progres nu se poate opera decât conservând pe de o parte, adăugând pe de alta; o vie legătură între prezent şi viitor, nu însă o serie de sărituri fără orânduială.
Insigna - I.P.A. (Asociația internațională de poliție)
Asociaţia
Internaţională a Poliţiştilor (I.P.A.) are în rândurile sale oameni de
pretutindeni, neangajaţi politic. Cei mai mulţi dintre ei sunt poliţişti, dar
sunt şi jandarmi, poliţişti de frontieră sau pompieri. Tineri, maturi sau
vârstnici, bărbaţi sau femei, aşa cum le-a dictat conştiinţa, au optat să facă
parte din această organizaţie. Cu toate că, uneori, îi separă mii de kilometri,
că au o cultură diferită sau că vorbesc, în marea lor majoritate, o altă limbă,
au aderat fără echivoc la ideea de prietenie şi eforturile britanicului Arthur
Troop, fondatorul organizaţiei. Deasupra admiri logo-ul Asociației
Internaționale a Polițiștilor. Nimeni nu le-a impus să intre în Asociaţia
Internaţională a Poluițiștilor. Prietenia a fost cea care, încă de la
început, a reprezentat, pentru organizaţie, temelia pe care au fost construite,
cu timpul, toate mecanismele de funcţionare. În afara acestui sentiment
durabil, Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor n-ar fi existat. Ea este cea
care a dat viaţă ideilor lui Arthur Troop şi a întreţinut permanent speranţa
întăririi şi lărgiri organizaţiei. Prietenia a fost, este şi va rămâne pentru
totdeauna emblema sub care se vor desfăşura toate acţiunile şi activităţile
Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor. Eforturile de constituire şi de
dezvoltare a Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor au fost încununate de
succes şi datorită faptului că, în sufletul oamenilor care apăra legea şi
societatea, prietenia are rădăcini adânci şi solide. La aceşti oameni se va
găsi întotdeauna, din belşug, spirit de echitate şi dreptate, susţinere morală,
respect şi apreciere faţă de valorile umane şi ale statului de drept. Implicarea
Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor în acţiuni de caritate demonstrează
sensibilitatea şi generozitatea membrilor ei. Răspunzând întotdeauna la
solicitările celor din jur, membri I.P.A. oferă societăţii un model de
comportament demn de urmat. De aceea, cine nu manifestă solicitudine şi iubire
faţă de oameni nu-şi va găsi niciodată locul în această organizaţie. Se va
simţi stingher şi va pleca de bunăvoie, pentru că în Asociaţia Internaţională a
Poliţiştilor rămân numai acele caractere pentru care dragostea, cinstea,
onoarea şi condescendenţa faţă de semeni reprezintă valori la care nu vor
renunţa, indiferent de contextul pe care realitatea îl oferă fiecăruia.
Prietenia i-a unit pe toţi şi tot prietenia este cea care i-a făcut pe membri
I.P.A. să fie mai buni şi mai mărinimoşi. Asociaţia Internaţională a
Poliţiştilor va rezista atâta timp cât prietenia va găsi în oameni acele
resurse prin intermediul cărora iubirea, binele şi speranţa se perpetuează. I.P.A. este o stare de spirit, deschisă tuturor
poliţistior, dincolo de barierele discriminării de orice fel, indiferent de
rang, rasă, culoare, sex, religie sau limbă. I.P.A. Secţia Română a fost
fondată la data de 31 august 1992 şi afiliată la International Police Association in
data de 25 octombrie 1996. Asociaţia este organizată pe principiul
teritorialităţii, cu sediul oficial în municipiul Bucureşti, fiind formată din
regiuni (filiale), constituite pe lângă structurile profesionale ale
M.A.I.. Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor - Secţia Română (I.P.A.
Secţia Română) este o organizaţie nonguvernamentală, nonprofit şi functionează conform
prevederilor legislaţiei româneşti şi ale Statutului Internaţional I.P.A.. Are
la bază libera asociere şi este formată din poliţişti şi alte cadre ale
Ministerului Administraţiei şi Internelor. La finele anului 2010, în
I.P.A. - Secţia Română funcţionau 150 de filiale, însumând peste 58500 de
membri. Deasupra admiri Certificatul de afiliere al României la
I.P.A.. I.P.A. - cea mai mare organizaţie de prietenie a poliţiştilor din
întreaga lume - a fost creată la 1 ianuarie 1950. De atunci, motto-ul său
"Servo per amikeco" (“Servicii prin prietenie” - în limba esperanto)
a câştigat în peste cinci decenii de existenţă mai mulţi aderenţi decât şi-ar
fi putut cineva imagina. Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor a fost
înfiinţată din iniţiativa unui ofiţer de poliţie din Lincolnshire - Anglia,
Arthur Troop, care a dorit să creeze astfel un canal pentru prietenia între
poliţiştii de pretutindeni şi cooperarea internaţională. Născut la 15 decembrie
1914, el s-a angajat în iunie 1936 la Poliţia din Lincolnshire, unde s-a
specializat în probleme de trafic rutier. După cel de-al doilea Război Mondial,
Arthur s-a dedicat proiectului înfiinţării unei organizaţii mondiale a
poliţiştilor, dând dovadă de mare încredere în oameni şi în virtuţile
prieteniei adevărate. Opţiunea le-a aparţinut în totalitate, după cum şi
renunţarea la statutul de membru nu este condiţionată în vreun fel.
Ce-i atrage
şi, mai ales, ce-i ţine într-o astfel de organizaţie? Cu siguranţă, nu un
interes material, pentru că Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor nu
satisface o asemenea dorinţă. Poate că este greu de crezut, dar cei mai mulţi
membrii ai I.P.A., şi este vorba, în primul rând, de cei care au contribuit în
mod substanţial la consolidarea şi extinderea organizaţiei, au o mare capacitate
de comunicare şi relaţionare. Dublată de puternice sentimente de omenie,
întrajutorare, toleranţă şi bună-cuviinţă, aceşti oameni au făcut din prietenie
un mod de a fi. Pentru ei, prietenia generează ocazii şi prilejuri de a se
cunoaşte, de a se apropia şi este principala sursă care le alimentează dorinţa
de a stabili relaţii noi.
Clubul ciclist Principele Nicolae - Premiul I - S. Con 
Printre primii locuitori ai Capitalei, care au folosit
bicicleta ca mijloc de locomotie, se numarau si cateva personalitati ale
vremii: N. Velescu, dr. V. Urechia, Al. Vlahuta, B. Delavrancea si Al.
Macedonski. In aceasta perioada, ciclistii care doreau sa organizeze concursuri
dupa modelul occidental au importat biciclete cu roata mare in fata, numite
bicicle. In ultimul deceniu al secolului trecut, sporeste numarul societatilor
de ciclism, apar primele curse, primele velodromuri. Inca din 1886 fusesera infiintate
cluburile cicliste ”Velocitas” si ”Huniade”, iar in 1889 “Asociatia de ciclism”
din Arad. Cursa de debut din Bucuresti, care are loc in 1891 pe distanta
Otopeni – Baneasa de 10 km, este castigata de D. Dumitrescu. Tot el va parcurge
in acelasi an distanta Bucuresti – Ramnicu Valcea in 9h. De asemenea, se
alearga cursa Otopeni – Rondul II de la Sosea, pe locul unde se inalta astazi
Arcui de Triumf. O data cu inmultirea societatilor cicliste, se impune
necesitatea coordonarii si organizarii ritmica a activitatii cicliste. In
consecinta, in 1891 se infiinteaza ”Clubul velocipedistilor” din Bucuresti care
va organiza un concurs oficial. In 1893, se fac intreceri pe velocipede in
cadrul unei serbari de binefacere, destinate ajutoarelor oferite sinistratilor
inundatiilor de la periferia Capitalei. Cursa masura 120 km, pe ruta Bucuresti
– Ploiesti -- Bucuresti si a fost castigata de acelasi D. Dumitrescu in 7h45’.
In fata altor 6 concurenti. In 1894, se inregistreaza doua excursii cicliste pe
distante lungi: prima, pe distanta Bucuresti – Craiova, efectuata in 15h de
Carol Ressel si de clovnul Adolf de la circul Sidoli; a doua pe traseul
Bucuresti – Brasov – Bucuresti, care este parcursa de doua personalitati: C.
Cantili si Al.Macedonski. Ispravile lui C. Cantili sunt memorabile. El a batut
originalul record a lui Alois Pucher, care a parcurs in 11 zile distanta
Bucuresti – Paris, realizand pe acelasi traseu doar 10 zile. De acum,
ciclismul romanesc fusese confirmat ca o activitate sportiva, motiv pentru care
se infiinteaza ”Clubul ciclistilor” in 1896 si ”Uniunea velocipedica a
Romaniei” in 1897, care se dorea sa detina prerogativele unei federatii
nationale. In 1900 ia nastere ”Uniunea Ciclistilor Excursionisti” si apare
prima revista ciclista lunara din tara noastra, intitulata ”Bicicleta”. Inca
din 1894 functiona prima scoala de invatare a mersului pe bicicleta, in spatiul
pietei Victoria si al soselei Kiseleff din zilele noatre. Pe campul acestei
scoli va fi amenajata o pista pamant lunga de 250 m, cu o turnura usor ridicata
la inaltimea de cca 1,50 m. Apare, asadar, primul, velodrom din Romania,
denumit ”Victoria”, proprietatea lui Alois Pucher, langa atelierul de reparat
biciclete. In aceste conditii, pe langa ciclismul de sosea, apare si cel de
velodrom. Pentru ca tribunele velodromului erau neincapatoare si ciclistii
evoluau invaluiti de praful pistei, a aparut nevoia de a construi un nou
velodrom, mai incapator si cu anexe sanitare. Initiatorul acestui proiect a
fost directorul ziarului “Universul”, Luigi Cazzavillan si, totodata,
reprezentant in Romania al unei fabrici italiene dc biciclete (firma
”Bianchi”). El a construit un splendid veledrom cu pista de lemn, lunga de
333,33 m si lata de 6 m. Arena a fost ridicata pe soseaua Kiseleff, in dreapta Arcului
de Triumf. Inaugurarea velodromului s-a facut in 1896, prilejuind o bogata
activitate ciclista de velodrom, unde au concurat ciclisti din Germania,
Austria, Ungaria. In 1898, velodromul a fost demontat si pista vanduta ca lemn
de foc pentru a se acoperi datoriile la fisc, ramase neachitate dupa moartea
fondatorului. Dupa o intrerupere indelungata, timp in care cursele de viteza
s-au desfasurat pe aleile din parcuri si la hipodrom, ciclismul de pista isi va
relua activitatea o data cu construirea velodromului de la Galati (1923), din
initiativa lui Ernest Flacs, presedintele Clubului Ciclist Galati. De asemenea,
este consemnata existenta unui velodrom la Craiova, unde s-au derulat
concursuri intre ciclistii bucuresteni si craioveni in anii 1896-1898. Aici, la
Craiova, apar pentru prima oara cursele cu handicap, adica cele de contratimp
specifice velodromului modern. In 1926, se va construi velodromul de pamant de
la Braila, lung de 400 m, promotorul sau fiind Foti Valerianos, presedintele
clubului de ciclism din acest oras. In paralel cu aceasta intensa activitate
ciclista pe pista, continua dezvoltarea ciclismului de sosea, stimulat de
aparitia turului Frantei in 1903, care va consacra competitia pe etape. Aceasta
experienta originala va fi preluata si adoptata de ciclismul romanesc,
organizandu-se, in intervalul 1910-1913, trei editii ale Circuitului Muntenia,
competitie pe etape in care s-au remarcat castigatorii Mario Salla, Jean
Valter, N. Chrihalmeanu. Razboiul balcanic (1913) si primul razboi mondial
(1914) stopeaza evolutia ciclismului national, care isi reia activitatea in
1923. Probele de viteza si de semifond din campionatul national se vor
desfasura pana in anul 1930 pe cele doua velodromuri de la Galati si Braila. In
acest interval, campionatele nationale de fond s-au tinut in Bucuresti, unde a
fost construit un velodrom pe actualul spatiu al Clubului ”Dinamo”. In acest
loc s-au mai derulat si concursuri de motociclism si ciclism.
Emblemele
coifură sunt un fel de
insigne purtate de către personalul militarizat din sistemul apărării, ordinii
publice, siguranței naționale, autorității judecătorești,
pădurari, ceferisti, etc la caschetă, bonetă, bască, căciulă sau pălărie.
Emblemă coifură - pompieri
____________ooOoo___________
PERSONALITĂȚI CULTURALE
PE BANCNOTELE LUMII
Avocatul columbian Carlos Lleras Restrepo,
a trăit între anii 1908 - 1994
Detaliu vignetă de pe o bancnotă a statului Suriname
Câteva detalii vignetă de pe acțiuni franceze
MOUSAIOS - 20.06.2021
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu