Epaminonda's Blog.....: INFO NUMIS MONDO

1. Cu ocazia aniversării a cinci ani de la lansarea programului naţional Kingdom’s Vision 2030, Banca Centrală a Arabiei Saudite a pus în circulaţie la data de 25.04.2021, o nouă bancnotă comemorativă cu denominarea de 200 Riali.

Programul naţional de dezvoltare Kingdom Vision 2030 este un program de dezvoltare cu 3 obiective principale privind transformarea şi dezvoltarea Arabiei Saudite în - inima lumii arabe şi islamice, hub financiar regional şi punte între trei continente. Noua bancnotă este tipărită pe suport de hârtie şi are o culoare predominat gri. Pe avers avem portretul fondatorului Arabiei Saudite, Regele Abdul Aziz Al Saud. În zona centrală a aversului este plasat logo-ul programului Kingdom’s Vision 2030.

Abd al-Aziz Ibn Abd al Aziz Al Saud, cunoscut în Orientul arab ca Abd al-Aziz, iar în Occident ca Ibn Saud, a fost fondatorul și primul rege al Arabiei Saudite, care s-a născut în data de 15 ianuarie 1876 și a decedat la data de 9 noiembrie 1953. El este primul conducător din lume, respectiv monarh, care și-a numit țara după propriul nume.

Pe revers apare Palatul Justiţiei (Qasr Al Hokm), fostă reşedinţă regală şi sediu de guvern, în prezent sediul conducerii capitalei Riyad. În anul 1901, din inițiativa regelui Abdullah Bin Abdul Aziz s-a construit acest palat. Timp de mai bine de 30 de ani, acesta a fost casa și sediul său, unde și-a desfășurat campaniile militare și politice pentru a cuceri și unifica Peninsula Arabică. Ulterior clădirea a devenit sediul guvernului național până la moartea sa în 1953. Palatul se întinde pe 11500 metri pătrați. Când a fost construit, era cea mai mare structură din Riyadh. Reconstruit de trei ori în secolul trecut, ultima dintre acestea fiind întreprinsă în anii 1980 și supravegheată de actualul rege, regele Salman Bin Abdul Aziz, care era atunci guvernator, a lăsat acest edificiu ca sediu al primăriei capitalei. Numele „Qasr Al Hokm” înseamnă „Palatul Justiției” și, în mod tradițional, justiția a fost pronunțată în piața din fața palatului.

2. Preiau mai jos un articol publicat de profesorul Marian Bolum, membru al Secției numismatice din municipiul Bârlad, județul Vaslui. Monedele Sadagura au fost emise în timpul războiului ruso-turc din anii 1769-1774, încheiat cu pacea de la Kuciuk-Kainargi. Ele au circulat în Moldova şi în Ţara Românească între anii 1772-1774. Pentru a dispune de o monedă divizionară, care să aibă curs în cele două Principate, în vederea „cumpărării” produselor necesare aprovizionării trupelor ruse, comandamentul armatei ţariste de ocupaţie, feldmareşalul conte P. A. Rumiantev a luat iniţiativa realizării unei emisiuni monetare. Valoarea nominală a monedelor este dublă, exprimată în parale (sistem monetar turcesc) și în denghi sau copeici (sistem monetar rusesc). Cu această ocazie au fost bătute monede de 1 para/3 denghi şi 2 parale/3 copeici.

Concesiunea pentru baterea acestor monede este preluata de baronul Petru de Gartemberg-Sadogurski, în urma contractului încheiat la 24 februarie 1771. Prin contract se prevedea plata a 60.000 de ruble pentru privilegiul de a fabrica suma de 500.000 de ruble, însă nu erau prevăzute termene limită. Monetăria trebuia să funcţioneze la Iaşi, dar va fi instalată pe moşia concesionarului, la Sadagura, lângă Cernăuţi. Pentru baterea monedelor, armata rusă a pus la dispoziţie, ca materie primă, aproximativ 1000 tunuri şi mortiere turceşti (capturate la Akkerman, Benderi, Ismail şi forturile dunărene), cât şi aramă importată din Ungaria, echipamentele necesare şi lucrătorii. Dintr-un pud de metal (16,380 kg.) s-a convenit să se bată monede in valoare de 21 ruble şi 60 de copeici. Pentru moneda de 1 para/3 denghi au fost pregătite, în 1771, patru modele diferite de probe. În acelaşi timp a fost realizată şi o probă pentru moneda de 5 copeici, însă între timp se renunţă la o astfel de monedă. Din probele de 1 para/3 denghi a fost aleasă doar cea care nu purta cifrul împărătesei Ecaterina a II-a. Feldmareșalul Rumiantev a insistat ca emisiunea să nu fie identificabilă în nici un fel cu Imperiul ţarist. Această măsură lăsa posibilitatea trezoreriei armatei ruse să refuze acceptarea acestor monede. Pentru monedele de 2 parale/3 copeici s-a stabilit modelul definitiv în 1772, după ce a fost realizată şi o probă de argint ce păstra aceleaşi caracteristici ca şi moneda de 1 para/3 denghi. Monedele intrate efectiv în circulaţie au pe avers două scuturi ovale, înclinate spre dreapta, deasupra lor aflându-se o coroană princiară, coroana Imperiului ţarist. Scutul din dreapta are stema Moldovei (cap de bour), iar scutul din stânga are stema Ţarii Româneşti (acvilă spre dreapta, având în cioc o cruce cu două braţe, ce stă pe o coroană cu 4 sau 5 vârfuri, având deasupra semiluna conturnată). Legenda este scrisă cu litere chirilice: MON. MOLD:I VALAK (MONEDA MOLDOVENEASCĂ ŞI

VALAHĂ) şi prezintă diverse variaţiuni în funcţie de matriţele folosite. Dedesubt, sub două linii orizontale (una groasă şi alta subţire), este trecut milesimul. Pe revers este imprimată, cu litere chirilice, pe 3 sau 4 rânduri, valoarea nominală, încadrată într-un pătrat de 18 sau 22 mm. Cuvântul „para” este subliniat cu două linii orizontale, una groasă şi alta subţire.

Între august 1771 şi mai 1773 monetăria a recepţionat tunuri turceşti cântărind peste 30.000 puduri. Din acest metal s-au bătut, între noiembrie 1771 şi aprilie 1774, piese în valoare de 681.000 ruble în monede de 1 para/3 denghi şi 2 parale/3 copeici. La finalul campaniei baronul Gartemberg a fost acuzat că a bătut monede fără nici un control depăşind de câteva ori valoarea prevăzută. Unii autori au estimat că s-au bătut şi au fost puse în circulaţie monede în valoare de 3.000.000 de ruble. La retragerea armatei ruse monedele bătute la Sadagura nu au fost preschimbate în monede curente pierzându-şi valoarea. Acest fapt a produs importante pagube în Principate, deoarece pentru plata produselor, bunurilor sau a serviciilor prestate, populaţia primise mari cantităţi de astfel de monedă. O parte din monede au ajuns, prin intermediul speculanţilor, în Imperiu ţarist chiar dacă autorităţile au luat măsuri pentru a evita acest lucru. Monedele confiscate, circa 116 puduri, au fost utilizate, în 1788, pentru baterea monedelor ruseşti de 2 copeici şi 1 copeică la monetăria din Moscova. Noile monede vor avea pe avers cifrul împărătesei Ecaterina a II-a, iar pe revers, imaginea Sfântului Gheorghe călare. Emisiunea monetară Sadagura are caracteristicile unor bani de război: curs forţat, valoare reală inferioară valorii nominale, fără acoperire în metal preţios, valoare nominală exprimată în două sisteme monetare diferite, arie de acceptare limitată la cele doua Principate, încetarea puterii circulatorii oficiale odată cu retragerea armatei de ocupaţie. Din punct de vedere istoric, emisiunea Sadagura este importantă, deoarece este singura emisiune monetară din cele două Principate după închiderea monetăriei lui Dabija Vodă în Moldova şi a lui Mihnea al III-lea în Ţara Românească (următoarea monedă va fi realizată în 1867) şi pentru că poate fi considerată o primă încercare de unificare monetară în cele două Principate. Pentru colecţionari, aceste monede sunt importante (chiar dacă sunt relativ uşor de găsit datorită numărului mare de exemplare bătute), deoarece există foarte multe variante diferite ca desen (datorită diversităţii matriţelor folosite), culoare (tunurile folosite ca materie primă nu erau fabricate din acelaşi aliaj) sau greutate. Datorită acestor caracteristici se poate spune că fiecare monedă Sadagura este unică în felul ei.
3. Cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la obţinerea independenţei (la 26.03.1971), Banca Centrală a statului asiatic Bangladeş a lansat începând cu data de 28.03.2021, două noi bancnote comemorative de 50 Taka (nu este încă sigur dacă ambele bancnote vor intra în circulaţie).

Prima din ele, are culoarea predominantă galben-portocaliu şi este practic bancnota standard de 50 Taka, având adăugat însă pe avers logo-ul dedicat celor 50 de ani de independenţă. Portretul de pe avers este cel al Şeicului Mujibur Rahman, tatăl naţiunii, cel care a scris proclamaţia de independenţă a ţării.

Şeicul Mujibur Rahman a fost un politician și om de stat din Bangladesh, care s- născut la data de 17 martie 1920 și a decedat la data de 15 august 1975, fiind asasint. El este recunoscut ca „Tatăl Națiunii” din Bangladesh. El a ocupat funcția de prim-președinte al statului Bangladesh (1971 - 1972) și apoi prim-ministru al Bangladeshului până la asasinarea sa la 15 august 1975. El este considerat a fi forța motrice a independenței Bangladeshului. Fiica sa Sheikh Hasina i-a împărtășit crezul politic ajungând chiar prim ministru al guvernului statului Bangladesh. În fundal se observă Monumentul Eroilor pentru Independenţă, cunoscut și sub numele de Monumentul Martirilor.

Memorialul Martirilor s-a inaugurat în anul 1982 în memoria celor căzuţi în războiul de liberare naţională din anul 1971. Monumentul se află în oraşul Savar, la aproximativ 35 km nord-vest de capitala, Dhaka. El a fost proiectat de către Syed Mainul Hossain, fiind compus 7 structuri piramidale isoscele de formă triunghiulară, înălţimea sa maximă fiind de 150 de metri. Monumentul este dispus într-un parc cu flori, copaci, gazon, lac artificial fiind înconjurat de mai multe morminte ale eroilor. Pe revers avem prezentată o reproducere după tabloul „La arat”, realizat de Zainul Abedin, considerat fondatorul artei moderne din Bangladeş.

Zainul Abedin (29 decembrie 1914 - 28 mai 1976) a fost un pictor din Bangladeș, care a devenit cunoscut în anul 1944 prin seria sa de picturi care descrie cea mai mare foamete din perioada colonială britanică a țării sale. În anul 1948, a ajutat la înființarea Institutului de Arte și Meserii (acum Facultatea de Arte Plastice a Universității din Dhaka). Patria sa l-a onorat cu titlul de „Shilpacharya” (Mare profesor de arte) pentru valențele sale artistice vizionare. Este considerat fondatorul artelor moderne din Bangladesh. A fost implicat în mișcarea pentru limba bengali din Pakistanul de Est, dar și în războiul de eliberare al Bangladeșului. În anul 1974 a obținut titlul de doctor onorific în litere al Univesității din Delhi, India.În anul 2009, în semn de recunoaștere internațională, un crater de pe planeta Mecur a fost botezat Abedin, după numele său.

4. Prezint mai jos câteva proiecte și probe monetare realizate în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza. De la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi până după jumătatea secolului al XIX-lea în Ţările Române au circulat în special monede turceşti, ruseşti şi austriece, conversia lor făcându-se după sistemul ponderal al leului (monedă de calcul) şi al paralei (monedă divizionară turcească). Astfel, între reformele care trebuia să pună bazele statului naţional român modern s-a aflat şi proiectul emiterii monedei naţionale. Într-un document din 18 noiembrie 1859 al Consiliului de miniştri al guvernului din Muntenia apare pentru eventuala monedă denumirea de „românat”, având ca etalon mărimea, greutatea şi titlul metalic al francului francez. Pe baza documentului guvernului muntean, s-a întocmit, în august 1860, un proiect de lege pentru înfiinţarea monedei naţionale de către Comisia Centrală de la Focşani, în 12 articole, care stabilea că se vor bate monede din aur, argint şi aramă. În anul 1860 Alexandru Ioan Cuza a făcut o primă încercare de introducere a unui nou sistem monetar. Un rol important în acest sens l-a avut consulul Franţei la Iaşi, Victor Place, care a fost însărcinat să negocieze baterea unor monede româneşti la monetăria din Paris. Piesele au fost desenate de numismatul francez Adrien de Longpérier, conservator la Cabinetul numismatic de la Muzeul Louvre, care a schiţat proiectele pentru monedele din aur (20 români), argint (5 români) şi bronz (10 centime)^.Proiectul introducea sistemul monetar zecimal din Franţa, iar monedele urmau să fie bătute la Paris. Unitatea monetară, după modelul francului francez, trebuia să se numească român sau românat. Fabricarea monedelor ar fi urmat sa se realizeze în Franţa. Pentru acoperirea primei tranşe a contractului Ministerele de Finanţe ale Principatelor Unite urmau să angajeze pe piaţa franceză un împrumut de 60.000.000 franci. În paralel cu pregătirea legislaţiei privitoare la noua monedă, în mai 1860 se iniţiază un contract pe 5 ani cu monetăria Franţei pentru fabricarea necesarului de monedă românească. Valoarea monedei ce urma să se fabrice în primii 2 ani ai contractului era de 100.000.000 franci, iar baterea anuală era limitată la 150.000.000 piese. Contractul foloseşte pentru monedă denumirea de roumain (român) şi precizează ca unitatea va fi o monedă din argint în greutate de 5 grame. Moneda de un român ar fi fost similară ca diametru şi greutate cu monede de 1 franc francez. Astfel, un român ar fi cântărit 5 grame de argint şi ar fi fost împărţit în decime sau bani (a zecea parte dintr-un românat) și centime sau bănişori (a suta parte dintr-un românat).

Deasupra admiri piesele desenate de numismatul francez Adrien de Longpérier. Monedele din aur şi argint urmau să aibă gravată efigia domnitorului, pe avers, cu legenda Alexandru Ioan I. Domnu Principatelor-Unite, iar pe revers, armele ţării cu legenda În Unire tăria. Denumirea monedei a dat loc la dispute. Deşi prima variantă, inspirată din denumirea monedei franceze, atribuia numele de român monedei naţionale, la propunerea lui Heliade Rădulescu, cel care a a atras atenţia că numele monedei ar putea naşte confuzii şi echivocuri, s-a adoptat denumirea de românat. Acest demers nu s-a putut realiza ca urmare a presiunilor Turciei, care vedea în baterea acestei monede româneşti, un atribut ilegal de suveranitate a Principatelor Unite. În 1860, s-a bătut, totuşi, o monedă de bronz de 5 parale, dar aceasta nu a circulat.

Pe avers apăreau: PRINC./UNITE, în exergă 1860, iar între doua roze Stema Principatelor Unite și cerc perlat exterior. Pe revers: 5//PARALE, pe doua rânduri, cunună din ramuri de stejar și cerc perlat exterior. Un an mai târziu, un nou proiect legislativ ce avea ca scop reglementarea cursului monetar în Principatele Unite readuce problema în actualitate. În mare, proiectul era cel din 1860, însă la articolul 7 se specifica amânarea baterii efective a românaţilor de aur şi argint. Urma să se bată mai întâi moneda divizionară din aramă. Se stabilise chiar şi compoziţia aliajului: 95 părţi aramă, 4 părţi cositor şi o parte zinc. Datorită împotrivirii Turciei şi acest proiect este abandonat. O a treia tentativă are loc în 1864. O nouă iniţiativă legislativă, prezentată de Ministerul Finanţelor, spre a fi supusă aprobării Consiliului de Stat, precizează tipurile de monedă, ce urmau a fi fabricate: 20 şi 10 românaţi din aur, 5, 1 şi 1/2 românaţi din argint precum şi 10, 5 şi 1 sutime din bronz. Proiectul va rămâne nefinalizat din acelaşi motiv ca şi precedentele încercări, însă s-au bătut câteva monede de probă, din piesele de 5 sutimi.

Pe avers apăreau: ALECSANDRU/ IOAN I și efigia domnitorului spre dreapta. Pe revers: În partea de sus, circular, PRINCIPATELE UNITE, în centru, pe trei rânduri 5 // SUTIMI // 1864, iar în exergă A * C, cerc liniar exterior și cerc liniar interior. Moneda era din aramă si avea un diametru de 25 milimetri. De asemenea, în literatura de specialitate este menţionată şi proba de 10 sutimi, însă din aceasta nu se cunoaşte nici un exemplar. Din diverse motive, Al. I. Cuza a trebuit să renunţe la realizarea acestui proiect. Sistemului monetar gândit în vremea domnitorului este însă asemănător cu cel ce va fi adoptat prin legea monetară din 1867. Cu unele schimbări, în structura valorii pieselor şi cu alt nume pentru monedă, sistemul monetar al românatului este de fapt premergătorul sistemului monetar naţional al leului. Încercările din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza au început să se concretizeze chiar în anul plecării acestuia de la domnie. Iniţial, prin actul de recunoaştere a noului domnitor, Turcia nu permite lui Carol I nici emisiunea de monedă, nici conferirea de decoraţii, însă într-o scrisoare din luna octombrie 1866 adresată de către Marele Vizir guvernului României se revine asupra acestei probleme şi se acceptă baterea monedei proprii, cu condiţia ca aceasta să poarte un semn al Imperiului, semiluna sau semiluna cu stele. O lună mai târziu, printr-o nouă scrisoare, Turcia renunţa la această pretenţie pentru moneda divizionară de bronz. Profitând de acest succes, guvernul Brătianu reformulează într-un nou proiect legea monetară din timpul lui Al. I. Cuza şi-l supune aprobării Parlamentului, astfel că în aprilie 1867 se votează prima lege monetară a României prin care se stabileşte moneda naţională – leul (populaţia era obişnuită cu această denumire de aproape două secole, la început cu moneda olandeză, iar ulterior, cu leul de calcul). Legea adopta sistemul monetar bimetalist al Uniunii Latine şi prevedea emiterea de monede din aur (20 lei, 10 lei şi 5 lei), argint (2 lei, 1 leu şi 50 bani) şi bronz (10, 5, 2 şi 1 ban). Legea mai prevedea că din motive financiare urmau să se bată doar monedele de bronz, a căror execuţie s-a realizat la monetăriile Watt & Co. şi Heaton din Birmingham. Trei ani mai târziu, în 1870, se înfiinţa la Bucureşti prima monetărie, unde se bate primul leu românesc. 1 leu era echivalent cu 5 g de argint cu titlul 835‰. În anul 2007, la împlinirea a 140 de ani de la înfiinţarea Sistemului Monetar Naţional, Banca Naţională a României a realizat pentru prima dată proiectele domnitorului, prin emiterea a trei medalii, după desenele pe care Adrien de Longpérier le-a făcut pentru piesele de 20 români, 5 români şi 10 centime.

Aur 900 ‰; greutate - 6,452 g; diametru - 21 mm; tiraj - 250 exemplare.
Avers: în centru, în scuturi ovale, stemele Moldovei şi Munteniei, reunite sub o singură coroană; la exterior, inscripţia circulară: ALECSANDRU · IOAN · DOMN[UL] · MOL-D[OVEI] · SI · VAL[AHIEI]. Lângă chenar, un cerc perlat.
Revers: în centru, inscripţia 20 ROMANI şi milesimul 1860, totul într-o ghirlandă de laur. La exterior inscripţia PRINCIPATELE UNITE. Lângă chenar un cerc perlat.

Argint 925 ‰; greutate - 25 g; diametru - 37 mm; tiraj - 250 exemplare.
Avers: în centru, stema Principatelor Unite în hlamidă timbrată de o coroană.La exterior inscripţia circulară: ALECSANDRU · IOAN · D[OMNUL] · MOLD[OVEI] · SI · VALAH[IEI]. Lângă chenar un cerc perlat.
Revers: în centru, inscripţia 5 ROMANI şi milesimul 1860, totul într-o ghirlandă de laur. La exterior, sus şi jos, inscripţiile în arc de cerc PRINCIPATELE · UNITE şi PRIN · UNIRE · LA · PROPĂŞIRE. Lângă chenar, un cerc perlat.

Tombac cuprat; greutate - 10 g; diametru - 30 mm; tiraj - 250 exemplare.
Avers: în centru, stema Principatelor Unite în scut dublu timbrat de o coroană. La exterior, inscripţia circulară: ALECSANDRU · IOAN · D[OMNUL] · MOLD[OVEI] · SI · VALAHIEI. Lângă chenar un cerc perlat.
Revers: în centru, inscripţia 10 CENTIME şi milesimul 1860, totul într-un cerc. La exterior, inscripţia PRINCIPATELE UNITE. Lângă chenar un cerc perlat.

5. În data de 15 februarie 2021 banca centrală a Libiei a pus în circulației o nouă bancnotă comemorativă cu valoarea de 5 Dinari. Bancnota a fost tipărită de compania internațională De La Rue folosind tehnologia Safeguard Argentum. Bancnota s-a realizat cu ocazia aniversării a zece ani de la revoluția care a dus la răsturnarea regimului colonelului Muammar Qaddafi (17 februarie 2011).

E important de știut că în Libia mai există o bancă centrală, aparţinând guvernului nerecunoscut din Benghazi, bancă care a pus în circulaţie propriile versiuni de Dinari, tipărite în Rusia. Bancnota este confecționată din polimer, este orientată orizontal și este colorată predominant maro. Ca elemente de securitate enumăr: fereastră transparentă, fir de siguranță, tipăritură în relief, cerneală specială, tipăritură vizibilă în UV. Pe avers este reprezentat cel mai cunoscut monument din Tripoli, Turnul otoman cu ceas din central vechi al oraşului Tripoli.

Turnul otoman cu ceas din Tripoli este situat în vechea piața denumită Al Tall. Turnul a fost construit de către otomani în anii 1901 – 1902 de către sultanul Abdel Hamid pentru a comemora 25 de ani de la preluarea sultanatului de către el. Portretul din fereastra transparentă este al liderului rezistenţei, Omar Mukhtar. În jurul ferestrei apar cinci forme geometrice, tipărite cu cerneală Argentum. Textele sunt scrise cu caractere arabe, fundalul este ornamentat cu motive tradiţionale arabe.

Omar Mukhtar a fost organizatorul rezistenței libiene, începând cu 1912, împotriva acțiunilor de colonizare întreprinse de Italia. El s-a născut în data de 20 august 1858 și a decedat în data de 16 septembrie 1931. În timpul acțiunilor libiene de rezistență a fost capturat de armata italiană, judecat și condamnat la moarte prin spânzurătoare. Pe revers sunt reprezentate: ruinele Templului lui Zeus, din Cirene, fundal cu motive tradiţionale arabe.

Templul lui Zeus, din Libia, este situat la Cirene, lângă orașul Benghazi. El a fost construită în cinstea lui Zeus, zeul grec al cerului, fulgerului, tunetului, legii, ordinii și dreptății, între anii 472 - 456 î.Hr. în stilul clasic grecesc - doric. Templul a fost distrus în timpul unei rebeliuni evreiești din anul 115 d.Hr., dar a fost restaurat 5 ani mai târziu de către romani la ordinul împăratului Hadrian. În anul 365 d.Hr., un cutremur a redus din nou templul la moloz și nu a mai fost reconstruit decât în timpurile moderne de către arheologi britanici și italieni. Acest templu este mai mare decât Partenonul din Atena, el reflectând bogăția și importanța Cirenei în lumea antică greacă.

xxx

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN SFAT

UN CATREN PENTRU NEPOATA

MEA SARA MARIA

____________xxx___________

CÂTEVA MEDALII

ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Căldărușa alpină - Aquilegia transsilvanica

Flora și fauna României - 2021

Produsul medalistic de mai sus a fost realizat în anul 2021 la Monetăria Statului, acesta constituindu-se ca un omagiu adus plantei Căldărușa alpină. Produsele medalistice – cuprinse în programul medalistic pe anul 2021, secțiunea Flora și fauna României – doresc să evoce și să popularizeze variatele specii cuprinse în flora și fauna țării noastre și, în același timp, să atragă atenția asupra necesității conservării biodiversităţii unice de care se bucură România. Medalia are următoarele caracteristici tehnice: seria – flora și fauna României, material (compoziție) – argint, puritatea – 99,9%, forma – rotundă, diametrul – 30 milimetri, greutatea – 16,5 grame, calitatea – proof, tirajul – 100 exemplare și prețul unitar de achiziționare cu TVA inclus – 317 lei.

Căldărușa alpină, denumire științifică - Aquilegia transsilvanica, face parte din familia Ranunculaceae și poate fi admirată prin America de nord, Asia temperata și Europa-zona alpina. Se găsește și în Munții Carpați. Aceasta este o plantă erbacee, perenă, de grădină, cu înălțimi între 40 – 100 centimetri. Frunzele plantei sunt formate din trei foliole ajurate, fiind de culoare verde-cenușie. Planta înflorește la începutul verii, în lunile mai-iunie, florile fiind dispuse pe hampe florale lungi de 20-80 centimetri. Floarea este formată din 5 petale și 5 sepale, având dimensiuni de 3-4 centimetri, fiind divers colorate: alb, galben, albastru, mov sau roz. Uneori, căldărușa este și cultivată în grădini, fiind o frumoasă plantă ornamentala. Atentie, caldarusa este o planta otravitoare, utilizarea ei făcându-se cu precautie. Pentru uz medicinal se recoltează cozile frunzelor și semințele.Tradiția populară spune că această floare era folosită cândva ca protectoare împotriva deochiului, precum și în descântece.

Insigna - Cupa Uniunii Tineretului Comunist (gimnastică artistică)

Uniunea Tineretului Comunist (cunoscută și prin acronim U.T.C.) a fost organizația de tineret şi rezerva de militanţi a Partidului Comunist Român.

Sus am aplicat stema Uniunii Tineretului Comunist din România, iar mai jos carnetul de membru și drapelul U.T.C. În timpul Republicii Populare Române, organizaţia s-a numit Uniunea Tineretului Muncitor (acronim U.T.M.) Ea a fost întemeiată în anul 1922. În anul 1967 număra 2250000 de membri, adică 11,78% din populația României.

Gimnastica ritmică este o ramură a gimnasticii, fiind singura disciplină sportivă exclusiv feminină. A devenit probă olimpică în 1984. Programele de gimnastică ritmică se desfășoară pe muzică, durează între 60 și 120 de secunde și sunt notate de 3 echipe de arbitri. Practicanții folosesc cinci articole de echipament în programul lor: o pereche de măciuci, o panglică, o coardă, o minge și un cerc. Primele regulamente de concurs, categorii și programe de concurs pentru gimnastica ritmică au fost întocmite în Uniunea Sovietică. Apoi s-a extins, devenind o ramură de sine stătătoare, cu concursuri interne și internaționale și regulamente întocmite de Federația de specialitate. Ca și la gimnastica sportivă, exercițiile sunt impuse și liber alese. Primul concurs de gimnastică ritmică din România s-a desfășurat în anul 1956. Conform regulamentului de Gimnastică Artistică, gimnastele înscrise la gimnastică artistică nu au voie să concureze, în cadrul aceleiași competiții și la întrecerea de gimnastică ritmică. In anul 2003 la insistentele specialistilor in gimnastica si in baza prevederilor Legii nr. 69/2000 a Educatiei fizice si sportului si ale Ordonantei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociatii si fundatii precum si ale H.G. nr. 834/2001 s-a reinfiintat Federatia Româna de Gimnastica Ritmica (FRGR) ca o structură sportiva independenta, presedintă fiind aleasa Irina Deleanu – Maestra Emerita a Sportului. Organizarea internationala este structurata in doua foruri: la nivel european – Uniunea Europeana de Gimnastica si la nivel mondial – Federatia Internationala de Gimnastica. FRGR organizeaza in România turnee internationale de gimnastica ritmica prin Concursul International „Irina Deleanu Cup”. Prin aducerea in prim-plan a gimnasticii ritmice, singura disciplina exclusiv feminina, se vrea o promovare in randul tinerelor din zilele noastre, a frumosului, a bunului gust, a educarii mintii si trupului, pentru o viata mai buna, mai sanatoasa. Politica FRGR urmareste dezvoltarea gimnasticii ritmice atat in plan intern cat si pe plan extern prin relansarea sportivelor noastre in competitii internationale de mare anvergura.

Mihai Sadoveanu - 50 de ani de la moarte 1880 - 1961

Mihail Sadoveanu (născut la data 5 noiembrie 1880 la Pașcani și decedat la data de 19 octombrie 1961 în localitatea Vânători, județul Neamț) a fost un scriitor, povestitor, nuvelist, romancier, academician și om politic român. Este considerat unul dintre cei mai importanți prozatori români din prima jumătate a secolului al XX-lea. Opera sa se poate grupa în câteva faze care corespund unor direcții sau curente literare dominante într-o anumită epocă: o primă etapă semănătoristă, cea de început, a primelor încercări, nuvele și povestiri, o a doua mitico-simbolică, din perioada interbelică (reflectată în romane precum Creanga de aur sau Divanul persian), precum și o ultimă fază care corespunde realismului socialist, în acord cu perioada socialist-comunistă la care Sadoveanu va adera ideologic. După anul 1947, scrisul său virează spre ideologia noului regim comunist, publicând opere afiliate curentului sovietic al realismului socialist, celebre fiind romanul Mitrea Cocor sau cartea de reportaje din URSS Lumina vine de la Răsărit. Ca recompensă pentru această orientare, devine președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale, funcția politică maximă ocupată de un scriitor român în timpul regimului comunist și se bucură de toate privilegiile ce decurgeau din aceasta.

Jeton spălătorie auto - Speli singur.ro

Jetoanele sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi pe plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la ședinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată. O notă specifică este introdusă de un alt tip de jeton – care s-a răspândit rapid în ultimii ani – utilizat în cadrul spălătoriilor de autoturisme în regim self-service. În majoritatea cazurilor preţul de achiziţie al unui astfel de jeton este de 2,5 lei, însă un program complet de spălare necesită utilizarea concomitentă a două, trei sau chiar patru fise. Deseori, acelaşi jeton poate fi folosit deopotrivă şi la acţionarea unui aspirator în regim self-service. Nu trebuie să surprindă faptul că uneori acelaşi model de jeton este folosit de către două sau chiar mai multe spălătorii distincte (cu acţionari diferiţi şi adesea localizate la distanţe considerabile una faţă de alta), deoarece costurile de achiziţie a unei astfel de instalaţii specializate se reduc semnificativ dacă acţionarii spălătoriei nu doresc un design personalizat pe jetoanele lor şi acceptă să utilizeze unul dintre modelele standard pe care le livrează producătorii de spălătorii (spre exemplu, Expert Clean – Fabrica de Spălătorii Auto din Bucureşti are în oferta curentă patru modele standard de jetoane, cu diferenţe doar la diametru: 22 mm; 23,5 mm; 26 mm și 27,5 mm, însă la solicitarea expresă a clienţilor, producătorul este în măsură să furnizeze şi un design particularizat pe oricare din feţele jetonului).

Jetonul de mai sus s-a folosit la Spălătoria auto “Speli singur.ro” din municipiul București, Strada Cuțitul de argint, nr.20. Jetonul este confecționat dintr-un metal alb, are forma rotundă și diametrul de 29 milimetri.

Insigna - Campionatele europene - România 1969 (box)

Boxul (sau pugilismul) este un sport străvechi, în care doi concurenți, cu greutăți similare, luptă cu ajutorul pumnilor, pe durata a mai multor reprize. Victoria este obținută în urma punctelor date pentru lovituri de către juriu, sau atunci când adversarul este doborât la pământ și nu reușește să se ridice înainte ca arbitrul să termine de numărat până la 10, (Knockout sau KO) sau când adversarul este prea rănit pentru a continua (Technical Knockout sau TKO). Următoarele lovituri sunt nepermise; lovirea sub centură, ținerea, împiedicarea, lovirea cu piciorul sau genunchiul, lovirea cu capul, umărul, antebrațul, cotul, strangularea adversarului și apăsarea cu brațul sau cotul a feței adversarului, apăsarea capului adversarului înapoi peste corzi, lovirea cu mănușa deschisă, cu partea interioară a mănușii, cu încheietura sau latul mâinii, loviturile pe spatele adversarului și în special orice lovitură pe ceafă sau pe spatele capului sau în zona rinichilor. În cazul în care adversarul este doborât (la podea), arbitrul va începe imediat să numere secundele. Boxerul care nu respectă instrucțiunile arbitrului sau acționează împotriva regulamentului de box, boxează într-o manieră nesportivă sau comite faulturi, poate fi la discreția arbitrului, atenționat, avertizat sau descalificat. Dacă un arbitru intenționează să avertizeze un boxer, va opri meciul și va explica încălcarea. Arbitrul va arăta apoi spre boxer și spre fiecare din cei cinci judecători. Un arbitru care a acordat un avertisment pentru un anumit fault, de exemplu pentru ținere, nu mai poate da o atenționare pentru același tip de greșeală. O a treia atenționare pentru același tip de fault va duce în mod obligatoriu la acordarea unui avertisment. Numai trei avertismente pot fi date aceluiași boxer într-un meci. Cel de-al treilea avertisment aduce automat descalificarea. În fiecare repriză, un judecător va acorda puncte fiecărui boxer, în funcție de numărul de lovituri obținute de fiecare. Pentru ca o lovitură să aibă valoare de punctaj, ea trebuie să ajungă, fără a fi blocată sau apărată, direct cu partea articulațiilor degetelor din mănușa închisă, de la oricare mână, pe oricare parte frontală sau laterală a capului sau trupului deasupra centurii. Valoarea loviturilor punctate într-un meci va fi stabilită la sfârșitul acelui meci și va fi trecută în contul boxerului care a avut un rezultat mai bun în funcție de gradul de superioritate. Acordarea punctelor se va face pe baza următorului principiu: un punct pentru fiecare lovitură corectă. Punctele sunt înregistrate când cel puțin 3 (trei) din cei 5 (cinci) judecători înregistrează simultan o lovitură care după părerea lor a ajuns corect pe „suprafața țintă”. Nu se vor acorda puncte în plus pentru doborârea adversarului. Mai jos îţi prezint câteva repere calendaristice ale începutului practicării sportului box în România; 1909 – La Câmpina are loc prima aparitie a sportului cu manusi din tara noastra. Bucurestiul nu avea sa ramana mult in urma Campinei. In toamna aceluiasi an, in frumoasa gradina Cismigiu, doi boxeri straini – francezul Martuin si irlandezul O’Hara – uimeau bucurestenii cu luptele lor bine regizate; 1919 – Virgil Salvan este primul boxer roman care a participat la o competitie internationala. El a participat la intrecerile pugilistice din cadrul jocurilor interaliate care au avut loc pe Stadionul Parshing din Paris; 1921 – ia fiinta la Bucuresti primele sectii de box, ele numindu-se “Boxing Club”, care il avea antrenor pe francezul Rene Delcourt, si “Tirul”; 27 septembrie 1924 – in sala F.S.S.R. din strada Clemanceau nr.6 din Bucuresti are loc prima reuniune de box din tara noastra care a fost organizata si condusa dupa cerintele regulamentului. S-au disputat atunci 6 meciuri a 6 reprize fiecare.

Cea de-a 18-a ediție a Campionatelor europene de box amator a avut la București, în anul 1969, perioada 30 mai – 8 iunie. La competiție au participat 180 de sportivi din 25 de țări europene. Clasamentul final pe medalii a fost următorul: