Epaminonda's Blog.....: MONEDE COROANE CEHE DE COLECȚIE

1. Moneda de mai jos celebrează stilul arhitectonic gotic timpuriu. Pe aversul monedei, în interiorul unui cerc continuu periferic, în partea superioară, sunt redate simboluri grafice de pe stema statului ceh, iar la partea inferioară este redat un ornament decorativ, probabil de inspirație gotică timpurie. Între cele două reprezentări este aplicată o inscripție orizontală pe trei rânduri: “CESKA REPUBLICA / 2000 / Kc” - (numele țării și valoarea monedei). La partea inferioară, periferic circular apare inscripția: “DESET STOLETI ARCHITEKTURY” - (denumirea seriei – zece secole de arhitectură). În interiorul ornamentului decorativ inferior este aplicată nomograma monetăriei statului național ceh. Pe revers este reprezentat cel mai important ctitor al Mănăstirii din Vyšší Brod, Vok din Rožmberk (Rosenberg), nobil ceh al Casei de Rosenberg, ținând în mâini macheta Mănăstirii din Vyssi Brod. Deasupra machetei mănăstirii este reprezentat un trandafir Rosenberg cu cinci petale sub care este înscris anul emiterii monedei: “2001”. La partea superioară, periferic, circular este aplicată inscripția: “RANA GOTICA” – (gotic timpuriu), iar la partea inferioară și tot periferic circular este aplicată inscripția: “KLASTER VYSSI BROD” – (mănăstirea Vyssi Brod). La ceafa ctitorului este aplicată nomograma gravorului monedei – sculptorul academic Michal Vitanovsky.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: seria – zece secole de arhitectură, data emiterii – 26 septembrie 2001, valoarea – 2000 coroane, forma – rotundă, diametrul – 20 milimetri, greutatea – 6,22 grame, compoziția – aur, tiraj – 2500 buc (calitatea BU) și 3300 buc (calitate proof) și gravor – Michal Vitanovsky.

Mănăstirea din Vyssi Brod este o mănăstirea cisterciană, singura funcțională din Republica Cehă și unul dintre cele mai importante monumente culturale din sudul Boemiei. Mănăstirea este un centru important al catolicismului tradițional ceh, ce permite zilnic credincioșilor să participe la liturghie. Mănăstirea a fost fondată în anul 1259 de Vok I din Rozmberk. Întemeierea a fost confirmată de episcopul din Praga la 1 iunie a aceluiași an, în această zi biserica mănăstirii a fost sfințită și este considerată a fi data întemeierii mănăstirii. Puțin după aceea fondatorul a donat și terenuri în jurul noii mănăstiri, inclusiv așezarea Vyšší Brod. La sud-vest de localitatea Vyssi Brod a crescut treptat impresionanta clădire gotică a unei mănăstiri fortificate, cu hramul Adormirea Maicii Domnului. Deoarece mănăstirea nu era o fundație regală, rolul său a fost limitat la nivel local în primele secole. Prima perioadă a declinului mănăstirii a venit în secolul al XV-lea, când mănăstirea a fost abandonată ca urmare a războaielor husite. La sfârșitul secolului al XVIII-lea, mănăstirea a scăpat cu desăvârșire de abolire în timpul reformelor lui Iosif al II-lea, care a lichidat sistematic ordinele contemplative și monahale (mănăstirea era puternic îndatorată la vremea respectivă și împăratul trebuia să ramburseze el însuși aceste datorii dacă ar fi abolit-o). În secolul al XIX-lea, mănăstirea a înflorit și a devenit în fruntea unuia dintre principalele curente de renaștere și reînnoire a ordinului cistercian. Stareții săi au fost aleși în mod repetat vicari generali ai congregației cisterciene din ținuturile austriece habsburgice, iar în 1890 egumenul Vyšší Brod Leopold Wavkarz fost ales stareț general al ordinului cistercian. A doua perioadă de declin a început în anii 1940, când călugării au fost expulzați de naziști, care au depozitat lucrările de artă furate în mănăstire. După război călugării s-au întors, dar nu pentru mult timp, deoarece călugării de naționalitate germană au fost expulzați în Germania, iar apoi, la începutul anilor 1950, mănăstirea a fost atacată de membrii BST și SNB, care au pus mâna pe mănăstire fără niciun fel de lege. Partea germană a personalului mănăstirii și-a continuat viața monahală în exil în Germania, iar unul dintre ei - părintele Matthaus Quatember, a fost starețul general al ordinului cistercian în perioada 1950-1953. În anii următori, mănăstirea a fost abandonată. Gospodăria colectivă locală, care dorea să o transforme într-un depozit pentru utilaje agricole, nu au reușit să-și pună planul în aplicare, căci în multe spații ale mănăstirii s-a creat un muzeu cu cele mai valoaroase obiecte de cult ale mănăstirii. În această perioadă nu s-a investit în renovarea clădirii și în plus o mare parte din bunurile mobile au fost furate. În anul 1990, primii doi călugări s-au întors la mănăstire – Vojtech Ivo Kvapil, ulterior deveniti administrator, și Xaver Svanda. Treptat, a fost posibilă restabilirea vieții comunității și repararea părții returnate a mănăstirii. Începând cu 1 ianuarie 2015, mănăstirii numără trei călugări cu jurăminte de durată și un frate cu jurăminte timpurii. După revenirea la liturghia tradițională și la rugăciunea corală originală cisterciană, comunitatea a început să se extindă, azi numărând mai mulți călugări dedicați.
2. Moneda de mai jos celebrează stilul arhitectonic gotic târziu. Pe aversul monedei, în interiorul unui cerc continuu periferic, în partea centrală, sunt redate simboluri grafice de pe stema statului ceh, iar dedesubt este aplicată inscripția orizonată: “2000 Kc” - (valoarea monedei). Jos și în partea stângă a ornamentului decorativ este aplicată nomograma monetăria statului nașional ceh. Periferic, circular, sunt aplicate inscripțile: “DESET STOLETI ARCHITEKTURY” - (denumirea seriei – zece secole de arhitectură) și “CESKA REPUBLICA” - (numele țării). Pe revers, în centrul câmpului, este reprezentată Fântâna de piatră din orașul Kutna Hora. Undeva, sub monument, este aplicată nomograma gravorului monedei - Josef Oplišitl. Periferic circular este aplicată inscripția: “POZDNÍ · GOTIKA · KUTNÁ · HORA · KAMENNÁ · KAŠNA ·” (Goticul târziu – Fântâna de piatră din Kutna Hora).

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: seria – zece secole de arhitectură, data emiterii – 20 martie 2002, valoarea – 2000 coroane, forma – rotundă, diametrul – 20 milimetri, greutatea – 6,22 grame, compoziția – aur, tiraj – 2500 buc (calitatea BU) și 3300 buc (calitate proof) și gravor – Josef Oplišitl.

Fântâna de piatră din orașul ceh Kutna Hora a fost construită în stil gotic în anul 1495 de meșterul Matyas Rejsek. Această structură poligonală, care a fost decorată inițial de un număr de statui, se afla într-o locație frumoasă într-o piață mică, înconjurată de un complex splendid de case burgheze. Fântâna are douăsprezece fețe, este neobișnuit de mare, de patru metri înălțime, și inițial a avut și un acoperiș hexagonal. Apa era adusă prin conducte de lemn de la patru kilometri distanță, fântâna fiind folosită până în anul 1890.
3. Moneda de mai jos celebrează stilul arhitectonic al renașterii. Pe aversul monedei, în interiorul unui cerc continuu periferic, în partea superioară, sunt redate simboluri grafice de pe stema statului ceh, iar în partea inferioară este redat un ornament decorativ din care se distinge bustul descoperit al unei femei. Între cele două reprezentări grafice este aplicată inscripția: “CESKA REPUBLIKA” – (numele țării). Deasupra acestei inscripții este redată nomograma gravorului monedei - Jiří Věneček. La partea inferioară, periferic, circular este aplicată inscripția: “2000 Kc” – (valoarea monedei), iar pe părțile laterale, periferic circular și fracționat este aplicată inscripția: ““DESET STOLETI ARCHITEKTURY” - (denumirea seriei – zece secole de arhitectură)”. Pe revers, în centrul câmpului, este reprezentat Castelul Litomysl și sub el o pasăre mitologică, ce pare că stă pe un ou. În partea dreaptă superioară a castelului este reprezentat capul unui taur, având verigă în nas. Periferic circular este aplicată inscripția: “RENESANCE LITOMYSL ZAMEK 2002” - (Renaștere – Castelul Litomysl și anul emiterii monedei - 2002).

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: seria – zece secole de arhitectură, data emiterii – 25 septembrie 2002, valoarea – 2000 coroane, forma – rotundă, diametrul – 20 milimetri, greutatea – 6,22 grame, compoziția – aur, tiraj – 2500 buc (calitatea BU) și 3300 buc (calitate proof) și gravor – Jiří Věneček.

Castelul renascentist din orașul ceh Lytomysl, considerat de mulţi turişti o adevărată bijuterie arhitectonică se numără astăzi printre cele douăsprezece monumente din Cehia incluse de UNESCO în lista sa de monumente şi obiective de importanţă mondială. Evident, simbolul oraşului şi chiar al întregii regiuni este castelul de un alb imaculat Litomysl. Este un exemplu splendid al unui castel de arcadă, un gen de clădiri ridicate pentru prima dată în Italia, stil aritectonic modificat în Cehia pentru a crea în final o formă de arhitectură evoluată, superioară modelului italian. Castelul ilustrează la modul excepţional reşedinţele aristocraţilor din Europa Centrală. Designul şi decoraţiunile sale sunt deosebit de fine şi dau mare atenţie detaliilor. Trăsăturile sale baroce au fost adăugate în secolul al XVIII-lea pentru un plus de eleganţă arhitecturală. Castelul este o structură cu patru laturi şi trei etaje, cu o dispoziţie asimetrică. Aripa de vest este cea mai mare, în timp ce aripa de sud este nimic altceva decât o arcadă care închide mica grădină din centrul său, o trăsătură unică pentru Litomysl. Colţul de sud-est al aripii de est a castelului cuprinde capela acestei clădiri. Probabil cel mai izbitor aspect in interiorul castelului este teatrul construit în stil neoclasic între anii 1796 -1797, în aripa de vest a clădirii. Construit în întregime din lemn, teatrul poate adăposti 150 de sepectatori în nouă loje şi un parter. Pictura originală a auditoriumului, scena şi mecanismele din spatele scenei sunt încă intacte. Scara în stil renascentist a castelului este situată în aceeaşi aripă cu teatrul şi permite accesul spre camerele decorate inspirat tot în stilurile renascentist şi neoclasic. Merită vizitată şi pivniţa de vinuri a castelului, care găzduieşte operele sculptorului Olbram Zoubek, după ce creaţiile acestuia au fost interzise de către fostul regim comunist. Vinurile de asemenea sunt de o calitate ridicată şi se pot cumpăra chiar din acest loc. La fel de interesant este şi celebrul Portmoneum,

nimic altceva decât un mic muzeu dedicat pictorului şi poetului Josef Vachal. Între anii 1920-1930, Vachal a pictat interiorul casei prietenului său, publicistul Josef Portman, iar acea casă este muzeul de astăzi. Vizitatorii parcurg câteva camere în care fiecare centimetru pătrat este acoperit de picturi în stil expresionist care reprezintă scene de coşmar. Chiar şi mobila şi podeau nu au scăpat de pensula lui Vachal. Mica şi cocheta piaţă din Litomysl este una dintre cele mai frumoase din toată Cehia şi este înconjurată de arcade frumos ornate. Astăzi Litomysl şi-a păstrat tot farmecul şi încărcătura, alături de aerul său de mic oraş cochet şi elegant a cărui vizitare se transformă parcă într-o călătorie în timp.

xxx

UN DIALOG EPIGRAMATIC

UN CATREN PENTRU NEPOATA

MEA SARA MARIA

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN SFAT

________xxx_______

O INSIGNĂ ȘI

CÂTEVA MEDALII ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Institutul de cercetări proiectări tehnologice în telecomunicații

XXX (30 ani) 1952 - 1982

I.N.S.C.C. – (Institutul Național de Studii și Cercetãri pentru Comunicații) a fost fondat în anul 1955 ca Laboratorul de Cercetãri Telecomunicații - L.C.T.” aflat în coordonarea Ministerului Poștelor și Telecomunicațiilor, transformându-se succesiv în „Institutul de Cercetãri în Telecomunicații - I.C.Tc.” în anul 1959, „Institutul de Cercetãri Transporturi și Telecomunicații - I.C.T.Tc.” în anul 1966, „Institutul de Cercetãri și Proiectãri Tehnologice în Telecomunicații - I.C.P.T.Tc.” în anul 1973, „Centrul Național de Studii și Cercetãri pentru Comunicații - C.N.S.C.C.” în anul 1991 și „Institutul Național de Studii și Cercetãri pentru Comunicații - I.N.S.C.C.” în anul 1996. I.N.S.C.C. are un patrimoniu de 527474 lei (RON), și nu posedã clãdiri, suprafațã teren, suprafațã construitã. Activitãțile curente ale I.N.S.C.C. acoperã urmãtoarele domenii: planuri fundamentale, specificații tehnice, proceduri pentru mãsurarea și testarea echipamentelor, cercetare și dezvoltare a echipamentelor de comunicații, implementare de noi echipamente și servicii de telecomunicații, testare - expertizare, standardizare pentru toate domeniile din comunicații: radiocomunicații, radiodifuziune, managementul spectrului de frecvențe, comutație telefonicã, transmisii de date, aparaturã terminalã, comunicații prin satelit, transmisiuni la mare distanțã și implementarea de noi servicii. Institutul Național de Studii și Cercetări pentru Comunicații (INSCC București), este organizat și funcționează ca institut național de cercetare dezvoltare în conformitate cu prevederile OG nr.57/2002, aprobată prin legea 324/2003.Adresa de corespondență a institutului este: Bulevardul Preciziei, nr. 6, sector 6.

Mihai Eminescu 1850 - 1889

120 ani de la trecerea în eternitate a

Luceafărului poeziei românești

S.N.R.- G.C.M.I.- M.E. 15 iunie 2009

(Societatea numismatică română - Grupul colecționarilor

de medalii și insigne Mihai Eminescu)

Mihai Eminescu (nume real Mihail Eminovici) (născut 15 ianuarie 1850 la Ipoteşti, judeţul Botoşani şi decedat la 15 iunie 1889 în Bucureşti) a fost un poet, prozator şi jurnalist român, socotit de cititorii români şi de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română. Eminescu a fost activ în societatea politico-literară Junimea, şi a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în şedinta din 25 ianuarie 1902. Eminescu a fost internat în data de 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuţa din Bucureşti şi apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineaţa, poetul a murit în sanatoriul doctorului Şuţu. În 17 iunie a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu – Bucureşti. A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române. Prin tot ce a scris Eminescu este contemporanul vremurilor actuale. Dedesubt prezint câteva luări de poziție ale gazetarului de excepție care a fost el;

Mita e-n stare să pătrunză orişiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele şi averea unei generaţii.
Partidele, la noi, nu sunt partide de principii, ci de interese personale care calcă făgăduielile făcute nației în ajunul alegerilor și trec, totuși, drept reprezentanți ai voinței legale și sincere a țării. Cauza acestei organizări stricte e interesul bănesc, nu comunitatea de idei.
Uzurpatori, demagogi, capete deșarte, leneși care trăiesc din sudoarea poporului, fără a o compensa prin nimic, ciocoi boierești și fudui, mult mai înfumurați decât coborâtorii din neamurile cele mai vechi ale țării - despre clasa politică a României.
Părerea mea individuală e că politica ce se face azi în România, și dintr-o parte și din alta, e o politică necoaptă.
Vom avea de-acum înainte dominația banului internațional, impusă de străini. Peste tot credințele vechi mor, un materialism brutal le ia locul, cultura secolului, mână în mănâ cu sărăcia claselor lucrătoare, amenință clădirea măreață a civilizației creștine.
Statul român nu mai este un produs al geniului rasei române, ci un text franţuzesc aplicat asupra unui popor ce nu-l înţelege
Poporul a pierdut de mult încrederea că lucrurile se pot schimba în bine şi, cu fatalismul raselor nefericite, duce greul unei vieţi fără bucurie şi fără tihnă.
Temelia liberalismului adevărat este o clasă de mijloc care produce ceva, care, punând mâna pe o bucată de piatră îi dă o valoare înzecită şi însutită de cum o avea, care face din marmură statui, din in pânzătură fină, din fier maşini, din lână postavuri.
Condiţia civilizaţiei statului este civilizaţia economică. A introduce formele unei civilizaţii străine fără ca să existe corelativul ei economic este curată muncă zadarnică
De când e lumea nu s-a văzut ca un popor să stea politiceşte sus, iar economiceşte jos; amândouă ordinele de lucruri stau într-o legătură strânsă; civilizaţia economică este mama celei politice.
Lucrul la care aspiră toţi este de a se folosi numai de avantajele civilizaţiei străine, nu însă de a introduce în ţară condiţiile de cultură sub care asemenea rezultate să se producă de la sine.
Cine zice progres nu-l poate admite decât cu legile lui naturale, cu continuitatea lui treptată. A îmbătrâni în mod artificial pe un copil, a răsădi plante fără rădăcină pentru a avea grădina gata în două ceasuri, nu e progres, ci devastare… Adevăratul progres nu se poate opera decât conservând pe de o parte, adăugând pe de alta; o vie legătură între prezent şi viitor, nu însă o serie de sărituri fără orânduială.

Inițial gravorii profesioniști ai Monetăriei Statului și Societății Numismatice Române, iubitori de Eminescu s-au reunit în Gruparea Colecționarilor de Medalii și Insigne Mihai Eminescu a Societății Numismatice Române (G.C.M.I. - M.E. a S.N.R.). Începând cu anul 2000 această grupare a organizat de două ori pe an, pe 15 ianuarie și 15 iunie, în Palatul Parlamentului din București, sala Constantin Brâncuși, Salonul Mihai Eminescu. Ulterior, la data de 30 ianuarie 2009, în cadrul Cercului militar național (fosta Casă centrală a Armatei) s-a constituit Clubul colecționarilor de medalii "Eminescu", care a inițiat baterea unor noi insigne și medalii în memoria poetului național român. Sus admiri logo-ul Clubului colecționarilor de medalii "Eminescu" din cadrul Cercului militar național din București.

Insigna - Asociația internațională de poliție

Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor (I.P.A.) are în rândurile sale oameni de pretutindeni, neangajaţi politic. Cei mai mulţi dintre ei sunt poliţişti, dar sunt şi jandarmi, poliţişti de frontieră sau pompieri. Tineri, maturi sau vârstnici, bărbaţi sau femei, aşa cum le-a dictat conştiinţa, au optat să facă parte din această organizaţie. Cu toate că, uneori, îi separă mii de kilometri, că au o cultură diferită sau că vorbesc, în marea lor majoritate, o altă limbă, au aderat fără echivoc la ideea de prietenie şi eforturile britanicului Arthur Troop, fondatorul organizaţiei. Deasupra admiri logo-ul Asociației Internaționale a Polițiștilor. Nimeni nu le-a impus să intre în Asociaţia Internaţională a Poluițiștilor. Prietenia a fost cea care, încă de la început, a reprezentat, pentru organizaţie, temelia pe care au fost construite, cu timpul, toate mecanismele de funcţionare. În afara acestui sentiment durabil, Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor n-ar fi existat. Ea este cea care a dat viaţă ideilor lui Arthur Troop şi a întreţinut permanent speranţa întăririi şi lărgiri organizaţiei. Prietenia a fost, este şi va rămâne pentru totdeauna emblema sub care se vor desfăşura toate acţiunile şi activităţile Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor. Eforturile de constituire şi de dezvoltare a Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor au fost încununate de succes şi datorită faptului că, în sufletul oamenilor care apăra legea şi societatea, prietenia are rădăcini adânci şi solide. La aceşti oameni se va găsi întotdeauna, din belşug, spirit de echitate şi dreptate, susţinere morală, respect şi apreciere faţă de valorile umane şi ale statului de drept. Implicarea Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor în acţiuni de caritate demonstrează sensibilitatea şi generozitatea membrilor ei. Răspunzând întotdeauna la solicitările celor din jur, membri I.P.A. oferă societăţii un model de comportament demn de urmat. De aceea, cine nu manifestă solicitudine şi iubire faţă de oameni nu-şi va găsi niciodată locul în această organizaţie. Se va simţi stingher şi va pleca de bunăvoie, pentru că în Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor rămân numai acele caractere pentru care dragostea, cinstea, onoarea şi condescendenţa faţă de semeni reprezintă valori la care nu vor renunţa, indiferent de contextul pe care realitatea îl oferă fiecăruia. Prietenia i-a unit pe toţi şi tot prietenia este cea care i-a făcut pe membri I.P.A. să fie mai buni şi mai mărinimoşi. Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor va rezista atâta timp cât prietenia va găsi în oameni acele resurse prin intermediul cărora iubirea, binele şi speranţa se perpetuează. I.P.A. este o stare de spirit, deschisă tuturor poliţistior, dincolo de barierele discriminării de orice fel, indiferent de rang, rasă, culoare, sex, religie sau limbă. I.P.A. Secţia Română a fost fondată la data de 31 august 1992 şi afiliată la International Police Association in data de 25 octombrie 1996. Asociaţia este organizată pe principiul teritorialităţii, cu sediul oficial în municipiul Bucureşti, fiind formată din regiuni (filiale), constituite pe lângă structurile profesionale ale M.A.I.. Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor - Secţia Română (I.P.A. Secţia Română) este o organizaţie nonguvernamentală, nonprofit şi functionează conform prevederilor legislaţiei româneşti şi ale Statutului Internaţional I.P.A.. Are la bază libera asociere şi este formată din poliţişti şi alte cadre ale Ministerului Administraţiei şi Internelor. La finele anului 2010, în I.P.A. - Secţia Română funcţionau 150 de filiale, însumând peste 58500 de membri. Deasupra admiri Certificatul de afiliere al României la I.P.A.. I.P.A. - cea mai mare organizaţie de prietenie a poliţiştilor din întreaga lume - a fost creată la 1 ianuarie 1950. De atunci, motto-ul său "Servo per amikeco" (“Servicii prin prietenie” - în limba esperanto) a câştigat în peste cinci decenii de existenţă mai mulţi aderenţi decât şi-ar fi putut cineva imagina. Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor a fost înfiinţată din iniţiativa unui ofiţer de poliţie din Lincolnshire - Anglia, Arthur Troop, care a dorit să creeze astfel un canal pentru prietenia între poliţiştii de pretutindeni şi cooperarea internaţională. Născut la 15 decembrie 1914, el s-a angajat în iunie 1936 la Poliţia din Lincolnshire, unde s-a specializat în probleme de trafic rutier. După cel de-al doilea Război Mondial, Arthur s-a dedicat proiectului înfiinţării unei organizaţii mondiale a poliţiştilor, dând dovadă de mare încredere în oameni şi în virtuţile prieteniei adevărate. Opţiunea le-a aparţinut în totalitate, după cum şi renunţarea la statutul de membru nu este condiţionată în vreun fel.

Ce-i atrage şi, mai ales, ce-i ţine într-o astfel de organizaţie? Cu siguranţă, nu un interes material, pentru că Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor nu satisface o asemenea dorinţă. Poate că este greu de crezut, dar cei mai mulţi membrii ai I.P.A., şi este vorba, în primul rând, de cei care au contribuit în mod substanţial la consolidarea şi extinderea organizaţiei, au o mare capacitate de comunicare şi relaţionare. Dublată de puternice sentimente de omenie, întrajutorare, toleranţă şi bună-cuviinţă, aceşti oameni au făcut din prietenie un mod de a fi. Pentru ei, prietenia generează ocazii şi prilejuri de a se cunoaşte, de a se apropia şi este principala sursă care le alimentează dorinţa de a stabili relaţii noi.

Clubul ciclist Principele Nicolae - S.Constantin - Premiul I

Printre primii locuitori ai Capitalei, care au folosit bicicleta ca mijloc de locomotie, se numarau si cateva personalitati ale vremii: N. Velescu, dr. V. Urechia, Al. Vlahuta, B. Delavrancea si Al. Macedonski. In aceasta perioada, ciclistii care doreau sa organizeze concursuri dupa modelul occidental au importat biciclete cu roata mare in fata, numite bicicle. In ultimul deceniu al secolului trecut, sporeste numarul societatilor de ciclism, apar primele curse, primele velodromuri. Inca din 1886 fusesera infiintate cluburile cicliste ”Velocitas” si ”Huniade”, iar in 1889 “Asociatia de ciclism” din Arad. Cursa de debut din Bucuresti, care are loc in 1891 pe distanta Otopeni – Baneasa de 10 km, este castigata de D. Dumitrescu. Tot el va parcurge in acelasi an distanta Bucuresti – Ramnicu Valcea in 9h. De asemenea, se alearga cursa Otopeni – Rondul II de la Sosea, pe locul unde se inalta astazi Arcui de Triumf. O data cu inmultirea societatilor cicliste, se impune necesitatea coordonarii si organizarii ritmica a activitatii cicliste. In consecinta, in 1891 se infiinteaza ”Clubul velocipedistilor” din Bucuresti care va organiza un concurs oficial. In 1893, se fac intreceri pe velocipede in cadrul unei serbari de binefacere, destinate ajutoarelor oferite sinistratilor inundatiilor de la periferia Capitalei. Cursa masura 120 km, pe ruta Bucuresti – Ploiesti -- Bucuresti si a fost castigata de acelasi D. Dumitrescu in 7h45’. In fata altor 6 concurenti. In 1894, se inregistreaza doua excursii cicliste pe distante lungi: prima, pe distanta Bucuresti – Craiova, efectuata in 15h de Carol Ressel si de clovnul Adolf de la circul Sidoli; a doua pe traseul Bucuresti – Brasov – Bucuresti, care este parcursa de doua personalitati: C. Cantili si Al.Macedonski. Ispravile lui C. Cantili sunt memorabile. El a batut originalul record a lui Alois Pucher, care a parcurs in 11 zile distanta Bucuresti – Paris, realizand pe acelasi traseu doar 10 zile. De acum, ciclismul romanesc fusese confirmat ca o activitate sportiva, motiv pentru care se infiinteaza ”Clubul ciclistilor” in 1896 si ”Uniunea velocipedica a Romaniei” in 1897, care se dorea sa detina prerogativele unei federatii nationale. In 1900 ia nastere ”Uniunea Ciclistilor Excursionisti” si apare prima revista ciclista lunara din tara noastra, intitulata ”Bicicleta”. Inca din 1894 functiona prima scoala de invatare a mersului pe bicicleta, in spatiul pietei Victoria si al soselei Kiseleff din zilele noatre. Pe campul acestei scoli va fi amenajata o pista pamant lunga de 250 m, cu o turnura usor ridicata la inaltimea de cca 1,50 m. Apare, asadar, primul, velodrom din Romania, denumit ”Victoria”, proprietatea lui Alois Pucher, langa atelierul de reparat biciclete. In aceste conditii, pe langa ciclismul de sosea, apare si cel de velodrom. Pentru ca tribunele velodromului erau neincapatoare si ciclistii evoluau invaluiti de praful pistei, a aparut nevoia de a construi un nou velodrom, mai incapator si cu anexe sanitare. Initiatorul acestui proiect a fost directorul ziarului “Universul”, Luigi Cazzavillan si, totodata, reprezentant in Romania al unei fabrici italiene dc biciclete (firma ”Bianchi”). El a construit un splendid veledrom cu pista de lemn, lunga de 333,33 m si lata de 6 m. Arena a fost ridicata pe soseaua Kiseleff, in dreapta Arcului de Triumf. Inaugurarea velodromului s-a facut in 1896, prilejuind o bogata activitate ciclista de velodrom, unde au concurat ciclisti din Germania, Austria, Ungaria. In 1898, velodromul a fost demontat si pista vanduta ca lemn de foc pentru a se acoperi datoriile la fisc, ramase neachitate dupa moartea fondatorului. Dupa o intrerupere indelungata, timp in care cursele de viteza s-au desfasurat pe aleile din parcuri si la hipodrom, ciclismul de pista isi va relua activitatea o data cu construirea velodromului de la Galati (1923), din initiativa lui Ernest Flacs, presedintele Clubului Ciclist Galati. De asemenea, este consemnata existenta unui velodrom la Craiova, unde s-au derulat concursuri intre ciclistii bucuresteni si craioveni in anii 1896-1898. Aici, la Craiova, apar pentru prima oara cursele cu handicap, adica cele de contratimp specifice velodromului modern. In 1926, se va construi velodromul de pamant de la Braila, lung de 400 m, promotorul sau fiind Foti Valerianos, presedintele clubului de ciclism din acest oras. In paralel cu aceasta intensa activitate ciclista pe pista, continua dezvoltarea ciclismului de sosea, stimulat de aparitia turului Frantei in 1903, care va consacra competitia pe etape. Aceasta experienta originala va fi preluata si adoptata de ciclismul romanesc, organizandu-se, in intervalul 1910-1913, trei editii ale Circuitului Muntenia, competitie pe etape in care s-au remarcat castigatorii Mario Salla, Jean Valter, N. Chrihalmeanu. Razboiul balcanic (1913) si primul razboi mondial (1914) stopeaza evolutia ciclismului national, care isi reia activitatea in 1923. Probele de viteza si de semifond din campionatul national se vor desfasura pana in anul 1930 pe cele doua velodromuri de la Galati si Braila. In acest interval, campionatele nationale de fond s-au tinut in Bucuresti, unde a fost construit un velodrom pe actualul spatiu al Clubului ”Dinamo”. In acest loc s-au mai derulat si concursuri de motociclism si ciclism.

Embleme coifură - Jandarmeria română

Emblemele coifură sunt un fel de insigne purtate de către personalul militarizat din sistemul apărării, ordinii publice, siguranței naționale, autorității judecătorești, pădurari, ceferisti, etc la caschetă, bonetă, bască, căciulă sau pălărie.

____________ooOoo____________

PERSONALITĂȚI CULTURALE

PE BANCNOTELE LUMII