Epaminonda's Blog.....: MONEDE EURO FRANCEZE DE COLECȚIE

1. Moneda euro franceză de colecție de mai jos celebrează avionul de pasageri Airbus A380. Pe aversul monedei se prezintă silueta din față a avionului Airbus - A380 aflat în decolare. Deasupra avionului e aplicat înscrisul: “A380” (tipul avionului), iar dedesubt, pe două rânduri orizontale, apar înscrisurile: “1,5 EURO” (valoarea monedei) și “RF” (prescurtarea numelui statului – Republica Franceză. Dacă la partea inferioară este reprezentată pista de decolare la partea superioară a monedei, periferic circular, se pare că este redată gradațiunea unei busole pe care se disting literele W și N, ce ar sugera punctele cardinale vest și nord și faptul că acest tip de avion a circulat și circulă în întreaga lume. Pe revers, în partea dreaptă este redată o parte a chipului lui “Marianne”, iar în partea stângă câteva steaguri pe catarge. Periferic, la partea superioară, dar și parțial pe laterale, sunt reprezentate 12 simboluri grafice ale monedei euro. Sub gâtul lui Marianne este aplicat înscrisul: “2007” - (anul emiterii monedei). Pe mijlocul monedei, dar la partea superioară și pe verticală e aplicat înscrisul: “EUROPA”.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: anul emiterii – 2007, seria – Franța/Europa, valoarea – 1,5 euro, forma – rotundă, diametrul – 37 milimetri, greutatea – 22,22 grame, material compoziție – argint, tiraj – 5000 exemplare și calitatea – proof și PCS.

Airbus A380 este în acest moment (luna mai, anul 2020) cel mai mare avion de pasageri din lume, aflat în producție de serie și primul avion de mare capacitate cu două punți complete pentru pasageri, fabricat de compania Airbus. Avionul este cvadrimotor și oferă zboruri de mare distanță, de până la 15.200 km. Fiecare punte are câte două culoare, avionul fiind certificat pentru operațiuni cu până la 880 pasageri (uzual transportă între 420 - 620 pasageri, în funcție de dorința companiei proprietare). Puntea superioară se extinde de-a lungul întregii lungimi a fuselajului, este mai restrânsă decât puntea inferioară, dar rămâne comparabilă cu lățimea altor aeronave cu corpuri largi. Avionul oferă scaune pentru 525 de persoane într-o configurație tipică de trei clase sau până la 853 de persoane într-o configurație de clasă economică.Avionul a fost construit pentru a asigura zboruri de mare distanță și capacitate pe rute principale între nodurile importante (și foarte congestionate) ale marilor companii aeriene. Acoperă o piață de nișă, majoritatea liniilor aeriene neavând nevoie de capacități așa mari pentru serviciile lor. Cabina de comandă beneficiază de instrumentație digitală cu 6 afișaje LCD și sisteme fly-by-wire, comandă prin intermediul unui joystick.Se oferă un sistem multifuncțional de afișare pentru planificarea zborurilor, dotat cu tastatură și mouse. Se oferă două motorizări, una cu motoare Rolls-Royce Trent 900, iar cealaltă cu motoare Engine Allieance GP7200, ambele oferind nivel de zgomot suficient de scăzut. Redau mai jos câteva din caracteristicile tehnice ale avionului: lungime – 73 metri, anvergură aripi – 79,8 metri, înălțime – 24,1 metri, suprafață aripi – 845 metri pătrați, masă proprie (gol) – 276,8 tone, masă maximă autorizată la decolare – 560 tine, viteză maximă – 0,89 mach, distanța de decolare – 2750 metri, autonomie – 15200 kilometri, altitudine maximă – 13115 metri, capaciatate maximă combustibil – 31000 litri, motoare – 4 bucăți.

Marianne este figura alegorică a Republicii Franceze. Sub aparența unei femei purtând o bonetă frigiană, Marianne încarnează Republica Franceză și reprezintă, prin ea-însăși, valorile republicane franceze conținute în deviza «Liberté, Égalité, Fraternité».

Prenumele Marianne provine de la contracția renumelor Marie și Anne, două

prenume foarte răspândite în secolul al XVIII-lea în Franța, fiind purtate de mai multe regine. Aceste nume erau foarte răspândite, și în mediile populare, în special la țară, ori în rândul personalului casnic din casele burgheze. Primele reprezentări ale unei femei purtând o bonetă frigiană, alegorie a Libertății și a Republicii, apar în timpul Revoluției Franceze. De-a lungul timpului, reprezentările diferă potrivit cu epocile în care au fost realizate și cu preocupările poporului francez, și nu poartă, în mod sistematic, totalitatea simbolurilor. Începând cu secolul al XX-lea, imaginea Mariannei va fi gravată și pe obiecte de foarte largă difuziune în rândul populației, cum sunt monedele sau mărcile poștale. Simbolurile Marianei sunt adesea împrumutate din antichitatea greco-romană greco-romană sau din francmasonerie. Iată ce reprezintă câteva dintre aceste simboluri: boneta frigiană – sclav eliberat în antichitate, coroana – invincibilitatea, sânii goi – mamă hrănitoare și emancipare, platoșa – puterea politică, leul – curajul și forța poporului, steaua – inteligența, triunghiul – egalitatea, lanțurile rupte – libertatea, mâinile încrucișate – fraternitate (frăția), fasciile – autoritatea statului, balanța – justiția și stupul – munca.

xxxxxx
2. Moneda euro franceză de colecție de mai jos celebrează trecerea a 20 de ani de la demolarea zidului Berlinului. Pe aversul monedei se prezintă Poarta Brandemburg din Berlin și un stol de porumbei, în zbor.
Deasupra porții e aplicat pe două rânduri orizontale înscrisul: “10 EURO” (valoarea monedei), iar dedesubt, pe două rânduri orizontale, apar înscrisurile: “1989 RF 2009 (anul demolării zidului Berlinul, prescurtarea numelui statului – Republica Franceză și anul emiterii monedei. Pe revers, în partea dreaptă este redată o parte a chipului lui “Marianne”, iar în partea stângă câteva steaguri pe catarge. Periferic, la partea superioară, dar și parțial pe laterale, sunt reprezentate 12 simboluri grafice ale monedei euro. Sub gâtul lui Marianne este aplicat înscrisul: “2009” - (anul emiterii monedei). Pe mijlocul monedei, dar la partea superioară și pe verticală e aplicat înscrisul: “EUROPA”.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: anul emiterii – 2009, seria – Franța/Europa, valoarea – 10 euro, forma – rotundă, diametrul – 37 milimetri, greutatea – 22,22 grame, material compoziție – argint, tiraj – 10000 exemplare și calitatea – proof și PCS.

Poarta Brandenburg, este o poarta monumentala construita in secolul al 18-lea ca simbol al pacii. In timpul Razboiului Rece, când poarta se afla chiar pe granita dintre Est si Vest, și a devenit un simbol al unui oras divizat. De la Caderea Zidului Berlinului, Poarta Brandenburg a devenit simbolul Berlinului reunificat. Zona dezolanta din pieței porții din timpul razboiului rece a fost acum complet renovata si si-a recastigat foarte mult din grandoarea pe care o arata in secolul al 19-lea. Poarta Brandenburg se afla la sfarsitul celebrului bulevard berlinez, Unter den Linden. In trecut poarta a fost parte integranta din Zidul Berlinului si principala cale de acces in oras. Este singura poarta care mai exista din fostul zid. Superbul monument a fost proiectat de Carl Gotthard si comisionat de Imparatul Wilhelm al II-lea. Proiectul portii de 65 de metri latime si 28 de metri inaltime se bazeaza pe Propylaea, poarta de la Acropole din Atena. Poarta Brandenburg a fost construita intre 1778 si 1781, luand locul unei alte porti mai vechi. Decoratiunile includ basoreliefuri ce reprezinta scene din mitologia greaca si au durat inca patru ani pentru a fi complet terminate.

Carul Victoriei tras de patru cai ce se gaseste pe Poarta Brandenburg a fost realizat in anul 1793 de Johann Gottfried Schadow. Carul din bronz este condus de zeita pacii. Initial Poarta Brandenburg a fost un simbol al pacii. In 1806, in timpul ocupatiei franceze, Napoleon a ordonat ca acel car de lupta sa fie dus la Paris. Dupa batalia de la Waterloo, carul a fost adus inapoi la Berlin, intr-un cadru triumfal, devenind un simbol al victoriei. Tot atunci, piata din apropierea portii a fost numita Pariser Platz iar statuia carului de lupta se numeste astazi Victoria, dupa zeita romana cu acelasi nume. Poarta Brandenburg, care pana la al doilea razboi mondial a avut tot timpul sa devina un simbol al militarismului prusac, a fost grav avariata in timpul razboiului. Dupa aceea si dupa divizarea Berlinului, Poarta Brandenburg s-a gasit chiar pe granita dintre Berlinul de Est si cel de Vest, chiar in Sectorul rusesc. In 1958 poarta a fost restaurata de Berlinul de Est in timp ce Berlinul de Vest a finantat reconstructia statuii Victoria. La caderea Zidului in 1989, oamenii s-au strans langa Poarta Brandenburg ce fusese redeschisa pentru a se bucura de reunificarea Berlinului si a Germaniei. Monumentul a fost iarasi renovat in 2001 si redeschis pe 3 octombrie 2002. Detalii despre reversul monedei găsiti la prima monedă postată aici.
3. Moneda euro franceză de colecție de mai jos celebrează a 1100-a aniversare a Abației franceze Cluny. Pe aversul monedei se prezintă Abația Cluny și la partea inferioară, orizontal, pe un rând, e aplicată inscripția: “10 EURO” – (valoarea monedei). Periferic circular, la partea superioară și paarțial pe laterale este aplicată inscripția: “1100-e ANNIVERSAIRE ABBAYE DE CLUNY REPUBLICQUE FARNCAISE” - (A 1100 –a aniversare a Abației Cluny Republica Franceză). Pe revers, în partea dreaptă este redată o parte a chipului lui “Marianne”, iar în partea stângă câteva steaguri pe catarge. Periferic, la partea superioară, dar și parțial pe laterale, sunt reprezentate 12 simboluri grafice ale monedei euro. Sub gâtul lui Marianne este aplicat înscrisul: “2010” - (anul emiterii monedei). Pe mijlocul monedei, dar la partea superioară și pe verticală e aplicat înscrisul: “EUROPA”.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: anul emiterii – 2010, seria – Franța/Europa, valoarea – 10 euro, forma – rotundă, diametrul – 37 milimetri, greutatea – 22,22 grame, material compoziție – argint, tiraj – 10000 exemplare și calitatea – proof și PCS.

Abația Cluny a fost o mănăstire benedictină din orașul francez Cluny. De-a lungul timpului a fost locul unor importante evenimente și unul dintre cele mai importante centre religioase ale Europei medievale. Abația a fost secularizată și deteriorată în contextul revoluției franceze din anul 1789. În prezent în anexele abației își desfășoară cursurile o școală de inginerie. Istoria abației începe în anul 909 sau 910, când ducele Aquitaniei, Guillaume I cel Pios își donează unul dintre domeniile sale de vânătoare din Burgundia în mod simbolic apostolilor Petru și Pavel pentru construirea unui așezământ monahal. Încă de la început, datorită patronilor ei spirituali, abația se bucura de numeroase privilegii, cum ar fi independența de orice putere laică, inclusiv de rege. De asemenea abația de la Cluny beneficia și de o independență ecleziastică, fiind autonomă față de episcopul de Macon și supusă direct Sfântului Scaun de la Roma. Până la Cluny nu a existat niciodată o abație care să beneficieze de astfel de privilegii. Abația Cluny urma regula benedictină, dar o interpreta în manieră proprie, astfel a apărut regula clunisiană (ordo cluniacensis), desprinsă din cea benedictină. Această nouă regulă punea accentul pe ceremoniile religioase și prelungirea duratei slujbelor, în timpul unei zile normale slujba ținea chiar șapte ore, adăugându-se mai multe ore în timpul sărbătorilor. Acest privilegiu de a avea propria regulă monastică a fost acordat de către papa Ioan al XI-lea (931-935) printr-un act ce oferea abației autoritate asupra altor așezăminte religioase. Astfel, la începutul secolului al XI-lea, ordinul cluniacens cuprindea aproximativ 1200 de așezăminte religioase din Franța, Anglia, Italia, Spania, Sfântul Imperiu Roman și Europa Centrală, toate sub conducerea abației Cluny. Puterea și influența abației era atât de mare încât, în timpul abatelui Odilon (962-1048), papalitatea a oferit abaților de la Cluny puterea de a excomunica, rezervată până atunci doar episcopilor. Toate aceste acțiuni ale abației au fost intitulate Reforma de la Cluny ce urmărea să purifice Biserica de influențele laice și să revitalizeze concepția monahismului în creștinătatea apuseană. Punctul culminant al acestei reforme a fost alegerea papei Grigore al VII-lea, fost călugăr la Cluny și cel ce a dus mai departe această mișcare prin celebrele reforme gregoriene. Mai târziu alți călugări ai ordinului au devenit papi cum ar fi Urban al II-lea și Pascal al II-lea. Abația era cel mai mare centru monahal al Europei și un loc important de pelerinaj. Mulți pelerini veneau aici să se roage și să asculte ceremoniile grandioase efectuate de călugări. Cluny a devenit foarte bogată pe urma acestor pelerinaje dar și a donațiilor. Biserică abațială de la Cluny a fost construită de Berno, primul abate. Între anii 955-981, a fost construită o nouă biserică de mari dimensiuni, numită Cluny II, pentru a arâta puterea și influența ordinului. Biserica a fost însă demolată în secolul al XI-lea de către abatele din aceea vreme pentru a construi cea mai mare biserică a creștinătății apusene. Biserica, numită Cluny III, este biserica actuală, care a fost realizată între anii 1088-1230 în stil romanic cu influențe gotice. Zidirea bisericii a costat extrem de mult și a coincis cu problemele financiare și cu declinul ordinului. Biserica a suferit de-a lungul timpului mai multe deteriorări. În urma acestora au fost distruse două din cele trei turnuri principale, iar nava a fost micșorată, în ziua de astăzi biserica fiind mult mai mică. Cu toate acestea, Cluny III a rămas una dintre cele mai grandioase biserici din lume. În anul 2004 Abația de la Cluny și filialele sale au fost desemnate de Consiliul Europei drept “rută culturală europeană.” Detalii despre reversul monedei găsiți la prima monedă postată aici.

xxx

UN DIALOG EPIGRAMATIC

UN SFAT

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN CATREN PENTRU NEPOATA

MEA SARA MARIA

__________xxx_________

CÂTEVA

MEDALII ȘI INSIGNE

DIN MUNICIPIUL BUCUREȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Marea Lojă Națională din România

Vincere aut mori (Învingi sau mori)

I.G.M.A.A.U. (?) 291 Or. București

R.L. (Loja română) Demnitate și Frăție

Marea Lojă Națională din România (M.L.N.R.) a fost înființată în anul 1993 sub patronajul Marelui Orient al Italiei și la inițiativa unor cercuri masonice americane. La momentul înființări, mai exista încă o organizație masonică în România având același nume, înființată pe filieră franceză, care însă în anul 1996 a fost redenumită în Marea Lojă Națională Unită din România (MLNUR) iar în 2010 în Marea Lojă Națională Română 1880 (MLNR 1880). În anul 2001, o parte a MLNUR, s-a unit cu MLNR, dorind să unifice masoneria regulară recunoscută. Pe 24 ianuarie 2008, două mari organizații masonice, Marea Lojă Națională din România și Marea Lojă a României au fuzionat devenind MLNR, aceasta editând revista Atelierul Masonic.

Temuta, admirata sau dezavuata, Francmasoneria a jucat si continua sa aiba un rol important in multiple planuri ale Romaniei. Sub semnul echerului si compasului de sub ochiul unic, s-au desfasurat evenimente majore ale neamului. Efervescenta masonica in Romania a atins o considerabila cota in perioada pasoptista, considerata de istorici o generatie de masoni. Sintagma este acoperita de adevar, daca luam in calcul ca cei vizati apartineau unor societati secrete literare si masonice de la Bucuresti, Iasi, Brasov, Chisinau, Cernauti. Printre exponentii de seama, desavarsiti in lojile pariziene, ii gasim pe Balcescu, Rosetti, Kogalniceanu, Alecsandri, Cuza, Negruzzi si I.C. Bratianu. Sub regele Carol I, nu mai putin de 12 din 19 prim-ministri au fost masoni, ca si alti importanti oameni politici ai vremii. Acum, Francmasoneria romana a facut pasul catre Marea Loja Nationala. În fine, in perioada Romaniei Mari, o figura proeminenta a fost primul-ministru Alexandru Vaida-Voievod, incadrat in loja "Ernest Renan", alaturi de Traian Vuia, Mihai Serban s.a. El a obtinut, datorita discutiilor cu omologii sai masoni, premierii britanic si francez, Lloyd George si Georges Clemenceau, acceptul unor importante revendicari teritoriale romanesti, inclusiv Basarabia. Numele altor oameni care se afla si astazi, ori s-au aflat pana nu demult, in primele randuri ale celebritatilor Masoneriei romanesti sunt: Petre Roman, Viorel Hrebenciuc, Ioan Rus, Gelu Voican Voiculescu, Dumitru Prunariu, Lucian Bolcas, Alexandru Ciocâlteu, Constantin Balaceanu Stolnici, Virgil Ardelean, Ioan Talpeş, Ovidiu Tender, Irinel Popescu, Alexandru Bittner, Razvan Teodorescu, Victor Babiuc, Gheorghe Zamfir, Crin Halaicu, Tudor Gheorghe, Florian Pittis si Adrian Severin. Ziaristul si muzeograful Horia Nestorescu-Balcesti, renumit pentru lucrarile sale de istorie a Masoneriei romane, afirma ca: "Romanii datoreaza Francmasoneriei faurirea Romaniei Moderne, a Independentei, a Regatului, a Statului national unitar si suveran". Biserica Ortodoxa Romana este de cu totul alta parere. Prin Hotararea Sfantului Sinod din 1937, la concluziile Mitropolitului Nicolae al Ardealului, ramasa si astazi in vigoare, aceasta subliniaza in sapte puncte urmatoarea sinteza: "Este o organizatie mondiala secreta, in care evreii au un rol insemnat, avand un rit cvasi-religios, luptand impotriva conceptiei crestine, impotriva principiului monarhic si national, pentru a realiza o republica internationala, laica. Este un ferment de stricaciune morala, de dezordine sociala. Biserica osandeste Francmasoneria ca doctrina, ca organizatie si ca metoda de lucru oculta". Cuvintele „francmason“, „francmasonerie“ sunt forma românească a cuvintelor englez free mason, francez francmaçon şi german Freimaurer care înseamnă „zidar,constructor liber“ şi reprezintă o moştenire a uneia din rădăcinile francmasoneriei: breasla zidarilor care construiau biserici, bazilicile şi catedralele în Evul mediu. Potrivit dicţionarului enciclopedic „The New Encyclopedia Britannica“, francmasoneria este cea mai vastă societate secretă din lume, răspândindu-se mai cu seamă datorită întinderii în sec. al XIX-lea a Imperiului ritanic (mai corect spus ar fi însă: „societate discretă“). Însă francmasoneria a funcţionat în secret doar atunci şi acolo unde a fost interzisă de lege. Ea nu este prin natura ei o asociaţie secretă, deşi prezintă asemănări cu Şcolile de Mistere din Antichitate. Însă, potrivit definiţiei date de masonii înşişi, masoneria este: „o asociaţie de oameni liberi şi de bune moravuri care conlucrează pentru binele şi progresul societăţii prin perfecţionarea morală şi intelectuală a membrilor săi.“ Despre Masonerie există două puncte de vedere: primul, pro-masonic, prezintă masoneria ca pe o organizație fraternă, ai căror membri sunt uniți de idealuri comune morale şi metafizice; în cele mai multe dintre ramuri, de credinţa într-o fiinţă supremă. Câtă vreme masoneria tinde spre perfecţionarea omului, este compatibilă cu orice credinţă sau convingere sinceră şi nu ar trebui să apară probleme; al doilea, anti-masonic, prezintă această organizație într-o lumină diabolică, socotind-o o pseudoreligie, cu o organizare ermetică, antisocială, complotistă si satanista. Lojele masonice sunt forme de organizare ale masonilor de oriunde. Vorbind etimologic, FRANCMASONERIA este o asociaţie a zidarilor (masoni) liberi (adjectivul ,,franc” desemna în Evul Mediu francez pe cineva scutit de dările feudale). Cuvântul franc-mason, încetăţenit la noi prin secolul al XVIII-lea de un cleric, vine prin filiera franceză; sensul termenului fiind identic şi în celelalte limbi europene: freemason în engleză, Freimaurer în germană şi liberi muritori în italiană. Situaţia privilegiată a acestei asociaţii a constructorilor medievali – căreia putem să-i spunem : breaslă - vine din faptul că membrii ei erau constructorii bisericilor şi catedralelor. Toate domurile şi catedralele artei gotice au fost ridicate de francmasoni între secolele X -XVII, aceasta fiind principala îndeletnicire a Francmasoneriei. Francmasoneria a fost, ca orice breaslă medievală, o societate secretă. Membrii ei aveau: parole, semne, vestimentaţie specială şi un alfabet secret. Exista de asemenea un ritual simbolic, un simbolism al obiectelor (mai ales al uneltelor de zidărie) şi un mit fundamental – mitul despre uciderea lui Hiram, arhitectul templului lui Solomon, care a fost ucis de trei calfe cu uneltele lor: rigla, cleştele (compasul) şi ciocanul de lemn (maiul), devenite apoi simboluri în Francmasonerie. De asemenea locurile în care a fost lovit Hiram au căpătat şi ele o valoare simbolică pentru masoni: gâtul – sediul vieţii materiale, inima – sediul sufletului şi fruntea sediul inteligenţei. În continuare voi enumera simbolurile masonice întâlnite pe insigne şi anume: ECHERUL şi COMPASUL, sunt simboluri de bază ale masoneriei, necesare pentru ridicarea unor edificii stabile şi drepte. Ele constituie alături de Biblie (simbolul Cărţii Sacre), cele trei Mari Lumini ale Masoneriei. Echerul este simbolul rectitudinii morale în conduită, ale cinstei şi onestităţii iar compasul, simbolul patimilor (lăcomie, mânie, judecată nedreaptă, intoleranţă, egoism), al cunoaşterii şi priceperii. Fără compas nu se poate alcătui un echer, iar fără un echer nu se poate construi un Templu. FIRUL CU PLUMB PENTRU NIVEL, este elementul echilibrului interior şi sugerează ideea ascensiunii stabile, liniare, trasând o linie verticală infinită care conduce la perfecţiune. Semnifică capacitatea de a construi un sistem de referinţă. CIOCANUL şi DALTA, semnifică necesitatea de a uni acţiunea cu gândul. Ciocanul reprezintă forţa voinţei iar dalta discernământul, inteligenţa şi fineţea. Combinarea celor două determină perfecţionarea treptată a operei. RIGLA, este emblema perfecţiunii şi a ordinii, este din timpuri străvechi instrumentul de comparaţie a mărimii de măsurare a armoniei proporţiilor. Este şi simbolul celor 24 de ore ale zilei, dintre care o parte trebuie dedicate gândului, una lucrului, una odihnei şi un celor care au nevoie de ajutor. MISTRIA, simbolizează binefacerea, precum şi dorinţa de al ajuta pe cel care are nevoie, exprimă bunătatea, caritatea dar şi voinţa fiinţei umane. DELTA, numită şi triunghiul lui Solomon. Are forma unui triunghi echilateral şi este reprezentarea geometrică a lui trei (principiul triplicităţii). În tradiţia creştină semnifică trinitatea iar în mai multe filozofii divinitatea ca perfecţiune. În Templu, Delta are în centru fie litera G, căreia i se dau mai multe interpretări (Dumnezeu – God, Cunoaştere – Gnosi, Geometrie, Geneza), fie tetragrama ebraică, fie schema pitagorică, fie ochiul divin – simbol al principiului creator, fie soarele – principiul luminos al vieţii. OCHIUL ATOTVĂZĂTOR, simbol al Divinităţii şi, prin analogie, al atributelor cele mai importante pentru om: iubirea, ştiinţa, dreptatea, şi mila. Una dintre cele mai importante reprezentări ale Ochiului Atotvăzător se găseşte pe bancnota de un dolar. Ea reproduce Marele Sigiliu al Statelor Unite. SOARELE şi LUNA, reprezintă alternanţa şi echilibrul între zi şi noapte între alb şi negru, între activitate şi repaos, dialectica contrariilor. Soarele simbolizează Masculinul, fiind de aceea simbolul Originii, al Începutului, al raţiunii care luminează tenebrele şi iluminează spiritele. Luna simbolizează Femininul, obscurul, intuiţia, caracterul schimbător al formelor. ZODIACUL, după etinomul grecesc, ,,cerc cu figuri animale” , era, conform definiţiei platonice, ,,imaginea cerului”. În masonerie zodiacul este folosit ca sistem simbolic şi nu are caracter divin sau astrologic, ci înfăţişează o viziune cosmologică a universului. ACACIA (SALCÂMUL), este cel mai important dintre simbolurile vegetale ale masoneriei simbolizând principiul nemuririi gradului de Maestru. Salcâmul este simbolul speranţei şi al existenţei sufletului dincolo de moartea fizică şi conservarea energiei indestructibile a vieţii. COLOANELE, simbolizează dualitatea. Prima coloană simbolizează elementul feminin, aerul, suflul ce alimentează viaţa, sensibilitate, înţelepciune iar a doua elementul masculin, focul, căldura vitală devoratoare, activitatea, suflu alchimiştilor. Din duplicitatea celor două se naşte dihotomia între vertical şi orizontal, între valorile terestre şi cele ale aerului, căutarea contrariilor şi principiilor complementare. Coloanele mai înseamnă perpendicularitate, stabilitate, echilibru, joc controlat al dinamicii între urcuş şi coborâşi. MOZAICUL, pavimentul cu dale albe şi negre este simbolul binarului, al opoziţiei între o entitate şi alta, între spirit şi materie, între adevăr şi fals, între bine şi rău, între frumos şi urât, sugerând în acelaşi timp şi dinamica compoziţiei între contrarii. LITERA ,,G”, simbol al geometriei şi unul dintre simbolurile lui Dumnezeu (God în limba engleză). Este asociat adesea cu echerul şi compasul alcătuind simbolul Masoneriei.

Insigna - Sfânta Mănăstire Radu Vodă

Biserica Radu Vodă din București este un vechi și important monument de cultură și arhitectură, situat în sectorul 4, strada Radu Vodă, nr.24A . Mănăstirea Radu Vodă cu hramurile Sfânta Treime și Sfântul Ierarh Nectarie al Eghinei, a fost ctitorită de voievodul Alexandru al II-lea Mircea (1568-1577) şi doamna sa, Ecaterina, pentru a mulţumi lui Dumnezeu că i-a dăruit victoria în lupta pe care a dat-o pe aceste locuri împotriva lui Vintilă-Vornicul şi Dumbravă-Vornicul. Vodă a ridicat-o cu gândul de a fi Mitropolia Capitalei. La vremea întemeierii, purta numele Sfânta Troiţă. În frământările acelor vremuri, sfântul aşezământ cade, în 1595, în mâinile turcilor. După victoria lui Mihai Viteazul la Călugăreni, vestitul Sinan Paşa, duşmanul lui Mihai, o fortifică cu palisade, cu valuri de pământ şi cu bastioane. Tot oraşul este, de asemenea, întărit de turci. Degeaba însă: după victoria marelui voievod din octombrie 1595, de la Târgovişte, Sinan e silit să se retragă din faţa armatelor biruitoare ale creştinilor. Nu înainte însă de a distruge toate fortificaţiile pe care el însuşi le ridicase şi de a dărâma până în temelie Mânăstirea Sfintei Troiţe. Vremurile erau cumplite: oraşul era jefuit şi distrus când de turci, când de propriile armate ale voievozilor creştini, când de tătari. Incendiile şi jafurile se ţineau lanţ. Călugării abandonează Sfânta Troiţă şi se refugiază la Mânăstirea Mihai-Vodă. Timp de câteva decenii, frământările şi desele schimbări ale domnitorilor pe tronul Ţării Româneşti nu le-au lăsat acestora răgazul necesar pentru refacerea marii mănăstiri. Abia în 1614, voievodul Radu Mihnea (1601-1602, 1611-1616, 1620-1623) începe reconstrucţia, păstrând planurile şi elevaţia edificiului de origine. Biserica este cunoscută de atunci sub numele ctitorului. Fiul şi urmaşul său la domnie, Alexandru Coconul (1623-1627) se îngrijeşte de zugrăvirea bisericii. În vremurile domniilor fanariote, marea mânăstire Radu-Vodă, una dintre cele mai bogate din Bucureşti, este cârmuită de egumeni greci, buni negustori dar jalnici administratori ai construcţiilor mânăstireşti; multă vreme, mânăstirea acumulează bogăţii, moşii, vii, case şi prăvălii în Bucureşti, dar posesia acestor mari averi nu se oglindeşte în îmbunătăţirile aduse clădirilor. Planul şi formele arhitectonice ale bisericii Radu-Vodă sunt inspirate din cele ale bisericii episcopale de la Curtea de Argeş, cu diferenţa că materialul de construcţie întrebuinţat nu este piatra, ci cărămida. Planul este triconc, cu turlă pe naos, cu un pronaos lărgit, acoperit cu trei turle dintre care cea principală se sprijină pe douăsprezece coloane, simbolizând pe cei doisprezece apostoli, ca şi la modelul de la Curtea de Argeş. Faţadele, împărţite în două registre de înălţime inegală printr-un brâu, au o decoraţie simplă, constând din firide cu arhivolte intrânde, care ritmează plăcut suprafeţele tencuite cu alb. Înfăţişarea actuală a bisericii este datorată ultimei restaurări, condusă de arhitectul Ştefan Balş între anii 1967-1974 (după care biserica a fost repictată). Restaurarea a adus edificiul la formele sale arhitectonice iniţiale întrucât ruinându-se partea superioară a bisericii, aceasta fusese reconstruită către mijlocul secolului al XIX-lea în stilul neogotic la modă în acea epocă. Tot atunci i-a fost adăugat şi pridvorul, care se păstrează şi astăzi. În interior sunt demne de văzut frumosul iconostas de expresie barocă şi pietrele de mormânt din pronaos: una dintre cele mai vechi este cea a lui Vlad Voievod, fiul lui Mihnea Turcitul, mort la sfârşitul secolului al XVI-lea. Mormântul ctitorului se găseşte pe dreapta, în nişa dintre pronaos şi naos. Pe piatra aşezată de fiul său, o lungă inscripţie aminteşte domniile glorioase ale „celuia ce au fost binecinstit şi de Hristos iubit Domn creştin Radu Voevod ce au fost Domnu Ţării Româneşti şi Moldovei şi multe războaie au biruit şi iar au venit de la cinstita Poartă ş-au fost al doilea rându Domnul Ţării Româneşti şi şi-au lăsat steagul fiului său ce e mai sus scris şi iar s-au dus de-au fost Domn Ţării Moldovei; şi acolo s-au pristăvit întru cetatea Hârlău în luna Ghenarie 13 zile şi cu mare cinste i-au adus trupul dumnealui şi l-au îngropat în luna lui Februarie în 5 zile duminică. Aicea zac oasele dumnealui. Dumnezeu să-l iarte în Împărăţia Cerului adevărat; ani 7134” (1626). La miază-noapte de biserică se păstrează turnul-clopotniţă, ultimul vestigiu al puternicei incinte mânăstireşti de altădată. Vremurile nu l-au cruţat (deasupra intrării dinspre sud o inscripţie aminteşte că după marele cutremur din 1802 era într-o stare „vrednică de plâns”), dar refacerile i-au respectat înfăţişarea, astfel încât felul în care arată astăzi este poate destul de apropiat de cel în care arăta în secolul al XVI-lea, când a fost construit de voievodul Alexandru al II-lea Mircea. Chiliile mănăstirii ce se ridică pe colină, la sud de biserică, datează din 1893 şi au fost construite prin grija lui Ion Scorţeanu şi a surorii sale Maria Şchiopescu, ca Internat Teologic. Dacă în perioada 1839-1847 la Radu Vodă va funcționa Seminarul Mitropoliei, iar mai târziu, pentru o scurtă perioadă, Liceul Francez, la începuturile perioadei comuniste va funcționa aici o școală de cadre de partid. În anul 1960, mănăstirea este desființată, pentru ca în perioada 1969 – 1974 PF Justinian Marina să restaureze biserica, locașul fiind resfințit în 1979. Pictura bisericii aparține părintelui arhimandrit Sofian Boghiu, în pronaos păstrându-se totuși o parte însemnată din pictura originală a lui Gheorghe Tattarescu. Mănăstirea a fost reactivată în 1998 de către PF Teoctist. În biserica Mănăstirii Radu Vodă se află mormântul Patriarhului Justinian Marina.

Academia de studii economice - București

Facultatea de finanțe și credit XXV Promoția 1957

Academia de Studii Economice din municipiul București (A.S.E.), denumire inițială - Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale este cea mai importantă instituție de învățământ superior cu profil economic din România și este situată în Piața Romană. În anul 2011 instituția a fost clasificată în categoria universităților de vârf din România, respectiv cea de „Universități de cercetare avansată și educație”. Academia de Studii Economice din București a luat ființă în baza unei legi care a fost promulgată de regele Carol I, prin Decretul Regal nr. 2.978 din 6 aprilie 1913, publicat în Monitorul Oficial al României din data de 13 aprilie 1913, sub denumirea de "Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale" (A.S.I.C.I.). Actuala denumire datează din anul 1967, de-a lungul anilor instituția a pregătit zeci de generații de economiști, contribuind la afirmarea și dezvoltarea învățământului, științei și culturii economice din România. Academia de Studii Economice din București este atașată tradiției gândirii libere, libertății academice, recunoașterii drepturilor și libertăților fundamentale ale omului și principiului supremației legii. „Artizanul” înfiinţării Academiei Comerciale, cum era numită instituţia pe scurt, a fost Ministrul Industriei – Nicolae Xenopol (primul ambasador al României în Japonia şi frate al istoricului A. D. Xenopol). În cinstea acestuia în toamna anului 2013 a fost dezvelit un bust în faţa ASE, autor Ioan Ladea. Până în anul 1926 A.S.I.C.I. şi-a desfăşurat activitatea într-un spaţiu închiriat dintr-o clădire ce se afla pe locul actualei parcări din faţa Restaurantului Cina, vis-a-vis de B.C.U. Bucureşti (Biblioteca Centrală Universitară - Fundaţiunea Universitară Carol I). Datorită creşterii numărului de studenţi şi a spaţiului impropriu de desfăşurare a cursurilor se ia hotărârea de a se ridica un local propriu. Rectorul Stanislas Cihoski, cumpără primele terenuri din Piaţa Romană (fostă Lascăr Catargiu – statuia acestui om de stat aflată iniţial în mijlocul Pieţii a fost reamplasată la ieşire de pe str. Povernei, vis-a-vis de Hotel Minerva). Lucrările efectiv se desfăşoară între anii 1924-1926; este remarcabilă rapiditatea cu care s-a ridicat acest Palat; banii cheltuiţi atunci, dacă îi transformăm în moneda actuală, ar fi vorba despre aproximativ 26 milioane Euro. Pe plăcuţa de monument istoric sunt scrise următoarele: Edificiu în stil neoclasic, cu un volum de colţ de secţiune circulară terminat cu o cupolă, care marchează intersecţia dintre cele două corpuri. Faţadele sunt tratate monumental, efectul fiind sporit de utilizarea coloanelor colosale. Arhitecţii ce au lucrat la proiectare sunt: Grigore Cerkez, Edmond van Saanen-Algi (olandez după tată) şi Arghir Culina. Cel care a făcut întreaga muncă este de fapt Van Saanen-Algi, lucru recunoscut într-o scrisoare şi de bătrânul profesor Cerkez (fapt dovedit de Nicolae Şt. Noica în ultima sa lucrare din 2014 referitoare la Palatul A.I.S.C.I.). Terminarea lucrărilor în anul 1926 a adus în faţa bucureştenilor un imobil ce oferea condiţii de mediu şi studiu avansate pentru acele vremuri. Instalaţia de încălzire şi ventilaţie era cea mai modernă din ţară (existau 5 grupuri independente pe păcură pentru căldură şi 3 grupuri independente pentru ventilaţia cu aer). Instalaţia de apă avea trei reţele; existau 2 rezervoare mari în turnul amfiteatrelor; exista instalaţie de canalizare. Instalaţiile electrice beneficiau şi de o baterie de acumulatori în cazul întreruperii alimentării din reţeaua oraşului. De asemenea, exista o instalaţie de telefonie automată (Ericson), o instalaţie de sonerie (pentru clase şi chemarea oamenilor de serviciu) şi un sistem de ceasornice electrice (au fost montate 30 de ceasuri electrice). La inaugurarea din 15 noiembrie 1926 în Holul de Onoare a Palatului a fost montată o placă, existentă şi azi. Pe placă dăinuie cuvintele: Acest palat s-a ridicat sub augusta domnie a Regelui Ferdinand I rector fiind Dl. Prof. Dr. I. N. Angelescu. Arhitecţi diriginţi: Profesor Gr. Cerkez şi E. Van Saanen-Algi. Arhitect control: A. Culina, 1924-1926. Conform ziarelor vremii la solemnitatea inaugurării Aula Magna a fost neîncăpătoare. Au participat patriarhul Miron Cristea, mitropoliţii Moldovei şi Ardealului, miniştrii, generali, ambasadorii SUA, Italia şi Anglia, ataşaţi comerciali, reprezentanţii Palatului Regal, directori ai Băncii Naţionale, profesori, arhitecţi, ziarişti etc. Meniul servit cu această ocazie e interesant: Aperitive, Şalău a la russe, Sos mayoneză, Vol-au-veant cu ciuperci, Mazăre franceză în unt, Piept de Curcan, Salate de seson, Pepene, Îngheţate, Asortiment de fructe, Cafe, Vin Drăgăşani vechi, Champagne Rhein, Ape Minerale (document reprodus din cartea dlui Nicolae Şt. Noica). În continuarea Palatului A.I.S.C.I. iniţial, pe actuala str. Căderea Bastiliei, s-au ridicat încă două corpuri de clădire: unul în 1935 (numit „Clădirea Bibliotecii”), altul în 1940. Între 2005-2009 au avut loc lucrări de restaurare, consolidare şi modernizare a Palatului şi a celorlalte corpuri de clădire. Chiar şi Aula Magna a fost restaurată (în 2002 şi 2008); totul a căpătat strălucire şi au fost puse în valoare elemente decorative importante. Cine are o clipă de zăbavă poate păşi în interiorul Palatului A.S.E. şi parcurge culoarele şi scările vechi de 100 de ani. Sunt superbe scările monumentale ce urcă şerpuind până la etajul 2. Luminatorul central, din sticlă colorată, aruncă lumini şi umbre pe mozaicul şi marmura aşternută la picioare. Un mozaic rozetă cu 6 raze străjuieşte podeaua chiar după uşile rotative de la intrare. Altul sub formă de romb, reprezentând sigla AISCI încadrată de doi şerpi, se află chiar în faţa scărilor monumentale. Deasupra intrării în Aula Magna o placă mare de marmură aminteşte destinaţia acestei săli: AULA. Această Aulă a Academiei Comerciale ascunde o capodoperă a picturii româneşti. Este vorba despre pictura murală intitulată Istoria comerţului românesc (ori Istoria negoţului românesc) executată de Cecilia Cuţescu-Storck. Pictura în ulei, ce are 100 metri pătrați, a fost inaugurată în anul 1933, cu ocazia sărbătoririi a 20 de ani de la înfiinţarea A.I.S.C.I.. Pictura murală prezintă, în spirală, de sus în jos, istoria comerţului românesc începând din cele mai vechi timpuri, până în anii interbelici. Multiplele elemente decorative (se remarcă medalionul A.I.S.C.I. înconjurat de cornurile abundenţei) fac din această Aulă festivă un punct central al Palatului. Luminatorul central e o adevărată operă de feronerie şi sticlă colorată. În nişele din Aulă sunt două busturi ale lui Virgil Madgearu şi Ion N. Angelescu, executate în marmură albă de Adrian Pîrvu. Holul central şi scara monumentală sunt impresionante. Începând de la parter şi până la etajul 2 pe pereţi se desfăşoară Galeria Rectorilor, o salbă de portrete ale tuturor rectorilor ce i-a avut A.S.E.-ul de-a lungul existenţei sale, realizate de Nicolae Aurel Alexi. De altfel, A.S.E.-ul deţine mai multe opere de artă (pictură, sculptură, mozaic), puţin ştiute. În Pinacoteca A.S.E. se găsesc tablouri de Henri Catargi, Margareta Sterian, Costin Petrescu, Ion Musceleanu, Eugen Crăciun, şi mai actualii Ion Sălişteanu, Dan-Cristian Popescu, Gheo-Vlad Boţan, Valentin Tănase. Întâlnim şi mozaicuri de Zoe Băicoianu (clădirea Cibernetică) şi Constantin Berdilă (clădirea Eminescu), precum şi sculpturi în lemn de Radu Aftenie (la intrarea din str. Căderea Bastiliei).De câţiva ani, începând cu mandatul de rector al regretatului profesor Ion Gh. Roşca, holurile din faţa Bibliotecii A.S.E. (etajul 1 şi 2) găzduiesc periodic expoziţii de artă. Sălile de lectură ale Bibliotecii adăpostesc de asemenea opere de artă. În sala de lectură Victor Slăvescu se află controversatele fresce ale lui Sabin Bălaşa, realizate în anul 2006 şi intitulate Feerie şi Geneză. Pe alte holuri se află tablouri ale diverşilor profesori ai Academiei Comerciale, precum şi diplome internaţionale obţinute de aceştia. Întâlnim în interior un alt bust al lui Nicolae Xenopol (realizat de acelaşi Ioan Ladea) şi un bust în ciment al lui Nicolae Iorga realizat de sculptorul Iosif Constantin. În anul 2013, la centenar, a fost inaugurat şi un mic muzeu al A.S.E., aflat în Palat la etajul 2. Se poate vizita gratuit, de luni până joi între orele 09-16.00, iar vineri de la 09-14.00. Conţine cărţi vechi din Biblioteca A.S.E., diverse documente privind istoria A.S.E., documente despre Nicolae Xenopol, despre profesorii celebri ai Academiei, diverse reproduceri foto, medalii şi distincţii.

Jeton - Jean Durieu - București 25 - 25

Jetoanele sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi pe plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la ședinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată. Nu am găsit nicio informație despre jeton sau persoana înscrisă pe acest jeton. Jetonul de mai sus este confecționat din cupru, este rotund și are diametrul de 26 milimetri.

Insigna - Rapid 97

Rapid Bucureşti este un cunoscut club sportiv din Bucureşti cu sediul pe Calea Giuleşti, la nr.18 care aparţine de Ministerul Transporturilor. Este un club sportiv cu mulţi simpatizanţi. În cadrul clubului se practică mai multe discipline sportive care au adus numeroase medalii. Deasupra am postat două logo-uri ale Clubului sportiv Rapid Bucureşti.

Secţia de fotbal s-a desprins din clubul mamă şi a devenit Fotbal Club Rapid, un iubit club de fotbal din România, a cărui siglă o vezi deasupra. Fotbal Club Rapid București s-a fondat în anul 1923 de către un grup de muncitori de la Atelierele Griviţa sub numele de Asociația culturală și sportivă C.F.R.. Rapid a câștigat de 4 ori titlul (de 3 ori Campionatul României — 1967, 1999 şi 2003 — și în 1942, un campionat de război dotat cu cupa "Basarabia", și de 13 ori Cupa României. Clubul s-a mai numit C.F.R. Bucuresti, Locomotiva Bucuresti şi Uniunea Rapid București şi a fost poreclit Vulturii vișinii, Giuleștenii, Feroviarii sau Ciocănarii.

Municipiul București este capitala României, reședința județului Ilfov și, în același timp, cel mai populat oraș al țării, centru industrial și comercial al țării. Populația de 1944367 de locuitori (estimat 1 ianuarie 2009) face ca Bucureștiul să fie al zecelea oraș ca populație din Uniunea Europeană. În fapt, însă, Bucureștiul adună zilnic peste trei milioane de oameni, iar specialiștii prognozează că, în următorii cinci ani, totalul va depăși patru milioane. Prima mențiune a localității apare în anul 1459. În anul 1862 devine capitala României. De atunci suferă schimbări continue, fiind centrul scenei artistice, culturale și mas-media. Între cele două războaie mondiale, arhitectura elegantă și elita bucureșteană i-au adus porecla „Micul Paris”. În prezent, capitala are același nivel administrativ ca și un județ și este împărțită în șase sectoare. Deasupra am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă și actuală ale orașului precum și mai jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură ale Bucureștiului de acum sau altădată.