Epaminonda's Blog.....: INFO NUMIS MONDO

1. Autoritatea monetară a teritoriului britanic Insulele Cayman a emis o bancnotă comemorativă ocazionată de trecerea a 60 de ani de la sacrificiul suprem al unor eroi din aceste insule.

Insulele Cayman constituie un arhipelag de insule (total 260 kilometri pătrați și aproximativ 45000 de locuitori) situat în Oceanul Atlantic, în vestul Mării Caraibelor, undeva în nordul Americii de Sud. Dacă pe revers este aplicat un text explicativ, pe avers este redat chipul Reginei Elisabeta a II-a Marii Britanii.

Elisabeta a II-a, nume real și complet Elizabeth Alexandra Mary, este suverana Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și a încă 15 state, membre Commonwealth, născută în anul 1926, conduce din anul 1952. Cele 15 state, membre Commonwealth sunt Canada, Australia, Noua Zeelandă, Jamaica, Barbados, Bahamas, Grenada, Papua Noua Guinee, Insulele Solomon, Tuvalu, Sfânta Lucia, Sfântul Vincent și Grenadine, Antigua și Barbuda, Belize și Sfântul Kitts și Nevis.

2. Loteria națională a statului european Spania a emis o serie de bilete de loterie prin care omagiază pe câștigătorii Premiului Nobel din toată lumea.

Aici am prezentat biletul de loterie emis în data de 5 februarie 1998 care omagiază personalitatea lui Irving Langmuir.

Irving Langmuir a fost un chimist și fizician din Statele Unite ale Americii, care s-a născut la data de 31 ianuarie 1881 și a decedat la data de 16 august 1957. Pentru meritele demonstrate în știința chimiei, în anul 1932 a fost recompensat cu Premiul Nobel pentru Chimie.

3. Specialiștii numismați și arhitecți ai lumii cercetează cu maximă atenție detaliile grafice reprezentate pe bancnote. Dacă până acum nu s-a cunoscut, acum s-au identificat detaliile arhitectonice de pe reversul bancnotei de 5000 de franci emisă în anul 1978 de autoritatea bancară a Imperiului Centr-African.

Reversul bancnotei la care m-am referit prezintă edificii arhitectonice de referință din statele Imperiului Centr-African.

Cele trei detalii arhitectonice de pe reversul bancnotei sunt prezentate mai jos.

Clădirea Primăriei din orașul Libreville din statul Gabon

Gara orașului Pointe-Noire din statul Republica Congo

Moscheea din orașul Abeche din statul Ciad

4. Banca națională a statului nord african Tunisia procedează la înlocuirea bancnotelor aflate în circulație. Se încearcă emiterea unor bancnote cu un design mai plăcut și cu mai multe elemente de siguranță împotriva contrafacerilor. Aici se prezintă bancnotele de 10 dinari, cea veche (anul 2013) și cea nouă (anul 2020).

Pe aversul bancnotei vechi este reprezentat chipul lui Aboul-Qacem Echebbi iar pe revers clădirea Madrasa el Bachia din Tunis.

Aboul-Qacem Echebbi a fost un poet tunisian care s-a născut la data de 24 februarie 1909 și a decedat la data de 9 octombrie 1937, de foarte tânăr, din cauza unor complicații cardiace. Este cunoscut pentru că a scris ultimele două versuri ale actualului Imn național din Tunisia, Humat al-Hima (Apărătorii Patriei), care a fost scris inițial de poetul egiptean Mustafa Sadik el-Rafii.

Madrasa El Bachia este o instituție de învățământ superior religios situat pe Strada Libraires în capitala Tunisie – Tunis. Clădirea a fost construită în jurul anului 1752 de suveranul Hussein Ali I Pacha. Clădirea include treisprezece camere pentru cazarea studenților, o sală de rugăciuni și o bibliotecă. Aproape de intrare, în spatele unei mari ferestre În apropiere de intrare este construită o fântână publică (sabil). Pe cele trei laturi ale unei curti încadrate de portici sunt camerele rezervate cazării studenților. Pe a patra latură se face accesul la sala de rugăciuni și la bibliotecă. Arhitectura monumentului este împodobită cu o decorație bogată de ipsos sculptat și dale ceramice. Dacă pe reversul bancnotei noi se prezintă ceramică tunisiană pe avers este redat chipul unei femei, prima pe o bancnotă tunisiană - Tawhida Ben Cheikh.

Tawhida Ben Cheikh este prima femeie musulmană care a profesat ca medic pediatru și apoi ginecolog. Ea s-a născut la data de 2 ianuarie 1909 și a decedat la data de 6 decembrie 2010. A studiat medicina la Paris, ea provenind dintr-o familie tunisiană înstărită. Ea contribuit la înființarea planificării familiale tunisiene prin serviciul pe care l-a creat în anul 1963. Ulterior a devenit directorul planificării familiei (anul 1970), luptând pentru obținerea dreptului la avort, legalizat în anul 1973. A fost vicepreședinte al Semilunii roșii tunisiene și în anul 1937 a editat revista Leïla pentru femei. În anul 1943 s-a căsătorit cu un medic stomatolog și împreună au avut 2 fii și o fiica, toți ajunși bine în viață.

5. Autoritatea bancară a regiunii autonome chineze Macau procedează la înlocuirea bancnotelor aflate în circulație. Aici se prezintă doar bancnotele de 20 patacas; cea veche (anul 2008) și cea nouă (anul 2020).

Pe aversul ambelor bancnote se prezintă sediul Băncii Chinei din Macau, pe reversul bancnotei vechi se prezintă Ruinele Catedralei Sfântului Paul din Macau, iar pe reversul bancnotei noi se prezintă îndrăzneața construcție inginerească Podul Hong Kong-Zhuhai-Macau.

Clădirea Bank of China este a doua cea mai înaltă clădire din Macau, China. Cu cele 38 de etaje ale sale se înalță până la cota de 163 de metri. Edificiul a fost proiectat de specialiștii Companiei P&T Architects & Engineers Ltd și găzduiește operațiunile Bank of China din Macau. Construcția clădirii a început în anul 1989 și a fost finalizată în anul 1991.

Ruinele Catedralei Sfântului Pavel sunt ruinele unui complex religios catolic din secolul al XVII-lea din Santo Antonio, Macau, China. Acestea ruine includ ceea ce a fost inițial Colegiul și Biserica Sfântul Paul devenind astăzi unul dintre cele mai cunoscute repere ale Macaului și una dintre cele șapte minuni de origine portugheză din lume. În anul 2005 monumentul a fost inclus în patrimoniul mondial UNESCO. Construită între anii 1602 - 1640 de iezuiți, biserica a fost una dintre cele mai mari biserici catolice din Asia acelor vremuri. Timpul și un incendiu în data de 26 ianuarie 1835 au distrus serios monumentul ce a fost renovat în forma actuală în anul 1995. Ruinele sunt acum formate din fațada de piatră sudică - sculptată între anii 1620 și 1627 de creștinii japonezi și meșteri locali, sub conducerea iezuitului italian Carlo Spinola. Fațada este așezată pe un deal mic, cu 68 de trepte de piatră care duc până la ea. Sculpturile includ imagini iezuite cu teme orientale, precum Fericita Fecioară Maria care pășește pe o hidră cu șapte capete, descrisă în caractere chineze drept „Sfânta Maică călcă capetele dragonului”. Câteva dintre celelalte sculpturi sunt ale fondatorilor ordinului iezuit, cucerirea morții de către Isus și, în vârf, un porumbel cu aripile întinse. Cu ocazia renovării din perioada anilor 1990 – 1995 s-au decopertat fundațiile, dezvăluind planul arhitectural al clădirii. Au fost găsite numeroase artefacte religioase împreună cu moaștele martirilor creștini chinezi și ale clerului monahal, inclusiv fondatorul colegiului iezuit din Macau, părintele Alessandro Valignano. Toate descoperirile făcute sunt expuse într-un muzeu special dedicat monumentului. Fațada actuală a monumentului este consolidată cu beton și oțel asigurând rezistența sa. O scară din oțel permite turiștilor să urce în partea de sus a fațadei din spate.

Podul Hong Kong-Zhuhai-Macau se întinde peste Marea Chinei de Sud, este cel mai lung pod din lume (total 55 kilometri) ce face legătura între trei mari orașe: Hong Kong, Zhuhai și Macau. Construcția a început oficial la data de 15 decembrie 2009, iar cea mai importantă parte a podului a fost finalizată în iulie 2017. Toate drumurile de pe pod și din tunel sunt asfaltate. Cea mai mare dificultate a prezentat-o realizarea segmentului de pod lung de 29,6 kilometri (insulă – tunel). Tunelul parte componentă a acestui pod este cel mai lung tunel din lume, el măsurând 6,7 kilometri și fiind situat la 40 de metri sub nivelul mării. Muncitorii au folosit 420000 de tone de oțel pentru a construi acest pod, ceea ce ar fi suficient pentru a construi 60 de turnuri Eiffel. Este o construcție durabilă proiectată să reziste la cutremure de 8 grade pe scara Richter și la taifunuri de gradul maxim 16. Podul este parte integrantă al autostrăzilor G4-Beijing-Hong Kong-Macau și Delta Bucla Râului G94-Pearl. Oamenii care vor trece pe pod se vor bucura de o priveliște magnifică și altă satisfacție a lor va fi scurtarea timpului de parcurs de la 3 ore (ca până acum) la 30 minute (de aici înainte). Este o lucrare de inginerie super-performantă.

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

O POEZIE PROPRIE

O PASTILĂ DE UMOR

__________xxx__________

CÂTEVA MEDALII ȘI

INSIGNE DIN JUDEȚUL GALAȚI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

F.R.E. Renel - Galați - România (Filiala rețele electrice)

Galați electricitate 100 ani 1893 - 1993

F.R.E. – Renel Galați (filiala rețele electrice), denumire veche Societatea Anonimă a Iluminatului cu Gaz și Electricitate Galați, denumire actuală Secția de Distribuție a Energiei Electrcie (S.D.E.E.) este compania care asigură distribuția energiei electrice în județul Galați. 1893 este anul înfiinţării Societăţii Anonime a Iluminatului cu Gaz şi Electricitate Galaţi. De atunci, activitatea firmei a crescut de la an la an, a cunoscut mai multe forme de organizare şi s-a desfăşurat sub mai multe denumiri, dar a păstrat neschimbată o caracteristică definitorie: o ofertă de servicii de excepţie. De-a lungul timpului, principalele servicii oferite de societatea noastră au fost distribuţia şi furnizarea energiei electrice. S-a asigurat contractarea energiei electrice, livrarea acesteia la parametrii stabiliţi prin contract, precum şi continuitatea în alimentarea cu energie electrică conform nivelului de siguranţă contractat de fiecare client în parte. Scopul principal al societăţii este acela de a oferi clienţilor, în orice moment, cele mai bune servicii. S.D.E.E. Galaţi are ca obiect principal de activitate distribuţia energiei electrice precum şi exploatarea, dezvoltarea sistemelor de distribuţie, telecomunicaţii şi tehnologia informaţiei. Calitatea energiei electrice livrate depinde în mare măsură de volumul, starea tehnică şi fiabilitatea instalaţiilor energetice prin care se realizează transportul şi distribuţia energiei electrice. Sucursala Galaţi deţine instalaţii electrice de distribuţie în zona de S-E a României, pe raza judeţului Galaţi. Sucursala de Distribuţie a Energiei Electrice Galaţi este preocupată de asigurarea permanentă a satisfacţiei clienţilor săi şi promovează o politică de reducere a impactului negativ al activităţilor sale asupra mediului, fără ca prin aceasta să fie afectate caracteristicile şi calitatea produselor şi serviciilor sale. SDEE Galați face parte din filiala Electrica Muntenia Nord subordonată la rândul ei din Societatea Națională Electrica.

Insigna șapte ani vechime - Regimentul 3 Artilerie Grea

Insignele militare regaliste pentru vechime contineau simboluri ale regalităţii şi se deosebeau de la o unitate la alta, pe când în regimul comunist, dar şi în prezent se emiteau şi se emit insemne (ordine sau medalii) unice, ca reprezentare grafică, pe toata armata, împărţite în trei clase (1, 2 şi 3) pe care se înscria şi se înscrie vechimea neîntrereupă în muncă de 5, 10, 15, 20 de ani sau mai mult. Este necesar de precizat că acordarea acestor insemne de vechime era însoţită şi este însoţită de o mică majorare a retribuţiei lunare sau de o avansare în grad la exceptional (dacă persoana era bine văzută, a se înţelege - apreciată, de către şefi.

Regimentul 3 Artilerie Grea a fost o unitate de artilerie de nivel tactic, care s-a constituit la 14/27 august 1916 prin mobilizarea unităților și subunităților existente la pace. Iniațial Regimentul a fost dislocat la pace în garnizoana Chitila, făcând parte din organica Brigăzii 2 Artilerie grea, alături de Regimentul 4 Artilerie Grea.. La intrarea în război, Regimentul 3 Artilerie Grea a fost comandat de locotenent-colonelul Ioan Zvoranu. Alt comandant al acestei unități militare a fost locotenent- colenelul Pompiliu Paplica. Regimentul a participat la acțiunile militare pe frontul român, pe toată perioada războiului, între 14/27 august 1916 – 28 octombrie / 11 noiembrie 1918. Insignele militare regaliste pentru vechime de șapte ani contineau simboluri ale regalităţii şi se deosebeau de la o unitate la alta, pe când în regimul comunist, dar şi în prezent se emiteau şi se emit insemne (ordine sau medalii) unice, ca reprezentare grafică, pe toata armata, împărţite în trei clase (1, 2 şi 3) pe care se înscria şi se înscrie vechimea neîntrereupă în muncă de 5, 10, 15, 20 de ani sau mai mult. Este necesar de precizat că acordarea acestor insemne de vechime era însoţită şi este însoţită de o mică majorare a retribuţiei lunare sau de o avansare în grad la exceptional (dacă persoana era bine văzută, a se înţelege - apreciată, de către şefi. Începuturile artileriei se pierd în negura vremurilor, desi notiunea de artilerie a apărut destul de recent la scara istoriei, pe la mijlocul veacului al XV-lea. Termenul "artilerie" derivă din verbul arhaic francez "artiller", care înseamnă arta de a construi si mânui, pe timpul luptelor, diferite masini de război. Dar această masină de război, cum este tunul, nu este o masină oarecare! "În această masină (tun) se reazimă toată puterea pedestrimii, toată splendoarea călărimii, cu un cuvânt toată puterea războiului", observa cronicarul polonez L. Gorecki. De aceea, comandantii militari, din toate timpurile, au învătat că Stiinta folosirii acestei arme puternice este o datorie pentru ei. Napoleon o spune direct: "Un comandant care nu stie să folosească această puternică armă din subordine, care nu are consideratii pentru nevoile artileriei nu ar trebui să o comande niciodată". Primele piese de artilerie din dotarea armatei române au fost 4 tunuri cu țeavă de bronz (calibru 80 milimetri), dăruite domnitorului Țării Românești – Gheorghe Bibescu, de către Înalta Poartă, “să slujească întru paza bunei rânduieli şi liniştei obşteşti". La 1835 Moldova avea un singur tun și abia în 1949, domnitorul Grigore Al. Ghica este cadorisit cu 5 tunuri tot de Înalta Poartă. În anii 1853 – 1854 artileria celor două provincii românești a participat la războiul ruso-turc efectuînd trageri de precizie, dar după încheierea conflictului tot materialul de artilerie a fost confiscat de armata rusă. Pentru instruirea artileriștilor moldoveni, sunt aduse la Iași două tunuri scoase din Dunăre, la Galați, în urma războiului ruso-turc. În luna februarie 1857 au fost achiziţionate din Austria 6 tunuri, 2 obuziere, 8 chesoane, precum şi caii cu harnaşamentul necesar. Cu acest material a fost constituită o baterie de artilerie călăreaţă formată din 8 piese, aceasta fiind dealtfel singura baterie existentă în Principatele Române până în anii Unirii. După Unire, în anul 1859, ca urmare a faptului că Rusia a înapoiat principatelor tunurile luate în 1854, s-au constituit încă trei baterii de artilerie: una pedestră în Moldova, şi două în ţara Românească: una călăreaţă și una pedestră. Acesta este începutul artileriei călărețe în România. Artileria este arma destinată pentru sprijinul cu foc al operațiilor forțelor luptătoare, constituind mijlocul principal de lovire cu foc a obiectivelor terestre și de la suprafața apei. Legea nr.18 din 4 martie 1992 pentru ratificarea Tratatului cu privire la forţele armate convenţionale în Europa stipulează: termenul artilerie înseamnă sistemele de mare calibru capabile să lovească obiective terestre, în primul rând prin executarea de foc indirect. Asemenea sisteme de artilerie asigură sprijinul de bază cu foc indirect pentru formațiunile de arme întrunite. Sistemele de artilerie de mare calibru sunt tunurile, obuzierele, piesele de artilerie combinând caracteristici de tunuri și de obuziere, aruncătoarele și sistemele multiple de lansare proiectile reactive cu calibru de 100 mm și mai mare.

Cupa Voința 1989 Ediția a II-a Galați (box)

Boxul (sau pugilismul) este un sport străvechi, în care doi concurenți, cu greutăți similare, luptă cu ajutorul pumnilor, pe durata a mai multor reprize. Victoria este obținută în urma punctelor date pentru lovituri de catre juriu, sau atunci când adversarul este doborât la pământ și nu reușește să se ridice înainte ca arbitrul să termine de numărat până la 10, (Knockout sau KO) sau când adversarul este prea rănit pentru a continua (Technical Knockout sau TKO). Următoarele lovituri sunt nepermise; lovirea sub centură, ținerea, împiedicarea, lovirea cu piciorul sau genunchiul, lovirea cu capul, umărul, antebrațul, cotul, strangularea adversarului și apăsarea cu brațul sau cotul a feței adversarului, apăsarea capului adversarului înapoi peste corzi, lovirea cu mănușa deschisă, cu partea interioară a mănușii, cu încheietura sau latul mâinii, loviturile pe spatele adversarului și în special orice lovitură pe ceafă sau pe spatele capului sau în zona rinichilor. În cazul în care adversarul este doborât (la podea), arbitrul va începe imediat să numere secundele. Boxerul care nu respectă instrucțiunile arbitrului sau acționează împotriva regulamentului de box, boxează într-o manieră nesportivă sau comite faulturi, poate fi la discreția arbitrului, atenționat, avertizat sau descalificat. Dacă un arbitru intenționează să avertizeze un boxer, va opri meciul și va explica încălcarea. Arbitrul va arăta apoi spre boxer și spre fiecare din cei cinci judecători. Un arbitru care a acordat un avertisment pentru un anumit fault, de exemplu pentru ținere, nu mai poate da o atenționare pentru același tip de greșeală. O a treia atenționare pentru același tip de fault va duce în mod obligatoriu la acordarea unui avertisment. Numai trei avertismente pot fi date aceluiași boxer într-un meci. Cel de-al treilea avertisment aduce automat descalificarea. În fiecare repriză, un judecător va acorda puncte fiecărui boxer, în funcție de numărul de lovituri obținute de fiecare. Pentru ca o lovitură să aibă valoare de punctaj, ea trebuie să ajungă, fără a fi blocată sau apărată, direct cu partea articulațiilor degetelor din mănușa închisă, de la oricare mână, pe oricare parte frontală sau laterală a capului sau trupului deasupra centurii. Valoarea loviturilor punctate într-un meci va fi stabilită la sfârșitul acelui meci și va fi trecută în contul boxerului care a avut un rezultat mai bun în funcție de gradul de superioritate. Acordarea punctelor se va face pe baza următorului principiu: un punct pentru fiecare lovitură corectă. Punctele sunt înregistrate când cel puțin 3 (trei) din cei 5 (cinci) judecători înregistrează simultan o lovitură care după părerea lor a ajuns corect pe „suprafața țintă”. Nu se vor acorda puncte în plus pentru doborârea adversarului. Mai jos îţi prezint câteva repere calendaristice ale începutului practicării sportului box în România; 1909 – La Câmpina are loc prima aparitie a sportului cu manusi din tara noastra. Bucurestiul nu avea sa ramana mult in urma Campinei. In toamna aceluiasi an, in frumoasa gradina Cismigiu, doi boxeri straini – francezul Martuin si irlandezul O’Hara – uimeau bucurestenii cu luptele lor bine regizate; 1919 – Virgil Salvan este primul boxer roman care a participat la o competitie internationala. El a participat la intrecerile pugilistice din cadrul jocurilor interaliate care au avut loc pe Stadionul Parshing din Paris; 1921 – ia fiinta la Bucuresti primele sectii de box, ele numindu-se “Boxing Club”, care il avea antrenor pe francezul Rene Delcourt, si “Tirul”; 27 septembrie 1924 – in sala F.S.S.R. din strada Clemanceau nr.6 din Bucuresti are loc prima reuniune de box din tara noastra care a fost organizata si condusa dupa cerintele regulamentului. S-au disputat atunci 6 meciuri a 6 reprize fiecare.

Insigna - Societatea bicicliștilor Galați

Ciclismul este, în sensul larg al cuvântului, deplasarea pe sol folosind mijloace de transport puse în mișcare de mușchii omului, cu precădere bicicletele. Ciclismul se împarte în două categorii: de plăcere și disciplină sportivă de sine stătătoare. Ciclismul sportiv este condus de Uniunea Ciclistă Internațională, cu sediul în Elveția. Sportul ciclism înseamnă organizare riguroasă dar și investiții însemnate în echipamentele de concurs.

Printre primii locuitori ai Capitalei, care au folosit bicicleta ca mijloc de locomotie, se numarau si cateva personalitati ale vremii: N. Velescu, dr. V. Urechia, Al. Vlahuta, B. Delavrancea si Al. Macedonski. In aceasta perioada, ciclistii care doreau sa organizeze concursuri dupa modelul occidental au importat biciclete cu roata mare in fata, numite bicicle. In ultimul deceniu al secolului trecut, sporeste numarul societatilor de ciclism, apar primele curse, primele velodromuri. Inca din 1886 fusesera infiintate cluburile cicliste ”Velocitas” si ”Huniade”, iar in anul 1889 “Asociatia de ciclism” din Arad. Cursa de debut din Bucuresti, care are loc in 1891 pe distanta Otopeni – Baneasa de 10 km, este castigata de D. Dumitrescu, unde se inalta astazi Arcui de Triumf. O data cu inmultirea societatilor cicliste, se impune necesitatea coordonarii si organizarii ritmice a activitatii cicliste. In consecinta, in 1891 se infiinteaza ”Clubul velocipedistilor” din Bucuresti care va organiza un concurs oficial. In 1893, se fac intreceri pe velocipede in cadrul unei serbari de binefacere, destinate ajutoarelor oferite sinistratilor inundatiilor de la periferia Capitalei. De acum, ciclismul romanesc fusese confirmat ca o activitate sportiva, motiv pentru care se infiinteaza ”Clubul ciclistilor” in 1896 si ”Uniunea velocipedica a Romaniei” in 1897, care se dorea sa detina prerogativele unei federatii nationale. In 1900 ia nastere ”Uniunea Ciclistilor Excursionisti” si apare prima revista ciclista lunara din tara noastra, intitulata ”Bicicleta”. Inca din 1894 functiona prima scoala de invatare a mersului pe bicicleta, in spatiul pietei Victoria si al soselei Kiseleff din zilele noatre. Pe campul acestei scoli va fi amenajata o pista pe pamant lunga de 250 m, cu o turnura usor ridicata la inaltimea de cca 1,50 m. Apare, asadar, primul, velodrom din Romania, denumit ”Victoria”, proprietatea lui Alois Pucher, langa atelierul de reparat biciclete. In aceste conditii, pe langa ciclismul de sosea, apare si cel de velodrom. Pentru ca tribunele velodromului erau neincapatoare si ciclistii evoluau invaluiti de praful pistei, a aparut nevoia de a construi un nou velodrom, mai incapator si cu anexe sanitare. Initiatorul acestui proiect a fost directorul ziarului “Universul”, Luigi Cazzavillan si, totodata, reprezentant in Romania al unei fabrici italiene dc biciclete (firma ”Bianchi”). El a construit un splendid veledrom cu pista de lemn, lunga de 333,33 m si lata de 6 m. Arena a fost ridicata pe soseaua Kiseleff, in dreapta Arcului de Triumf. Inaugurarea velodromului s-a facut in 1896, prilejuind o bogata activitate ciclista de velodrom, unde au concurat ciclisti din Germania, Austria, Ungaria. In 1898, velodromul a fost demontat si pista vanduta ca lemn de foc pentru a se acoperi datoriile la fisc, ramase neachitate dupa moartea fondatorului. Dupa o intrerupere indelungata, timp in care cursele de viteza s-au desfasurat pe aleile din parcuri si la hipodrom, ciclismul de pista isi va relua activitatea o data cu construirea velodromului de la Galati (1923), din initiativa lui Ernest Flacs, presedintele Clubului Ciclist Galati. De asemenea, este consemnata existenta unui velodrom la Craiova, unde s-au derulat concursuri intre ciclistii bucuresteni si craioveni in anii 1896-1898. Dezvoltarea ciclismului de sosea si de pista, reteaua tot mai mare de concursuri si aparitia mai multor cluburi cu acest profil in Capitala si in teritoriu, au creat conditii pentru infiintarea FR de Ciclism. Acest eveniment, care are loc in 26 aprilie 1931, succede existenta celor doua nuclee organizatorice, care la vremea respectiva si-au asumat rolul de conducere si organizare a ciclismului romanesc. Aceste nuclee au fost: Uniunea Velocipedica a Romaniei (1897) si Comisiunea de Ciclism (1912) din cadrul Federatiei Societatilor Sportive din Romania (FSSR).

Insigna - U.S.P.R.S. 20 ani 1963 - 1983

(Uzina de piese de schimb și reparații siderurgice)

Uzina de piese de schimb și reparații siderurugice (U.P.S.R.S.) era situată pe platforma siderurgică a municipului Galați și ea producea piese mecanice noi pentru Combinatul Siderurgic Galați (azi Arcelor Mittal). Aici au muncit 700 de oameni în toate cele trei ture de lucru. Uzina a fost construită în anul 1963 și a fost închisă complet în anul 2013, Arcelor preferând piesele mecanice din import.

Municipiul Galați este reședința și totodată cel mai mare oraș al județului Galați situat în sudul Moldovei în apropierea frontierelor cu Republica Moldova și Ucraina. Conform ultimului recensământ din 2011, populația orașului era de 249732, fiind al 8-lea oraș din țară ca număr de locuitori. Este unul dintre cele mai mari centre economice din România, respectiv Moldova. Orașul Galați are o istorie încărcată și datorită faptului că este plasat pe Dunăre, cea mai importantă arteră comercial-fluvială europeană, Canalul Dunăre – Main – Rin. Primele semne ale unei așezări permanente în zona municipiului Galați s-au găsit pe malul estic al bălții Mălina (în nord-vestul municipiului), unde s-au descoperit fragmente din ceramica de tip Stoicani-Aldeni. Prima menționare documentară a orașului Galați (pe atunci târg) datează din anul 1445 (într-un act semnat de domnitorul Ștefan al II-lea). Sus am postat stema actuală și primul sigiliu al târgului Galați, iar jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din municipiul Galați, din vremuri diferite.

Complexul muzeal de științele naturii

Turnul de televiziune

Prefectura

Biserica fortificată Precista

Biserica Agora

Muzeul artelor vizuale

Palatul navigației fluviale

Regionala C.F.R.

Casa memorială Alexandru Ioan Cuza

Biblioteca județeană V.A.Urechia

Teatrul muzical N.Leonard

Casa de cultură a sindicatelor

Catedrala ortodoxă episcopală

Hotelul Galați

Teatrul Dramatic

Hotelul Turist

Primăria

Gara

Banca Națională

Casa Simion Gheorghe

Casa Helder

Casele Cheoca

Curtea de Apel

Institutul Notre Dame de Sion

Liceul Vasile Alecsandri

Palatul Episcopiei

Hotelul Dunărea

Restaurantul Pescarul

Spitalul județean

Universitatea "Dunărea de Jos"

Galați este un județ situat în sudul provinciei istorice Moldova, România, cu reședința în orașul cu același nume. Județul Galați face parte din Regiunea de Dezvoltare Sud-Est (împreună cu județele Vrancea, Buzău, Brăila, Constanța și Tulcea), din Euro regiunea Dunării de Jos (alături de raioanele din sudul Republicii Moldova și vestul Ucrainei) precum și din Zona Economica Libera Galați-Giurgiulești-Reni. Acest județ are suprafața de 4466 kilometri pătrați și numără aproximativ 536000 de locuitori. Ca subunități administrative județul are în compunere; 2 municipii – Galați și Tecuci, 2 orașe – Târgu Bujor și Berești precum și 61 de comune. Sus am postat stemele comunistă și actuală precum și harta județului Galați, iar mai jos fotografiile câtorva monumente de cultură și arhitectură din acest județ, din vremuri diferite.