Epaminonda's Blog.....: MONUMENTE ALE EROILOR BUZOIENI

Costești este o comună din județul Buzău care include și satele: Budișteni, Gomoiești, Groșani, Pietrosu și Spătaru. Comuna se află în sudul județului, în câmpia Buzăului, subdiviziune a Câmpiei Române, în vecinătatea sud-estică a municipiului Buzău, în zona sa suburbană. Ea este străbătută de șoseaua națională DN2, care leagă Buzăul de București. Din acest drum, pe teritoriul comunei, se mai ramifică două importante șosele naționale: la Costești, DN2C asigură legătura Buzăului cu Slobozia, iar la Spătaru se ramifică DN2B, drum care duce tot spre Buzău, dar trece prin sud-estul orașului și duce către Brăila. La recensământul din anul 2011 comuna număra 4817 locuitori, în creștere față de recensământul anterior (anul 2002 – 4778 locuitori), dintre care: români – 88,18%, romi – 6,97% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei buzoiene Costești astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 94,7% și restul – necunoscută sau altă religie. Două obiective de pe teritoriul comunei Costești au fost incluse în lista monumentelor istorice de interes județean, ambele ca situri arheologice de interes local. Unul este situl de la Costești, aflat în spatele morii de la extremitatea estică a satului, cuprinzând o necropolă din perioada Halstatt și o așezare medievală din secolele al XVI-lea–al XVIII-lea. Cel de al doilea se află în zona fostei ferme zootehnice din satul Pietrosu, cuprinzând trei așezări - una din neoliticul târziu (mileniile al V-lea–al IV-lea î.e.n.), una aparținând culturii Monteoru (Epoca Bronzului), mileniile al III-lea–al II-lea î.e.n.) și o alta din epoca migrațiilor (secolul al IV-lea e.n.).

În imediata apropiere a şcolii din satul Costești, pe partea dreaptă a şoselei Buzău-Urziceni, a existat “Monumentul eroilor patriei căzuţi în războiul 1916- 1918 pentru întregirea neamului”. Numele eroilor, în număr de 19, şi al soţiilor acestora erau înscrise pe monument.

Acest monument, construit din ciment şi piatră, de formă piramidală, având deasupra un vultur cu aripile desfăcute, a fost mutat în anul 2007 în curtea bisericii satului cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” şi aşezat în cadrul unui arc de triumf cu cruce deasupra, pe frontispiciul căruia se află stema României şi inscripţia „Cinste şi onoare eroilor”.

Pe plăci de marmură fixate pe laturile arcului de trimf sunt înscrise numele unor eroi din Primul Război Mondial (20) şi din Al Doilea Război Mondial (17). O inscripţie ne informează că „Acest monument s-a ridicat cu binecuvântarea P.C. Epifanie, episcop al Buzăului şi Vrancei. Sfinţit azi (lipsă data) 2007”.

O altă inscripţie precizează că sunt „Ctitori fam. Toader Horia, ing. Rădulescu Nicolae. În timpul pr. Paroh Stroe Ion”. Întreg ansamblul este aşezat pe un postament din dale în cadrul unui mic parc amenajat în curtea bisericii, în partea dreaptă, prin „contribuţia familiei Avramescu Marius şi Vetuţa din Bucureşti – august – 2007”.

Lângă biserica satului Budișteni având hramul “Sfânta Treime”, s-a ridicat un monument simplu, în formă de cruce, din piatră, aşezat pe un mic piedestal, cu inscripţia, “Eroilor din satul Budişteni morţi pentru patrie, campania 1916-1918”.

În curtea bisericii satului Pietrosu, cu hramul “Sfinţii Voievozi” a fost ridicat, în anul “1965 iunie 3”, un mic monument de formă piramidală, cu o cruce ale cărei braţe sunt legate cu o ghirlandă de flori din ciment mozaicat, pe al cărei frontispiciu se găseşte inscripţia, “În amintirea eroilor din satul Pietrosu”, iar pe laturi numele eroilor morţi în cele două războaie mondiale. În stânga şi dreapta monumentului se află două cruci de eroi, una pentru Neculai C.Tudor, căzut în campania din 1913 contra Bulgariei, şi alta pentru Chiran Gheorghe, căzut în 1943 pe frontul de Est, împotriva ruşilor.

În stânga bisericii satului Spătaru, cu hramul “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, a fost ridicată o cruce-monument din marmură albă, “În memoria eroilor satului Spătaru”, donată de Veronica Daniela Guşă şi Iosif Constantin Drăgan. Nu are înscrise numele eroilor.

În dreapta bisericii se află mormântul generalului Ştefan Guşă (1940-1994), străjuit de o cruce de mormânt cu braţe duble, din marmură albă de Italia, cu soclu, pe frontispiciu fiind montată o placă cu un medalion în care se găseşte fotografia generalului, fiu al satului. Alături, un monument-bust al generalului Ştefan Guşă, din marmură albă, pe un soclu în două trepte, ridicat pentru “Memorie eternă” de către Veronica I.C.Drăgan şi Anamaria Rolea Guşă. Pe soclu este aplicată inscripţia, “Acest monument este dedicat eroilor naţionali”, şi un gând al generalului care a salvat revoluţia română din decembrie 1989: “Sper că românii vor afla adevărul, făcându-i să fie mai buni şi mai credincioşi în steaua lor”. Întreg ansamblul de monumente este realizat de Mario Galeotti, Pietrosanta, Italia, în 1997.

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DIH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

O POEZIE UMORISTICĂ PROPRIE

O PASTILĂ DE UMOR

__________xxx__________

O INSIGNĂ ȘI CÂTEVA

PLACHETE ȘI MEDALII ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Placheta - Mauriciu Blank

Placheta de mai sus a fost bătută în anul 1923 și omagiază personalitatea bancherului Mauriciu Blank. Placheta cu o singură față și dimensiunile de 100 x 70 milimetri prezintă bustul bustul celui comemorat în profil spre stânga, într-un medalion rotund așezat pe un snop de spice de grâu și decorat sus dreapta cu o ramură de laur. Sub bust, un vapor de marfă plutește în depărtare pe valurile mării. Pe plachetă este aplicată următoarea inscripție: “BUCURESCI 20 IULIE 1923” apoi pe patru rânduri, ”OMAGIU DE ADMIRAȚIE LUI MAURICIU BLANK CU OCAZIA ANIVERSĂRII A 75 DE ANI DE VIAȚĂ RODNICĂ”. Pe marginea inferioară a plachetei este aplicată inscripția: “Soc. anonimă continentală pentru exportul de cereale”.

Mauriciu Blank a fost un bancher român de etnie evreiască, cofondator alături de Jacob Marmorosch al Băncii Marmorosch Blank. Mauriciu Blank s-a născut la 8/20 iulie 1848 în oraşul Piteşti, ca fiu întâiul născut al lui Lebu Blanco. A făcut studii la Viena devenind diplomat în ştiinţe comerciale şi financiare. Reîntors în România, în anul 1863, Mauriciu Blank a fost angajat de către Jacob Marmorosch, patronul unei firme de negoţ şi împrumut de bani. În anul 1869, după şase ani de activitate, Mauriciu Blank devine părtaş la câştig, iar un an mai târziu Jacob Marmorosch se retrage la Viena, unde a rămas aproape permanent, până la moartea sa, survenită la data de 30 decembrie 1904. La data de 1 ianuarie 1874, firma de negoţ şi import a lui Jacob Marmorosch se transformă în Banca Marmorosch, Blank & Co. De la această dată Mauriciu Blank renunţă la toate afacerile comerciale, axându-se pe afaceri strict financiare de bancă. În decursul timpului, sediul central al băncii s-a mutat pe rând, din zona Lipscani, pe strada Doamnei, într-un imobil construit de celebrul Saligny. În anul 1877, Banca Marmorosch, Blank & Co. a finanţat guvernul român în campania militară pentru obţinerea Independenţei de stat, iar ulterior a acordat fonduri statului român pentru construcţia mai multor căi ferate şi a participat la străpungerea tunelului de la Barboşi (1882), la canalizarea oraşului Bucureşti, precum şi la modernizarea portului Constanţa. În decembrie 1916, prim-ministrul Ion I.C.Brătianu i-a cerut părerea în legătură cu trimiterea tezaurului românesc la Moscova. Bătrânul bancher l-a sfătuit să nu-l trimită sub nici o formă în Rusia, susţinând că e mai sigur să fie trimis în Anglia. La replica lui Brătianu că ar trebui plătită o primă de asigurare de 10 milioane lei aur, Mauriciu Blank ar fi replicat: „Consider că într-o vreme când se prăpădesc miliarde prin război, o primă de asigurare chiar de 10 milioane pentru tezaurul ţării noastre nu este exagerată". Bătrânul bancher Mauriciu Blank a încetat din viaţă în anul 1929.

Placheta - Sfântul Nicolae

Piesa medalistică de mai sus este un produs religios, o icoană ce-l înfățişează pe Sfântul Ierarh Nicolae, bust, frontal, binecuvântând cu dreapta iar în mâna stângă ținând Evanghelia deschisă. Poartă veşminte arhiereşti ce au ca motiv decorativ semnul Sfintei Cruci, încadrat în romburi. Sfântul are capul descoperit, înconjurat de un nimb. Deasupra umerilor sunt redați pe nori, Mântuitorul Iisus Hristos cu Evanghelia închisă (stângă) şi Maica Domnului oferindu‐i un omofor (dreapta), fiecare având numele monogramat deasupra. Pe icoană mai apar şi 6 steluțe, câte una deasupra Mântuitorului şi Maicii Domnului şi câte două sub aceştia, în lateralele brațelor sfântului. De jur împrejur are un chenar cu rol de ramă, iar pe centrul laturii superioare un buton cu rol de prindere. Nu există date referitoare la proveniența acestei icoane, singurul lucru consemnat fiind acela că a ajuns în patrimoniul Muzeului Județean Teleorman prin donație. Fabricată cu ajutorul unei matrițe, icoana a fost turnată în bronz undeva pe la sfârşitul secolului al XVIII-lea, începutul secolului al XIX-lea şi face parte din categoria icoanelor numite şi „icoane de călătorie”. Potrivit tradiției, Sfântul Nicolae s‐a născut în a doua jumătate a secolului al III‐lea, în provincia Lichia, oraşul Patara (Turcia). Părinții au fost oameni înstăriți, dar şi foarte credincioşi. Şi‐au dorit mult un copil. Şi Dumnezeu le‐a dăruit unul, a fost singurul, unul milos, foarte înțelept şi extrem de curajos. A învățat viața duhovnicească de la unchiul său, Nicolae, episcopul Patarelor. Rămas orfan devreme, şi‐a împărțit toată averea moştenită. Este părintele bun şi înțelept care dăruieşte lumină şi har credincioşilor, este ocrotitor al copiilor şi apărător al credinței ortodoxe. În vremea prigoanelor lui Dioclețian împotriva creştinilor, Sfântul a fost aruncat în temniță, fiind eliberat după urcarea pe tron a împăratului Constantin cel Mare. Sfântul Nicolae a apărat dreptatea printre oameni şi a mântuit de la condamnare trei bărbați. A fost considerat sfânt, de către popor, chiar din timpul vieții. Oamenii îl chemau având credința că necazurile lor vor fi mântuite. După o viață aspră, dar plină de credință, a trecut la viața veşnică, pe 6 decembrie cca. 340, iar din anul 1087, moaştele sale sunt păstrate la o biserică din Bari, în sudul Italiei. Dupa opt ani, împăratul Justinian a ridicat la Constantinopol o biserica cu hramul numelui său. Ducându-se vestea ca din mormântul sâu izvorăşte mir, creştinii din întreaga lume au făcut pelerinaj, vindecându-se de boli incurabile. Din secolul al XIX-lea, mâna dreaptă a Sfântului Nicolae se pastrează la biserica Sf. Gheorghe Nou, din Bucuresti. Numeroase biserici din ţară şi mai ales din Ardeal au hramul Sfântului Nicolae.

Matei Corvin - regele Ungariei

Matia Corvin (n. 23 februarie 1443 la Cluj, d. 6 aprilie 1490 la Viena) a fost unul dintre cei mai mari regi ai Ungariei. A condus Regatul Ungariei între anii 1458-1490. Ele este fiul lui Ioan (Iancu) de Hunedoara. Tatăl său în calitate de regent al Ungariei a întreprins o serie de campanii militare reușite împotriva Imperiului Otoman, lăsând fiului său un regat sigur și stabil.Mama lui Matei a fost Erzsébet Szilágyi (Elisabeta) provenea dintr-o familie de nobil maghiar cu foarte mare influență. După moartea lui Iancu de Hunedoara după grele intrigi și lupte care au durat ani de zile, Dieta Națională s-a reunit la Buda și l-a numit pe Matei rege deși avea doar 14 ani. Matei Corvin a domnit 32 de ani ca rege al Ungariei iar domnia sa a fost una dintre cele mai strălucite din istoria Ungariei. Aristocrația de rang înalt însă nu s-a împăcat cu prezența lui pe tronul Ungariei și a uneltit pentru a-l detrona. Conform legendei, marii nobili ar fi reușit să-și pună planul în aplicare cu ajutorul reginei Beatrice, soția regelui. Medicul reginei îl trata de reumatism pe regele Matei otrăvindu-l cu plumb; astfel regele Matei Corvin muri încet, de saturnism, înainte să ajungă la vârsta de 50 de ani. Matei Corvin s-a dovedit a fi un generos mecena al artiștilor din Italia și Europa de Vest, care s-au strâns la curtea sa. Biblioteca sa, Bibliotheca Corviniana, era cea mai mare colecție europeană de cronici istorice și lucrări filosofice și științifice din secolul al XV-lea, numărând peste 5.000 de exemplare, fiecare exemplar valorând mai mult de 1.000 florini de aur. Domnia sa este considerată ca fiind unul dintre cele mai glorioase capitole ale istoriei Ungariei, marcate prin campanii militare victorioase ale temutei sale Fekete sereg („Armata neagră”). Ungaria a cunoscut în timpul domniei sale cea mai vastă întindere din istoria sa (la vest din sud-estul Germaniei până în Dalmația, iar la est din Polonia, - excluzând Moldova și Țara Românească - până în Bulgaria de astăzi). Matei Corvin a condus în uniune personală regatul Moravei, Silezia și Luzația, dar și Austria Inferioară. Vorbea cursiv maghiara, italiana, croata, latina și mai târziu germana, ceha, slovaca, precum și alte limbi slave. Regele Matei este amintit și astăzi, în multe istorisiri și cântece populare, ca un conducător foarte înțelept și drept.

Insigna - Noroc - Berea noastră românească blondă

Berea Noroc, din portofoliul BERGENBIER S.A., se relanseaza pe piata cu un nou design de ambalaj, un slogan modificat din „Dupa munca si rasplata” in „Berea noastra romaneasca” si o campanie de comunicare realizata de Leo Burnett. Leo Burnett Romania este unul dintre cele mai prestigioase nume din industria de marketing si comunicare din Romania. In mod constant o agentie de top, Leo Burnett a reusit de-a lungul timpului sa creeze lideri de piata din clientii pe care i-a deservit, multumita unei neobosite cautari a mai binelui in cazul fiecarei idei. Noul slogan sub care se relansează marca Noroc este „berea noastră românească”, subliniind caracterul românesc al produsului, făcând apel la tradiţie, la revalorizarea savorii produselor tradiţionale şi la redescoperitul gust al românilor pentru produsele autohtone.Rețeta de producerii a berii a fost îmbogățită pentru a răspunde şi mai bine gustului consumatorilor. Noroc are un gust bogat şi echilibrat, o aromă plină, amăruie asigurată de ingrediente de cea mai bună calitate şi de procese tehnologice ce asigură calitatea berii. Noroc rămâne o bere din segmentul economic, însă studiile noastre arată că noile sale calităţi sunt foarte apreciate de consumatori ducând raportul calitate-preţ la un nivel excelent.

Accademia di Romania - Roma 1922-2002

80 ani de la fondarea Școlii române de la Roma

70 ani de la inaugurarea Palatului Accademiei 1932 - 2002

înălțat prin contribuția Băncii Naționale a României

Accademia di Romania a Roma (Școala română din Roma) este o instituție științifică și culturală înființată la propunere lui Nicolae Iorga (ca și „sora” ei, Ecole roumaine de Fontenay-aux-Roses, lângă Paris) destinată perfecționării tinerilor licențiați români în domeniile științelor umaniste (filologie clasică și modernă, istorie și arheologie), al artelor plastice și arhitecturii. Activitatea științifică a Accademiei este coordonată deAcademia Română și Ministerul Educației, cea culturală de către Institutul Cultural Român, iar gestiunea este asigurată de Ministerului Afacerilor Externe al României. Academia este unul dintre cele 15 centre culturale ale României în afara granițelor. Regulamentul de funcționare a fost aprobat de Consiliul de Miniștri în 1921, Școala română din Roma începându-și în mod oficial activitatea pe data de 1 noiembrie 1922, sub conducerea lui Vasile Pârvan, într-un local închiriat situat în Via Emilio de’ Cavalieri nr. 11. În anul 1921, Primăria Romei a concesionat suprafața de 50000 de metri pătrați în parcul Valle Giulia, pe Villa Borghese, pe care, cu sprijinul financiar al BNR, a fost ridicată clădirea, după planurile arhitectului Petre Antonescu. La data de 27 ianuarie 1928 s-a pus piatra fundamentală a noii clădiri din Valle Giulia în prezența lui Nicolae Titulescu, mai târziu în 1932, instituția s-a mutat în noua clădire, care a fost inaugurată oficial la 10 ianuarie 1933. Pe frontispiciul clădirii era înscris: Populus daco-romanus hanc sedem in Urbe Aeterna litteris et artibus faciendam curavit (Poporul daco-roman a construit acest lăcaș în Cetatea Eternă în folosul literelor și artelor). La etaj, pe placa intitulată „donatori” este înscris un singur nume: Benito Mussolini, conducătorul fascist al Italiei între 1922 și 1943, deși el nu a fost singurul sponsor. În al doilea război monduial fondul de carte a fost trimis în România, pentru a fi salvat, dar pe drum s-a înjumătățit. În timpul războiului, la Roma a rămas un personal redus, format din directorul de la vremea respectivă, Scarlat Lambrino, Sever Pop și dinu Adameșteanu. Între 1947, când școala a fost închisă, și 1968 clădirea a trecut printr-o fază de abandon. Academia s-a redeschis în 1969 ca Biblioteca Română la Roma. De atunci funcționează ca un centru cultural. În 1945 Accademia di Romania a fost unul din membrii fondatori ai Uniunii Internaționale a Institutelor de Arheologie, Istorie si Istoria Artei din Roma. În curtea Accademiei di Romania a fost dezvelită în 1994 statuia lui Traian, operă a sculptorului Vasile Gorduz (identică cu statuia lui Traian din București. La 4 aprilie 2011, vis-a-vis de statuia lui Traian a fost dezvelită o statuie reprezentând capul lui Decebal, turnat în bronz de sculptorul ploieștean George Dumitru. De la crearea sa și până în 1947, Accademia găzduia, pentru doi ani, bursieri ai Ministerului Instrucțiunii Publice de la București ce proveneau dintre cei mai buni licentiați ai universităților din București, Cluj, Iași și Cernăuți. Pe perioada șederii la Roma bursierii dispuneau de facilități de studiu (acces gratuit la biblioteci, muzee) și aveau obligația de a realiza două lucrări. La încheierea sejurului de doi ani Accademia nu elibera o diplomă, rezidenții având însă dreptul de a purta titlul de „fost elev al Școlii Române din Roma”.

__________ooOoo__________

O ACȚIUNE ROMÂNEASCĂ