Epaminonda's Blog.....: Ro - M

1. În anul 1945 Monetăria națională a statului român a pus în circulație moneda de 200 de lei cu chipul regelui Mihai. Pe aversul monedei în centrul câmpului este înscrisă valoarea monedei – 200 LEI - și dedesubt, ușor curbat anul emiterii acesteia – 1945. Aceste înscrisuri sunt încadrate de o ramură de laur (în stânga) și una de stejar (în dreapta), legate la partea de jos cu o panglică. La partea de sus este reprezentată o coroană regală. Pe revers, în interiorul unui cerc continuu, este redat chipul fostului rege Mihai, privind spre dreapta, și având înscris sub gât numele gravorului – H. Ionescu. Periferic, circular, pe marginea monedei este aplicată inscripția: “MIHAI I REGELE ROMÂNILOR”.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: valoarea – 200 lei, anul emiterii – 1945, monetăria – București, forma – rotundă, diametrul – 24 milimetri, greutate – 7,5 grame, material compoziție – aliaj (cupru – 63% și zinc – 37%), cant – zimțat, gravor – Haralamb Ionescu și tiraj – 1399000 exemplare.

Regele Mihai I s-a nascut la 25 octombrie 1921, la Sinaia. A fost fiul Regelui Carol al II-lea si al Reginei-Mama Elena. A incetat din viata, in ziua de 5 decembrie 2017, la resedinta privata din Elvetia. Din iunie 1930, dupa plecarea Reginei-mama in exil, Regele Mihai a ramas in grija tatalui Sau. A urmat cursurile unei scoli organizate de acesta la palat, alaturi de copii reprezentand toate colturile tarii si toate categoriile sociale. A devenit din ce in ce mai inchis in sine si mai ganditor. Singurele saptamani fericite erau cele petrecute la Florenta, la mama sa. In adolescenta, Principele Mostenitor a urmat cursuri de sport si a inceput pregatirea militara. La varsta de saisprezece ani a devenit sublocotenent in armata romana. Dupa decesul Regelui Ferdinand din 1927 si ca urmare a faptului ca Principele Carol a renuntat la statutul de Principe Mostenitor, Principele Mihai a fost proclamat Rege. Fiind minor, s-a instituit o Regenta, compusa din Principele Nicolae, Patriarhul Miron Cristea si Presedintele Inaltei Curti de Casatie, Gh. Buzdugan. La 8 iunie 1930, Principele Carol a revenit in tara si a preluat tronul. Mihai I a primit titlul de Mare Voievod de Alba Iulia. In urma abdicarii tatalui Sau, la 6 septembrie 1940, a devenit Regele Mihai I. In timpul razboiului, Regele i-a imbarbatat pe ostasii romani care au luptat pentru reintregirea tarii. Nu a fost insa de acord cu depasirea liniei Nistrului. In ciuda refuzului Maresalului Antonescu, la 23 august 1944 Regele a hotarat trecerea Romaniei alaturi de aliatii sai traditionali. Acest act de curaj a scurtat razboiul cu 6 luni si a crutat vietile a sute de mii de oameni. Din 1944, Majestatea Sa Regele s-a opus din toate puterile instaurarii autoritatii comuniste. In cele din urma, a fost obligat sa abdice la 30 decembrie 1947. Exilul Regelui Mihai si al Reginei Ana a inceput odata cu revenirea de la nunta din Atena. Au locuit pana la sfarsitul anului 1948 la vila Sparta, locuinta Reginei-mame Elena. Din 1949, Regele Mihai si Regina Ana s-au mutat la Lausanne si apoi in Anglia, unde au locuit pana in 1956. Pentru a-si castiga existenta, Regele si Regina au construit o ferma de pui si un mic atelier de tamplarie. Familia Regala s-a intors in Elvetia in 1956. Regele Mihai a semnat un contract cu compania aeriana "Lear Jeats and Co", la Geneva. Familia s-a mutat la Versoix, un mic oras de pe malul lacului Léman, la cativa kilometri de Geneva. Aici a locuit peste patruzeci si cinci de ani si tot aici se afla, pentru moment, casa familiei. In anul 1958, Regele a oprit colaborarea cu "Lear", iar un an mai tarziu, a infiintat o companie de electronica si de mecanisme automate denumita METRAVEL, pe care a vandut-o cinci ani mai tarziu. Din biroul sau de la Versoix si, incepand cu 2001, din cel de la Bucuresti, Regele Mihai a militat pentru intrarea Romaniei in NATO si in Uniunea Europeana. Majestatea Sa a incurajat respectarea drepturilor omului, dezvoltarea economiei de piata, pastrarea culturii nationale, respectarea adevarului istoric, respectarea si garantarea proprietatii private, consolidarea statului de drept si a democratiei in tara noastra. Regele Mihai si Regina Ana au locuit din 2004 la Aubonne, in Elvetia. De marile sarbatori crestine si, in functie de angajamentele Lor publice, Majestatile Lor au ales sa fie alaturi de cei dragi fie la Castelul de la Savarsin, fie la Palatul Elisabeta.

2. În data de 1 aprilie 2019, Banca Naţională a României a lansat în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 100 de ani de la adoptarea calendarului gregorian de către România. Aversul monedei prezintă portretele și numele regelui Ferdinand I (în dreapta) și prim-ministrului Ion I.C. Brătianu (în stânga), în vremea cărora România a adoptat calendarul gregorian, două citate din actul normativ: ,,Se aprobă de Noi adoptarea calendarului Gregorian.” și ,,Ziua de 1 Aprilie 1919 devine 14 Aprilie 1919.”, titulatura actului normativ ,,Decret-Lege 1053/1919”, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „10 LEI”, stema României și anul de emisiune „2019”, iar reversul monedei redă reprezentarea unui ceas astronomic și inscripţia circulară „100 DE ANI DE LA ADOPTAREA CALENDARULUI GREGORIAN”.

Caracteristicile monedei sunt următoarele: valoare nominală - 10 lei; metal - argint; puritate – 99,9%; formă - rotundă; diametru - 37

milimetri; greutate - 31,103 grame; calitate - proof; cant - zimțat, tiraj – 300 exemplare și preț unitar de vânzare, fără TVA – 350 lei.

Ferdinand I, Rege al României, Principe al Romaniei, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, născut Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen, (născut 24 august 1865 la Sigmaringen şi decedat 20 iulie 1927 la Sinaia) a fost rege al României din 10 octombrie 1914 până la moartea sa. Din 1890 a fost membru de onoare al Academiei Române , iar între 1914 şi 1927 a fost protector şi preşedinte de onoare al aceleiaşi instituţii.

Ion I. C. Brătianu (născut la data de 20 august 1864 în satul Florica (astăzi orașul Ștefănești, județul Argeș) și decedat la data de 24 noiembrie 1927 în București) a fost un inginer, mare om politic român, președinte al Partidului Național Liberal și membru de onoare al Academiei Române, începând din anul 1923. El a fost de 5 ori Prim-ministrul al României - mai mult decât oricine altcineva, de 3 ori Ministru de Interne, de 2 ori Ministru al Apărării Naționale și de 2 ori Ministru al Afacerilor Externe.

România a fost una dintre ultimele ţări europene care au adoptat calendarul gregorian.După înfăptuirea Marii Uniri, a apărut problema unificării stilului calendaristic, întrucât stilurile practicate în diferitele provincii istorice erau şi ele diferite. Transilvania și Bucovina foloseau deja calendarul gregorian, în timp ce Regatul României şi Basarabia foloseau stilul vechi. Necesitatea reformei calendarului era una de ordin intern şi extern, de consolidare şi modernizare a noului stat unitar. Alinierea la standardele europene era considerată o condiţie a progresului şi modernizării, în contextul în care, pe plan internaţional, se căutau soluţii pentru unificarea diferitelor unităţi de măsură. Aşadar trecerea la stilul nou s-a făcut în anul 1919, data de 1 aprilie devenind oficial data de 14 aprilie. Calendarul gregorian, adoptat de România în 1919, l-a substituit pe cel iulian, sau „pe stil vechi”. Numele „gregorian” vine de la Papa Grigore al XIII-lea, a cărui astronomi constataseră că în Calendarul Iulia se acumulase o întârziere semnificativă, din cauza unei erori de calcul (până în anul 1582 erau circa 10 zile). Papa Grigore a fost cel care a dispus reformarea calendarului iulian şi a introdus noul calendar, corectat, care astăzi îi poartă numele. Calendarul gregorian de la 1582 a fost adoptat rapid în mai toată lumea catolică. Lumea protestantă l-a preluat şi ea mai târziu, însă ţările ortodoxe, din raţiuni dogmatice, îl evitaseră complet. În ţările ortodoxe, printre care şi România, calendarul iulian s-a păstrat până în primele decenii din secolul al XX-șea , după care a fost abandonat în favoarea calendarului gregorian.Pe fondul euforiei create de trecerea în noul secol, în România s-a pus serios problema trecerii efective la noul calendar, care urma să apropie ţara de Occident şi de modernitate. Anticipând trecerea în secolul al XX-lea, Societatea de Ştiinţe din București a însărcinat o comisie specială care urma să studieze problema şi să redacteze un proiect de lege pentru introducerea calendarului gregorian. Intenţia era ca schimbarea să aibă loc la 19 iulie 1900, dată care ar fi urmat să devină 1 august 1900. Din comisie au făcut atunci parte N.Coculescu, Spiru Haret, St.Hepitei, C.Miclescu și Emil Pangrati, nume mari din ştiinţa românească de la acea dată. Raportul întocmit de această comisie a fost prezentat în Parlament la data de 15 martie 1900. Trimis mai departe, proiectul de reformă s-a blocat în comisiile de specialitate şi peste el s-a aşternut uitarea. Marea Unire a repus în discuţie problema adoptării unui stil calendaristic unitar. Încă din ianuarie 1919 Ministerul de Război a solicitat introducerea stilului gregorian, întrucât armata întâmpina numeroase dificultăţi, erori şi confuzii, în organizarea unitară în toate provinciile. Astfel, la 1/14 februarie s-a introdus stilul gregorian la nivelul forţelor armate. În data de 5/18 martie 1919, Consiliul de Miniştri a adoptat Decretul-lege nr. 1053 pentru „Adoptarea calendarului gregorian pe ziua de 1 aprilie 1919”, publicat în Monitorul Oficial în 6 martie. A intrat în vigoare pe întregul cuprins al ţării, cu toate că existau diverse probleme de adaptare, în special în Basarabia, care nu era pregătită administrativ pentru trecerea la noul calendar şi a cărei populaţie s-a dovedit mai reticentă. Conform decretului, ziua de 1 aprilie 1919 stil vechi devenea oficial ziua de 14 aprilie stil nou. Începând cu această dată, toate datele din România s-au scris conform calendarului gregorian. Dacă instituţiile statului au adoptat prin lege calendarul gregorian în 1919, nu acelaşi lucru s-a întâmplat cu Biserica Ortodoxă Română. Instituţia era pusă într-o situaţie delicată din acest punct de vedere: pe de-o partea ea nu putea ignora uzanţele societăţii, pe de altă parte, întâmpina o problemă de ordin dogmatic. De altfel întreaga comunitate a bisericilor ortodoxe din estul Europei se găsea în aceeaşi situaţie, impunându-se tot mai mult luarea unei decizii în acest sens. În urma conferinţei pan-ortodoxe de la Constantinopol din anul 1923, Biserica ortodoxă Română a hotărât înlocuirea calendarului iulian cu cel gregorian. Hotărârile conferinţei de la Constantinopol au provocat disensiuni în urma cărora lumea ortodoxă s-a împărţit în două: pe de o parte Biserica Ortodoxă Greacă, Română, Bulgară, Patriarhia Constantinopolului, a Alexandriei şi mai târziu a Antiohiei, care au acceptat noul calendar gregorian, şi, pe de altă parte Biserica Ortodoxă Rusă, Sârbă şi părţi din Biserica Ortodoxă Greacă, Bulgară şi Română, Sf. Munte Athos şi Patriarhia Ierusalimului, care au păstrat calendarul iulian până astăzi. Biserica Ortodoxă Română a trecut la noul calendar anul următor, în octombrie 1924. Cu toate acestea, mai mulţi ierarhi nu au acceptat schimbarea calendarului bisericesc şi au hotărât să se desprindă de Biserica oficială, continuând să urmeze calendarul iulian. Ei au înfiinţat Biserica Ortodoxă de Stil Vechi. Pentru a obţine data corespunzătoare stilului nou, la data în stilul vechi se adaugă astfel:

10 zile pentru intervalul 4 octombrie 1582 - 28 februarie 1700;
11 zile pentru intervalul 1 martie 1700 - 28 februarie 1800;
12 zile pentru intervalul 1 martie 1800 - 28 februarie 1900;
13 zile pentru intervalul 1 martie 1900 - 1 octombrie 1924.

3. În data de 2 martie 2020, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic mondial o monedă din aur cu tema Istoria aurului - Obiecte de orfevrărie romană târzie descoperite la Carsium. Aversul monedei prezintă o fibulă și un inel din aur din inventarul de obiecte de orfevrărie romană târzie de la Carsium (Hârșova), inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „10 LEI”, anul de emisiune „2020” și stema României. Reversul monedei

prezintă bijuterii din aur din inventarul de obiecte de orfevrărie romană târzie descoperit la Carsium (Hârșova) și inscripțiile în arc de cerc „ISTORIA AURULUI – ORFEVRARIE ROMANA TARZIE” și ,,CARSIUM”.

Caracteristicile tehnice ale monedei sunt următoarele: valoare nominală: 10 lei; metal: aur; puritate – 99,9%; formă: rotundă; diametru: 13,92 milimetri; greutate: 1,224 grame; calitate: proof; cant: zimțat; tiraj – 1000 exemplare și preț unitar de achiziție fără TVA – 480 lei.

Prezint mai jos extrase din ziarul constănțean „Cuget Liber“, cu referire la descoperirea tezaurului din castrul Carsium (Hârșova de azi). Principala piesă a tezaurului a fost o fibulă cu capete în formă de bulbi de ceapă, din aur masiv, în greutate de peste 50 grame. Se întâmpla prin anul 1986. Ceauşescu luase decizia să fie construită o platformă industrială cu o întreprindere de sârmă şi cabluri şi un şantier naval în partea de răsărit a orașului. Perimetrul pe care urma să se construiască noile obiective era ocupat, însă, de o aşezare getică cu necropola tumulară aferentă şi o necropolă plană de epocă romană. În luna aprilie a anului 1987 au început deja excavaţiile. Cupele muşcau din pământul adormit de două mii de ani, scoţând la suprafaţă zeci şi sute de vase din ceramică. În cadrul operațiunii de nivelare a solului, lama utilajului condus de mecanicul Nicolae Turcu a rămas înfiptă în bolta unei cripte zidite din cărămidă. Cu experienţa unor şantiere în Orient, muncitorul a oprit lucrul şi a anunţat superiorii. Toată lumea s-a gândit că poate fi ceva din timpul unui război, cel mai probabil o cazemată. La acel moment, Poliţia a trimis la faţa locului un agent de circulaţie. Acesta a introdus prin spărtură, în interiorul criptei, un muncitor voluntar şi i-a cerut să spună ce vede. Acesta a zis că ar fi un capac, dar ciudatul capac, destul de lung pentru o ladă de muniţie, a fost scos şi lăsat într-o parte. Prin spărtură, sub privirile îngrozite ale celor din jur, a apărut şi un craniu. Alături de acesta, toată lumea a zărit un obiect misterios, galben strălucitor, nemaivăzut de cei din jur, dar care părea a fi o cruce mare. Ulterior au ieșit la iveală și niște monede ce păreau a fi din aur. Pe Strada 23 August ce dădea în șantier se adunase multă lume căci vestea a circulat rapid. O femeie alerga ținând cu mîinile amândouă o ulcică romană în care monedele se rostogoleau în ritmul paşilor. Ea intenționa să o dea fiicei sale elevă, să o ducă la școală ca să primească o notă de 10 la istorie. Ulcica a fost recuperată de specialiștii arheologi sosiți la fața locului, fata a primit nota 10 cu felicitări, și mulși dintre aceia care s-a nimerit să fie acolo au luat ce au vrut. Chiar și mecanicul utilajului a subtilizat un colier marișor. O echipă de investigatori de la Constanța a venit chiar în noaptea aceea la Hârşova. Au început anchetele. În cele din urmă, inventarul de obiecte din material preţios a fost recuperat în întregime sau aproape în întregime”. De fapt, crucea care a declanşat începutul isteriei era o fibulă cu capete în formă de bulbi de ceapă, din aur masiv, în greutate de peste 50 grame. Localnicii au încercat să desfacă fibula, bucată cu bucată.„Norocoşii” au ajuns cu ea într-unul din atelierele Fabricii Energia din apropiere. Au introdus piesa în acid şi au încercat să o desfacă, prinsă într-o menghină, bucată cu bucată, iar aceasta poartă şi acum, vizibil, semnele întâlnirii cu civilizaţia secolului al XX-lea. La faţa locului, au mai fost găsite trei personaje depuse în mormânt, două femei şi un bărbat, care aveau, fiecare în parte, câte un inel și o folie din aur pusă pe gură. În plus, personajele feminine aveau cercei şi câte un colier fiecare. În mormântul femeilor au fost descoperite monede din perioada anilor 337-341. Bărbatul s-a dovedit a fi un ofiţer de cavalerie după garnitura din argint care i-a însoţit veşmintele. Monedele care fuseseră depuse odată cu el au fost emise în perioada 318-320. Mai târziu, piesele din aur au fost prezentate pe rând conducerii de partid, în casete pluşate, de culori diferite. Tezaurul de la Hârşova şi-a făcut repede loc în Muzeul de Istorie a României de la Bucureşti alături de Tezaurul de la Pietroasele, Tezaurul de la Hinova, Brăţările dacice şi toate celelalte.

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

O POEZIE PROPRIE

O PASTILĂ DE UMOR

_________xxx_________

O MEDALIE ȘI
CÂTEVA INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Sfântul Antonie

Institutul Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române.

Sfântul Antonie cel Mare a trăit în secolul al III-lea și începutul secolului al IV-lea, el fiind socotit a fi întemeietorul vieții monahale. Născut în satul Coma din Egiptul de Mijloc în anul 251, acest mare luminator al credinței a fost fiul unor țărani creștini înstăriți lângă care a cunoscut calea credinței. După moartea părinților săi, întrebându-se despre drumul său în viață, a auzit în biserică cuvintele lui Hristos: “Dacă voiești să fii desăvârșit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor și vei avea comoara în cer; după aceea, vino și urmează-Mi” (Matei 19, 21). Antonie, punând aceste cuvinte în inima sa, a făcut întocmai și s-a retras în singurătate, devenind părintele duhovnicesc al multor călugări din diversele comunitati monastice din pustia egipteană, cele mai vestite fiind cele din Nitria și Sketis. În anul 310 a făcut o călătorie la Alexandria pentru îmbărbătarea creștinilor prigoniți. În anul 312 el și doi ucenici s-au stabilit în adâncul deșertului, pe muntele Kolzim până la sfârșitul vieții. A mai întreprins încă o călătorie la Alexandria pentru a-și vizita discipolii și mai ales în sprijinul Sfântului Atanasie cel Mare, persecutat de arianiști. A trecut la cele veșnice în anul 356 D.Hr. în deșertul de pe malul drept al Nilului. În clipa morții e vizitat de îngeri prieteni care i-au înveselit ultimile clipe pământene, pentru ca apoi să plece la cer. Placheta postată mai sus este confecționată din alamă, are toartă de prindere și este dreptunghiulară cu dimensiunile 25 x 34 milimetri. Pe avers este redată figura sfântului și inscripția: “SFT. (orizontal) și ANTONIE (pe verticală)”, iar pe revers este aplicat marcajul emitentului – Institutul Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române.

Insigna - Comitetul pentru cultură fizică și sport

Campionatul categorii inferioare - fond, șosea 1950 - ciclism

Ciclismul este, în sensul larg al cuvântului, deplasarea pe sol folosind mijloace de transport puse în mișcare de mușchii omului, cu precădere bicicletele. Ciclismul se împarte în două categorii: de plăcere și disciplină sportivă de sine stătătoare. Ciclismul sportiv este condus de Uniunea Ciclistă Internațională, cu sediul în Elveția. Sportul ciclism înseamnă organizare riguroasă dar și investiții însemnate în echipamentele de concurs. Printre primii locuitori ai Capitalei, care au folosit bicicleta ca mijloc de locomotie, se numarau si cateva personalitati ale vremii: N. Velescu, dr. V. Urechia, Al. Vlahuta, B. Delavrancea si Al. Macedonski. In aceasta perioada, ciclistii care doreau sa organizeze concursuri dupa modelul occidental au importat biciclete cu roata mare in fata, numite bicicle. In ultimul deceniu al secolului trecut, sporeste numarul societatilor de ciclism, apar primele curse, primele velodromuri. Inca din 1886 fusesera infiintate cluburile cicliste ”Velocitas” si ”Huniade”, iar in anul 1889 “Asociatia de ciclism” din Arad. Cursa de debut din Bucuresti, care are loc in 1891 pe distanta Otopeni – Baneasa de 10 km, este castigata de D. Dumitrescu, unde se inalta astazi Arcui de Triumf. O data cu inmultirea societatilor cicliste, se impune necesitatea coordonarii si organizarii ritmice a activitatii cicliste. In consecinta, in 1891 se infiinteaza ”Clubul velocipedistilor” din Bucuresti care va organiza un concurs oficial. In 1893, se fac intreceri pe velocipede in cadrul unei serbari de binefacere, destinate ajutoarelor oferite sinistratilor inundatiilor de la periferia Capitalei. De acum, ciclismul romanesc fusese confirmat ca o activitate sportiva, motiv pentru care se infiinteaza ”Clubul ciclistilor” in 1896 si ”Uniunea velocipedica a Romaniei” in 1897, care se dorea sa detina prerogativele unei federatii nationale. In 1900 ia nastere ”Uniunea Ciclistilor Excursionisti” si apare prima revista ciclista lunara din tara noastra, intitulata ”Bicicleta”. Inca din 1894 functiona prima scoala de invatare a mersului pe bicicleta, in spatiul pietei Victoria si al soselei Kiseleff din zilele noatre. Pe campul acestei scoli va fi amenajata o pista pe pamant lunga de 250 m, cu o turnura usor ridicata la inaltimea de cca 1,50 m. Apare, asadar, primul, velodrom din Romania, denumit ”Victoria”, proprietatea lui Alois Pucher, langa atelierul de reparat biciclete. In aceste conditii, pe langa ciclismul de sosea, apare si cel de velodrom. Pentru ca tribunele velodromului erau neincapatoare si ciclistii evoluau invaluiti de praful pistei, a aparut nevoia de a construi un nou velodrom, mai incapator si cu anexe sanitare. Initiatorul acestui proiect a fost directorul ziarului “Universul”, Luigi Cazzavillan si, totodata, reprezentant in Romania al unei fabrici italiene dc biciclete (firma ”Bianchi”). El a construit un splendid veledrom cu pista de lemn, lunga de 333,33 m si lata de 6 m. Arena a fost ridicata pe soseaua Kiseleff, in dreapta Arcului de Triumf. Inaugurarea velodromului s-a facut in 1896, prilejuind o bogata activitate ciclista de velodrom, unde au concurat ciclisti din Germania, Austria, Ungaria. In 1898, velodromul a fost demontat si pista vanduta ca lemn de foc pentru a se acoperi datoriile la fisc, ramase neachitate dupa moartea fondatorului. Dupa o intrerupere indelungata, timp in care cursele de viteza s-au desfasurat pe aleile din parcuri si la hipodrom, ciclismul de pista isi va relua activitatea o data cu construirea velodromului de la Galati (1923), din initiativa lui Ernest Flacs, presedintele Clubului Ciclist Galati. De asemenea, este consemnata existenta unui velodrom la Craiova, unde s-au derulat concursuri intre ciclistii bucuresteni si craioveni in anii 1896-1898. Dezvoltarea ciclismului de sosea si de pista, reteaua tot mai mare de concursuri si aparitia mai multor cluburi cu acest profil in Capitala si in teritoriu, au creat conditii pentru infiintarea FR de Ciclism. Acest eveniment, care are loc in 26 aprilie 1931, succede existenta celor doua nuclee organizatorice, care la vremea respectiva si-au asumat rolul de conducere si organizare a ciclismului romanesc. Aceste nuclee au fost: Uniunea Velocipedica a Romaniei (1897) si Comisiunea de Ciclism (1912) din cadrul Federatiei Societatilor Sportive din Romania (FSSR).

Comitetul pentru Cultura Fizica si Sport (C.C.F.S.) a fost un organism național care a condus o perioadă de timp sportul românesc (9 august 1949 – 2 iulie 1957). Acest organism avea filiale teritoriale și locale care funcționau pe lângă primăriile regionale, raionale sau comunale. Pentru rezultate meritorii obținute în activitatea sportivă competitorii primeau insigne robuste strident colorate, încărcate cu simboluri comuniste, dar și diplome, care tot așa, erau divers colorate și cu multe simboluri comuniste pe ele. Inceputurile organizarii activitatii de educatie fizica si sport din tara noastra apartin celei de-a doua jumatati a secolului XIX, cand s-au infiintat societati de vanatoare care au contribuit la dezvoltarea tirului si la formarea primelor societati de tir. Drept urmare, prima societate sportivă care s-a infiintat la Bucuresti, a fost 'Societatea de dare la semnu Bucuresc”, in anul 1862. La initiativa lui Gheorghe Moceanu, primul profesor roman de gimnastica (termen prin care, la vremea respectiva, se intelegea educatie fizica) si a profesorului de scrima C. Constantiniu, a luat fiinta, la 8 iunie 1867, 'Societatea Centrala Romana de Arme, Gimnastica si Dare la Semn' (mai tarziu, si Natatiune). Ca urmare a intensificarii activitatii societatilor de gimnastica existente, in anul 1906 ia fiinta primul for conducator din Romania: "Federațiunea Societăților de Gimnastica din Romania" (F.S.G.R.). A doua organizatie centrala de conducere a activitatii de educatie fizica si sport din tara noastra a luat fiinta la / decembrie 1912, sub denumirea de: 'Federatia Societatilor Sportive din Romania' (F.S.S.R.). F.S.S.R. a fost prima organizatie care a cuprins aproape toate ramurile de sport practicate in tara. Ea a introdus afilierile si legitimarile sportive, organizand competitii, printre care si campionatele naționale (primele campionate fiind cele scolare). În acest sens s-au alcătuit primele calendare sportive, primele regulamente de competitii, s-au adaptat o serie de termeni tehnici, tactici si de regulament la specificul limbii romane, s-au introdus foile de arbitraj etc. In perioada 1920-1930, Romania a intrat in circuitul sportiv mondial, extinzandu-si relatiile sportive internationale. Sportul scolar, care pana in 1916 fusese baza activitatii sportive, a trecut pe locul doi, lasand intaietatea cluburilor sportive. Sistemul suedez de educatie fizica a inceput să capete amploare, culminand cu infiintarea (prin Legea din 1922) Oficiului National de Educatie Fizica (O.N.E.F.) si, in cadrul acestuia, a Institutului National de Educatie Fizica (I.N.E.F.). F.S.S.R. și O.N.E.F. si-au dus fiecare activitatea separat si independent. F.S.S.R. exprima initiativa particulara si se ocupa cu activitatea sportiva, iar O.N.E.F. era institutie de stat care a pus accentul pe sistemul suedez de educatie fizica. Datorita centralizarii excesive, la un moment dat, F.S.S.R. nu a mai corespuns, din punct de vedere organizatoric, necesitatilor dezvoltarii diferitelor ramuri de sport, care-si doreau acum autonomia. Drept urmare, prin noua lege din anul 1929, statul avea sa permita manifestarea initiativei private prin infiintarea de asociatii, care se vor grupa in federatii de specialitate. Astfel, in anul 1930, a avut loc infiintarea Uniunii Federatiilor Sportive din Romania (U.F.S.R.). În locul comisiilor pe ramuri de sport din F.S.S.R., au luat fiinta federatiile sportive. La data infiintarii sale, U.F.S.R. cuprindea numai trei federatii: box, tenis si fotbal. Ulterior au aparut federatii noi: baschet, volei, natatie. Criza economica din anii 1929-1933 a afectat si sportul românesc, viata sportiva stagnand, in general. Dupa incetarea crizei economice, in anul 1934 s-a infiintat Oficiul pentru Educatia Tineretului Roman (O.E.T.R.). Subordonarea activitatii sportive O.E.T.R.-ului a contribuit la regresul sportului romanesc, situatie care se va accentua si in anii urmatori. La 1 decembrie 1936, O.N.E.F. -ui a fost desfiintat, Atributiile sale fiind preluate de I.S.E.F. (Institutul Superior de Educatie Fizica, fost I.N.E.F.). In anul 1937, se desfiinteaza O.E.T.R., ramanand numai organizatia de tineret Straja Tarii sau Strajeria, ca institutie de stat autonoma. Strajeria avea sa exercite un control direct si asupra U.F.S.R.-ului. Evenimentele politice interne si internationale, concentrarile efectuate in anul 1939, au determinat o noua scadere a activitatii sportive. De asemenea, anul 1940 s-a caracterizat printr-un adevarat haos in activitatea sportiva, acest lucru fiind influentat si de instaurarea dictaturii militaro-fasciste. La 30 septembrie 1940 a luat fiinta Organizatia Sportului Romanesc (O.S.R.) - o noua organizatie sportiva care a condus activitatea sportiva din tara noastra pana in anul 1944. O.S.R. a desfiintat federatiile, creand in locul lor directorate, in care erau unite mai multe ramuri de sport si a proclamat ca sporturi de baza, atletismul si tirul, fara a se observa insa, o imbunatatire a lor. Pe timpul celui de-al doilea razboi mondial, activitatea sportiva a scazut din toate punctele de vedere. Sportul trebuia sa contribuie la pregatirea tineretului pentru lupta. In a doua jumatate a anului 1944, ca urmare a debutului transformarilor din viata politica, sociala si culturala a Romaniei, au avut loc schimbari importante in conducerea activitatii de educatie fizica si sport. La 15 septembrie 1944, a luat fiinta Organizatia Sportului Popular (O.S.P.). La 7 noiembrie 1944, vechea O.S.R. s-a desfiintat prin lege, reinfiintandu-se totodata Uniunea Federatiilor Sportive din Romania (U.F.S.R.), care functiona pe langa Ministerul Culturii. Din punct de vedere organizatoric, O.S.P. trece in subordinea Ministerului

Învatamantului Public.

O noua schimbare a formei organizatorice a activitatii de educatie fizica si sport din tara noastra s-a facut la 9 august 1949 cand O.S.P. este înlocuita prin Comitetul pentru Cultura Fizica si Sport (C.C.F.S.) de pe langa Consiliul de Ministri. Sub conducerea C.C.F.S. isi mai desfășurau activitatea Institutul de Educatie Fizica si scolile medii tehnice de cultura fizica. La 2 iulie 1957 a avut loc o noua reorganizare a miscarii sportive din Romania si anume, infiintarea Uniunii pentru Cultura Fizica si Sport (U.C.F.S.). U.C.F.S.-ul se constituia intr-o organizatie obsteasca, de masa pentru conducerea, indrumarea si controlul educatiei fizice si sportului din Romania. Prin rezolutia adoptata la conferinta din 1967 in locul U.C.F.S. s-a infiintat Consiliul National de Educatie Fizica si Sport (CNEFS), organul central de specialitate, investit de stat cu atributii prevazute in Legea nr. 29 din 1967 cu privire la dezvoltarea activitatii de educatie fizica si sport. In cadrul C.N.E.F.S. isi desfasurau activitatea doua sectii: 1) Sectia sport de performanta si pregatire olimpica si 2) Sectia sport de masă și economică. În teritoriu activitatea era condusă de Consiliile Judetene de Educatie Fizica si Sport (C.J.E.F.S.), subordonate C.N.E.F.S. In data de 30 decembrie 1989, la cateva zile dupa evenimentele ce au condus la schimbarea vechiul regim, s-a infiintat un nou for conducator: Ministerul Sporturilor. Acesta nu vea sa functioneze decat cateva luni. Conform HG nr. 994, la data de 3 septembrie 1990 a luat fiinta Ministerul Tineretului si Sporturilor. Acest organ conducator central al domeniului isi desfasoara activitatea si in prezent dupa ce, pe parcursul ultimilor ani, organizarea si functionarea sa au suferit modificari si completari in urma intrarii in vigoare a mai multor Hotarari de Guvern .

Insigna - Fruntaș în gospodărirea comunei - 1977

Imediat după declararea încheierii colectivizării regimul comunist din România a început o campanie de convingere a sătenilor asupra necesității de gospodărire mai bună a satelor. În această largă acțiune intrau acțiuni de curățenie și înfrumusețare a propriei gospodarii dar și acțiuni de muncă patriotică în folosul comunității. În cadrul acțiunilor de înfrumusețare a propriei gospodării intrau; văruirea gardurilor de la drum și a podețelor de la intrarea în curte, curățarea șanțurilor de la drum din dreptul propriei case, curățarea și văruirea copacilor, adunarea frunzelor și vegetației uscate, precum și cultivarea și întreținerea culturilor din intravilan. În cadrul acțiunilor de muncă patriotică în folosul comunității intrau cam aceleași activități dar aferente instituțiilor de interes public ale satului; școala, primăria, biserica, dispensarul local, etc. precum și acțiunile de deszăpezire, îndiguire, desfundare canale de scurgere sau împăduriri în folosul comunității. Sătenii participanți la astfel de acțiuni erau distinși, cu mare fast, în adunări publice, cu aceste insigne - distincții care se acordau anual. Apreciez că acordarea acestor distincții erau totuși o formă de propagandă comunistă care arătă ce înseamnă munca în folosul comunității, ce înseamnă ordinea și disciplina în tot și în toate.

Olga Kogălniceanu - născută la 24 mai 1927

botezată la 23 octombrie 1927 de Olga Brăiloiu

Mărturiile de botez (în special cele vechi) sunt piese metalice de forma unor monede, medalii, sau jetoane care se conferă copilului și nașilor săi de botez, însemn de respect și amintire. Adeseori acestea sunt confecționate din argint și au forme diferite (în general rotunde, dar si ovale sau chiar poligonale). Mai întotdeauna pe aceste piese este consemnat numele copilului botezat, al nașilor săi de botez, dar și data nașterii și botezului copilului. Adeseori pe mărturiile de botez se gravează și unele imagini (chipul unui bebeluș dezbrăcat, un preot care scufundă bebeblușul în scăldătoare sau un porumbel (reprezentând sfântul duh) care se coboară asupra scăldătorii în care este scufundat (botezat) copilul. Mărturia de botez postată aici era prevăzută cu toartă și inel de prindere pe un lănțișor și este opera gravorului Fassler. Pe avers sunt redate un peisaj biblic, cu Isus aplecat asupra uui prunc ținut în brațe de o femeie și o inscripție în exergă pe două rânduri: ”LĂSAȚI PRUNCII SĂ VIE / LA MINE”. Pe revers în interiorul unui cerc continuu în centru este aplicată inscripția pe șase rânduri: “NĂSCUTĂ / LA 24 MAI * 1927 * BOTEZATĂ / LA 23 OCT. / 1927” iar periferic circular pe marginea monedei este aplicată inscripția: “* OLGA KOGĂLNICEANU * DE OLGA C. BRĂILOIU”.

Insigna - Colecția Appel Francisc

Appel Francisc este un mare și vechi colecționar de insigne din Valea Jiului, mai precis din municipiul Petroșani. Este un om cu o pregătire vastă, deținând titlul de doctor inginer, probabil în minerit. Cum insignografia este o mare pasiune în rândul localnicilor Văii Jiului, Appel Francisc a luat inițiativa de ași comanda câteva insigne precum cea de mai sus pentru a le oferi prietenilor colecționari, folosind-o aproape ca o carte vizită. De pe insignă nu lipsesc brazii, floarea de colț și cele două ciocane încrucișate - simbolul mineritului.

_________ooOoo_________

PERSONALITĂȚI POLITICE
PE BANCNOTELE LUMII