Epaminonda's Blog.....: NOGENT LE ROY

Mai jos am postat și alte fotografii cu monumente de cultură și

arhitectură, precum și câteva trimiteri poștale ilustrate din localitatea

franceză NOGENT LE ROY, departamentul EURE ET LOIRE,

regiunea CENTRE (Centru).

Biserica St.Sulpice

Castelul

Casa L'Obrador

Turnul medieval L'Ormaye

Eoliana veche

Eoliana nouă

Abația Coulombs

Biserica Coulombs

Biserica St.Lagere

Școala de fete

Spitalul

Gara veche

Gara nouă

Vila Tivoli

Arhitectură locală

Trimiteri poștale ilustrate

***

DOUĂ EPIGRAME

DIN VIAȚĂ

RĂSTĂLMĂCIREA UNUI ADEVĂR BIBLIC

de Ica Ungureanu – Buzău

Pe Eva, cred că-ntr-adevăr,
Din Rai, Preasfântu-a alungat-o;
Nu pentru c-a mâncat un măr,
Cât pentru faptul c-a mâncat-o.

MOTIVARE

de la autorul acestui blog

Adevăr grăiesc și eu,

Martor, îmi e Dumnezeu,

Dânsa s-a șters cu urzici

Și-a rămas cu… mâncărici

___________xxx___________

O MEDALIE,

CÂTEVA INSIGNE ȘI

MĂRTURII DE BOTEZ ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani si apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificare asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Insignă - L.Catargiu

Lascăr Catargiu, sau Lascăr Catargi s-a născut la data de 1 noiembrie 1823 în Iaşi şi a decedat la 30 martie 1899 în Bucureşti.

În memoria marelui om de stat

Lascăr Catargiu 1823 - 1899

Pelerinagiu 1900

Lascăr Catargiu a fost un om politic român, prim ministru al României în patru mandate. În anul 1866 a devenit unul dintre cei trei membri ai Locoteneţei Domneşti care a condus statul român de la abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza şi până la înscăunarea domnitorului Carol I. Medalia de mai sus este realizată de către unul dintre gravorii Casei regale a României - Radivon fiul.

Mărturie de botez - Născut 1902

Mărturiile de botez (în special cele vechi) sunt piese metalice de forma unor monede, medalii, sau jetoane care se conferă copilului și nașilor săi de botez, în semn de respect și amintire. Adesori acestea sunt confecționate din argint și au forme diferite (în general rotunde, dar si ovale sau chiar poligonale).

Mărturie de botez - Născut 1904

Mai întotdeauna pe mărturiile de botez se inscripționează numele copilului botezat, al nașilor săi de botez, dar și data nașterii și botezului copilului. Adeseori pe mărturiile de botez se gravează și unele imagini(chipul unui bebeluș dezbrăcat, un preot care scufundă bebeblușul în scăldătoare sau un porumbel (reprezentând sfântul duh) care se coboară asupra scăldătorii în care este scufundat (botezat) copilul.

Insignă - Szabadsag - M.N.Sz.

(Libertate - Federația muncitorească maghiară)

Alianța Populară Ungară, altfel denumită Federația Populară Ungară (acronim F.N.O.) a fost formațiunea politică a maghiarimii din Romînia, între anii sau 1944 – 1953. Această formațiune politică s-a înființat la data de 16 octombrie 1944 la Brașov sub numele provizoriu Federația muncitorească a maghiarilor din România.

Insignă sportivă - Campionatele mondiale - 1967 - România (Lupte)

De-a lungul timpurilor, luptele libere la români s-au constituit în forme de manifestare a identităţii naţionale, prin concursuri ad-hoc, în cadrul sărbătorilor populare, unde tinerii îşi măsurau puterile. In privinţa sporturilor de luptă practicate cu diverse ocazii pe teritoriul românesc amintim;

a) „Harţa” – sau turnirul, cunoscut şi practicat în Ţara Românească. Cronicarii vremurilor amintesc de participarea unei echipe de cavaleri români în anul 1414 pe timpul domniei lui Mircea cel Bătrân la Buda (Ungaria) iar Vlad Ţepeş a fost chiar premiat la o astfel de întrecere în Austria. Există chiar şi o baladă, care s-a păstrat de-a lungul timpului şi care redă extrem de expresiv detalii privind această formă de întrecere;

b) „Pehlivănia” – sau lupta corp la corp, cunoscută şi practicată în Dobrogea. In anul 1679 Ion Neculce povesteşte despre o logodnă precizând că românii „s-au veselit două săptămâni cu feluri de feluri de muzici şi de giocuri şi de pehlivani şi de pusei. …adusese şi un pehlivan hindiu harap carele făcea jocuri minunate şi nevăzute pe locurile noastre, iute om era şi vârtos.”

c) „Trânta” – cunoscută ca fiind o componentă de bază din categoria jocurilor atletice autohtone, care prin afinitatea sa în rândul tinerilor şi prin efectele asupra calităţilor fizice şi morale ale practicantţilor a constituit permanent motiv de inspiraţie pentru creatorii de folclor. Aria de de răspândire a trântei a fost largă, aceasta îmbrăcând pe alocuri caracteristici specifice zonei de practicare. Cele mai cunoscute forme de practicare ale trântei au fost: lupta ciobănească; lupta oltenească sau de curea (cu sau fară piedică); lupta dreaptă cu apucare în cruce; lupta cu fixarea brâului și lupta cu piedică. Prin diversitatea formelor sale, prin ecoul căpătat in folclor şi prin personajele pe care ie-a păstrat vii de-a lungul timpului, trânta – putem afirma fară riscul de a greşi – a contribuit la îmbogăţirea tezaurului cultural românesc. Culegătorii de folclor au remarcat adesea frecvenţa cu care apare „lupta pe cinstite” sau trânta în diverse balade sau legende, transmise prin viu grai de-a lungul timpului. Poveştile populare avându-l ca erou pe Făt-Frumos constituie exemple grăitoare privind aprecierea de care se bucura trânta ca modalitate de a soluţiona pe calea cea mai dreaptă orice conflict sau vrajbă. Baladele lui Mihu Copilu, Vidra, Ghiţă Cătănuţă, Gheorghiţă Zătrean, Păunaşul Codrilor etc. reflectă fiecare în parte secvenţe ale „luptei pe dreptate” şi evidenţiază profilul loial, cinstit şi plin de virtute al învingătorului în lupta sa împotriva răului. Mulţi ani mai târziu (în jurul anilor 1960), valanţele creatoare născute prin practica trântei de către tineretul din mediul rural au fost remarcate şi de către conducerea comunistă a României.

Astfel „trânta sub formă de luptă dreaptă cu apucare în cruce…a fost introdusă cu ani în urmă în cadrul spartachiadei tineretului iar din anul 1968 începe să se desfăşoare Campionatul Naţional Sătesc de Trântă dotat cu Cupa U.T.C. în cadrul activităţilor sportive de masă sub egida DACIADEI. Apreciind efectele pozitive ale practicării trântei asupra organismului, precum şi aptitudinile tinerilor de la sate pentru practicarea acestui sport naţional, Ministerul Educaţiei şi învăţământului (n,a. de la acea vreme) a hotărât, începând cu anul 1985, introducerea trântei în Programa şcolară de educaţie fizică din mediul sătesc, la clasele VII- VIII şi IX-X. ” Campionatul naţional sătesc de trântă s-a desfăşurat în cadrul a patru etape: – etapa locală (pe asociaţie sportivă); – etapa pe comună; – etapa pe judeţ; – finala pe ţară; Competiţia s-a organizat exclusiv pentru tinerii de la sate având vârsta cuprinsă între 14-19 ani, ce concurau în limitele a 6 categorii de greutate (56, 62, 68, 76, 87, + 87kg) iar aceştia nu trebuiau să fie legitimaţi la vreo secţie sportivă de profil, neavând clasificare sportivă. In privinţa regulilor de desfăşurare a competiţiilor de trântă, corpul de arbitri, suprafaţa de luptă, echipament de concurs şi chiar tehnica de luptă s-au remarcat similitudinicu competiţiile de lupte greco-romane. Dacă trânta s-a perpetuat în timp la nivelul mediului rural, dezvoltarea luptelor sportive în România s-a produs în mediul urban. Primul contact al mişcării sportive româneşti cu luptele competiţionale s-a petrecut în ultima decadă a sec XIX sub forma franceză acestora (lupte greco-romane). Această formă de pionierat a luptelor de concurs era făcută cunoscută publicului amator pe arenele circurilor de către luptători străini (în special francezi), profesionişti. Prima menţionare a acestui tip de eveniment se consemnează în anul 1892 când pe arena circului „Sidoli” din Bucureşti se produc primele demonstraţii de lupte profesioniste sub conducerea francezului Doublier care a dat şi primele lecţii particulare. Un an mai târziu, în 1893, cu ocazia unei serbări desfăşurate în parcul Cişmigiu din Bucureşti au avut loc şi primele „întreceri între puternici”. Aceste evenimente aveau un caracter sporadic dar au trezit interesul publicului amator de evenimente sportive şi după o scurtă acalmie, în 1900 şi 1901 am fost iarăşi vizitaţi de luptători străini care şi-au etalat virtuţile şi abilităţile pe arena circurilor. Urmarea imediată a apetitului demonstrat de către publicul român pentru astfel de evenimente a fost organizarea unor aşa-zise „Campionate ale României” numite impropriu astfel, şi care aveau principal obiectiv câştigul financiar. Cu prilejul unui astfel de eveniment în 1902 se face remarcat şi primul luptător român cu reale calităţi, pe numele său Mitică Dona care îşi începe la scurtă vreme activitatea internaţională, participând la o serie de turnee tot în cadrul circurilor. După anul 1905 au început să apară şi primele societăţi sportive cu profil de lupte. Astfel, s-a organizat un concurs de lupte pe plan local de către „Societatea centrală română de arme şi dare la semn” (Societatea Tirul) iar medalia de aur a fost adjudecată de către acelaşi M. Dona. (Sursa NET - Federatia romană de lupte - Apariţia şi dezvoltarea luptelor în România). Luptele sportive sunt de două feluri; libere, în care adversarul poate fi prins (cuprins) de oriunde, și greco-romane, în care adversarul nu pate fi cuprins de sub talie. Sus, sub insignă, am postat logo-ul Federaţiei române de lupte.

Insignă - C.C.S. - R.P.R.

(Consiliul de conducere al sindicatelor - Republica Populară Română)

Uniunea Generală a Sindicatelor din România (UGSR) a fost un sindicat din perioada comunistă în România, care a avut 7,5 milioane de membri și a fost desființat la data de 25 decembrie 1990. Sindicatul a fost înființat la data de 11 iunie 1945, ca unic sindicat din România, sub numele de Confederația Generală a Muncii, moștenind întregul patrimoniu al sindicatelor din perioada precedentă. Din 1966 se numește Uniunea Generală a Sindicatelor din România (U.G.S.R.). Sus am postat logo-ul U.G.S.R..

Toți membrii sindicatului dețineau un carnet de membru - poza de sus. Organul de presă al U.G.S.R. a fost publicația „Munca” - poza de mai jos..

U.G.S.R. a fost reînființată la data de 9 februarie 2010 și a fost recunoscut ulterior de instanță care a dispus înregistrarea organizației în Registrul Special al Tribunalului București la data de 12 aprilie 2010.

_____________ooOoo_____________

INSEMNE MILITARE STRĂINE