marți, 6 martie 2012

MONOGRAFIA JUDEŢULUI BUZĂU - CAP. 3



  • Istoric
    • Prima atestare documentară – anul 372 – “Scrisoarea guvernatorului roman al provinciei Scythia Minor (Dobrogea de astăzi), Iunnius Soranus, către Vasile cel Mare, conducătorul bisericii creştine din Capadocia, document ce se păstrează în biblioteca de la Vatican”. Acest document atestă următoarele fapte:
      • Persecutarea fără milă a creştinilor din zona Buzăului, pe motiv că aceştia erau oamenii romanilor, declanşată de regele goţilor, Athanariach, între anii 369 – 372 D.Hr.
      • Martirizarea lui Sava Gotul, călugăr, cântăreţ bisericesc de pe valea Buzăului, care propăvăduia religia creştină de rit arian şi care nu a vrut să se lepede de aceasta sub nici un chip.
      • Înecarea lui Sava Gotul în râul Mousaios (Buzăul de astăzi)
      • Existenţa în zonă a unui “polis”, la îngemănarea dealului cu cîmpia, referirea este despre oraşul Buzău de astăzi.
    • Alte atestări
      • Anul 1431 – un document emis de o cancelarie domnească atestă existenţa Buzăului ca târg important şi intervenţia domnitorului Dan al II-lea către braşoveni pentru a obţine ca negustorii din Ţara Romînească să poată vinde şi cumpăra liber în acest oraş.

      • Anul 1605 – mărturia răguzanului Giacomo di Pietro Luccari, care îl pomeneşte ca printre cele 5 oraşe ridicate de Negru Vodă.
      • În vremea lui Radu cel Mare, Buzăul devine sediu episcopal.
      • În anii crizei politice ce au urmat morţii lui Neagoe Basarab, Buzăul se angajează în lupta pentru tron prin Radu Călugăru şi Vlad Vintilă (Vintilă Vodă) .
      • Buzăul a fost martorul ridicării steagului lui Mihai Viteazu dar a cunoscut şi durerea prăbuşirii sub loviturile duşmanilor marelui Mihai.

      • Anul 1641 – negustorul italian Bartolomeo Locadello situa Buzăul între primele 5 oraşe ale Ţării Româneşti.

      • A doua jumătate a secolului al XVII-lea – cărturarul turc Evlia Celebi consemna “un oraş foarte plăcut, împodobit cu vii şi grădini”
      • A şasea tipografie din Ţara Românească s-a înfiinţat aici sub domnia lui Constantin Brâncoveanu, care dădea la lumină “Pravoslavnica mărturisire” .

      • Revoluţia de la 1821, a lui Tudor Vladimirescu, face ca ţăranii judeţului Buzău să se manifeste puternic şi în forme bine organizate.
      • La revoluţia de la 1848, Buzăul a fost cel dintâi oraş de provincie în care s-au înfiinţat detaşamente ale gărzii naţionale. Fratele lui Nicolae Balcescu, Barbu arăta “Buzăul s-ar face în stare a da un exemplu la celelalte 16 judeţe”

      • La 6 februarie 1859, Cuza a dormit o noapte în Buzău, în localul Episcopiei, motiv de mare bucurie pentru localnici. Trecerea pe străzi a primului domnitor al României a fost însoţită de strigăte:
        • “Să trăieşti Măria Ta!”
        • „Să trăiască Unirea Ţărilor Române!”
        • „Să trăiască înfăptuirea României noi”

(Urmarea în cap.4)

Niciun comentariu: